3 intrări

5 definiții

ÎNCRÂNCINÁ vb. I v. încrâncena.

ÎNCRÂNCINÁ vb. I v. încrâncena.

ÎNCRÎNCENÁ, pers. 3 încrâncenă, vb. I. Refl. (Despre ființe în general sau numai despre anumite părți ale corpului) A se contracta, a se înfiora (de frică, de scîrbă, de mînie). De cîte ori dascălul Pamfil cetește în gromovnic că iar are să fie zavistie mare și tăiere și războaie între împărați, mi se încrîncenă inima și n-am somn. SADOVEANU, F. J. 59. ◊ Tranz. Un nod greu îi încrîncenă grumazul. CAMILAR, T. 46. – Prez. ind. și: încrîncenez (DEȘLIU, M. 13). – Variante: crîncená (C. PETRESCU, Î. II 8), încrînciná (CREANGĂ, P. 77) vb. I.

ÎNCRÎNCINÁ vb. I v. încrîncena.

încrâncinà v. a se cutremura de groază: ți s’a încrâncina și ție carnea pe tine CR. [V. crâncen].

Intrare: încrâncina (1 -cin)
încrâncina (1 -cin) verb grupa I conjugarea I
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) încrâncina încrâncinare încrâncinat încrâncinând singular plural
încrâncină încrâncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) încrâncin (să) încrâncin încrâncinam încrâncinai încrâncinasem
a II-a (tu) încrâncini (să) încrâncini încrâncinai încrâncinași încrâncinaseși
a III-a (el, ea) încrâncină (să) încrâncine încrâncina încrâncină încrâncinase
plural I (noi) încrâncinăm (să) încrâncinăm încrâncinam încrâncinarăm încrâncinaserăm, încrâncinasem*
a II-a (voi) încrâncinați (să) încrâncinați încrâncinați încrâncinarăți încrâncinaserăți, încrâncinaseți*
a III-a (ei, ele) încrâncină (să) încrâncine încrâncinau încrâncina încrâncinaseră
Intrare: încrâncinare
încrâncinare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular încrâncinare încrâncinarea
plural încrâncinări încrâncinările
genitiv-dativ singular încrâncinări încrâncinării
plural încrâncinări încrâncinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încrâncina (1 -cinez)
încrâncina (1 -cinez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) încrâncina încrâncinare încrâncinat încrâncinând singular plural
încrâncinea încrâncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) încrâncinez (să) încrâncinez încrâncinam încrâncinai încrâncinasem
a II-a (tu) încrâncinezi (să) încrâncinezi încrâncinai încrâncinași încrâncinaseși
a III-a (el, ea) încrâncinea (să) încrâncineze încrâncina încrâncină încrâncinase
plural I (noi) încrâncinăm (să) încrâncinăm încrâncinam încrâncinarăm încrâncinaserăm, încrâncinasem*
a II-a (voi) încrâncinați (să) încrâncinați încrâncinați încrâncinarăți încrâncinaserăți, încrâncinaseți*
a III-a (ei, ele) încrâncinea (să) încrâncineze încrâncinau încrâncina încrâncinaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)