2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

încântare sf [At: DACIA LIT. 270/10 / Pl: ~tări / E: încânta] 1-2 (Îvp) Fermecare (prin pronunțarea unor formule magice). 3 Captivare până la fascinație Si: fascinare, fermacare, vrăjire. 4 Producere a unei stări de bucurie, delectare. 5 Farmec. 6 Vrajă. 7 Entuziasm. 8 (Ccr) Lucru care încântă (1).

ÎNCÂNTÁRE, (2) încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

ÎNCÂNTÁRE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. Lucru care încântă. [< încânta].

ÎNCÂNTÁRE s. f. 1. sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. lucru care încântă. (< încânta)

ÎNCÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau faptă care încântă. /v. a încânta

încântare f. 1. acțiunea de a încânta; 2. lucru minunat și surprinzător; 3. bucurie foarte vie: nopți de ’ncântare ca zile luminoase AL.

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

încânta [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I 100 / Pzi: încânt / E: ml incantare] 1-2 vt (îvp) A fermeca (prin pronunțarea unor formule magice). 3 vt A captiva pe cineva până la fascinație Si: a fascina, a fermeca, a vrăji. 4 vt A produce o stare de bucurie, delectare etc. 5-6 vtr A (se) amăgi.

ÎNCÎNTÁ, încî́nt, vb. I. Tranz. A produce o stare de mulțumire, de admirație, a stîrni entuziasmul; a captiva, a fermeca, a entuziasma, a vrăji. Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ A amăgi, a înșela. Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase.Refl. Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157.

ÎNCÎNTÁRE, încîntări, s. f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție, de mulțumire; farmec, vrajă. Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273. 2. (Concretizat) Lucru, aspect, fapt etc. care încîntă. Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227. Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14. Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86.

ÎNCÂNTÁ vb. I. tr. A fermeca, a entuziasma; a amuza. [P.i. încânt. / după fr. enchanter].

ÎNCÂNTÁ vb. tr. a fermeca; a entuziasma; a amuza. (după fr. enchanter)

A ÎNCÂNTÁ încânt tranz. 1) A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a vrăji; a fascina; a delecta; a desfăta. 2) A ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni; a momi. /în + a cânta

încântà v. 1. a captiva cu fermece; 2. a transporta de admirațiune, de plăcere: taina ce mă ’ncântă AL. [Lat. INCANTARE].

încî́nt, a v. tr. (lat. in-cantare, a fărmăca; it. incantare, pv. sp. pg. encantar, fr. enchanter. V. cînt). Mold. Munt. Amăgesc cu vorba, bat capu: ĭa fugĭ de-aicĭ și nu mă’ncînta (Munt. a încînta cu migdale amare, a înșela cu promisiunĭ). Neol. (după fr. it.). Farmec, seduc, fascinez, umplu de admirațiune: știința, politeța, arta luĭ l-a încîntat. V. boscorodesc.

*încîntáre f. Farmec, fascinațiune: o noapte plină de încîntare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încântare s. f., g.-d. art. încântării; pl. încântări

încântáre s. f., g.-d. art. încântării; (lucruri, fapte) pl. încântări

încânta (a ~) vb., ind. prez. 3 încântă

încântá vb., ind. prez. 1 sg. încânt, 3 sg. și pl. încântă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCÂNTÁRE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfătare. 3. v. farmec.

ÎNCÂNTÁ vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. v. bucura. 3. v. înșela.

ÎNCÎNTA vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. a bucura, a desfăta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. a ademeni, a amăgi, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorba.)

ÎNCÎNTARE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. delectare, desfătare, farmec, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care o poate da o lectură bună.) 3. farmec, fascinație, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculoasă a nopții.)

Intrare: încântare
încântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încântare
  • ‑ncântare
  • încântarea
  • ‑ncântarea
plural
  • încântări
  • ‑ncântări
  • încântările
  • ‑ncântările
genitiv-dativ singular
  • încântări
  • ‑ncântări
  • încântării
  • ‑ncântării
plural
  • încântări
  • ‑ncântări
  • încântărilor
  • ‑ncântărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încânta
  • ‑ncânta
  • încântare
  • ‑ncântare
  • încântat
  • ‑ncântat
  • încântatu‑
  • ‑ncântatu‑
  • încântând
  • ‑ncântând
  • încântându‑
  • ‑ncântându‑
singular plural
  • încântă
  • ‑ncântă
  • încântați
  • ‑ncântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încânt
  • ‑ncânt
(să)
  • încânt
  • ‑ncânt
  • încântam
  • ‑ncântam
  • încântai
  • ‑ncântai
  • încântasem
  • ‑ncântasem
a II-a (tu)
  • încânți
  • ‑ncânți
(să)
  • încânți
  • ‑ncânți
  • încântai
  • ‑ncântai
  • încântași
  • ‑ncântași
  • încântaseși
  • ‑ncântaseși
a III-a (el, ea)
  • încântă
  • ‑ncântă
(să)
  • încânte
  • ‑ncânte
  • încânta
  • ‑ncânta
  • încântă
  • ‑ncântă
  • încântase
  • ‑ncântase
plural I (noi)
  • încântăm
  • ‑ncântăm
(să)
  • încântăm
  • ‑ncântăm
  • încântam
  • ‑ncântam
  • încântarăm
  • ‑ncântarăm
  • încântaserăm
  • ‑ncântaserăm
  • încântasem
  • ‑ncântasem
a II-a (voi)
  • încântați
  • ‑ncântați
(să)
  • încântați
  • ‑ncântați
  • încântați
  • ‑ncântați
  • încântarăți
  • ‑ncântarăți
  • încântaserăți
  • ‑ncântaserăți
  • încântaseți
  • ‑ncântaseți
a III-a (ei, ele)
  • încântă
  • ‑ncântă
(să)
  • încânte
  • ‑ncânte
  • încântau
  • ‑ncântau
  • încânta
  • ‑ncânta
  • încântaseră
  • ‑ncântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încântare, încântărisubstantiv feminin

  • 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273. DLRLC
  • 2. concretizat Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227. DLRLC
    • format_quote Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14. DLRLC
    • format_quote Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86. DLRLC
etimologie:
  • vezi încânta DEX '09 DEX '98 DN

încânta, încântverb

  • 1. tranzitiv A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61. DLRLC
    • format_quote Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. DLRLC
    • format_quote Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase. DLRLC
    • format_quote Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.