ÎNCÂNTARE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

încântare sf [At: DACIA LIT. 270/10 / Pl: ~tări / E: încânta] 1-2 (Îvp) Fermecare (prin pronunțarea unor formule magice). 3 Captivare până la fascinație Si: fascinare, fermacare, vrăjire. 4 Producere a unei stări de bucurie, delectare. 5 Farmec. 6 Vrajă. 7 Entuziasm. 8 (Ccr) Lucru care încântă (1).

ÎNCÂNTARE, (2) încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

ÎNCÂNTARE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. Lucru care încîntă. [< încînta].

ÎNCÂNTARE s. f. 1. sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. lucru care încântă. (< încânta)

ÎNCÂNTARE ~ări f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau faptă care încântă. /v. a încânta

încântare f. 1. acțiunea de a încânta; 2. lucru minunat și surprinzător; 3. bucurie foarte vie: nopți de ’ncântare ca zile luminoase AL.

încânta [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I 100 / Pzi: încânt / E: ml incantare] 1-2 vt (îvp) A fermeca (prin pronunțarea unor formule magice). 3 vt A captiva pe cineva până la fascinație Si: a fascina, a fermeca, a vrăji. 4 vt A produce o stare de bucurie, delectare etc. 5-6 vtr A (se) amăgi.

ÎNCÎNTA, încînt, vb. I. Tranz. A produce o stare de mulțumire, de admirație, a stîrni entuziasmul; a captiva, a fermeca, a entuziasma, a vrăji. Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ A amăgi, a înșela. Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase. ◊ Refl. Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157.

ÎNCÎNTARE, încîntări, s. f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție, de mulțumire; farmec, vrajă. Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273. 2. (Concretizat) Lucru, aspect, fapt etc. care încîntă. Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227. Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14. Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86.

ÎNCÂNTA vb. I. tr. A fermeca, a entuziasma; a amuza. [P.i. încînt. / după fr. enchanter].

ÎNCÂNTA vb. tr. a fermeca; a entuziasma; a amuza. (după fr. enchanter)

A ÎNCÂNTA încânt tranz. 1) A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a vrăji; a fascina; a delecta; a desfăta. 2) A ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni; a momi. /în + a cânta

încântà v. 1. a captiva cu fermece; 2. a transporta de admirațiune, de plăcere: taina ce mă ’ncântă AL. [Lat. INCANTARE].

încînt, a -á v. tr. (lat. in-cantare, a fărmăca; it. incantare, pv. sp. pg. encantar, fr. enchanter. V. cînt). Mold. Munt. Amăgesc cu vorba, bat capu: ĭa fugĭ de-aicĭ și nu mă’ncînta (Munt. a încînta cu migdale amare, a înșela cu promisiunĭ). Neol. (după fr. it.). Farmec, seduc, fascinez, umplu de admirațiune: știința, politeța, arta luĭ l-a încîntat. V. boscorodesc.

*încîntáre f. Farmec, fascinațiune: o noapte plină de încîntare.

încântare s. f., g.-d. art. încântării; pl. încântări

încântare s. f., g.-d. art. încântării; pl. încântări

încântare s. f., g.-d. art. încântării; (lucruri, fapte) pl. încântări

încânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încânt, 2 sg. încânți, 3 încântă; conj. prez. 1 sg. să încânt, 3 să încânte

încânta (a ~) vb., ind. prez. 3 încântă

încânta vb., ind. prez. 1 sg. încânt, 3 sg. și pl. încântă

ÎNCÂNTARE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfătare. 3. v. farmec.

ÎNCÂNTA vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. v. bucura. 3. v. înșela.

ÎNCÎNTA vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. a bucura, a desfăta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. a ademeni, a amăgi, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorba.)

ÎNCÎNTARE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. delectare, desfătare, farmec, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care o poate da o lectură bună.) 3. farmec, fascinație, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculoasă a nopții.)

Nihil agere delectat (lat. „E o încîntare să nu faci nimic”) – Cicero, în De oratore (II, 24). Veche locuțiune latină la adresa leneșilor, a fost înlocuită de expresia italiană modernă : Dolce farniente (vezi la litera D.) LIT.