ÎNCÎNTARE, încîntări, s. f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție, de mulțumire; farmec, vrajă. Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273. 2. (Concretizat) Lucru, aspect, fapt etc. care încîntă. Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227. Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14. Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86.