înapoiere sf [At: MAIORESCU, D. I, 145 / Pl: ~ri / E: înapoia¹] 1 Restituire. 2 Revenire la locul din care s-a plecat. 3 Împiedicare a cuiva să muncească. 4 Împiedicare a cuiva să-și dezvolte inteligența. 5 (Îs) ~ mintală Dezvoltare mintală inferioară a unui individ, față de vârsta pe care o are. 6 (Îas) Insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. 7 Rămânere în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. 8 (Fig) Retrogradare. 9 (Fig) Regres. 10 (Fig) Disprețuire. 11 (Fig) Umilire.

ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia. 1. Restituire. 2. Întoarcere, revenire. La înapoiere n-a mai găsit pe nimeni. 3. Fig. Stare înapoiată, rămînere în urmă (în dezvoltare, în concepții etc.); p. ext. regres.

ÎNAPOIÉRE ~i f. 1) v. A ÎNAPOIA și A SE ÎNAPOIA. 2) Rămânere în urmă. ~ economică. ◊ ~ mintală stare a unei persoane slab dezvoltate mintal. /v. a înapoia

înapoiere f. acțiunea de a (se) înapoia: 1. restituțiune; 2. întoarcere: după înapoierea lui; 3. fig. regres.

înapoĭére f. Acțiunea de a da înapoĭ, restituire: înapoĭerea uneĭ datoriĭ. Fig. Starea omuluĭ rămas înapoĭ cu cultura saŭ cu ideile. – Cu înț. de „înturnare, întoarcere din călătorie” e abs. fals!

înapoia¹ [At: MARCOVICI, C. 113/7 / V: (înv) înapoi, napoia / S și: înn~ / Pzi: ~iez / E: înapoi] 1 vt A restitui. 2-3 vtr (Iuz) A (se) întoarce. 4 vt (Iuz; îe) A ~ pe cineva în lucru A împiedica pe cineva să muncească. 5 vt (Iuz; îae) A împiedica pe cineva să-și dezvolte inteligența. 6 vt (Iuz; fig) A disprețui. 7 vt (Iuz; fig) A umili. 8 vr (Fig) A rămâne în urmă. 9 vi (Fig) A regresa.

ÎNAPOÍ vb. IV v. înapoia².

ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi, a restitui. Beți-o toată, zise apoi către Găvan cînd vru să-i înapoieze sticla. REBREANU, I. 21. Trebuie să-mi înapoiezi scrisoarea pe care ți-o cer. CARAGIALE, O. III 306. ♦ A retroceda. Prin această pace, Austria a înapoiat, între altele, Oltenia, care a scăpat astfel de apăsătoarea ocupație austriacă. IST. R.P.R. 255. 2. Refl. A se întoarce la locul de unde a plecat; a reveni. Tot astfel se întîmpla și cu unii care se înapoiau. PAS, Z. I 214. A ieșit din curte, ca să nu se mai înapoieze niciodată. GALACTION, O. I 308. 3. Refl. și intranz. Fig. (Învechit) A da înapoi, a regresa, a decădea, a fi în declin. Istoria este măsura sau metrul prin care se poate ști dacă un popor propășește sau dacă se înapoiază. KOGĂLNICEANU, S. A. 45. – Variante: napoiá (ALECSANDRI, P. P. 204) vb. I, (neobișnuit) înapoí (ALECSANDRI, S. 109) vb. IV.

A ÎNAPOIÁ ~iéz tranz. (obiecte, sume de bani împrumutate etc.) A da înapoi; a întoarce; a restitui; a înturna. ~ cuiva bunurile luate. /Din înapoi

A SE ÎNAPOIÁ mă ~iéz intranz. 1) A veni înapoi (de unde a plecat); a se întoarce; a se înturna. 2) înv. (despre persoane, popoare, țări) A da înapoi (din punct de vedere al dezvoltării intelectuale, politice, economice, culturale). [Sil. în-a-po-ia] /Din înapoi

înapoià v. 1. a da înapoi, a restitui; 2. a rămânea înapoi, a întârzia; 3. refl. a veni înapoi, a se întoarce.

înapoĭéz v. tr. (d. înapoĭ). Restituĭ, daŭ înapoĭ ceĭa ce am luat. Rar. Scobor din rang. – Ca v. refl. cu înț. de „mă întorn” e un neol. de răŭ gust!

!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

înapoiére s. f. (sil. mf. în-), g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

înapoiá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înapoiéz, 3 sg. și pl. înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 sg. și pl. înapoiéze; ger. înapoínd

înapoia (ind. prez. 3 sg. și pl. înapoiază, 1 pl. înapoiem)