2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

înștiințare sf [At: (a. 1757) CR. II, 53/19 / Pl: ări / E: înștiința] 1 Știre. 2 Informație. 3 Anunț. 4 Încunoștințare. 5 (Ccr) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc. Si: adresă, notă.

ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, veste. Am primit înștiințare că din Niș a și pornit... sol... împuternicit. DAVILA, V. V. 79.

ÎNȘTIINȚÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNȘTIINȚA. 2) Document prin care se anunță ceva; aviz /v. a înștiința

înștiințare f. acțiunea de a înștiința și rezultatul ei: aviz, notificare.

înștiințáre f. Acțiunea de a înștiința. Anunț, știre, informațiune. – Fals încunoștiințare.

ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

înștiința [At: M. COSTIN, ap. LET. 14/28 / Pzi: ez / E: în- + știință] 1 vt A aduce la cunoștință Si: a anunța, a avertiza, a aviza, a comunica, a informa, a notifica. 2 vr (Înv) A lua cunoștință. 3 vr A prinde de veste.

minisi vt [At: (cca 1821) ap. GALDI, M. PHAN. 210 / Pzi: ~sesc / E: ngr (ε)μήνυσ (aor μηνύω)] (Grî) A înștiința.

ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A informa (despre ceva), a aduce la cunoștință, a da de știre, a face cunoscut; a încunoștința. A! dar uitasem să te înștiințez. Mîine seară sîntem invitați în oraș la masă. ARGHEZI, P. T. 134. Turturica ajunsese la Împăratul-Verde și-l înștiințase. CREANGĂ, P. 277. Lăpușneanul, pre care îl înștiințase de pornirea norodului, trimise pre armașul să-i întrebe ce vor și ce cer. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Refl. pas. (Învechit) Acest sunet, acest nume valurile îl primesc; Unul altuia îi spune; Dunărea se-nștiințează. ALEXANDRESCU, P. 133.

A ÎNȘTIINȚÁ ~éz tranz. (persoane) A pune în cunoștință de cauză; a pune la curent a anunța; a informa. /în + știință

înștiințà v. a face cunoscut, a da de știre, a anunța, a notifică. [V. știință].

înștiințéz v. tr. (în și știință. V. încunoștiințez). Anunț, aduc orĭ trimet știre, informez: înștiințez pe cineva de ceva. – Fals încunoștiințez (un cuv. noŭ amestecat din cunoștință și înștiințez).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri

înștiințáre s. f. (sil. -ști-in-), g.-d. art. înștiințării; pl. înștiințări

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

înștiințá vb. (sil. -ști-in-), ind. prez. 1 sg. înștiințéz, 3 sg. și pl. înștiințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȘTIINȚÁRE s. 1. v. informare. 2. anunțare, încunoștințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. v. anunț. 4. v. comunicare. 5. v. informație. 6. v. notă. 7. v. prevenire.

ÎNȘTIINȚARE s. 1. anunțare, informare, încunoștințare, vestire. (~ cuiva despre ceva.) 2. anunțare, încunoștințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. (concr.) afiș, anunț, (livr.) placat, (pop.) afipt, (înv.) publicație. (O ~ anunța orarul.) 4. (concr.) anunț, aviz, comunicare, încunoștințare, mesaj. (A primit acasă o ~.) 5. (concr.) comunicare, informație, știre, veste. (O ~ de mare importanță.) 6. (concr.) notă. (O ~ de ziar.) 7. avertizare, informare, prevenire, (înv.) prevestire. (~ cuiva asupra controlului de mîine.)

arată toate definițiile

Intrare: înștiințare
înștiințare substantiv feminin
  • silabație: în-ști-in- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înștiințare
  • ‑nștiințare
  • înștiințarea
  • ‑nștiințarea
plural
  • înștiințări
  • ‑nștiințări
  • înștiințările
  • ‑nștiințările
genitiv-dativ singular
  • înștiințări
  • ‑nștiințări
  • înștiințării
  • ‑nștiințării
plural
  • înștiințări
  • ‑nștiințări
  • înștiințărilor
  • ‑nștiințărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înștiința
  • silabație: în-ști-in-ța info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înștiința
  • ‑nștiința
  • înștiințare
  • ‑nștiințare
  • înștiințat
  • ‑nștiințat
  • înștiințatu‑
  • ‑nștiințatu‑
  • înștiințând
  • ‑nștiințând
  • înștiințându‑
  • ‑nștiințându‑
singular plural
  • înștiințea
  • ‑nștiințea
  • înștiințați
  • ‑nștiințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înștiințez
  • ‑nștiințez
(să)
  • înștiințez
  • ‑nștiințez
  • înștiințam
  • ‑nștiințam
  • înștiințai
  • ‑nștiințai
  • înștiințasem
  • ‑nștiințasem
a II-a (tu)
  • înștiințezi
  • ‑nștiințezi
(să)
  • înștiințezi
  • ‑nștiințezi
  • înștiințai
  • ‑nștiințai
  • înștiințași
  • ‑nștiințași
  • înștiințaseși
  • ‑nștiințaseși
a III-a (el, ea)
  • înștiințea
  • ‑nștiințea
(să)
  • înștiințeze
  • ‑nștiințeze
  • înștiința
  • ‑nștiința
  • înștiință
  • ‑nștiință
  • înștiințase
  • ‑nștiințase
plural I (noi)
  • înștiințăm
  • ‑nștiințăm
(să)
  • înștiințăm
  • ‑nștiințăm
  • înștiințam
  • ‑nștiințam
  • înștiințarăm
  • ‑nștiințarăm
  • înștiințaserăm
  • ‑nștiințaserăm
  • înștiințasem
  • ‑nștiințasem
a II-a (voi)
  • înștiințați
  • ‑nștiințați
(să)
  • înștiințați
  • ‑nștiințați
  • înștiințați
  • ‑nștiințați
  • înștiințarăți
  • ‑nștiințarăți
  • înștiințaserăți
  • ‑nștiințaserăți
  • înștiințaseți
  • ‑nștiințaseți
a III-a (ei, ele)
  • înștiințea
  • ‑nștiințea
(să)
  • înștiințeze
  • ‑nștiințeze
  • înștiințau
  • ‑nștiințau
  • înștiința
  • ‑nștiința
  • înștiințaseră
  • ‑nștiințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înștiințare

etimologie:

  • vezi înștiința
    surse: DEX '09 DEX '98

înștiința înștiințare înștiințat

  • 1. A aduce la cunoștință; a da de știre.
    exemple
    • A! dar uitasem să te înștiințez. Mîine seară sîntem invitați în oraș la masă. ARGHEZI, P. T. 134.
      surse: DLRLC
    • Turturica ajunsese la Împăratul-Verde și-l înștiințase. CREANGĂ, P. 277.
      surse: DLRLC
    • Lăpușneanul, pre care îl înștiințase de pornirea norodului, trimise pre armașul să-i întrebe ce vor și ce cer. NEGRUZZI, S. I 153.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv învechit A lua cunoștință, a prinde de veste.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: afla attach_file un exemplu
      exemple
      • Acest sunet, acest nume valurile îl primesc; Unul altuia îi spune; Dunărea se-nștiințează. ALEXANDRESCU, P. 133.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + știință
    surse: DEX '09 DEX '98