4 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

înșelare1 sf [At: DA ms / Pl: ~lări / E: înșela1] (Rar) Înșeuare.

înșelare2 sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 133 / Pl: ~lări / V: (reg) ~șal~, ~șăl~ / E: înșela2] 1 (Înv) Câștigare. 2 Inducere în eroare Si: înșelat2 (2). 3 Păgubire a cuiva mințind Si: înșelat2 (3). 4 Dezamăgire. 5 Funcționare defectuoasă a memoriei, a simțurilor, care dau o imagine eronată a realității Si: înșelat2 (5). 6 Formare a unei păreri greșite despre cineva sau ceva Si: înșelat2 (6). 7 Escrocare a cuiva Si: înșelat2 (7). 8 Infidelitate conjugală Si: înșelat2 (8). 9 Necredință în dragoste Si: înșelat2 (9). 10 Seducere a unei femei Si: înșelat2 (10).

ÎNȘELÁRE1, înșelări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înșela1; inducere în eroare, înșelăciune. ◊ Expr. Înșelare a așteptărilor cuiva (sau a unei așteptări) = dezamăgire. Prin această înșelare a unei anumite așteptări ne explicăm, în parte, nereușita «Năpastei», care merită cu totul altă soartă. GHEREA, ST. CR. II 133. 2. Iluzie. Celor care asudă lacrimi și sînge în robie li se dă înșelarea unui vis într-un liman veșnic. SADOVEANU, P. M. 139.

ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.

ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

înșela2 [At: CORESI, EV. 13/4 / V: (înv) ~șăla / Pzi: înșel / E: slv мъшелъ] 1 vt (Înv) A câștiga. 2 vt A amăgi. 3 vt (Pex) A păgubi pe cineva mințind Si: a frauda, a minciuni, a păcăli. 4 vt (Îe) A ~ așteptările A dezamăgi. 5 vt (D. simțuri, memorie) A funcționa defectuos și a da o imagine eronată a realității. 6 vr A-și forma o părere greșită despre cineva sau ceva Si: a greși. 7 vi A escroca pe cineva. 8 vt A încălca fidelitatea conjugală. 9 vt (Pgn) A fi necredincios în dragoste. 10 vr (Îe) Dacă nu mă înșel Arată că cineva nu e sigur de cele susținute. 11 vt A seduce o fată, o femeie.

înșela1 vt [At: BIBLIA (1688), 235/2 / Pzi: ~lez, (rar) înșel / E: ml *(in)-sellare] (Înv) 1 A înșeua. 2 (Îe) A ~ murgu-n pustiu A-și face iluzii.

ÎNȘELÁ1, înșél, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la persoane) A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. Toți vor să te înșele... Pentru că ești prea bun. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Cugeta că... mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Expr. A înșela așteptările (cuiva) = a dezamăgi (pe cineva). ◊ Absol. Înșală la cîntar. ♦ (Subiectul e un abstract) A face să creadă altceva decît e în realitate. Iar mamei,doamne, cum aș vrea Credința s-o înșele! Să-i spui că m-ai lăsat rănit La Turnu-Măgurele. COȘBUC, P. I 78. Cred că nu mă-nșală memoria. CARAGIALE, O. III 147. Ori părerea mă înșală, ori s-a strica vremea. CREANGĂ, P. 265. Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort. EMINESCU, O. I 97. ♦ A falsifica. Apa acestor fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărîțe de grîu și mei. SADOVEANU, Z. C. 65. 2. Refl. A cădea în eroare; a greși. De înșelat la numărătoare, nu m-am înșelat. Nu mă înșel niciodată. DUMITRIU, N. 260. Nu m-am înșelat în credința mea. ISPIRESCU, L. 304. Iaca așa se poate înșela omul de multe ori, cînd nici n-a gîndit. CREANGĂ, A. 61. 3. Tranz. A trăda în dragoste, a fi infidel. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat. CREANGĂ, P. 4. Foaie verde lemn uscat, Mîndră rău m-a înșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159.

ÎNȘELÁ2, înșél, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la animale de călărie) A înșeua. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4. Înșală-și badea murgul Și se duce ca vîntul, Nu-l înșală cu curele, Să meargă, să-i fie jele, Ci-l înșală cu mătasă Și se duce și mă lasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 250.

A SE ÎNȘELÁ mă înșél intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se păcăli; a se amăgi. ◊ ~ în așteptările sale a se dezamăgi; a se deziluziona. /<lat. insellare

A ÎNȘELÁ1 înșél tranz. 1) (persoane) A face să se înșele (recurgând la diverse mijloace necinstite); a păcăli; a amăgi; a minți. 2) (despre auz, văz, memorie etc.) A înceta de a mai sluji normal. Auzul îl înșală (pe cineva). 3) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a ademeni; a seduce. 4) (soțul sau soția) A jigni prin încălcarea fidelității conjugale. /<lat. insellare

înșelà v. 1. a induce în eroare (întrebuințând viclenia sau minciuna), a minți cu acest scop: înșală pe toată lumea; 2. a comite infidelități; 3. a cădea în eroare: se înșală ușor. [Aplicațiune metaforică a verbului precedent: a pune șeaua, adică a acoperi calul, de unde noțiunea de a acoperi, a ascunde].

înșelà v. a pune șeaua, a încăleca: Făt-frumos înșelă și înfrâna calul ISP.

înșél, a v. tr. d. șea, șa, pl. șele, pin aluz. la șireteniile întrebuințate cu calu pînă-l deprinzĭ să sufere șaŭa. [Cp cu pingelesc, potcovesc, încalț, căptușesc, boĭesc; it. sellare, pv. ensellar, fr. seller, sp. ensillar, pg. sellar. – Se conjugă ca deșel]. Pun șaŭa caluluĭ: a înșela calu. (Se zice și înșeŭez, ca îngreuĭez pe lîngă ingrelez). Fig. Amăgesc, induc în eroare pin faptă saŭ pin vorbă: l-a înșelat c’un franc la socoteală. Comit infidelitățĭ. Seduc. A înșela la cantar, a da lipsă cîntărind. V. refl. Greșesc: m’am înșelat la socoteală, în privința drumuluĭ. V. păcălesc, escrochez, mistific.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

înșeláre s. f.. g.-d. art. înșelării; pl. înșelări

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 înșéle

înșelá vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 sg. și pl. înșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșéle

înșela (ind. prez. 3 sg. și pl. înșală)

arată toate definițiile

Intrare: înșelare (amăgire)
înșelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșelare
  • ‑nșelare
  • înșelarea
  • ‑nșelarea
plural
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelările
  • ‑nșelările
genitiv-dativ singular
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelării
  • ‑nșelării
plural
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelărilor
  • ‑nșelărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înșelare (înșeuare)
înșelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșelare
  • ‑nșelare
  • înșelarea
  • ‑nșelarea
plural
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelările
  • ‑nșelările
genitiv-dativ singular
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelării
  • ‑nșelării
plural
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelărilor
  • ‑nșelărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înșela (amăgi)
înșela2 (amăgi) verb grupa I conjugarea I
verb (VT30)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înșela
  • ‑nșela
  • înșelare
  • ‑nșelare
  • înșelat
  • ‑nșelat
  • înșelatu‑
  • ‑nșelatu‑
  • înșelând
  • ‑nșelând
  • înșelându‑
  • ‑nșelându‑
singular plural
  • înșa
  • ‑nșa
  • înșelați
  • ‑nșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înșel
  • ‑nșel
(să)
  • înșel
  • ‑nșel
  • înșelam
  • ‑nșelam
  • înșelai
  • ‑nșelai
  • înșelasem
  • ‑nșelasem
a II-a (tu)
  • înșeli
  • ‑nșeli
(să)
  • înșeli
  • ‑nșeli
  • înșelai
  • ‑nșelai
  • înșelași
  • ‑nșelași
  • înșelaseși
  • ‑nșelaseși
a III-a (el, ea)
  • înșa
  • ‑nșa
(să)
  • înșele
  • ‑nșele
  • înșela
  • ‑nșela
  • înșelă
  • ‑nșelă
  • înșelase
  • ‑nșelase
plural I (noi)
  • înșelăm
  • ‑nșelăm
(să)
  • înșelăm
  • ‑nșelăm
  • înșelam
  • ‑nșelam
  • înșelarăm
  • ‑nșelarăm
  • înșelaserăm
  • ‑nșelaserăm
  • înșelasem
  • ‑nșelasem
a II-a (voi)
  • înșelați
  • ‑nșelați
(să)
  • înșelați
  • ‑nșelați
  • înșelați
  • ‑nșelați
  • înșelarăți
  • ‑nșelarăți
  • înșelaserăți
  • ‑nșelaserăți
  • înșelaseți
  • ‑nșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • înșa
  • ‑nșa
(să)
  • înșele
  • ‑nșele
  • înșelau
  • ‑nșelau
  • înșela
  • ‑nșela
  • înșelaseră
  • ‑nșelaseră
Intrare: înșela (înșeua)
înșela1 (înșeua) verb grupa I conjugarea I
verb (VT31)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înșela
  • ‑nșela
  • înșelare
  • ‑nșelare
  • înșelat
  • ‑nșelat
  • înșelatu‑
  • ‑nșelatu‑
  • înșelând
  • ‑nșelând
  • înșelându‑
  • ‑nșelându‑
singular plural
  • înșa
  • ‑nșa
  • înșelați
  • ‑nșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înșel
  • ‑nșel
(să)
  • înșel
  • ‑nșel
  • înșelam
  • ‑nșelam
  • înșelai
  • ‑nșelai
  • înșelasem
  • ‑nșelasem
a II-a (tu)
  • înșeli
  • ‑nșeli
(să)
  • înșeli
  • ‑nșeli
  • înșelai
  • ‑nșelai
  • înșelași
  • ‑nșelași
  • înșelaseși
  • ‑nșelaseși
a III-a (el, ea)
  • înșa
  • ‑nșa
(să)
  • înșale
  • ‑nșale
  • înșela
  • ‑nșela
  • înșelă
  • ‑nșelă
  • înșelase
  • ‑nșelase
plural I (noi)
  • înșelăm
  • ‑nșelăm
(să)
  • înșelăm
  • ‑nșelăm
  • înșelam
  • ‑nșelam
  • înșelarăm
  • ‑nșelarăm
  • înșelaserăm
  • ‑nșelaserăm
  • înșelasem
  • ‑nșelasem
a II-a (voi)
  • înșelați
  • ‑nșelați
(să)
  • înșelați
  • ‑nșelați
  • înșelați
  • ‑nșelați
  • înșelarăți
  • ‑nșelarăți
  • înșelaserăți
  • ‑nșelaserăți
  • înșelaseți
  • ‑nșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • înșa
  • ‑nșa
(să)
  • înșale
  • ‑nșale
  • înșelau
  • ‑nșelau
  • înșela
  • ‑nșela
  • înșelaseră
  • ‑nșelaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înșelare (amăgire)

  • 1. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; inducere în eroare.
    surse: DEX '09 DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC
      • 1.1.1. expresie Înșelare a așteptărilor cuiva (sau a unei așteptări) = dezamăgire
        exemple
        • Prin această înșelare a unei anumite așteptări ne explicăm, în parte, nereușita «Năpastei», care merită cu totul altă soartă. GHEREA, ST. CR. II 133.
          surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Celor care asudă lacrimi și sînge în robie li se dă înșelarea unui vis într-un liman veșnic. SADOVEANU, P. M. 139.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înșela
    surse: DEX '09

înșelare (înșeuare)

etimologie:

înșela (amăgi)

  • 1. tranzitiv A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: amăgi minți păcăli attach_file 2 exemple
    exemple
    • Toți vor să te înșele... Pentru că ești prea bun. CAMIL PETRESCU, U. N. 37.
      surse: DLRLC
    • Cugeta că... mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A înșela așteptările (cuiva) = a dezamăgi (pe cineva).
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • absolut Înșală la cântar.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file 4 exemple
      exemple
      • Iar mamei, – doamne, cum aș vrea Credința s-o înșele! Să-i spui că m-ai lăsat rănit La Turnu-Măgurele. COȘBUC, P. I 78.
        surse: DLRLC
      • Cred că nu mă-nșală memoria. CARAGIALE, O. III 147.
        surse: DLRLC
      • Ori părerea mă înșală, ori s-a strica vremea. CREANGĂ, P. 265.
        surse: DLRLC
      • Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort. EMINESCU, O. I 97.
        surse: DLRLC
      • exemple
        • Apa acestor fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărîțe de grîu și mei. SADOVEANU, Z. C. 65.
          surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a se păcăli, a se amăgi.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: greși attach_file 3 exemple
    exemple
    • De înșelat la numărătoare, nu m-am înșelat. Nu mă înșel niciodată. DUMITRIU, N. 260.
      surse: DLRLC
    • Nu m-am înșelat în credința mea. ISPIRESCU, L. 304.
      surse: DLRLC
    • Iaca așa se poate înșela omul de multe ori, cînd nici n-a gîndit. CREANGĂ, A. 61.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A se înșela în așteptările sale = a se dezamăgi; a se deziluziona.
      surse: NODEX
  • 3. tranzitiv A încălca fidelitatea conjugală.
    surse: DEX '09 DLRLC
    • 3.1. prin generalizare A fi necredincios în dragoste.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat. CREANGĂ, P. 4.
        surse: DLRLC
      • Foaie verde lemn uscat, Mîndra rău m-a înșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159.
        surse: DLRLC
    • 3.2. A ademeni, a seduce o fată, o femeie.
      surse: DEX '09 NODEX
    • 3.3. (Soțul sau soția) A jigni prin încălcarea fidelității conjugale.
      surse: NODEX

etimologie:

înșela (înșeua)

  • 1. învechit A pune șaua pe cal.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: înșeua attach_file 2 exemple
    exemple
    • Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4.
      surse: DLRLC
    • Înșală-și badea murgul Și se duce ca vîntul, Nu-l înșală cu curele, Să meargă, să-i fie jele, Ci-l înșală cu mătasă Și se duce și mă lasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 250.
      surse: DLRLC

etimologie: