3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împuternicit2, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 31 / Pl: ~iți, ~e / E: împuternici] 1 a Întărit. 2 a Însănătoșit. 3-4 smf, a (Jur) (Persoană) care este autorizată să săvârșească ceva în numele altcuiva Si: mandatar, plenipotențiar, reprezentant.

împuternicit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 Împuternicire (3). 3 (Îvp) Opintire. 4 (Îvp) Însănătoșire. 5 (Jur) Mandatare. 6 Împuternicire (8).

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvîrși ceva în numele altcuiva; reprezentant, mandatar.

ÎMPUTERNICÍT ~ți m. 1) Persoană împuternicită să reprezinte pe cineva sau ceva. ~ de afaceri. 2) jur. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat; mandatar. /v. a împuternici

împuternicit m. plenipotențiar, mandatar.

împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar.

împuternici [At: BIBLIA (1688) ap. DA / Pzi: ~icesc / E: în- + puternic] 1-2 vtr (Îvp) A (se) întări (1-2). 3 vr (Îvp) A se întrece în forță. 4 vr (Îvp) A se opinti. 5 vr (Îvp) A se însănătoși. 6 vt (Jur) A da cuiva un mandat Si: a autoriza. 7 vt A autoriza pe cineva să facă ceva.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

A ÎMPUTERNICÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic

A SE ÎMPUTERNICÍ mă ~ésc intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forțe fizice și/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împuternicít s. m., pl. împuternicíți

împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 împuterniceáscă

împuternicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. împuterniceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPUTERNICÍT s. 1. v. delegat. 2. v. reprezentant. 3. v. procurist.

ÎMPUTERNICIT s. 1. delegat, emisar, mesager, reprezentant, sol, trimis, (prin Transilv.) mînat, (înv.) misit, rugător, solitor. (~ al unui stat străin.) 2. mandatar, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 3. mandatar, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)

arată toate definițiile

Intrare: împuternicit (adj.)
împuternicit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitul
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitul
  • ‑mputernicitu‑
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicita
  • ‑mputernicita
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciții
  • ‑mputerniciții
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
  • împuternicitele
  • ‑mputernicitele
genitiv-dativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitului
  • ‑mputernicitului
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
  • împuternicitei
  • ‑mputernicitei
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciților
  • ‑mputerniciților
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
  • împuternicitelor
  • ‑mputernicitelor
vocativ singular
plural
Intrare: împuternicit (s.m.)
împuternicit2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitul
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitul
  • ‑mputernicitu‑
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciții
  • ‑mputerniciții
genitiv-dativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitului
  • ‑mputernicitului
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciților
  • ‑mputerniciților
vocativ singular
  • împuternicitule
  • ‑mputernicitule
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
plural
  • împuterniciților
  • ‑mputerniciților
Intrare: împuternici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicire
  • ‑mputernicire
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitu‑
  • împuternicind
  • ‑mputernicind
  • împuternicindu‑
  • ‑mputernicindu‑
singular plural
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicii
  • ‑mputernicii
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (tu)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
(să)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
  • împuterniceai
  • ‑mputerniceai
  • împuterniciși
  • ‑mputerniciși
  • împuterniciseși
  • ‑mputerniciseși
a III-a (el, ea)
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuternicea
  • ‑mputernicea
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicise
  • ‑mputernicise
plural I (noi)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
(să)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicirăm
  • ‑mputernicirăm
  • împuterniciserăm
  • ‑mputerniciserăm
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (voi)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
(să)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniceați
  • ‑mputerniceați
  • împuternicirăți
  • ‑mputernicirăți
  • împuterniciserăți
  • ‑mputerniciserăți
  • împuterniciseți
  • ‑mputerniciseți
a III-a (ei, ele)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuterniceau
  • ‑mputerniceau
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuterniciseră
  • ‑mputerniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împuternici împuternicire împuternicit

  • 1. A da cuiva puterea de a face ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv învechit popular A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fortifica întări antonime: moleși 3 exemple
    exemple
    • Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31.
      surse: DLRLC
    • Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118.
      surse: DLRLC
    • Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + puternic
    surse: DEX '98 DEX '09

împuternicit, -ă împuternicit (2) împuternicită

etimologie:

  • vezi împuternici
    surse: DEX '98 DEX '09