5 definiții pentru împuternicit (adj.)
Explicative DEX
ÎMPUTERNICIT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 Împuternicire (3). 3 (Îvp) Opintire. 4 (Îvp) Însănătoșire. 5 (Jur) Mandatare. 6 Împuternicire (8).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
împuternicit2, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 31 / Pl: ~iți, ~e / E: împuternici] 1 a Întărit. 2 a Însănătoșit. 3-4 smf, a (Jur) (Persoană) care este autorizată să săvârșească ceva în numele altcuiva Si: mandatar, plenipotențiar, reprezentant.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎMPUTERNICIT I. adj. p. ÎMPUTERNICI. II. sm. ⚖️ Persoană autorizată de a săvîrși ceva în numele alteia, mandatar; plenipotențiar.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
împuternicit, împuternicițisubstantiv masculin împuternicită, împuternicitesubstantiv feminin împuternicit, împuternicităadjectiv
- 1. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva. DEX '09sinonime: delegat mandatar procurist reprezentant
etimologie:
- împuternici DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.