2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împuțit, ~ă a [At: PRAV. 977 / Pl: ~iți, ~e / E: împuți] 1 Care a intrat în putrefacție. 2 Care miroase rău din cauza alterării Si: infectat, împuturoșit, mirositor. 3 (Îe) A avea gura ~ă A fi un mincinos. 4 (Fig) Leneș. 5 Murdar. 6 (Trv) Bășinos.

ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.

ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.

ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urît, fiind alterat. Scapă-mă de bubele astea uricioase și împuțite. ISPIRESCU, L. 387. Carnea... din pricina căldurii au găsit-o împuțită. DRĂGHICI, R. 84. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Peiorativ; despre persoane) Foarte leneș, trîndav, puturos.

ÎMPUȚÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMPUȚI și A SE ÎMPUȚI. 2) fig. Căruia nu-i place să muncească; leneș; trândav; puturos. /v. a împuți

împuți [At: PSALT. SCH. 118 / Pzi: împut, și (reg) împuț, împuțesc / E: ml *imputesco] 1 vr A intra în putrefacție. 2 vr A căpăta (1) un miros rău din cauza alterării. 3 vr (Îe) A se ~ brânza (între două sau mai multe persoane) A se strica relațiile de prietenie. 4 vtf A face să intre în putrefacție Si: a infecta. 5-6 vt A umple un spațiu cu miros greu (ca) de corp intrat în putrefacție. 7 vr (Fig) A se trândăvi. 8 vr (Trv) A se băși.

ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți.

ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți.

ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) A căpăta miros rău din cauza alterării, a intra în putrefacție. ♦ Tranz. A face ca ceva să pută. – Prez. ind. și: împuțesc (ȘEZ. V 36).

A SE ÎMPUȚÍ pers. 3 se împúte intranz. (despre substanțe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puți

A ÎMPUȚÍ împút tranz. (spații, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puți

împuțì v. 1. a umplea cu putoare; 2. a se strica, a căpăta miros rău. [Lat PUTESCERE].

2) împút și împuțésc, a v. tr. (lat. putesco, -éscere. V. put). Umplu de putoare. V. refl. Mă umplu de putoare, mă stric, mă descompun: cadavrele se împut la căldură. – Și împuț (vest).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 împútă

împuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împútă

împut, -țeam 1 imp., -țit prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPUȚÍT adj. 1. v. alterat. 2. v. clocit. 3. v. neplăcut. 4. v. viciat.

ÎMPUȚÍT adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

împuțit adj. v. JEGOS. MÎNJIT. MURDAR. NEGRU. NESPĂLAT. PĂTAT. RĂPĂNOS. SLINOS. SOIOS.

ÎMPUȚIT adj. 1. acrit, acru, alterat, descompus, fermentat, înăcrit, stricat, (înv. și pop.) searbăd, (reg.) mocnit, sărbezit, (prin Maram.) scopt. (Aliment ~.) 2. clocit, răsuflat, stătut, trezit, (reg.) mocnit, zăcut, (prin Mold.) băhnit, (prin Mold. și Bucov.) bîhlit. (Apă ~.) 3. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, puturos, rău, respingător, scîrbos, urît, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.) 4. infect, puturos, viciat, rău-mirositor, (livr.) fetid, pestilențial. (Aer ~.)

arată toate definițiile

Intrare: împuțit
împuțit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitul
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitul
  • ‑mpuțitu‑
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțita
  • ‑mpuțita
plural
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțiții
  • ‑mpuțiții
  • împuțite
  • ‑mpuțite
  • împuțitele
  • ‑mpuțitele
genitiv-dativ singular
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitului
  • ‑mpuțitului
  • împuțite
  • ‑mpuțite
  • împuțitei
  • ‑mpuțitei
plural
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțiților
  • ‑mpuțiților
  • împuțite
  • ‑mpuțite
  • împuțitelor
  • ‑mpuțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: împuți
verb (VT306)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțire
  • ‑mpuțire
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitu‑
  • împuțind
  • ‑mpuțind
  • împuțindu‑
  • ‑mpuțindu‑
singular plural
  • împute
  • ‑mpute
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împut
  • ‑mput
(să)
  • împut
  • ‑mput
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuții
  • ‑mpuții
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (tu)
  • împuți
  • ‑mpuți
(să)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțeai
  • ‑mpuțeai
  • împuțiși
  • ‑mpuțiși
  • împuțiseși
  • ‑mpuțiseși
a III-a (el, ea)
  • împute
  • ‑mpute
(să)
  • împu
  • ‑mpu
  • împuțea
  • ‑mpuțea
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțise
  • ‑mpuțise
plural I (noi)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
(să)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuțirăm
  • ‑mpuțirăm
  • împuțiserăm
  • ‑mpuțiserăm
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (voi)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
(să)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțeați
  • ‑mpuțeați
  • împuțirăți
  • ‑mpuțirăți
  • împuțiserăți
  • ‑mpuțiserăți
  • împuțiseți
  • ‑mpuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împut
  • ‑mput
(să)
  • împu
  • ‑mpu
  • împuțeau
  • ‑mpuțeau
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțiseră
  • ‑mpuțiseră
împuți2 (1 -țesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțire
  • ‑mpuțire
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitu‑
  • împuțind
  • ‑mpuțind
  • împuțindu‑
  • ‑mpuțindu‑
singular plural
  • împuțește
  • ‑mpuțește
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
(să)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuții
  • ‑mpuții
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (tu)
  • împuțești
  • ‑mpuțești
(să)
  • împuțești
  • ‑mpuțești
  • împuțeai
  • ‑mpuțeai
  • împuțiși
  • ‑mpuțiși
  • împuțiseși
  • ‑mpuțiseși
a III-a (el, ea)
  • împuțește
  • ‑mpuțește
(să)
  • împuțească
  • ‑mpuțească
  • împuțea
  • ‑mpuțea
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțise
  • ‑mpuțise
plural I (noi)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
(să)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuțirăm
  • ‑mpuțirăm
  • împuțiserăm
  • ‑mpuțiserăm
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (voi)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
(să)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțeați
  • ‑mpuțeați
  • împuțirăți
  • ‑mpuțirăți
  • împuțiserăți
  • ‑mpuțiserăți
  • împuțiseți
  • ‑mpuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
(să)
  • împuțească
  • ‑mpuțească
  • împuțeau
  • ‑mpuțeau
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțiseră
  • ‑mpuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împuțit

  • 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Scapă-mă de bubele astea uricioase și împuțite. ISPIRESCU, L. 387.
      surse: DLRLC
    • Carnea... din pricina căldurii au găsit-o împuțită. DRĂGHICI, R. 84.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi împuți
    surse: DEX '98 DEX '09

împuți împuțire împuțit

  • 1. reflexiv A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie).
    surse: DEX '09
    • diferențiere A face ca ceva să pută.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + puți
    surse: DEX '98 DEX '09