2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împrejmuire sf [At: BĂLCESCU M. N. 63 / S și: (rar; nrc) ~eșm~ / Pl: ~ri / E: împrejmui] 1 Așezare a unui gard de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest Si: împrejmuit1 (1). 2 (Ccr) Gard. 3 (Înv) Împrejurime. 4 (Fig) Împresurare.

ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui.

ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui.

ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Îngrăditură; gard. Mulțimea neagră năvăli înăuntrul împrejmuirii. DUMITRIU; N. 65. La munte, cultivatorii găsesc destule înlesniri în pădurile ce au, de a face împrejmuiri de garduri. I. IONESCU, M. 331. 2. (Învechit) Împrejurime. Împrejmuirile acestui loc erau pustii, căci aproape de acolo, la gura unei fîntîni, trăia o iazmă sălbatică, un balaur uriaș care prăda și bîntuia jur împrejur. ODOBESCU, S. III 297.

ÎMPREJMUÍRE ~i f. 1) v. A ÎMPREJMUI. 2) pop. Îngrăditură făcută în jurul unui teren; gard. /v. a împrejmui

împrejmuíre f. Acțiunea de a împrejmui. Îngrăditură, gard.

împrejmui vt [At: VĂCĂRESCU, P. 163 / Pzi: ~esc / E: în- + preajmă] 1 A așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest Si: a îngrădi. 2 (Fig) A împresura.

ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A închide un loc de jur împrejur cu gard, cu spini etc.; a îngrădi. E împrejmuită cu ziduri înalte curtea. STANCU, D. 136. Vezi tu departe-n răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul. COȘBUC, P. I 66. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. Muncitorii sînt împrejmuiți de pretutindeni, și împinși sub lovituri, spre oraș. SAHIA, N. 45.

A ÎMPREJMUÍ ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe de pământ etc.) A înconjura cu un gard sau cu un zid; a îngrădi. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejura; a împresura. [Sil. îm-prej-] /în + preajmă

împrejmuĭésc v. tr. (d. preajmă). Îngrădesc. – În Trans. și prejmuĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri

împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri

împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 împrejmuiáscă

împrejmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrejmuiáscă

împrejmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, conj. împrejmuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPREJMUÍRE s. 1. împrejmuit, închidere, îngrădire. (~ unui teren.) 2. v. gard. 3. (concr.) (înv.) curte. (În perimetrul ~ii.)

ÎMPREJMUÍRE s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.

împrejmuire s. v. APROPIERE. ÎMPREJURIME. JUR. PREAJMĂ. VECINĂTATE.

ÎMPREJMUIRE s. 1. împrejmuit, închidere, îngrădire. (~ unui teren.) 2. (concr.) gard, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat o ~ în jurul casei.) 3. (înv.) curte. (În perimetrul ~.)

arată toate definițiile

Intrare: împrejmuire
împrejmuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrejmuire
  • ‑mprejmuire
  • împrejmuirea
  • ‑mprejmuirea
plural
  • împrejmuiri
  • ‑mprejmuiri
  • împrejmuirile
  • ‑mprejmuirile
genitiv-dativ singular
  • împrejmuiri
  • ‑mprejmuiri
  • împrejmuirii
  • ‑mprejmuirii
plural
  • împrejmuiri
  • ‑mprejmuiri
  • împrejmuirilor
  • ‑mprejmuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: împrejmui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împrejmui
  • ‑mprejmui
  • împrejmuire
  • ‑mprejmuire
  • împrejmuit
  • ‑mprejmuit
  • împrejmuitu‑
  • ‑mprejmuitu‑
  • împrejmuind
  • ‑mprejmuind
  • împrejmuindu‑
  • ‑mprejmuindu‑
singular plural
  • împrejmuiește
  • ‑mprejmuiește
  • împrejmuiți
  • ‑mprejmuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împrejmuiesc
  • ‑mprejmuiesc
(să)
  • împrejmuiesc
  • ‑mprejmuiesc
  • împrejmuiam
  • ‑mprejmuiam
  • împrejmuii
  • ‑mprejmuii
  • împrejmuisem
  • ‑mprejmuisem
a II-a (tu)
  • împrejmuiești
  • ‑mprejmuiești
(să)
  • împrejmuiești
  • ‑mprejmuiești
  • împrejmuiai
  • ‑mprejmuiai
  • împrejmuiși
  • ‑mprejmuiși
  • împrejmuiseși
  • ‑mprejmuiseși
a III-a (el, ea)
  • împrejmuiește
  • ‑mprejmuiește
(să)
  • împrejmuiască
  • ‑mprejmuiască
  • împrejmuia
  • ‑mprejmuia
  • împrejmui
  • ‑mprejmui
  • împrejmuise
  • ‑mprejmuise
plural I (noi)
  • împrejmuim
  • ‑mprejmuim
(să)
  • împrejmuim
  • ‑mprejmuim
  • împrejmuiam
  • ‑mprejmuiam
  • împrejmuirăm
  • ‑mprejmuirăm
  • împrejmuiserăm
  • ‑mprejmuiserăm
  • împrejmuisem
  • ‑mprejmuisem
a II-a (voi)
  • împrejmuiți
  • ‑mprejmuiți
(să)
  • împrejmuiți
  • ‑mprejmuiți
  • împrejmuiați
  • ‑mprejmuiați
  • împrejmuirăți
  • ‑mprejmuirăți
  • împrejmuiserăți
  • ‑mprejmuiserăți
  • împrejmuiseți
  • ‑mprejmuiseți
a III-a (ei, ele)
  • împrejmuiesc
  • ‑mprejmuiesc
(să)
  • împrejmuiască
  • ‑mprejmuiască
  • împrejmuiau
  • ‑mprejmuiau
  • împrejmui
  • ‑mprejmui
  • împrejmuiseră
  • ‑mprejmuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împrejmuire

  • 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: împrejmuit (s.n.)
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Mulțimea neagră năvăli înăuntrul împrejmuirii. DUMITRIU; N. 65.
      surse: DLRLC
    • La munte, cultivatorii găsesc destule înlesniri în pădurile ce au, de a face împrejmuiri de garduri. I. IONESCU, M. 331.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Împrejmuirile acestui loc erau pustii, căci aproape de acolo, la gura unei fîntîni, trăia o iazmă sălbatică, un balaur uriaș care prăda și bîntuia jur împrejur. ODOBESCU, S. III 297.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împrejmui
    surse: DEX '98 DEX '09

împrejmui împrejmuire împrejmuit

  • 1. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: îngrădi antonime: dezgrădi 2 exemple
    exemple
    • E împrejmuită cu ziduri înalte curtea. STANCU, D. 136.
      surse: DLRLC
    • Vezi tu departe-n răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul. COȘBUC, P. I 66.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + preajmă + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09