2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împopoțonare sf [At: IORGA, B. 19 / Pl: ~nări / E: împopoțona] (Fam) Împodobire exagerată.

ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

ÎMPOPOȚONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

ÎMPOPOȚONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona; înzorzonare.

împopoțona vtr [At: NEGRUZZI, S. III, 75 / V: ~țăna / Pzi: ~nez / E: împopoța + împopona] (Fam) 1-2 A (se) împodobi peste măsură Si: (reg) a (se) împopona (1-2), a (se) împopoța (1-2), a (se) înzorzona.

ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. A se găti, a se împodobi peste măsură (cu podoabe de prost gust); a se înzorzona. «Aia» iar s-a împopoțonat. Parcă e o pupăză. PAS, Z. I 81. Ia spune-mi, mă rog, ce te-ai împopoțonat așa? duhul ce ai ar trebui să-ți arăte că nu te prinde. NEGRUZZI, S. III 75. ◊ Tranz. Oamenii întind darurile pe amînă (= în mîini) ș-apoi împopoțonează pe fiecare cu darul lui. SEVASTOS, N. 303.

A ÎMPOPOȚONÁ ~éz tranz. (mai ales persoane) A găti cu prea multe podoabe (de prost gust); a înzestra cu zorzoane; a înzorzona. /Orig. nec.

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută].

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii

împopoțonáre s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză

împopoțoná vb., ind. prez. 1 sg. împopoțonéz, 3 sg. și pl. împopoțoneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPOPOȚONÁRE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONARE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONÁ vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONA vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)

Intrare: împopoțonare
împopoțonare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împopoțonare
  • ‑mpopoțonare
  • împopoțonarea
  • ‑mpopoțonarea
plural
  • împopoțonări
  • ‑mpopoțonări
  • împopoțonările
  • ‑mpopoțonările
genitiv-dativ singular
  • împopoțonări
  • ‑mpopoțonări
  • împopoțonării
  • ‑mpopoțonării
plural
  • împopoțonări
  • ‑mpopoțonări
  • împopoțonărilor
  • ‑mpopoțonărilor
vocativ singular
plural
Intrare: împopoțona
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împopoțona
  • ‑mpopoțona
  • împopoțonare
  • ‑mpopoțonare
  • împopoțonat
  • ‑mpopoțonat
  • împopoțonatu‑
  • ‑mpopoțonatu‑
  • împopoțonând
  • ‑mpopoțonând
  • împopoțonându‑
  • ‑mpopoțonându‑
singular plural
  • împopoțonea
  • ‑mpopoțonea
  • împopoțonați
  • ‑mpopoțonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împopoțonez
  • ‑mpopoțonez
(să)
  • împopoțonez
  • ‑mpopoțonez
  • împopoțonam
  • ‑mpopoțonam
  • împopoțonai
  • ‑mpopoțonai
  • împopoțonasem
  • ‑mpopoțonasem
a II-a (tu)
  • împopoțonezi
  • ‑mpopoțonezi
(să)
  • împopoțonezi
  • ‑mpopoțonezi
  • împopoțonai
  • ‑mpopoțonai
  • împopoțonași
  • ‑mpopoțonași
  • împopoțonaseși
  • ‑mpopoțonaseși
a III-a (el, ea)
  • împopoțonea
  • ‑mpopoțonea
(să)
  • împopoțoneze
  • ‑mpopoțoneze
  • împopoțona
  • ‑mpopoțona
  • împopoțonă
  • ‑mpopoțonă
  • împopoțonase
  • ‑mpopoțonase
plural I (noi)
  • împopoțonăm
  • ‑mpopoțonăm
(să)
  • împopoțonăm
  • ‑mpopoțonăm
  • împopoțonam
  • ‑mpopoțonam
  • împopoțonarăm
  • ‑mpopoțonarăm
  • împopoțonaserăm
  • ‑mpopoțonaserăm
  • împopoțonasem
  • ‑mpopoțonasem
a II-a (voi)
  • împopoțonați
  • ‑mpopoțonați
(să)
  • împopoțonați
  • ‑mpopoțonați
  • împopoțonați
  • ‑mpopoțonați
  • împopoțonarăți
  • ‑mpopoțonarăți
  • împopoțonaserăți
  • ‑mpopoțonaserăți
  • împopoțonaseți
  • ‑mpopoțonaseți
a III-a (ei, ele)
  • împopoțonea
  • ‑mpopoțonea
(să)
  • împopoțoneze
  • ‑mpopoțoneze
  • împopoțonau
  • ‑mpopoțonau
  • împopoțona
  • ‑mpopoțona
  • împopoțonaseră
  • ‑mpopoțonaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împopoțonare

etimologie:

  • vezi împopoțona
    surse: DEX '98 DEX '09

împopoțona împopoțonare împopoțonat

  • 1. familiar A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona.
    exemple
    • «Aia» iar s-a împopoțonat. Parcă e o pupăză. PAS, Z. I 81.
      surse: DLRLC
    • Ia spune-mi, mă rog, ce te-ai împopoțonat așa? duhul ce ai ar trebui să-ți arăte că nu te prinde. NEGRUZZI, S. III 75.
      surse: DLRLC
    • Oamenii întind darurile pe amînă (= în mâini) ș-apoi împopoțonează pe fiecare cu darul lui. SEVASTOS, N. 303.
      surse: DLRLC

etimologie: