împilare sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 180/ V: im~ / Pl: ~lări / E: împila] 1 Călcare în picioare Si: împilat¹ (1). 2 Oprire prematură a dezvoltării Si: împilat¹ 3 Presare a fânului Si: împilat¹ (3). 4 (Reg) Împiedicare a unui cal legându-i capul de un picior, spre a nu putea fugi Si: împilat¹ (4). 5 Apăsare. 6 (Fig) Înduplecare. 7 Aplecare spre pământ Si: împilat¹ (7). 8 Împovărare peste măsură Si: împilat¹ (8). 9 Asuprire. 10 Biciuire. 11 @(Nob) Dispreț.

ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; oprimare, asuprire. În curgerea timpurilor, acest popor... față de împilările unor domnii vitrege, față de asuprirea îndestulaților vieții și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NRGRUZZI, S. I 150. A face istoricul chestiunii rurale în țările romîne este a scrie însăși istoria a trei secole de împilări făcute poporului romîn. KOGĂLNICEANU, S. A. 209.

împilare f. apăsare silnică: împilarea gloatei NEGR.

impila v vz împila

impilare sf vz împilare

împila [At: ECONOMIA 41/7 / V: im~ (cscj) ~li, ~pcili, încili / Pzi: ~lez / E: ml *impillare] 1 vt A călca în picioare. 2 vr A nu se mai dezvolta. 3 vt A presa fânul. 4 vt (Reg) A împiedica un cal legându-i capul de un picior, spre a nu putea fugi. 5 vt A apăsa. 6 vt (Fig) A îndupleca. 7 vt A face să se aplece spre pământ. 8 vt A împovăra peste măsură. 9 vt A asupri. 10 vt A biciui. 11 vt (Nob) A disprețui.

ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima, a apăsa. Vornicul Straie Leurdeanu, ce-și azvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țeara. ODOBESCU, S. I 447. De la ai săi nu așteaptă vreun bine, pentru că ai săi totdeauna l-au împilat. NEGRUZZI, S. I 279.

A ÎMPILÁ ~éz tranz. (colectivități sau persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima. / Orig. nec.

împilá v. a împovăra prea mult, a apăsa cu violență. [Lit. a bate sau călca în piuă: termen tehnic generalizat].

împiléz v. tr. (d. pilă, forma pmt. a luĭ piŭă, adică „a pisa, a pisăgi”, ca lat. dare in pistrinum, a pisăgi. V. piŭă). Asupresc, oprim: a împila poporu. Vest. A împila un cal, a-l lega cu un picĭor de căpăstru, așa în cît să nu poată fugi cînd e lăsat să pască.

împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri

împiláre s. f., g.-d. art. împilării; pl. împilări

împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză

împilá vb., ind. prez. 1 sg. împiléz, 3 sg. și pl. împileáză; conj. prez. 3 sg. și pl. împiléze

împilez.

ÎMPILÁRE s. v. oprimare.

ÎMPILARE s. asuprire, exploatare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

ÎMPILÁ vb. v. oprima.