împelițat², ~ă [At: CANTEMIR, IST. 89 / V: ~pie~, (Mar) ~erl~ / Pl: ~ați, ~e / E: împelița] 1 a (Nob) Prevăzut cu o peliță. 2 a (Înv) Întrupat. 3 a (Îs) Drac ~ Copil neastâmpărat și obraznic. 4 a Rău. 5 a (Mar; rar; îf împerlițat) Mândru. 6 sma Drac. 7-8 smf, a (Pfm) (Persoană) afurisită. 9-10 smf, a (Ban) (Persoană) vicioasă, cu deprinderi urâte, incapabilă să se îndrepte.

împelițat¹ sn [At: PSALT. SCFI. 526 / V: ~pie~ / Pl: ~uri / E: împelița] (Înv) Întrupare.

ÎMPELIȚÁT, -Ă adj. v. împielițat.

ÎMPELIȚÁT, -Ă, împelițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împelițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împielițát, -ă adj.] – V. împelița.

ÎMPELIȚÁT, -Ă, împelițați, -te, adj. (Și în forma împielițat) Afurisit, blestemat, îndrăcit. Cati, Cati... – ascultă, modistă împielițată. ALECSANDRI, T. I 69. Acolo, la un foc cu vîlvătăi, baciul și ciobanii, spuneau ghicitori, care de care mai impelițate. DELAVRANCEA, S. 258. Se veseliră și lăudară pe dumnezeu că a dat atîta tărie lui Greuceanu de a izbîndit împotriva împelițaților vrăjmași ai omenirii. ISPIRESCU, L. 224. ◊ Expr. Drac împelițat, se zice despre un copil neastîmpărat, poznaș, obraznic. Acu să pleci că te iau și eu la bătaie, drac împielițat ce ești! REBREANU, R. II 33. Ce ochi de drac împielițat avea Mogîldea; și ca un viezure își răsucea capul – o clipă n-avea astîmpăr. VLAHUȚĂ, O. A. 380. Vai, ce drac împielițat! ALECSANDRI, T. I 135. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul, diavolul. Vrei să mă furi la iad, impelițatule?! VISSARION, B. 85. – Variantă: împielițát,-ă adj.

ÎMPELIȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SE ÎMPELIȚA. ◊ Drac ~ se spune unui copil neastâmpărat sau obraznic. 2) Care are purtări rele. /v. a se împelița

împelițát, -ă adj. (d. peliță, pele). Încornat, el însușĭ: drac împelițat. S. m. Împelițatu, dracu. – Și ca v. refl.: să te împelițezĭ în chip de om muritor (Car. VR. 1909, 11, 209), să-țĭ ĭeĭ chip de om, vorbind de un drac.

împelița vr [At: VARLAAM, C. II, 41 / V: ~pie~ / Pzi: ~țez / E: în- + peliță] (Înv) A se întrupa.

împielița v vz împelița

împielițat², ~ă a vz împelițat², ~ă

împielițat¹ sn vz împelițat¹

ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița.

ÎMPIELIȚÁ, împielițez, vb. I. Refl. (Înv.) A se întrupa, a se incarna. [Var.: (rar) împelițá vb. I] – În + peliță (=pieliță).

ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița.

ÎMPELIȚÁ, împelițez, vb. I. Refl. (Înv.) A se întrupa, a se încarna. [Var.: (rar) împielițá vb. I] – În + peliță (= pieliță).

ÎMPELIȚÁ, împelițez, vb. I. Refl. (În basme) A se întrupa, a se încarna. O să te-mpelițezi din cap pînă-n călcîie în chip de om muritor și să te duci pe pămînt, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. CARAGIALE, S. N. 11. – Variantă: împielițá vb. I.

A SE ÎMPELIȚÁ mă ~éz intranz. înv. 1) A lua o înfățișare (peliță) străină, dându-se drept altcineva. 2) (în basme, despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. /în + peliță

împelițà v. a se incarna: o să te impelițezi... în chip de om muritor CAR. [V. pielițà].