2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împărțire sf [At: CORESI, EV. 14 / Pl: ~ri / E: împărți] 1 (Înv) Alegere a unui lucru sau a unei ființe dintre altele de același fel Si: împărțit1 (1), (înv) împărțiște 2 Separare în părți Si: împărțit1 (2), (înv) împărțiște (2). 3 (Jur; înv) Divorț. 4 (Înv) Anulare a nunții Si: împărțit1 (4), (înv) împărțiște (4). 5 (Înv) Părăsire a femeii Si: împărțit1 (5), (înv) împărțiște (5). 6 Îndepărtare de cineva Si: împărțit1, (înv) împărțiște (6). 7 (Înv) Izolare a unui element dintr-o mulțime Si: impărțit1, (înv) împărțiște (7), împărțitură (1). 8-9 Desfacere în două sau în mai multe părți a unui întreg pentru a le distribui Si: impărțit1 (8-9), (înv) împărțiște (8-9), împărțitură (2-3). 10-11 (Înv) Separare și distribuire a averii către (creditori sau) moștenitori Si: impărțit1 (10-11), (înv) împărțiște (10-11), împărțitură (4-5). 12 (Jur; înv) Emancipare a unui copil de sub tutela părintească Si: impărțit1 (12), (înv) împărțiște (12). 13 (Mat; îoc înmulțire) Efectuare a operației de divizare a unui număr prin altul Si: impărțit1 (13). 14 (Tip) Distribuire a literelor, după tipărire, la locurile respective în casă (38) Si: impărțit1 (14). 15 (Pex) Distribuire. 16 Răspândire. 17 (Pop) Risipă. 18 (Rar) Clasificare. 19 Împărtășire a unei păreri sau idei cu cineva Si: impărțit1 (19). 20 Comunicare a unui lucru cuiva Si: impărțit1 (20). 21 Participare împreună cu o altă persoană la un eveniment, la o manifestare etc. Si: impărțit1 (21).

ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți.

ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți.

ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a împărți și rezultatul ei. 1. Divizare, separare în părți. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de cîte ori un număr se cuprinde într-altul. 2. Distribuire; repartizare. Conacul deveni curînd un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire. REBREANU, R. II 13S. ♦ Clasificare. Scrie-mi împărțirea florilor în familii și în care familie e... angelica. NEGRUZZI, S. I 99.

ÎMPĂRȚÍRE ~i f. 1) v. A ÎMPĂRȚI. 2) (în opoziție cu înmulțire) Operație aritmetică prin care se stabilește de câte ori un număr se cuprinde în altul. ~ea unui întreg în... /v. a împărți

împărțire f. 1. acțiunea de a împărți; 2. Aritm. diviziune; 3. distribuțiune.

împărțíre f. Acțiunea de a împărți, de a divide, de a distribui. Aritm. Diviziune, una din cele patru operațiunĭ pin care se împarte un număr în părțĭ egale.

împărți [At: PSALT. SCH. 106 / Pzi: împart / E: ml *impartire] 1 vt (Înv) A alege un lucru sau o ființă dintre altele de același fel. 2-3 vtrr A (se) separa în părți. 4-5 vtr (Jur; înv) A divorța. 6 vt (Înv; c. i. nunta) A anula. 7 vt (Înv; c. i. femeia) A părăsi. 8 vr (Înv) A se îndepărta de cineva. 9 vt (Înv) A scoate un element dintr-o mulțime Si: a izola. 10-11 vtr A (se) diviza în părți. 12-13 vtr A (se) despărți în două sau în mai multe părți spre a le distribui. 14-15 vr (Înv) A-și diviza averea în mai multe părți și a o distribui (creditorilor sau) moștenitorilor. 16 vt (Jur; înv) A lăsa un copil să plece de la casa părintească. 17 vt (Rar) A clasifica. 18 vt (îoc a înmulți) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul. 19 vt (Tip) A distribui literele după tipărire, la locurile respective în casă (38). 20 vt (Îe) A nu avea ce ~ (sau a nu avea nimic de ~t) cu cineva A nu avea nimic în comun cu cineva. 21 vt (Îe) A-i ~ cuiva colacul A vedea pe cineva mort. 22 vu (Pop) A-i fi sortit cuiva ceva. 23-24 vtr A (se) răspândi. 25 vt (Pop) A cheltui risipind. 26 vt A împărtăși o părere, o idee cu cineva. 27 vt A comunica ceva cuiva. 28 vi A participa împreună cu cineva la un eveniment, la o manifestare etc.

ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.

ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritmetică) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.

ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. A diviza, a desface, a separa în părți (adesea pentru a lua fiecare partea ce i se cuvine). Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. Și-a împărțit averea în două părți. CARAGIALE, O. III 60. De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Cînd vreți, puteți prea lesne pămîntul să-mpărțiți. EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun cu cineva. Chiar dacă mă oprește cineva, mă lasă... neavînd cu mine nimica de împărțit. SADOVEANU, Z. C. 324. Nu mai avem nimica de-mpărțit împreună! CARAGIALE, O. III 43. Nu-ți vreu nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Refl. Se împart flăcăii în cete. STANCU, D. 173. Limba romînească are patruzeci și una de slove care se împart în trei soiuri. NEGRUZZI, S. I 8. ♦ (Mat.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. Șase împărțit la doi. 2. Tranz. A da (mai multora, făcînd parte fiecăruia), a distribui. Dacă stăpînirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pămînt. REBREANU, R. I 239. O să-ți poruncească a împărți daruri în dreapta și-n stinga. CARAGIALE, O. III 67. Stăpînul pămîntului făcu trei părți din domeniul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniștii săi și ceealaltă fu cultivată de aceștia în folosul lui. BĂLCESCU, O. I 137. ◊ (Ironic) Împărți la întîmplare o droaie de ghionturi. REBREANU, R. I 115. ◊ Absol. Cine împarte parte-și face. ♦ (În practica religiei creștine; folosit și absolut) A da de pomană (lucruri de mîncare) la anumite sărbători. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. ♦ Unipers. (În superstiții) A-i fi sortit, ursit (ceva). Poate că asta ne-a fost împărțită, să nu fim aproape deolaltă. RETEGANUL, P. IV 66. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A împărtăși (ceva cu cineva). Luă în brațe pe această biată fată... cu care împărțise soarta sa. NEGRUZZI, S. I 26. 4. Refl. A se răspîndi, a se împrăștia, a se risipi. Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet Mai încet, tot mai încet. EMINESCU, O. I 104. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ Tranz. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. – Prez. ind. și: împărțesc.

A ÎMPĂRȚÍ împárt tranz. 1) A face să se împartă. 2) rar (obiecte eterogene amestecate) A repartiza în clase și categorii; a categorisi; a clasifica. 3) mat. A supune operației aritmetice a împărțirii. ~ zece la cinci. 4) (bunuri materiale) A da conform unor principii; a repartiza; a distribui. ~ averea.A nu avea ce ~ cu cineva a nu avea nimic comun cu cineva. 5) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreună; a împărtăși. /<lat. impartire

A SE ÎMPĂRȚÍ pers. 3 se împárte intranz. 1) (obiecte integrale) A desface în două sau în mai multe părți; a se diviza; a se divide. 2) rar A se împrăștia în toate părțile; a se răspândi. /<lat. impartire

împărțì v. a face părți: 1. Aritm. a divide; 2. a distribui: a împărți premii; 3. a separa un ce comun: ce avem de împărțit cu el? [Lat. IMPARTIRE].

împárt și împărțésc, a v. tr. (în și parte). Despart, divid: a împărți o pîne în treĭ, un număr în părțĭ egale. Distribuĭ: a împărți pîne săracilor. A avea ceva de împărțit cu cineva, a avea cu el afacerĭ de rezolvat, a avea motive de neînțelegere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri

împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri

împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 împártă

împărțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împártă

împart, -tă 3 conj., -părțeam 1 imp.

arată toate definițiile

Intrare: împărțire
împărțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împărțire
  • ‑mpărțire
  • împărțirea
  • ‑mpărțirea
plural
  • împărțiri
  • ‑mpărțiri
  • împărțirile
  • ‑mpărțirile
genitiv-dativ singular
  • împărțiri
  • ‑mpărțiri
  • împărțirii
  • ‑mpărțirii
plural
  • împărțiri
  • ‑mpărțiri
  • împărțirilor
  • ‑mpărțirilor
vocativ singular
plural
Intrare: împărți
verb (VT314)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împărți
  • ‑mpărți
  • împărțire
  • ‑mpărțire
  • împărțit
  • ‑mpărțit
  • împărțitu‑
  • ‑mpărțitu‑
  • împărțind
  • ‑mpărțind
  • împărțindu‑
  • ‑mpărțindu‑
singular plural
  • împarte
  • ‑mparte
  • împărțiți
  • ‑mpărțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împart
  • ‑mpart
(să)
  • împart
  • ‑mpart
  • împărțeam
  • ‑mpărțeam
  • împărții
  • ‑mpărții
  • împărțisem
  • ‑mpărțisem
a II-a (tu)
  • împarți
  • ‑mparți
(să)
  • împarți
  • ‑mparți
  • împărțeai
  • ‑mpărțeai
  • împărțiși
  • ‑mpărțiși
  • împărțiseși
  • ‑mpărțiseși
a III-a (el, ea)
  • împarte
  • ‑mparte
(să)
  • împartă
  • ‑mpartă
  • împărțea
  • ‑mpărțea
  • împărți
  • ‑mpărți
  • împărțise
  • ‑mpărțise
plural I (noi)
  • împărțim
  • ‑mpărțim
(să)
  • împărțim
  • ‑mpărțim
  • împărțeam
  • ‑mpărțeam
  • împărțirăm
  • ‑mpărțirăm
  • împărțiserăm
  • ‑mpărțiserăm
  • împărțisem
  • ‑mpărțisem
a II-a (voi)
  • împărțiți
  • ‑mpărțiți
(să)
  • împărțiți
  • ‑mpărțiți
  • împărțeați
  • ‑mpărțeați
  • împărțirăți
  • ‑mpărțirăți
  • împărțiserăți
  • ‑mpărțiserăți
  • împărțiseți
  • ‑mpărțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împart
  • ‑mpart
(să)
  • împartă
  • ‑mpartă
  • împărțeau
  • ‑mpărțeau
  • împărți
  • ‑mpărți
  • împărțiseră
  • ‑mpărțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împărțire

  • 1. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Divizare, separare în părți.
      surse: DLRLC sinonime: divizare separare
      • 1.1.1. aritmetică Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: înmulțire
    • exemple
      • Conacul deveni curînd un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire. REBREANU, R. II 13S.
        surse: DLRLC
      • surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Scrie-mi împărțirea florilor în familii și în care familie e... angelica. NEGRUZZI, S. I 99.
          surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împărți
    surse: DEX '98 DEX '09

împărți împărțire împărțit

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide.
    exemple
    • Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77.
      surse: DLRLC
    • Și-a împărțit averea în două părți. CARAGIALE, O. III 60.
      surse: DLRLC
    • De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Cînd vreți, puteți prea lesne pămîntul să-mpărțiți. EMINESCU, O. I 59.
      surse: DLRLC
    • Se împart flăcăii în cete. STANCU, D. 173.
      surse: DLRLC
    • Limba romînească are patruzeci și una de slove care se împart în trei soiuri. NEGRUZZI, S. I 8.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: distribui repartiza 5 exemple
    exemple
    • Dacă stăpînirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pămînt. REBREANU, R. I 239.
      surse: DLRLC
    • O să-ți poruncească a împărți daruri în dreapta și-n stînga. CARAGIALE, O. III 67.
      surse: DLRLC
    • Stăpînul pămîntului făcu trei părți din domeniul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniștii săi și ceealaltă fu cultivată de aceștia în folosul lui. BĂLCESCU, O. I 137.
      surse: DLRLC
    • ironic Împărți la întîmplare o droaie de ghionturi. REBREANU, R. I 115.
      surse: DLRLC
    • absolut Cine împarte parte-și face.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nicio legătură, nimic comun (cu cineva).
      surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Chiar dacă mă oprește cineva, mă lasă... neavînd cu mine nimica de împărțit. SADOVEANU, Z. C. 324.
        surse: DLRLC
      • Nu mai avem nimica de-mpărțit împreună! CARAGIALE, O. III 43.
        surse: DLRLC
      • Nu-ți vreu nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. ALECSANDRI, P. P. 42.
        surse: DLRLC
    • 2.2. (În practica religiei creștine; folosit și absolut) A da de pomană (lucruri de mâncare) la anumite sărbători.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4.
        surse: DLRLC
    • 2.3. unipersonal (În superstiții) A-i fi sortit, ursit (ceva).
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Poate că asta ne-a fost împărțită, să nu fim aproape deolaltă. RETEGANUL, P. IV 66.
        surse: DLRLC
    • 2.4. reflexiv A se răspândi, a se împrăștia, a se risipi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: risipi răspândi împrăștia 3 exemple
      exemple
      • Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet Mai încet, tot mai încet. EMINESCU, O. I 104.
        surse: DLRLC
      • Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145.
        surse: DLRLC
      • tranzitiv Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „cu”) A împărtăși ceva cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împărtăși un exemplu
    exemple
    • Luă în brațe pe această biată fată... cu care împărțise soarta sa. NEGRUZZI, S. I 26.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: împărțesc.
    surse: DLRLC

etimologie: