divizare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~zări / E: diviza] 1 Împărțire în mai multe părți, grupuri, categorii, clase etc. 2 (Mat; spc) Împărțire exactă și în părți egale cu un număr. 3 (Mat; pgn) Împărțire. 4 Operație prin care sunt trasate diviziuni (8) pe un instrument de măsură. 5 (Reg) Risipire. 6 Neînțelegere între persoane Si: dezbinare. 7 (Jur) Formă de reorganizare a averii unei persoane juridice constând în împărțirea patrimoniului ei între mai multe persoane juridice.

DIVIZARE s.f. Acțiunea de a (se) diviza și rezultatul ei; diviziune. [< diviza].

divizare s. f., g.-d. art. divizării; pl. divizări

divizare s. f., g.-d. art. divizării; pl. divizări

divizare s. f., g.-d. art. divizării; pl. divizări

DIVIZARE s. 1. v. împărțire. 2. v. descompunere. 3. v. fisiune.

DIVIZARE s. 1. dividere, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, împărțire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 2. descompunere, desfacere, despărțire, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp.) 3. (FIZ.) fisionare, fisiune, scindare. (~ nucleului atomic.)

DIVIZÁRE (< diviza) s. f. Acțiunea, faptul de a diviza. ♦ Modalitate de reorganizare a persoanelor juridice. D. poate fi totală, când persoana juridică astfel reorganizată își încetează existența, întregul ei patrimoniu fiind transmis la două sau mai multe alte persoane juridice existențe sau care iau astfel ființă; d. este parțială, când din patrimoniul unei persoane juridice (care nu-și încetează existența) se desprinde o parte ce se transmite, cu titlu universal, uneia sau mai multor alte persoane juridice existente sau care iau astfel ființă.