ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti.

îmblătire sf [At: MARDARIE, L. 1826 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~ăcire, îml~, umblăcire, um~ / Pl: ~ri / E: îmblăti] (Reg) 1 Batere a cerealelor sau a plantelor cu păstăi etc. cu îmblăciul (1) pentru a scoate semințele Si: (reg) îmblătit¹ (1) 2 (Pan; fig) Bătătorire a pământului prin mișcări iuți în timpul dansului Si: (reg) îmblătit¹ (2). 3 (Fig) Bătaie gravă Si: (reg) îmblătit¹ (3), ciomăgire.

ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti.

ÎMBLĂTÍRE s. f. Acțiunea de a îmblăti.

ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. (Înv.) Tranz. A bate cu îmblăciul cerealele, plantele cu păstăi etc. pentru a le scoate semințele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. mlatĩtĩ.

îmblăcire sf vz îmblătire

îmblăti vt [At: ECONOMIA 32/5 / S și: (înv) înb- / V: (reg) ~ăci, îml~, umblăci, um~ / Pzi: ~tesc / E: vsl млатити] (Reg) 1 A bate cerealele, plantele cu păstăi etc. cu îmblăciul (1) repede pentru a scoate semințele. 2 (Pan; fig) A bătători pământul, mișcând, din picioare în timpul dansului. 3 (Fig) A bate rău pe cineva Si: (reg) a ciomăgi.

ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. Tranz. A bate cerealele, plantele cu păstăi etc. cu îmblăciul pentru a le scoate semințele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. mlatĩtĩ.

ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) A bate cerealele, trifoiul etc. cu îmblăciul, pentru a scoate grăunțele sau semințele. Nici vara nu muncești, nici iarna nu îmblătești. ALECSANDRI, P. P. 314. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. Cu niște frînghii groase... și udate... prinseră a-l îmblăti din răsputeri pe spete. CONTEMPORANUL, VI_I 101. – Variantă: (regional) îmblăcí (ALECSANDRI, P. P. 317) vb. IV.

A SE ÎMBLĂTÍ mă ~ésc intranz. rar A face (concomitent) schimb de bătăi (cu cineva). /<sl. mlatiti

A ÎMBLĂTÍ ~ésc tranz. 1) (cereale sau păstăioase) A prelucra cu îmblăciul (pentru a separa boabele). 2) fig. (persoane) A bate tare (cu ceva); a zdrobi în bătăi; a ciomăgi; a cetlui. /<sl. mlatiti

îmblătì v. 1. a bate cu imblăciul, a treera; 2. fig. a bate rău, [Slav. MLATITI (din MLATŬ, ciocan)].

îmblăcésc și umblăcésc, V. îmblătesc.

îmblătésc v. tr. (vsl. mlatiti). Bat cu îmblăciu. Fig. Cĭomăgesc, ferchezuĭesc. – Și îmblăcesc și umblăcesc (d. îmblăcie, umblăciŭ). V. hondrănesc.

îmblătíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri

îmblătíre s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri

îmblătí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 să îmblăteáscă

îmblătí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmblăteáscă

ÎMBLĂTÍRE s. v. îmblătit.