ÎMBLĂTI (-ătesc) vb. tr. 🚜 A treiera, a bate grînele cu îmblăcii: fratele lor cel mic îmblătește, nu cu îmblăcii (RET.) ¶ 2 Ⓕ F A bate sdravăn, a ciomăgi: ciocoiul s’a coborît din rădvan și a prins să îmblătească pe bietul Țigan (SB.); se puse jiloveața pe esecutor și-l îmblăti cum se cade, încît abia avu timp să fugă (RET.) [vsl. mlatiti].