*viñétă f., pl. e (fr. vignette, d. vigne, vie, viță). Ornament tipografic cu frunze, florĭ ș. a.

lăstar m. 1. mugur de vie, viță tânără; 2. fig. descendenți [Serb. LASTAR]. V. vlăstar.

HIBRID, -Ă, hibrizi, -de, adj. 1. (Despre plante și animale) Provenit din încrucișarea naturală sau artificială, sexuată sau vegetativă a doi indivizi de specii, soiuri, rase diferite; corcit. ◊ (Substantivat, în expr.) Hibrid de viță de vie = viță provenită din hibridarea sexuată a unor soiuri nobile cu soiuri sălbatice, cultivată mai ales de agricultorii înapoiați și dînd producții de slabă calitate. Bine e să punem și viile la colectiv, să le sădim cu viță aleasă, nu cu hibrizi de-ai noștri. DUMITRIU, N. I. 87. 2. (Despre idei, fapte) Alcătuit din elemente nepotrivite, disparate; lipsit de armonie. Goană după efecte hibride, false virtuozități de versificație. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 4/1. Celebrule între esteți, Declari că eu, subscrisul Mirea, Sînt pur și simplu contopirea Hibridă între doi poeți. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 97.

VIE, vii, s. f. 1. Teren sădit cu viță; plantație de viță. Casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie. BELDICEANU, P. 95. Nu mi-au venit încă buțile cu vin de la viile din jos. NEGRUZZI, S. I 82. 2. (Adesea în compusul: viță de vie) Viță (I 1). Vița de vie tot învie, Iară vița de boz, tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. Să trăiască moș Noe, cel care-o discoperit via! ALECSANDRI, T. 843. Bine-a zis frunza de vie Că dragostea nu-i moșie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219.

AMPELO- „viță de vie, struguri”. ◊ gr. ampelos „vie, viță de vie” > fr. ampélo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. ampelo-. □ ~fage (v. -fag), adj., s. f. pl., (insecte) care atacă vița de vie; ~graf (v. -graf) s. m. și f., specialist în ampelografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic și fiziologic al soiurilor de viță de vie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu experimentarea și cultivarea speciilor de viță de vie; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a strugurilor în scop terapeutic.

VITI- „viță, vie”. ◊ L. vitis „viță de vie” > fr. viti-, it. id., engl. id. > rom. viti-. □ ~col (v. -col₁), adj., relativ la cultura viței de vie; ~cultor (v. -cultor), s. m. și f., persoană care se ocupă cu cultura viței de vie; ~cultură (v. -cultură), s. f., disciplină care se ocupă cu cultura viței de vie; sin. vinicultură.

cep sn [At: PAMFILE, I. C. 447 / Pl: ~uri / E: ml cippus] 1 Ramură de brad sau de molid. 2 Ramură ciuntită, fără frunze Si: ciot. 3 Nod din tulpina unui brad sau molid din care crește ramura. 4 (La plivitul viei) Viță lăsată pe rod, ciuntită mai sus de ochiul al doilea sau al treilea de jos în sus. 5 Două sau trei vițe lăsate mai lungi decât celelalte, la tăiatul viței. 6 Lăstari de un an lăsați cu trei muguri, spre a produce capete. 7 (Pex) Cap de viță tăiat împreună cu strugurele și pus la păstrare. 8 (Pan) Fir de rădăcină de porumb, care dă chiar deasupra mușuroiului de pământ, se întinde în jos și intră în pământ. 9 Porțiune din tulpina unui portaltoi care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea lui, pentru a-l proteja. 10 Dop de lemn care astupă gaura de jos, pe unde curge lichidul, a unui butoi. 11 (Spc; îoc cu vraniul) Dop de deasupra al buții. 12 (Pex) Canea Si: pipă. 13 (Îe) A da (sau a pune) ~ unei buți A începe o bute plină. 14 (Îs) Linge~ Bețiv. 15 (Pex) Gaură a butoiului în care se pun cepul sau canaua. 16 Gaură dată pentru înlesnirea pitrocitului, cu spițelnicul, la fundul butei. 17 (Dlg) Cui de lemn cu care se împreună două lemne, mai ales două obezi Cf pâj. 18 Cățel (26). 19 (Mor) Fier ce se pune, uneori, la capul grindeiului. 20 Capăt al fusului arborelui de lemn al unei mori de apă, ascuțit la vârf. 21 Capăt filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. 22 (Țes) Piesă de la războiul de țesut mecanic.

corcan¹ sm [At: I. CR. I, 60 / V: ~nă sf / Pl: ~i / E: ns cf ucr коркийка] 1 Crenguță neroditoare de pe un butuc de vie. 2 Viță de vie bătrână. 3 Joardă.

lăsnicior s.m. (bot.) 1 Solanum dulcamara; zârnă, <pop.> lesnicioasă (v. lesnicios), <reg.> buruiană-de-dalac, iarbă-lesnicioasă, limbricar, lozincă², pătlăgică-de-dalac, poama-câinelui (v. poamă), pomușoară, umbra-nopții (v. umbră), via-evreului (v. vie), vița-corcilor (v. viță), vița-evreilor (v. viță), vița-evreului (v. viță). 2 Solanum nigrum; zârnă, <reg.> bobițe (v. bobiță), buruiană-dulce, moartea-porcilor (v. moarte), morea, pătlăgea, poama-câinelui (v. poamă), strugur-câinesc, strugurul-câinelui (v. strugur), turbare, turbarea-câinelui (v. turbare), turbăciunea-cîinelui (v. turbăciune), umbra-nopții (v. umbră), vița-corcilor (v. viță), vița-evreilor (v. viță), vița-evreului (v. viță), zârnotă, <înv.> palison, solan.

loază s.f. I (bot.) 1 (pop.) v. Vie. Viță. Viță-de-vie (Vitis vinifera). 2 (reg.) v. Lăstar¹. Mladă. Mlădiță. Pui¹. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. 3 (reg.) v. Curpen. Viță. Vrej. 4 (reg.; în forma loză) v. Iovă (Salix capraea). 5 (reg.; în forma loză) v. Salcie. Salcie-cenușie. Salcie-sălbatică. Zălog¹ (Salix cinerea). 6 (reg.; în forma lozie; și lozie-pletoasă) v. Salcie. Salcie-jalnică. Salcie-moartă. Salcie-plângătoare. Salcie-plecată. Salcie-pletoasă. Salcie-răchitoasă (Salix babylonica). 7 (reg.; în forma lozie) v. Mlajă. Răchita-cea-fragedă (v. răchită). Răchită. Răchită-albă. Răchită-verde (Salix fragilis). 8 (reg.; în forma lozie) v. Mlajă. Răchită. Răchită-albă. Răchită-de-împletit. Răchită-de-mlajă. Răchită-mlajă. Răchițică. Răchițică-albă. Răchițică-mlajă. Salcie. Salcie-americană. Salcie-de-mlaje. Salcie-roșie. Salcie-vânjoasă (Salix viminalis). 9 (reg.; în forma lozie) v. Mlajă. Răchită-roșie (Salix purpurea). 10 (reg.; în forma lozie) v. Salcie. Salcie-albă. Salcie-alburie (Salix alba). 11 (colect.; reg.; și în formele loză, lozie) v. Răchitărie. Răchitiș. 12 (colect.; reg.; și în formele loză, lozie) v. Sălcet. Sălciș. II (vit.; reg.) v. Tescovină. III fig. (reg.) 1 v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Pușlama. Secătură. Zdreanță. 2 (la pl. loaze) v. Ghidușie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ștrengărie.

AFUZALI s. m. Soi de viță de vie originar din Asia Mică, cu ciorchini grei până la 2 kg și boabe mari, de culoare galbenă-verzuie și miez cărnos. – Din n. pr. tc. Afuz-Ali.

ALBIȘOR, -OARĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță de vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor.

ALICANTE s. n. Soi de viță de vie cu struguri roșietici de mărime mijlocie și boabe sferice uniforme. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță de vie descris mai sus. – Din fr. alicante.

ALIGOTE s. n. Soi de viță de vie originar din Franța, cu boabe mici, rotunde, de culoare albă-verzuie și miez zemos. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță de vie descris mai sus. – Din fr. aligoté.

AMPELOGRAFIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul genurilor, al speciilor și al soiurilor de viță de vie. – Din fr. ampélographie.

ARAC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harac, harag s. m.] – Din ngr. haráki.

ARĂCI, arăcesc, vb. IV. Tranz. A pune pe araci vița de vie sau alte plante agățătoare. [Var.: hărăci, hărăgi vb. IV] – Din arac.

BĂBESC, -EASCĂ, băbești, adj., s. f. 1. Adj. (Peior.). După felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) băbești = vorbe cărora nu trebuie să li se dea importantă. Leacuri băbești = mijloace empirice cu care se încearcă vindecarea unor boli. Socoteală băbească = socoteală făcută în mod simplist, empiric; fig. judecată greșită, îngustă. 2. S. f. Soi românesc de viță de vie, cu struguri rămuroși și boabe rotunde, de culoare neagră-albăstruie, din care se produc vinuri roșii. – Babă + suf. -esc.

BRAGHINĂ s. f. Soi autohton de viță de vie, cu boabe rare, roșii, care se coc devreme. – Et. nec.

BUCIUM², buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță de vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.

BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

CABERNET s. n. Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare neagră-albăstruie, cultivat pentru producerea vinurilor roșii de calitate superioară. ♦ Vin produs din acest soi. – Din fr. cabernet.

CĂLĂRAȘ, călărași, s. m. 1. (La pl., în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei; (și la sg.) membru al acestui corp militar. ♦ (Înv.) Ostaș de cavalerie. 2. Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani. – Călare + suf. -aș.

CÂRLIG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.

CHARDONNAY s. n. Soi de viță de vie, de origine franceză, cu struguri mici, cilindrici, cu boabe rotunde, albe-verzui, care produce vinuri dulci; p. ext. vin din acest soi de viță. [Pr.: șardone] – Cuv. fr.

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii^[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

GORDIN s. m. Soi autohton de viță de vie, cu boabele strugurilor ovoide, verzi-gălbui (cu puncte ruginii), folosit mai ales la producerea vinului. – Et. nec.

GRAS, -Ă, grași, -se, adj., s. f. I. Adj. 1. Care are sub piele un strat gros de grăsime; care are forme pline, rotunde; dolofan, durduliu, rotofei. Om gras. ◊ Țesut gras = țesut adipos. ♦ Fig. (Fam.; despre câștiguri bănești, sume de bani) Mare, însemnat. 2. Care conține multă grăsime; cu multă grăsime; gătit cu multă grăsime. Carne grasă. 3. (În sintagma) Acid gras = acid care se combină cu glicerina, formând grăsimi. 4. (Despre fructe) Plin, cărnos; (despre iarbă) cu firul gros și plin de sevă. 5. (Despre pământ) Fertil, roditor. II. S. f. (În sintagma) Grasă de Cotnari = specie de viță de vie cu strugurii având boabele dese, neomogene, galbene-verzui cu pete ruginii, din care se produce un vin alb superior. III. 1. Adj., s. f. (Caracter sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor aldine. 2. (Despre texte) Care este cules cu caractere grase (III 1). – Lat. grassus (= crassus).

HORTIVITICULTURĂ s. f. Domeniu al agronomiei consacrat studiului cultivării pomilor fructiferi și viței de vie. – Horti[cultură] + viticultură.

ÎNCORDA, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă), a se înăspri. – În + coardă.

ÎNGROPAT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței de vie, toamna. – V. îngropa.

KIȘ-MIȘ s. n. Soi de viță de vie originar din Asia, cu ciorchini răsfirați și boabe alungite, albe sau negre, fără semințe, folosit la producerea stafidelor. – Cuv. rus.

LACRIMA-CHRISTI s. n. Vin muscat care provine din viile de la poalele Vezuviului. ♦ Varietate de viță de vie italiană care produce vinul cu același nume. [Pr.: -cristi] – Cuv. lat.

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

VÂSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

ZAIBĂR, s. n. (Reg.) 1. Soi de viță de vie nealtoită. 2. Vin din struguri proveniți din zaibăr (1). – Cf. germ. Seiber.

TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță de vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse.

MAJARCĂ s. f. Soi autohton de viță de vie cultivat pe terenuri nisipoase, cu boabe mari de culoare verzuie-ruginie. – Et. nec.

VINIFER, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița de vie. – Din fr. vinifère.

CIUPI, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și provocând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta puțin; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, scr. čupati.

FORFECAR, forfecari, s. m. Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru vița-de-vie (Lethrus cephalotes) – Foarfece + suf. -ar.

AMPELIDACEE s. f. Familie de plante dicotiledonate având ca tip vița de vie. – Din fr. ampélidacées.^[1]

FRUCTIFICAȚIE, fructificații, s. f. 1. Fructificare. ♦ Proprietate a plantelor de a produce fructe; proprietate a pomilor fructiferi și a viței de vie de a da lăstari fertili. 2. Totalitatea organelor reproducătoare la criptogame. 3. Perioadă în care se formează fructele. – Din fr. fructification.

FUMAGINĂ, fumagine, s. f. Boală a unor arbori de pădure, a viței de vie și a unor pomi fructiferi provocată de o ciupercă din clasa ascomicetelor și manifestată ca un înveliș negru, prăfos, asemănător cu funinginea, care apare pe părțile atacate. – Din fr. fumagine.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

ARICEALĂ, ariceli, s. f. 1. Boală de piele la cai și la unele vite cornute, manifestată prin inflamarea pielii de la chișiță. 2. Boală a viței de vie, costând în apariția unor umflături noduroase pe părțile lemnoase ale plantei. – Arici² + suf. -eală.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

PINOT, pinoturi, s. n. Numele mai multor soiuri de viță de vie superioare de origine franceză, cultivate pentru obținerea vinului; p. ext. vin produs din strugurii acestor soiuri. [Pr.: pino] – Din fr. pinot.

PIRAMIDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. gener. edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.; ieșit din uz) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței de vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

PLANTATOR, -OARE, plantatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă de lemn sau de fier, de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, cu care se lucrează la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

PLĂVIȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță de vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

PLIVI, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița de vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță de vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-cânelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

PODGOREAN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței de vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean.

PODGORIE, podgorii, s. f. 1. Regiune întinsă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță de vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgorie] – Din sl. podŭgorije.

POGONĂRIT s. n. Impozit care se plătea în țările românești (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță de vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit.

VINEȚEALĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței de vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete brune-roșietice pe fața superioară a frunzelor. – Vânăt + suf. -eală.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

VITACEE, vitacee, s. f. (La pl.) Familia de plante lemnoase, agățătoare, având ca prototip vița de vie; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. vitacées.

VITICULTOR, -OARE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței de vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

VITICULTURĂ, viticulturi, s. f. Cultura viței de vie. ♦ Știință care se ocupă de cultivarea viței de vie. – Din fr. viticulture.

OIDIUM s. n. 1. Nume dat unui stadiu al ciupercilor parazite, care formează pete cenușii-fumurii pe suprafața organelor plantelor atacate. 2. Boală a viței de vie și a altor plante de cultură provocată de aceste ciuperci; făinare. [Pr.: -di-um] – Din fr. oïdium.

COSORÎ, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor.

ȘASLA s. f. 1. Nume dat mai multor soiuri de viță de vie care produc struguri pentru masă. Șasla napoleon, Șasla muscat. 2. Portaltoi hibrid pentru vița de vie, folosit pe solurile bogate în calciu. [Var.: ceasla s. f.] – Din fr. chasselas.

VERIGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase întrebuințări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței de vie. – Din sl. veriga.

FETESC, -EASCĂ, fetești, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care aparține fetei, privitor la fată. 2. S. f. Numele a două soiuri autohtone de viță de vie, care produc vinuri de calitate superioară; p. ext. vin produs din strugurii acestor două soiuri de viță de vie. Fetească albă. Fetească neagră. – Fată + suf. -esc.

FILOXERĂ, filoxere, s. f. 1. Insectă parazită care distruge rădăcina și frunzele viței de vie (Phylloxera vastatrix). 2. Boală a viței de vie provocată de filoxeră (1). – Din fr. phylloxéra.

FURMINT s. m. Soi de viță de vie cu struguri mijlocii, cilindrici, cu boabe dese, omogene, verzi-gălbui, din care se fac vinuri superioare; vin din acest soi de viță de vie. – Din fr. furmint.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) musteață s. f.] – Lat. *mustacea.

LOAZĂ, loaze, s. f. (Reg.) 1. Viță de vie. ♦ Ramură verde; vlăstar. 2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. – Din sl. loza.

MERLOT s. n. Soi de viță de vie de origine franceză, cu struguri cilindrici, cu bobul negru, rotund și mic, care produce vinuri roșii superioare. [Pr.: merlo] – Din fr. merlot.

MELANOZĂ, melanoze, s. f. 1. (Med.) Denumire generică pentru pigmentația în exces a pielii și mucoaselor datorită acumulării difuze de melanină. 2. (Bot.) Boală a viței de vie cauzată de ciuperci. – Din fr. mélanose.

MILDIOGRAF, mildiografe, s. n. Aparat care detectează condițiile producerii manei la vița de vie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mildiographe.

MLAJĂ, mlăji, s. f. 1. Arbust cu ramurile flexibile, cenușii sau verzi, cu frunzele lanceolate, puțin ondulate și acoperite cu peri mătăsoși, care crește mai ales pe malurile și pe prundișurile râurilor (Salix viminalis). ♦ Răchită. 2. Ramură tânără de mlajă (1) sau, p. gener., de salcie, de tei etc., tăiată din plantă și întrebuințată la împletitul coșurilor, al leselor etc. sau la legatul viței de vie. – Refăcut din mladă.

COARDĂ¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).

TĂMÂIOS, -OASĂ, tămâioși, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietăți de fructe, în special de struguri) Care are un gust aromat, asemănător cu aroma de tămâie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de viță de vie) care produce struguri cu boabele sferice, cărnoase, dese și verzi sau violet-roșcate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin făcut din tămâioasă (2). – Tămâie + suf. -os.

TRAMINER s. n. Soi de viță de vie originară din Germania, cu struguri cilindrici și cu boabe mici, rotunde, de culoare roz-murdar, nearomate; vin de calitate superioară obținut din strugurii acestei vițe. [Pr.: traminăr] – Din germ. Traminer.

RAZACHIE s. f. Varietate de viță de vie care dă struguri cu boabe mari, lunguiețe și foarte cărnoase. – Din tc. razakı, ngr. razakí.

ROȘIOR, -OARĂ, roșiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

SAUVIGNON s. n. Soi de viță de vie cu struguri având boabele verzui, îndesate, bune pentru producerea unor vinuri superioare. ♦ Vin făcut din acest soi de struguri. [Pr.: sovinion] – Cuv. fr.

SILVANER s. m. Soi de viță de vie cu ciorchini de mărime mijlocie, cu boabe albe dese. – Din germ. Silvaner.

STRUGURE, struguri, s. m. Fructul viței de vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strugur s. m.] – Et. nec.

SULTANIN, -Ă, sultanini, -e, adj., subst. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță de vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine.

CRÂMPOȘIE s. f. (Reg.) Soi de viță de vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec.

CREȚ, CREAȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m. (II 4) crețe, s. f., (II, 2,3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionțat^[1], buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. Păr creț sau încrețit; buclă, cârlionțat. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță de vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. corectat(ă)

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței de vie. – Curm + suf. -ei.

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

ACRID s. v. viță de vie.

BUTĂȘIRE s. butășit, (înv. și reg.) sădit. (~ viței de vie.)

COPILIT s. (AGRIC.) copilire, plivit, (rar) pliveală, (înv. și reg.) plevilă. (~ul viței de vie.)

FĂINARE s. (FITOP.) oidium. (~ viței de vie.)

FIXA vb. 1. a imobiliza, a înțepeni, a pironi, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 2. a prinde, a pune. (~ olanele pe casă.) 3. a înțepeni, a pecetlui. (~ piatra pe mormânt.) 4. v. asambla. 5. a se agăța, a se prinde. (Vița de vie se ~ de araci.) 6. v. amplasa. 7. v. stabili. 8. v. posta. 9. v. aținti. 10. a-i rămâne, (fig.) a se grava, a se imprima, a se întipări, a se pecetlui, a se săpa, (înv. fig.) a se tipări. (Cuvintele lui i s-au ~ în conștiință.) 11. v. ordona. 12. v. alege. 13. v. institui. 14. v. stabiliza. 15. a determina, a hotărî, a preciza, a stabili, a statornici, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 16. a preciza, a pune, a stabili. (A ~ un diagnostic.) 17. v. calcula. 18. a determina, a preciza, a stabili, a statornici. (Cum ați ~ concentrația vinului?) 19. v. consfinți.

FIXARE s. 1. fixat, imobilizare, înțepenire, pironire, prindere, țintuire, (rar) pecetluire. (~ în cuie a unui obiect.) 2. v. asamblare. 3. agățare, prindere. (~ viței de vie de araci.) 4. v. amplasare. 5. v. stabilire. 6. (fig.) gravare, imprimare, întipărire, pecetluire, săpare. (~ acestor cuvinte în memorie.) 7. v. stabilizare. 8. hotărâre, precizare, punere, stabilire. (~ unui nou termen.) 9. determinare, precizare, stabilire, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 10. precizare, punere, stabilire. (~ unui diagnostic.) 11. v. calculare. 12. v. consfințire.

LOAZĂ s. v. derbedeu, lăstar, lepădătură, lichea, mladă, mlădiță, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, smicea, viță de vie, vlăstar.

MARCOTAJ s. marcotare. (~ul viței de vie.)

MARCOTĂ s. (BOT.) (rar) marcotaș. (~ de viță de vie.)

MUGUR s. (BOT.) ochi, (prin Ban. și Transilv.) pup. (~ la vița de vie.)

OCHI s. 1. v. vedere. 2. v. privire. 3. (la pl.) v. față. 4. (BOT.) ochii-păsăruicii (Myosotis palustris) = (reg.) grâul-cucului, nu-mă-uita, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui; ochii-șoricelului (Saxifraga adscendens) = (reg.) strugurel; ochiul-boului (Callistephus chinensis) = (reg.) rotil, rotocoale (pl.). 5. (ORNIT.) ochiul-boului (Troglodytes troglodytes) = pitulice, (reg.) împărătuș, împărățel, nuculiță, panciaruș, părăsită, pătruț, pietroșel, pipiruș, pitulușă, piț, pițiîmpărat, pițiîmpărătuș, pițur, sfredelaș, sfredeleac, sfredeluș, tartalac, regina-păsărilor, (Ban.) curtubeș, (Bucov., Transilv. și Ban.) șofrac, (prin Bucov.) șofrăcuț. 6. (FIZ.) ochi magic = indicator de acord, indicator de sintonie. 7. v. laț. 8. v. za. 9. (BOT.) mugur, (prin Ban. și Transilv.) pup. (~ la vița de vie.) 10. (reg.) pancovă, (Ban.) căigană. (~ din ouă.) 11. v. copcă. 12. v. bulboană.

PLIVIT s. 1. v. plivire. 2. copilire, copilit, (rar) pliveală, (înv. și reg.) plevilă. (~ul viței de vie.)

POAMĂ s. v. categorie, fel, gen, prună, soi, specie, speță, stafidă, strugure, tip, viță de vie.

PRINDE vb. I. 1. v. înhăța. 2. (reg.) a prijini. (~ pietricele în palmă.) 3. v. lua. 4. v. îmbrățișa. 5. v. fixa. 6. a fixa, a pune. (~ olanele pe casă.) 7. v. agăța. 8. a se agăța, a se apuca, a se atârna, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 9. a se agăța, a se fixa. (Vița de vie se ~ de araci.) 10. v. îmbina. 11. v. suda. 12. v. lipi. 13. v. aplica. 14. v. înhăma. 15. v. înjuga. 16. v. aresta. 17. v. captura. 18. v. vâna. 19. v. pescui. 20. v. surprinde. II. 1. v. cârpi. 2. a se coagula, a se închega, (Transilv.) a se strânge. (Laptele s-a ~.) 3. v. anchiloza. III. 1. v. recepționa. 2. v. auzi. 3. a afla, a găsi. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 4. a ajunge, (înv. și pop.) a sosi, (prin Olt.) a scurta. (Mergeți, vă ~ eu din urmă.) 5. a ajunge, a apuca. (Se grăbește să ~ trenul.) 6. v. apuca. 7. a ajunge, a apuca, a surprinde. (Ploaia i-a ~ în câmp.) 8. v. cuprinde. 9. v. răzbi. 10. v. copleși. IV. 1. a i se potrivi. (Aerul ștrengăresc o ~ de minune.) 2. v. însuși. 3. a izbuti, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) v. începe.

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaș.

Alicante (soi de viță de vie, vin) s. pr. n.

fetească (soi de viță de vie) s. f.

sultanină (viță de vie) s. f., g.-d. art. sultaninei

ALIGOTE n. 1) Varietate de viță de vie altoită având struguri cu boabe mici, rotunde, albe-verzui, dulci. 2) Vin obținut din acest soi de struguri. /<fr. aligoté

AMPELIDACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase, agățătoare (reprezentant: vița de vie). 2) Plantă din această familie. /<fr. ampélidacée

AMPELOGRAFIE f. Disciplină care se ocupă cu studiul speciilor și soiurilor de viță de vie. /<fr. ampélographie

ARAC ~ci m. Par lung și subțire folosit pentru susținerea viței de vie sau a unor plante agățătoare. /<ngr. haráki

A ARĂCI ~esc tranz. (plante agățătoare, mai ales vița de vie) A pune pe araci. /Din arac

ARICEALĂ f. 1) Boală a vitelor (mai ales la cai) caracterizată prin inflamarea pielii de la încheietura piciorului, deasupra copitei. 2) Boală a viței de vie care se manifestă prin apariția unor umflături pe partea lemnoasă. /arici + suf. ~eală

BUSUIOACĂ ~ce f. Varietate de viță de vie cu aromă de busuioc. [Sil. -su-ioa-] /Din busuioc

BUTAȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás

BUTUC ~ci m. 1) Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buștean; buturugă. * A dormi ~ a dormi adânc, fără simțire; a dormi bute; a dormi buștean. A-i trage cuiva ~cul a păcăli pe cineva. 3) Bucată din tulpina unui copac gros, destinat efectuării diferitelor operații (despicatul lemnelor de foc, tăiatul cărnii la măcelarie etc.); trunchi. 4) înv. Trunchi de lemn, prevăzut cu găuri, în care se prindeau mâinile, picioarele și gâtul arestaților și prizonierilor. 5) fig. Om prost și needucat. 6) Partea de jos, mai groasă, a tulpinei viței de vie. 7) Partea centrală a unei roți în care se montează spițele. /Orig. nec.

CABERNET [pr.: caberne] n. 1) Soi de viță de vie având struguri cu bobițe mici, de culoare neagră-albăstrie. 2) Varietate de vin roșu, obținut din acest soi de viță. /< fr. cabernet

CARDINAL³ n. 1) Soi de viță de vie, cultivată pentru struguri de masă. 2) Struguri din acest soi de viță de vie. /<lat. cardinalis, fr. cardinal

CĂLĂRAȘ ~i m. 1) înv. Ostaș de la cavalerie; cavalerist. 2) Coardă de rod la vița de vie, scurtată și plantată peste o coardă mai veche (de doi ani). /călare + suf. ~aș

CĂPUȘĂ ~e f. 1) Insectă parazită din clasa arahnidelor care se înfige în pielea animalelor sau a oamenilor și se hrănește cu sânge. 2) fam. Mugur de viță de vie; ochi. /Cuv. autoht.

CÂRLIG ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care servește pentru a atârna, a prinde sau a agăța un obiect. 2) Parte componentă a undiței, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croșetă; igliță. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la ușă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agață într-un belciug. 7) rar Porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș. /<bulg. kărlik

A CÂRNI ~esc 1. intranz. v. A CÂRMI. ◊ ~ din nas a-și manifesta nemulțumirea (dezaprobarea, disprețul etc.) printr-o grimasă. 2. tranz. (viță de vie, tomate, bumbac etc.) A supune unei operații de înlăturare a vârfurilor la lăstarii principali sau la ramurile laterale. /Din cârn

CEP ~uri n. 1) Dop de lemn cu care se astupă gaura de scurgere la un butoi. 2) Gaură mică într-un butoi care se astupă cu un astfel de dop. ◊ A da ~ a începe un butoi (cu vin). 3) Proeminență a unei piese care se îmbucă cu scobitura făcută în altă piesă. 4) Coardă de viță de vie, cu 1-3 ochi. /<lat. cippus

CHARDONNAY [pr.: șardone] n. 1) Soi de viță de vie, originar din Franța, cu ciorchinii mici, cilindrici, cu boabe alb-verzui, care produce vinuri dulci. 2) Vin din acest soi de viță de vie. /Cuv. fr.

CIORCHINE ~i m. 1) Inflorescență cu flori grupate pe o axă centrală. ~ de vâzdoagă. 2) (mai ales la vița de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescență; strugure. ~ de fragă. [Sil. cior-chi-] /<lat. circ[u]lină

COARDĂ¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioară, pian etc.), produce oscilații acustice; strună. ~ de chitară. ◊ Orchestră de ~e orchestră alcătuită din instrumente muzicale cu coarde. A întinde ~a până se rupe a întrece măsura în ceva. 2) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe plane, fără a o intersecta. 3) Sfoară care leagă brațele unui ferăstrău cu rama, pentru a ține întinsă pânza. 4) Sfoară având la capete două mânere, cu care se joacă copiii sărind peste ea sau se folosește în unele exerciții sportive. 5) pop. Țesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leagă mușchii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele două membrane simetrice ale laringelui, a căror vibrație produce vocea. 6) Curbura gâtului la cal (acoperită de coamă). 7) Ramură din tulpina viței de vie. 8) Șuviță de sirop de zahăr sau de dulceață prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-dă] /<lat. chorda

COARNĂ¹ f. 1) Varietate de viță de vie având struguri dulci, cu boabe alungite și coaja tare. ~-neagră. 2) Strugurii acestei varietăți de viță de vie. /<lat. corna

CORCAN ~i m. pop. Ramură groasă (uscată) la un butuc de viță de vie. /Orig. nec.

CORNIȚĂ f. Soi de viță de vie cu bobițe mici și lunguiețe, de culoare neagră-roșiatică. /coarnă + suf. ~iță

A COSORÎ ~ăsc tranz. (viță de vie) A curăța cu cosorul. /Din cosor

COTOR ~oare n. 1) (la plante) Tulpină care susține frunzele, florile și fructele. 2) Partea de jos a tulpinii. ~orul viței de vie. 3) (la chitanțiere) Parte rămasă după ruperea foilor detașabile. 4) (la cărți, registre, caiete etc.) Parte laterală unde se leagă foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.

COTORÂT ~uri n. Operație agrotehnică constând în înlăturarea sistematică a rădăcinilor și a lăstarilor porniți din tulpina subterană a butucului de viță de vie. /a coborî + suf. ~ât

A COTORÎ ~ăsc tranz. (butuci de viță de vie) A săpa în jur și a tăia rădăcinile superficiale. /Din cotor

CRĂCANĂ² ~e f. 1) Varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari, albe sau negre. 2) Vin din astfel de struguri. /crac + suf. ~ană

DIONISIAC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de Dionisos (Bachus), zeul vinului și al viței de vie; propriu lui Dionisos; bahic. 2) Care este propriu inspirației, entuziasmului; care exprimă stări pasionale, zbucium sufletesc etc. Artă ~că. [Sil. -si-ac] /<fr. dionisiaque

FETEASCĂ f. 1) Varietate de viță de vie autohtonă având struguri cu bobițe dese, ovale, galbene-verzui. 2) Strugurii acestei varietăți de viță de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /Din Fetești n. pr. + suf. ~ească

FILOXERĂ ~e f. 1) Insectă parazită foarte mică, cu aripi străvezii, mult mai lungi decât corpul, care distruge unele specii de viță de vie. 2) Boală a viței de vie provocată de această insectă. /<fr. phyloxéra

FORFECAR ~i m. Insectă neagră cu corpul scurt și gros, lipsită de aripi posterioare, dăunătoare viței de vie. /foarfecă + suf. ~ar

FRAGĂ¹ ~gi f. Varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga

FURMINT m. 1) Soi de viță de vie cu ciorchini cilindrici și boabe dese, verzi-gălbui. 2) Vin de calitate superioară obținut din asemenea struguri. /<fr. furmint

GĂLUȘCĂ ~te f. pop. Preparat culinar în formă de cocoloș, pregătit dintr-un amestec de orez (sau crupe) cu carne tocată și adaos de condimente, înfășurat în foi de varză sau de viță de vie; sarma. * A înghiți ~ca a suporta în tăcere o neplăcere. [G.-D. găluștei] /<rus. galuška

GORDIN m. Varietate de viță de vie având struguri cu bobițe ovoide, de culoare verde-gălbuie, folosiți pentru producerea vinurilor de masă. /Orig. nec.

A HĂRĂGI ~esc tranz. (plante agățătoare, mai ales vița de vie) v. A ARĂCI.

MAJARCĂ f. 1) Varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari verzui-ruginii. 2) Vin de calitate superioară produs din acest soi de struguri. /Orig. nec.

MANĂ f. 1) Plantă exotică, criptogamă, bogată în amidon. 2) Ciupercă parazită care provoacă unele boli la plantele cultivate. Mana viței de vie. 3) Cantitate mare de bunuri; abundență; belșug. Mana livezilor. 4) bis. Hrană pe care se crede că Dumnezeu o trimitea israeliților, în fiecare dimineață, în deșertul Arabiei. /<sl. mana, ngr. mánna

MERLOT [pr.: merlo] n. 1) Soi de viță de vie de origine franceză, având struguri cu bobițe negre, rotunde și mici. 2) Vin produs din acest soi de struguri. /<fr. merlot

MLAJĂ mlăji f. 1) Arbust asemănător cu salcia, cu ramuri lungi, subțiri și flexibile, care crește, mai ales, pe malurile râurilor; răchită; lozie. 2) Ramură a acestui arbust, folosită la împletitul diferitelor obiecte sau la legatul viței de vie. 3) Crâng de arbuști de acest fel. /Refăcut din mladă, mlăzi

MUSCAT n. 1) Soi de viță de vie, având struguri cu aromă de tămâie. 2) Vin produs din acest soi de struguri. /<fr. muscat

OCHI¹ ~ m. I. 1) (la om și la animale) Organ-pereche al văzului, situat (simetric) pe partea din față a capului. ◊ Între patru ~ confidențial. Cât vezi cu ~i pe întinderi foarte mari; până la orizont. Cu ~i închiși a) fără posibilitate de a alege; la întâmplare; b) pe de rost; c) fără nici o dificultate; cu ușurință. (A fi) numai ~ (și urechi) (a fi) foarte atent. A păzi (sau a îngriji) ca ~i din cap a păzi (sau a îngriji) cu cea mai mare atenție, cu solicitudine. A nu avea ~ să vezi pe cineva a nu putea suporta pe cineva. A privi pe cineva cu ~ buni (sau răi) a avea sentimente de simpatie (sau antipatie) pentru cineva. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult ca) ~i din cap a iubi sau a fi iubit cu ardoare. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ~ a nu putea suporta pe cineva. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ~i după cineva (sau după ceva) a privi pe cineva sau ceva cu jind. A da cu ~i de cineva (sau de ceva) a observa întâmplător pe cineva (sau ceva). A nu vedea (lumea) înaintea ~lor a fi foarte indispus. A(-și) da ~i peste cap a) a se comporta afectat; a cocheta; b) (a fi pe punctul de) a înceta din viață. A privi cu (sau a face, a deschide) ~ mari a privi cu mirare. A face (cuiva) ~ dulci a arunca cuiva priviri amoroase. (A fi) cu ~i în patru (a fi) foarte atent, precaut. A lua (pe cineva) la ~ a reține în memorie fapta sau vorba cuiva, pentru a i-o putea aminti (la prima ocazie). A deschide ~i cuiva a face pe cineva să înțeleagă lucrurile just. A scoate ~i cuiva a-i reproșa cuiva ceva; a-i aminti mereu de ceva din trecut. Corb la corb nu scoate ~i cei de-o teapă nu-și fac rău unul altuia. Banul e ~ul dracului banul reprezintă un îndemn spre rău. 2) Facultatea de a vedea; văz. ◊ De (sau pentru) ~i lumii pentru a salva aparențele. Sub ~i noștri a) în fața noastră, în văzul nostru; b) actualmente, în prezent. A privi cu ~ de piatră a se uita rece, insensibil. A mânca pe cineva din ~ a privi cu multă dragoste pe cineva. A pierde pe cineva din ~ a înceta de a mai vedea din cauza depărtării. A nu scăpa din ~ a supraveghea îndeaproape; a ține sub supraveghere permanentă. A pune ~ (pe cineva sau pe ceva) a-i veni cuiva pe plac cineva sau ceva. (A spune) verde în ~ (a spune) drept în față, fără ocolișuri, deschis. 3) Embrion vegetativ; mugur. 4) Desen care marchează un punct (pe cărțile de joc, pe zaruri etc.). II. (în îmbinări ce denumesc plante, păsări sau insecte): ~ul-boului a) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze alungite, crestate și cu flori solitare, divers colorate, dispuse în vârful tulpinii; margaretă; b) soi de viță de vie; c) pasăre de talie mică, cu ciocul ascuțit și cu penaj cafeniu-roșcat pe spate și cenușiu-deschis pe pântece; pitulice. /<lat. oculus

OIDIUM n. 1) Stadiu de dezvoltare a unor ciuperci parazite, când sporii, care asigură înmulțirea lor, formează pe organele plantelor atacate un strat făinos, cenușiu. 2) Boală, mai ales a viței de vie, provocată de acești spori; făinare. [Sil. -di-um-] /<fr. oïdium

PINOT [pr.: pino] n. 1) Varietate de viță de vie având struguri cu bobițe dese, rotunde, deseori deformate, de diferite culori. 2) Strugure al acestei varietăți de viță de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /<fr. pinot

PLĂVAIE f. Varietate de viță de vie având struguri cilindrici cu boabe albe-verzui, folosită pentru obținerea vinurilor. /plav + suf. ~ai

A PLIVI ~esc tranz. 1) (terenuri cultivate) A curăța de buruieni, rupându-le sau smulgându-le cu mâna. 2) (vița de vie, pomii) A curăța de lăstarii, frunzele sau crengile de prisos, tăindu-le sau rupându-le. /<bulg. plevja

POAMĂ¹ ~e f. 1) Rod comestibil al unor pomi; fruct. 2) la sing. reg. Fruct în formă de ciorchine al viței de vie; struguri. 3) la pl. Fructe preparate pentru iarnă (tăiate și uscate). 4) fig. Persoană viciată din punct de vedere moral. /<lat. poma

PODGOREAN ~eană (~eni, ~ene) m. și f. Persoană care se ocupă de cultivarea viței de vie; viticultor. /podgorie + suf. ~ean

PODGOREANCĂ ~ence f. Femeie care se ocupă de cultivarea viței de vie; viticultoare. /podgorean + suf. ~că

PODGORIE ~i f. 1) Regiune (deluroasă) cultivată cu vii; regiune viticolă. 2) Plantație de viță de vie (de un anumit sort). [G.-D. podgoriei; Sil. ri-e] /<sl. podugorije

RAR² ~ă (~i, ~e) 1) (despre elemente omogene) Care se află la intervale mai mari sau care sunt mai puțin numeroase decât în mod obisnuit. Pădure rară. ◊ Rară-neagră varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari negre, distanțate una de alta. 2) Care este mai puțin dens, mai puțin compact. 3) Care este puțin răspândit, puțin frecvent. Frumusețe rară. 4) rar Care este de mare valoare; prețios; scump. Piatră rară. Exemplar rar. /<lat. rarus

RAZACHIE ~i f. Varietate de viță de vie având struguri cu boabe mari, cărnoase, de culoare albă sau roșie. /<turc. razaki, ngr. razaki

RISLING n. 1) Varietate de viță de vie, având strugurii cu boabe mici, rotunde, de culoare galbenă-verzuie. 2) Struguri din această varietate. 3) Vin alb produs din acest soi de struguri. /<germ. Riesling, fr. riesling^[1]

ROȘIOARĂ¹ f. 1) Varietate autohtonă de viță de vie, având struguri mici, roșietici. 2) Struguri din această varietate. /roșu + suf. ~oară

SARMA ~le f. mai ales la pl. Preparat culinar din carne tocată, amestecată cu orez (crupe) și alte ingrediente și învelită în foi de varză sau de viță de vie; gălușcă. [Art. sarmaua; G.-D. sarmalei] /<turc., sb. sarma

SAUVIGNON [pr.: sovinion] n. 1) Soi de viță de vie cu struguri având boabe verzi, folosit la producerea unor vinuri superioare. 2) Vin obținut din acest soi de viță de vie. /Cuv. fr.

SORT ~uri n. 1) Categorie de produse sau de mărfuri; calitate. 2) pop. Soi de plante; specie. ~uri de viță de vie. /<fr. sorte

SPALIER ~e n. 1) Sistem de susținere a viței de vie și a unor pomi fructiferi, format din stâlpi verticali între care sunt întinse orizontal mai multe rânduri de sârmă, de care se leagă aceste plante. 2) Rând de plante sau de arbuști cu ramurile tunse care formează un perete de verdeață de-a lungul unei alei. 3) Aparat de gimnastică constituit dintr-o scară fixată vertical pe un perete; scară fixă. [Sil. -li-er] /<fr. espalier, germ. Spalier

STRUGURE ~i m. 1) (mai ales la vița de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescență; ciorchine. 2) la pl. Fructe ale viței de vie; poamă. ◊ ~ele-ursului arbore sau arbust cu tulpina târâtoare, cu frunze alterne, persistente, cu flori albe sau roz, dispuse în ciorchine și cu fructe roșii, mici, comestibile. /Cuv. autoht.

SULTANINĂ ~e f. Soi de viță de vie din care se fac stafide. [G.-D. sultaninei] /<turc. sültani, fr. sultanine, germ. Sultanine

ȘASLA f. Varietate de viță de vie având struguri cu bobițe rare, de culoare galbenă-verzuie, folosiți ca desert. [Var. ceasla] /<fr. chasselas

TĂMÂIOASĂ ~e f. 1) Soi de viță de vie cu struguri plăcut mirositori. 2) Vin făcut din struguri de acest soi. /tămâie + suf. ~oasă

TERAZ n. 1) Varietate de viță de vie hibridă (de calitate inferioară), având struguri cu boabe mici și negre. 2) Vin făcut din astfel de struguri. /<fr. Terras

TIRS ~uri n. 1) mit. Toiag simbolic ornat cu frunze de viță de vie, cu care este înfățișat, de obicei, zeul Bachus. 2) bot. Inflorescență în formă de con de brad. /<ngr. thirsos, lat. thyrsus, fr. thyrse

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

VERDUNCĂ ~ci f. varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe de culoare verzuie. /verde + suf. ~uncă

VIE vii f. Plantație cu viță de vie. ◊ Vinde via pe stafide v. A VINDE. A se duce la ~ cu struguri în poală a pleca undeva luând cu sine lucruri ce pot fi găsite acolo. [G.-D. viei] /<lat. vinea

VIER ~i m. Lucrător specializat în cultivarea viței de vie; podgorean; viticultor. [Sil. vi-er] /vie + suf. ~er

VINICOL ~ă (~i, ~e) Care ține de cultura viței de vie. 2) Care produce vin; viticol. Industrie ~ă. /<fr. vinicole

VINIFER ~ă (~i, ~e) 1) Care produce vin; vinicol. Întreprindere ~ă. 2) (despre terenuri, regiuni) Care permite cultivarea viței de vie; propice pentru cultivarea viței de vie. /<fr. vinifere

VITACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase, agățătoare, cu frunze palmat-lobate și cu fructe bace, cărnoase (reprezentant: vița de vie). 2) Plantă din această familie. [Sil. -ce-e] /<fr. vitacées

VITICULTURĂ f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu creșterea viței de vie. [G.-D. viticulturii] /<fr. viticulture

ZAIBĂR m. pop. 1) Varietate de viță de vie nealtoită, având struguri nu prea mari, cu boabe alungite, de culoare neagră. 2) Strugurii acestei varietăți de viță de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /Orig. nec.

ZÂRNĂ ~e f. 1) Plantă erbacee având frunze dințate, flori mici albe și fructe rotunde, de culoare neagră. 2) Varietate de viță de vie având struguri cu bobițe mici și negre. /<sl. zruno

AMPELO- Element prim de compunere savantă cu care se formează termeni în viticultură și avînd semnificația „în legătură cu vița de vie”. [Var. ampel-. / < fr. ampélo-, cf. gr. ampelos – viță de vie].

AMPELOLOGIE s.f. Disciplină, tratat care au ca obiect vița de vie. [< fr. ampélologie, cf. gr. ampelos – viță de vie, logos – studiu].

FALENĂ s.f. Fluture de noapte, care produce mari stricăciuni copacilor din păduri și viței de vie. [< fr. phalène, cf. gr. phalaina].

MALAGA s.f. Specialitate de vin din viță de Malaga. [< fr. malaga, cf. Málaga, oraș în sudul Spaniei].

PIRAMIDĂ s.f. 1. Monument funerar antic construit din blocuri mari de piatră, care avea patru fețe triunghiulare și în care erau înmormîntați faraonii Egiptului. 2. Poliedru care are ca bază un poligon și fețele laterale în formă de triunghi cu același vîrf. 3. Figură de gimnastică în care mai multe persoane se așază în rînduri suprapuse în forma unei piramide (2). 4. Formă de coroană de pom cu ax principal. 5. Sistem de susținere a viței de vie portaltoi, alcătuit dintr-un stîlp înalt din vîrful căruia pornesc mai multe sîrme legate de butuci. 6. Formație anatomică asemănătoare unei piramide (2). ♦ Proeminență osoasă din interiorul cavității timpanice. ◊ Piramide Malpighi = elemente conice care formează substanța medulară a rinichiului. [Pl. -ide, -izi. / < fr. pyramide, it. piramide, cf. lat., gr. pyramis].

șurlui, șurluiesc și șurlui, v. IV (reg.) 1. (despre vase, dușumele) a curăța frecând cu nisip, cu o perie etc. 2. (fig.; despre persoane) a mustra. 3. (în forma șurui) a zgâria (cu unghiile sau cu un obiect ascuțit. 4. (în forma șurui) a merge târând încălțămintea. 5. (despre roțile unui vehicul) a împiedica. 6. (despre un teren cultivat cu viță de vie) a prăși a doua oară. 7. (despre un teren cultivat cu porumb; în forma șirăli) a prăși cu prășitoarea.

șurluit s.n. (reg.) 1. curățare prin frecare cu nisip (a vaselor, dușumelelor) sau cu o perie. 2. prășire a doua oară a unui teren cultivat cu viță de vie.

SAUVIGNON s.n. Soi de viță de vie originar din Franța, cu ciorchinii mici, cilindrici, îndesați și cu boabe verzui, ușor transparente. ♦ Vin produs din acest soi de viță. [Pron. so-vi-ñon. / < fr. sauvignon].

VITI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vița de vie”; „viticol”. [< fr. viti-, cf. lat. vitis].

VITICULTURĂ s.f. Ramură a agronomiei care se ocupă cu cultura viței de vie. ♦ Ramură a producției agricole care cuprinde cultura viței de vie. [< fr. viticulture, cf. lat. vitis – viță de vie, cultura – cultură].

VITICULTOR, -OARE s.m. și f. Specialist în viticultură. ♦ Cultivator al viței de vie; podgorean. [< fr. viticulteur, cf. lat. vitis – viță, cultor – cultivator].

VITICOL, -Ă adj. Referitor la cultura viței de vie. ♦ Bogat în vii. [< fr. viticole].

VITACEE s.f.pl. Familie de plante lemnoase agățătoare, din care face parte vița de vie; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. vitacées].

VINIFER, -Ă adj. Care produce vin; vinicol. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița de vie. [< fr. vinifère, cf. lat. vinum – vin, ferre – a purta].

ALICANTE s.n. Soi de viță de vie cu struguri roșietici și boabe sferice. ♦ (P. ext.) Vin licoros originar din Spania. [< fr., sp. alicante, cf. Alicante – oraș în Spania].

butuc (butuci), s. m. 1. Trunchi, buturugă. 2. Partea de jos a tulpinei viței de vie. 3. Instrument de tortură în care se prindeau picioarele, mîinile și gîtul condamnaților. 4. Partea centrală a roții. 5. Buștean scurt. 6. Calapod de pălărier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butău, butură, buture. < Din lat. *bottum, „bont, fără vîrf” și „bot, obiect rotund”, prin intermediul unei formații diminutivale, ca sat > sătuc, pat > pătuc etc. Coincidența semantică între „rotund” și „trunchi”, cf. fr. bille, billot. Var. provin de la *but, pl. *buturi; de la această ultimă formă s-a refăcut un sing. analogic butur(ă). – Der butai, s. n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucănos (var. botocănos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturugă (var. buturig, buturigă, buturoagă), s. f. (trunchi, ciot), de la butur(ă) + suf. -uc, cf. alternanța butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butușină, s. f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortură). – Credem, prin urmare, că acest cuvînt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai că această opinie nu este împărtășită de filologi, dar nici nu există un acord în legătură cu identitatea cuvintelor menționate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh., XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se referă la o rădăcină but-, fără altă explicație, pe care Densusianu, Hlr., 381, o consideră de origine cumanică (cf. cuman. butak „ramură”) și pe care Tiktin o consideră slavă. Din tc. butak, după Șeineanu, II, 65; și din tc. buduk „cu picioare scurte” (cf. bondoc), după K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Același radical bott- „gros, rotund” revine la Diculescu, 17 și ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanică; butuc ar fi în legătură cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte și butură cu gepidicul *bûtilo.. Această părere, acceptată de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, și Scriban, a fost respinsă de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butura provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Același cuvînt este menționat și ca provenind din lat. *buttula (Candrea, Eléments, 2; REW 1389); din lat. imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk „acțiunea de a tăia” (Moldovan, 404); sau din vreo altă limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 320). Butură rămîne fără explicație în DAR, care afirmă, în schimb, că buturugă este „rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butură și tumurug”. – Dacă explicația noastră este corectă, din rom. trebuie să provină rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391). – [1238]

AMPELIDACEE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, avînd ca tip vița de vie; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. ampélidacées, cf. gr. ampelos – viță de vie].

AMPELOGRAFIE s.f. Parte a viticulturii care se ocupă cu descrierea speciilor și varietăților viței de vie. [Gen. -iei. / < fr. ampélographie, cf. gr. ampelos – viță de vie, graphein – a scrie].

VERMOREL s.n. Aparat portativ pentru stropit cu soluții speciale pomii, vița de vie etc. [Pl. -le, -luri. / nume comercial].