ANTOFAGASTA, oraș în Chile, port la Oc. Pacific; 204,6 mii loc. (1986). Port de tranzit pentru Bolivia, de care este legat printr-o cale ferată. Expl. de argint și salpetru. Tricotaje, prelucr. metalelor, acid sulfuric, produse alim. (făină de pește). Universitate.

AOMEN 1. Oraș, centru ad-tiv al terit. cu același nume, port al M. Chinei de Sud; 429 mii loc. (1987). Manufacturi de tutun. Pescuit. Turism. Se mai numește Santo Nome de Deus de Macau. 2. Teritoriu chinez administrat de Portugalia. Cuprinde pen. cu același nume de pe coasta de SE a Chinei, la vărsarea lui Sikiang, și ins. Taipa și Coloane; 16,9 km²; 484 mii loc. (1989). Limbi oficiale: chineza și portugheza. Important port de tranzit. Fabrici de prelucr. și ambalare a ceaiului, ind. mătăsii naturale, de prelucr. a lemnului (mobilă), încălț., parfumurilor, țigaretelor și a conservelor de pește. Moneda: 1 pataca = 100 avos. Export: pește, ceai, mătase, țigarete. Import: mașini, produse textile și alim. Ocupat de portughezi în 1557, devine posesiune în 1680, iar în 1849 este proclamat colonie sub numele de Macao. În 1953 devine provincie de peste mări a Portugaliei cu o largă autonomie internă. Potrivit acordului din 1987 dintre Portugalia și China, terit. este parte integrantă a Chinei, urmînd să fie retrocedat acesteia în 1999.

ARAD 1. Cîmpia Aradului, zonă înaltă a Cîmpiei de Vest, situată la N de Arad, între Mureș și Crișu Alb. Alt. max.: 124 m Importantă zonă agricolă (cereale, viticultură, legumicultură, creșterea animalelor). 2. Municipiu în extremitatea de V a țării, în Cîmpia de Vest, pe Mureș, reșed. jud. Arad: 198.971 (1991). Nod feroviar și rutier. Aeroport internațional. Important centru al ind. constr. de mașini (strunguri, vagoane de metrou, vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători, utilaj agricol, mori pentru prepararea furajelor etc.), al ind. textile (conf. și tricotaje, filatură și țesături de bumbac), chimice (coloranți, lacuri și vopsele, îngrășăminte chimice), mat. de constr. (prefabricate din betob, cărămiși și țiglă), prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), piel. și încălț., alim. (zahăr, preparate din carne, produse lactate, uleiuri vegetale, conserve de legume și fructe, produse de panificație etc.). Fabrică de jucării și de ceasuri deșteptătoare. Centru viticol, legumicol (mari sere) și pomicol (piersici). Centru cultural cu vechi tradiții: institut de învățămînt superior (Universitatea „Aurel Vlaicu”), teatru de sta (cu secțiile română și maghiară), teatru de marionete, filarmonică, muzee, bibliotecă cu colecții rare. Cetate (sec. 18), primăria (sec. 19) în stil neo-renascentist, teatrul vechi (1816-1817) în stil neoclasic, clădirea Tribunalului (1892) în stil neobaroc, Palatul Culturii (1910-1913) în stil eclectic în care este adăpostit și Muzeul județean. Menționat documentar în 1156, iar ca oraș în 1329; ocupat de turci în 1552; eliberat de oștile lui Mihai Viteazul (1599) a reintrat în stăpînirea Porții Otomane (1616) pînă la sfîrșitul sec. 17; în 1685 a trecut sub dominația habsburgică. Important centru al luptei românilor pentru emanciparea națională, politică și culturală. În 1812, aici a fost înființată „Schoala preparandă sau pedagoghicească a nației românești”, prima școală normală românească din Transilvania. A. a fost un important centru al revoluției din 1848-1849 și sediul Consiliului Național Român Central în 1918. Declarat municipiu în 1968. 3. Jud. în extremitatea vestică a României, la graniță cu Ungaria, în bazinele rîurilor Mureș și Crișu Alb; 7.652 km² (3,22 la sută din supra. țării); 503.768 loc. (1991), din care 52,9 în mediul urban; densitate: 66,7 loc./km². Reșed.: municipiul Arad. Orașe: Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pîncota, Sebiș. Comune: 67. Relief variat: în NE și E ramificațiile vestice ale M-ților Codru-Moma (1.112 m, vf. Pleșu) și Zarand (836 m, vf. Drocea), care închid înre ei golful depr. Zarand-Gurahonț-Hălmagiu, în S DealurileLipovei (200-400 m alt.), iar în V Cîmpia de Vest, cu subunitățile ei (Cîmpia Vingăi, Cîmpia Aradului, Cîmpia Crișurilor, Cîmpia Cermei). Climă temperat-continentală, moderată, cu ierni blînde și veri relativ călduroase. Temp. medie anuală de 8 °C în zona de munte și 11 °C în cîmpie. Precipitațiile medie anuale însumează c. 1.000 mm în reg. montane și 600 mm în cîmpie (mai abundente în lunile mai-iun.). Vînturi dominante dinspre SV și V. Hidrografia este reprezentată în principal prin cursul inf. al Mureșului, care străbate jud. pe 220 km, și prin cel mijlociu al Crișului Alb sînt legate de cele ale Mureșului printr-o rețea densă de canale (Matca, Ier-Turnu-Dorobanți, Morilor etc.) folosite pentru drenarea și irigarea terenurilor agricole. Resurse naturale: petrol și gaze naturale (Pecica, Turnu), min. complexe (sulfuri polimetalice în zonele Hălmagiu, Brusturi, Luncșoara, Pănișeni), pirite cuprifere (Petriș, Roșia Nouă), molibden (Săvîrșin), marmură (Moneasa, Căprioara, Vîrfurile), dolomite (Minișu de Sus), andezite (Vîrfurile, Aciuța, Mocrea), calcare, argile, gresii, păduri etc. Izv. cu ape minerale la Lipova (feruginoase, carbogazoase, calcice, magneziene, sodice) și Moneasa (carbogazoase, alcaline, mezotermale). Economia. Industria reprezintă principala ramură a economiei jud. A. În 1989, ponderea covîrșitoare în realizarea valorică a prod. globale înd. o deținea subramura constr. de mașini (38,6 la sută), concentrată cu precădere în municipiul Arad și profilată pe producerea unei game variate de vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători (inclusiv vagoane de metrou), pe realizarea celei mai mari părți a prod. de strunguri a țării (cu secții la Lipova și Chișineu-Criș) și a întregii prod. de ceasuri, precum și pe prod. de utilaje feroviare și agricole, mori pentru preaprarea furajelor etc. Ponderi mari dețin și ind. textilă și a conf., 16 la sută (Arad, Lipova, Chișineu-Criș, Ineu), ind. chimică, 6.5 la sută (Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad), de prelucr. a lemnului (Arad, Pîncota, Sebiș, Lipova, Ineu, Nădlac), mat. de constr. (Arad.), alim. (preparate din carne și lapte, zahăr, conserve de legume, morărit și panificație etc.). Agricultura, cu vechi tradiții și un caracter diversificat, dispune de însemnate supr. cultivate cu porumb (105.352 ha, 1989), grîu și secară (102.781 ha), plante de nutreț, orz și orzoaică, plante uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe, tutun etc. Supr. apreciabile sînt acoperite cu sere legumicole (Arad), specializate în prod. de tomate, castraveți, ardei gras etc. Viticultură (podgoriile Miniș, Pîncota, Șiria, Ghioroc, Păuliș ș.a.), pomicultură (Lipova, Zăbrani, Buteni ș.a.). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de numeroase ferme moderne specializate în creșterea porcinelor (408,9 mii capete), ovinelor (442,1 mii capete), bovinelor (175,7 mii capete), păsărilor (2950,5 mii capete) etc. Căi de comunicație (1990): 485 km c. f. (196 km electrificate) și 2.087 km de drumuri publice (478 km modernizate). Pe terit. jud. A. se remarcă un intens trafic de mărfuri și călători pe c. f. și șosele, datorat punctelor de frontieră Curtici și Nădlac. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitatea „Aurel Vlaicu”, 285 școli generale, 26 licee, 456 biblioteci, 165 cinematografe, cu filarmonică și un teatru (la Arad), muzee etc. Turism. Existența unui relief variat (inclusiv cel carstic de la limita cu jud. Bihor unde se află izbucul de la Călugăreni), prezența unor izv. cu ape minerale care au generat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice Lipova și Moneasa, numeroasele obiective istorice și social-culturale (cetățile de la Arad, Șoimuș, Șiria, Dezna), castele medievale de la Macea, Sebiș, Curtici, Șiria, Dezna, Pîncota, bisericile de lemn de la Bodești, Hălmagiu, Ionești, mănăstirile Secusigiu și Pecica, muzeele de istorie și etnografie de la Arad, Lipova, Sebiș, Curtici, parcurile dendrologice de la Gurahonț, Lipova și Macea, rezervațiile botanice Petriș și Zimbru, varietatea și originalitatea etnografiei și folclorului (bogăția cromatică a portului popular din zonele Șicula, Birchiș, Secusigiu), centrele de ceramică (Bîrsa, Hălmăgel, Tîrnovița, picturile naive din Brusturi etc.) au favorizat dezvoltarea unui intens turism de tranzit și de sejur. Indicativ auto: AR.

BADAJOZ [badahóθ], oraș în Spania (Extremadura), pe Gúadiana; 120,2 mii loc. (1987, cu suburbiile). Întreprinderi textile, alim., de prelucr. a pieilor, de faianță. Punct de tranzit turistic la granița cu Portugalia. Fortificații maure (Turnul Espantaperros). Catedrală gotică (sec. 13). Numele antic: Pax Augusta.

BEACH-LA-MAR s. f.: idiom cu rol de limbă de tranzit (v.), care satisface nevoile elementare de comunicare în zona Pacificului. Se prezintă sub forma simplificată a limbii engleze, în care s-au introdus unele cuvinte spaniole, franceze și indigene. Pronunțarea lui este diferită după particularitățile fonetice ale fiecărui colectiv de vorbitori.

BIHOR 1. Munții ~, masiv muntos constituind nucleul M-ților Apuseni, situat între obîrșiile văii Lada la N și ale Crișului Alb la S. Este alcătuit din roci cristaline, sedimentare (conglomerate, gresii, marne, calcare) și eruptive. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Expl. de bauxită, min. polimetalice, dacite și calcare. Spectaculoase fenomene carstice: peșteri (Scărișoara, Focul Viu, Cetățile Ponorului), avene, cascade, Izbucul și Cheile Galbenei etc. Stațiune climaterică (Stîna de Vale). 2. Jud. în NV României, la granița cu Ungaria, pe cursurile superior și mijlociu ale Crișului Repede și Crișului Negru; 7.535 km² (3,17% din supr. țării); 660.131 loc. (1991), din care 48,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km². Reșed.: municipiul Oradea. Orașe: Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău. Comune: 86. Relief dispus în trepte descrescînde de la E la V, constituit dintr-o zonă muntoasă în E și SE (M-ții Plopiș, Pădurea Craiului, Vlădeasa, Bihor și Codru-Moma), una deluroasă și depresionară în mijloc (Dealurile Vestice, Depr. Beiuș și Vad-Borod) și o reg. de cîmpie în V (compartimentul central al Cîmpiei de Vest: Cîmpiile Crișurilor, Miersigului, Barcăului și Ierului). Extensiunea mare a calcarelor din zona montană a determinat apariția unor pitorești forme carstice reprezentate prin complexul carstic de la Padiș, Cetățile Ponorului, Izbucul Galbenei, peșterile Meziad, Vadu Crișului, Peștera Vîntului (cea mai lungă din țară, 35 km de galerii), Vîrtop ș.a., numeroase doline, uvalasuri, avene, polii, lapiezuri, chei etc. Climă temperat-continentală moderată, cu temp. medii anuale de 11°C în cîmpie și în părțile joase ale dealurilor piemontane și de 2-7°C în reg. montană. Precipitații atmosferice variază de la 550 mm anual în cîmpie, la 700-1.000 mm în zona de dealuri și peste 1.200 mm în munți. Vînturi predominante dispre V, NV și SV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin rîurile Barcău, Crișu Repede și Crișu Negru cu variații mari de nivel (8-10 m) și debit (2-29 m³/s), fapt ce a impus realizarea unor lucrări de îndiguire și canalizare (Canalul colector al Crișurilor, 61 km, care leagă Crișu Repede de Crișu Negru între Tărian și Tămașda, Canalul Cermei-Tăuț, Canalul Culișer etc.). Resurse naturale: petrol (Suplacu de Barcău, Chișlaz, Abrămuț), lignit (Bratca, Vărzari, Ip, Voievozi, Tătăruș, Derna, Borumlaca, Cuzap, Cornițel, Budoi ș.a.), bauxită (Zece Hotare, Luncasprie, Vîrciorog, Roșia ș.a.), pirite cuprifere, molibden (Băița), marmură (Vașcău, Băița, Budureasa, Chișcău), calcare compacte (Cărpinet, Chistag, Borz, Șoimi, Remeți, Bratca ș.a.), granodiorit (Budureasa), gresii, argile (Șuncuiuș, Bălnaca); izv. cu ape termale (22-48°C) uneori mineralizate apar la Oradea, Băile Felix, Băile 1 Mai, Răbăgani, Tămășeu, Chișlaz, Săcueni, Marghita, Balc, Tinca ș.a. Economia: Industria jud. B. produce: energie electrică și termică (termocentralele de la Oradea, Salonta și Voivozi și hidrocentrala de la Aștileu), alumină (Oradea), mașini unelte (mașini de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat etc.), utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, accesorii pentru mijloacele de transport (Oradea, Salonta, Vașcău, Beiuș ), piese de schimb pentru tractoare și mașini agricole, utilaj minier (Stei), diverse produse metalice (Marghita), lacuri, vopsele, coloranți, mase pastice, semipreparate pentru medicamente (Oradea), conf. și tricotaje (Oradea, Marghita, Beiuș, Salonta, Nucet, Vașcău, Aleșd), încălț. (Oradea, Marghita), blănuri (Oradea), mobilă (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, Stei, Valea lui Mihai), cherestea (Tileagd, Săcueni, Ioaniș), mat. de constr. (ciment, var, cărămidă, prefabricate din beton, azbociment, produse refractare etc.) la Oradea, Aleșd, Chiștag, Ceica, Beiuș, Valea lui Mihai, Aștileu, obiecte din sticlă (Pădurea Neagră), produse alim. (Oradea, Salonta, Beiuș, Tinca, Vașcău, Valea lui Mihai, Diosig, Aleșd ș.a.). Ind. poligrafică (Oradea). Agricultura este variată ca structură, dispunînd de un bogat fond agricol (491.425 ha, 1989), constituit din 299,770 ha terenuri arabile, 177.329 ha pășuni și fînețe naturale, livezi, vii etc. În 1989, supr. arabile erau ocupate cu porumb (89.005 ha), grîu și secară (74.054 ha), plante de nutreț (45.910 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, legume etc. Producții însemnate de legume se obțin și în serele de la Oradea. Viticultura deține supr. apreciabile (2.458 ha, 1989) în arealul localit. Valea lui Mihai, Diosig, Marghita, Ineu, Tileagd. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 466,1 mii capete ovine, 221,9 mii capete bovine, 348 mii capete porcine, 3.776,7 mii capete păsări. Căile de comunicație feroviare și rutiere de pe terit. jud. B. asigură realizarea unor legături lesnicioase ale României cu celelalte state ale Europei prin punctele de frontieră Borș, Episcopia Bihorului, Salonta, Valea lui Mihai. Prin aeroportul de la Oradea, jud. B. are legături directe cu capitala țării. În 1990, lungimea liniilor de c. f. era de 474 km, iar cea a drumurilor publice de 2.491 km (din care 573 km sînt modernizate). Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1991): 521 școli generale, 23 licee, un institut de învățămînt superior (la Oradea), muzee, 622 biblioteci, 150 cinematografe, teatre etc. Turism. Frumusețea și originalitatea peisajului natural (zone carstice, izbucuri, doline, peșteri, chei, defilee, rezervații geologice și floristice etc.), marea varietate a monumentelor istorice și de arhitectură (Palatul episcopal, în stil baroc, care adăpostește Muzeul Țării Crișurilor, Catedrala romano-catolică din Oradea, Cetatea din Finiș, Turnul Cetății din Salonta, bisericile din lemn din Rieni, Brădet, Copăceni), bogăția elementelor etnografice și folclorice, prezența unor stațiuni balneoclimaterice și climaterice (Băile Felix, Băile 1 Mai, Tinca, Stîna de Vale) etc. determină desfășurarea unui intens turism de sejur și de tranzit. Indicativ auto: BH.

CANARE (CANARIAS) 1. Arh. vulcanic în Oc. Atlantic, la 100-120 km de țărmul Africii (ins. pr.: Gran Canaria, Tenerife, Fuerteventura), constituie o comunitate autonomă a Spaniei; 7,4 mii km²; 1,45 mil. loc. (1988). Orașe pr.: Las Palmas de Gran Canaria și Santa Cruz de Tenerife. Climă tropicală. Alt. max.: 3.718 m (vulcanul Pico de Teide, în ins. Tenerife). Banane, citrice, viță de vie, tutun, cartofi. Creșterea ovinelor și a caprinelor. Pescuit. Turism. Parcuri naționale. Bază de tranzit pentru navigație. Descoperit în 1402 de J. de Béthencourt. 2. Fosa Canarelor, fosă în Oc. Atlantic, în V arh. cu același nume. Ad. max.: 6.425 m. 3. Curentul Canarelor, curent marin rece în largul coastelor de NV ale Africii. Lungime: 400-600 km. Viteza max.: 1,8 km/h. Temperatura: 12°-23°C în febr. și 19-26°C în aug. Salinitate: 36‰.

CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km² (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km². Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5°C în depr., 9°C în reg. munților mijlocii și 0°C pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.

CĂLĂRAȘI 1. Municipiu în SE României, port pe stg. brațului Borcea, reșed. jud. cu același nume; 75.933 loc. (1991). Combinat siderurgic; combinat de celuloză (din paie) și hîrtie; fabrici de conf., de prefabricate din beton și de produse alim. (zahăr, preparate din carne și lapte, vinuri și băuturi alcoolice, panificație); reparații de mașini și utilaje agricole. Muzeu de istorie și arheologie; clădirea primăriei (1895), în stil neoclasic. Menționat documentar ca sat (Lichirești) în sec. 17, devine oraș în 1832. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în E C. Române, pe stg. Dunării, la granița cu Bulgaria; 5.074 km² (2,14% din supr. țării); 340.320 loc. (1991), din care 38,3% în mediul urban; densitate: 71,6 loc./km². Reșed.: municipiul Călărași. Orașe: Budești, Fundulea, Lehliu-Gară, Oltenița. Comune: 48. Relief în exclusivitate de cîmpie (Bărăganul sudic sau al Ialomiței), cu înclinare ușoară NV-SE, cuprinzînd terasele și luncile Dunării și Argeșului. Monotonia cîmpiei este întreruptă pe alocuri de crovuri și văi înguste adîncite în pătura de loess. Climă temperat-continentală, cu veri foarte calde și ierni reci, marcate uneori de viscole puternice. Temp. medie anuală este de 11,3°C. Precipitațiile atmosferice medii anuale însumează 540 mm. Vînturile predominante au direcție N-NE și V-SV. Rețeaua hidrografică este tributară în întregime Dunării, care formează limita de S și E a jud. pe 145 km. Rîurile sînt reprezentate prin Argeș, Dîmbovița, Motiștea, Rasa și Pasărea. Resurse naturale: gaze naturale (Postăvari), argile (Budești), nisipuri, pietrișuri. Economia. În 1989, pe terit. jud. C. funcționau 39 de întreprinderi care produc: oțel (Călărași), nave fluviale motonave de pasageri, piese turnate din fontă și oțel (Oltenița), celuloză și hârtie (Călărași), lacuri și vopsele, produse din cauciuc (Frumușani, Lehliu-Gară), tricotaje și confecții (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară), prefabricate din beton, cărămizi (Călărași, Oltenița, Budești), zahăr (Călărași), conserve de legume și fructe (Valea Roșie), preparate din carne și lapte (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară, Lupșanu) etc. Agricultura dispunea, în 1989, de 420.868 ha terenuri arabile, fertile, pe care se cultivau porumb (107.203 ha), grîu și secară (87.361 ha), leguminoase pentru boabe (20.106 ha), plante de nutreț, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi, pepeni, tutun etc. În 1990, sectorul zootehnic, favorizat de o puternică bază furajeră, cuprindea 130,3 mii capete bovine, 389,9 mii capete ovine, 621,6 mii capete porcine; avicultură; piscicultură. Căi de comunicație (1990): c. f. depășeau 240 km (din care 151 km electrificate), iar lungimea drumurilor publice este de 1.100 km (din care 366 km modernizați). Transportul fluvial de mărfuri și călători se efectuează pe Dunăre prin porturile Oltenița și Călărași. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprindeau, în 1989-1990, 182 școli generale, 13 licee, 94 cinematografe, 295 biblioteci, muzee etc. Turismul este legat cu precădere, de Dunăre și de obiectivele social-istorice din localit. Deplasări pe Dunăre spre locurile de pescuit și vînat din Balta Ialomiței; principale șosea modernizată care leagă capitala de punctul de trecere peste Dunăre (cu bacul) de la Chiciu-Ostrov asigură tranzitul în sezonul estival a unui număr mare de turiști spre stațiunile litoralului Mării Negre. În jud. C. se află pădurile Floroaica și Bogdana, rezervații forestiere (Ciornuleasa și Tămădău) și complexe (Caiafele și Moroiu). Indicativ auto: CL. 3. Com. în jud. Botoșani; 4.421 loc. (1991). 4. Com. în jud. Cluj; 2.633 loc. (1991). Stație de c. f. 5. Com. în jud. Dolj 6.834 loc. (1991). Centru viticol.

CEUTA [θeuta], oraș în NV Africii, pe terit. Marocului; 18,5 km²; 67,2 mii loc. (1988); port de tranzit și de pescuit la M. Mediterană. Zăcăminte de antimoniu. Șantiere navale. Întreprinderi ale ind. ușoare și alim. Posesiune spaniolă (Plazas de Soberania), aparținînd ad-tiv de prov. Cadiz.

COLO-₃ „fiere, bilă; biliar, hepatic”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholo-, engl. id. > rom. colo-. □ ~lit (v. -lit₁), s. m., calcul biliar; ~ree (v. -ree), s. f., diaree bilioasă; ~stază (v. -stază), s. f., reducere sau suprimare a tranzitului biliar spre intestin.

COMÉRȚ (< lat. commercium, it. comertio) s. n. Schimb de produse prin vînzare-cumpărare; ramură a economiei naționale în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor; realizează legătura dintre producție și consum. ◊ C. interior = schimbul de mărfuri din interiorul unei țări. ◊ C. cu ridicata (sau angro) = formă de c. care constă în cumpărarea-vînzarea unor mărfuri în cantități mari și care de obicei face legătura dintre marile unități producătoare și comerțul cu amănuntul. ◊ C. cu amănuntul (sau en détail) = formă de c. care cuprinde vînzarea prin magazine, restaurante etc. a mărfurilor direct consumatorilor. ◊ C. cooperatist = formă de comerț în care schimbul de mărfuri prin intermediul vînzării-cumpărării este realizat de unități specializate ale cooperației. ◊ C. exterior = schimbul de mărfuri între țări; importurile și exporturile pe care le face o țară. C.e. este o formă de participare a țărilor la diviziunea internațională a muncii. ◊ C. invizibil = intrări sau ieșiri de valută reprezentînd plata serviciilor prestate unei țări de către o altă țară; plăți pentru transporturi maritime și de tranzit, pentru operații de asigurare, pentru operații de credit (dobînzi, comisioane), pentru acțiuni și servicii turistice, salarii etc.

CONTRAMARCĂ s. f. 1. parte a unui bilet de spectacol care îi rămâne spectatorului. ◊ (p. ext.) semn distinctiv remis la o escală călătorilor în tranzit. 2. bilet justificativ remis fiecărei persoane care participă la o călătorie în grup pentru a-i permite accesul în mijlocul de transport. (< fr. contremarque)

CUXHAVEN [cuxhafən], oraș în N Germaniei (Saxonia inferioară), avanportul Hamburgului, pe țărmul estuarului Elbei; 56,1 mii loc. (1987). Constr. navale. Pescuit. Tranzit de mărfuri. Muzee. Biserică (sec. 13). Stațiune balneară.

DJIBOUTI [dʒibúti] 1. Republica ~ (République de ~ / Jumhūriyah Jῑbutῑ), stat în E Africii; 23,2 mii km²; 565 mii loc. (1993). Limba oficială: araba. Religia: islamică (sunniți 96%), creștină (4%). Cap.: Djibouti. Este împărțită în cinci districte (cercles). Relief de platouri vulcanice joase (400-500 m) dominate de culmi ce trec de 1.000-1.500 m (alt. max.: 2.063 m, vf. Mousâ’alli). Partea central-nordică este ocupată de depresiunea tectonică Assal, ce coboară sub nivelul mării (-155 m). Climă tropicală aridă, cu precipitații reduse (180 mm/an). Vegetație de semideșert, cu plante xerofite. Creșterea seminomadă a animalelor: ovine (420 mii capete, 1991), caprine (504 mii capete, 1991), cămile, asini. Legumicultură. Pescuit de bureți și perle. Energie electrică (202 mil. kWh, 1990). Mici întreprinderi ale ind. ușoare și alim.; extracția sării marine. Intens. comerț de tranzit. C. f. (1989): 106 km. Căi rutiere (1989): 3.067 km. Flota comercială: 350 mii t. d. w. (1990). Moneda: 1 Djibouti franc = 100 centimes. Export: cafea, sare, piei, perle. Import: produse alim. și agricole, combustibili, utilaje, lemn, produse chimice ș.a. – Istoric. Populat din Evul Mediu de triburile issa (aparținând populației somaleze) și afar (din etnia etiopiană danakil), terit. D. este transformat, în 1896, în colonie franceză, sub numele de Coasta Franceză a Somalilor. În 1946 primește statut de terit. de peste mări al Franței. În 1967 obține autonomia internă și își schimbă denumirea în Teritoriul Francez al Populațiilor Afar și Issa. La 27 iun. 1977 și-a proclamat independența sub numele actual. Prin referendumul din 1992 este adoptată o nouă Constituție, care instituie un pluripartidism limitat. Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și un parlament unicameral (Camera Deputaților), iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. 2. Cap. Rep. D., port la G. Aden; 329,3 mii loc. (1991). Aeroport internațional. Prelucr. petrolului. Reparații navale. Export de cafea, piei, semințe oleaginoase. Este legată printr-o cale ferată (realizată în 1917) de Addis Abeba (Ethiopia). Port liber.

DURRËS [dúrəs] 1. Gjiri I Durrësit [ghiri i dúrəsit], golf al M. Adriatice, pe coasta de V a Albaniei, care adăpostește portul cu același nume. 2. Durrësi, oraș în V Albaniei, port la M. Adriatică; 85,4 mii loc. (1990). Nod de comunicații. Șantier naval; fabrici de conserve din pește; prelucr. tutunului și a pieilor. Produse din cauciuc. Export de cereale, ulei de măsline, tutun. Stațiune balneoclimaterică. În sec. 7 î. Hr., aici a existat colonia grecească Epidamos, unul dintre cele mai importante centre monetare ale Antic., port și punct de tranzit spre Grecia. Cucerit de romani (229 î. Hr.), care l-au numit Dyrrachium, apoi de bulgari (sec. 10-11), de regatul Neapolelui (1272-1336), de sârbi (1336-1392) și de Veneția din 1392 până în 1501, când a intrat în stăpânirea otomanilor. În 1912-1921, D. a fost capitala Albaniei. Cunoscut și sub numele de Durazzo (italian) și Drač (sârbo-croat).

ENTEROANASTOMOZĂ s. f. operație prin care se stabilește o comunicație între două anse intestinale pentru a ocoli o tumoare sau altă piedică a tranzitului intestinal. (< fr. entéro-anastomose)

ENTEROANASTOMOZĂ s.f. Operație chirurgicală prin care se stabilește o comunicație între două anse intestinale pentru a ocoli o tumoare sau altă piedică a tranzitului intestinal. [Pron. -ro-a-. / < fr. entéro-anastomose].

enteroanastomoză sf [At: DN² / P: ~ro-a~ / Pl: ~ze / E: fr entéroanastomose] (Med) Operație chirurgicală prin care se stabilește o comunicație între două anse intestinale, pentru a ocoli o tumoare sau altă piedică a tranzitului intestinal.

ESOFAGO- „esofag, esofagian”. ◊ gr. oisophagos „gît, gîtlej” > fr. oesophago-, germ. ösophago-, it. esofago-, engl. esophago- > rom. esofago-. □ ~cardiotomie (v. cardio-, v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a manșonului fibros stenozat al unui cardiospasm, cu conservarea mucoasei esofagiene; ~cel (v. -cel₂), s. n., diverticul esofagian, produs de hernia mucoasei; ~gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s. f., creare operatorie, în cazul unui cardiospasm, a unei anastomoze între pungă de dilatație a esofagului inferior și punga cu aer a stomacului; ~jejunogastrostomie (v. jejuno-, v. gastro-, v. -stomie), s. f., restabilire operatorie a tranzitului digestiv după rezecția porțiunii proximale a stomacului; ~malacie (v. -malacie), s. f., înmuiere patologică a peretelui esofagian; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru maladiile esofagului; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație de chirurgie plastică a esofagului; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru examenul endoscopic al esofagului; ~scopie (v. -scopie), s. f., explorare endoscopică a esofagului; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spastică a pereților esofagieni; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., îngustare anormală a cavității esofagiene; ~stomie (v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de deschidere la piele a esofagului; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat în esofagotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie chirurgicală a peretelui esofagian.

fecalóm s.n. (med.) Conglomerat dur de materii fecale acumulate în intestine, în urma încetinirii tranzitului intestinal, care la palpare dă impresia de tumoare și care, uneori, poate antrena un sindrom ocluziv; scatom. • pl. -oame. / <fr. fécalom; cf. lat. faex, faecis „reziduu, resturi”.

GHᾹT, grup de oaze în Sahara Centrală, la poalele M-ților Tassili (SV Libiei), în apropiere de frontiera cu Algeria; c. 8 mii loc. Izvoare. Culturi de smochini, legume, cereale. Producție de covoare și obiecte din piele. Nod de drumuri caravaniere transsahariene; centru comercial de tranzit.

HARGHITA 1. Masiv muntos vulcanic în Carpații Orientali, cuprins între M-ții Gurghiu (la NV), cursul superior al Mureșului (la N), Valea Oltului (la E), M-ții Baraolt (la S) și cursul superior al Târnavei Mari (la V). Alcătuit din andezite cu piroxeni și amfiboli. Alt. max.: 1.800 m (vf. Harghita). Resturi de cratere vulcanice. Nod hidrografic. Versanții sunt acoperiți cu păduri de conifere. Turism. 2. Județ în partea central-nordică a României, în Pod. Transilvaniei. pe cursurile superioare ale Oltului, Mureșului și Târnavelor; 6.639 km² (2,78% din supr. țării); 343.467 loc. (1998), din care 46,1% în mediul urban; densitatea: 51,7 loc./km². Reșed.: municipiul Miercurea-Ciuc. Orașe: Băile Tușnad, Bălan, Borsec, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc (municipiu), Toplița, Vlăhița. Comune: 49. Relief predominant muntos (60% din supr. județ.) reprezentat prin M-ții Giurgeu, Harghita, Ciuc, Hășmaș și prelungirile M-ților Călimani, Gurghiu, Bodoc, Nemira și Bitriței, care închid între ei mai multe depresiuni (Bilbor, Borsec, Giurgeu, Ciuz, Uz, Cașin ș.a.); o subunitate aparte o formează zona dealurilor subcarpatice ale Pod. Târnavelor din SV jud., cu alt. de c. 1.000 m. Climă temperat-continentală, cu veri răcoroase (temp. medie în iul. 12-18°C) și ierni friguroase, cu frecvente inversiuni termice în depresiuni (localit. Miercurea Ciuc, Toplița, Joseni și Gheorgheni fiind cunoscute drept cele mai friguroase din țară). Temp. medie anuală variază între 1 și 4°C în zonele muntoase înalte și între 4 și 6°C în depresiuni. Precipitațiile atmosferice însumează cantități medii anuale diferite, în funcție de alt. (550-1.200 mm); vânturi predominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică, cu o densitate mare (1,1 km/km²), este reprezentată în principal prin cursurile superioare ale râurilor Olt, Mureș, Târnava Mare, Târnava Mică, Bistricioara ș.a. cu numeroși afl.; la acestea se adaugă nenumărate izv. cu ape minerale, un lac de origine vulcanică (Sfânta Ana, singurul din țară) și cel mai mare lac de baraj natural (Lacu Roșu, format în 1837). Resurse naturale: zăcăminte de min. de fier (Mădăraș, Vlăhița, Lueta), de cinabru (Sântimbru, Mădăraș), pirite cuprifere (Bălan, Jolotca), gaz metan (Săcel, Secuieni, Șimonești), turbă și lignit (Borsec), sare gemă (Praid); roci de constr.: marmură (Voșlăbeni, Lăzarea), andezit (Miercurea-Ciuc, Ciceu, Sâncrăieni, Deluț, Corund ș.a.), dolomit (Voșlăbeni, Delnița, Sândominic), calcar (Bicăjel și Delnița), marne, gresii, argile ș.a.; păduri de conifere și de foioase (232.545 ha, 1996). Economia: ind. metalurgică (Vlăhița), constr. de mașini și prelucr. metalelor (Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc), textilă, a conf. și tricotajelor (Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplița, Cristuru Secuiesc, Gălăuțaș, Ditrău, Lunca de Jos, Tulgheș ș.a.), alim. Pr. produse industriale: oțeluri speciale, tractoare și subansambluri pentru tractoare și mașini agricole, utilaje și piese de schimb pentru ind. forestieră și cea a mat. de constr., instalații frigorifice, cilindri pentru laminoare, carcase pentru motoare electrice, mobilă, conf., tricotaje, fire de bumbac, in și cânepă, stofe de mobilă și țesături tehnice, încălțăminte, lapte praf, preparate din lapte și carne, spirt, bere, amidon etc. Produse meșteșugărești (ceramică de Corund). Agricultura este influențată de natura reliefului (predominant muntos), de temperaturile joase, și de solurile brune, podzolite. La sfârșitul anului 1996, din totalul supr. agricole (406.436 ha), terenurile arabile ocupau doar 92.729 ha, restul revenind pășunilor și fânețelor naturale (312.214 ha, locul 1 pe țară), livezilor ș.a. Pr. culturi agricole (1996): plante de nutreț (32.580 ha), grâu și secară (15.628), cartofi (14.170 ha, locul 3 pe țară, după jud. Suceava și Covasna), orz și orzoaică, ovăz, sfeclă de zahăr ș.a. Zootehnia, dispunând de o bază furajeră importantă, înregistrează efective mari de ovine (202 mii capete, 1997), bovine (93 mii capete), porcine (95 mii capete), caprine (9 mii capete), cabaline (23 mii capete); avicultură (11 mii familii de albine). Căi de comunicație (1997): lungimea rețelei feroviare este de 213 km (165 km electrificate), iar cea a drumurilor publice de 1.448 km (431 km modernizate). Învățământ, cultură și artă (1996/1997): 303 grădinițe de copii, 281 școli generale, 33 licee, cu predare în limbile română și maghiară, 287 biblioteci, cu 2.660.000 volume, patru cinematografe, numeroase muzee și case memoriale. Turism. Complexitatea și varietatea reliefului, cu locuri pitorești (lacul vulcanic Sfânta Ana, Lacu Roșu, defileele Oltului și Mureșului etc.) și numeroase rezervații naturale (mlaștinile Mohoș și Sâncrăieni, masivul calcaros „Pietrele Roșii” de la Tulgheș, cu specii floristice endemice etc.), prezența unor obiective istorice, de cultură și artă, cu importanță arhitecturală (cetatea Mikó, de fapt un castel rezidențial, fortificat, 1621, și mănăstirea franciscană, 1442, reconstruită în stil baroc în sec. 19, din Miercurea Ciuc, fortificațiile dacice de la Siculeni, Jigodin-Băi, bisericile fortificate de la Delnița, Sânmartin, Dârjiu ș.a.), la care se adaugă existența renumitelor stațiuni climaterice și balneoclimaterice: Lacu Roșu, Borsec, Băile Tușnad, Izvoru Mureșului, Toplița ș.a., permit ca pe terit. jud. H. să se desfășoare un intens turism de sejur și de tranzit tot timpul anului. Indicativ auto: HR.

HIDRONEFROZĂ s. f. acumulare de urină în bazinetul rinichilor datorită obstruării tranzitului urinar; uronefroză. (< fr. hydronéphrose)

HIDRONEFROZĂ s.f. (Med.) Destindere și atrofie a rinichiului, odată cu destinderea bazinului și uneori a ureterului, datorită unui obstacol care blochează tranzitul urinar. [< fr. hydronéphrose, cf. gr. hydor – apă, nephros – rinichi].

HONG KONG 1. (XIANGGANG), teritoriu în SE Chinei (prov. Guangdong), format din ins. Hong Kong (80 km²), Lantau (93 km²), Po Toi, Lamma și alte 230 de ins., precum și dintr-o porțiune din Pen. Jiulong (Kowloon) (46,27 km²); 1,12 mii km²; 6,3 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Hong Kong (Victoria). Orașe pr.: Jiulong, New Kowloon, Tai Po, Kwai Chung. Relief accidentat, colinar, cu alt. max. de 957 m – vf. Tai Mo Shan, din pen. Jiulong (Kowloon). Climă subtropical-musonică, cu precipitații abundente (2.100 mm/an). Vegetație luxuriantă cu arbori de camfor, palmieri, conifere ș.a. Expl. de min. de fier, wolfram, feldspat. Important centru economic (ind. siderurgică, constr. de nave, de aparate electrice și electronice, chimică, de prelucr. a cauciucului, textilă, jucării, alim. ș.a.), bancar și financiar. Flotă comercială. Porto-franco. Mare port internațional de tranzit și redistribuire. ◊ Istoric. H. a fost ocupat în 1841 de britanici (primul război al opiumului), devenind, în 1843, colonie britanică. Prin Convenția de la Beijing, din 1860, China a cedat Marii Britanii Pen. Jiulong (Kowloon), iar zona numită Noile Teritorii a fost închiriată, în 1898, pe o perioadă de 99 de ani. La 19 dec. 1984, a fost semnată, la Beijing, Declarația comună chino-britanică privind statutul H., care prevedea înființarea unei regiuni administrative speciale, cu un înalt grad de autonomie, sub autoritatea R.P. Chineză. Potrivit Declarației, sistemul economic și social va rămâne neschimbat, H. păstrându-și statutul de port liber și centru financiar internațional pe o perioadă de 50 de ani. La 1 iulie 1997, H. a reintrat în hotarele statutului chinez, sub numele de Hong Kong S.A.R. (Special Administrative Region). 2. („Portul parfumat”), oraș în SE Chinei, pe insula cu același nume, centrul ad-tiv al regiunii Hong Kong, port la Marea Chinei de Sud; c. 700 mii loc. Important centru economic, comercial, financiar, bancar și turistic. Nod de comunicații aeriene (aeroportul Chek Lap Kok, inaugurat la 3 iul. 1998) și navale pentru zona Asia-Pacific. Ind. siderurgică. Produse electrice, electronice, textile, alim, etc. Universitate (1911). Legat de orașul Jiulong (Kowloon) printr-un tunel subacvatic. Cunoscut și sub numele de Victoria.

IALOMIȚA 1. Râu, afl. stg. al Dunării, pe terit. com. Giurgeni, în zona fostului sat Piua Petrii; 417 km. Izv. din masivul Bucegi, de la 2.395 m alt., din apropierea vf. Omu. În cursul superior formează cheile Urșilor, Peșterii, Tătarului, Zănoagei și Orzei, apoi străbate zona subcarpatică (între Moroeni și Târgoviște), câmpiile Târgoviștei, Ploieștiului, Gherghiței și Bărăganul (de la V la E). Hidrocentrale (Dobrești, 16 MW, și Moroeni, 15,3 MW) în cursul superior și irigații în cel înferior. Caracteristic pentru cursul inferior este numărul mare de limanuri fluviatile ce însoțesc malul său dr. (Snagov, Căldărușani) și mai ales pe cel stg. (Fundata, Perieți, Amara, Strachina ș.a.). Afl. pr.: Cricovu Dulce, Prahova, Sărata. Denumirea antică: Naparis. Pe cursul superior al I., la 2 sept. 1442, Iancu de Hunedoara a înfrânt o puternică armată otomană condusă de beglerbegul Rumeliei, Șehabeddin. 2. Peștera Ialomiței, peșteră săpată de pârâul Horoaba (afl. al Ialomiței) în calcarele jurasice din culmea de SE a muntelui Bătrâna (masivul Bucegi), la 1.530 m alt. absolută, pe versantul dr. al Cheilor Ialomiței, la 10 km aval de obârșia văii. Lungime: 804 m; galerii fosile și active dispuse pe două etaje, cu o diferență de nivel de 60 m. Temp.: 9-12°C; umiditate 85-100%. Amenajată cu trotuare și scări de lemn; parțial electrificată. Aici au fost găsite numeroase schelete de Ursus spelaeus. Cunoscută și sub numele de Peștera Ialomicioarei. La gura peșterii a existat un schit cu biserică de lemn (sec. 16), mistuit de mai multe incendii (1819, 1940, 1961); după ultimul nu a mai fost refăcut. În apropiere se află un nou schit, numit Peștera-Cocora, cu biserica Nașterea Maicii Domnului (1901, renovată în 1961). 3. Județ în SE României, pe cursul inferior al Ialomiței și pe brațul Borcea, în partea centrală a Câmpiei Bărăganului; 4.453 km²; 304.803 loc. (1998), din care 41,7% în mediul urban; densitatea: 68,5 loc./km². Reșed.: municipiul Slobozia. Orașe: Fetești (municipiu), Țăndărei, Urziceni (municipiu). Comune: 49. Relief predominant de câmpie (Câmpia Bărăganului), cu ușoare denivelări marcate de terasele Dunării și Ialomiței și de crovurile și dunele de nisip. Climă temperat-continentală cu un pronunțat grad de continentalism, care determină contraste mari între vară și iarnă (amplitudinea medie anuală de 25,1°C); precipitații scăzute (400-500 mm/an); vânturi predominante dinspre NE (crivățul), SV (austrul) și SE (băltărețul). Rețeaua hidrografică, cu o densitate scăzută, este reprezentată prin cursul inferior al Ialomiței și brațul Borcea al Dunării. Lacuri cu ape clorurate, sulfuroase, sodice, cu nămoluri sapropelice (Amara, Strachina, Fundata, Perieți). Resurse naturale: mat. de constr. (nisipuri, pietrișuri, argile), zăcăminte de țiței și gaze naturale (Urziceni, Manasia, Gârbovi, Gheorghe Doja, Grindu, Fierbinți-Târg, Malu ș.a.). Economia jud. se caracterizează printr-o însemnată prod. agricolă-cerealieră, îmbinată cu creșterea animalelor, cultura plantelor industriale și prin dezvoltarea unei industrii legate de valorificarea produselor agricole. Cea mai importantă ramură ind. a jud. este cea alim., urmată de ind. chimică, a constr. de mașini, textilă, a mat. de constr. ș.a. În 1996, supr. agricolă a jud. era de 373.867 ha, din care 347.273 ha reveneau terenurilor arabile (92,9% din totalul terenurilor agricole), 18.996 ha pășunilor și fânețelor naturale, 6.902 ha viilor și pepinierelor viticole, 696 ha livezilor și pepinierelor pomicole. În același an, pr. culturi agricole erau: porumb (130.837 ha), grâu și secară (72.567 ha), plante oleaginoase (68.575 ha), floarea-soarelui (60.153 ha), orz și orzoaică (17.165 ha), leguminoase pentru boabe, plante pentru nutreț (24.532 ha), sfeclă de zahăr, legume etc. În 1997, sectorul zootehnic cuprindea 53.000 capete bovine, 528.000 capete porcine, 191.000 capete ovine; avicultură (1.355.000 capete); apicultură (10.000 familii de albine). C. f. (1996): 276 km (101 km electrificate); drumuri: 1.102 km (345 km modernizate). În 1996, în jud, I. își desfășurau activitatea 152 școli generale, 15 licee, zece școli profesionale, 146 grădinițe de copii, șapte case de cultură, 179 biblioteci, cu 1,5 mil. vol. În jud I. se află câteva obiective turistice (zona lacurilor Amara, Fundata, Strachina) și rezervațiile naturale Caiafele și Moroiu (mistreți, căprioare, cerbi lopătari, dropia – declarată monument al naturii – ș.a.), determinând turismul de tranzit. Indicativ auto: IL.

ileus sn [At: DN³ / P: i-le-us / E: fr iléus] (Med) 1 Oprire a tranzitului intestinal. 2 Ocluzie intestinală prin răsucire.

ILEUS s.n. Oprire a tranzitului intestinal; ocluzie intestinală prin răsucire. [Pron. -le-us. / < fr. iléus].

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

KALÉMIÉ, oraș în E Republicii Democratice Congo, port de tranzit pe malul de V al L. Tanganyika; 96,2 mii loc. (1991). Produse textile și farmaceutice. Fabrică de ciment. Reparații navale. Pescuit. Fundat în 1891. Până în 1968 s-a numit Albertville.

KUWAIT [ku:wéit] 1. Statul K. (Dawlat al-Kuwait), stat în Asia de SV (Pen. Arabia), în extremitatea de NV a G. Persic; 17,82 mii km²; 1,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: araba. Religia: islamică (sunniți și șiiți) 95%. Cap.: Al-Kuwait (Kuwait City). Orașe pr.: Mῑnā’ al-Ahmadā, Al-Farwānῑyah, Al-Jahrah, Hawallῑ, Abraq, Al-Bāhrah. Este împărțit în cinci guvernorate. Relieful este constituit dintr-un platou deșertic, nisipos, de mică alt., întrerupt de coline puțin înalte, și dintr-o îngustă câmpie litorală de-a lungul G. Persic. Țărmul este însoțit de mici insulițe (Faylakah, Būbῑyān). Climat tropical-deșertic, cu temp. medii anuale de peste 24°C, precipitații scăzute (sub 100 mm/an) și umiditate relativ scăzută. Vegetație naturală absentă sau foarte săracă. Economie bazată pe expl. de hidrocarburi, puternic afectată de invazia irakiană. K. dispune de bogate rezerve de petrol (14 miliarde t, 1994, locul 2 în lume) și de gaze naturale (c. o mie de miliarde m³). Expl. de petrol (53,7 mil. t, 1992) și gaze naturale (5,2 miliarde m³, 1993), sare. Înainte de Războiul Golfului hidrocarburile și produsele petroliere (37,5 mil. t/an capacitate de rafinare), gazele naturale lichefiate (cea mai mare uzină din lume) asigurau 75% din PNB și 80% din exporturi. Ind. produce: energie electrică (20 miliarde de kWh, 1993), produse petrochimice, amoniac, sulf, acid clorhidric, îngrășăminte azotoase, ciment, sodă caustică, lână brută, carne, lapte, desalinizarea apei de mare (cea mai mare uzină din lume). Agricultura produce tomate și alte legume (în sere, cele mai mari din Orientul Mijlociu), curmale, pepeni galbeni, orez. Se cresc ovine și caprine (165 mii capete), bovine și cămile. Pescuit de pește și creveți. Nu are c. f. Căi rutiere: 4,7 mii km. Flota comercială: 7,7 mil. t. r. b. (1993). Moneda: 1 Kuwait dollar = 10 dirham = 1000 fils. Turism: capitala, suveniruri (perle naturale, filatelie), muzeu al civilizației babiloniene, ins. Faylakah cu vestigii antice. Export: petrol, și produse petroliere, gaze naturale, îngrășăminte chimice, creveți. Import: mașini, utilaje și echipament ind., produse de bază (fontă și oțel, textile), produse agro-alim. și animale vii, conf. ș.a. – Istoric. În sec. 7, K. a fost inclus în Califatul arab, iar din sec. 16 a intrat în stăpânirea Imp. Otoman. În sec. 18, șeicul As Sabbah habu Abdullah (întemeietorul actualei dinastii – 1756) a pus bazele unui emirat, vasal Imp. Otoman. La sfârșitul sec. 19, K. a intrat în atenția marilor puteri. În 1899, Marea Britanie și-a asumat controlul afacerilor externe ale K., iar din 1914, a devenit oficial protectorat britanic. După înfrângerea Imp. Otoman, în timpul primului război mondial, frontierele K, Iraq-ului și Arabiei Saudite nu au fost definitiv stabilite, provocând încercarea celei din urmă de a anexa K. (1919-1920), dejucată însă de intervenția militară britanică. Chiar după stabilirea definitivă (1922) a frontierelor, cei doi vecini au căutat să ocupe părți din terit. K., intrat, după 1930, în circuitul mondial al industriei petroliere, K. concesionează (în 1934 și 1951) prospectarea și exploatarea teritoriului său (pe 75 de ani) societății anglo-americane Kuwait Oil Company (K.O.C.), naționalizată în 1975. În 1961, K. se proclamă emirat independent cunoscând, datorită bogăției resurselor petroliere, o rapidă dezvoltare economică. K. a fost primul stat din reg. Golfului în care s-a instaurat un regim democratic, bazat pe o viață parlamentară. În războiul irano-irakian (1980-1988), K., amenințat de fundamentalismul promovat de Khomeini, s-a situat de partea Iraq-ului, acordându-i sprijin financiar și logistic. La 2 aug. 1990, K. a fost invadat și ocupat de trupele irakiene. Emirul și membrii marcanți ai familie domnitoare s-au refugiat în Arabia Saudită, unde s-a format un guvern în Exil (la Taief). La 28 aug. 1990, Irak-ul a proclamat K. cea de-a 19-a provincie a sa. Ca urmare a nerespectării datei stabilite de O.N.U. pentru retragerea forțelor irakiene (15 ian. 1991), la 23-24 febr. 1991, coaliția de state, condusă de S.U.A., a lansat masive atacuri aeriene (începând din 19 ian. 1991), combinate uc o ofensivă terestră (din 24 febr. 1991), operațiunea „Furtună în deșert”, care au dus la înfrângerea forțelor armate irakiene, obligate să se retragă în totalitate de pe teritoriul K. până la 7 mart. 1991. Din nov. 1991 a început reconstrucția țării și au fost reluate exporturile de țiței; în sept. 1991 s-a semnat un tratat de colaborare cu S.U.A., pe zece ani, având drept scop asigurarea securității naționale. K. este o monarhie constituțională ereditară, conform Constituției din 1962. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă este deținută de emir și executată prin Consiliul de Miniștri, condus de un prim-min., numit de emir. 2. Al-Kuwait (sau Kuwait City), capitala statului Kuwait, port de tranzit la G. Persic; 28,9 mii loc. (1995). Aeroport. Pr. centru politic, cultural și economic al țării. Fabrică de desalinizare a apei marine. Pescuit de perle. Universitate.

liber³, ~ă [At: (a. 1741) IORGA, S. D. XII, 41 / V: (îvp) ~băr, (îvr) livăr, (îvr) liver a, av / Pl: ~i, ~e / E: lat liber, fr libre] 1 a (D. oameni sau comunități umane) Care se bucură de libertate (1) Si: (înv) liberat² (1), (îvp) slobod. 2 a Care nu depinde juridic, economic, politic etc. de altcineva. 3 a Care are drepturi politice și cetățenești depline. 4 a (D. popoare, state, orașe, instituții sau conducerea lor) Independent. 5 a (D. porturi) Care nu percepe taxe vamale pentru mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit. 6 a (Îvr) Eliberat. 7 a (D. oameni) Care nu este supus nici unei constrângeri. 8 a (Îe) A fi (sau, rar, a rămâne) ~ să ori (de) a ... A i se permite să ... 9 a (Îae) A avea posibilitatea de a... 10 a (Pex; d. facultățile, posibilitățile etc. ale oamenilor) Care este caracteristic unui om liber³ (2). 11 a (Pex) Care denotă libertate (1) de a acționa. 12 a (Pex) Care se manifestă fără opreliști. 13 a (D. oameni; îoc captiv) Care are drepturi juridice depline. 14 a (D. oameni; îoc captiv) Care nu este închis Si: neînchis, neîntemnițat, (îvp) slobod. 15 a (Rar; d. perioade de timp) Lipsit de privațiune. 16 a (D. acțiuni) Care poate avea loc. 17 a (Îs) Traducere ~ă Traducere care redă conținutul originalului fără a urma riguros forma acestuia. 18 a (Îs) Versuri ~e sau, prin sinecdocă, vers ~ Versuri care nu respectă canoanele clasice obișnuite (rimă, măsură, ritm). 19 a (Îs) Intrare ~ă Intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. 20 a (La unele jocuri sportive cu mingea; îs) Lovitură ~ă Lovitură acordată unei echipe drept recompensă pentru o greșeală comisă de echipa adversă. 21 a (Îs) Profesiune (sau, rar, profesie) ~ă Profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu, fără să fie angajată permanent într-o instituție. 22 a (Îs) ~ă cugetare Opinie proprie, lipsită de constrângeri. 23 a (Îs) ~ă practică Exercitare a unei profesiuni pe cont propriu. 24 a (Nav; îas) Permisiune de a manevra un vas în raza unui port și de a avea contact cu țărmul. 25 a (Îs) ~ consimțământ Manifestare, fără constrângere, a adeziunii. 26 a (Îs) ~ arbitru Libertate (1) de a acționa după propria voință. 27 a (Îc) ~ profesionist Persoană care exercită o profesiune pe cont propriu, fără a fi angajat într-o întreprindere sau instituție. 28 a (Rar; îc) ~-pansism Opinie proprie. 29 a (Îlav; în legătură cu semnele de circulație feroviară) Pe ~ Indicând permisiunea de a trece. 30 a (Îe) A da frâu (sau, rar, drum) ~ A permite să acționeze. 31 a (Îae) A favoriza. 32 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Lipsit de ... 33 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Care se poate desfășura nestingherit. 34 a Care nu este supus unor dispoziții restrictive. 35 a Cu forme sau manifestări variate. 36 a Lipsit de constrângeri și limite artificiale. 37 a Fără reguli limitative Si: arbitrar. 38 a (Reg) Permis. 39 a (Rar; d. abstracte) Produs de rațiune fără a lăsa să se întrevadă legătura cu realitatea. 40 a Care oferă posibilitatea de a merge, de a trece etc. fără piedici Si: accesibil. 41 a Care poate fi frecventat fără restricții. 42 a (D. căi de comunicație) Care este accesibil pentru trecerea oricui, fără restricții impuse de un stat sau fără pericole. 43 a Ușor de parcurs. 44 a (D. construcții sau părți ale lor) Lipsit de perete, ușă etc. 45 a (Pex) Cu posibilitatea de a comunica cu altceva Si: deschis. 46 a (D. corpuri sau părți ale lor) Care nu este fixat de ceva și se poate mișca. 47 a (D. elemente chimice, particule etc.) Care nu se află într-o combinație sau relație cu alte elemente sau particule. 48 a Fără relații cu altceva Si: izolat. 49 a (D. corpuri) Supus forței gravitaționale. 50 a (D. corpuri) Fără sprijin. 51 a (Fiz; îs) Cădere ~ă Mișcare uniformă accelerată a corpurilor ce cad în vid sub acțiunea gravitației^[1]. 52 a (Fig; d. oameni; îla) În cădere ~ă Degradat. 53 a Care este lipsit de artificialitate, de elemente nefirești. 54 a Care se poate manifesta sau reacționa nestingherit Si: armonios, firesc, natural, ușor. 55 a (Îs) Desen ~ Desen efectuat fără ajutorul instrumentelor tehnice. 56 a (Îs) Aur ~ Aur în stare neprelucrată, provenit din filoane compacte. 57 a (Înv; îs) Arte ~e Arte liberale (4). 58 a (Îs) Stil indirect ~ Stil prin care se exprimă ideile și sentimentele cuiva ca și cum cel care le relatează s-ar identifica, în anumite momente, cu persoana căreia acestea îi aparțin. 59 a (Îlav) Cu ochiul ~ (sau cu ochii ~i) Fără ajutorul unui instrument optic. 60 a (D. unele probe sportive) Lipsit de restricții speciale. 61 a Nestăpânit de o forță umană exterioară Si: lejer, nedirijat. 62 a (Fig; d. aer) Curat. 63 a (Reg) Fără pază. 64 a (D. oameni) În largul lui Si: degajat, jovial, natural, nestingherit. 65 a (D. oameni; dep) Care nu respectă limitele bunei-cuviințe. 66 a (Prt) Libertin. 67 a (Rar; îlav) La ~ Cu posibilitatea de a acționa în voie Si: nestingherit. 68 a (Îe) A avea mână ~ă (sau câmp ~) A dispune în mod absolut de posibilitatea de a face ceva. 69 a (Îae) A avea permisiunea de a face ceva. 70 a Necontrolat. 71 av (Îe) A vorbi ~ A ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text. 72 av (Îae) A spune deschis ceea ce gândește Si: a fi sincer. 73 av (Îae) A vorbi obscen. 74 av Pe de rost. 75 a (D. mâini; pex d. părți ale corpului) Care se poate mișca fără a fi împiedicat de ceva. 76 a (D. animale) Care trăiește în mediul natural propriu. 77 a Care se poate deplasa pe propriile membre, prin forța proprie a organismului. 78 a (D. oameni) Care nu are obligații sau datorii față de altcineva. 79 a (D. oameni) Care momentan nu este antrenat într-o activitate Si: disponibil, neangajat. 80 a (D. oameni) Necăsătorit. 81 a (D. oameni) Care nu este îndrăgostit. 82 a (Reg; d. oameni) Sănătos. 83 a (Îlav) Sub cerul (sau sub cer) ~ Într-un loc descoperit Si: afară. 84 a (Îlav) În (la sau, rar, spre) aer ~ În mijlocul naturii Si: afară. 85 a (D. scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat Si: disponibil, gol. 86 a Nefolosit. 87 a (D. posturi) Vacant. 88 a (D. terenuri) Care nu intră în proprietatea cuiva. 89 a (D. terenuri) Care este în afara puterii unei autorități opresive. 90 a (D. locuri, suprafețe limitate) Care nu este ocupat de un obiect sau de o persoană Si: gol. 91 a (Reg; d. cer) Senin. 92 a (D. terenuri) Care se întinde pe o mare suprafață și care este lipsit de vegetație înaltă. 93 a (D. perioade de timp) Care este în afara obligațiilor (profesionale) obișnuite. 94 a (D. perioade de timp) De care se poate dispune după bunul plac. 95 sn (Îe) A fi (sau a avea) ~ A se afla în afara obligațiilor profesionale pe o perioadă de timp. 96 sn (Îae) A dispune de timpul propriu. 97 a (Chm; îs) Atom ~ Care nu este atras de nici un nucleu. 98 i Cuvânt cu care se anunță că o acțiune, un proces etc. poate începe. 99 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Necuviincios. 100 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Grosolan. 101 av Fără prejudecăți. corectat(ă)

LIMBĂ s. f. (cf. lat. lingua): 1. mijloc principal de comunicare între membrii unei colectivități umane, istoricește constituită, alcătuit din mai multe sisteme: fonetic, lexical și gramatical; instrument de comunicare conform căruia experiența omenească este analizată diferit în fiecare comunitate, în unități înzestrate cu un conținut semantic și cu o expresie fonică, ca de exemplu l. unui trib, l. unui popor, l. unei națiuni. L. este aspectul abstract, general, al comunicării; ea presupune o sumă de deprinderi și principii de organizare, un sistem de norme care guvernează actele concrete de comunicare. Folosim l. ca mijloc de comunicare pe cale empirică (prin contactul direct dintre vorbitori, în familie, în practica vieții sociale) și pe calea instruirii sistematice (în școală, cu mijloace pedagogice). Nici până azi specialiștii nu au reușit să stabilească exact câte l. se vorbesc pe glob. Conform celor mai recente statistici, se apreciază că ar fi peste 3000, iar dintre acestea, peste 1400 ar fi pe cale de dispariție. În privința dialectelor, problema este și mai complicată, numărul lor ridicându-se, probabil, la peste 12.000. Se estimează că până în prezent numai 500 de limbi au fost studiate sistematic și științific; că există 2500 de limbi literare; că 2/3 din l. vorbite nu au o scriere proprie etc. ◊ ~ vorbită: l. rostită și auzită, întrebuințată în viu grai, fără o respectare riguroasă a normelor ei (v. și l. uzuală). ◊ ~ scrisă: l. notată cu semne grafice; l. întrebuințată în scris, cu respectarea normelor de care dispune. ◊ ~ (de) bază (~ mamă): l. din care provin l. aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic de l., ca de exemplu latina, care este l. de bază a l. romanice. ◊ ~ comună: a) aspect vechi al l. vorbite de un popor, anterior diversificării acesteia în dialecte, ca de exemplu româna comună (străromâna, protoromâna, româna primitivă, romanica dunăreană sau traco-romanica) din secolele VI – XIII; b) aspect actual al l. vorbite de o națiune, bazat pe o cât mai mare uniformitate cerută de practica comunicării, însușit de întreaga colectivitate, indiferent de apartenența dialectală a vorbitorilor, ca de exemplu româna comună actuală; c) l. folosită ca mijloc de înțelegere între popoarele unui stat multinațional (rusa în Federația Rusă) sau între majoritatea etnică a unui popor și naționalitățile conlocuitoare din țara respectivă (româna). ◊ ~ vehiculară (auxiliară): l. folosită în scopuri practice de comunități lingvistice diferite, existente pe un anumit teritoriu, ca de exemplu franceza pentru vorbitorii corsicani, bretoni, alsacieni și flamanzi; swahili pentru populațiile care nu aparțin limbii bantu în Africa. Contactul dintre o l. vehiculară și un grai sau un dialect constituie una dintre sursele bilingvismului la nivel dialectal. ◊ ~ națională: l. comună a unei națiuni, constituită mai ales pe baza unui dialect, în anumite condiții istorice și tinzând să înlocuiască dialectele și graiurile teritoriale, ca de exemplu l. română vorbită în cadrul statului național unitar român. ◊ ~ literară: aspectul cel mai îngrijit al unei l. naționale (de aici unicitatea ei), folosit în scris și în vorbirea oamenilor instruiți, la care se raportează stadiile din dezvoltarea ei. Este caracterizată printr-un sistem de norme deja fixate (de aici unicitatea și stabilitatea ei) și prin existența mai multor stiluri funcționale: artistic (beletristic, poetic, literar), științific, publicistic (gazetăresc) și administrativ (juridico-administrativ, oficial). L. literară este o formă cultivată a l. întregului popor, un simbol de distincție și de educație aleasă. Ea constituie aspectul fundamental al l. comune, prin mijlocirea ei menținându-se unitatea și corectitudinea acesteia, sistemul său de norme, reguli și convenții necesare comunicării. Ea este o sinteză a graiurilor și a stilurilor particulare și expresia cea mai generală a l. într-un anume moment al evoluției sale. Este supusă mereu transformărilor, adaptându-se întruna nevoilor generale de transmitere a experienței umane. În provinciile cu tradiție culturală și istorică bogată ea capătă, în vorbirea unor intelectuali, o coloratură dialectală. În condițiile vieții moderne, l. literară influențează – prin școală, armată, presă, radio, televiziune etc. – graiurile populare. Se constată o „presiune” tot mai crescândă asupra acestora și de aici febrila activitate a dialectologilor de a înregistra ultimele forme de existență a graiurilor și a dialectelor. Evoluția istorică a unei l. literare presupune un proces continuu de selectare și de rafinare, fapt care o opune l. populare, graiurilor, subdialectelor, dialectelor, argourilor etc. Există mai multe opinii cu privire la istoria l. române literare. Astfel: acad. Al. Graur și I. Coteanu precum și prof. univ. dr. Liviu Onul consideră că la baza ei stau producțiunile literaturii populare, a căror l. este mai îngrijită decât cea comună și oarecum generalizată pe tot întinsul țării; că literatura populară a contribuit la generalizarea unora din normele ei incipiente și la fixarea aspectului ei literar. B. P. Hasdeu, O. Densusianu, N. Iorga, Al. Rosetti, Boris Cazacu și Dimitrie Macrea sunt de părere că l. română literară a apărut odată cu primele texte românești scrise din secolele al XV-lea – al XVI-lea, pe baza cărora s-a elaborat și normarea necesară; că apariția primelor noastre texte scrise a precizat și a consolidat perimetrul acesteia. După lingvistul George Ivănescu precum și după lingvistul sovietic R. A. Budagov se poate vorbi de începuturile l. române literare abia în secolul al XVIII-lea, când funcțiile ei încep să se lărgească. G. Ibrăileanu, Al. Philippide și Iorgu Iordan socotesc că numai în secolul al XIX-lea, odată cu consolidarea națiunii și a literaturii române, se poate vorbi de o l. română literară. Dezvoltarea masivă a literaturii artistice, apariția presei și a literaturii științifice au amplificat acest proces într-un mod care să-l facă evident și necesar pentru toată lumea, înlesnind desăvârșirea lui până în contemporaneitate. După părerea lor, l. română de până atunci era scrisă în „dialecte literare” (muntean, transilvănean și moldovean), care s-au contopit într-o l. literară unitară abia după Unire (1859). L. română literară reprezintă un proces îndelungat care, început în secolul al XVI-lea prin tipăriturile lui Coresi, a fost perfecționat în fiecare secol următor conform noilor realități politice, sociale și culturale. ◊ ~ populară: l. care este creată de un popor, aparține acestuia și este vorbită de el, caracterizându-se prin fonetisme, cuvinte, locuțiuni, expresii, formule, structuri, combinații și topică specifice. ◊ ~ oficială: l. folosită în administrația unui stat multinațional sau a unui stat cu naționalități conlocuitoare, ca de exemplu, pentru primul caz rusa (în Federația Rusă), iar pentru al doilea, slovaca (în Slovacia). Există însă și state care au două sau mai multe l. oficiale: engleza și franceza în Canada; flamanda și franceza în Belgia; franceza, retoromana, germana și italiana în Elveția etc. ◊ ~ internațională: l. folosită în relațiile internaționale dintre state. Astfel: pentru antichitate, greaca și latina; pentru evul mediu, araba; pentru secolul al XVI-lea, spaniola; pentru epoca noastră, engleza, franceza, germana, rusa, spaniola și chineza. ◊ ~ mixtă: l. rezultată din amestecul a două sau mai multe limbi datorită contactului permanent al acestora, ca de pildă lingua franca sau sabir din porturile mediteraneene, care este un amestec între italiană și l. popoarelor mediteraneene (catalană, franceză, provensală, spaniolă, greacă și arabă); pidgin english din porturile Extremului Orient, creată pe baza limbii engleze, cu elemente din limbile diverselor popoare din zonă; creola, creată pe baza englezei, francezei sau spaniolei în fostele țări colonizate etc. ◊ ~ vie: l. folosită în momentul de față de către toți vorbitorii unui trib, ai unui popor sau ai unei națiuni, ca de exemplu bedan (beja), vorbită de triburile de păstori din Sudan (Africa), bască, vorbită în Țara Bascilor (Spania) și în zona Pirineilor din Franța, româna, germana, engleza etc. ◊ ~ moartă: l. care a încetat să mai fie vorbită din motive de ordin istoric (vorbitorii ei au dispărut în timp sau au suferit transformări radicale odată cu limba), ca de exemplu etrusca, celta, greaca veche, slava veche, latina, dalmata etc. ◊ ~ transpozitivă: l. care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. ◊ ~ oxitonică: l. care tinde să plaseze accentul principal la sfârșitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care alcătuiesc o sintagmă (pe ultima silabă). ◊ ~ proparoxitonă: l. în care majoritatea cuvintelor poartă accentul principal pe silaba antepenultimă. ◊ ~ aglutinantă: l. care, pentru exprimarea raporturilor gramaticale, folosește afixe specializate înlănțuite (aglutinate) atașate la rădăcină, ca de exemplu maghiara, turca etc. ◊ ~ flexionară: l. în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și având, în general, funcții complexe (printre acestea și realizarea flexiunii interne sau sintetice a cuvintelor care, în acest caz, își schimbă forma și au o structură analizabilă din punct de vedere morfologic), ca de exemplu româna, franceza, italiana, spaniola, portugheza, germana etc. ◊ ~ izolantă: l. lipsită de structură morfologică, în care raporturile gramaticale se exprimă cu precădere prin ordinea cuvintelor (topică) în propoziție, prin intonație și prin numeroase cuvinte auxiliare, nu cu ajutorul afixelor (în acest caz cuvintele nu-și schimbă forma și nu mai au o structură analizabilă), ca de exemplu anamita din Vietnam, unele limbi africane, chineza etc. ◊ ~ holofrastică: l. în care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt, fiind specifică copiilor mici (aceștia vorbesc în holofraze – v.). ◊ ~ gesticulară (chinezică): sistem care studiază ansamblul gesturilor și al mișcărilor corporale în comunicarea verbală și extraverbală. ◊ ~ incorporantă (polisintetică): l. în care toate părțile de propoziție – principale și secundare – ale unei propoziții sunt încorporate într-un singur cuvânt, al cărui punct de plecare e predicatul și care reprezintă astfel o propoziție întreagă, ca de exemplu eschimosa, ciukota din Siberia și unele limbi indigene americane. ◊ ~ analitică: l. flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice, al cuvintelor auxiliare (al prepozițiilor, al conjuncțiilor, al pronumelor și al adjectivelor pronominale, al verbelor auxiliare). De aici și denumirea acestui tip de flexiune: flexiune analitică. Alături de aceste mijloace, o l. analitică mai folosește și mijloace sintetice pentru exprimarea raporturilor gramaticale (articole, desinențe, sufixe etc.). Sunt l. analitice: franceza și engleza. ◊ ~ sintetică: l. flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales prin modificări ale formei cuvintelor cu ajutorul mijloacelor sintetice, al afixelor gramaticale (articole, desinențe și sufixe), adăugate la tema cuvintelor. De aici și denumirea acestui tip de flexiune: flexiune sintetică. Alături de aceste mijloace, o l. sintetică mai folosește și mijloace analitice pentru exprimarea raporturilor gramaticale: prepoziții, conjuncții, pronume și adjective pronominale, verbe auxiliare. Un exemplu de l. sintetică este latina. ◊ ~ centum: l. indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetele g’ și k’ înaintea vocalelor e și i, ca de exemplu greaca, latina, celtica, germanica etc. ◊ ~ satem: l. indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetul s înaintea vocalelor e și i, ca de exemplu iraniana, armeana, balto-slava, albaneza etc. Împărțirea limbilor indo-europene în două mari grupuri (centum și satem) după tratamentul consoanelor velare c și g s-a făcut de către unii din primii comparatiști – Friedrich Schlegel, Wilhelm von Humboldt și August Schleicher – și a fost rediscutată de către lingvistul francez Antoine Meilet. ◊ ~ naturală: l. a unui trib, a unui popor, a unei națiuni prin care oamenii comunică între ei, în mod obișnuit, în fiecare zi, ca de exemplu huari (limba unui trib indian din America de Sud), kurda (limba poporului kurd, răstignit în cadrul a cinci state asiatice), suedeza, norvegiana, daneza etc. ◊ ~ artificială: l. creată convențional, pe baza unor elemente din limbile latină, engleză și franceză, pentru a servi ca mijloc de comunicare între oamenii cu limbi materne diferite (mai ales diplomați). Astfel: volapük (1880), esperanto (1887), ido (1907), occidental (1933), interlingua (1951), delmondo (1960) etc. Tot artificiale sunt și l. obținute prin simplificarea limbilor naturale (reale), cum ar fi basic-english (1932), basic-french sau franceza elementară (1952), latina sine flexione sau le latin vivante (latina vie) (1956) etc. ◊ ~ maternă: l. învățată de un vorbitor de la părinții săi încă din copilărie, odată cu deprinderea vorbirii, și folosită ca l. de stat, oficială, în țara de origine. Pentru fiecare cetățean al țării noastre, de naționalitate română, l. sa maternă este l. română. ◊ ~ străină: oricare l., alta decât cea maternă; se învață de obicei prin procedee formale, prin predare în școală sau la cursuri speciale. ◊ ~ specială: l. creată convențional și alcătuită dintr-un sistem de semne nelingvistice, care pot fi întrebuințate prin gesticulație și mimică, în vederea comunicării ideilor și a sentimentelor, ca de exemplu l. surdomuților. ◊ ~ abstractă: l. care a ajuns la un înalt grad de abstractizare a vocabularului ei, ca de exemplu engleza (v. abstractizare). ◊ ~ concretă: l. care păstrează semnificația lexicală concretă a cuvintelor și a conținutului noțional al acestora, ca de exemplu limbile triburilor de indigeni din Africa și America. ◊ ~ standard: l. însușită de întreaga colectivitate instruită, indiferent de apartenența dialectală a vorbitorilor unei națiuni; l. uzuală, generală, comună, folosită în împrejurări obișnuite, neoficiale, care reprezintă un etalon de cercetare lingvistică. L. standard este o formă a limbii naționale unice în care coloratura dialectală este redusă la minimum (prin eliminarea cvasitotală a particularităților dialectale). Ea este o aproximație a uzului general al limbii. Adeseori este folosită ca sinonim al limbii literare, constituind obiectul de studiu preferat al lingviștilor transformaționaliști și generativiști. ◊ ~ uzuală: l. sau aspect al unei limbi care se folosește în mod obișnuit, în mod curent, frecvent; l. sau aspect al unei limbi care este în uz. ◊ ~ indigenă: l. pământeană, băștinașă, autohtonă; l. vorbită de vechii locuitori ai unei țări, ca de exemplu limba dacă, limba vechilor iberi, limba etruscă, limbile australiene etc. ◊ ~ intertribală: idiom folosit pentru asigurarea legăturilor dintre diversele triburi indiene din America de Nord și de Sud. În regiunea marilor lacuri, a circulat în secolul trecut o l. intertribală creată pe baza limbii indiene ojibwa, cu termeni din limba franceză. În sud-estul S.U.A., s-a format l. intertribală chikasaw (mobile), pe baza limbii indiene choktow, cu elemente din chikasaw. Din ea au pătruns în engleza americană o serie de cuvinte și expresii. Pe toată coasta de nord-vest a continentului nord-american a fost folosită l. intertribală chinook, care avea la bază limba indiană cu același nume. Aceasta fusese completată inițial cu termeni din alte limbi indiene, apoi cu termeni din limbile franceză și engleză. Ea a fost înlocuită de o altă l. intertribală, care are la bază engleza. În America de Sud, cea mai importantă l. intertribală este geral, creată în secolele al XVI-lea – al XVII-lea în Brazilia, de unde s-a extins în Paraguay și în ținuturile din jur. La baza ei stă limba indiană guarani, completată cu termeni din spaniolă și portugheză. Și în America Centrală s-au creat l. intertribale pe baza limbii spaniole. ◊ ~ de tranzit: l. rezultată din simplificarea altei limbi și adoptarea unor cuvinte din mai multe alte limbi în circulație, pentru satisfacerea nevoilor elementare de comunicare în porturile maritime, ca de exemplu beach-la-mar din zona Pacificului; sabir din porturile Mediteranei; pidgin english de pe coasta de vest a Africii etc. ◊ ~ indo-europeană: l. care reprezintă continuarea indo-europenei comune; l. care descinde din indo-europeana comună, ca de exemplu indiana veche (sanscrita și vedica), iraniana veche, hitita, toharica, greaca veche, germanica comună, slava comună, baltica comună, latina, celtica, osca, umbriana, falisca, veneta, mesapica, armeana, albaneza, macedoneana antică, traca, frigiana și ilira. L. indo-europene se grupează astfel în zece familii sau unități distincte: indiene, iraniene, armeana, greaca, albaneza, slave, baltice, germanice, romanice și celtice. ◊ ~ italică: l. indo-europeană vorbită în antichitate de unul din popoarele Peninsulei Italice, ca de exemplu falisca, osca, etrusca, latina, umbriana și veneta. ◊ ~ romanică (neolatină): l. care are la bază limba latină, care descinde din limba latină, ca de exemplu româna, dalmata (dispărută), retoromana, italiana, sarda, occitana (provensala), franceza, catalana, spaniola și portugheza (după unii lingviști se poate lua în discuție și a unsprezecea limbă romanică: franco-provensala). ◊ ~ germanică: l. care are la bază limba germanică comună, care descinde din aceasta, ca de exemplu gotica, ostrogota, vizigota (grupul de răsărit – dispărut), vechea nordică (dispărută), islandeza, norvegiana, suedeza, daneza (grupul de nord), germana, olandeza, flamanda, frizona și engleza (grupul de apus). ◊ ~ slavonă: l. slavă bisericească și l. literaturii care s-a dezvoltat în Rusia, Serbia și Bulgaria, pe baza vechii slave bisericești. ◊ ~ slavă: l. care are la bază slava comună, care descinde din aceasta, ca de exemplu ucraineana, bielorusa și rusa (grupul de răsărit), soraba (venda), polaba (dispărută), cașuba, sârba lusaciană, polona, slovaca și ceha (grupul de apus), bulgara, sârbo-croata, slovena și macedoneana (grupul de sud). ◊ ~ balcanică: l. vorbită în Peninsula Balcanică (greaca, albaneza, bulgara, sârbo-croata, macedoneana și slovena). ◊ ~ baltică: l. indo-europeană vorbită de un popor baltic, ca de exemplu letona, lituaniana și vechea prusiană (dispărută). ◊ ~ celtică: l. indo-europeană vorbită de un popor urmaș al celților, ca de exemplu galica (dispărută), irlandeza, scoțiana, mank (grupul gaelic), galeza, cornica (dispărută) și bretona (grupul britonic). ◊ ~ greacă: l. indo-europeană vorbită de grecii din Grecia continentală, din insulele Mării Ionice și ale Mării Egee și de cei din diaspora (v. greacă). ◊ ~ albaneză: l. indo-europeană vorbită de albanezii din Albania și de cei din diaspora (v. albaneză). ◊ ~ ugro-finică: l. indo-europeană din grupul uralian, alcătuit din cinci subgrupuri, majoritatea fiind vorbite în Siberia. Astfel: limbile finice prebaltice (finlandeza, isuri, karela, vespa, estona și livona), limba saama (lapona), limbile de pe Volga (mordvine și mari), limbile permiene (udmurta, komiziriana, komi-permiana) și limbile ugrice (maghiara din Europa, hantî și mansi de pe fluviul Obi). Deci l. ugro-finice vorbite în Europa sunt: maghiara, finlandeza, karela, estona și saama (lapona) – v. fiecare dintre aceste limbi. ◊ ~ bască: l. indo-europeană vorbită de basci, locuitorii ambelor părți ale Pirineilor, la granița dintre Spania și Franța (v. bască). ◊ ~ caucaziană: l. vorbită de populații cu tip fizic variat, care locuiesc în munții Caucazului și în regiunile învecinate. L. caucaziene (peste 50) sunt foarte deosebite ca origine și structură: unele sunt iraniene (oseta, kurda, tati, talisi etc.), altele sunt turcice (azer, baidjana, karaceano-balkara, kumâka, nogai etc.), altele semitice (aisor) sau indo-europene (armeana). ◊ ~ indiană: l. indo-europeană vorbită de unul din numeroasele popoare de origine indiană din Asia. Există trei faze ale dezvoltării limbilor indiene: a) indiana veche (cu limbile vedica și sanscrita); b) indiana medie (cu variantele prākrit, sanscrita literară și pāli); c) indiana modernă (cu limbile: hindi, urdu, bengali, oriva, assam, binari, marathi, rajasthan, gujarati, pahari, nepali, kumani, garhvali; hohistani, khowar, kashmira, șina; punjabi, lahnda, sindi, singhaleza, limba țigănească). ◊ ~ iraniană: l. indo-europeană provenită din iraniana comună și vorbită de unul din numeroasele popoare de origine iraniană din Asia. Există trei faze ale dezvoltării limbilor iraniene: a) limbile iraniene vechi: vechea persană, avestica (zenda), scita (scitica), sarmata; b) limbile iraniene medii: sogdiana, saka, rezmica, parta (partica), persana medie (pehlevi); c) limbile iraniene moderne: persana nouă, tadjica, afghana (pusthu), beiuciana, tāti, kurda, oseta, yaghnobi, sugni, väzgulami, ișkașimi, wakhi, ormuri și parāci). ◊ ~ armeană: l. indo-europeană caucaziană vorbită de armenii din Armenia și din diaspora (v. armeană). ◊ ~ hamito-semitică: l. de origine hamito-semitică din Peninsula Arabică, din nordul acesteia și din nordul Africii. Există cinci ramuri ale acestei familii de limbi: semitică (din care fac parte limbile arabă, etiopiană, feniciană, arameeană, siriană și ebraică), kușită (din care fac parte limbile kușită, beja, afar și somali), egipteană, berberă și ciadă. ◊ ~ burușaski: l. folosită în zona munților Kakoram din Asia, în statele Hunzu și Nagu. ◊ ~ dravidiană: l. vorbită de unul din numeroasele popoare din India de sud și de sud-vest. ◊ ~ munda: l. vorbită de unul din numeroasele popoare din India centrală (cea mai răspândită din această familie de limbi este khewari). ◊ ~ uralo-altaică: l. vorbită de unul din numeroasele popoare ugro-finice, altaice și samoede. Există mai multe ramuri ale acestei familii de limbi: ugro-finice (din care fac parte și maghiara, finlandeza, estona și lapona), samoede (în Asia), turco-tătare (din care fac parte și limbile turkmenă, găgăuză, osmană veche, turcă, tătară, kazahă, uzbekă și kirghiză), mongole (în Mongolia, Federația Rusă și China), tunguso-manciuriene (în Asia nord-estică), coreeana (în Koreea). ◊ ~ paleosiberiană: l. vorbită de unul din numeroasele popoare din nord-estul și nord-vestul Siberiei. ◊ ~ ainu: l. vorbită în insulele Hokkaido, Sahalin și Kurile de numeroase popoare. ◊ ~ chino-tibetană: l. vorbită de unul din numeroasele popoare din China și din țările sud-estului Asiei. Există două ramuri ale acestei familii de limbi: thai-chineză sau chino-siameză (din care fac parte și chineza, și vietnameza) și tibeto-birmană (din care fac parte și tibetana, și birmana). ◊ ~ mon-kmer: l. vorbită de unul din numeroasele popoare din Peninsula Indochina (din care fac parte și khmera, și cambodgeana). ◊ ~ japoneză: l. mon-khmer vorbită de japonezi (v. japoneză). ◊ ~ negro-africană: l. vorbită de unul din numeroasele popoare africane. Există trei grupuri de limbi negro-africane: limbile din Sudan și Guineea (dintre care cele mai răspândite sunt mandingo, fulbe, boki și nubiana), limbile bantu (dintre care cea mai răspândită este suahili), limbile khoisan (dintre care cea mai răspândită este hotentota). ◊ ~ malgașă: l. vorbită în insula Madagascar. ◊ ~ amerindiană: l. vorbită de indienii din America (Canada, S.U.A., Mexic, America Centrală, America de Sud și insulele Antile). ◊ ~ indoneziană: l. vorbită în arhipelagul indonezian, în sud-estul Vietnamului, în Malaya, în insulele Filipine, în Madagascar și în Taiwan de popoare de origine indoneziană. ◊ ~ polineziană: l. vorbită în insulele Noua Zeelandă, Chathan, Fiji, Tonga, Samoa, Cook, Phoenix și Hawaii de diferite popoare. ◊ ~ melaneziană: l. vorbită de diferite popoare în insulele Mariane, Caroline, Noile Hebride, Gilbert, Bismark, Louisiade, Solomon, Marshall, Amiralității și Noua Caledonie. ◊ ~ australiană: l. folosită de populațiile băștinașe arhaice ale Australiei. Există 523 de idiomuri diferite, care formează cinci grupuri cu trăsături specifice. ◊ ~ papuașă: l. vorbită de unul din popoarele din Noua Guinee și din arhipelagurile Solomon și Noile Hebride. (În clasificarea limbilor pe familii, ramuri și grupuri au fost reținute numai acelea care ni s-au părut a-i interesa mai mult pe cititori sau care ar putea prezenta o importanță mai mare din anumite puncte de vedere. Pentru amănunte se poate consulta cu mult folos lucrarea Ce limbi se vorbesc pe glob, București, 1968, de Lucia Wald și Elena Slave). Pentru clasificarea l. v. și criteriu. 2. fel propriu, specific unui scriitor, de exprimare în operele literare.

MÉLIUSZ [mélius], Jósef (1909-1995, n. Timișoara), scriitor și ziarist maghiar din România. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la Cluj. Corespondent pentru Ardealul de Nord (1940-1944) al agențiilor de presă din Londra și Paris. Lirică cu influențe expresioniste și suprarealiste („Cântec despre anul 1437”, „Arena”). Romane („Oraș pierdut în ceață”, „Destin și simbol”), eseuri („Cafeneaua Tranzit”), publicistică. Traduceri din literatura română.

MIȘCARE. Subst. Mișcare, deplasare, mutare, mutat, strămutare. Dinamism, schimbare, transformare, dezvoltare, evoluție. Mișcare lentă; mișcare rapidă. Automișcare. Mișcare mecanică; mișcare fizică; mișcare chimică; mișcare biologică; mișcare socială. Mișcare rectilinie, mișcare (în linie) dreaptă; mișcare curbilinie; mișcare circulară; mișcare de rotație; mișcare centrifugă; mișcare centripetă; mișcare periodică, mișcare regulată; mișcare vibratorie; mișcare uniformă; mișcare accelerată. Animație, agitație, forfotă, forfoteală, foială, foire. Mers pe jos, mers, mergere (rar), deambulație (rar), umblare, umblat, umblet, umblătură (pop.); cutreierare, cutreierat, cutreier (rar), colindare; plimbare, plimbat, plimbărică (fam.), preumblare, promenadă (livr.); hoinăreală, vagabondaj, vagabondare, rătăcire, peregrinare, peregrinație, peregrinaj; marș, mărșăluire, marș forțat. Călătorie, voiaj, turneu, croazieră, pelerinaj; migrare, migrațiune. Circulație, trafic; rulare. Fugă, fuguță (dim.), alergare, alergătură, goană, repeziș, repezeală, repezitură (rar); năvală, buzna; fugărire, urmărire; cursă, cros. Zbor, zburare (rar), plutire, planare, survol, survolare. Plutire, plutit; înot, înotat (înv.), înotare; navigație, navigare. Transport, transportare; transbordare; tranzit, tranzitare (rar). Curgere, curs, scurgere, cursoare (înv.), prelingere, vărsare, revărsare. Rotire, rotație, mișcare de rotație, rotit, roată, rotitură (pop.), învîrtire, învîrtitură, învîrtit, învîrteală, sucire, răsucire, rotocol. Mobilitate; motricitate; mutabilitate, flotabilitate. Cinetică, cinematică. Adj. Mișcător, mobil, dinamic, evolutiv; deplasabil, mutabil, mutător. Agitat, animat, forfotitor; vioi, sprinten, agil. Instabil, variabil, schimbător, nestatornic, inconstant. Umblător (rar), mergător (rar), plimbăreț, hoinar, vagabond, rătăcitor; călător, pasager, voiajor; migrator; alergător, fugar, fugător (rar), fugarnic (rar), fugăreț (reg.); fugaci. Zburător, planor, plutitor. Înotător, plutitor, plutind, flotant, flotabil; navigator, navigant. Circulant, circulator: rulant. Transportator. Curgător, fluid. Rotitor, rotativ, învîrtitor. Cinetic, cinematic. Vb. A se mișca, a se deplasa, a se muta, a-și schimba locul (poziția), a se strămuta, a fi în mișcare, a fi mobil. A se schimba, a se transforma, a se dezvolta, a evolua. A mișca, a mișca din loc, a deplasa, a urni, a schimba locul (poziția), a muta, a strămuta, a permuta, a transfera. A pune în mișcare, a dinamiza, a agita. A merge, a umbla pe jos; a călca, a păși; a pune piciorul; a colinda, a peregrina, a cutreiera, a bate drumurile, a bătători; a hoinări, a rătăci, a pribegi, a umbla haihui, a vagabonda. A călători, a fi pe drum, a face o călătorie, a voiaja; a circula; a rula. A fugi, a alerga, a da o fugă, a o lua la fugă, a goni, a da fuguța. A zbura, a zburătăci, a zburături (rar), a pluti (în aer), a plana, a survola. A înota; a pluti, a aluneca (pe apă); a naviga. A transporta, a căra, a duce, a purta; a transborda; a tranzita. A curge, a se scurge, a se prelinge, a se vărsa, a se revărsa. A (se) roti, a (se) rotocoli (rar), a (se) învîrti, a (se) întoarce, a (se) răsuci, a (se) suci. Adv. În mișcare; în (din) mers, în (din) fugă, în fuga mare, de-a fuga (reg.); în (din) zbor, zburiș (rar), fără oprire, fără încetare. V. aeronavă, ambarcație, animație, apropiere, automobil, călătorie, căruță, coborîre, convergență, creștere, curgere, depărtare, direcție, drum, forfotă, fugă, grabă, hoinăreală, întoarcere, oscilare, rotire, săritură, sosire, sport, urcare.

motel s. n. (turism) ◊ „De-a lungul autostradei [în Moscova] din loc în loc vor lua ființă moteluri, adică moto-hoteluri, unde șoferii vehiculelor în tranzit se vor putea odihni, mașinile lor primind între timp îngrijirea necesară.” Sc. 6 XI 60 p. 3; v. și braca, camion-cisternă (din engl. americ. m[otor + h]otel; cf. fr. motel; DMN 1950; D. Am., DT; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 188, Th. Hristea în R.lit. 3 IV 80 p. 5; DEX, DN3)

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

nod sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nodus] 1 Loc unde se leagă două fire, două fâșii de pânză, două sfori etc. ca să țină strâns împreună. 2 Loc în lungul sau în capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strâns tare Si: (rar) nasture (5). 3 Legătură obținută prin înnodare. 4 (Îla) În ~uri Încâlcit. 5 (Îe) A lega paraua cu zece ~uri A fi foarte zgârcit. 6 (Îe) A lega pe cineva ~ A lega pe cineva foarte strâns. 7 Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu o milă marină (1852 m) pe oră. 8 (Pan) Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor. 9 (Pan) Punct pe unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer Si: ciot, ochi. 10 (D. cereale; îe) A da în ~uri A crește. 11-12 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) ~ (sau rar ~uri) în papură (A căuta sau) a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt. 13-14 (Îae) (A căuta sau) a găsi cuiva motiv de învinuire pe nedrept. 15 Porțiune mică, rotundă, cu structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scândură, reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. 16 (Atm; îvp) Articulație a degetelor. 17 (Atm; înv; pex) Membru. 18 (Înv; pgn) Fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă Si: (îvp) mădular. 19 (Atm; Ban) Gleznă. 20 (Atm; Trs) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă Si: (reg) nodeu (2). 21 (Atm; îs) ~ vital Punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată. 22 (Atm; îs) ~ul gâtului (sau gâtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) Mărul lui Adam. 23 (Atm; pop; îs) ~ul curului Coccis. 24 (Mpp) Nodul (1). 25 (Mpp) Tumoare. 26 (Pop) Gâlcă de natură patologică. 27 (Pop; pex) Bătătură. 28 (Reg) Cocoloș de mămăligă sau de aluat. 29 (Reg) Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte Si: (reg) măciulie. 30 (Reg) Măsea. 31 (Fig; șîs ~ în gât, în gâtlej) Senzație de sufocare, de greutate în respirație. 32 (Îe) A înghiți (cu sau la) ~uri sau a înghiți ~ul A suporta cu necaz, cu amărăciune, o umilință, fără a spune nimic. 33 (Îae) A înghiți cu mare greutate din cauza unei neplăceri, supărări etc. 34 (D. mâncare; îe) A merge sau a se duce, a aluneca (pe gât) cu ~uri A aluneca foarte greu pe gât din cauza unei supărări, emoții etc. 35 (Reg; îe) A trăi cu ~uri fripte A nu avea ce mânca. 36 (Reg; pex; îae) A muri de foame. 37 (Îe) A-i sta ~ sau ghem (în capul pieptului) A se scârbi de o mâncare, de oameni etc. 38 (Pan; udp „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație. 39 (Îs) ~ de cale ferată Punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. 40-41 (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. 42 (Gmt) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 43 (Chm) Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. 44 (Fiz) Domeniu dintr-un câmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale câmpului are mereu o valoare nulă. 45 (Ast) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 46 Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. 47 (Îs) ~ hidroenergetic Centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). 48 (Rar; fig) Adunare mare de oameni, de obiecte etc. 49 (Rar; fig) Aglomerație. 50 (Înv; fig) Legătură de prietenie. 51 (Înv; fig) Relații între două sau mai multe persoane. 52 (Înv; fig; pex) Căsătorie. 53 (art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 54 (art) Melodie după care se execută nodul (52). 55-56 (Pan; fig) Copil mic (și drăgălaș). 57 (Fig) Încurcătură. 58 (Fig) Dificultate care trebuie învinsă. 59 (Îs) ~ gordian Problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. 60 (Îe) A tăia ~ul gordian A recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații, căreia nu i se poate găsi altă soluție. 61 (Reg; îe) A da de ~ A se afla la un moment dat în fața unei mari dificultăți. 62 (Reg; îe) A-i da (cuiva) necazul de ~ A-l copleși (pe cineva) necazurile. 63 (Fig) Punct culminant în desfășurarea conflictului unei opere literare. 64 Punct esențial de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. corectat(ă)

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

OCLÚZIE (OCLUZIÚNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (TEHN.) Închidere sau astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. (METAL.) Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (MED.) Obstrucție (1). ◊ O. intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă sau progresivă, a tranzitului intestinal. Poate fi de natură mecanică (obstrucție sau compresie) ori de natură funcțională (spasm intestinal sau paralizia musculaturii intestinale). Sin. ileus. 4. (LINGV.) Mișcare articulatorie, constând în închiderea canalului fonator, având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer; la consoanele oclusive, o. este urmată de o explozie. 5. (METEOR.) Ocluzia ciclonilor = proces de trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție, prin unirea frontului rece cu cel cald, lichidarea frontului cald prin umplerea întregului ciclon cu aer rece și deplasarea aerului rece cu cel cald spre păturile înalte ale atmosferei. ◊ O. orografică = fenomen de separare în două ramuri a unei mase de aer rece care întâlnește în deplasarea ei un obstacol (masiv muntos).

OCLUZIUNE s. f. 1. închidere, astupare a unui orificiu, a unui canal; obstrucție (1). ♦ ~ intestinală = oprirea, întreruperea tranzitului intestinal. ◊ închidere a canalului fonator într-un anumit punct al lui în timpul pronunțării unei consoane. 3. (met.) stadiul final al evoluției unui ciclon. 3. bulă de gaz într-o piesă de metal după turnare. (< fr. occlusion, lat. occlussio)

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

PETIT-NÈGRE s. f. (< fr. petit-nègre): limbă hibridă de tranzit, folosită pe coasta de vest a Africii, creată prin simplificarea unei limbi indigene, la care s-au adăugat cuvinte din alte limbi (engleză, franceză, portugheză). Ea înlesnește comunicarea în porturile Senegalului, între oameni de origini diferite.

PIDGIN-ENGLISH s. n. (< engl. pidgin-english): limbă hibridă de tranzit folosită pe coasta de vest a Africii (Gambia, Sierra Leone, Camerun și Liberia), creată prin simplificarea unei limbi indigene, la care s-au adăugat cuvinte din alte limbi (engleză, franceză, portugheză). Ea înlesnește comunicarea între oameni de origini diferite, în special comercianți și marinari.

PORTO-FRANC s.n. Port cu regim vamal special în care mărfurile importate sau aflate în tranzit sunt scutite de taxe de intrare și de ieșire. [Var. porto-franco s.n. / < it. porto-franco].

porto-franco sn [At: GOLESCU, Î. 78 / V: (înv) port-franc, porto-franc / Pl: (rar) ~curi / E: it porto-franco] Parte a unui port² sau zonă de pe litoral cu regim special, în care mărfurile importate, exportate sau în tranzit nu sunt supuse taxelor vamale și nici formalităților fiscale.

PORTO-FRANCO s. n. Port³ (sau o parte a lui) în care, potrivit unei convenții speciale, mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit nu sunt supuse taxelor vamale. [Var.: porto-franc s. n.] – Din it. porto-franco.

PORTO-FRANCO s. n. port în care mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit sunt scutite de taxele vamale. (< it. porto-franco)

PORUMBACU DE JOS, com. în jud. Sibiu. situată în V depr. Făgăraș, pe cursul mijlociu al Oltului și pe râul Porumbacu; 3.114 loc. (2003). Stație de c. f. (în satul P. de J.) și halte de c. f. (în satele Colun și Scoreiu). Expl. de calcar (Porumbacu de Sus). Pomicultură. Centru de prelucr. artistică a lemnului, de țesături și cusături populare. În satul P. de J., menționat documentar în 1466, se află vechiul Oficiu poștal-tranzit (1756-1760), bisericile Nașterea Maicii Domnului (1806) și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1811), în satele Sărata și Colun.

REYKJAVIK [réikiavi:k], capitala Islandei, situată în pen. Seltjarnar, în SE G. Faxa, la 64°10′ lat. N (capitala aflată la cea mai nordică latitudine); 11,5 mii loc. (2003). Port de pescuit. Aeroportul Keflavik, situat la 32 km VSV de oraș. Pr. centru politic, economic, financiar, comercial, cultural și turistic al țării. Important punct de tranzit maritim și aerian pe traseele dintre Europa și America de Nord. Construcții navale. Ind. chimică, a mat. de constr. (ciment), textilă, poligrafică și alim. (prelucrarea și conservarea peștelui). Universitate (1911). Bibliotecă Națională (1818). Muzeu Național de Istorie (1863). Muzeu de artă populară „Einar Jonsson”, Galerie de Artă. Teatru Național (1950). Orchestră simfonică. Operă. Catedrală luterană (1975). Așezare întemeiată, potrivit tradiției, de vikingul Ingólfur Arnarson în anul 1786. Stăpânit de danezi din 1786 până la sfârșitul sec. 19. Capitala Islandei din 1918 și a Rep. Islanda din 1944. Aici s-au purtat, în 1986, importante convorbiri între conducătorii S.U.A. și U.R.S.S. privind problema controlului armamentului.

ROCADĂ s. f. 1. (șah) mutare pe care fiecare jucător o poate efectua numai o singură dată în cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce lângă rege, iar acesta trece peste ea. ♦ fel anumit de schimb de locuință. 2. comunicație paralelă cu linia frontului pe care se mișcă rezervele unei armate. ♦ arteră de ~ = arteră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. (< fr. rocade, germ. Rockade^[1])

ROCADĂ ~e f. (la jocul de șah) Mișcare combinată între rege și tură, admisă numai o singură dată într-o partidă; inversare de poziții. ◊ Arteră de ~ cale de comunicație care ocolește o localitate, fiind destinată circulației de tranzit. /<fr. rocade, germ. Rockade^[1]

ROCADĂ s.f. 1. Mișcare la jocul de șah între rege și tură, pe care fiecare jucător o poate efectua numai o singură dată în cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce lîngă rege, iar acesta trece peste ea. ♦ (Rar) Fel anumit de schimb de locuință. 2. Comunicație paralelă cu linia frontului pe care se mișcă rezervele unei armate. ♦ Arteră de rocadă = arteră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. [< fr. rocade, cf. germ. Rockade^[1]].

RUSE, oraș în NNE Bulgariei, situat pe dr. Dunării, în zona de vărsare a râului Rusenski Lom, la granița cu România, vizavi de municipiul Giurgiu, la 250 km NE de Sofia; 162,1 mii loc. (2001). Port fluvial. Aeroport. Nod feroviar. Rafinărie de petrol. Ind. constr. de mașini, ceramicii, pielăriei, textilă și alim. Tăbăcării. Centru comercial. Operă. Teatru Național. Orchestră simfonică. Muzeu de Arheologie. Galerie de Artă. Biserica Sf. Treime (sec. 18). Important centru de tranzit rutier, feroviar și fluvial, legat de Giurgiu prin Podul Prieteniei (rutier și feroviar), construit peste Dunăre (2.200 m lungime) și inaugurat la 20 iun. 1954. Punct vamal. Fortificație romană (sec. 1 î. Hr.) cunoscută sub numele Sexantaprista. R. a fost distrus de barbari în sec. 7 d. Hr. Ocupat de turci în sec. 15 și stăpânit (bază militară) până în 1877. Vechiul nume: Rusciuk.

SABIR s. n. (< fr., it. sabir, cf. sp. saber – a ști): limbă hibridă de tranzit, folosită în bazinul mediteranean. Este creată pe baza unui lexic francez, italian, spaniol, grec și arab. Are o folosire limitată la schimburile comerciale din zonă.

stază sf [At: (a. 1820). DOC. EC. / V: (înv) ~asia, ~asis / Pl: ~ze / E: ngr στάσις, fr stase] 1 (Grî; îf stasis) Oprire. 2 (De obicei cu determinări care arată felul) Încetinire sau oprire a circulației unor lichide biologice sau a tranzitului materiilor fecale din organism.

strangulare sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~lări / E: strangula] 1 Sugrumare (1). 2 Înăbușire. 3 Spânzurare (3). 4 (Rar; pex) Spânzurare (4). 5 (Teh; pan) Reducere a diametrului unui recipient, al unei conducte etc. sau a secțiunii debitului curentului unui fluid care trece prin acesta. 6 (Spc) Comprimare a unei organ tubular până la oprirea tranzitului. 7 (Pop; pex) Ocluzie (2) intestinală.

stră- Pref. care indică ideea de superioritate, iar în alte cazuri cea de tranzit sau de trecere dintr-o parte în cealaltă. Lat. extra-, cf. it. stra- (Tiktin; REW 3095).

tarif sn [At: (a. 1803) DOC. EC. 73 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: ngr ταρίφα, it tariffa, ger Tarif, fr tarif] 1 (Șîs ~ vamal sau, înv, al vămilor, vămeșesc) Catalog care cuprinde produsele asupra cărora statul stabilește taxele vamale ce se aplică la import, export și tranzit. 2 (Și îas) Taxă vamală. 3 Preț (stabilit oficial) pentru prestările de servicii, transportul de mărfuri și de persoane, servicii poștale, telefonice, telegrafice, pentru radio, consum de energie electrică etc. 4 Listă cuprinzând tarifele (3) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 5 Sumă de bani dată cuiva pentru o anumită muncă. 6 Sistem de nonne pe baza căruia se stabilește retribuirea fiecărui fel de muncă. 7 (Îvr) Listă a felurilor de mâncare, cu indicarea prețurilor respective Si: meniu.

*tránsit n., pl. e și urĭ (lat. tránsitus, trecere, d. trans, dincolo, și itus, mergere, ire, a merge. V. suĭ). Trecerea unor mărfurĭ fără a plăti vamă pintr’o țară saŭ pintr’un oraș. – Fals tranzit.

TRANZIT s. (rar) tranzitare. (Comerț prin ~.)

TRANZIT s. (rar) tranzitare. (Comerț prin ~.)

tranzit s. n., pl. tranzituri

tranzit

tranzit s. n., pl. tranzituri

tranzit sn [At: CR (1830), 360²/26 / V: (îvr) ~on s / S și: (înv) ~nsit / Pl: ~uri, ~e / E: fr transit, ger Transit] 1 Trecere (fără staționare) a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul unei a treia țări Si: (rar) tranzitare (1). 2 (Îs) Bilet de ~ Document pe baza căruia sunt scutite de vamă unele mărfuri la trecerea lor printr-o țară. 3 (Îla) În ~ În trecere. 4 Regim vamal special al mărfurilor care, trecând fără oprire printr-o țară străină, sunt scutite de vamă. 5 (Pex) Trecere dintr-un loc în altul. 6 (Pex) Trecere dintr-un domeniu în altul. 7 (Ccr) Totalitatea mărfurilor care trec dintr-o țară în alta, prin teritoriul altei țări. 8 Trecere a unui tren printr-o stație de cale ferată sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru încrucișări sau pentru schimbări de direcție Si: (rar) tranzitare (2). 9 (Fzl; șîs ~ digestiv) Dram parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură și până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. 10 (Îs) Drum de ~ Drum public care ocolește localitățile. 11 (Tel) Operația de recepționare a unei convorbiri sau a unui mesaj și de retransmitere a lui la un alt post. 12 (Îs) Viză de ~ Aprobare de trecere pe teritoriul unui stat în drUm spre cel de destinație.

TRANZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul unei a treia țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară fără alte staționări sau operații în afară de cele strict necesare pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit.

TRANZIT ~uri n. 1) Trecere de mărfuri sau de persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul unei a treia țări. 2) Trecere printr-o stație sau printr-o țară fără alte staționări decât cele strict necesare pentru schimbarea direcției. ◊ În ~ în trecere spre alt punct de destinație. 3) Scutire de taxe vamale acordată într-o țară mărfurilor aflate în trecere spre altă țară. /<fr. transit

tranzit s. n., pl. tranzituri

TRANZIT s.n. Trecere (fără staționare) de mărfuri sau de persoane printr-o țară străină; scutire de taxe vamale acordată de un stat unor mărfuri care trec prin teritoriul său în altă țară; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere prin țară; drum de tranzit = drum public care ocolește localitățile; în tranzit (despre călători, vagoane etc.) = în trecere. ♦ Trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (În telefonie și radiofonie) Operația de recepționare a unei convorbiri sau a unui mesaj și de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitus – trecere].

TRANZIT s. n. 1. trecere de mărfuri sau de persoane printr-o țară străină; scutire de taxe vamale acordată de un stat unor mărfuri care trec prin teritoriul său în altă țară; tranzitare. ◊ totalitatea mărfurilor care trec dintr-o țară în alta prin teritoriul unei alte țări. ♦ bilet de ~ = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere prin țară; în ~ (despre călători, vagoane etc.) = în trecere. 2. trecere a unui tren printr-o stație sau printr-o gară fără alte opriri decât pentru cele strict necesare pentru încrucișări sau schimbări de direcție. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (în telefonie și radiofonie) recepționare a unei convorbiri sau a unui mesaj și retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fața discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)

tranzit n. facultatea de a trece mărfuri printr’o țară sau printr’un oraș fără a plăti vamă.

TRANZIT, tranzituri, s. n. Trecere fără oprire, de mărfuri sau de persoane, printr-o țară străină; situația vamală a mărfurilor care, trecînd fără oprire printr-o țară străină, sînt scutite de vamă. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sînt în trecere printr-o țară. De răspunde că are să-l exporte, capătă bilet de tranzit. I. IONESCU, P. 153.

TRANZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară cu efectuarea opririlor numai pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit.

tranzita [At: CADE / S și: (înv) ~nsi~ / Pzi: ~tez / E: fr transiter] 1 vt A transporta printr-o țară străină mărfuri (sau persoane) în tranzit (1). 2 vi (D. trenuri, vagoane) A trece printr-o stație de cale ferată cu efectuarea opririlor numai pentru încrucișări sau pentru schimbări de direcție.

TRANZITA vb. I. tr. a transporta în tranzit. II. intr. (despre trenuri, vagoane) a trece printr-o stație fără oprire. (< fr. transiter)

TRANZITA vb. I. tr. A trece printr-o țară străină mărfuri în tranzit. [< fr. transiter].

TRANZITA, tranzitez, vb. I. Tranz. A transporta printr-o țară străină mărfuri în tranzit.

A TRANZITA ~ez tranz. rar (mărfuri, călători în tranzit) A trece printr-o țară străină (fără îmbarcări și debarcări). /<fr. transiter

TRANZITAR, -Ă adj. Referitor la tranzit; de tranzit. [Cf. fr. transitaire].

tranzitar, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf fr transitaire] 1-5 Referitor la tranzit (1, 4-7). 6-10 De tranzit (1, 4-7).

TRANZITARE s. v. tranzit.

TRANZITARE, tranzitări, s. f. Acțiunea de a tranzita; tranzit. Ca și celelalte națiuni europene, pot să aibă alte preocupațiuni decît ale tranzitării de mărfuri. MACEDONSKI, O. IV 140.

tranzitare sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 140 / S și: (înv) ~nsi~ / Pl: ~tări / E: tranzita] (Rar) 1-2 Tranzit (1, 8).

tranzitare s. v. TRANZIT.

TRANZITER s. m. impiegat, agent care se ocupă de tranzitul mărfurilor. (< fr. transitaire)

tranziton s vz tranzit

trece (-c, -cut), vb. – 1. A umbla, a merge dintr-un loc în altul. – 2. A purta, a duce, a conduce dintr-un loc la altul. – 3. A muta, a transfera. – 4. A transfera, a strămuta, a transmite. – 5. A curge, a se scurge, a se desfășura. – 6. A-și petrece timpul, a-și ocupa timpul. – 7. A depăși, a merge mai încolo. – 8. A pătrunde, a traversa, a străpunge. – 9. A băga, a introduce. – 10. A strecura, a filtra, a cerne. – 11. A se coace prea mult, a putrezi. – 12. A fi în exces, a întrece. – 13. A suporta, a tolera, a admite. – 14. A nu vorbi despre, a omite. – 15. A ascunde, a tăinui, a ierta. – 16. A se abține, a nu intra în anumite jocuri de cărți. – 17. A aproba, a fi admis, a intra dintr-o clasă în cea superioară. – 18. A intra prin contrabandă. – 19. A experimenta, a nota. – 20. (Cu pron. în acuz.) A-l apuca, a simți nevoia de, a se scăpa pe el. – 21. (Cu pron. în dat.) A nu mai conta, a se consola, a nu mai observa. – 22. A se întrece cu, a exagera. – 23. A înregistra, a înscrie. – 24. A se abate pe la, a face o vizită, a se opri în treacăt. – 25. A înceta, a nu mai exista. – 26. A se transforma, a deveni; a se face. – 27. (Cu drept) A fi luat ca, a avea nume de... – 28. (Refl.) A avea căutare, a fi cerut. – Mr. trec, tricui, tricută, treațire; megl. trec; istr. trec. Lat. traicĕre (Pușcariu 1757; REW 8842), cf. port. tragir. – Der. treacăt, s. n. (pasaj, loc de trecere; în treacăt, în trecere); trecător, adj. (care trece; pasibil; temporar); trecător, s. m. (pieton); trecătoare, s. f. (înv., pasaj, tranzit; loc de trecere; defileu; cheie; strîmtoare); trecere, s. f. (pasaj, tranzit, traversare; loc pe unde se trece; reușită, succes; influență); trecînd, adv. (înv., exceptînd, cu excepția); trecut, adj. (precedent; dat prin sită; tîrziu; prea copt; ofilit; beat); trecut, s. n. (trecere; preterit); întrece, vb. (a depăși; a înainta, a lăsa în urmă; refl., a intra în competiție, a concura; a-și da silința, a se depăși; a-și depăși limitele, a întrece măsura; a învinge, a birui); neîntrecut, adj. (invincibil). – Cf. treaptă, petrece.

vamal, -ă adj. De vamă; care aparține vămii, privitor la vamă; care are loc sau se practică la vamă. ◊ Taxă vamală = impozit perceput de stat asupra importului, exportului sau tranzitului de mărfuri. Uniune vamală = acord încheiat între două sau mai multe state în vederea creării unui teritoriu vamal unic (scutit de taxe pentru circulația bunurilor). Bariere vamale v. barieră. Regim vamal v. regim. Tarif vamal v. tarif. • pl. -i, -e. /vamă + -al.