Subsonic ≠ supersonic

Supersonic ≠ subsonic

supersonic adj. m. sonic

PULSOREACTOR ~oare n. (la avioanele supersonice) Propulsor cu reacție. [Sil. -re-ac-] /<fr. pulsoréacteur

STATOREACTOR ~oare n. tehn. Reactor-propulsor pentru avioanele cu viteză supersonică. /<fr. statoréacteur

SUPERSONIC ~că (~ci, ~ce) Care are o viteză mai mare decât cea a sunetului. Avion ~. /<fr. supersonique

TRANSSONIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre viteze) Care asigură trecerea din domeniul sonic în cel supersonic. 2) (despre aparate) Care servește la studiul experimental al vitezelor sonice și supersonice. /<fr. transsonique

AEROTERMODINAMICĂ s.f. Știință care studiază fenomenele calorice provocate de scurgerile aerodinamice la viteze supersonice. [< fr. aérothermodynamique].

INFRASONOR, -Ă adj. Oscilații infrasonore = oscilații supersonice. [< fr. infra-sonore].

PULSOREACTOR s.n. Propulsor cu reacție asemănător cu statoreactorul, folosit la avioanele cu viteză supersonică. [Pron. -re-ac-. / < fr. pulsoréacteur].

STATOREACTOR s.n. Propulsor cu reacție pentru aerovehicule cu viteza supersonică, constituit dintr-un tub, fără nici un organ în mișcare de rotație. [Pron. -re-ac-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. statoréacteur].

TRANSSONIC, -Ă adj. (Despre viteze) Care face trecerea din domeniul sonic în cel supersonic (între 270 și 440 m/s). ♦ (Despre aparate) Care servește la studiul experimental al vitezelor sonice și supersonice. [< fr. transsonique].

SUPERSONIC, -Ă adj. Cu o viteză superioară vitezei sunetului. [Cf. fr. supersonique].

AEROTERMODINAMICĂ s. f. știință care studiază fenomenele calorice provocate de scurgerile aerodinamice la viteze supersonice. (< fr. aérothermodynamique)

INFRASONOR, -Ă adj. referitor la infrasunete; infrasonic. ♦ oscilații ~e = oscilații supersonice. (< fr. infra-sonore)

PULSOREACTOR s. n. reactor pentru supersonice, care funcționează prin combustie discontinuă. (< fr. pulsoréacteur)

STATOREACTOR s. n. propulsor cu reacție pentru aerovehicule cu viteză supersonică, dintr-un tub, fără nici un organ în mișcare de rotație. (< fr. statoréacteur)

SUPERSONIC, -Ă adj., s. n. (avion) cu o viteză superioară a sunetului. (< fr. supersonique)

TRANSSONIC, -Ă adj. 1. (despre viteze) care face trecerea din domeniul sonic în cel supersonic. 2. (despre aparate, instalații) care servește la studiul experimental al vitezelor transonice (1). (< fr. transsonique)

AVIÓN (<fr. {s}; fr. avion + gr. phone „sunet”) s. n. Aeronavă mai grea decît aerul, la care sustentația este asigurată de suprafața portantă a aripilor și de forța de propulsie creată de un grup motopropulsor. Termenul de a. a fost folosit pentru prima dată de C. Ader (1897). După destinație, pot fi: a. de transport (pentru pasageri și mărfuri), a. sanitare, a. utilitare (avioprăfuitoare, aviostropitoare etc.), a. de turism și a. militare (vînătoare, recunoaștere, bombardament etc.); aeroplan. ♦ A. cu reacție = a. dotat cu motoare termice reactive care pot fi aeroreactive (cu sau fără compresor) și motoare-rachetă (în general pentru viteze supersonice). A. supersonic v. supersonic.

AERODINAMICĂ ramură a mecanicii fluidelor care studiază mișcarea corpurilor în atmosferă sau în alt mediu gazos. Legile scurgerii gazelor de-a lungul corpurilor profilate diferit și evidențierea efectelor aerodinamice asupra acestora sunt studiate în tuneluri aerodinamice (V.). Profilul avantajos în regim de zbor susbsonic este cel ogival, în regim de zbor supersonic – cel conic ascuțit, iar în regim de zbor hipersonic – cel de trunchi de con alungit cu capătul rotunjit. Aerodinamica avionului teoria științifică a zborului cu avionul.

ACCELERATOR, acceleratoare motor rachetă cu combustibil solid atașabil avioanelor supersonice pentru a creea o forță de propulsie inițială și a-l catapulta pe direcția de zbor stabilită până la o anumită viteză. Sin. fuzee auxiliară de start, rachetă auxiliară de decelare.

AJUTAJ REACTIV tub cu secțiune variabilă, aflat la partea finală a camerei de ardere al motorului de rachetă, în care energia cinetică este rezultatul căldurii fluidului de lucru puternic comprimat, accelerat continuu sub forma unui jet. Cel mai răspândit ajutaj reactiv este tip Laval cu o porțiune divergentă, în care viteza jetului este supersonică. Între cele două porțiuni există o zonă cu secțiune minimă, în care viteza jetului este egală cu viteza locală a sunetului – în condițiile unui gaz perfect, fără pierderi de căldură – numită colsonic sau secțiune critică. Raportul dintre presiunea în colul sonic și presiunea medie în secțiunea finală care definește expansiunea gazelor în A.R., se numește grad de destindere.

BANG SONIC zgomot puternic asemănător sunetului produs de unda de șoc generată de un avion care zboară cu viteză supersonică, având o formă de propagare aproximativ conică – conul Mach – și care provoacă la altitudini mai mici de 500m efecte dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor și unele avarii clădirilor și anumitor organe ale mijloacelor tehnice.

CALE spațiu sau suparafață destinată deplasării aeronavelor. Există: cale aeriană, porțiune din spațiul aerian controlat de forma unui paralelipiped cu dimensiuni stabilite lateral, iar pe verticală începând de la nivelul de zbor 300 m și până la nivelul de zbor 15.550 m (pentru avioane supersonice nivelul de zbor maxim este de 18.250 m); Cale de acces a mijloacelor de atac aerian, direcție de pătrundere la obiective a mijloacelor de atac aerian ale inamicului, putând fi îndepărtată (la 100-300 km de obiectivul apărat pe care acționează aviația de vânătoare), apropiată (la 70-100 km de obiectivul apărat, pe care acționează trupele de rachete și artilerie antiaeriană și trupele de bruiaj radioelectronic) și nemijlocită (la 15-20 km de obiectivul apărat, nimicirea inamicului aerian fiind asigurat de focul artileriei și rachetelor antiaeriene și a armamentului de infanterie. Cale de rulaj, porțiune de teren special amenajată care asigură accesul aeronavelor de la locul de staționare la pista de decolare-aterizare.

EFUZOR REACTIV tub cu secțiune crescătoare, profilat longitudinal aflat în partea din spate a motoarelor reactive utilizat pentru o ultimă accelerare a masei de fluid ce părăsește motorul, obținându-se o forță reactivă de propulsie. Viteza locală a gazelor la trecerea prin efuzorul reactiv fac să distingem: efuzoare subsonice, cu ajutaj convergent și efuzoare supersonice cu ajutaj convergent divergent (tip Laval).

LEGEA ARIILOR metodă de proiectare destinată obținerii unei rezistențe aerodinamice (v.) minime la portanță nulă în cazul unei configurații date pentru o aeronavă, a ansamblului aripă-fuzelaj, la o viteză de zbor dată. Aplicarea legii ariilor diferă de avioanele subsonice la cele supersonice, depinzând de numărul Mach (v.).

PARAȘUTĂ dispozitiv cu ajutorul căruia personalul navigant, militarii, pasagerii și sportivii pot părăsi o aeronavă în timpul zborului pentru a executa o misiune de luptă, pentru a-și salva viața în cazul producerii unor avarii grave sau a incendiului la bord sau pentru a realiza temele de salt (în cazul sportivilor). Parașuta se compune din: voalură, sac sau husă de pliaj, parașuta extractoare, suspante, chingi portsuspante, sistem de suspensie (echipare), capotă, comandă manuală sau automată, elastice pentru deschidere rapidă, livret, certificat de navigabilitate, sac de transport, cord de temporizare, cord central pentru menținerea formei voalurii, slider, parașuta stabilizatoare, dispozitiv de largare, aparat pentru deschiderea automată, cuțit de diferite forme, pentru rezolvarea unor incidente etc. După forma voalurii există parașute: emisferice, cu fante, pătrate, dreptunghiulare, triunghiulare, eliptice sau tip aripă. În funcție de domeniul de utilizare există parașute: civile (și sportive) sau militare. După scopul lor există parașute: pentru personal (de abdomen sau de piept, de spate, de scaun sau tandem), pentru materiale (sanitare etc.) și speciale, parașute pentru materiale pot asigura greutăți mari, fiind cuplate câte 2-5, pentru lansarea de tancuri și tunuri sau recuperarea navelor cosmice în straturile dense ale atmosferei; parașutele rotative având forme diverse și rezistență mare la înaintare prezintă ca avantaj faptul că sunt cu 50% mai ușoare, sunt extrem de stabile pe parcursul coborârii iar la contactul cu solul se dezumflă brusc, evitând târârea. Parașutele speciale se împart în parașute: extractoare (de dimensiuni mici care ordonează forțele care acționează asupra deschiderii voalurii), stabilizatoare (asigură stabilitatea parașutistului sau a corpului lansat pe timpul căderii libere), recuperatoare (asigură capătul cablului de remorcare al automosorului după ce a fost largat de aeronavă) și de frânare (încetinește aparatul după aterizare, în special aeronave supersonice militare). După modul de acționare al comenzii există parașute: comandate (deschiderea parașutei efectuându-se prin acționarea comenzii manuale de către parașutist pe parcursul căderii libere), automate (deschiderea parașutei se face imediat după părăsirea aeronavei, comanda automată fiind agățată de cablul central al avionului) și stabilizate (după părăsirea aeronavei este deschisă parașuta stabilizatoare prin cablul comenzii automate, parașutistul putând acționa în timpul căderii stabilizate comanda parașutei principale; este utilizată în lansările militare și în cele tandem). După timpul necesar deschiderii există parașute cu deschidere: instantanee (imediat după acționarea comenzii de deschidere, în special la parașutele de rezervă), semiprogresivă (dau un șoc suportabil la deschidere) și progresivă (forțele ordonate eficient nu dau șoc la deschiderea parașutei, dar spațiul necesar deschiderii este mai lung). Parașuta pentru personal se clasifică în funcție de utilizarea lor în: principale (utilizate de militari și sportivi) de rezervă (utilizată de militari și sportivi obligatoriu la salt, fiind acționată atunci când parașuta principală a funcționat incorect) și de salvare (utilizată de piloții și echipajele aeronavelor sau pasagerii atunci când situația o impune). Parașutele sportive se clasifică în funcție de performanța pe care o pot atinge în: parașutismul de formare, de antrenament și de performanță.

PILOT AUTOMAT sistem special instalat la bordul unor aeronave care asigură conducerea acestora în timpul zborului sau îndeplinesc unele atribuții ale pilotului: menținerea stabilității pe un traiect dat și a regimului de funcționare de la traiectul calculat. În funcționarea pilotului automat se diferențiază trei direcții de acțiune: amortizare (compensând oscilațiile aeronavei, care la viteze supersonice nu pot fi atenuate de om), stabilizare (menținând aeronava într-o poziție dată, de regulă orizontală) și comandă (modificând evoluțiile de zbor după un program care cuprinde intrarea, menținerea și ieșirea din evoluție). În compunerea pilotului automat intră: un canal de acționare a aripioarelor (stabilizare transversală), un canal pentru acționarea profundorului (stabilitate longitudinală) și unul pentru acționarea direcției. Un sistem giroscopic asigură sesizarea mișcărilor în jurul centrului de greutate.

PULSOREACTOR motor cu reacție cu aplicații relativ puține, asemănător statoreactorului (v.) utilizat la avioanele cu viteză supersonică; introducerea și comprimarea aerului necesar arderii combustibilului se face în timpul zborului aeronavei, combustibilul fiind introdus intermitent în camera de ardere cu ajutorul unor instalații de distribuție speciale astfel încât motorul funcționează pulsatoriu. Aeronavele utilate cu pulsoreactor folosesc rachete la decolare, pulsoreactorul intrând în funcțiune la o anumită viteză de zbor.

SFÂNTUL ILIE patronul piloților de supersonice.

STATOREACTOR motor cu reacție fără organe mobile, constând în principal dintr-un tub de secțiune variabilă deschis la ambele capete, paralel cu direcția de zbor, în difuzor realizându-se comprimarea dinamică a aerului datorită deplasării aeronavei cu viteză mare, gazele de ardere fiind evacuate din cameră prin efuzor (destinderea lor realizând forța de propulsie); statoreactorul poate intra în funcțiune doar la o anumită viteză de zbor a aeronavei, furnizând viteze supersonice (M 2-4) și hipersonice (M>5) în funcție de organizarea arderii. Statoreactorul este destinat avioanelor aerocosmice, rachetelor autoghidate etc.

SUPERSONIC avion care se deplasează cu viteze mai mari ca viteza suntelui.

UNDA MACH (DE ȘOC), undă elastică generată într-un mediu fluid de o sursă a cărei viteză depășește viteza de propagare în mediul respectiv, fiind însoțită de o variație locală bruscă a parametrilor acestuia (presiune, densitate, temperatură, entropie), mărimi care prezintă variații finite pe distanțe foarte mici, de ordinul parcursului liber mediu, normale pe direcția undei. Deplasarea aeronavelor cu viteze sub și supersonice prin atmosferă, este însoțită de apariția undei Mach care provoacă o creștere puternică a rezistenței aerodinamice.

VITEZĂ (DE ZBOR), viteza de deplasare a aeronavei în aer. Există: viteza de dezlipire, viteză atinsă în momentul desprinderii de sol; viteza de aterizare, viteza pe care trebuie să o aibă o aeronavă în momentul luării contactului cu solul în cazul unei aterizări normale; viteza ascensională, viteza pe verticală a aeronavei care asigură creșterea progresivă a înălțimii de zbor, fiind legată de poziția axei longitudinale xx’ în plan vertical, unghiul creat cu orizontala fiind denumit unghi de tangaj (v.); viteza de croazieră sau de drum, viteza corespunzătoare fineței maxime a aeronavei, fiind obținută cu un consum minim de combustibil și asigurând realizarea parametrilor maximi de durată și distanță a zborului (sin: viteza optimă); viteza de înfundare, componenta verticală a vitezei unei aeronave care coboară; viteza de așteptare, viteză adoptată în zonele de așteptare ale aerodromurilor unde se îmbunătățește stabilitatea vitezei în schimbul unui consum mărit de combustibil; viteza sonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu egal cu 340 m, viteza specifică deplasării undelor sonore în atmosferă și este egală cu 1M (Mach) adică 1224 Km/h; viteza subsonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mic de 340 m; viteza supersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 340 m, dar mai mic decât 1700 m (5M); viteza hipersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 1700 m (peste 5M). Aceste viteze depind la avioanele cu reacție de viteza de evacuare (ejecție) a gazelor de ardere la ieșirea din ajutajul motorului, viteza medie de evacuare depinzând de temperatura jetului reactiv (v.), de construcția motorului și de proprietățile propergolului utilizat (la cei solizi viteza jetului este cuprinsă între 2-3 Km/s, iar la cei lichizi între 3-5 Km/s). Viteza critică este viteza constantă de cădere atinsă de un corp la un moment dat și peste a cărei valoare nu poate trece (Sin. viteza limită de cădere).

ZBOR deplasare în atmosferă a unei aeronave. După momentul desfășurării există: zbor de zi (începe la 30 de minute după răsăritul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de apus) și zbor de noapte (începe la 30 de minute după apusul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de răsărit) raportându-se la ora locală. După mijloacele și metodele utilizate există: zbor la vedere (orientarea în aer față de sol și eventualele aeronave aflate în trafic se face prin observare directă, aprecierea distanțelor, a înălțimilor, a vitezelor etc. făcându-se din ochi) și zbor instrumental (datorită lipsei de vizibilitate – nori, ceață etc. – orientarea se face cu ajutorul instrumentelor de bord). După natura susținerii în aer există: zbor fără motor (aeronave care nu utilizează decât caracteristicile aerodinamice constructive: planoare, deltaplane, parapante etc.) și zbor cu motor (aeronave care utilizează ca mijloc principal de propulsie forța generată de un motor: avioane, elicoptere etc.). În funcție de alți factori sau de scop, se disting și alte feluri de zbor. Zbor în condiții meteo grele, efectuat parțial sau total fără vizibilitatea solului și a orizontului natural, având un plafon coborât și o vizibilitate redusă (în nori, între straturi de nori, pe precipitații puternice, sub nori, dar la mică înălțime), impunând măsuri speciale de navigație, complexitatea acestora depinzând de tipul și de aparatura de bord a aeronavei. Zbor terestru, efectuat în straturile relativ dense ale atmosferei, în câmpul gravitațional al Pământului. Zbor transmeridian, efectuat peste fuse orare, determinând oscilații ale ritmului arcadian. Zbor razant, efectuat la foarte mică înălțime, urmărind relieful solului, prezentând interes din punct de vedere militar prin realizarea surprinderii inamicului, radiolocatoarele terestre de descoperire devenind ineficiente, zgomotul avionului supersonic auzindu-se la obiectiv după trecerea sa. Zbor de luptă, executat în scopul îndeplinirii unei misiuni de luptă. Zbor de aclimatizare, efectuat în vederea obișnuirii organismului cu mediul aerian. Zbor în dublă comandă, efectuat în procesul de instruire de către piloți-elevi pe aeronavele de școală dotate cu dublă comandă, cu instructor la bord în scopul învățării pilotajului, a navigației aeriene etc. Zbor de încercare, efectuat cu aeronavele prototip în vederea testării parametrilor tehnico-tactici proiectați. Zbor demonstrativ, efectuat în scopuri didactice sau în cadrul mitingurilor aviatice. Zbor acrobatic, executat cu aparate de zbor special construite pentru a dezvolta îndemânarea pilotului pentru cunoașterea aparatului și aprecierea corectă a propriilor posibilități; are caracter demonstrativ sau competitiv. Zbor pe spate, avionul este pilotat având comenzile în profunzime și direcțiile inversate. Zbor în oglindă, executat de două avioane la o distanță de 2-3 m unul de celălalt, unul dintre acestea zburând pe spate. Zbor la punct fix, regim în care elicopterul se menține la o anumită înălțime față de sol fără a înainta, e important în operațiuni speciale (salvare, remorcare, desant aeropurtat și antisubmarin etc.). Zbor planat, fără motor, executat de un planor sau un avion cu motorul oprit. Zbor plutit, executat în curenți ascendenți în care un planor (deltaplan sau parapantă) câștigă sau își menține înălțimea; poate fi executat la pantă, faleză sau termic (curenți ascendenți). Zbor termodinamic, executat la pantă, constând în utilizarea alternativă a curenților dinamici care urcă panta și a căminelor termice. Zbor de undă sau în curenți oscilatorii, executat în curenții ondulatorii din norii altocumulus, care oferă un câștig de înălțime lent, dar în timp îndelungat. Zbor în fața frontului de furtună, efectuat prin patrulare, manevrele fiind similare zborului plutit la pantă, în masa de aer cald împinsă de aerul rece al frontului. Zbor de înălțime, efectuat în curenți ascendenți cu realizarea unui câștig de înălțime de cel puțin 1000 m (pentru planare). Zbor de durată, executat în curentul dinamic de pantă, undă lungă sau termic în scopul menținerii cât mai mult în aer. Zbor de distanță, efectuat în scopul realizării unei distanțe parcurse în zbor cât mai mari, putând avea și țel fixat (cu meționarea unei rute fixe, executat cu vânt de față, vânt de spate sau cu întoarcere la aerodromul de plecare). Zbor subsonic, nu depășește viteza de 1M. Zbor supersonic, nu depășește viteza de 5M. Zbor hipersonic, depășește viteza de 5M, desfășurarea acestuia în straturile dense ale atmosferei implică puternica încălzire a învelișului aeronavei, acesta trebuie să fie construit din oțeluri speciale refractare (titan) sau să aibă straturi ceramice pentru a combate bariera termică, de regulă se execută la înălțimi mari unde densitatea aerului fiind redusă, încălzirea se micșorează, sau în cosmos unde frecarea cinetică dispare lisind aerul.

CARAFOLI, Ellie (1901-1983, n. Veria, Grecia), inginer și savant român. Acad. (1948), prof. univ. la București. A cercetat profile aerodinamice, elaborînd metode de calcul pentru portanță și momente aerodinamice, teoria și metoda de trasare a „profilelor Carafoli”, teoria pentru studiul aripilor în domeniul vitezelor supersonice. Președinte al Federației Internaționale de Aeronautică (1968-1970).

RÉNIU (< fr., germ. {i}; {s} lat. Rhenium „Rin”) s. n. Element chimic (Re, nr. at. 75, m. at. 186,2), metal rar, cenușiu-deschis, asemănător cu platina, foarte stabil din punct de vedere chimic, care se găsește în natură în cantități foarte mici. Descoperit de chimiștii germani Ida Tacke și Walter Noddack în 1925. Din aliajele r. cu metale extrem de termorezistente (de ex. wolframul, molibdenul) se fac piese pentru avioane supersonice și pentru rachete; din aliajele cu wolfram se produc filamente pentru lămpile cu incandescență și termocupluri.

transsonic, -ă adj. (fiz.) (Despre viteze) Supersonic ◊ „Primul tunel aerodinamic transsonic din Europa, destinat să simuleze – pentru construcțiile aeronautice – situații de viteză supersonică va fi realizat la Köln [...]” R.l. 29 III 85 p. 8 (din fr. transsonique; PR 1953; DN3)

REACTÓR (< fr.) s. n. 1. (CHIM.) Aparat industrial sau de laborator în care se efectuează reacții chimice (catalitice sau necatalitice) în scopul obținerii anumitor substanțe. R. constituie partea principală a unei instalații chimice. Există r. în care materiile prime se introduc o singură dată, la început, iar după terminarea reacției se scot produsele finite (r. discontinuu), sau în care se introduc materiile prime și se scot produsele finite în mod continuu (r. continuu). După natura procesului chimic se deosebesc r. termice, electrochimice, biochimice și fotochimice, iar după fazele prezente în proces se deosebesc r. în care fazele reactante sunt gaze (gaz-gaz), lichide (lichid-lichid omogen sau neomogen), solide și gaz (gaz-solid) etc. (ex. r. pentru oxidarea amoniacului în amestec cu oxigen și vapori de apă, r. pentru nitrarea benzenului etc.) 2. (AV.) Motor termic folosit pentru asigurarea propulsiei unor vehicule (de obicei avioane), în interiorul căruia are loc transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a unui curent de fluid (jet de gaze de ardere), în scopul producerii forței de propulsie (care apare datorită efectului de reacțiune provocat de gazele de ardere de viteză mare). R. la care aerul necesar arderii combustibilului este introdus în camera de ardere, sub presiune, de către un compresor (axial sau centrifugal) antrenat de o turbină cu gaze se numesc turboreactoare. Principalele elemente componente ale unui turboreactor sunt: difuzorul (care are rolul de a frâna curentul de aer atmosferic la intrarea în motor), compresorul, camera de ardere, turbina cu gaze și efuzorul (în care are loc destinderea gazelor evacuate din turbină). În prezent, turboreactoarele cu compresor centrifugal sunt prevăzute cu camere de ardere individuale, iar cele cu compresor axial au camere de ardere inelare (camere bloc). R. care echipează avioanele cu viteze de zbor supersonice pot fi construite fără compresor, comprimarea aerului necesar arderii făcându-se în difuzor (datorită vitezei foarte mari cu care aerul atmosferic intră intră în motor). R. fără compresor pot fi: statoreactoare, când aerul și gazele de ardere circulă în curent continuu în interiorul motorului, și pulsoreactoare, în care circulația gazelor este intermitentă (pulsatorie); r. fără compresor pot funcționa numai după ce avioanele pe care sunt montate au fost lansate în zbor prin alte mijloace (rachete, catapulte etc.). Sin. motor cu reacție. 3. (ELT.) Bobină electrică cu reactanță mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

MACH [mah], Ernst (1838-1916), fizician și filozof austriac. Prof. univ. la Graz, Praga și Viena. Contribuții importante în mecanică și astronomie. Precursor al lui Einstein în critica principiilor mecanicii clasice. A propus determinarea vitezei radiale a stelelor cu ajutorul efectului Doppler-Fizeau. În domeniul aerodinamicii a introdus un număr adimensional, care-i poartă numele. În filozofie, este considerat principalul precursor al pozitivismului logic și unul dintre întemeietorii empiriocriticismului. Filozofia sa, cuprinsă în bună parte în scrierile științifice, este interpretată ca fiind radical empiristă: mintea poate cunoaște numai propriile senzații, iar teoria științifică nu este decât un mijloc de predicție a desfășurării lor („Cunoaștere și eroare”). Numărul lui M. = raportul dintre viteza unui corp într-un fluid în repaus și viteza de propagare a sunetului în acest fluid (de ex., în funcție de valoarea acestui număr, vitezele avioanelor pot fi subsonice când n. lui M. < 1, sau supersonice când n. lui M. > 1).

MIKOIAN, Artem Ivanovici (1905-1970), inginer armean. Unul dintre pionierii construcției de avioane de vânătoare cu reacție MIG-15 în U.R.S.S. A construit (împreună cu M.I. Gurevici) mai multe tipuri de avioane de vânătoare (printre care MIG-3, folosit în timpul celui de-al doiela război mondial); ulterior a realizat avioanele supersonice MIG-19 și MIG-21.

PATRAULEA, Nicolae (1916-2007, n. Târgu Jiu), inginer român. Acad. (1990), prof. la Acad. Tehnică Militară din București. Pilot de vânătoare în al Doilea Război Mondial. Cercetări și studii fundamentale privind mecanica fluidelor, aerodinamica mișcărilor conice în regim supersonic, aerodinamica suprafețelor permeabile; a stabilit teoria aerodinamică a parașutei, a studiat problema vehiculelor cu pernă de aer etc. Lucrări: „Teoria mișcărilor subsonice cu dâre aproape rectilinii”, „Aerodinamica suprafețelor permeabile”, „Zborul cu decolare și aterizare scurtă sau la verticală”.

PRANDTL [prántəl], Ludwig (1875-1953), fizician german. Prof. univ. la Hanovra și Göttingen. A elaborat teoria aripii portante de anvergură finită, punând bazele aerodinamicii tridimensionale pentru viteze mici. Importante rezultate în teoria jeturilor supersonice. A creat teoria stratului limită (1904) și a dat elemente de bază în teoria mișcărilor turbulente.

IAKOVLEV, Aleksandr Sergheevici (1906-1989), constructor rus de avioane. Proiectant a numeroase tipuri de avioane (de luptă, de pasageri, sportive și de antrenament). A construit pentru aviația rusă primul avion de vânătoare cu reacție (IAK-15), primul bombardier supersonic (IAR-28), precum și primul avion din lume cu decolare și aterizare pe verticală (IAK-38). Autor al unor proiecte de elicoptere, între care IAK-24.

supersonic adj. m., pl. supersonici; f. supersonică, pl. supersonice

PULSOREACTOR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur.

SUPERSONIC, -Ă, supersonici, -e, adj. Care are o viteză mai mare decît viteza sunetului.

aerotermodinamică sf [At: DN³ / Pl: ~ici / E: fr aérothermodynamique] Știință care studiază fenomenele calorice provocate de scurgerile aerodinamice la viteze supersonice.

infrasonor, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr infra-sonore] 1 Referitor la infrasunete. 2 Care aparține infrasunetelor. 3 Caracteristic infrasunetelor. 4 (Îs) Oscilații ~e Oscilații supersonice.

hipersonic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: eg hypersonic, fr hypersonique] 1 (D. viteze) Care depășește viteza supersonică. 2 (D. aparate de zbor) Care atinge o viteză hipersonică (1).

transsonic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr transsonique] 1 (D. viteze) Care face trecerea din domeniul sonic în cel supersonic (între 270 și 440 m/s). 2 (D. aparate) Care servește la studiul experimental al vitezelor sonice și supersonice.

pulsoreactor sn [At: DP / P: ~re-ac~ / Pl: ~oare / E: fr pulsoréacteur, ger Pulsoreaktor, rs пульсореактор] Reactor pentru avioane supersonice la care arderea combustibilului se face în mod discontinuu.

statoreactor sn [At: LTR² / P: ~re-ac~ / Pl: ~oare, (rar) ~i sm / E: fr statoréacteur] Reactor cu flux continuu de gaze, care funcționează fără compresor și care este folosit pentru propulsia unor avioane supersonice.

supersonic, ~ă a [At: DL / Pl: ~ici, ~ice / E: fr supersonique] 1 (D. corpuri sau d. vehicule în mișcare) Care are o viteză mai mare decât cea a sunetului. 2 (D. vitezele corpurilor sau vehiculelor aflate în mișcare) Care este superior vitezei sunetului. 3 (D. concepte, teorii, proiecte etc.) Care se referă la viteze sau la vehicule supersonice (2). 4 Specific vitezelor sau vehiculelor supersonice (2).

supersonic adj. m., pl. supersonici; f. supersonică, pl. supersonice

METEÓRIC, -Ă adj. Care aparține fenomenelor atmosferice, care privește aceste fenomene ; care provine din meteori. Cf. m e t e o r o l o g i c. Cf. STAMATI, D., POLIZU, ANTONESCU, D., PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Aceasta face ca apele meteorice să se infiltreze, micșorîndu-se astfel acțiunea lor de distrugere la suprafață, ONCESCU, G. 14. ◊ Corp meteoric = corpuscul cosmic care produce meteorul ; meteorit. Corpurile meteorice mari produc fenomenul luminos de mare efect numit bolid. LTR² XI, 58. ♦ Care aparține meteoriților sau are structura lor; care privește meteoriții. Fier teluric să află în feliurite părți a pămîntului, iar fier meteoric în pietre meteorice. J. CIHAC, I. N. 422/5. Fierul meteoric. . . ce se găsește în aerolitele sau meteoritele, sfărîmături de planete, ce cad pe pămînt. MURGOCI-LUDWIG, M. 60, cf. MARCOVICI, CH. 194. ◊ Fig. (Cú aluzie la strălucirea, la durata efemeră și la rapiditatea mișcării mereorilor) O dureroasă anxietate îi provocau clienții necunoscuți și meteorici. C. PETRESCU, O. P. I, 153. Nu mai poate fi vorba de scriitori meteorici. V. ROM. noiembrie 1 953, 327. Trecerea meteorică a avioanelor supersonice. ib. februarie 1960, 148. – Pronunțat: -te-o-. – Pl.: meteorici, -ce. – Din fr. météorique.