PARAȘUTĂ dispozitiv cu ajutorul căruia personalul navigant, militarii, pasagerii și sportivii pot părăsi o aeronavă în timpul zborului pentru a executa o misiune de luptă, pentru a-și salva viața în cazul producerii unor avarii grave sau a incendiului la bord sau pentru a realiza temele de salt (în cazul sportivilor). Parașuta se compune din: voalură, sac sau husă de pliaj, parașuta extractoare, suspante, chingi portsuspante, sistem de suspensie (echipare), capotă, comandă manuală sau automată, elastice pentru deschidere rapidă, livret, certificat de navigabilitate, sac de transport, cord de temporizare, cord central pentru menținerea formei voalurii, slider, parașuta stabilizatoare, dispozitiv de largare, aparat pentru deschiderea automată, cuțit de diferite forme, pentru rezolvarea unor incidente etc. După forma voalurii există parașute: emisferice, cu fante, pătrate, dreptunghiulare, triunghiulare, eliptice sau tip aripă. În funcție de domeniul de utilizare există parașute: civile (și sportive) sau militare. După scopul lor există parașute: pentru personal (de abdomen sau de piept, de spate, de scaun sau tandem), pentru materiale (sanitare etc.) și speciale, parașute pentru materiale pot asigura greutăți mari, fiind cuplate câte 2-5, pentru lansarea de tancuri și tunuri sau recuperarea navelor cosmice în straturile dense ale atmosferei; parașutele rotative având forme diverse și rezistență mare la înaintare prezintă ca avantaj faptul că sunt cu 50% mai ușoare, sunt extrem de stabile pe parcursul coborârii iar la contactul cu solul se dezumflă brusc, evitând târârea. Parașutele speciale se împart în parașute: extractoare (de dimensiuni mici care ordonează forțele care acționează asupra deschiderii voalurii), stabilizatoare (asigură stabilitatea parașutistului sau a corpului lansat pe timpul căderii libere), recuperatoare (asigură capătul cablului de remorcare al automosorului după ce a fost largat de aeronavă) și de frânare (încetinește aparatul după aterizare, în special aeronave supersonice militare). După modul de acționare al comenzii există parașute: comandate (deschiderea parașutei efectuându-se prin acționarea comenzii manuale de către parașutist pe parcursul căderii libere), automate (deschiderea parașutei se face imediat după părăsirea aeronavei, comanda automată fiind agățată de cablul central al avionului) și stabilizate (după părăsirea aeronavei este deschisă parașuta stabilizatoare prin cablul comenzii automate, parașutistul putând acționa în timpul căderii stabilizate comanda parașutei principale; este utilizată în lansările militare și în cele tandem). După timpul necesar deschiderii există parașute cu deschidere: instantanee (imediat după acționarea comenzii de deschidere, în special la parașutele de rezervă), semiprogresivă (dau un șoc suportabil la deschidere) și progresivă (forțele ordonate eficient nu dau șoc la deschiderea parașutei, dar spațiul necesar deschiderii este mai lung). Parașuta pentru personal se clasifică în funcție de utilizarea lor în: principale (utilizate de militari și sportivi) de rezervă (utilizată de militari și sportivi obligatoriu la salt, fiind acționată atunci când parașuta principală a funcționat incorect) și de salvare (utilizată de piloții și echipajele aeronavelor sau pasagerii atunci când situația o impune). Parașutele sportive se clasifică în funcție de performanța pe care o pot atinge în: parașutismul de formare, de antrenament și de performanță.