Definiția cu ID-ul 589451:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MACH [mah], Ernst (1838-1916), fizician și filozof austriac. Prof. univ. la Graz, Praga și Viena. Contribuții importante în mecanică și astronomie. Precursor al lui Einstein în critica principiilor mecanicii clasice. A propus determinarea vitezei radiale a stelelor cu ajutorul efectului Doppler-Fizeau. În domeniul aerodinamicii a introdus un număr adimensional, care-i poartă numele. În filozofie, este considerat principalul precursor al pozitivismului logic și unul dintre întemeietorii empiriocriticismului. Filozofia sa, cuprinsă în bună parte în scrierile științifice, este interpretată ca fiind radical empiristă: mintea poate cunoaște numai propriile senzații, iar teoria științifică nu este decât un mijloc de predicție a desfășurării lor („Cunoaștere și eroare”). Numărul lui M. = raportul dintre viteza unui corp într-un fluid în repaus și viteza de propagare a sunetului în acest fluid (de ex., în funcție de valoarea acestui număr, vitezele avioanelor pot fi subsonice când n. lui M. < 1, sau supersonice când n. lui M. > 1).