ACRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

AMĂRÂT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AUZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din auzi (derivat regresiv).

BĂNUIT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este presupus vinovat; suspect. ♦ (Substantivat) Persoană presupusă a fi săvârșit o infracțiune, fără a exista însă dovezi îndestulătoare pentru a putea fi pusă sub învinuire. 2. (Reg.) Supărat, mâhnit. – V. bănui.

BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

BODOGĂNI, bodogănesc, vb. IV. Tranz. A bombăni supărat, spunând ceva nedeslușit. ♦ Intranz. A bombăni (de ciudă sau de supărare). – Et. nec.

BOSUMFLAT, -Ă, bosumflați, -te, adj. Care-și strânge buzele și se încruntă de supărare; îmbufnat, bățos; p. ext. supărat, ursuz. – V. bosumfla.

BOTOS, -OASĂ, botoși, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare, în formă de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, supărat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic, arogant. – Bot + suf. -os.

BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (În expr.) A bufni în (sau de) râs (ori plâns) sau (tranz.) a-l bufni râsul (ori plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fără să se poată stăpâni. 3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Buf¹ + suf. -ni.

BURZULUIT, -Ă, burzuluiți, -te, adj. 1. Mânios, supărat, enervat. ♦ (Înv.) Revoltat, răsculat. 2. (Despre păr) Zbârlit. – V. burzului.

CĂTRĂNIT², -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni.

CERTAT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

CHIORÂȘ, -Ă, chiorâși, -e, adv., adj. I. Adv. (În expr.) A privi (sau a se uita) chiorâș = a) a privi sașiu; b) a se uita pe furiș, încruntat, cu dușmănie, cu dispreț. A da chiorâș prin ceva = a se repezi fără a lua seama peste ce calcă. (Înv.) A da chiorâș la (sau în) ceva = a ținti. II. Adj. 1. Sașiu. 2. Fig. încruntat, supărat, îmbufnat. – Chior + suf. -âș.

GLUMĂ¹, glume, s. f. Scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. V. anecdotă. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

IERTĂCIUNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.

INDISPUS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

ÎMBUFNAT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.

ÎNTORS², -OARSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe, și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

JOS, JOASĂ, joși, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pământ, la nivelul pământului; într-un loc mai puțin ridicat (decât altul). ◊ De sus până jos = în întregime. De sus în jos = în direcție verticală coborâtoare. ◊ Cu fața în jos = (culcat) pe burtă. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit, rușinat. ◊ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se află într-o regiune așezată mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din mulțimea oamenilor de rând. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară, de la baza unui loc, a unui obiect. În josul apei = în direcția curgerii apei; la vale; în aval. ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lăsa jos = a lăsa din mână, punând în altă parte. A lăsa ochii în jos = a privi spre pământ (rușinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămâne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu rămâne în urmă. A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispreț. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprimă o comandă de așezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. față de cineva sau de ceva. ♦ Fig. În stare de decădere morală, materială sau socială. ◊ (Ieșit din uz; azi ironic) Muncă de jos = muncă la care era trimis cineva retrogradat dintr-o funcție de răspundere. 2. La nivelul locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. ◊ Pe jos = a) pe pământ; b) cu piciorul. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pământ sau pe dușumele. II. Adj. 1. Care este puțin ridicat de la pământ; scund. ♦ (Despre frunte) Îngust. 2. (Despre terenuri) Așezat într-un loc mai coborât, în vale; p. ext. apătos, mocirlos. 3. (Despre glas și despre sunete muzicale) Care are o tonalitate coborâtă; grav, gros, adânc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, mic, coborât. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.

ZBÂRLIT, -Ă, zbârliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) Aflat în neorânduială, ridicat în sus; ciufulit, încâlcit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine, ciufulite. 2. Fig. (Despre oameni) Înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlit, -ă adj.] – V. zbârli.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

MAHMUR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure, care se simte indispus după beție sau după un somn neîmplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

ȘIFONAT², -Ă, șifonați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie, materiale plastice etc.) Cu netezimea deformată, cu încrețituri neregulate; mototolit, boțit. ♦ Fig. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. șifona.

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe lângă un adjectiv sau un adverb; ajută la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Așezat după adjectiv, înv. și arh.) Supărat foarte. ◊ (Ca determinativ pe lângă o locuțiune adjectivală sau adverbială) Foarte de dimineață. ◊ (Ca determinativ pe lângă un substantiv care exprimă o însușire) E foarte copil pentru vârsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe lângă un verb și așezat înaintea lui) Mult, tare. Prăjiturile foarte îi plăceau. ◊ (În legătură cu „a mulțumi”, azi mai ales ir.) Îți foarte mulțumesc de așa serviciu. ◊ (Pop.; așezat după verb) Se mânie foarte. ◊ (Pop.; așezat între auxiliar și participiu) Băile de nămol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

PACE s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau război între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie¹, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniște veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

PARAPONISIT, -Ă, paraponisiți, -te, adj. (Înv. și fam.; adesea substantivat) Supărat, necăjit, nemulțumit; amărât. – V. paraponisi.

PARĂ¹ s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

PEDEPSIT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

PLICTISIT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

PORNIT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.

OFUSCAT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.

OFENSAT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.

ȘUCĂRIT, -Ă, șucăriți, -te, adj. (Arg.) Supărat. – V. șucări.

OPĂRIT, -Ă, opăriți, -te, adj. 1. Peste care s-a turnat sau s-a vărsat apă fierbinte. 2. (Mai ales despre copiii mici) Care are iritații ale pielii (de obicei la încheieturi) din cauza transpirației, a urinei etc. 3. Fig. Fără chef, supărat; fiert, plouat. – V. opări.

FIERT², FIARTĂ, fierți, -te, adj. 1. (Despre lichide sau despre solide aflate într-un lichid) Care a fost supus fierberii. ♦ (Despre alimente) Preparat prin fierbere. ◊ Expr. (Fam.) A o face fiartă = a comite o eroare; a nu izbuti; a se face de râs. 2. Fig. Necăjit, supărat, amărât. – V. fierbe.

OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; înăcrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

OTRĂVIT², -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.

OȚĂRÂT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărit, -ă, oțerit, -ă adj.] – V. oțărî.

CORABIE, corăbii, s. f. Vas mare cu pânze, folosit (în trecut) pentru transport și pentru acțiuni militare. ◊ Expr. (Ir.) A i se îneca (cuiva) corăbiile = a fi trist, supărat, fără chef. – Din sl. korablĩ.

MÂNIAT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.

MÂNIOS, -OASĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os.

NECAZ, necazuri, s. n. 1. Stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristețe, amărăciune; suferință. ◊ Expr. La necaz = în momente de supărare; într-un moment critic, în primejdie. 2. Ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăți. 3. Pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică. ◊ Loc. prep. În necazul (cuiva) = cu intenția de a supăra (pe cineva). ◊ A avea necaz (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva). A-i face (cuiva) în necaz = a supăra (pe cineva) intenționat. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și exprima ciuda, mânia. [Var.: (reg.) năcaz s. n.] – Cf. sl. nakazŭ.

NAS, nasuri, s. n. 1. Parte proeminentă a feței, situată între obraji, frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în față, sub ochii cuiva. (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-) și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-) și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

NEMULȚUMIT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. ♦ Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămit, -ă adj.] – Ne- + mulțumit.

NECĂJIT, -Ă, necăjiți, -te, adj. 1. Care are un necaz; supărat, amărât, trist, mâhnit. ♦ Care exprimă supărare, mâhnire, tristețe. Față necăjită. ♦ Plin de supărări, de neajunsuri. 2. Care duce o viață grea; chinuit, muncit; p. ext. sărac, sărman. 3. Nemulțumit (de ceva sau de cineva), contrariat, enervat, întărâtat. [Var.: năcăjit, -ă adj.] – V. necăji.

NEDISPUS, -Ă, nedispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. – Ne- + dispus.

SÂNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vine și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ◊ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpurie întunecată (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DUNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se află. ◊ Expr. A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte supărat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasăre de pene. ♦ Tranz. și refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se află. 2. Tranz. Fig. A obține ceva cu mari eforturi; a lua cu forța. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. și refl. A (se) da la o parte, a (se) îndepărta, a (se) retrage cu o mișcare bruscă. 4. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls și (înv. și reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

STRICAT², -Ă, stricați, -te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.

TRIST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis.

DINTRU prep. (Mai ales înaintea lui „un”, „al”, „însul”, „acest”, „o dată”, cu elidarea vocalei finale proprii) 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Privește dintr-un colț al sălii. ◊ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbește cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenența) Facem parte dintr-o lume nouă. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică momentul plecării) De la. Pleacă dintr-o clipă într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care indică originea, proveniența) Din. Planta se dezvoltă dintr-o sămânță. 5. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Din. Și-a făcut o scurtă dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arată starea de la care se trece) Se trezește dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pușcă). ◊ Loc. adv. Dintr-o dată = cu o singură mișcare; pe neașteptate; brusc, deodată. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie și trăiește dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indică materia) Din. Mănăstirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. S-a supărat dintr-o nimica toată. – De⁴ + întru.

SCÂRBIT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

SUPĂRAT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.

Bucuros ≠ abătut, indispus, întristat, supărat, trist

Supărat ≠ bucuros

ABĂTUT adj. v. supărat.

AMĂRÂT adj. 1. v. supărat. 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pârlit. (Un funcționar ~.)

BURZULUIT adj. v. ciufulit, deranjat, furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, neîngrijit, pornit, supărat, vâlvoi, zbârlit.

CĂTRĂNIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

CERTAT adj. învrăjbit, supărat. (Familii ~.)

CONSTATA vb. 1. a observa, a remarca, a sesiza, a vedea, (Mold., Transilv. și Ban.) a zăpsi. (A ~ că e supărată.) 2. a stabili. (Ce a ~ ancheta?)

DEPRIMAT adj. 1. v. descurajat. 2. v. supărat.

DESCURAJAT adj. 1. demoralizat, deprimat, (fig.) demobilizat. (Om ~.) 2. abătut, amărât, deprimat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scârbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.)

DOSĂDIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

ENERVAT adj. 1. agasat, iritat, plictisit, sâcâit, supărat, (livr.) tracasat, (pop.) zădărât. (Om ~.) 2. v. nervos.

EXTERIORIZA vb. 1. a exprima. (Își ~ sentimentele de bucurie.) 2. a (se) arăta, a (se) manifesta. (Nu se ~ ca un om supărat.)

INDISPUS adj. 1. v. supărat. 2. v. mahmur. 3. (MED.) (înv.) zaif. (E ușor ~ de la o gripă.)

ÎMBUFNAT adj. v. supărat.

ÎNCIUDAT adj. necăjit, supărat. (Om ~.)

ÎNDURERAT adj. 1. v. supărat. 2. v. trist.

ÎNTRISTAT adj. 1. v. supărat. 2. v. trist. 3. v. posomorât.

MÂHNIT adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât.

MOFLUZ adj. v. bosumflat, îmbufnat, înșelat, păgubit, supărat.

NECĂJIT adj., s. 1. adj. v. supărat. 2. adj. nemulțumit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ pe sine însuși.) 3. adj. v. înciudat. 4. adj. v. nervos. 5. adj. chinuit, consumat, frământat, muncit, trudit, zbuciumat, (reg.) canonit, (înv.) necăjitor. (Om ~.) 6. adj., s. v. sărac. 7. adj. v. greu.

NEMULȚUMIT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.)

NERVOS adj. 1. irascibil, iritabil, supărăcios, (rar) surescitabil, (pop.) rânzos, (înv. și reg.) necăjicios, sunducos, (înv.) sângeros, sângios, (fam.) nevricos. (Fire ~.) 2. enervat, iritat, necăjit, supărat, surescitat, (înv. și reg.) scârbit. (Era destul de ~.)

OBIDIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, nedreptățit, supărat, trist.

OFUSCAT adj. v. supărat.

PARAPONISIT adj. v. necăjit, nemulțumit, supărat.

PLEOȘTIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

PLOUAT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

PONOSIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

PRICĂJIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, scheletic, sfrijit, slab, supărat trist.

SCÂRBIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, enervat, furios, indispus, infam, iritat, îndârjit, îndurerat, înfuriat, întărâtat, întristat, înverșunat, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mâhnit, mâniat, mânios, mârșav, necăjit, nedemn, nelegiuit, nemernic, nervos, netrebnic, pornit, rușinos, scelerat, supărat, surescitat, ticălos, trist.

SUPĂRAT adj. 1. (pop. și fam.) burzuluit, (livr. și fam.) ofuscat, (fam.) îmbufnat, mofluz, zborșit, (fam. fig.) șifonat, zbârlit. (A rămas o vreme ~.) 2. v. certat. 3. v. înciudat. 4. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scârbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 5. v. necăjit. 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, (livr.) tracasat, (pop.) zădărât. (Om ~.) 7. v. nervos.

SUPĂRĂCIOS adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, dezagreabil, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, neplăcut, supărat, supărător, trist.

ȘIFONAT adj. v. supărat.

TRACASAT adj. v. agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, supărat.

TRIST adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât. 3. v. melancolic. 4. duios, îndurerat, întristat. (Se confesa cu glas ~.) 5. v. tânguitor. 6. tânguios, tânguitor. (O doină ~.) 7. duios, dureros, jalnic. (O romanță ~.) 8. v. elegiac. 9. v. nenorocit. 10. v. întristător. 11. v. dezolant. 12. melancolic, posomorât. (O noapte ~.)

ZĂDĂRÂT adj. v. agasat, ațâțat, enervat, incitat, instigat, iritat, întărâtat, plictisit, provocat, sâcâit, stârnit, supărat.

ZBÂRLIT adj. v. supărat.

ZBORȘIT adj. v. ciufulit, deranjat, furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, neîngrijit, pornit, supărat, vâlvoi, zbârlit.

A BUFNI ~esc 1. intranz. 1) A face „buf”; a produce un zgomot puternic și înfundat (prin cădere, lovire, explozie). * ~ în (sau de) râs (sau de plâns) a începe să râdă (sau să plângă) brusc și năvalnic. 2) A bombăni supărat. 3) A intra (undeva) pe neașteptate și cu repeziciune; a da buzna. 2. tranz. A izbi cu violență, făcând să producă zgomot; a trânti. /Din buf

DRÂMBOI adv. pop.: A sta ~ a sta supărat; bosumflat. /drâmbă + suf. ~oi

GLUMĂ ~e f. Vorbă sau faptă hazlie, care provoacă râsul. * În ~ fără intenții rele. Fără ~ în mod serios. A lăsa ~a la o parte a lua lucrurile în serios. A se întrece cu ~a a-și permite prea mult. A nu-i arde de ~ a fi supărat. Nu-i de ~! e lucru serios. [G.-D. glumei] /<sl. glumu, bulg. gluma

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzație, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viața (după o boală grea și îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioși vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertați! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertați-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supărați. 3) (greșeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în considerație; a da uitării; a scuza. 4) (datorii, obligații etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertați-mă, vin și eu cu o explicație. /<lat. libertare

IERTARE ~ări f. Exprimare a regretului (față de cineva) pentru o greșeală involuntară; scuză. A cere ~. ◊ Să am (avem) ~! a) să nu vă supărați; să mă scuzați!; b) nu sunt (suntem) de acord. /v. a (se) ierta

IERTĂCIUNE ~i f. 1) înv. v. IERTARE. ◊ Să fie cu ~ să nu vă supărați; să mă scuzați. 2) folc. Ritual nupțial, care constă în declamarea unor versuri la despărțirea miresei de părinți. /a ierta + suf. ~ăciune

A SE ÎNCRUNTA mă încrunt intranz. 1) A exprima nemulțumire (printr-o mină cruntă); a lua o înfățișare supărată. 2) înv. A se umple de sânge. /în + înv. a (se) crunta

ÎNGROZITOR¹ adv. 1) Foarte tare. Mă doare ~. 2) (urmat de un adjectiv cu prepoziția de) Extraordinar; extrem. Mi-e ~ de urât. ~ de supărat. /a îngrozi + suf. ~tor

MAHMUR ~ă (~i, ~e) 1) Care este buimac de beție sau de somn; în stare de indispoziție provocată de beție sau de nesomn. 2) pop. Care se află într-o stare de indispoziție sufletească; lipsit de buna dispoziție; posomorât; supărat. /<turc. mahmur

MÂNIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care se mânie ușor. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește mânie; care exprimă mânie. 3) Care este foarte supărat. [Sil. ni-os] /mânie + suf. ~os

NĂDUF ~uri n. pop. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă și sufocantă a aerului; căldură înăbușitoare; nădușeală; zăduf; zăpușeală. 2) Senzație de sufocare pe care o simte cineva în cazul unor boli. 3) Supărare amestecată cu părere de rău sau cu invidie. * A fi plin de ~ a fi foarte supărat. A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. /<sl. naduch

NECAZ ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută. * Ce ~! ce supărare! La ~ a) în momente de supărare; b) într-un moment critic. 2) Senzație de suferință (fizică sau morală); neplăcere; impas. * A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferințe. 3) Pornire ascunsă (împotriva cuiva); pică; ciudă. * De ~ de ciudă. Mai mare ~ul! se spune, când cineva ratează o ocazie sigură. A muri (sau a crăpa) de ~ a nu mai putea de ciudă. A avea ~ pe cineva a) a nutri dușmănie nemărturisită împotriva cuiva; b) a fi supărat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia bună pentru a-și ascunde amărăciunea. /cf. sl. nakazu

OF² ~uri n. 1) Sunet produs de o respirație adâncă și prelungită ca manifestare a unei dureri; suspin; oftat. ◊ A scoate ~uri a ofta. 2) Senzație de durere; suferință. ◊ A avea un ~ la inimă a fi amărât; a fi supărat; a suferi. /Onomat.

SAT ~e n. 1) Localitate rurală ai cărei locuitori se ocupă, îndeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la țară. ~ fără câini loc fără stăpân, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea așezări. ◊ A fi poșta ~ului a umbla cu bârfeli. S-a supărat (ca) văcarul pe ~ se spune despre cineva care se supără fără motiv și spre propria lui pagubă. /<lat. fossatum

SUS¹ adv. 1) Într-un loc situat la o înălțime mai mare decât altul; la înălțime; deasupra. * De jos în ~ la deal; în ascensiune. Cu fundul în ~ a) întors cu fața în jos; răsturnat; b) în dezordine; c) morocănos; supărat; indispus. De ~ a) de deasupra; din partea mai ridicată; din înălțime; b) pornind de la conducere, de la centru; c) făcând parte din clasele bogate; privitor la clasele privilegiate. De ~ și până jos din cap până în picioare; în întregime; tot. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe ~ a fi înfumurat. A vorbi de ~ a vorbi arogant; a vorbi cu dispreț. A lua (sau a privi) pe cineva de ~ a trata pe cineva ca pe un inferior; a privi cu dispreț. A privi (sau a măsura) cu ochii (pe cineva) de ~ în (sau până) jos a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. Cei de ~ șefii (unei colectivități). Cele de mai ~ cele spuse sau scrise anterior. 2) În direcție verticală; în înălțime; deasupra. ◊ În ~ a) ridicat; b) spre un loc mai înalt; la deal; c) în aer; în direcția cerului; d) în direcția izvorului unei ape curgătoare. Mai ~ a) spre o înălțime mai mare; b) mai spre nord. Mai ~ de mai mult de...; peste... A sări în ~ a-și manifesta brusc bucuria, spaima etc.; a tresări; a izbucni. Cu un cap mai ~ mult superior. Mâinile ~ ! ordin prin care cineva e prevenit să se predea. ~! comandă adresată cuiva pentru a se ridica în picioare. Pe ~ a) pe deasupra; b) prin aer; c) purtat în brațe; d) cu forța; forțat. 3) În cer; în rai. ◊ De ~ din cer; de la Dumnezeu. Cel de ~ Dumnezeu. 4) muz. Înălțat; ridicat. ◊ ~ și tare a) (în mod) hotărât, categoric, răspicat; b) în auzul tuturor; deschis. /<lat. susum

A ZBÂRCI ~esc 1. intranz.: ~ din nas a) a manifesta nemulțumire; b) a fi mofturos; a face mofturi. 2. tranz.: ~ sprâncenele a lua o înfățișare supărată; a se încrunta. /cf. bulg. bărța

TURGID, -Ă adj. (Liv.) Care este inflamat; plin cu un lichid; umflat. ♦ Bosumflat, supărat. [Cf. fr. turgide, lat. turgidus, it. turgido].

bot (boturi), s. n. 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. [1053]

îmbârzoiat, -ă, adj. (reg.) supărat, zburlit, burzuluit.

imbosoiat, -ă, adj. (reg.) supărat, îmbufnat, închiorcoșat, bârzoiat.

închiorchioșat, închiorchioșată, adj. (reg.) 1. cu ochii suciți, cu privire chiorâșă. 2. cu ifose, încrezut, fălos. 3. supărat, necăjit.

înierbat, înierbată adj. (reg.) 1. (despre vite) tratat cu spânz. 2. (despre pești) otrăvit cu iarbă specială. 3. (despre om) supărat, mâniat. 4. (despre poduri) minat.

mutros, -oasă, mutroși, -oase, adj. (reg.) supărat; obraznic, arogant.

plecăudz, plecăudză, adj. (reg.; despre oameni) supărat, mohorât.

ponevâț adj. m. (reg.) 1. miop. 2. (în forma: ponovăț) care nu observă ceva (deoarece e distrat, supărat etc.).

posmăgit, posmăgită, adj. (reg.) 1. (despre oameni) foarte slab, sfrijit, uscat, scofâlcit; zbârcit. 2. (fig.) mâhnit, trist, supărat. 3. (despre plante) ofilit, veșted.

potângos, -oasă, adj. (reg.) 1. tare; noduros, cioturos. 2. (fig.) posomorât, supărat.

bot (boturi), s. n. – 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. – 2. Bot (de animal). – 3. Cocoașă. Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). Interpretarea expresivă este cea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă; chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș; cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Éléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat că „foarte puțin probabil”, și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în „bont” un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. m. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da o formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); îmbotnița, vb. (a pune botniță); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare a fi fost „plin la față, bucălat”, și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză.

răzghios, -oasă, răzghioși, -oase, adj. (reg.) supărat, furios, mânios.

supăralnic, supăralnică, adj. (înv.) 1. supărător. 2. supărăcios. 3. (reg.) supărat, abătut, amărât, cătrănit.

supărățel, -ea, adj. (reg.) supărat un pic.

șujdit, -ă, adj. (reg.) 1. mic, pipernicit. 2. necăjit, trist, supărat.

dăbălăza (-zez, -at), vb. – 1. (Refl., Trans) A se bosumfla. – 2. A slăbi, a da drumul. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. dălăbăză, dăbăla, dăbila, dăula, de(h)ula, decula. Origine expresivă. Primul sens indică prezența sl. lobŭza „buză”; dar tratamentul var. se explică numai printr-o interpretare expresivă (cf. Candrea, Scriban). După Cihac, II, 89, din sl. debĕlati, dificil din punct de vedere semantic. Philippide, Principii, 140, interpretează pe dăbălăzat ca deszălăba. REW 2941 (după Pușcariu) îl explică pe dăula prin lat. debilis; și Cihac, II, 93, interpretează var. trans. decula prin pol. kulawić „a șchiopăta”. Der. dăbălat, adj. (despre buze sau urechi; căzut; supărat; îmbufnat); dabilă (var. dabulă, dabălă), s. f. (gloabă, mîrțoagă; dare, bir; femeie rotofeie, durdulie), pentru a cărui evoluție semantică cf. gloabă; dăbilar, s. m. (perceptor, strîngător de dări). După Candrea și Scriban, dabilă s-ar explica prin mag. debella „femeie înaltă”. Graur, BL, II, 145, pleacă de la țig. dabul- „futuere”, și în BL, IV, 77, de la tc. dabul „femeie grasă”; ipoteză puțin probabilă, deoarece cuvîntul circulă numai în Mold. și Trans., unde împrumuturile din tc. sînt rare, și fiindcă nu ține seama de celelalte sensuri ale cuvîntului rom.

INDISPUS, -Ă adj. prost dispus, supărat. ◊ ușor bolnav. ◊ (despre femei) care este în perioada de menstruație. (< indispune)

TURGID, -Ă adj. 1. plin cu un lichid; umflat. 2. bosumflat, supărat. (< fr. turgide, lat. turgidus)

mînie (mînii), s. f. – Supărare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Pușcariu 1087) cf. alb. mëni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s. f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. mînia, vb. (a irita, a înfuria); mîniac, s. m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός „nebun”, cu fonetismul apropiat de mînie (Tiktin), sec. XVIII, înv.; mîniecie, s. f. (șarlatanie), înv.; mînios, adj. (supărat, înfuriat).

supăra (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit).

trist (-tă), adj. – Supărat, necăjit, deprimat; dureros. Lat. tristis, pop. tristus (Densusianu, Hlr., 141; Pușcariu 1764; REW 8918), cf. it. tristo, port. triste, prov. tritz. Este de luat în seamă pierderea cuvîntului în dialecte; și în rom. circulația populară pare limitată. Apare din sec. XVI. – Der. tristețe (var. tristeță), s. f. (amărăciune, mîhnire, îngrijorare), după it. tristezza, fr. tristesse; întrista, vb. (a mîhni, a supăra), după fr. attrister; întristăciune, s. f. (Bucov., suferință, mîhnire); întristător, adj. (care mîhnește). – Din rom. provine săs. trist.

a avea un morcov / morcovi expr. 1. a-i fi frică. 2. a avea emoții. 3. a fi supărat.

bășicat, -ă, bășicați, -te, (adj.) supărat; a se înfuria.

ACASĂ adv. La sau spre casa în care locuiești; fig. la locul natal, în patrie. ◊ Expr. Cei de-acasă = rudele apropiate, familia. Așa (sau acum) mai vii de-acasă = așa te pricep, admit ce spui. A nu-i fi (cuiva) boii acasă = a fi indispus, supărat; a nu avea chef.- Din a + casă.

ACRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a căpătat) gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămîii, al borșului etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mîhnit. – Lat. acrus.

morcovit, -ă, morcoviți, -te adj. 1. speriat, neliniștit, stresat. 2. supărat, furios.

opărit, -ă, opăriți, -te adj. 1. (intl.) cercetat în stare de libertate. 2. (pop.) supărat, necăjit.

BĂNUIT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Asupra căruia se îndreaptă bănuieli; suspectat. 2. (Reg.) Supărat, mîhnit. Nu fi, bade, bănuit, Ți-a fost plugul hîrbuit (ȘEZ.). – V. bănui.

BÎRZOIA, bîrzoiez, vb. I. Refl. (Reg.) 1. A se îngîmfa, a se umfla în pene. 2. A se supăra deodată și a sta supărat. – Din bîrzoi.

BOSUMFLAT, -Ă, bosumflați, -te, adj.Supărat, îmbufnat; ursuz. – V. bosumfla.

BOTOS, -OASĂ, botoși, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare în formă de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, supărat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic. – Din bot + suf. -os.

stricat, -ă, stricați, -te adj. (d. oameni) 1. certat, supărat. 2. corupt, desfrânat, depravat.

supărat foc expr. foarte supărat.

șifonat, -ă, șifonați, -te adj. 1. bătut, cotonogit. 2. supărat, bosumflat.

a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios.

BURZULUIT, -Ă, burzuluiți, -te, adj. 1. Mînios, supărat, enervat. ♦ (Înv. și arh.) Revoltat, răsculat. 2. (Despre păr) Zbîrlit. – V. burzului.

TOPSICAT, -Ă, topsicați, -te, adj. (Pop., în descîntece) Otrăvit, veninos. ♦ Fig. Supărat, cătrănit. – V. topsica.

CĂTRĂNIT², -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărît, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, veninos. – V. cătrăni.

CERTAT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a călca morala, legile etc. A fi certat cu justiția = a fi autorul unor fapte ilegale și a avea de-a face cu justiția, a fi urmărit de justiție. – V. certa.

ACRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ZBÎRLIT, -Ă, zbîrliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) În neorînduială, ridicat în sus; ciufulit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine. 2. Fig. (Despre oameni) Înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlit, -ă adj.] – V. zbîrli.

Pandora, prima femeie în mitologia greacă, creată de Hefaistos și de Atena din ordinul lui Zeus, supărat pe Prometeu pentru furtul focului din cer și dându-i-o acestuia ca soție, dar refuzată. ◊ Cutia Pandorei = cutie dată de Zeus ca dar de nuntă Pandorei, care conținea toate relele omenești, rele răspândite în lume când, din curiozitate, ea a deschis cutia, nerămânând aici decât speranța.

ofticat, -ă, ofticați, -te adj. supărat, necăjit; enervat

pornit, -ă, porniți, -te adj. foarte supărat (pe)

șucărit, -ă, șucăriți, -te adj. supărat

autodefiniție s. f. Caracterizare a propriei persoane ◊ „[...] o autodefiniție scumpă lui Green: «În mine e un alt om care e supărat pe mine».” R.lit. 17 X 74 p. 22 (din auto1- + definiție)

crack s. (americanism) ♦ 1. Tip de drog ◊ „Vameșii australieni au descoperit la Sydney prima cantitate de «crack» identificată până acum în Australia. Este vorba de un drog extrem de periculos, derivat din cocaină [...]” I.B. 4 IX 86 p. 4. ◊ „De ani de zile investigatorii semnalează permanenta înmulțire a «gang»-urilor înarmate care și-au ales sediul la Washington, organizații criminale bine introduse pe piața drogurilor, mai ales a cocainei și crack-ului.” Fl. 14 IV 89 p. 21. ♦ 2. Tip de băutură ieftină ◊ „«Oxidații» se întâlnesc la localuri [...] să asculte muzică «supărată» [...] să bea «cocârț» (amestec de băuturi alcoolice ieftine) sau «crack» (jumătate bere, jumătate alcool), să se «caftească» cu caraliii.” ◊ Rev. 22 35/94 p. 9 [pron. crec] (cf. fr., it. crack; MNC 1986, PN 1985)

meci-maraton s. n. (sport) Meci mult prelungit ◊ „Este încă supărat pe președintele F.C. [...] mai ales pentru oprirea meciului «maraton» pretextând «epuizarea jucătorilor» [...]” Fl. 10 I 86 p. 21. ◊ „Specialiștii (inclusiv antrenorii celor doi participanți la meciul-maraton) pronostichează că viitorul meci pentru titlu din august 1987 va fi jucat tot de cei doi K.” Fl. 28 III 86 p. 21 (din meci + maraton)

supărat, -ă adj. în sint. muzică supărată (arg. tinerilor) Muzică dură, heavy-metal, pentru non-conformiști și anarhiști ◊ „Mihai a sunat la postul de radio și a cerut o melodie supărată.”; v. și crack (1994)

rînză¹ s.f. 1 (pop.) Stomac. ◊ (med.; reg.) Răsturnatul rînzei v. răsturnat. ◊ expr. A se împăca cu rînza = a se sătura. A i se întoarce (sau a i se răsturna) rînza pe dos = a i se face greață. A avea rînză fierbinte = a se înfuria ușor. A fi cu rînza mare sau a avea rînza prea mare = a) a fi necăjit; b) a fi furios. A nu mai încăpea rînza în cineva = a fi nervos. A crăpa (sau plesni) (în cineva) rînza (de ciudă, de necaz etc.) = a) a fi foarte supărat; b) a fi foarte nervos, foarte furios. A fi tare în rînză v. tare. 2 (pop.) Pipotă. L-am doftorit... cu rînza de dropie arsă (ALECS.). 3 (reg.) Abdomen, burtă. ◊ expr. A avea (sau a face) rînză = a se îmbogăți. A-i slăbi cuiva rînza = a sărăci. ♦ Osînză. 4 (reg.) Nume dat unor boli digestive, caracterizate prin dureri abdominale și grețuri. • pl. -e. / cuv.autoh.; cf. alb. rrëndës „cheag”.

atît, f. -a (îld. -ă) adj. indef., gen. inuz. atîtuĭ, atîteĭ, pl. atîțĭ, atîtea (îld. atîte), gen. m. f. atîtor (lat. eccum tantum, „ĭaca atît”, de unde s’a făcut ecutînt, acutînt, ahtiniu, cum zic Macedoneniĭ, apoĭ atînt, cum se maĭ zice’n Serbia, la Țîrnareca, și de aci atît pin infl. luĭ tot din tot atît). Așa de mare orĭ de mult, în cutare cantitate: atîta (îld. atît) om, atît vin, atîta pîne. atîțĭ(a) oamenĭ, așa de mulțĭ oamenĭ, foarte mulțĭ. Vechĭ: atîta om s’a strîns (Nec.), așa de mulțĭ oamenĭ s’aŭ strîns. Atîta răŭ (subînț. să am eŭ), nu-mĭ pasă: atîta răŭ cît se sperie lupu de pelea oiĭ! Atîta pagubă (subînț. să am eu), nu-mĭ pasă: S’a supărat? Atîta pagubă! Prov. Cîte bordeĭe, atîtea (îld. atîte) obiceĭe. Adv. atît (vest) și atîta (est), așa de mare, de mult: atît de milos, atît de bine, atît vă daŭ, atît știŭ, atît (adică: timp, vreme) aĭ lipsit. Atît (orĭ cu atît) maĭ bine, maĭ răŭ, arată o satisfacțiune orĭ un regret. Corelativ: atît (vest), atîta (est) cît vreĭ.

HERA (în mitologia greacă), cea mai de seamă dintre zeițele olimpiene. Fiica lui Cronos și A Rheei; sora și soția lui Zeus. Mama zeilor Ares și Hefaistos și a zeițelor Hebe și Eileithyia. Pătimașă, orgolioasă, irascibilă și geloasă, se răzbună pe infidelitățile soțului ei (Alcmene, Europa, Io, Leto, Echo, Semele ș.a.) și pe copiii naturali ai acestuia (Herakles). În Războiul troian, supărată pe Paris, care a preferat-o pe Afrodita, ea îi va ajuta pe greci, contribuind la prăbușirea Troiei. Protectoarei căsniciei. Reprezentată ca o tânără matroană impozantă, frumoasă și gravă. Identificată la romani cu Iunona.

cășunéz v. tr. (lat. pop. casionare îld. occasionare, d. cl. occasio, ocaziune. Cp. cu înverșunez). Vest. Cauzez, pricinuĭesc. V. intr. Cad ca o boală pe capu cuĭva: multe aŭ cășunat pe capu meŭ! Îmĭ cășunează, îmĭ abate, îmĭ vine gust, îmĭ trăsnește pin minte: nu știŭ ce ĭ-a cășunat de e supărat

ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechĭ. Pur, limpede: vin chear, cheară și adevărată istorie. Adv. Limpede, lămurit: maĭ chear ne spune, va vedea bine și chear, mult maĭ chear. Azĭ. Curat, în adevăr: era chear el (saŭ el însușĭ saŭ el singur), acesta e chear dracu (curat dracu, dracu curat, dracu’n persoană, dracu gol). Tocmaĭ: chear mă gîndeam (saŭ mă gîndeam chear) să vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma însăși). Însușĭ: chear dracu să fie, tot nu mă tem. Chear așa, curat așa, bine zicĭ (cînd e exclamativ, acc. e pe chear, cînd nu, nu formează locuțiune, și acc. e pe așa: e chear așa cum îțĭ spun). Ba că chear (iron.), da, da! bine zicĭ! curat! curat așa! Chear atuncĭ, în orĭ-ce caz, chear dacă, orĭ-ce ar fi, chear așa să fie: Zicea că mă va ucide! Chear atuncĭ, tot nu trebuĭa să-ĭ spuĭ! Chear din senin saŭ din chear senin (dintr’un senin clar), fără cel maĭ mic motiv: s’a supărat chear din senin. V. săvaĭ.

cĭumărát, -ă adj. (nsl. čemerit, amar, d. nsl. sîrb. bg. čemer, vsl. čemerĭ, venin, d. vgerm. hemera, ngerm. dial. hemern, strigoaĭe; sîrb. čemeran, amar; bg. čemerika, -rlika, -iga, strigoaĭe; ung. csömör, greață. [Bern.] V. cĭumurluĭesc). Munt. Astringent și amar: pere cĭumărate. Fig. Posomorît, mînios, supărat. V. sarbăd.

bosúnflu (mă), a -á v. refl. (rudă cu pv. botenflat, unflat, cat. botinflat, bucălat, b. bota, mînie, care pare să vie d. lat. botus, dim. bótulus, cîrnaț, și inflatus, unflat. Forma rom. presupune un lat. bosus. Cp. și cu fr bouder, a fi bosunflat). Fam. Mă supăr, mă mîniĭ: copiiĭ se bosunflă lesne. Adj. (bosunflat). Îmbufnat, supărat. V. bosomelnic, ghimpos, posomorît, buzat.

cólo (sud) și coló (nord) adv. (d. acolo, ca it. colá față de pg. acolá, sp. acullá, acolo). Acolo, nu aicĭ. De colo pînă colo, din acel loc pînă’n acel loc. De colo colo, arată mișcarea repetată: ce tot umblațĭ de colo colo, măĭ băĭețĭ? Cînd colo, arată surprinderea: Credeam că-ĭ aur. Cînd colo, era argint! Credeam că s’a supărat. Cînd colo, mĭ-a și mulțămit, cît colo, arată aruncarea cu supărare: Mĭ-a dat un franc pe curcán, dar eŭ i l-am aruncat cît colo! A îndrăznit să vie să-mĭ ceară, dar eŭ l-am răpezit cît colo! În colo, într’acolo, în acea direcțiune: du-te’ncolo! (Du-te’ncolo! maĭ înseamnă și „dă-mĭ pace, lasă-mă în pace”). În altă privință, alt-fel: om leneș, dar în colo bun. Vasile a îmbătrînit, dar în colo tot vesel cum îl știĭ, A da în colo, a arunca, a da draculuĭ: ĭa dă-l în colo pe individu cela! Maĭ în colo, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ: maĭ în colo s’a făcut hoț. Din colo, dintr’acolo, din acea direcțiune: mă întorceam din colo. În coace și’n colo, V. coace și colea.

buzát, -ă adj. (d. buză). Cu buze marĭ. Fig. Iron. Păcălit, înșelat, supărat: l-a lăsat buzat, a rămas buzat. V. bosunflat, decepționat, ploŭat.

2) da adv. afirmativ opus luĭ nu și ba (vsl. bg. rus. da. V. și dar 2). Aĭ fost la Roma? Da!- A venit? Cred că da. – Răspunde: da orĭ nu (da orĭ ba)? Da! S.M. Pentru’n „da” s’a supărat.

Patroclus, unul dintre comandanții grecilor în războiul troian. Era fiul lui Menoetius (1.) și prieten cu Achilles. Cînd eroul, supărat pe Agamemnon, a refuzat să mai lupte, Patroclus, văzînd că troienii seamănă moartea în rîndurile grecilor, i-a cerut îngăduința să lupte în locul lui în fruntea mirmidonilor. Achilles s-a învoit și i-a dăruit armele sale. Astfel deghizat, și luat drept Achilles, Patroclus a săvîrșit un adevărat masacru printre troieni. În cele din urmă însă este descoperit și ucis de către Hector, cu ajutorul lui Apollo. Îndurerat de moartea bunului său prieten, Achilles se avîntă din nou în luptă și-l răzbună pe Patroclus ucigîndu-l pe Hector (v. și Achilles). Prietenia dintre Patroclus și Achilles a rămas legendară.

* discórdie f. (lat. discordia. V. concordie). Disensiune, neunire: A trăi în discordie. Mit. O zeiță care întreținea discordia și care, la nunta luĭ Peleŭ, a aruncat un măr de aur pe care Páride l-a adjudecat Veneriĭ, ceĭa ce a supărat-o teribil pe Junona și pe Minerva. Măru discordiiĭ, obĭect de ceartă.

*indispús, -ă adj. Cam bolnav. Fig. Supărat.

îmbufnát, -ă adj. (d. bufn-iță). Bosunflat, supărat și posomorît. V. busnat.

îmbufnéz (mă) v. refl. (d. bufn-iță). Mă bosunflu, staŭ supărat și posomorît.

înăcrésc, a -í v. tr. (lat. Inacresco, -éscere, a se înăcri). Acresc, fac acru: lămîĭa înăcrește ceaĭu. Fig. Plictisesc, nemulțămesc: vorba asta ĭ-a înăcrit sufletu. V. refl. Mi s’a înăcrit sufletu, îs foarte plictisit, supărat, indispus.

înțepát, -ă adj. (d. țeapă, adică „țeapăn ca cum ar fi pus în țeapă”). Împuns, atins (cu vorba), supărat. Afectat și supărat, înfipt: o mitocancă înțepată. Care denotă înțepare: un răspuns înțepat. Adv. A răspunde înțepat. V. înțăglat.

2) *mínă f., pl. e (fr. mine, poate d. bretonu min, cĭoc, bot). Aer, aparență, expresiune a fețeĭ: mină sănătoasă, veselă. A face mine, a te arăta supărat, a face mutre.

mîngîĭetúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Împăcare, îmbunare (a unuĭ supărat). Mîngîĭere.

mórmăĭ, mórnăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și mîrîĭ și murmur; rus. murnýkatĭ, a toarce ca pisica; ung. mormolni și mormogni, germ. murmeln, a mormăi). Scot un glas ca ursu supărat. Fig. Murmur, bodogănesc, vorbesc singur de cĭudă. – Și mormoĭ (NPl. Ceaur, 102), mîrnîĭ și mormorosesc. V. borborosesc.

posmăgésc v. tr. (d. posmag). Fam. Fac ca posmagu, usuc. Fig. Refl. Mă zbîrcesc, mă stafidesc, îmbătrînesc: o babă posmăgită. Încrețit, încruntat, supărat: posmăgit de pagubă. – Și -ogésc.

posomorăsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu.

nod n., pl. urĭ (lat. nŏdus, nod., it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, pg. nó). Înlănțuire, legătură făcută din învîrtirea uneĭ sforĭ, funiĭ, lanț ș.a.: a face un nod. Proeminență la încheĭeturĭ: nodurile degetelor. Vest. Cĭot, parte dură într’un lemn: nodurile unuĭ brad, uneĭ trestiĭ. Noadă (Pop.). Fig. Dificultate, punct esențial: ĭacătă nodu chestiuniĭ. Complicațiune pe care se bazează intriga uneĭ poeme, drame ș.a. Mar. Lungime cuprinsă între doŭă nodurĭ ale aparatuluĭ de măsurat ĭuțeala mersuluĭ uneĭ corăbiĭ, adică a 120-a parte din milă saŭ 15m 42. Anat. Nodu vital, acel punct al bulbuluĭ rachidian de care depinde respirațiunea și a căruĭ împungere cauzează moartea. Nodu gîtuluĭ, măru luĭ Adam, cartilaginea tiroidă. Nodu gordian, V. gordian. A mînca, a înghiți cu nodurĭ, a mînca supărat. A înghiți nodurĭ, a auzi ceva care nu-țĭ place și a nu putea protesta. A ți se pune un nod în gît, a nu putea vorbi saŭ înghiți de emoțiune saŭ de răceală. A căuta nod în papură, a căuta greșelĭ orĭ defecte acolo unde nu există.

bănuit, -ă, adj. – Supărat, necăjit. – Din bănui + -it.

buntuzi, buntuzesc, (buntuzui, bontozui), vb. tranz., refl. – 1. A deranja (în Sat Șugatag și în satele rom. din dreapta Tisei). 2. A împrăștia. 3. (refl.) A se supăra, a se mâhni, a se întrista. În expr. a sta buntuzit = a sta supărat. „Când cu apa o sosit / Oile s-o buntuzât” (Lenghel 1985: 212). – Din magh. bontzolni (DA cf. DER).

dăbălat, -ă, (dăulat, dăbălăzat), adj. – 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu 1990: 317). – Probabil inițial dăbălăsat, din *daba „buză” + lăsat.

dor, doruri, s.n. – 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință: „Am avut și eu un dor / Să am pe lume fecior; / Doru mi s-a împlinit / Și-un pruncuț mi-am dobândit” (Calendar 1980: 18). 2. Supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de ciupăit / De dor m-aș fi prăpădit” (Calendar 1980: 17). 3. Suferință pricinuită din dragoste pentru cineva: „Eu îi spun că nu mi-i dor, / Da’ de la inimă mor; / Eu îi spun că nu-l doresc, / La inimă mă topesc” (Calendar 1980: p.64). 4. Atracție erotică: „Asară pe la opt ceas / Doru mândrului l-am tras; / Eu m-am culcat pe perină, / El m-o rupt de la inimă. / Când m-o rupt, m-o clătinat / Și de pe somn m-o sculat. / Mă trezesc și mândru nu-i, / Numa scris numele lui / Pe dijdița patului” (Calendar 1980: 62). 5. Personificare a dragostei, similar cu Zburătorul: „La mijlocu codrului, / Unde stau porțile-nchise, / Fetele pe tablă scrise, / Prinde doru-a mă-ntreba: / – Doară caț pe cineva? / – Cat pe cel cu pană verde, / Sus i Dumnezău, nu-l rebde /... / Că m-o-nvățat sărutată / Și m-o lăsat supărată; / Și m-o-nvățat a ibdi / Și m-o lăsat a dori” (Papahagi 1925: 167). – Lat. podolus (< dolare „a durea”), cf. it. duolo, fr. deuil, sduelo, port. dó.

îndăginit, -ă, adj. – Supărat, îndurerat, nemângâiat. – Et. nec.

înjugurat, -ă, adj. – Prins la jug: „Și bouții-njugurați / Și părinții supărați” (Bârlea 1924: 5). – Din înjugura + -at.

jib, (jâb), adv. – 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea 1906: 450). „Zî mai jâb n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALR 1969: 64). 2. Repede. „Mă duc mai jib” (Giulești). Se mai utilizează: „mă duc fuga” (ALR 1969: 138). 3. Cu rol adjectival. În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. Jâbucu, poreclă în Rohia-Lăpuș. – Din magh. zsib „actor comic” (DA; Gh. Radu 1970, MDA); Din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.

ozâlit, -ă, adj. – Supărat; ofilit; înstrăinat: „Că sunt fete ozâlite, / Neveste de dor topite” (Calendar 1980: 65). – Et. nec.

pogârjit, -ă, adj. – 1. Pricăjit, amărât. 2. Supărat: „Da’ nănașu-i pogârșit, / N-are bani de dohănit” (Antologie 1980: 178; Borșa). – Cf. cocârjit, ogârjit.

seleac, -ă, adj. – 1. Sărac. 2. Necăjit, supărat, bătut de doruri: „Și să am un glas să trag / La omuțu cel seleac” (Papahagi 1925: 205). – Cf. sărac.

șatră, șetre, s.f. – 1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească” (Bilțiu 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu 1957): „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu 1957: 91). 3. Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud 1908; Bârlea 1924; ALR 1971: 251). Sens exclusiv în Maramureș. „Maică, dacă-s supărat, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar 1980: 103). Șatra Pintii. „Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii” (Papahagi 1925: 246). – Din sl. šatǐrǔ, bg. šator (Miklosich, Cihac); Scr. satra (DEX).

vâlfaș, -ă, adj. – Oaie care face semn, care povestește, care are vâlfă; oaie știră (Latiș 1983: 117): „Este vorba de oaia-mioară care «se mârlește dar nu fată», pe care maramureșeanul nu o taie și nu o vinde. Ba dimpotrivă: o au în grijă specială pentru că «e bună de primejdie». Semnul pe care-l face: e supărată, zbiară, nu-și află locul, se uită la om; semnul se înțelege astfel: are să se întâmple ceva cu turma (pagubă, boală, fiară), cu păcurarul și, în ultimă instanță, cu cei din familie, de acasă” (Latiș 1993: 117). – Din vâlfă + -aș.

*tot² adv. (e tot supărat)

văcár m. (d. vacă, it. vaccajo, pv. vaquier, fr. vacher, sp. vaquero, pg. vaqueiro. D. rom. vine rut. vakar). Păzitor de vacĭ. A te supăra ca văcaru pe sat, a te supăra din senin și fără ca cel pe care te-aĭ supărat să știe că eștĭ supărat. – Fem. văcăreasă și -íță.

amărît a. 1. supărat la culme, întristat; 2. (în ocări) mișel, nevoiaș: amărîtule! 3. nenorocit: amărîtul de mine! CR.