vâlfaș, -ă, adj. – Oaie care face semn, care povestește, care are vâlfă; oaie știră (Latiș 1983: 117): „Este vorba de oaia-mioară care «se mârlește dar nu fată», pe care maramureșeanul nu o taie și nu o vinde. Ba dimpotrivă: o au în grijă specială pentru că «e bună de primejdie». Semnul pe care-l face: e supărată, zbiară, nu-și află locul, se uită la om; semnul se înțelege astfel: are să se întâmple ceva cu turma (pagubă, boală, fiară), cu păcurarul și, în ultimă instanță, cu cei din familie, de acasă” (Latiș 1993: 117). – Din vâlfă + -aș.