ALCALINO-PĂMÎNTOASE, adj. Metale ~ = metalele (beriliul, magneziul, calciul, stronțiul, bariul și radiul) care fac parte din grupa a II-a a sistemului periodic al elementelor.

CELESTINĂ f. Mineral natural semitransparent sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu și în industria farmaceutică. /<fr. célestine

celestină sf [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr célestine] Sulfat natural de stronțiu, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă în prepararea sărurilor de stronțiu.

CELESTINĂ s.f. Sulfat natural de stronțiu. [Pl. -ne. / < fr. célestine].

CELESTINĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, întrebuințat ca materie primă pentru prepararea compușilor de stronțiu. – Fr. célestine.

CELESTINĂ s. f. sulfat natural de stronțiu. (< fr. célestine)

CELESTINĂ (< fr. {i}; {s} lat. celestis „ceresc”) s. f. Sulfat natural de stronțiu, de culoare alb-albăstruie, transparent, cu luciu sticlos sidefos, format în filoane hidrotermale sau în roci sedimentare sub formă de nodule sau cuiburi. Constituie principala sursă de stronțiu (56,4 %). Se utilizează în pirotehnie, ind. zahărului.

DAVY [déivi], Sir Humphry (1778-1829), chimist britanic. Prof. univ. la Londra. Unul dintre fondatorii electrochimiei. A obținut, prin electroliză, sodiul, potasiul (1807), calciul, stronțiul, bariul, potasiul (1808), litiul și borul (1818). Contribuții la fundamentarea teoriei acido-bazice. A demonstrat că diamantul este o formă cristalizată a carbonului. Studii privind efectele fiziologice ilariante și anestezice ale gazelor; invenții: arcul electric, lampa de siguranță pentru mineri (1815), ce-i poartă numele.

MELASĂ s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit din extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de zahăr, întrebuințat în industria fermentativă, ca hrană pentru vite, la fabricarea lianților pentru miezuri de turnătorie etc. Melasa, adecă zăharul cel lihod. DZ 25/16. Să-i vînză două livre de melasă (un fel de mied de zahar). CR (1838), 12¹/31. La zidiri mai delicate, însă, se face această tincuială cu apă mestecată cu melase sau zahar. IC. LUM. (1 840), 14²/3. La confecționarea miezurilor care trebuie să fie foarte rezistente, se întrebuințează nisipul, căruia i se adaugă materii liante ca făină, melasă, ulei, colofoniu, dextrină etc. IOANOVICI, TEHN. 83. Diluează melasă cu acid clorhidric. LEG. EC. PL. 311. S-a rezolvat problema obținerii acidului citric din fermentarea melasei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 821, cf. nr. 2 805. Din melasă (soluția mumă vîscoasă și necristalizabilă) se mai scoate încă zahăr prin tratare cu săruri de stronțiu. MACAROVICI, CH. 557. Melasa se întrebuințează ca materie primă în industriile fermentative. LTR². - Pl.: melase. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa.

METALE. Subst. Metal. Metale alcaline; metale alcalino-pămîntoase; metale prețioase; metale nobile; metale tranziționale; metale feroase; metale neferoase; metale rare; metale dure. Aluminiu; amoniu; aramă, cupru; argint; aur; bariu; beriliu; bismut; cadmiu; calciu; ceriu; crom; galiu; hafniu; indiu; iridiu; kaliu, potasiu; litiu; mangeziu; mangan; mercur, hidrargir, argint-viu (pop.); molibden; natriu, sodiu; nichel; niobiu; osmiu; paladiu; platină; reniu; rodiu; rubidiu; ruteniu; scandiu; staniu, cositor; stronțiu; tantal; titan; toriu; tuliu; uraniu; vanadiu; widia; wolfram, tungsten; yterbiu; ytriu; zinc; zirconiu. Metalurgie; metalochimie, metalografie. Metalurgist, metalurg (rar); metalograf. Adj. Metalic; metalifer. Argentifer, argintos; aurifer; magnezic; manganic; manganos; mercuric; stanic; stanifer, stanos. Argintat; aurit, înaurit (pop.), întraurit (rar): cositorit; cromat; nichelat; platinat; zincat. Vb. A metaliza; a arămi; a arginta, a argintui (rar); a auri, a înauri (pop.), a întrauri (înv. și pop.); a cadmia; a croma; a platina; a cositori. V. minerale.

Sr, simbol chimic pentru stronțiu.

stroniu sn vz stronțiu

stronț sn vz stronțiu

STRONȚIANĂ s. f. Substanță (reprezentînd un oxid de stronțiu) obținută din stronțianit și folosită la rafinarea zahărului, la fabricarea sărurilor de stronțiu etc.

stronțiană sf [At: BREZOIANU, A. 43/16 / P: ~ți-a~ / V: (înv) ~ndiană / Pl: ? / E: fr strontiane] (Hidr)oxid de stronțiu obținut prin calcinarea stronțianitului și folosit la rafinarea zahărului, la fabricarea sărurilor de stronțiu etc.

STRONȚIANĂ s.f. Oxid sau hidroxid de stronțiu. [Pron. -ți-a-. / < fr. strontiane].

STRONȚIANIT s. n. Mineral (reprezentînd un carbonat de stronțiu) care se găsește în natură sub formă de mici cristale prismatice transparente și din care, prin calcinare, se obține stronțiană.

STRONȚIANIT s.m. Carbonat natural de stronțiu. [< strontianite].

stronțianit sn [At: CANTUNIARI / P: ~ți-a~ / V: (rar) ~ă / Pl: ? / E: fr strontianite] Carbonat natural de stronțiu cristalizat în sistemul rombic, incolor sau cenușiu, gălbui spre brun, cu luciu sticlos și care se utilizează în pirotehnie.

STRONȚIANIT n. Carbonat natural de stronțiu. /<fr. strontianite

STRONȚIANIT s. n. Carbonat natural de stronțiu, în formă de mici cristale rombice, incolore, gălbui sau verzui, din care, prin calcinare, se obține stronțiana. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontianite.

STRONȚIANIT s. m. Carbonat natural de stronțiu, în formă de mici cristale rombice, incolore, gălbui sau verzui, din care, prin calcinare, se obține stronțiana. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontianite.

STRONȚIANIT s. n. carbonat de stronțiu. (< fr. strontianite)

stronțiu sn [At: ANTONESCU, D. / V: (rar) ~niu, stronț / Pl: ? / E: fr strontium] Metal alcalino-pământos (cu greutatea atomică 87,62), asemănător cu calciul, moale, alb-argintiu, care se găsește în natură mai ales sub formă de celestină și de stronțianit (și al cărui izotop radioactiv cu masa atomică 90 se formează în reacțiile de fusiune și este foarte dăunător viețuitoarelor).

STRONȚIU s. n. Metal asemănător cu calciul, ale cărui săruri sînt întrebuințate în pirotehnie și în medicină.

STRÓNȚIU (< fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oraș în Scoția) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pământos, foarte asemănător cu calciul, alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de stronțianit, celestină ș.a. În combinații este bivalent. Fiind foarte reactiv, are o utilizare limitată. A fost descoperit în 1790 și izolat de Sir H. Davy în 1808. Compușii lui colorează flacăra în roșu și de aceea se folosesc în pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomică 90, dar și 89, care se formează în reacțiile de fisiune (ex. în bombele atomice), sunt foarte dăunători viețuitoarelor.

STRONȚIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil și ductil, asemănător cu calciul, ale cărui săruri sunt folosite în pirotehnie, în fizica nucleară și în medicină. – Din fr. strontium, germ. Strontium.

stronțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. stronțiul; simb. Sr

STRONȚIU s. n. metal alb-argintiu, asemănător calciului, în natură sub formă de celestină și stronțianit. (< fr. strontium)

STRONȚIU s.n. Metal alb-argintiu asemănător calciului, care se găsește în natură sub formă de celestină și stronțianit. [Pron. -țiu. / < fr. strontium].

STRONȚIU n. Metal, alb-argintiu, ai cărui compuși au diferite întrebuințări (la fabricarea fotoelementelor, rachetelor de semnalizare, a sticlei etc.). /<fr. strontium, germ. Strontium

stronțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. stronțiul; simb. Sr

STRONȚIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil și ductil, asemănător cu calciul, ale cărui săruri sunt întrebuințate în pirotehnie, în fizica nucleară și în medicină. – Din fr. strontium, germ. Strontium.

stronțiu [iu pron. ĭu] s. n., art. stronțiul; simb. Sr

zeolit s.m. (mineral.; mai ales la pl.) Grup de minerale cuprinzînd alumosilicați naturali, hidratați de calciu, de sodiu, de potasiu, de bariu și de stronțiu, uneori de magneziu, de mangan etc., sub formă de cristale lamelare, fibroase, cu luciu sticlos-sidefiu, de diferite culori, care au proprietatea de a-și pierde treptat apa prin încălzire, modificîndu-și volumul și proprietățile, și care se utilizează la dedurizarea apei. • pl. -ți. /<fr. zéolite; cf. gr. ζέω „a fierbe”, λίφος „piatră”.