MELASĂ s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit din extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de zahăr, întrebuințat în industria fermentativă, ca hrană pentru vite, la fabricarea lianților pentru miezuri de turnătorie etc. Melasa, adecă zăharul cel lihod. DZ 25/16. Să-i vînză două livre de melasă (un fel de mied de zahar). CR (1838), 12¹/31. La zidiri mai delicate, însă, se face această tincuialâ cu apă mestecată cu melase sau zahar. IC. LUM. (1 840), 14²/3. La confecționarea miezurilor care trebuie să fie foarte rezistente, se întrebuințează nisipul, căruia i se adaugă materii liante ca făină, melasă, ulei, colofoniu, dextrină etc. IOANOVICI, TEHN. 83. Diluează melasă cu acid clorhidric. LEG. EC. PL. 311. S-a rezolvat problema obținerii acidului citric din fermentarea melasei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 821, cf. nr. 2 805. Din melasă (soluția mumă vîscoasă și necristalizabilă) se mai scoate încă zahăr prin tratare cu săruri de stronțiu. MACAROVICI, CH. 557. Melasa se întrebuințează ca materie primă în industriile fermentative. LTR². - Pl.: melase. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa.