PUI¹, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

SATCHINEZ, com. în jud. Timiș, situată în SV C. Vingăi, în zona de confl. a râului Sicsa cu râul Apa Mare; 4.606 loc. (2005). Stație (în satul S.) și halte de c. f. (în satele Bărăteaz și Hodoni). Expl. de petrol. Satul S. apare menționat documentar în 1230, iar satele Bărăteaz și Hodoni în 1441 și, respectiv, în 1480. Conform legendei, numele actual al localității derivă de la Pavel Chinezul (?-1494), comite de Timiș (1478-1494) și biruitor în luptele cu turcii la Câmpul Pâinii (1479). Conac (sec. 18), în satul Hodoni. În arealul com. S. se află un complex de lacuri și mlaștini, rămășiță a vastei arii mlăștinoase care a existat în trecut în C. Banatului, în cadrul căruia vegetează numeroase specii de plante acvatice și palustre, printre care Lemna minor, Trapa natans, Glyceria aquatica ș.a. În perimetrul acestei zone există o rezervație ornitologică (236 ha) inclusă în rețeaua europeană a ariilor de importanță avifaunistică, în care cuibăresc numeroase specii păsări de apă; multe alte specii poposesc în timpul migrațiilor sau sunt oaspeți de iarnă. Efectivele diverselor specii au cunoscut fluctuații de-a lungul anilor; printre cele mai abundente se numără diverse specii de rațe sălbatice, egreta (Egretta garzetta), cârstelul de baltă (Rallus aquaticus), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), stârcul roșu (Ardea purpurea), stârcul galben (Ardeola ralloides), alături de care întâlnesc barza albă (Ciconia ciconia), eretele de stuf (Circus aeruginosus), corcodelul mic (Podiceps ruficollis), nagâțul (Vanellus vanellus) ș.a.

JAPONIA 1. Țara Japoniei, „Țara Soarelui Răsare” (Nihon sau Nippon Koku), stat în E Asiei (Extremul Orient), ocupând Arh. Japonez, format din 3.922 ins. aflate în V Oc. Pacific, între 21° și 44° lat. N. Cuprinde 4 mari ins.: Hokkaidō, Honshū, Kyūshū, Shikoku, precum și arh. Ryūshū (ins. pr. Okinawa), Ogasawara (fost Bonin), Kazan Rettō (sau Volcano) și Minami-Tori. Lungimea țărmurilor: 33,4 mii km (țărmuri naturale 24,3 mii km, arficiale 8,8 mii km, guri de râu 0,3 mii km); supr.: 377,7 mii km²; 125,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: japoneza (nipona). Religia: șintoistă și budistă c. 80%, creștină (protestanți, catolici) c. 20%. Cap.: Tōkiō. Orașe pr.: Yokohama, Ōsaka, Nagoya, Sapporo, Kyōto, Kōbe, Fukuoka, Kawasaki, Hiroshima, Kitakyūshū, Sendai. Este împărțit în 47 de prefecturi (todōfuken). Relief predominant muntos (83,8% împreună cu dealurile), în care 25 de vârfuri trec de 3.000 m alt. (Fuji Yama, 3.776 m. alt max. a J.). Lanțurile munților de încrețire, formați în Terțiar, li se adaugă 7 lanțuri de munți vulcanici cu 150 vulcani, în parte activi (Asama Yama, Bandai-san, Aso-san, Sakurajima, Azuma-san ș.a.). Seisme frecvente (Gifu, 516 anual), majoritatea de slabă intensitate, care, alături de vulcani, conturează imaginea unei zone labile tectonic, componentă a „Cercului de Foc” al Pacificului. Câmpiile ocupă 15% din terit., mai extinse fiind Kanto (în zona central-estică a ins. Honshū), Sendai (în NE ins. Honshū), Nobi, Setsu (Ōsaka), Ishikari și Tokachi (în ins. Hokkaidō). Clima este tropicală în Ryūkyū, subtropicală în Kyūshū și temperată în restul terit. (mai aspră în ins. Hokkaidō), cu nuanțe imprimate de orientarea reliefului, prezența oceanului și acțiunea musonilor. În V, precipitațiile sunt mai bogate toamna și iarna, pe când în E ele cad mai ales vara. Taifunurile și, uneori, valurile uriașe (tsunami) provocate de seismele puternice se abat asupra insulelor, având efecte dezastruoase în reg. litorale. Râurile, scurte, au un ridicat potențial energetic (în mare parte valorificat), iar lacurile (Biwa, Kasumiga, Saroma) completează peisajul japonez. Vegetație extrem de variată (magnolii, bananieri, arbori de camfor, cedrul japonez, pinul roșu, chiparoși ș.a.). Pădurile ocupă 67,3% din terit. Faună variată (140 de specii de mamifere, 350 specii de păsări, 30 specii de reptile ș.a.), este ocrotită în 27 de parcuri naționale (c. 2 mil. ha), parcuri ale prefecturilor și sute de rezervații, constituind atracții turistice majore (parcul național Fuji-Hakone-Izu este vizitat anual de peste 20 mil. turiști). Țară cu o economie dezvoltată, a doua putere economică mondială după S.U.A., J. are resurse minerale variate, care însă nu asigură decât în mică măsură necesarul de materii prime ale unei ind. complexe, cu înalt nivel tehnologic (J. importă 99,8% din cantitatea de petrol, 90,7% din gazele naturale și 82% din cărbunele de care are nevoie). Ocupă locul 2 pe glob după S.U.A. ca produs național brut și locul 3 pe glob (după S.U.A. și Germania) ca PIB/locuitor. Ind. antrenează 34% din pop. activă și contribuie cu 40% la PNB. J. se află pe unul dintre primele trei locuri pe glob în metalurgia feroasă și neferoasă, electronică, constr. navale (c. 1/3 din totalul prod. mondiale de nave comerciale), de autovehicule, ind. lemnului, mat. de constr., petrochimie, hârtie, textile ș.a. Marile concentrări ind. sunt Kanto (zona capitalei), Kinki (Ōsaka-Kōbe-Wakayama ș.a.), Chukyō (Yokkaichi-Nagoya-Toyohashi) și Kitakyūshū, dar ind. este bine reprezentată în toate centrele urbane. Expl. de huilă (6,9 mil. t, 1994), lignit, petrol, gaze naturale, imn. de fier, mangan, crom, tungsten, molibden, cupru, plumb, zinc, staniu, aur, argint, uraniu, bismut, sulf, germaniu, azbest, sare (toate în cantități moderate). Mare producătoare de energie electrică (906,7 miliarde kWh, 1993, locul 4 pe glob și locul 3 pe glob ca putere instalată în centrale electronucleare), fontă și feroaliaje (73,8 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), oțel (98,3 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), cocs (42 mil. t, locul 2 pe glob), nichel, titan, aluminiu (336,5 mii t, 1994, locul 3 pe glob), cupru brut și rafinat (1,1 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), plumb, zinc (665,5 mii t, 1994, locul 1 pe glob), staniu, magneziu, sulf, utilaje și instalații ind., linii tehnologice, mașini-unelte, tractoare (161,8 mil. bucăți, 1991, locul 3 pe glob), autovehicule (8,68 mil. bucăți autoturisme, 1993, locul 1 pe glob și 2,73 mil. buc. vehicule utilitare, 1993, locul 2 pe glob), avioane și elicoptere, motociclete (2,7 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), aparataj electrotehnic, elemente tranzistorizate, televizoare (9,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), calculatoare, instrumente de precizie și aparate optice, mașini de calcul, ceasuri, aparate foto (12,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), frigidere, produse petroliere (300 mil. t/an capacitatea rafinăriilor: benzină 43,9 mil. t, 1994, locul 2 pe glob, uleiuri grele, locul 1 pe glob), acid sulfuric (6,6 mil t, 1994, locul 4 pe glob), sodă caustică (3,8 mil t, 1994, locul 3 pe glob), sodă calcinată, îngrășăminte azotoase, materiale plastice și rășini sintetice (locul 3 pe glob), medicamente, cauciuc sintetic (1,4 mil t, 1994, locul 2 pe glob), anvelope (locul 2 pe glob), celuloză, hârtie și cartoane (10,6 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), hârtie de ziar (2,97 mil t, 1994, locul 3 pe glob), cherestea, furnir, placaje, ciment (91,6 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), fire și țesături de lână, țesături de mătase, fire și fibre artificiale (locul 3 pe glob) și sintetice (locul 2 pe glob), produse de sticlă și porțelan, țigarete (locul 3 pe glob), lapte, unt, brânzeturi, carne, conserve și făină de pește, margarină, zahăr, vin, bere ș.a. Meșteșuguri; artă tradițională. Terenul arabil reprezintă 15% din supr. țării. Agricultura, protejată (prețurile produselor agricole fiind de 2-3 ori mai mari decât media mondială), asigură 70% din necesarul de alimente al țării (mai ales cu cereale – orezul ocupă 45% din supr. cultivată, legume și fructe). Se cultivă orez (13,1 mil t, 1994), cartofi, batate, taro și igname, soia, trestie și sfeclă de zahăr, ceai (92 mii t, 1997, locul 7 pe glob), tutun, legume (varză, locul 3 pe glob, castraveți, locul 3 pe glob, vinete, locul 2 pe glob), struguri, fructe (mere 1,1 mil. t, 1994), citrice (mandarine 1,5 mil t, 1994, locul 1 pe glob), pepeni, ananas, căpșuni, castane (locul 2 pe glob), arahide. Floricultură dezvoltată. Sericicultură de veche tradiție. Creșterea animalelor este mai puțin extinsă (în 1994 erau 4,99 mil. capete bovine, 10,62 mil. capete porcine, 25 mii capete ovine). Pescuitul este foarte dezvoltat (11 mil. t/an, locul 1 pe glob), produse acvatice (maricultură), balene vânate (locul 2 pe glob). Rețeaua de comunicații este complexă și în continuă modernizare. Transportul feroviar este deservit de trenuri rapide „Shinkansen”, ce leagă întregul arhipelag. Căile ferate traversează numeroase poduri și tunele, între care se remarcă Seikan (53,85 km, cel mai mare din lume), ce leagă ins. Honshū de Hokkaidō. Porturile se numără printre cele mai mari de pe glob (Kōbe, Chiba, Nagoya, Yokohama, fiecare având peste 120 mil. t trafic anual). C. f.: 27.152 (din care 1/3 electrificate). Căi rutiere: 1,13 mil. km (din care 772 mii km asfaltate). Flota comercială: 24,28 mil. t. r. b. (locul 4 pe glob). Moneda: 1 yen = 100 sen. Turism dezvoltat (3,5 mil. loc.), cu numeroase obiective: marea metropolă Tōkyō (cea mai mare aglomerație de pe glob), vulcanii Fuji Yama și Asama Yama, stațiunile de sporturi de iarnă Kamizawa și Sugadaira, Nikko, unul dintre cele mai frumoase orașe ale J., cu cascada Kegon, Ōsaka – supranumită „Veneția J.”, cu templele Temmangu (sec. 10) și Shitennoji (sec. 6), iar, în apropiere de orașul Takarazuka, vechile capitale Nara, cu templul Todaiji (cu marea statuie a lui Buddha din anul 752) și Kyōtō, cu c. 2.000 de monumente de arhitectură (palatele Gosho și Saiho, Pavilionul de aur/Kinkakuji, Pavilionul de argint/Ginkakuji, templul Nishi Honganji, castelul Nijō ș.a.). J. are 2.053 puncte cu instalații de tratament balnear și hoteluri, mai cunoscut fiind Beppu (ins. Kyūshū), cu peste 3.000 de izvoare. J. este a treia mare putere comercială a lumii (după S.U.A. și Germania, în 1994), atât ca volum al exporturilor, cât și al importurilor, înregistrând excedente anuale impresionante atât cu statele Americii de Nord și Asiei, dar și cu țările U.E. (20% din exporturile sale). Export: mașini, utilaje, autoturisme, nave, computere, produse electronice, echipamente industriale diverse (65%), produse siderurgice și metalice (15%), textile, produse chimice, mat. de constr., produse alimentare. Import: combustibili și materii prime (50%), min. de fier și fier vechi, bumbac, cocs, grâu, lemn, orez, zahăr ș.a. – Istoric. Pe terit J., locuit încă din Paleoliticul inferior (ins. Honshū), cultura Jōmon (c. 5000-250 î. Hr.), continuată apoi de cultura Yayoi (250 î. Hr.-250 d. Hr.), în timpul căreia s-a dezvoltat agricultura și a fost introdusă cultura orezului. Potrivit tradiției, Jimmu Tenno, descendent al zeiței soarelui, Amaterasu Omikami, este considerat fondatorul (660 î. Hr.) imperiului japonez. În sec. 4-6, ca urmare a intensificării relațiilor cu China și a ocupării Coreii de Sud, în J. au pătruns confucianismul și budismul, intrând în conflict cu șintoismul, cultul populației băștinașe, budismul reușind, în cele din urmă, să se impună ca religie de stat (594). În epoca Nara (710-794), J. a devenit o monarhie absolută, marcată însă de o îndelungată perioadă de lupte interne pentru putere între marile clanuri. În aceste condiții a avut loc mutarea reședinței împăratului de la Nara (594) la Heiankyo (actualul Kyōto), întărirea autonomiei marilor feudali și slăbirea treptată a autorității centrale. Între 858 și 1192 puterea politică a fost uzurpată de clanul Fujiwara. În 1192, Yoritomo din clanul Minamoto, concentrează întreaga putere de stat în mâinile sale, punând bazele shogunatului (1192-1867), împăratul având doar rolul de suveran nominal. După invaziile eșuate ale mongolilor din 1274 și 1281, criza politică internă s-a accentuat, fiind urmată de o lungă perioadă de bipolarism politic și războaie civile între nordul, cu capitala la Kyōto, și sudul, cu capitala la Yōshino, atingând acum maximul descentralizării politice și fărâmițării feudale. Primii europeni ajunși în arh. japonez sunt comercianții portughezi (1543), care aduc cu ei armele de foc, și misionarii iezuiți (1549-1551 – Francisco Xavier), care introduc creștinismul în J. Devenit shogun în 1603, Ieyasu Tokugawa mută capitala la Edo (actualul Tōkyō), restabilește unitatea imperiului și impune, din 1639, o politică izolaționistă. În 1853, o escadră a S.U.A. sub comanda lui M.C. Perry a intrat în raza portului Edo în timp ce o escadră rusă, comandată de amiralul E.V. Putiatin, a staționat în fața portului Nagasaki, impunând renunțarea la măsurile izolaționiste. În urma tratatelor încheiate de J. cu Marile Puteri (1854 și 1855), porturile nipone au fost deschise pentru comerțul cu străinătatea. În urma revoluției din 1867-1868, are loc înlăturarea shogunatului, restabilirea puterii imperiale și începe epoca Meiji, caracterizată prin realizarea unor importante reforme: abolirea structurilor feudale (1871) și introducerea unor instituții moderne, după model occidental, în special german, care au asigurat dezvoltarea capitalistă a țării, transformând J. la începutul sec. 20 în una din marile puteri militare și economice ale lumii. În 1889, potrivit Constituției, J. este declarată monarhie constituțională ereditară. Tendințele expansioniste ale cercurilor politice conducătoare pe continentul asiatic s-au materializat prin războiul împotriva Chinei (1894-1895), soldat cu anexarea Formosei (azi Taiwan), a ins. Penghu și a războiului ruso-japonez (1904-1905), prin care J. își instituie stăpânirea asupra Manciuriei de Sud, a părții de S a ins. Sahalin și instaurarea protectoratului asupra Coreei, pe care a anexat-o în 1910. În timpul primului război mondial, J. se alătură Antantei, obținând, prin Tratatul de la Versailles, concesiunile germane din China și mandatul asupra fostelor colonii germane din Extremul Orient. În perioada 1918-1922, J. a efectuat o intervenție armată în Extremul Orient Sovietic. Anii de război au impulsionat puternic dezvoltarea industriei, în special a industriei de război și a comerțului. În 1926, Hirohito a devenit împărat. În perioada 1931-1932, J. a cucerit întreaga Manciurie. Devenind, în dec. 4, un stat autoritar, cu tendințe militarist-naționaliste, J. s-a apropiat treptat, după ce a părăsit Societatea Națiunilor (1933), de Germania și Italia cu care a încheiat Pactul Anticomintern (25 sept. 1936), la care, în 1937, a aderat și Italia, punându-se astfel bazele Axei Berlin-Roma-Tōkyō și Pactul Tripartit (27 sept. 1940). În 1938, au avut loc acțiuni armate ale trupelor japoneze în zona lacului Hasan (din U.R.S.S.), iar în 1939, în reg. Halhîn-Göl (din Mongolia). În apr. 1941, J. semnează la Moscova un pact de neagresiune cu U.R.S.S., ceea ce i-a permis ca, la 7 dec. 1941, în urma unui atac surpriză, îndreptat împotriva bazei americane de la Pearl Harbour, să se alăture puterilor Axei în cel de-al doilea război mondial. Datorită unei mobilizări exemplare, a unei rapidități de acțiune și a unei eficiențe remarcabile, J. a obținut o serie de victorii în dauna trupelor anglo-americane, cucerind întinse teritorii din Extremul Orient, sud-estul Asiei și Oc. Pacific, instaurând un regim de ocupație foarte dur. Bătăliile de la Midway (ian. 1942) și Guadalcanal (febr. 1943), au reprezentat o cotitură în desfășurarea războiului, trupele anglo-americane preluând inițiativa. După capitularea Germaniei (mai 1945), în condițiile în care teatrul de război s-a apropiat de terit. J., aceasta folosit ultimele resurse militare și umane, inclusiv atacurile kamikaze. Pentru a pune capăt războiului, S.U.A. a recurs la folosirea primelor 2 bombe atomice asupra orașelor Hiroshima (6 aug.) și Nagasaki (9 aug.), silind guvernul J. să semneze (2 sept. 1945) capitularea necondiționată. La 8 aug. 1945, U.R.S.S. au declarat război J., trupele sovietice ocupând arh. Kurile și ins. Sahalin. La 8 sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia, fără participarea U.R.S.S., precum și un acord militar care legaliza, pe timp nedeterminat, staționarea trupelor americane pe terit. J. În oct. 1956, s-a semnat declarația comună sovieto-japoneză, prin care înceta starea de război între cele două state și erau restabilite relațiile diplomatice. Pe baza tratatului încheiat cu S.U.A. (15 mai 1972), în contextul războiului rece, ins. Okinawa a fost retrocedată J., dar americanii și-au păstrat aici bazele militare. În deceniul 6, economia japoneză a cunoscut un puternic reviriment („miracolul japonez”), caracterizat printr-o creștere continuă a PNB, ajungând în 1987, să ocupe locul al doilea în lume (după S.U.A.). Pe plan politic s-au afirmat noi partide, în special Partidul Liberal Democrat, care a dominat timp îndelungat viața politică a țării (1955-1993). În ultimele decenii, situația politică din țară s-a caracterizat prin instabilitate, corupție și scandaluri financiar-bancare (în 1998 a traversat cea mai critică perioadă postbelică). În 1989, în urma morții lui Hirohito, tronul a revenit fiului său, Akihito. Monarhie constituțională, conform Constituției din 3 mai 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral – Dieta – format din Camera Consilierilor și Camera Reprezentanților, iar cea executivă, de un guvern desemnat de Dietă și numit de împărat. 2. Marea Japoniei (Nihon-Kai), mare în bazinul de V al Oc. Pacific, situată între țărmul de E al Asiei, ins. Sahalin (în N), Hokkaidō și Honshū (în E) și arh. Tsushima (în S); 1.062 km². Ad. medie: 1.725 m; ad. max.: 3.742 m. Temp. apei 0-12°C (iarna) și 17-26°C (vara). Salinitate: 27,5-34,8‰. În S comunică, prin str. Coreii, cu Marea Chinei de Est și Marea Galbenă, în N, prin str. Tătară și La Pérouse, cu M. Ohotsk, iar în E prin str. Tsugaru cu Oc. Pacific. Pescuit și navigație intensă. Pr. porturi: Vladivostok, Nahodka (Rusia), Akita, Niigata. Kanazawa (Japonia), Wonsan, Hungnam, Ch’ongjin (R.P.D. Coreeană), Pusan, Ulsan (Rep. Coreea). 3. Groapa Japoniei, mare fosă în NV Oc. Pacific, în E Arh. Japonez; lungime: 680 km; lățime medie: 59 km; ad. max.: 8.412 m. 4. Curentul Japoniei v. Kuro-Șivo.

PUI¹, (I) pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.; la pl.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcațiune mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

PUI², pui, s. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre de la ieșirea din ou pînă la maturitate (cînd nu are un nume special). Ispitiți de joc, Niște pui de rîndunele Și-au uitat mîncarea-n gură: Jocul ăsta nu-l știură! Cerule, fă loc! COȘBUC, P. II 18. Poruncitu-mi-a mîndră, Pe un pui de rindunea, Să mă duc pînă la ea; Ș-am răspuns pe-un pui de cuc Că zău nu poci să mă duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ◊ Expr. Vrabia-i tot pui sau vrabia tot pui rămîne sau a fi vrabie pui, se spune despre o persoană mică de statură, care e mai în vîrstă decît pare. Cam de cîți ani ii fi tu? – Ia poate să am vreo treisprezece ani. – Ce spui tu, măi?... Apoi dar bine-a zis cine-a zis că vrabia-i tot pui, dar numai dracul o știe de cînd îi. CREANGĂ, P. 148. A muri ca un pui de găină = a muri ușor, repede. Ba a murit ca un pui de găină. Cum am strîns-o nițel cum n-a mai suflat. REBREANU, R. II 139. ♦ (Fără determinări) Pui de găină. Ilinca, mama Gherghinei, jumulea niște pui în tinda casei. BUJOR, S. 95. Nu trece nici un ceas la mijloc, și un cuptior de plăcinte, cîțiva pui pîrpîliți în frigare... și mămăliguța era gata. CREANGĂ, P. 10. Mă dusei în tîrg, Cumpăr ai un pui. TEODORESCU, P. P. 349. ◊ Pui de bogdaproste = pui de găină (mic și slab) care se dădea altădată de pomană, la o înmormîntare; (astăzi, fig., în comparații) copil nenorocit, prăpădit, ca vai de el. Parcă n-a fost crescut aicea, sub ochii tuturor, de l-au văzut desculț și dezmățat, ca un pui de bogdaproste. C. PETRESCU, R. DR. 169. Da ce umbli tu așa, ca un pui de bodaprosti? VLAHUȚĂ, O. A. 427. Cînd m-a văzut bunica în ce hal mă aflam, ghemuit în desagă, ca un pui de bogdaproste, cît pe ce să se prăpădească plîngînd. CREANGĂ, A. 24. ♦ Orice animal de la naștere pînă la maturitate. Un caș dulce dezvălea, Optzeci de fălii tăia, Patruzeci la pui de cîni, Patruzeci la cîni bătrîni. ALECSANDRI, P. P. 55. ♦ Ou sau larvă de insecte. În unii din acești saci... se zice că au furnicile pui, iar în altele de mîncare. MARIAN, INS. 234. ♦ Copac tînăr; puiet, vlăstar, mlădiță. Prin liniștea pîlpîitoare. Aud scîncind un pin de tei Că nu. mai poate de picioare. LESNEA, A. 16. ♦ (Cu valoare de diminutiv, în expr.) Pui (de pernă) = pernă mică; perniță, puișor (1). Pui de mămăligă = mămăligă mai mică; mămăliguță. (Regional) Puiul tîrgului = cadou mic, jucărie cumpărată cuiva în zi de iarmaroc. (Regional) Puiul mesei = sertar. Puiul lăzii = cutioară în interiorul lăzilor țărănești sau al lavițelor; lăcriță. 2. (Mai ales afectiv) Copil. Cei doi pui de hamal cu umeri cruzi, cu tălpile goale, cu cămășile sfîșiate, țipă și ei îngroziți. SAHIA, N. 42. Ieri pe drum un om sărac întreba pe la vecine: «Poartă-se copiii bine? Dacă nu, să-i vîr în sac!».-Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu și i-am spus: Puiul meu e bun și tace Nu ți-l dau și du-te-n pace! COȘBUC, P. I 234. Cum să nu-mi fie dor, C-o pasere de pe munte, Și-încă avea doruri multe; Dar eu, un pui de om, Să n-am pe lume un dor? BIBICESCU, P. P. 31. ◊ Pui de viperă (sau de năpîrcă) = om rău, primejdios. Atîta am vrut să aflu din gura ta, pui de viperă ce mi-ai fost, zice atunci spînul. CREANGĂ, P. 206. Pui de lele = om ușuratic, ștrengar, chefliu, destrăbălat. ◊ Expr. (Nici) pui de... = (în construcții negative) nici picior de...; nimeni, țipenie. Mi-am ales acest loc pustiu și mi-amfăcut casa asta, așa, ca pui de om să nu mai poată răzbi la mine. ISPIRESCU, L. 61. ♦ (La vocativ, ca termen de dezmierdare, folosit de persoane mai în vîrstă față de copii sau de tineri) Scumpule, dragule. Dragă puiule, băiete, Trage-ți,mîna din cel joc Ce se-ntoarce lîngă foc, Ș-ochii de la cele fete Cu ochi mari făr-de noroc. ALECSANDRI, P. A. 38. ♦ Iubit, drag, drăguț. Mă dusei la puica mea. Puica m-a-ntrebat așa: – Puiule, ce ești scîrbit, Ori boii i-ai prăpădit? BIBICESCU, P. P. 12. Frunză verde peliniță Șede puiul la portiță, Cere apă și guriță. ȘEZ. I 11. Sărmana inima mea Iar au prins a mă durea; Și mă doare nencetat, De cînd puiu m-au lăsat. SEVASTOS, C. 150. 3. (Cu valoare augmentativă, în expr.) Pui de om = om vrednic, de ispravă, voinic, zdravăn. Mavrogheni era pui de om, mă, ăla cînd punea gheara pe cîte unul, ca d-alde dumnealui, mă! îl juca în labe cum joacă pisica pe șoarece, mă! GHICA, S. 503. Pui de ger = ger mare, strașnic. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. CREANGĂ, O. A. 44. S-a lăsat un pui de ger de crăpau pietrele, iar marea se sleise pe lîngă mal. CONTEMPORANUL, VI_I 116. Pui de nuntă = nuntă mare, frumoasă. Împăratul.... puse de le făcu un pui denunță de știu că s-a dus pomina. ISPIRESCU, L. 392. Pui de chef = chef strașnic. Popa îl lua cu trăsura ori de cîte ori se ducea în Armadia sau la Bistrița și trăgeau cîte un pui de chef. REBREANU, I. 108. Pui de somn = somn bun, adine. Trase un pui de somn, de se răsuna pivnița de horcăielile lui. La TDRG. Ciobanul adormi și trase un pui de somn pînă a doua zi. ISPIRESCU, L. 252. Pui de zgîrie-brînză = om foarte zgîrcit. Moș Vasile era un cărpănos ș-un pui de zgîrie-brînză, ca și mătușa Mărioara. CREANGĂ, A. 50. Pui de bătaie = bătaie zdravănă. În loc de bani, se pomenea bietul om cu cîte un pui de bătaie bună. ISPIRESCU, M. V. 14. Pui de Cotnar(i) = vin foarte bun de Cotnar. Am un pui de Cotnari care face cu ochiul. ALECSANDRI, T. 841. 4. (La pl.) Broderie cusută mărunt pe pieptul și pe mînecile cămășilor țărănești; rîuri. ♦ Puncte de altă culoare pe stofe; picățele. 5. (În economia capitalistă) Acțiune dintr-o nouă emisiune, care are un curs mai scăzut decît acțiunile din vechile emisiuni. 6. Ambarcație mică cu vîsle, folosită pentru anumite servicii la bordul navelor mai mari. 7. (În expr.) A face (sau a da) pui de giol v. giol.

Gagea silvatica Loud. (syn. G. lutea Ker-Gawl.), « Laptele păsării ». Specie care înflorește primăvara. Flori, pînă la 7, în capitule reunite într-o paniculă corimbiformă, foliolele periantului oblonge, în interior galbene, în exterior verzi, staminele la jumătate din lungimea foliolelor. Bracteele florale, 2, aproape opuse. Frunzele radicale liniar-lanceolate, cca 4 cm lățime, plane, acuminate, cu 3 nervuri. Tulpină, cca 18 cm înălțime, la bază cu un singur bulb ovat.

pui¹ [At: PSALT. 304 / Pl: (rar, sn) ~uri / E: ml *pulleus] 1 smi (Urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. 2 smi (Îs) ~ de cuc Bastard (1). 3 smi (Reg; îe) A vorbi ~ și ouă A spune nimicuri Si: a flecări. 4 smi (Reg; îe) A sta (sau a trăi) ca ~ul în găoace A sta sau a trăi izolat. 5 smi (Îae; reg) A fi resemnat. 6 smi (Pfm; îe) A muri ca ~ul de găină A muri repede, fără chinuri. 7 smi (Bot; Ban; îc) ~-de-gâscă Păpădie (Taraxacum officinale). 8 sfa (Pop; îcs) (De-a) ~a-gaia (sau ~a-caia, ~-gai, ~-gaie) ori (reg) puiegaie Joc de copii în care unul dintre jucători are rolul cloștii sau păsării care își apără puii¹ (1) de atacul găii Si: (pop) (de-a) cloșca cu pui, (de-a) uliul și porumbeii, (reg) (de-a) mama-gaia, (de-a) baba-gaia. 9 smi (Fig; rar) Începător într-o profesiune. 10 smi (Pex) Om naiv. 11 smi (Spc) Pui¹ (1) de găină sau de altă pasăre de curte. 12 smi (Prc) Came de pui¹ (11). 13 smi (Pex) Mâncare gătită din pui¹ (12). 14 smi (Pgn) Orice animal de la naștere până la maturitate, considerat în raport cu părinții lui. 15 smi (Bot; reg; îc) ~ul-Sivei Vasilică. 16 smi (Reg; îs) ~ de leu Om viteaz. 17 smi (Îs) ~ de viperă (sau de năpârcă) Om rău, viclean. 18 smi Ou sau larvă de insectă, mai ales de albină Si: (reg) cățel (14). 19 smi Puiet (4). 20 smi (Unnat de determinări care indică specia) Ramură tânără, subțire și flexibilă a unei plante lemnoase Si: lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (reg) mlădoacă, (nob) mlăstară, (îvp) odraslă. 21 smi (Reg) Mugur de viță de vie Si: (reg) căpușă (9). 22 smi (Pop; lpl) Vlăstar crescut la tulpina porumbului Si: (reg) copileț (1), puiec (2). 23 smi (Reg) Porumb tânăr, rupt cu scopul de a rări porumbiștea. 24 smi (Trs) Mănunchi de fân. 25 smi (Trs) Bob¹ (5) de porumb, de fasole, de mazăre etc. 26 smi (Mun; Trs) Porumb tânăr, înainte de a se forma mătasea și boabele Si: (pop) păpușă, (reg) pănușie, puică. 27 smi (Trs; Mol) Știulete de porumb îngemănat Si: (reg) babă (27). 28 smi (Reg) Cățel (18) de usturoi. 29 smi (Cu valori stilistice; udp „de”) Copil (1). 30 smi (Pex) Persoană tânără, considerată în raport cu ascendenții săi. 31 smi (Fam; îs) ~ de lele (sau de bogdaproste) Copil (21) din flori. 32 smi (Pex; îs) ~ de lele Om șmecher. 33 smi (Fam; îas) Bărbat afemeiat. 34 smi (Pfm; îas) Femeie de moravuri ușoare. 35 smi (Fam; îs) ~ de drac Copil (1) sau om neastâmpărat. 36 smi (Fam; îs) ~ul dracului Om nesupus. 37 smp (Reg) Spumă care se ridică deasupra când începe să fiarbă urda. 38 smi (Reg; îs) ~ de giol Potlogar. 39 smi (Reg; îe) A da ~ de giol A înșela. 40 smi (Pop; îe) A nu fi nici ~ de... A nu fi nimeni sau nimic. 41 smi (Îla) Ca un ~ de bogdaproste Prăpădit. 42 smi (Îal) Necăjit. 43 smi (Fam) Termen de adresare dezmierdător sau ironic folosit când se vorbește cu sau despre un copil ori cu sau despre un bărbat tânăr. 44 sfa (Reg; îcs) De-a ~a moartă Joc de copii în care fetele bocesc, ca la mort, o păpușă făcută din cârpe. 45 smi (Pop) Iubit. 46 smp Cusături decorative mărunte, în cruciulițe, pe iile, cămășile, cojoacele etc. țărănești. 47 smp Fel de a coase pui (46). 48 smp (Mol; Buc) Picățele. 49 smi (Reg) Mișină. 50 smi (Reg) Desen cu care se încondeiază ouăle. 51 smp (Reg) Modele ornamentale făcute pe turte la anumite sărbători religioase. 52 smp (Reg) Asperități care se fac pe dosul palmei din cauza frigului și a muncii manuale. 53 smi (Fam; udp „de”) Obiecte de dimensiuni reduse sau considerate ca atare în raport cu altele de același fel. 54 smi Obiecte, fenomene, manifestări etc. de proporții, intensitate etc. foarte mari, cu însușiri superlative etc. 55 smi (Reg; îs) ~ul târgului Obiect deosebit. 56 smi (Trs) Sertar mic. 57 smi (Trs; îs) ~ul șurii Pod de deasupra șurii, în care se păstrează nutrețul. 58 smi (Trs; Mar; îs) ~ de fereastră Ochi¹ mic de fereastră. 59 smi (Reg) Șopron. 60 smp (Olt) Surcele pe care cineva le împarte prietenilor, familiei etc. în ajunul Crăciunului, însoțindu-și gestul cu urări de bine. 61 smi (Mol) Bucată de alun din care e format răbojul (1). 62 smi (Reg) Bucăți de lemn prinse pe căpriori pentru a-i ține mai bine încheiați și pentru a le mări rezistența la vânt. 63 smi Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. 64 smi (Ecn) Acțiune (11) dintr-o nouă emisiune, care are un curs mai scăzut decât acțiunile vechi ale aceleiași întreprinderi. 65 smi (Reg) Petic de diferite forme care se pune la răscroiala de la subsuoară sau la poalele cămășilor țărănești Si: (reg) palhă², pălăcrinț, puiete² (3), puiuț (9). 66 smi (Reg) Bazon. 67 smi (Trs) Bomboană mică. 68 i (Rep) Cuvânt cu care se cheamă puii¹ (11), găinile și alte păsări de curte. 69 i (Reg; îcr nea¹) Cuvânt cu care se strigă mânzul să vină după căruța în mers. 70 i (Reg) Cuvânt cu care se asmut câinii.

BRUMĂRIȚĂ, brumărițe, s. f. Numele a două specii de păsări, una de mărimea mierlei, cu gușa albă cu pete brune (Prunella collaris), cealaltă mai mici, cu gușa sură (Prunella modularis). – Brumă + suf. -ăriță.

GĂINĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Stârc cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

PIETROȘEL, pietroșei, s.m. 1. (Iht.) Porcușor. 2. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare, care trăiesc printre stânci și prin locuri pietroase.

PESCĂREL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

PORUMBEL, -EA, porumbei, -ele, subst., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul extrem de variat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului¹, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă¹. 2. S. m. (Bot.) Porumbar¹. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

COLIBRI s. m. invar. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu pene viu colorate, care trăiesc în America tropicală și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri.

RAȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, scr. raca.

COLIBRI s.m.invar. Nume dat unor specii de păsări foarte mici, cu penele viu colorate și strălucitoare, care trăiesc în regiunea tropicală a Americii; pasăre-muscă. [< fr. colibri < cuv. caraib].

păscălar, păscălari, s.m. (reg.) 1. pescar. 2. pescăruș. 3. specie de pasăre de prund (prumdăraș).

pietroică (pietroaică), pietroici (pietroaice), s.f. (reg.) specie de păsări cu aripile și spatele negre și cu abdomenul alb (pietrar negru sau pietroică neagră) sau pasăre de mărime mijlocie, cenușie pe spate și cu o pată albă pe frunte, care trăiește prin locuri stâncoase și nisipoase (pietrar sur, pietroică sură).

pițigoice, pițigoici, s.f. (reg.) specie de păsări; pietrar.

caier (caiere), s. n. – Mănunchi, cantitate de lînă sau cînepă de tors. – Mr. caer, megl. cair, istr. caier. Lat. *călērus. Acest cuvînt apare numai în lat. în forma gălērus, cu sensul de „căciulă de blană cu părul pe din afară”, considerată a fi der. de la gălea, și necesită o explicație. Ideea de bază a lui gălērus nu trebuie să fie cea de „coif”, ca în gălea, ci aceea de „coc de păr”, ca în lat. căliendrum „coc fals, coc de păr care servește de podoabă”, de unde abruz. kelyendrę „boboc de floare” (REW 1514). Se știe că căliendrum reprezintă gr. ϰάλλυντρον, cuvînt obscur, pe care Bailly îl interpretează ca „tout ce qui sert à nettoyer”, de unde „pămătuf, coamă, smoc, șuviță de păr, moț” și îl pune în legătură cu ϰαλλύνω „a curăța, a înfrumuseța”. Pare a fi mai probabil să se plece de la χαλαρός „moale, fleșcăit”, χαλᾶν „a slăbi”; astfel încît ar însemna „obiect flasc, fără consistență”, explicîndu-se astfel mai bine sensurile secundare ale lui ϰάλλυντρον. De la aceeași familie provine ϰάλανδρος „ciocîrlie”, numită astfel datorită moțului, cf. numele său lat., gălērῑ tus, de la gălērus după Boissacq, origine necunoscută; Walde 83 se gîndește la χαράδριος „specie de pasăre”. Presupunem că gălērus, care trebuie să reprezinte un *călĕrus, este corespondentul lat. al gr. χαλαρòς „fleșcăit” tot așa cum căliendrum este al lui ϰάλλυντρον; caz în care este evident că a însemnat probabil „moț, ciuf”, cf. gălērῑtus „(pasăre) moțată”, fiind secundară accepția de „căciulă”. Celelalte explicații nu sînt convingătoare. Sl. kǫdrĭ „încrețit” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 329) sau kǫdrjavŭ „încrețit” (Cihac, II, 37) nu pot fi admise. Pușcariu 251 (și ZRPh., XVIII, 689 și DAR) a propus un lat. *carium, de la carĕre „a scărmăna”, al cărui fonetism este dificil; același autor Dacor., III, 669, de la lat. *cavabile, pe care nu-l înțelegem. Pascu, Archiva, XV, 439, (repetat în Lat., 256 și Pascu, I, 192) presupune un lat. *cairum, de la gr. ϰαĩρος „fir”. În sfîrșit, Giuglea, Contributions, 15-19, de gîndește la lat. caia „par”, cf. gasc. cay, sp. cayado prin intermediul unui dim. de tipul *caiulus (cf. Densusianu, GS, VII, 275); în afară de acestă dificultate fonetică, acestă explicație pare a admite o confuzie nefirească între caier și furcă. Der. încăiera, vb. (a pedepsi; refl., a se părui, a se bate, a se lua la bătaie); încăierătură, s. f. (bătaie). Sensul se explică pornind de la noțiunea de „încurcătură”. Totuși DAR preferă să plece de la un lat. *incavellare, de la cavella „coș”, ipoteză dificilă și totodată inutilă, pe cînd Spitzer, Dacor., IV, 654, propune un lat. *incavulare.

sichir, sichiri, s.m. (reg.) nume dat unor specii de păsări înrudite cu pitulicea.

caragață (caragațe), s. f. – Coțofană. Var. caragace. – Mr. caracacsă, megl. căcărască. Ngr. ϰαραϰάξα, „specie de pasăre”, poate contaminat cu tc. kargaça „cioară”, dim. de la karga (DAR; Scriban), cf. bg. karagaška. Din tc., după Șeineanu, II, 87. Nu este clară legătura acestui cuvînt cu chirighiță, s. f., numele altei păsări (Sterna hirundo); aceasta din urmă ar putea fi mai curînd identificată cu chirță, s. f. (specie de pasăre cu ciocul negru și aripi rotunjite), pe care DAR îl derivă de la mag. kirics.

știoi, știoi, s.m. (reg.) numele a două specii de păsări răpitoare de noapte, înrudite cu bufniță: ciuf de baltă și ciuf pitic.

cioară (ciori), s. f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s. m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit).

COLIBRI s. m. inv. nume dat unor specii de păsări foarte mici, cu pene viu colorate, din America tropicală; pasăre-muscă. (< fr., sp. colibri)

găină (găini), s. f. – 1. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă. – 2. Constelația Pleiadelor, Cloșca-cu-Puii-de-aur. – 3. (Arg.) Pălărie. – Mr., megl. găl’ină, istr. galirę. Lat. gallῑna (Pușcariu 694; Candrea-Dens., 709; REW 3661; DAR), cf. it., cat., sp. gallina, prov. galina, fr. géline, port. gallinha. – Cf. găinaț. Der. găina, vb. (a lîncezi; a boli; a se găinăța păsările); găinar, s. m. (vînzător de găini; paznic la păsările de curte; uliu pestriț, Astur palumbarius; hoț, pungaș; Arg., jandarm); găinăreasă, s. f. (femeie care păzește păsările); găinări, vb. (a fura, a șmangli); găinărie, s. f. (ogradă; furtișag); găinușe, s. f. (găină mică; Cloșca-cu-Puii-de-aur; urzică; Tetrao bonasia; nume dat mai multor insecte și flori); găinuță, s. f. (găină mică; varietate de potîrniche, Lagopus mutus; pasăre, Potentilla recta). Pentru semantismul lui găinușe ca nume de insectă, cf. Bogrea, Dacor., IV, 815.

ACVILĂ, acvile, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare din familia acvilidelor, cu cioc puternic și încovoiat, cu gheare puternice și cu aripile lungi și ascuțite. ♦ Stemă reprezentînd o acvilă; pajură. – Lat. lit. aquila (it. aquila).

BRUMĂRIȚĂ, brumărițe, s. f. Numele a două specii de păsări alpine: a) pasăre de mărimea mierlei (Prunella collacis subalpinus); b) pasăre mai mică, migratoare (Prunella modularis). – Din brumă¹ + suf. -(ă)riță.

CAPRIMULG s. m. Nume dat speciilor (c. 100) ordinului caprimulgiforme, cosmopolite, cu ochi adaptați la vederea în întuneric, cioc cu deschidere foarte mare, corp turtit, penaj cafeniu, moale (zboară fără zgomot), care imită perfect, ca desen, scoarța arborilor (homocromie tipică din lumea păsărilor); în cadrul lor există singura specie de păsări care hibernează, c. de Colorado; în România vine, ca oaspete de vară, c. european.

CHÍRA s. f. Numele a trei specii de păsări, foarte bune zburătoare, călătoare, care cuibăresc în Delta Dunării și pe litoralul românesc, cu penaj argintiu și negru: c. mică (Sterna albifrons) are c. 22 cm și clocește pe nisip; c. de baltă (S. hirundo), de c. 38 cm și c. de mare (S. sandvicensis), de c. 41 cm, clocesc pe vegetația plutitoare.

CHIRIGHÍȚĂ S. f. Numele a trei specii de păsări mici, foarte bune zburătoare, călătoare, care cuibăresc în Delta Dunării și în alte bălți din România, cu cioc și coadă foarte drepte: c. cu aripi albe (Chlidonias leucopterus), de c. 23 cm, c. cu obraz alb (Ch. hybrida), de c. 23 cm și c. neagră (Ch. nigra), de c. 24 cm.

CĂLIFAR, călifari, s. m. 1. Numele a două specii de păsări acvatice asemănătoare cu rața, una cu pene albe, negre sau ruginii (Tadorna tadorna), cealaltă cu pene roșii-ruginii (Tadorna casarca). 2. Specie de porumbel domestic. – Bg. kalefar.

CIOCĂNITOÁRE (< ciocăni) s. f. Nume dat la c. 200 de specii de păsări specializate în locomoția prin cățărare, de talie mijlocie (16-48 cm), rele zburătoare, cu pene rigide, limba cilindrică, lungă și protractilă, cioc conic, ascuțit, gheare ascuțite și dezvoltate. În România trăiesc 10 specii, de ex.: c. pestriță mare (Dendrocopus major), cu penaj alb, negru, roșu; c. verde (Picus viridis), cu penaj verde-gălbui cu roșu; c. neagră (Dryocopus martius), cea mai mare c. din România. corectat(ă)

CIOCÎRLÍE (< cioc) s. f. Nume dat la mai multe specii de păsări mici, zburătoare și cîntătoare foarte bune, din ordinul paseriforme, cu penaj pestriț și care zboară, aproape vertical, pînă la înălțimi foarte mari. În România se cunosc 8 specii, mai reprezentative fiind: c. cu degete scurte (Calandrella cinerea), pasăre migratoare, cu penaj cafeniu-roșcat-striat; c. de Bărăgan (Melanocorypha calandra), cea mai mare specie de c. din România, bună imitatoare a glasului altor specii; c. de cîmp (Alauda arvensis), la care masculul cîntă în zbor, la mare înălțime, deasupra cuibului.

CIOVLÍCĂ s. f. Numele a două specii de păsări călătoare, bune zburătoare, de c. 25 cm, cu coada ca de rîndunică, care cuibăresc în vecinătatea lacurilor dobrogene, cu penaj cafeniu-închis și sub aripi ruginiu; c. roșcată (Glareola pratincola), sau cu penele de sub aripi măslinii și c. negricioasă (G. nordmanni).

COLIBRÍ (< fr.) s. m. Numele a peste 400 specii de păsări, răspândite în cele două Americi, din ordinul paseriformelor, avînd dimensiuni între ale unui bondar și ale unui lăstun mic (Trochlidae). Au cioc foarte subțire, dur, picioare scurte, penaj solzos, în culori metalice, strălucitoare. Sînt foarte agresive. Se hrănesc cu polen, nectar, insecte, arahnide. Cele mai cunoscute specii de c. sînt: c. uriaș (c. 16 cm); c. cu spadă (22 cm); pasărea-muscă cubaneză 3 cm (cea mai mică pasăre din lume); c. de topaz (9 cm), cu cel mai frumos colorit din lume (violet, galben, verde, cafeniu, negru, roșu).

SERENGETI, parc național în N Tanzaniei, în câmpia cu același nume, aflat în cea mai mare parte în zona de savană; 14,8 mii km². Fundat în 1959. Inclus (din 1981) în Patrimoniul natural universal. Renumit pentru varietatea animalelor sălbatice (35 specii de mamifere -între care numeroase specii de antilope, zebre, lei, leoparzi, elefanți, rinoceri, hipopotami, girafe, maimuțe – 200 specii de păsări etc.).

PADRE ISLAND, insulă-barieră în partea de S a S.U.A., în SE statului Texas, care separă Laguna Madre de G. Mexic. Se extinde de la N la S pe 182 km lungime și 4,8 km lățime max., între G. Corpus Christi (la N) și localit. Port Isabel, aflată la c. 20 km N de gura de vărsare a fl. Rio Grande (la S). Aici se află plaje întinse, dune de nisip acoperite din loc în loc cu vegetație arenicolă, numeroase specii de păsări. Activitate turistică; pescuit. Descoperită în 1519 de exploratorul spaniol Alonso Alvarez de Piñeda.

PARÁDĂ (< fr.) s. f. 1. Festivitate la care defilează trupe de diferite arme (p. militară) sau participanții la o manifestare sportivă (p. sportivă); p. ext. ceremonie. ◊ Parada modei = expunere a unor noi modele de îmbrăcăminte, făcută de casele sau de designerii de modă. Însoțită uneori de muzică, etalarea modelelor de către manechine este asistată de public. ◊ Expr. A face paradă de (sau cu) ceva = a se manifesta, a (se) afișa cu (ceva) ostentație; a face caz; a se făli cu ceva. ♦ (Înv.) Cortegiu solemn, alai. 2. (SPORT) Înlănțuire a unor procedee tehnice executate de un sportiv în scop tactic, terminată cu atacarea adversarului sau cu riposta acestuia (la scrimă, la box). 3. (ORNIT.) P. nupțială = totalitatea atitudinilor și manifestărilor ce însoțesc împerecherea la unele specii de păsări. În general, masculul căută să-și eclipseze rivalii prin scoaterea în evidență a anumitor calități dimensiunile (exagerate prin „umflarea în pene”)m penajul viu colorat, penele ornamentale, forța sau, dimpotrivă, grația și ușurința mișcărilor, și prin care să atragă femela (ex. „rotitul” cocoșilor de munte și de mesteacăn, „dansul” cocorilor, desfacerea cozii în evantai la păun).

PESCĂRÚȘ (< pescar) s. m. Nume dat unor specii de păsări din familia laride, ordinul cadriiforme de talie mijlocie, cu picioare scurte și degete anterioare reunite printr-o membrană. Trăiesc în cârduri în preajma apelor dulci și a mărilor și se hrănesc cu pești. Se cunosc c. 90 de specii. În România sunt frecvente: p. argintiu (Larus argentatus), p. răzător (Larus ridibundus) și p. sur (Larus canus). P. verde = pescărel albastru.

LĂSTÚN (< sl.) s. m. Specie de pasăre călătoare din ordinul paseriformelor, înrudită cu rândunica, dar mai mică și cu coada mai puțin despicată. ◊ L. de casă = pasăre călătoare cu penaj negru-lucios, iar pieptul și burta complet albe, având o lungime de c. 14 cm (Delichon urbica). Cuibărește adesea în colonii, lipindu-și cuibul sub streșini și cornișe; are o mare viteză de zbor (300 km/oră). ◊ L. de mal = pasăre de vară în România, lungă de c. 13 cm, cu penajul cafeniu-cenușiu pe partea dorsală, alb pe partea ventrală și cu o bandă cafenie transversală pe piept (Riparia riparia). Își construiește cuibul în maluri abrupte, săpând galerii adânci și constituind uneori colonii cu exemplare numeroase.

LĂCUSTÁR (< lăcustă) s. m. Specie de pasăre călătoare din ordinul paseriformelor, înrudită cu sturzul, lungă de 21-23 cm, cu pene trandafirii pe piept, negre strălucitoare pe cap, gât, aripi și pe coadă, având un moț de pene pe cap (Sturnus roseus). Se hrănește în special cu lăcuste. În România trăiește, în timpul verii, cuibărind în colonii pe locuri stâncoase sau maluri lutoase, în special în Dobrogea.

MACARENA (SERRANÍA DE LA MACARENA), lanț muntos în partea central-sudică a Columbiei (Cordillera Oriental), la c. 320 km S de Bogotá, extins pe direcția NNV-SSE, pe 240 km lungime, între râurile Duda (la V), Guejar (N și E) și Guyabero (S). Alt. max.: 3.050 m. Parc național (501,3 mii ha), întemeiat în 1948 și declarat rezervație (1971), în care trăiesc urși, jaguari, reptile și c. 450 de specii de păsări.

SACALIN, ins. nisipoasă, nelocuită, situată în Marea Neagră, în apropierea litoralului românesc, în fața gurii de vărsare a brațului Sfântu Gheorghe al Dunării. Ins. a luat naștere de-a lungul timpului, ca un banc de nisip, prin aluvionarea în largul Mării Negre (în 1897) după revărsarea catastrofală a Dunării. Ulterior, sub acțiunea valurilor, s-a alungit (în prezent are c. 10 km lungime), iar în ultima perioadă s-a segmentat în două, formând ins. Sacalinul Mare (la N) și Sacalinul Mic (la S). Fauna este reprezentată prin păsări venite din Delta Dunării (rațe, pelicani, lebede, gârlițe ș.a.). Complexul Scalin-Zătoane (21.410 ha), arie de protecție specială în cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, este important ca loc de cuibărit pentru lebede, păsări limnicole adăpostește cea mai mare colonie de chire de mare din cadrul rezervației și este loc de cuibărit pentru 14 specii de păsări, loc de premigrație și migrație pentru c. 100 specii.

EVERGLADES [évərgleids], reg. mlăștinoasă în SE S.U.A. (Florida), în S Pen. Florida; 12 mii km². Parc național (5,6 mii km² – înființat în 1947) cu vegetație de mangrove, floră tropicală, numeroase specii de păsări și reptile.

FÂSĂ s. f. Nume dat speciilor de păsări migratoare mici, asemănătoare cu ciocârlia, din genul Anthus. Sunt păsări cântătoare, de culoare cafeniu-cenușiu, cu pântecele albicios, care fug balansându-și coada.

PAPAGÁL (< ngr., it.) s. m. 1. Denumire dată mai multor specii de păsări tropicale arboricole, cățărătoare, cu ciocul gros, încovoiat și cu penaj viu colorat din ordinul psitaciformelor, familia psitacidelor. Unele specii, dresate (ex. Ara macao, Palaeornis torquata), pot reproduce diferite cuvinte. Se hrănesc îndeosebi cu fructe și semințe. Multe specii sunt considerate periclitate, luându-se măsuri pentru ocrotirea lor (în special pentru combaterea traficului ilegal, de mare amploare, din țările tropicale către amatorii din America de Nord și Europa Occidentală). ♦ Fig. Persoană care repetă mecanic cuvintele sau părerile cuiva. ◊ Expr. A avea papagal = a fi bun de gură. 2. (TEHN.) Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor.

PIȚIGÓI s. m. Numele mai multor specii de păsări din câteva familii îndeaproape înrudite, din ordinul paseriforme, de dimensiuni mici, vioaie, care se hrănesc cu insecte și semințe; se întâlnesc în păduri, livezi, parcuri și grădini. Printre cele mai răspândite în România se numără: P. mare = specie de pasăre insectivoră din familia paride, mai mică decât vrabia, cu cioc scurt și conic, coadă scurtă, cu pieptul și capul negre, obrajii albi, spatele albastru-verzui și cenușiu, iar pântecele galben (Parus major). Este o pasăre sedentară în România; se hrănește cu insectele de pe pomi; își face cuibul în scorburi. P. codat = pasăre din familia aegithalide, cu coada lungă, ascuțită, cu penajul alb pe cap și piept și roșcat pe corp (Aegithalos caudatus caudatus). Își construiește un cuib aproape sferic în tufișuri sau prins de crenguțele arborilor. P. bărbos (sau de stuf) = pasăre din familia timalide cu ciocul galben, picioarele negre, bărbia, gâtul și pieptul albe, spatele brun-deschis și cu laturile corpului roz-palid (Panurus biarmicus rusticus). Cuibărește în stufăriș.

!pasărea-cânepii (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-cânepii

!pasărea-liră (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-liră; pl. păsări-liră

!pasărea-muscă (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-muscă; pl. păsări-muscă

!pasărea-omătului (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-omătului

!pasărea-paradisului (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-paradisului

KINABALU, masiv muntos în partea de N a ins. Borneo (Sabah, Malaysia), în M-ții Crocker. Alt. max.: 4.101 m (vf. K., cel mai înalt din Arh. Malaez). Pantele sunt acoperite cu păduri tropicale, iar mai sus de 3.500 m cu tufărișuri și pășuni. Parcul național K., amenajat aici în 1964, extins pe 78 mii ha, cuprinde giboni, urangutani, c. 600 specii de păsări etc.

REFÚGIU (< fr., lat.) s. n. 1. Faptul de a se refugia; perioadă petrecută într-un loc ca refugiat. 2. Loc de adăpostire în caz de pericol; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, mângâiere. ♦ Platformă având înălțimea unui trotuar, amenajată în partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unor piețe, pentru a ușura traversările de către pietoni, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. ◊ R. glaciar = arie cu condiții climatice mai blânde, unde și-au găsit adăpost diverse specii de plante și animale în timpul glaciației cuaternare, de unde au revenit și au repopulat zona temperată o dată cu încălzirea climatică din Holocen. R. ornitologic, arie de mici dimensiuni, care permite buna desfășurare a vieții păsărilor, în special a celor migratoare. De obicei sunt locuri de cuibărit, unele ocrotind colonii mari, fie ale anumitor specii de păsări ca pelicani, egrete, călifari, fie mixte; în prezent acestea sunt în mare măsură incluse în arii de protecție specială avifaunistică sau în situri Ramsar. R. turistic, construcție simplă, cu grad redus de confort, din masive muntoase cu trasee lungi și dificile. Oferă turiștilor posibilități de adăpost în caz de intemperii sau atunci când nu pot ajunge la timp până la o cabană.

RIKUCHŪ KAIGAN KOKURITSU KŌEN (Parcul Național Rikuchû), situat în N ins. Honshū, de-a lungul coastei Pacificului pe o lungime de 180 km. Renumit pentru fenomenul eroziunii plajei și pentru numeroase peșteri. La jumătatea distanței se află cunoscuta plajă Jôdogahama, care abundă în pin roșu, trandafir-de-munte și câteva specii de păsări rare.

RON (RHÔNE) [ron] 1. Fluviu în V Europei (Elveția și Franța); 812 km, din care 522 km pe terit. Franței. Supr. bazinului hidrografic: 98 mii km². Izv. din ghețarul cu același nume, de la 1.850 m alt. (Alpii Lepontini), curge pe direcție NE-SV, traversează lacul Geneva și m-ții Jura, iar la Lyon își schimbă direcția de curgere către S, vărsându-se printr-o deltă de 1,2 mii km² în G. Lyon al M. Mediterane. Afl. pr.: Saône, Isère și Durance. Legat prin canale de Rin, Moselle, Loare. Hidrocentrale. Trece prin orașele Geneva, Lyon și Avignon. Navigabil (485 km) în aval de Lyon. Irigații în cursul inferior. În delta R. se află Parcul natural regional Camargue, zonă umedă de importanță excepțională, în care cuibăresc c. 350 de specii de păsări, printre care flamingii roz, care alcătuiesc colonii de mii de indivizi. Delta R. este renumită pentru o rasă locală de cAi și pentru taurii de Camargue, crescuți în libertate. În Antic. s-a numit Rhodanus. 2. Ghețar montan în Alpii Lepontini, din care izv. Ronul; 9,4 km lungime; 20,8 km².

BRUMĂRIȚĂ, brumărițe, s. f. Numele a două specii de păsări sedentare, una de mărimea mierlei, cu gușa albă cu pete brune (Prunella collaris), cealaltă mai mică, cu gușa sură (Prunella modularis). – Brumă + suf. -ăriță.

STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

COLIBRI, colibri, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu cioc foarte subțire, dur, cu picioare scurte, cu pene viu colorate, răspândite în cele două Americi și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri.

RAȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, sb. raca.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi în largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

PESCĂREL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.^[1]

PORUMBEL, -EA, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului¹, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă¹. 2. S. m. (Bot.) Porumbar¹. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea.

GĂINĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

FÎSĂ, fîse, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare (înrudite cu ciocîrlia), de culoare cafenie-cenușie, cu pîntecele albicios (Anthus). Fîsă de cîmp. Fîsă de pădure. Fîsă de munte.

BRUMĂRIȚĂ, brumărițe, s. f. Nuine generic dat mai multor specii de păsări aparținînd aceluiași gen, dintre care trei, de mărimea porumbelului, trăiesc și în țara noastră, în munții Carpați (Prunella).

FUNDAC¹, fundaci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări călătoare. V. bodîrlău, cufundar.

DISTINGE, disting, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău. ▭ Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins.

CODROȘ, codroși, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări mici cu coadă lungă, roșie (Phoenicurus phoenicurus); pieptănuș. Nutrețul codroșului sînt insectele, însă mai cu samă muștele și fluturii. MARIAN, O. I 259.

COROI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, din familia falconidelor. V. uliu, șoim. (Ca emblemă) Fiecare turc avînd pe umeri sau pe cialma cîte o pisică, o maimuță sau un coroi. GHICA, S. 323. – Variante: corui, curui (ODOBESCU, S. I 133) s. m.

PESCĂRUȘ, pescăruși, s. m. Denumire dată mai multor specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lîngă ape și se hrănesc în special cu peștișori; unele seamănă cu rîndunica, avînd pene negre pe cap și albe-cenușii pe corp, iar ciocul și picioarele roșii (Stema hirundo); altele au ciocul lung și gros, ascuțit la vîrf, coada scurtă, pene strălucitoare de diferite culori (Alcedo ispida). Pe deasupră-ne treceau, fîlfîind rar, pescăruși de culoarea ceței și, ridicînd capul cu plisc roșu, ne priveau numai c-un ochi. SADOVEANU, N. F. 61. Două păsărele, pescăruși de mare, plutesc în văzduh. BART, S. M. 36. Pe undele văzduhului, doi pescăruși, bătînd leneși din aripi, se răpăd săgetînd după pradă. DUNĂREANU, CH. 84.

PIETROȘEL, pietroșei, s. m. 1. Pește mic de culoare cafenie-închisă, acoperit cu solzi și pe cap; trăiește în bălțile de pe lîngă Dunăre (Umbra Krameri). 2. (Iht.) Porcușor. 3. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare, care trăiesc între stînci și în locuri pietroase. (Și în forma petroșel) De se preumbla numai prin codri... sfranciocii, petroșeii și sfredelușii... îl întîmpinau. ODOBESCU, S. M 181. ◊ Compuse: pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept (Oenanihe oenanthe); pietroșel-cînepiu = cînepar.- Variantă: petroșel s. m.

VARIETATE, varietăți, s. f. 1. Faptul că un lucru prezintă mai multe aspecte deosebite între ele; felurime, diversitate. [Leib] privește în vitrina magazinului la varietatea stofelor. SAHIA, N. 98. Iată întinsa și strălucitoarea baltă a Poleiului, vestită pentru mulțimea și varietatea peștilor ei. VLAHUȚĂ, R. P. 14. Cînd ne gîndim ce varietate de subiecte tratează Lenau, ni se pare că e imposibil a afla ce e caracteristic tuturora. IONESCU-RION, C. 81. 2. Formă (diferită), soi (deosebit). În diferite regiuni ale U.R.S.S., prin introducerea largă a mașinilor, munca de pe ogoare se transformă tot mai mult într-o varietate a muncii industriale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2789. Teatru de varietăți = varieteu. ◊ (Eliptic) În curînd ea va debuta pe scena varietăților. ALECSANDRI, O. P. 130. ♦ (Biol.) Grup de indivizi care se diferențiază prin unele mici particularități morfologice în cadrul unei specii. Varietate de grîu. ▭ Diferite specii [de păsări] precum și varietățile lor, se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27

cocoșar, cocoșari, s.m. – (ornit.) Specie de pasăre siberiană, semnalată în depresiunea Maramureșului, până în zona montană, pe văi (Turdus pilaris); sturz (Ardelean, Bereș, 2000: 207). – Din bg. kokošar „găinar” (Scriban, DEX, MDA).

STÎRC, stîrci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă (care, la noi, trăiesc mai ales în Deltă) cu ciocul, gîtul și picioarele lungi și cu un smoc de pene pe cap: a) stîrcul-mare cenușiu (Ardea cinerea); b) stîrcul-alb nobil (Egretta alba); c) stîrcul-galben (Ardeola ralloides); d) stîrcul-purpuriu (Ardea purpurea); e) stîrcul-pitic (Ardetta minuta). Acolo era atunci și locul de adunare a stîrcilor, albi ca omătul, care se cheamă egrete, din pricina flamurii subțiri a moțului lor. SADOVEANU, Î. A. 200. Stîrcul plecă, se înălță în slava cerului, trecu preste mări, preste văi, dealuri și munți nenumărați. MARIAN, O. II 327. Un biet stîrc jerpelit, ciufulit, golaș, șchiop și chior ieși din codirla unde ședea pitulit. POPESCU, B. I 20.

CIOCÂNITOARE s. (ORNIT.) ghionoaie, (reg.) bocănitoare, scobitoare, tocănitoare, verdaică, verdoaică, virdare. (~ denumește mai multe specii de păsări arboricole.)

CLEPTO- „furt, sustragere”. ◊ gr. kleptes „hoț” > fr. clepto- și klepto-, engl. clepto- și klepto-, germ. klepto- > rom. clepto-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., mod de viață al unor specii de păsări care ocupă cuiburile abandonate de alte specii; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a nu fi victima unui furt; ~lagnie (v. -lagnie), s. f., impulsie irezistibilă spre furt, asociată cu o stare de excitație sexuală; ~man (v. -man₁), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de cleptomanie; ~manie (v. -manie), s. f., înclinație patologică de sustragere a unor obiecte, de obicei fără utilitate practică pentru bolnav.

GHIONOAIE s. (ORNIT.) ciocănitoare, (reg.) bocănitoare, scobitoare, tocănitoare, verdaică, verdoaică, virdare. (~ denumește mai multe specii de păsări arboricole.)

PESCAR s. I. (reg.) păscălar, pescaș, (înv.) măjar. (E ~ de profesie.) II. (ORNIT.) 1. martin, pescăruș. (~ denumește diverse specii de păsări acvatice.) 2. (Larus argentatus) pescăruș. 3. (Larus canus) petrel. 4. (Larus minutus) (reg.) carabaș. 5. pescar-de-mare (Larus) = martin-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă; pescar-mare (Larus) = martin-mare, pescar-de-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă; pescar rîzător (Larus ridibundus) = martin, pescăruș, (reg.) giușcă, cărăbaș-comun, porumbel-de-mare. 6. (Sterna sandvicensis) chiră, chirighiță, pescăruș, rîndunea-maritimă-mică. 7. (Cinclus cinclus) pescărel, pescăruș, (rar) mierlă-de-pîrîu, (reg.) pietrar, rîbar, scobar, pasăre-de-apă, pasăre- de-gheață, pasăre-legănată. 8. (Alcedo atthis) pescăraș, pescărel, pescăriță, pescăruș, (reg.) pescuț.

PESCĂRUȘ s. (ORNIT.) 1. martin, pescar. (~ denumește diverse specii de păsări acvatice.) 2. (Larus argentatus) pescar. 3. (Larus ridibundus) martin, pescar rîzător, (reg.) giușcă, cărăbaș-comun, porumbel-de-mare. 4. (Sterna și Alcedo) (livr.) goeland. 5. (Sterna sandvicensis) chiră, chirighiță, pescar, rîndunea-maritimă-mică. 6. (Sterna hirundo) chirighiță, rîbar, (reg.) pescar, pescărită, rîndunică-de-mare. 7. (Cinclus cinclus) pescar, pescărel, (rar) mierlă-de-apă, (reg.) pietrar, rîbar, scobar, pasăre-de-apă, pasăre-de-gheață, pasăre-legănată. 8. (Alcedo atthis) pescar, pescăraș, pescărel, pescărită, (reg.) pescuț. 9. (Alcedo hispida) (înv.) ielcovan.

avifaună sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: avi- + faună] (Blg) Totalitate a speciilor de păsări.

călifar sm [At: DAVIDOGLU, O. 24 / V: cal- / Pl: ~i / E: bg калефар] 1 Specie de păsări migratoare acvatice, înrudite cu rațele și gâștele, cu penele albe, negre sau ruginii (Tadorna tadorna). 2 Specie de păsări migratoare acvatice, înrudite cu rațele și gâștele, cu penele roșii-ruginii (Tadorna ferruginea). 3 (Îs) ~ alb (Casarea cornuta). 4 (Îs) ~ roșu (Casarea rutila). 5 Specie de porumbel domestic, care seamănă la pene cu călifarul, nedefinită mai îndeaproape. 6 (Reg) Lucru bun.

cârcâire sf [At: MACEDONSKI, O. II, 47 / Pl: ~ri / E: cârcâi] 1 Emitere de sunete (neplăcute) caracteristice unor specii de păsări. 2 Sunet scos de găini (diferit de cotcodăcit).

cioară sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~re / Pl: ~re, ~ri / E: cf alb soŕe, pn ciura, ceh coura, cura, rrm cor „hoț”] 1 Nume dat mai multor specii de păsări din familia corvidelor^[1], cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). 2 (Șîs) ~-cenușie, ~-sură, ~-de-pădure, ~-vânătă, ~-bălțată Pasărea Corvus corone cornix. 3 (Șîs) ~-neagră Pasărea Corvus corone corone. 4 (Șîs) ~-fumurie, ~-sură-românească (Corvus cornix sardonius). 5 (Șîs) ~-de-sămănătură, ~-de-câmpie sau ~-de-holde, ~-neagră, ~-gulerată sau bălțată, vânătă, stăncuță Pasărea Corvus frugilegus frugilegus. 6 (Pfm; îe) l-a mâncat ~ra colacul A murit. 7 (Îlav) Cât (sau ca) ~ra-n par Foarte puțin timp. 8 (Îal) Pe apucate. 9 (Îe) A sta înfipt ca ~ra-n par A fi încrezut. 10 (Îe) A se da în laț ca ~ra A intra orbește într-un pericol. 11 (Îae) A-și face mendrele, dar a o păți. 12 (Îae) A lucra fără tragere de inimă. 13 (Îae) A-și crea dificultăți. 14 (Îlav) Ca ~ra-n laț Ca un neputincios. 15 (Îs) Marțea ~orilor Marțea din săptămâna brânzei. 16 (Reg; îcs) De-a ~ra Jocul „de-a pasărea zboară”. 17 (Îc) ~-pucioasă Dumbrăveancă. 18 (Îc) ~-de-mare Chirighiță. 19 (Fam; dep) Rrom. 20 (Îf cioarli^[2]) Ucigă-l-toaca. 21 (Îe) Ce sau cum ~rile Cum naiba? 22 (Trs) Sas îmbrăcat nemțește. 23 (Reg) Câine negru ciobănesc. 24 (Reg; îcs) De-a ~ra cu puișorii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

ciocănitoare sf [At: SADOVEANU, ap. DA / V: ~năt~ / Pl: ~, (rar) ~ori / E: ciocăni + -toare] 1 Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor (Picus și Dryocopus) Si: ghionoaie. 2 Instrument care ciocănește. 3 (Pop) Mitralieră. corectat(ă)

creastă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~este / E: ml crista] 1 Excrescență cărnoasă (de obicei roșie), dințată, pe capul unor păsări. 2 (Bot; reg; îc) ~ta-cocoșului Plantă ierboasă (Celosia cristata) cu flori mici roșii sau galbene, reunite în vârful tulpinii pe o axă dilatată în formă de creastă ondulată. 3 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu flori roșii sau liliachii Si: brabăn (Dentaria grandulosa). 4-5 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu foi lanceolate, cu spori de mărime mijlocie, foarte bombați, sau cu spori foarte mici, aproape plani, dispuși pe fața interioară a frunzelor (Aspidium Braunit sau lobatum). 6 (Bot; reg; îae) Talpa-gâștei (Chenopodium rubrum). 7 (Bot; reg; îae) Ciupercă mare fragilă, comestibilă, cu tulpina cărnoasă, albă, care se pune la uscat Si: (reg) barba-caprei, burete-creț, meloșel, opintici, togmăgel (Dryodon carelloides). 8 (Bot; reg; îae) Rămurele (Ramaria borytis). 9 (Bot; reg; îae) Iarba-ficatului. 10 (Bot; reg; îae) Clocotici (Rhinantus alpinu). 11 (Bot; reg; îae) Moțul-curcanului (Amaranthus condatus). 12 (Bot; reg; îae) Spilcuțe (Tanacetum vulgare). 13 (Bot; reg; îc) ~ta-găinii Rămurele. 14 (Bot; reg; îc) ~-măruntă Togmăgel (Ramaria crispata). 15 (Pan) Moț de pene (de altă culoare) la capul unor specii de păsări. 16 (Pan) Pieptănătură în formă de creastă. 17 (Fig) Tăietură lungă și îngustă. 18 (Fig) Crestătură. 19 (Spc; șîs) ~estele crăcilor Fiecare dintre cele două scobituri în osia din spate a carului. 20 (Spc) Parte de jos a trunchiului de copac tăiat în unghi ascuțit. 21 Bucată tăiată din ceva crestat. 22 (Psr) Crestălău. 23 Parte superioară a unui zid acoperit de streașină. 24 Vârf al casei țărănești, adesea împodobit cu figuri sculptate în lemn. 25 Ornament în zigzag. 26 (Spc; îc) ~ta-găinii Ornament incizat pe mobile. 27 Parte a unei plante care prezintă crestături. 28 Parte de sus a unui obiect formată din colțuri, ca o creastă (1) de cocoș. 29 Vârfuri ale unui șir de munți, formând un contur cu ridicături și adâncituri. 30 Partea cea mai înaltă, în formă de linie, a unui val. 31 Vârf al unui arbore. 32 (Spc) Vârf al molidului, crescut în ultimul an. 33 Ridicătură lungă și îngustă. 34 (Atm) Proeminență osoasă. 35 Coamă de acoperiș. 36 (Îs) ~ de taluz Linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. corectat(ă)

fâsă² sf [At: DOMBROWSKY, P. 184 / Pl: fâse / E: nct] 1 Nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie- cenușie, cu pântecele albicios, care aleargă mișcându-și în permanență coada (Anthus). 2 (Îc) ~de-câmp, ~-campestră Pasărea Anthus campestris campestris. 3 (Îc) ~-de-pădure, ~-transilvanică Pasărea Anthus triviales triviales. 4 (Îc) ~-de- luncă Pasărea Anthus fratensis. 5 (Îs) ~-cu-gât-roșu, ~-roșie Pasărea Anthus rufagularis. 6 (Îc) ~-alpină, ~-de-munte Pasărea Anthus spinaletta spinaletta.

găină sf [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: (reg) ghi~ / P: gă-i~ / Pl: ~ni / E: lat gallina] 1 Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica). 2 Pasăre care face parte din specia găinilor (1). 3 (Îrc) Femelă a cocoșului. 4 (Îe) A se culca (o dată) cu ~nile A se culca foarte devreme. 5 (Îe) A trăi ca ~na la moară A trăi în belșug. 6 (Îe) A-i cânta ~na în casă A fi sub papucul femeii. 7 (Îe) A fi ca ~na cu ou A nu-și găsi locul. 8 (Îe) A sta (sau a umbla) ca o ~ plouată A fi trist, descurajat, abătut. 9 (Îe) A mânca numai picioare de ~ A fi mincinos și flencar. 10 (Îe) A avea orbul ~nii A nu vedea bine. 11 (Îcs) De-a ~a furată Nume al unui joc de copii. 12 (Îs) ~ arăpoaică sau hărăpească Găină (1) cu fulgi negri, cu picioarele și pielea tuciurie. 13 (Îs) ~ boboșă Găină (1) cu pene multe și mari pe picioare și cu moț. 14 (Îs) ~ conciată (sau moțată) Găină (1) cu moț. 15 (Îs) ~ ciorecată Găină cu pene pe picioare și fără moț. 16 (Îs; med) ~ turcească Specie de găină (1). 17 (Îs, ned) ~ cucuiată Specie de găină (1). 18 (Îs; ned) ~ bolbojată Specie de găină (1). 19 (Îc) ~-sălbatică (sau -de-munte, sau -de-pădure, sau -neagră) Femela cocoșului de munte Si: bibilică. 20 (Îc) ~-de-apă Lișiță. 21 (Ent; îc) ~na-lui-Dumnezeu Buburuză. 22 (Arg) Pălărie. 23 (Ast; pop) Cloșca-cu-Pui.

fugaci, ~ace [At: MARDARIE. L. 345 / Pl: ~ / E: lat fugax, -acis cf fugace] 1 a Care aleargă repede și ușor Si: fugar (13), băgător (1), (reg) fugareț. 2 a (D. cai ) Bun alergător Și fugar (14). 3 sm Cal. 4 a (Fig) Fugitiv (1). 5 sm Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi, bune alergătoare. 6 (D. un colorant) Care se spală. 7 (Bot; reg) Săricică (Salsola kali).

lebădă sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~bedă, (înv) ~bedea / Pl: ~bede, (reg) ~bezi / E: slv лєбєдь] 1 Specii de păsări acvatice, migratoare, din familia anotidelor, cu penele albe, gâtul lung și arcuit, ciocul roșu și picioarele de culoare neagră (Cygnus). 2 Exemplar din aceste specii. 3 (Șîc ~-cântătoare) Pasăre cu o tentă argintie pe cap și gât (Cygnus cygnus). 4 (Șîc ~-cucuiată, ~-gheboasă, ~-mută) Pasăre cu o umflătură în formă de cucui în frunte, deasupra ciocului și cu penajul frontal crescut în unghi ascuțit Si: cucuvă (Cygnus olor). 5 (Șîc ~-mică) Pasăre de dimensiuni mai mici decât lebăda cântătoare și lebăda cucuiată, cu ciocul scurt (Cygnus bewikii). 6 (Îs) Cântecul ~dei În credința anticilor, cel mai frumos cântec pe care lebăda l-ar cânta înainte de moarte. 7 (Fig; îas) Ultimă operă sau manifestare de valoare a unui mare creator sau interpret. 8 (Îe) A face ~ A arunca pe apă, făcând să plutească. 9-10 (Desen sau) sculptură care reprezintă o lebădă. 11 (Lsg; art) Constelație din emisfera boreală.

mărăcinar sm [At: MARIAN, O. I, 261 / Pl: ~i / E: mărăcine + -ar] 1 Specii de păsări mici, migratoare, insectivore, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor. 2 (Șîc ~-mare, ~-cu-gât-negru, ~cu-cap-negru) Pasăre cu capul, spatele și gâtul negre, cu pântecele alb și părțile inferioare roșii-gălbui Si: pietroșel, (reg) capra dracului, tâitoare (Saxicola torquata rubicola). 3 (Șîc ~-mic, ~-cu-gât-roșu, ~-de-Iuncă) Urzicar (Saxicola rubetra). 4 (Șîc ~-mic-dalmatin, ~-de-luncă) Pasăre asemănătoare cu urzicând, dar cu pete ruginii mai deschise (Saxicola rubetra spatzi). 5 (Șîc ~-caucazic) Pasăre de culoare mai deschisă decât speciile amintite mai sus, cu dungi gălbui și late pe spate (Saxicola torquata maura).

ornitologie sf [At: F. DUM. I, 59¹/3 / V: (înv) ~ghie / Pl: ~ii / E: fr ornithologie, ger Ornithologie] 1 Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul păsărilor. 2 (Rar) Totalitate a speciilor de păsări dintr-o regiune, dintr-o țară etc.

rață sf [At: CANTEMIR, IST. 179 / V: (reg) reață / Pl: ~țe, (reg) rățe, rețe, răți / E: ns cf alb rosë, srb raca] 1 Specii de păsări înotătoare, domestice sau sălbatice, cu picioarele scurte, cu ciocul lat și turtit (Anas platyrhynchos). 2 (Șîs ~ sălbatică) Specie de rațe (1) vânate pentru carnea lor gustoasă. 3 (Șîs ~ domestică) Denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței (2) sălbatice, deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. 4 (Îe) A-i intra (cuiva) ~ în traistă A i se face frică. 5 (Îe) A prinde (pe cineva) cu ~ în traistă A prinde pe cineva asupra faptului. 6 (În jocurile de copii; îe) A face mâna ~ A așeza degetul arătător peste cel mare, mijlociul peste arătător ș.a.m.d. 7 (Reg; îc) ~-de-tău Pescăruș (Alcedo ispida). 8 (Reg; îae) Cocor (1) (Grus cinerea). 9 (Iht; reg) Știucă (Esox lucius). 10 Urinal. 11 (Reg) Nume dat de copii fiecăreia dintre jumătățile unei nuci. 12 (Art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 (Art.) Melodia după care se execută rața (12).

porumbel [At: CANTEMIR, I. I. I, 255 / V: (îrg) ~brel (înv) ~breriu, (reg) păr~ sn, ~rombrel, ~biel, ~unghel / Pl: ~ei / E: porumb + -el] 1 sm Specie de păsări sălbatice sau domestice din familia columbidelor, de mărime mică și mijlocie, cu ciocul scurt, cu penele colorate foarte variat Si: (pop) porumb (1), (reg) golumb, hulumb (Columba). 2 sm (Pex) Pasăre care aparține acestei specii. 3 sm (Îs) ~ călător (sau de poștă, voiajor) Porumbel (2) dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit la transmiterea mesajelor. 4 sm (Pfm; mai ales d. soți; îe) A trăi (sau a se iubi, a se giugiuli) ca ~eii (sau ca doi) ~ei A trăi în dragoste și bună înțelegere unii cu alții. 5 sm (Îc) ~-sălbatic sau (reg) ~ul-lui-Noe Pasăre înrudită cu porumbelul (1), mai mică decât acesta, cu penele de pe spate cenușii-roșcate, cu pete negre, tivite cu alb pe laturile gâtului, cu gâtul scurt și coada lungă Si: turturea (Streptopelia turtur). 6 sm (Orn; rar; îc) ~-turcesc sau ~-râzător-oriental Guguștiuc (Streptopelia decaocta). 7 sm (Orn; reg; îc) ~-de-mare Pescar (Larus). 8 sm (Orn; reg; îc) Carabas (Larus ridibundus). 9 sm (Orn; reg; îc) ~-mic Pițigoi-codat (Aegithalos caudatus caudatus). 10 sma (Lpl; îcs) De-a ~eii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Reg) Model de cusătură pe țesături sau cămăși țărănești Vz pui. 12 sm Termen de alint pentru un bărbat iubit Vz pui. 13-14 a (Pop) Porumbiu¹ (1-2). 15 sm (Bot; pfm) Știulete de porumb (6) cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fiert sau copt în spuză. 16 sm (Bot; reg; șîs ~ul cucului) Porumbar¹ (Prunus spinosa). 17 sm (Lpl) Plante liliacee, cu flori albastre, rar albe, dispuse în racem, care crește mai ales prin vii și livezi Si: (reg) cocoșei, ceapa-ciorii, floarea-cucului, porumb (18) (Muscari botryoides). 18 (Bot; reg; lpl) Ceapa-ciorii (Muscari racemosum). 19 (Bot; reg; lpl) Ceapa-ciorii (Muscari comosum). 20 sm (Bot; reg) Păducel (Crataegus monogyna). 21 sm (Bot; reg) Spin (Carduus cicanthoides). 22 sm (Bot; reg) Verigar (Rhamuus cathartica).

tetraonidă sf [At: LINTIA, P. III, 427 / P: ~ra-o~ / Pl: ~de / E: fr tétraonidés] (Orn) 1 (Lpl) Familie de păsări galinacee care cuprinde ierunca, cocoșul-de-munte și speciile înrudite. 2 Pasăre care face parte din familia tetraonidelor (1).

tridegetat, ~ă a [At: LINȚIA, P. II, 65 / Pl: ~ați, ~e / E: tri-¹ + deget + -at] (D. unele specii de păsări) Care au picioarele cu trei degete.

puhoier sm [At: DDRF / P: ~ho-ier / V: (reg) poh~, ~hăi~ / Pl: ~i / E: puhoi¹ + -ar] 1 (Reg) Specii de păsări despre care se crede că ar prevesti furtună și ploaie. 2 (Orn; Mol; Buc) Ploier (Charadrius apicarius). 3 (Orn; Mol; Buc) Fluierar-argintiu (Squatarola squatarola). 4 (Orn; Mol; îf pohoier) Caie (Buteo buteo). 5 (Orn; Mol; Trs) Gaie (Milvus milvus). 6 (Reg) Hăitaș (1) la o vânătoare.

zbierare sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 274 / S și: sb~ / Pl: ~rări / E: zbiera] (Înv) 1 Scoatere de sunete puternice de către animale sau păsări, caracteristice speciei Si: răcnire¹ (1), strigare, urlare, țipare¹, (îrg) răgire, (reg) țiulire (1), zbierat (1), behăire, boncăluire (1), cântare (3), mugire (1), râncăire, râncăluire¹. 2 (Ccr) Zbieret (1). 3 Scoatere de sunete puternice (pentru a porni sau a opri o acțiune, sau de durere, de spaimă, de mânie, de bucurie etc.) de către oameni Si: răcnire¹, strigare (1), țipare¹ (1), urlare, (îvp) toire, (înv) chemare (1), (reg) puhăire², schițoire, spargere, stricnire², țipotire¹ (1), țipuire (1), țipurire, țivlire, zbierat (3). 4 (Ccr) Zbieret (2).

sichir sm [At: BĂCESCU, PĂS. 155 / V: cichir / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Specie de păsări înrudită cu pitulicea.

sturz sm [At: MOXA, 388 / V: (reg) ~ulz, ~rs, ~rț / Pl: ~i, (pop) ~rji / E: turdus, numele științific al sturzului (influențat, pbl, de lat sturnus)] 1 Numele mai multor specii de păsări din genul Turdus, ordinul paseriformelor, mai mici decât porumbelul, cu cioc conic și puternic, cu pene brune pe spate și albe-gălbui, cu pete brune, pe piept, care se hrănesc cu insecte, cu viermi, cu fructe etc. 2 (Îc) ~-mare, ~-vâscului, ~-de-vâsc, ~-auriu, ~-popesc) Pasăre cu corpul ceva mai mare, cu pete brun-negricioase triunghiulare pe spate, pe piept cu pete ovale și cu aripile împestrițate cu alb (Turdus viscivorus). 3 (Îc) ~-căutător, ~-căutăreț, ~-de-brad, ~-de-vii, ~-mic) Pasăre cu pene sur-măslinii pe spate, pe piept alb-gălbui cu pete brun-negricioase ovale și triunghiulare, cu coada unicoloră (Turdus ericetorum philomelus). 4 (Îc) ~-de munte, ~-de-iarnă, ~-de-brăziște, ~-cocoșar) Pasăre cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului Si: (reg) cocoșar (Turdus pilaris). 5 (Îc) ~-cântăreț, ~ul-viilor, ~-de-vii, ~-roșu, ~-roșcat Pasăre cu pene brune-măslinii pe partea superioară și cea inferioară, cu o dungă galben-deschis peste ochi, cu o pată galben-închis și cu partea inferioară a aripii roșcată-ruginie Si: (reg) brebenesc (Turdus musicus). 6 (Orn; rar; îc) ~-de-trestie (sau -de-stuf, -trestie-mare, -mare-de-trestie) Caracateț (Acrocephalus arundinaceus). 7 (Orn; rar; îc) ~-de-stâncă (sau -de-piatră) Mierlă-de-piatră (Monticola saxatilis). 8 (Orn; rar; îc) ~-moțat Mătăsar (Bombycilla garrulus garrulus). 9 (ORN, trs) Lăstun-de-mal (Riparia riparia). 10 (Orn; Mrm; Mun) Turturea (Streptopelia turtur). 11 (Orn; rar) Grangur (1) (Oriolus oriolus). 12 (Orn; rar) Mierloi¹.

stârc-de-noapte (specie de păsări) s. m., pl. stârci-de-noapte

FLUIERAR sm. 1 🎼 Cîntăreț din fluier ¶ 2 🐦 Pasăre din ordinul picioroangelor, cu corpul și capul de coloare neagră, cu pete galbene-aurii, iar pîntecele alb; trăește pe marginea apelor și prin mlaștini; numită și „fluierător”, „fluturaș”, „prundăraș” sau „purcăraș” (Charadrius pluvialis) (🖼 2154) ¶ 3 🐦 Altă pasăre din ord. picioroangelor, numită și „fluierar-roșu” cu ciocul de două ori mai lung decît capul, de coloare cenușie vîrstată cu roșu-închis și cafeniu; trăește prin mlaștini (Limosa aegocephala) (🖼 2155) ¶ 4 🐦 Pasăre din ord. picioroangelor, numită și „fluierar-gulerat”, cu ciocul lung, de coloare schimbătoare, după vîrstă și anotimp, mai adesea brună-negricioasă sau roșcată; are în jurul gîtului un guler de pene, pe care le răsfiră, la nevoie, făcîndu-și astfel o adevărată pavăză; trăește prin locurile mocirloase (Machetes pugnax) (🖼 2156) ¶ 5 🐦 Pasăre din același ordin, de coloarea ciocîrliei; scoate un strigăt curios și răsunător, mai ales după apusul soarelui, cînd umblă să-și caute hrana (Oedicnemus crepitans) (🖼 2157) ¶ 6 🐦 Numele a diferite specii de Totanus, păsări din ord. picioroangelor, de coloare cafenie-negricioasă, brăzdată cu alb, sau cenușiu, cu ciocul lung, cu picioarele roșii sau verzi, care trăesc pe lîngă ape sau prin mlaștini (🖼 2158) ¶ 7 🐦 Numele a două specii de păsări, din același ordin, de mărimea unei găini mari (Numenius arcuatus), numită și „fluierar-mare” sau „ploier-mare”, cu ciocul lung de 15 cm., încovoiat în partea de jos în formă de secere (🖼 2159); cealaltă (Numenius tenuirostris), mult mai mică și cu ciocul mai scurt, din care scoate o șuierătură plăcută; numită și „fluierar-mic” sau „ploier-mic”; amîndouă trăesc pe lîngă ape și prin locurile mlăștinoase.

cocoșár, cocoșari, s.m. Specie de pasăre siberiană (Turdus pilaris); sturz. ■ Semnalată în depresiunea Maramureșului, până în zona montană, pe văi. – Din bg. kokošar „găinar” (Scriban, DEX, MDA).

ciuf (ciufi), s. m. – 1. Smoc de păr zbîrlit. – 2. Moț. – 3. (Adj.) Ciufulit, zbîrlit, cu părul încîlcit. – 4. Cucuvea. – 5. Pocitanie, sluțenie, persoană urîtă și caraghioasă. – 6. Afemeiat, petrecăreț, depravat. – 7. Șarlatan, pungaș. – 8. Dans tipic. Var. ciof. Mr. ciuf. Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), cf. sb. čup (› rom. ciup), it. ciuffo (Battisti, II, 969), alb. čufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul 6 pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă tîrziu, noctambul.” Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a lat. bufo cu fr. bouffon. Philippide, II, 706, consideră cuvîntul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la mag. csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (cf. DAR), consideră că ciuf „moț” drept cuvînt diferit, care derivă din v. germ., cf. it. ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvîntul it. se consideră de obicei cuvînt expresiv (cf. Prati 288), la fel ca cel rom. Cf. Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă der. din bg. čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 323), și din sl. čubŭ „creastă” (Cihac, II, 57). Der. ciuhă (var. ciofă, ciof), s. f. (bufniță; sperietoare); ciuș, adj. (moțat); ciuș, s. m. (specie de cucuvea, Citus brachyotus); ciufan, s. m. (varietate de varză); ciufuli, vb. (a ciufuli, a zbîrli, a încîlci părul; a se lua la harță, a se lua de păr, a se părui; a face pe cineva ridicol; a-și bate joc de cineva; Trans., a înșela); der. expresivă (Graur, BL, IV, 91), care s-a confundat în Trans. cu mag. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”, de unde ultimele sale sensuri; ciufuleală, s. f. (bătaie, chelfăneală; pedeapsă); ciuhurez, s. m. (specie de cucuvea, Asio otus), rezultat al contaminării între ciuhă și huhurez. Nu este clară relația acestei rădăcini cu ciurlă (var. ciurlos), s. m. (despletit, ciufulit), der. ciurlan, s. m. (tufiș, mărăciniș); și cea pe care o propune Battisti, III, 1819, de la ciuhă, it. giufà, cu arab. ğuhā „nebun,” pare incertă.

REFUGIU s. n. 1. faptul de a se refugia; timpul petrecut ca refugiat. 2. loc de scăpare, de adăpost în fața unei primejdii; azil. ◊ (fig.) consolare, mângâiere. ◊ loc izolat, liniștit, în care se retrage cineva. ◊ teritoriu protejat temporar pentru ocrotirea unor specii de animale, păsări sau plante în anumite perioade ale anului. 3. loc special amenajat în mijlocul unei străzi pentru a feri pe cetățeni de circulația mașinilor. 4. construcție pe munte, mobilată sumar, destinată să găzduiască pe alpiniști în cursul unei ascensiuni. (< fr. refuge, lat. refugium)

NECTARIVÓR, -Ă (< fr.) adj. Care se hrănește cu nectarul florilor (ex. albinele, bondarii, unele specii de lilieci, pasărea colibri).

ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, agere, puternice, care se hrănesc cu păsări (una din specii, care vînează păsări din zbor, era odinioară dresată și folosită la vînătoare (Falco). În albastrul de mătase al cerului sprijinit pe culmi, șoimii rotesc calm, cu aripile nemișcate. C. PETRESCU, S. 226. Șoimul... se vede foarte adeseori figurină nu numai în colinde și balade, ci și-n celelalte specii de cîntece poporane, ca o imagine vie de vitejie. MARIAN, O. I 117. Chema șoimii și ogarii Și pleca la vînătoare. PĂSCULESCU, L. P. 20. 2. Fig. Om viteaz, curajos, mîndru, semeț. Iar sub salce-un căpitan, Șoimul ager de Vulcan. ALECSANDRI, P. P. 135. 3. Fig. (Mai ales în poezia populară) Cal sprinten, aprig, plin de foc. Șoimul vesel necheza, Zborul iute-și repezea... Și-ntr-o clipă ajungea La cortul lui Crîm Hogea. ALECSANDRI, P. P. 113.

pinguin sm [At: DRĂGHICEANU, C. 119 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~i / E: fr pingouin] Specii diferite de păsări paluride marine ihtiofage, cu corpul ovoid, turtit dorso-ventral și lung, cu ciocul lung, cu aripi scurte, impropii pentru zbor, servind ca înotătoare, cu picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, cu penele negre pe spate și albe pe piept și pe pântece, care trăiesc în colonii mari în regiunile polare.

STOL ~uri n. 1) Mulțime de păsări zburătoare din aceeași specie, adunate împreună. ~ de vrăbii. ◊ În ~ uri a) rânduri-rânduri; b) în grămezi. 2) Grup numeros și neorganizat de persoane. 3) fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. /<ngr. stólos

CORVÍDE (< fr.; {s} lat. corvus „corb” + gr. eidos „aspect”) s. n. pl. Familie de păsări cu c. 100 de specii cosmopolite, de talie mijlocie și mare, incluzînd, cu excepția păsărilor liră, cei mai mari reprezentanți ai ordinului paseriforme (corbul), migratoare (cioara neagră), sedentare (coțofana), carnivore (corbul), vegetariene (stăncuța), omnivore (cioara de semănătură); răpitoare îndrăznețe și viclene, sînt în general dăunătoare; au instincte sociale dezvoltate, sînt foarte bune imitatoare ale oricărei voci și se pot dresa (Corvidae).

MARSHALL [má:ʃəl], Insulele ~, Republica Insulelor M. (Republic of the Marshall Islands, Majõl), stat situat în arhipelagul omonim, în Pacificul Central (Micronezia), la SV de arh. Hawaii și la SE de ins. Guam; 181,5 km²; 60,3 mii loc. (1997). Limbi oficiale: engleza și marshalleza. Religia: creștină (protestanți 62,8%, catolici 7,1%, mormoni 3,1%). Capitala: Dalap-Uliga-Darrit (pe atolul Majuro). Localit. pr.: Ebeye, Jahrit. Este împărțit în 26 districte electorale. Cuprinde două lanțuri insulare, totalizând 32 atoli și 867 recifi coraligeni: Ralik în V (cu atolii Kwajalein 29 km², Eniwetok 27 km², Jaluit 17 km², Rongelap) și Ratak în E (atolii Majuro 30 km², Maloelap, Wotje, Mili, Likiep, Aur, Bikini etc.). Climă tropical-oceanică cu temperaturi medii anuale ridicate și precipitații bogate (până la 4.000 mm/an). Vegetația arborescentă este dominată de palmieri și bananieri. Faună bogată în specii de pești și păsări. Economie slab dezvoltată, bazată pe asistența financiară americană și pe veniturile din înregistrarea de companii navale străine. Agricultura, de subzistență, deține 14,9% din PNB și concentrează 18,7% din populația activă. Se cultivă taro (1.300 t, 1991), batate, manioc, legume (mai ales varză și dovleci), fructe (arborele de pâine, papaya, bananieri, pandanus), palmieri de cocos, arbori de piper și de cacao. Se cresc (mii capete, 1994): porcine (12,35). Pescuit (260 t pește, 1995). Se exploatează fosfați naturali pe atolul Ailinglaplap. Se produce copra (5,55 mii t, 1991), ulei de cocos (7,73 mii t, 1995), bărci de pescuit, confecții și țesături, energie electrică, se prelucrează peștele. Nu are c. f., ci doar o mică infrastructură rutieră. Port și aeroport pe atolul pe atolul Majuro. Turism: c. 8.000 turiști străini anual. Principalele obiective turistice sunt plajele cu nisip fin, umbrite de cocotieri. Moneda: 1 dollar S.U.A. = 100 cents. Export (1995): pește (38,8%), ulei de cocos (18,2%), copra, fructe. Principal partener: S.U.A. (c. 80%). Import (1995): produse alimentare, băuturi și tutun (28,2%), mașini și utilaje de transport (24,6%), combustibili și uleiuri (24%), produse manufacturate (8,9%). Principalii parteneri: S.U.A. (51%), Guam (14,5%), Japonia (7,5%), Australia. – Istoric. Descoperite în 1529 de navigatorul spaniol Miguel de Saavedram insulele au fost cercetate de-abia în 1788 de către căpitanul englez John Marshall, de unde provine și denumirea lor. În sec. 17-19, insulele au aparținut Spaniei; în 1885, s-au aflat în stăpânirea Germaniei, iar din 1914 sub cea a Japoniei, care, în 1920, a primit din partea Societății Națiunilor mandat de administrare asupra lor. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost ocupate de S.U.A. și incluse, în 1947, împreună cu insulele Mariane de Nord și insulele Microneziei, în componența Teritoriului sub mandat al insulelor din Oceanul Pacific, administrat de S.U.A. sub tutele O.N.U. În anii 1946-1956, S.U.A. a efectuat în atolii Bikini și Eniwetok 67 de explozii nucleare, iar, ulterior, atolul Kwajalein a fost folosit ca poligon pentru testele cu rachete intercontinentale. La 1 mai 1979, insulele M. adoptă o Constituție, care proclamă Rep. Insulelor M. În oct. 1982, S.U.A. semnează cu aceasta un acord (aprobat prin referendum în 1983 și nitrat în vigoare în 1986), potrivit căruia insulele devin un stat suveran, responsabilitatea pentru relațiile externe și de apărare revenind guvernului american. La 22 dec. 1990, Consiliul de Securitate al O.N.U. a decis abrogarea mandatului de tutelă executat de S.U.A., M. fiind admisă în O.N.U. ca membru cu drepturi depline. Republică prezidențială, potrivit Constituției din mai 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă de un cabinet, condus și numit de președinte.

AVICULTURĂ s. f. 1. Creșterea păsărilor. 2. Știință care studiază tehnologiile de creștere și ameliorare a speciilor și raselor de păsări în scopuri economice. – Din fr. aviculture.

vânturel, vânturei, s.m. – (ornit.) Pasăre răpitoare de zi; specie de șoim care preferă stâncăriile; vindereu (Falco tinnunculus). Semnalată în Maramureș (Lengyel, 2007: 27). – Din vânturi (< vânt) + suf. -el (DEX, MDA).

STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii și varietăți de păsări de pădure de talie mică, cu pene brun-roșcate, uneori pătate pe piept cu alb și gălbui; trăiesc în toate continentele și se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). Mierloiul sprinten șuieră o clipă; Un sturz ștrengar îngînă-o turturică. IOSIF, V. 70. Se vor pune-apoi pe joc Pînă chiar și surzii, Cînd vor prinde dintr-un loc Să ne cînte hori cu foc, Din tilincă, sturzii. COȘBUC, P. I 302. ◊ Compuse: sturz-de-iarnă = specie de sturz care iernează la noi și petrece vara în ținuturile nordice (Turdus pilaris); sturz-de-vîsc = specie de sturz care trăiește la noi, iarna în regiunile de șes, vara în regiunile muntoase (Turdus viscivorus viscivorus); sturz-cîntător = specie de sturz care petrece vara la noi, iar iarna în Africa de nord (Turdus ericetorum philomelos); sturzul-viilor = specie de sturz care trăiește vara în ținuturile nordice și care toamna, în timpul migrației, trece prin țara noastră (Turdus musicus musicus).

AVI- „pasăre”. ◊ L. avis „pasăre” > fr. avi-, germ. id. > rom. avi-. □ ~col (v. -col₁), adj., care aparține aviculturii; ~cultor (v. -cultor), s. m. și f., specialist în avicultură; ~cultură (v. -cultură), s. f., disciplină care studiază creșterea și îmbunătățirea speciilor și raselor de păsări; ~form (v. -form) adj., în formă de pasăre.

vânturél, vânturei, s.m. Pasăre răpitoare de zi; specie de șoim care preferă stâncăriile; vindereu (Falco tinnunculus). ■ Semnalată și în Maram. – Din vânturi + suf. -el (DEX, MDA).

CHIRĂI, chirăi, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. (Despre greieri; la pers. 3) A țârâi. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete specifice speciei. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa; a geme; a plânge. – Formație onomatopeică.

ALCION s.m. 1. (Zool.) Specie de pescăruș albastru. 2. (Liv.) Pasăre marină legendară. [Pron. -ci-on. / < fr., lat., gr. alcyon].

CORCODÉL (< corcod, onomat.) s. m. Gen de păsări subacvatice, cuprinzînd c. 20 de specii, larg răspîndite (cu excepția zonelor arctice), foarte bune înotătoare și cufundătoare, fără coadă și cu picioarele așezate în partea posterioară a corpului. În România se întîlnesc patru specii ca oaspeți de vară (clocitoare): c. mare (Podiceps cristatus), c. cu gît roșu (P. griseigena), c. cu gît negru (P. nigrocollis) și c. pitic (P. ruficollius) și o specie, accidental, iarna: c. de iarnă (P. auritus).

RECTRÍCE s. f. (ORNIT.) (< lat. rectrix, direcție) Fiecare dintre penele mari și puternice ale cozii unei păsări, cu rol de cârmă și de echilibru. La unele specii (ex. la păun, la pasărea-liră), r. masculului sunt foarte lungi, având rol de ornament; uneori sunt etalate („rotite”) în cursul paradelor nupțiale.

MAYR [máiər], Ernst (1904-2005), ornitolog și biolog american. A propus o definiție a speciei (1940), fondată pe criteriul interfecundității și studiul speciației determinate de existența unei bariere geografice temporare sau permanente între două populații ale aceleiași specii; aceasta a contribuit la elaborarea teoriei sintetice a evoluției. Lucrări: „Păsările Pacificului de sud-vest”, „Speciile animale și evoluția”.

RITUÁL, -Ă (< fr., lat.) adj., s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri. 2.S. n. Orânduiala unei ceremonii religioase. ♦ Ceremonial derivat din vechi tradiții religioase, care se desfășoară după anumite reguli, cu prilejul unor momente importante ale existenței (nașterea, botezul, căsătoria, moartea) sau în legătură cu succesiunea anotimpurilor și cu etape din procesul muncii (semănatul, culesul recoltei etc.). R. are strânse legături cu folclorul, desfășurarea sa fiind punctată, la poporul român, cu numeroase cântece, ca orație de nuntă, bocetul, cântecele drăgaicei, ale cununiei etc. (BIOL.) R. de curtare = comportament care precede la diverse specii de animale actul sexual; include posturi și manifestări cu caracter stereotip ale masculului, având aspecte strict individualizate în funcție de specie. Ex. parada nupțială la păsări, oferirea rituală a hranei, luptele rituale.

CHIRĂI, chirăi, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) 1. (Despre greieri; la pers. 3) A țârâi. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete specifice speciei. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa; a geme; a plânge. – Formație onomatopeică.

GURĂI, pers. 3 gurăie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunetele caracteristice speciei căreia îi aparține; a gînguri. Din cînd în cînd se auzea cîte o gaiță ori cîte un sturz, turturica gurăia, ciocănitoarea bătea-n scoarța copacului. SLAVICI, O. I 223.

STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. (Sunetele emise sînt mai ales interjecții) 1. A scoate țipete, a răcni (pentru a îndemna la o acțiune sau a opri o acțiune). Trage de hățuri, pocnește din bici, strigă din rărunchi și pînă la urmă poștalionul... iese din noroiul cleios. CAMIL PETRESCU, O. I 264. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. Romînul bate-n boii săi; Eu strig la el, mai țip la ei, Și boii spărieți pornesc ca niște zmei. ALECSANDRI, T. I 351. ◊ Tranz. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mierla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. 2. (Rar, despre instrumente muzicale) A răsuna. Porni deodată un bucium, de departe, de departe tare, să strige prelung. SADOVEANU, O. I 517. 3. A semnaliza (ceva) prin strigăte; a da alarma; a cere ajutor. Mă vaiet, strig cu suspinuri, Dar nu găsesc ajutori; Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, Cînd durerea-i de amori. CONACHI, P. 106. Noaptea sare prin somn, tresare... țipă, strigă, cere ajutor, se vaietă. ȘEZ. II 129. 4. (Despre animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. V. cînta, țipa, zbiera, urla. Strigă lupul la hotară Și s-aude-ntr-altă țeară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. Cucule, pasere-albastră, Ce-mi strigi atît la fereastră? HODOȘ, P. P. 42. II. (Sunetele sînt de obicei articulate în cuvinte și fraze) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A spune, a enunța (ceva) cu glas puternic. Își luă inima în dinți și strigă: – Asta să fie logodnica mea. ISPIRESCU, L. 35. Da ce-i acolo? strigă baba înspăimîntată! CREANGĂ, P. 11. Arald! strigă crăiasa – las’ fața să-mi ascund. EMINESCU, O. I 98. Chiar așa să fie, noi să strigăm cu entuziasm: vivat drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 368. ◊ (Construit cu dativul) Ăsta-i catehismul gradatului, ne striga nouă învățătură domnul plotonier. SADOVEANU, P. M. 81. ◊ Expr. A striga ca din gură de șarpe v. gură (I 1). A striga în gura mare sau a striga cît îl ia (sau îl ține) gura v. gură (I 3). A striga din băierile inimii v. baieră (1). ♦ A-și exprima cu glas puternic voința; a vocifera. Dă-mi-l mie pe domnul Alexi, măi! strigă altul și începură să strige cu toții. DUMITRIU, N. 55. Ce strigă?... – Aleg pe Bogdan, măria-ta... – Parcă ș-un alt nume. Nu strigă toți la fel. DELAVRANCEA, O. II 73. ♦ A se văicări, a se jeli cu glas tare. Capul corbului, zvîrcolindu-se dureros, striga cu jale zicînd: – Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ți-am auzit, dar de văzut nu te-am văzut. CREANGĂ, P. 226. Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. 2. Tranz. (Complementul indică un obiect cerut, reclamat) A cere cu glas tare, a reclama, a pretinde (să vină, să se aducă, să se înfăptuiască). Caii la butcă a strigat, Ș-a plecat din conac în conac. SEVASTOS, N. 130. În Cameră discutau, La țărani nici că gîndeau, Dacă au pămînt sau n-au, Dar război mereu strigau. ANT. LIT. POP. I 21. ◊ Intranz. (Fig.) Cîmpurile strigau după ploaie. STANCU, D. 110. ♦ (Învechit și arhaizant) A chema la serviciul militar, a da ordin oamenilor să se adune; a mobiliza. Domnia striga într-una gloatele și făgăduia leafă – și se strîngea țărănime multă. SADOVEANU, O. VII 147. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «pe», și indicînd persoana căreia i se adresează vorbitorul) A-i adresa cuiva vorbe aspre; a se răsti la cineva, a vorbi cu dușmănie. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară; pentru că ea, mititica, nu-i vinovată cu nemic. CREANGĂ, P. 116. Foaie verde de urzică, Hîdele la mine strigă, Strigă chiar ca la un lup, De pe-aicea să mă duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. 4. Tranz. A chema (pe cineva) să vină (adesea spunîndu-i tare numele). Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. DELAVRANCEA, H. T. 94. Atunci să mă strigi repede pe mine și eu l-oi dumica-n bucățele. SBIERA, P. 31. Strigă-l, strigă-l zău, măicuță, C-apucă pe potecuță, Să-și caute altă drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ (Întărit prin «pe nume») Copiii și nevasta lui... au rupt-o de fugă înspăimîntați. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. După Radu se lua, Tot pe nume mi-l striga. ANT. LIT. POP. I 469. Numai ea că l-a văzut, Numai ea l-a auzit Și pe nume l-a strigat Și așa l-a întrebat... TEODORESCU, P. P. 360. ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor dintr-o școală, dintr-o clasă. Într-o zi dascălul... a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul. CARAGIALE, M. 14. ◊ Absol. Suflă vîntu-n paie ude, Eu strig, mîndra nu m-aude. – Ba zău, bade, aud bine, Dar nu pot veni la tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după», rar construit cu dativul) Începu a striga după feciori – nimeni nu-i răspunde, apoi începu a-i căuta pe tot locul. RETEGANUL, P. II 5. Cît trăiești, bade, pe lume, Nu striga mîndrei pe nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. ♦ A deștepta pe cineva din somn (chemîndu-l pe nume). Acum gîndi mohorît că ea și cu fata ei nu fac nimic, stau degeaba, pe ele omul nu le strigă să se scoale, dimineața. PREDA, Î. 178. 5. Tranz. A face cunoscut (anunțînd cu glas tare); a vesti, a anunța, a comunica (ceva). Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său... a izbutit să aducă mere. ISPIRESCU, L. 74. 6. Tranz. (Construit cu dativul) A denumi pe cineva, a da cuiva epitetul de... Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Fărcu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ♦ (Rar, impers.) A purta numele..., a se numi, a se chema. Cum te strigă? – Zori-de-zi. – Ei, cumetre Zori-de-ziuă, ia spune, ce cați pe-aci? EMINESCU, L. P. 127. 7. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. Cine joacă și nu strigă, Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Strigă, strigă, să se strîngă Fetele din valea lungă Ca oițele la strungă. id. ib. 360.

cântare sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/ Pl: ~tări / E: cânta] 1 Emitere (cu vocea sau cu un instrument) a unui șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. Si: cântec (1). 2 Cântătură (1). 3 Sunete plăcute la auz, scoase de păsări sau insecte, specifice fiecărei specii Si: cânt (2), cântec (2). 4 Compoziție literară (mai ales în versuri) sau parte a unei compoziții literare cu caracter laudativ. 5 (Pex) Glorificare. 6 (Reg) Bocet.

chirăi [At: I. CR. I, 122 / V: cher~ / Pzi: chirăi / E: fo] 1 vi (D. unele păsări) A scoate sunete specifice speciei. 2 vi (D. greier) A țârâi. 3 vi (D. om; pop) A țipa. 4 vi (D. om; pop) A scânci. 5 vr (D. om; pop) A se văita.

gurăi vi [At: DEX / Pzi: 3 ~ie / E: gură + -ăi] (Rar; d. unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei.

păsărar [At: (a. 1812) GCR II, 208/33 / Pl: ~i / E: păsare + -ar] 1-2 sm (Înv) Vânător de păsări care vânează cu șoimi. 3-4 sm (Vânzător sau) crescător de păsări. 5-6 sm, a (Șîc uliu-~) (Specie de uliu) care are mărimea unui porumbel, spatele de culoare cenușie închisă, partea ventrală albă sau roșcată, dungi transversale dese, de culoare brună întunecată Si: uliu păsăresc (Accipiter nisus). 7 sm (Orn; reg; șîc ~-cu-gheare-scurte) Ulișor (Accipiter badius brevipes).

pârâitor, ~oare [At: GHICA, S. 301 / V: (îvr) părăi~, pârăitoare sf / P: ~râ-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: pârâi + -tor] 1-23 a (Rar) Care pârâie (1-23). 24 sf Fâșie de hârtie care se leagă de cele două capete de sus ale spetezelor zmeului pentru ca, la înălțarea acestuia, să producă un zgomot specific puternic datorită acțiunii vântului Si: vâjâitoare, zbârnâitoare. 25-26 sf (Pop) Zbârnâitoare folosită (pentru speriat păsările sau) ca jucărie. 27 sf Specie de lăcuste de culoare cafenie sau neagră care, în timpul zborului, produce un zgomot specific, sacadat.

pitpălăci vi [At: BUL, FIL. III, 187 / V: (reg) pătpăduchi / Pzi: ~cește / E: pitpalac] (Rar; d. prepelițe; pgn; d. păsări) 1 A scoate sunete caracteristice speciei. 2 (Pgn) A ciripi.

zbieret sn [At: AR (1832) 220²/32 / V: (îrg) ~răt (S și: sbierăt), (înv) zbiarăt (S și: sbiarăt) / S și: sb~ / Pl: ~e / E: zbiera + -et] 1 Sunet puternic, caracteristic speciei, scos de animale și păsări Si: răcnet (1), răget, strigăt, țipăt, urlet, (rar) strigătură, (îvp) zbierat (2), zbierătură (2), (îrg) răcnitură, zbier (1), (înv) răcnire (1), strigăt (1), urlare, zbierare (2), (îvr) strigare, (îvr) țipătură, urlat, urlătură, behăire, behăit, behăitură, muget, mugire, mugit, mugitură, râncăit. 2 Sunet puternic scos de om (pentru a porni sau a opri o acțiune ori din cauza spaimei, mâniei, bucuriei etc.) Si: răcnet, răget, strigăt (1), țipăt (1), urlet, (rar) strigătură (1), (înv) zbierare (4), (îvp) zbierat (4), zbierătură (4), (îrg) răcnitură, zbier (2), (înv) chemare (1), răcnire, strigăt (1), țipare¹, urlare, (îvr) țipat¹, țipătură, urlat.

zuzui vi [At: NEGRUZZI, S. I, 195 / V: ~zăi, (îvr) ~zăni, ~zini, zizăi / Pzi: ~esc, 3 zuzuie, zuzuiește / E: fo] 1 (Pop) (D. insecte, mai ales d. albine) A zbârnâi (1). 2 (Rar, d. unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. 3 (Rar; d. ape curgătoare, ploaie, frunze sau alte elemente ale naturii) A murmura. 4 (Îvp; d. obiecte din metal, de sticlă etc.) A zăngăni (1).

zvoni [At: MARIAN, NA. 336 / V: (reg) ~na / S și: sv~ / Pzi: ~nesc / E: zvon¹] 1 vi (Reg; d. clopote) A bate (170). 2 vi (Rar; d. insecte) A zbârnâi (1). 3 vi (Spc; rar; d. păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. 4 vi (Rar; d. vânt) A șuiera. 5 vi (Rar; d. ape) A susura. 6 vi (D. glasul omenesc) A se auzi sau a răsuna de departe, confuz. 7 vrim (D. știri, vești) A circula (din om în om) Si: (înv) a se zvodi. 8 vrim (Pex) A se scorni.

silvie¹ sf [At: DOMBROWSKI, P. 313 / Pl: ~ii / E: Sylvia] 1 (De obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor păsări caracterizate prin cioc scurt și turtit, cu peri la colțuri, prin picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată (Sylvia). 2 (Îc) ~-de-țărm (sau ~-de-țărmuri, ~-grelușel, ~-mătăsoasă) Pasăre cu gâtul alb pătat cu gri, care scoate un sunet caracteristic și care trăiește în zăvoaiele de pe lângă râuri (Locustella fluviatilis). 3 (Îc) ~-de-mlaștină (sau ~-mătăsoasă) Pasăre de culoare brună-roșiatică pe partea superioară și albă pe partea inferioară (Cettia cetti).

striga [At: COD. VOR.² 22^r/8 / Pzi: strig, 6 și (înv) strâg / E: ml *strigare] 1 vi (D. oameni) A scoate țipete puternice (pentru a îndemna la o acțiune sau pentru a opri o acțiune ori de durere, de spaimă, de mânie etc.) Si: a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg) a stricni². 2 vt (Reg; îe) A ~ oarba cuiva A da cuiva cu oarba Vz oarba. 3 vi (Îvr) A se tângui cu voce tare Si: a plânge. 4 vi (Fig; d. instrumente muzicale) A răsuna. 5 vi (D. animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei Vz cânta, țipa, urla, zbiera. 6 vi (D. oameni) A semnaliza (ceva) prin strigăte. 7 vi A cere ajutor prin țipăte. 8 vt A spune (3) cu glas foarte puternic. 9 vi (Îvr) A se pronunța (cu insistență) pentru cineva sau ceva. 10 vi (Înv) A stărui în favoarea cuiva. 11 vi A vorbi cu glas puternic (pentru a-și impune voința) Si: a vocifera. 12 vi (Înv) A aduce laudă, slavă (prin strigăte de bucurie, recunoștință). 13 vt (Îvr) A cere (cu glas tare și cu insistență) Si: a pretinde. 14 vt (Înv) A face apel la bunăvoința cuiva. 15 vi (Înv) A adresa o rugăminte (cu glas puternic). 16 vi (Înv; rar; d. persoane) A conduce (5). 17 vi A protesta (cu tărie, cu convingere). 18 vi (Adesea udp „la”, înv „spre”, „asupra”, reg „pe”) A-i vorbi cuiva pe un ton amenințător (aspru și cu dușmănie) Si: a răcni¹, a se răsti¹, a se rățoi², a țipa, a urla, a zbiera, a se zborși, (pop) a se oțărî, (pfm) a se stropși (17), (înv) a se răpști, (reg) a se aspri (5), a se născocorî, a se răboli, a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui¹, a se răscocora, a se războti. 19 vt (C. i. oameni) A chema (de la distanță) cu glas puternic (rostindu-i numele), ca să vină, să asculte, să-i comunice ceva etc. 20 vt (Îe) A ~ catalogul A face apelul nominal al elevilor dintr-o școală sau dintr-o clasă, al studenților, al unui grup de cursanți Si: a lua prezența. 21 vi (Mil; înv; adesea urmat de determinarea „în leafă”) A mobiliza ca mercenari. 22 vt (Pop) A porecli. 23 vtim (Îvp) A se chema (într-un anumit fel). 24 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 25 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 26 vt (Fșa; la jocul de cărți) A anunța cu voce tare o formație de joc, la începutul sau în timpul unei partide, în funcție de regulile jocului. 27 vt (Îvr) A propovădui. 28 vt (Înv; c. i. oameni) A proclama. 29 vi A spune strigături la joc. 30 vi A conduce jocul prin chiuituri și strigături Si: a chiui (6).

zuzui vb. IV. intr. (pop.) 1 (despre insecte, mai ales despre albine) A zumzăi. ♦ (despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. 2 (despre ape, izvoare, valuri etc.) A susura, a murmura, a șopoti. ♦ (despre vînt) A șuiera. ♦ (despre frunze) A foșni. 3 (despre obiecte din metal, de sticlă etc.) A zurui. • prez.ind. pers. 3 zuzuie, – iește. și zuzăi vb. IV. /form. expr.

BÎTLĂNAȘ sm. 🐦 1 dim. BÎTLAN ¶ 2 Pasăre din ordinul picioroangelor, o specie mai mică decît boul-de-baltă, de care se deosebește prin ciocul ceva mai lung și prin penele de coloare roșcată, pe alocuri (spate, aripi și coadă) negre: numită și „scroafă-de-baltă” sau „stîrc-pitic” (Ardetta minuta) (🖼 501).

A STRIGA strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice și stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a țipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniștea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a țipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare

A ȘUIERA, șuier 1. intranz. 1) (despre vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un sunet ascuțit și continuu; a țiui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung și ascuțit (străbătând aerul cu mare viteză); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascuțit și puternic, suflând cu putere aerul printre buze sau într-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalații speciale) A produce un sunet lung și strident. 5) (despre unele animale sau păsări) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu șuierături. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta suflând aerul printre buze. [Sil. șu-ie-ra] /<lat. subilare