HALVA, (rar) halvale, s. f. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. – Din tc. halva.

SĂMÂNȚĂ, semințe, s. f. 1. Parte a plantelor superioare (închisă în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ◊ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative întrebuințate în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

MIEZ ~uri n. 1) Partea inferioară, de obicei moale, a unui fruct, a unui sâmbure, a pâinii. ~ de nucă. 2) Partea din mijloc a unui lucru. ~ul osului. 3) pop. Partea comestibilă, curățată de coajă, a semințelor (de floarea-soarelui, de dovleac etc.). 4) Moment când o acțiune sau un fenomen în desfășurare atinge cea mai mare intensitate; toi. * ~ul nopții mijlocul, toiul nopții. ~ul verii mijlocul, toiul verii. 5) fig. Partea esențială a unei probleme; esență; fond. * Cu ~ cu conținut, cu tâlc. /<lat. medius

RĂSĂRITĂ ~e f. reg. 1) Plantă erbacee oleaginoasă, cu tulpina înaltă, cu flori mari, galbene, cultivată pentru semințele ei, din care se extrage ulei comestibil; floarea-soarelui. 2) colect. Semințele acestei plante. /v. a răsări

HALVÁ s.f. Produs alimentar specific țărilor orientale, făcut din pastă de susan (tahân); halvaua poate fi simplă (de culoare gălbuie) sau marmorată cu adaos de arahide, migdale, fistic sau cacao; ca surogat se folosește și pasta din semințe de floarea-soarelui.

alva (-ale), s. f. – Produs alimentar dulce, preparat din semințe de floarea-soarelui și zahăr. – Var. halva. Mr. hălvă, megl. alvă. Tc. halva, din arab. halwa (Șeineanu, II, 200; Lokotsch 804). – Der. alviță, s. f. (produs alimentar fabricat din miere, nuci etc.); alvițar, s. m. (fabricant sau negustor de alviță); (h)alvagiu, s. m. (alvițar).

pălăndic, pălăndici, s.f. (reg.) turtă făcută din făină de porumb amestecată cu semințe de floarea-soarelui și coaptă pe plită.

pogace, pogăci, s.f. (reg.) 1. turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de fâină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. 2. azimă în spuză. 3. turtă dulce. 4. pâine muiată în miere, care se dă mirilor. 5. mămăligă tăiată felii prăjită pe jăratic. 6. turtă din semințe de floarea soarelui sau de dovleac, după extragerea uleiului din ele. 7. mâncarea servită cuscrilor în ziua logodnei de către mire.

oloi, (oleu), s.n. – (pop.) 1. Ulei, undelemn. Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: „Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă” (Bârlea 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars (Rona, Giulești, Budești, Mara) sau oloi puturos (Mara); naft, dohot, hopâc, opaiț (ALR 1971: 330). – Din sl. olej.

pogace, s.f. – 1. Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de bostan (din care s-a extras uleiul). Se folosește ca hrană la animale. 2. (gastr.) „Turtă coaptă în spuză și făcută din mămăligă, în care se pune și aiu” (Papahagi 1925). Pogacea, poreclă. Pogăcieș, nume de familie (nobiliară) din Hideaga. – Din srb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche (DEX).

SĂMÂNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

HALVA, (2) halvale, s. f. 1. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. 2. Sortiment de halva (1). – Din tc. halva.

HALVA, (rar) halvale, s. f. Preparat dulce, făcut din tahîn sau semințe de floarea-soarelui și zahăr. Alvițele, halvalele și toate prăjiturile [erau] înecate în zeama de zahăr. DUMITRIU, N. 266. Haidem cu toții în tîrg... să cumpărăm smochine ș-o cutie mare de halva. VLAHUȚĂ, O. AL. II 17. Trimite-mi de la Gh. Mateescu... 3 kilo (zi trei) de halva. CARAGIALE, O. VII 190. Acu o mîncat o ocă de măsline ș-o putină de halva. ALECSANDRI, T. 1144.

PLOMBĂ, plombe, s. f. Material special folosit de dentiști pentru a astupa caria unui dinte, după ce acesta a fost tratat medical; (concretizat) carie astupată în acest fel și materialul folosit pentru aceasta. Buzele subțiri dezveleau cîteodată dinții lungi și lați, ca semințele de floarea-soarelui, pe alocuri tărcați de platina plombelor. C. PETRESCU, A. 421.

SĂMÎNȚĂ, semințe, s. f. 1. (La sg. de obicei cu sens colectiv) Parte a plantelor superioare, de obicei închisă în fruct, care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; (sens curent) parte care se seamănă a unei plante (și care cuprinde uneori și alte organe, în special fructul). Din sălcii ningeau semințele ușoare, albe, ca niște fulgi de zăpadă. SANDU-ALDEA, U. P. 105. Iaca vă dau o mierță de sămînță de mac, amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Pămîntul de-a răcorit Și sămînța-a încolțit. ALECSANDRI, P. P. 388. ◊ Fig. Pămînturile împărătești nu binevoiesc a primi totdeauna sămînța filozofiei. SADOVEANU, D. P. 19. ◊ Loc. adj. De sămînță = păstrat și folosit pentru reproducere. E amenințat să rămîie fără porumb de sămînță. REBREANU, R. I 234. Mai întotdeauna o dată cu sămănatul popușoilor, printre grăunțele de sămînță se amestecă și sămînță de cînepă. PAMFILE, A. R. 70. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative întrebuințate în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. Cataplasmă cu semințe de in. 2. (Popular, cu sens colectiv) Nume dat ouălor unor insecte. 3. Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. și adv. De sămînță = pentru prăsilă, pentru reproducere. De la o nuntă, Costică Bibescu se făcuse c-un rățoi ș-o rață de sămînță. SADOVEANU, P. M. 14. Nu-i gîscă, ci-i gînsac, l-am cumpărat de sămînță. CREANGĂ, P. 43. ♦ (Neobișnuit, cu sens colectiv) Microbi, germeni. În Iafa soldații lui Napoleon căpătară sămînță de ciumă. BOLINTINEANU, O. 292. 4. (Învechit și popular, cu sens colectiv) Progenitură, urmaș, descendent. Bunurile mele și toată averea mea, precum și împărăția mea, vor rămînea la cei străini după moartea mea, că eu n-am sămînță de bărbat. RETEGANUL, P. III 13. 5. Specie, gen, fel, soi; viță, neam, seminție. Uracu zise, răstit: – Trebuie să-i tăiem pe toți, oameni buni... Intrăm prin casele lor și le stingem sămînța de pe fața pămîntului. DUMITRIU, N. 99. Nu s-a pierdut sămința noastră de pescari. DAVIDOGLU, O. 52. Așa i-i sămînța lui, din oameni răutăcioși; tată-său e crîșmar hoțoman. MIRONESCU, S. A. 59. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai; parcă a pierit sămînța omenească de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 201. ♦ Parte mică, neînsemnată, urmă mică din ceva; nici unul, nimeni. Supărarea părintelui Oșlobanu ajunsese la culme; să nu vadă sămînță de călugăr pe la biserica lui, că-i potopește! CREANGĂ, A. 80. ◊ Expr. Pe rudă pe sămînță v. rudă. ♦ Rasă, specie de animale. De unde-ai dobîndit așa sămință de boi? SADOVEANU, O. VII 239. S-au... introdus turme de merinoase, de unde toată lumea poate să prinză la sămință bună. I. IONESCU, D. 466. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen, izvor, sursă. Sămînța dezrobirii, ca să spun așa, ei au aruncat-o la noi. PAS, L. II 182. După ce s-a însurat, a căutat omul să muncească cu drag, să prindă și el sămînță de parale. SADOVEANU, O. II 151. ♦ Cauză, pricină, pretext, motiv. Lucrului pentru care se învrăjbesc oamenii, noi îi zicem sămînță de gîlceavă. ISPIRESCU, U. 2. Nu vedeți c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagăn unor viețe ce semințe sînt de ură? EMINESCU, O. I 157. Unde-i să vadă ce blăstăm și-o făcut cu banii, lăsînd în urmă-i sămînță de vrajbă. ALECSANDRI, T. 914. ◊ Expr. Sămînță de vorbă = prilej de a începe vorba, ocazie de discuție, intrare în discuție. Începu a găsi sămînță de vorbă, începu... a-și aminti. SADOVEANU, P. S. 230. A căuta sămînță de vorbă = a căuta ceartă. Iar cauți sămînță de vorbă, măi Buzilă? CREANGĂ, P. 255. Nicu se opri chiar în drum și-o întrebă ce mai face, cătînd, cum se zice, sămînță de vorbă. CONTEMPORANUL, V_II 485. A avea sămînță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală, a avea mîncărime de limbă, a fi flecar.

oloi, oloiuri, (oleu), s.n. – (pop.) 1. Ulei, undelemn. Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: „Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă” (Bârlea, 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars (Rona, Giulești, Budești, Mara) sau oloi puturos (Mara); naft, dohot, hopâc, opaiț (ALRRM, 1971: 330). – Din magh. olaj „ulei” (Scriban; Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

pogace, s.f. – (reg.) Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de bostan (din care s-a extras uleiul). Se folosește ca hrană la animale. „Turtă coaptă în spuză și făcută din mămăligă, în care se pune și aiu” (Papahagi, 1925). ♦ (onom.) Pogăcean, Pogăciaș, Pogăceș, nume de familie (nobiliară) din Hideaga (84 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din srb. pogača (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX), magh. pogácsa „turtă dulce” (Galdi, cf. DER; DEX, MDA), germ. dial. Pogatsche (DEX, MDA).

halva sf [At: (a. 1791) DOC., ap. DA ms / V: alva / Pl: ~le / E: tc halva] Prăjitură orientală făcută din tahân, semințe de floarea-soarelui, făină sau griș, cu zahăr sau miere, uneori cu adaos de alviță, nuci, cacao etc.

pălăndic sm [At: LEXIC REG. 21 / Pl: ~ici / E: ns cf pălăncuță] (Trs) Turtă făcută din făină de porumb amestecată cu semințe de floarea-soarelui și coaptă pe plită.

pogace [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 325 / V: (reg) boace sf, bogace sf, bogaci sn, bohaci sn, ~aci sn, ~acie sf, pohace sf, pohagi sn, pohoace sf / Pl: ~găci, ~ / E: mg pogácsa, ger dal Pogatsche, srb pogača] 1 sf Turtă făcută din făină de grâu cu jumări de porc sau din mălai, preparată în diferite feluri după regiune, coaptă de obicei în vatră, sub spuză. 2 sf (Reg; îe) E pace de ~ Se spune pentru a arăta că nu se poate face cu nici un chip un lucru. 3 sf (Trs; Ban; spc) Azimă făcută din făină de grâu prin coacerea aluatului în spuza din vatră. 4 sf (Trs; spc) Un fel de pâine făcută cu scorțișoară, care se mănâncă la serbările familiale. 5 sf (Trs; spc) Pâinișoară făcută din aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâinea. 6 sf (Mun; spc) Un fel de turtă dulce făcută din aluatul rămas de la alte produse de patiserie. 7 sf (Buc; Trs) Pâine de grâu muiată în miere, care se dă mirilor după cununie. 8 sf (Trs) Mămăligă tăiată felii prăjită pe jăratic. 9 sf (Trs) Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de dovleac din care s-a extras uleiul. 10 sf (Reg; csc) Mâncărurile servite de familia viitorului mire cuscrilor în ziua logodnei. 11 a (Trs; Ban; îs) Mere ~găci Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape.

tescovină sf [At: (a. 1725) IORGA, S. D. XIV, 25 / V: (reg) dis~, tăs~, ~oi~, ~cui~, ~cuv~, tis~, tros~, țeșc~ sf troscovin sn / Pl: (rar) ~ne / E: ns cf tescui] 1 Ceea ce rămâne după stoarcerea mustului din fructe, mai ales din struguri Si: (reg) boască, boștină, comină, prăștină, tărchilă. 2 (Șîs rachiu de ~) Rachiu obținut prin fermentarea resturilor de la stoarcerea mustului din struguri. 3 (Reg) Resturi de la sfecla de zahăr din care s-a extras zahărul și care servesc la hrănirea și îngășarea vitelor Si: (reg) borhot. 4 (Reg; îf țeșcovină) Rămășiță de semințe (de floarea-soarelui, cânepă, dovleac etc.) din care s-a stors uleiul Si: (reg) trușnic (1).

olói, oloiuri, (oleu), s.n. (pop.) 1. Ulei, undelemn. ■ Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: „Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă” (Bârlea, 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars sau oloi puturos; naft, dohot, hopâc, opaiț. – Din magh. olaj „ulei” (DEX, MDA).

pogáce, s.f. (reg.) 1. Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de bostan (din care s-a extras uleiul), folosită ca hrană la animale. 2. Turtă coaptă în spuză, făcută din mămăligă, „în care se pune și aiu” (Papahagi, 1925): „Cocoana o făcut foc și i-o făcut tri pogăcele de mălai pă șpori, cum era atunci” (Bilțiu, 2007: 53). 3. Turtă din aluat, coaptă pe plită. ■ (onom.) Pogăcean, Pogăciaș, Pogăceș, nume de familie (nobiliară) din Hideaga. – Din srb. pogača (Șăineanu, Scriban, DEX), magh. pogácsa „turtă dulce” (DEX, MDA), germ. dial. Pogatsche (DEX, MDA).

bomboane agricole expr. semințe prăjite de floarea-soarelui sau dovleac.

TAHÂN, tahânuri, s. n. Făină din semințe de susan, de floarea-soarelui, nuci, arahide, migdale dulci prăjite, din care se prepară halvaua. ◊ Făină din semințe de susan din care se prepară mâncăruri de post; mâncare preparată din această făină – Din tc. tahīn.

ȘROT ~uri n. Produs furajer rezultat în procesul extragerii uleiului din semințe. ~ de in. ~ de floarea-soarelui. /<germ. Schrot

TAHÂN, (2) tahânuri, s. n. 1. Făină din semințe de susan, de floarea-soarelui, nuci, arahide, migdale dulci prăjite, din care se prepară halvaua. ♦ Făină din semințe de susan din care se prepară mâncăruri de post. 2. (La pl.) Sorturi sau mâncăruri preparate din această făină (1). – Din tc. tahīn.

TAHÂN ~uri n. Făină obținută prin măcinarea semințelor uleioase prăjite (de nuci, floarea-soarelui, arahide, migdale, susan etc.), folosită pentru a prepara halvaua. /<turc. tahin

UNTDELEMN n. Ulei vegetal comestibil, extras din semințele sau fructele unor plante (floarea-soarelui, măsline etc.). ◊ A ieși deasupra ca ~ul a) ieși la iveală; b) a învinge. /unt + de + lemn

sclonți, sclonțesc, vb. IV (reg.; despre semințele de dovleac sau de floarea-soarelui) a sparge în dinți (pentru a mânca miezul).

PĂLĂRIE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

clințî, clințesc, vb. tranz. – A desface cu dinții semințe de dovleac sau de floarea-soarelui (Lenghel, 1979). – Cf. clanț, clănțăni sau clință „clanță”.

pălărie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 69/14 / Pl: ~ii / E: it cappelleria] 1 Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă cu boruri de forme variate și confecționat din fetru, catifea, pai, piele, fibre sintetice etc. 2 (Fam; îe) A lovi (sau a pocni, a plesni) pe cineva în ~ sau a-i turti (cuiva) ~ia A nimeri punctul slab al cuiva. 3 (Îae) A atinge pe cineva cu o vorbă ofensatoare. 4 (Îal) A da cuiva o veste neașteptată. 5 (Reg; îe) A azvârli cu ~ia după lună A acționa necugetat. 6 (D. femei; îe) A purta ~ia A fi mai mare în casă, a porunci. 7 (Reg; îe) A umbla cu flori la ~ A nu-i păsa de nimic, a umbla fără nici o grijă. 8 (Reg; îe) A avea casa sub ~ A fi foarte sărac. 9 (Bot; Mol; îc) ~ia-șarpelui Bureți pestriți (Amanita muscaria). 10 (Îae) Burete șerpesc (Lepiota procera). 11 (Îae) Ciupercă veninoasă cu partea superioară neagră și cu piciorul alb, cu miros urât, care crește în locurile umbroase din păduri și livezi (Coprinus picaceus). 12 (Îc) ~ia-cucului Plantă erbacee din familia geraniceelor, cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze palmat-lobate și cu flori roșii-brune sau violete închis, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) andrișea, pliscariță, priboi, sovârf (Geranium phaeum). 13 (Îc) ~ia-cioarei Burete necomestibil nedefinit mai îndeaproape. 14 (Pan) Parte superioară, în formă de pălărie (1), a unei ciuperci. 15 (Pan) Disc al florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. 16 (Pan) Abajur. 17 (Pan) Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, prin care se scoate fitilul Si: (reg) plească. 18 (Glg; îs) ~ de fier Parte superficială din zona de oxidație a zăcămintelor metalifere, bogată în limonit, minerale silicoase, diverși oxizi și hidroxizi, săruri greu solubile ale unor metale. 19 (Reg) Roată dințată făcută din fontă, care învârtește, la mașina de secerat, altă roată, numită pepenoaică. 20 (Reg) Dâmb acoperit cu copaci, mai ales cu goruni. 21 (Trs) Oaie cu capul negru.

sclonți vt [At: LEXIC REG. II, 108 / Pzi: ~țesc / E: ns cf clonț] (Mar; c. i. semințe de dovleac sau de floarea-soarelui) A sparge în dinți, pentru a mânca miezul.

clințî, clințesc, v.t. A desface cu dinții semințe de dovleac sau de floarea-soarelui. – Cf. clanț, clănțăni sau clință „clanță”.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.^[1]

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pîn' vineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

FLOARE sf. 1 🌿 Partea plantei, alcătuită din foi sau petale, albe sau colorate, adesea mirositoare, care se desvoltă, la o anumită epocă a anului, pe ramurile ei și în care se găsesc organele de reproducere (🖼 2129): zilele omului sînt ca ~a cîmpului ZNN.; proverb: cu o ~ nu se face (primă) vară, dintr’un singur exemplu nu se poate trage nici o concluzie; ~ la ureche, lucru ușor, de puțină însemnătate: lucrurile cele mai grele ... la el erau ~ la ureche ISP.; de florile mărului, Mold. Trans. de flori de cuc, în zadar, de geaba, fără nici un folos, numai cu numele: căci nu doară de florile mărului se îndoapă cu învățătura cîte 20 și 30 de ani ISP.; nu sînt eu numai de florile mărului prințipul Zamfir I. -GH.; nu ți-i greu să-ți pierzi vremea de flori de cuc? ALECS.; nu de flori de cuc i-au pus oamenii numele Procletul RET.; a pune flori după ureche, a înșela, a încornora, a pune coarne: vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijitu cel de Gălușcă? ALECS.; copil din flori, copil nelegitim, bastard ¶ 2 Ori-ce plantă de ornament: un ghiveciu de flori ¶ 3 🌿 Se întrebuințează cu un epitet sau un determinativ spre a denumi o mulțime de plante: FLOARE-BROȘTEASCĂ, plantă cu flori galbene, numită și „piciorul-cocoșului” sau „rărunchiu” (🖼 2130) (Ranunculus acris); FLOAREA-CĂLUGĂRULUI 👉 CĂLUGĂR 2; FLOAREA-CIUMEI = CIUCURAȘI; FLOAREA-CIUTEI = GĂINUȘI; FLOAREA-CRUCII = PRISTOLNIC; FLOAREA-CUCULUI 👉 CUC; FLOAREA-CUNUNII CURCUBEU 2; FLOAREA DOAMNEI, plantă ce crește în vîrful munților și pe pășunile stîncoase cu frumoase flori albe flocoase; numită și „floarea-reginei” „floarea-domniței”, „albumeală”, „flocoșele” (Gnaphalium leontopodium) (🖼 2131); FLOAREA-FÎNULUI FIRUȚĂ¹; FLOAREA-FLORILOR DIOC; FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI 👉 FIERE; FLOARE-FRUMOASĂ BĂNUȚI; FLOAREA-GRÎULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOARE-DE-LEAC¹, plantă, cu flori galbene-aurii, ce crește prin tufișuri umede; se cultivă adesea ca plantă decorativă; numită și „gălbenele”, „bujorel”, „piciorul-cocoșului” (Ranunculus repens); FLOARE-DE-LEAC² GĂLBENELE (🖼 2132); FLOARE-DE-LINGOARE IARBĂ-DE-LINGOARE; FLOAREA-NOPȚII MIRODENIE 2; FLOARE-DE-OCHI SILUR; FLOAREA-PAIULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOAREA-PĂSĂRILOR, FLOAREA-PAȘTILOR, FLOAREA-PAȘTELUI, mică plantă ierboasă a cărei tulpină face o singură floare albă sau roză care se deschide în Martie-Aprilie (epoca Paștilor); numită și „oiță”, „păștiță”, „găinușă”, etc. (Anemone nemorosa) (🖼 2133): pe covorul galben de frunze moarte dedesubt se arăta albă ... floarea-paștelui SAD.; FLOARE-DE-PERINĂ, plantă cu flori galbene-aurii dispuse în capitule mărișoare frumoase; numită și „iarbă-de-perină” întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria) (🖼2134); FLOAREA-REGINEI 👉 FLOAREA-DOAMNEI; FLOAREA-ȘARPELUI = MAMA-PĂDURII¹; FLOAREA-SOARELUI, plantă originară din America, cu tulpina dreaptă și înaltă uneori de 2 metri, cu flori frumoase și mari, galbene; cultivată mai adesea pentru semințele ei oleaginoase; numită și „sora-soarelui” (Helianthus annuus) (🖼 2135); FLOARE-DE-STEA ARȘENIC; FLOAREA-STUPILOR – ROINIȚĂ; FLOAREA-UNTULUI VERIGEL; FLOAREA-VÎNTULUI FLOAREA-PĂSĂRILOR; FLOAREA-ZMEULUI – BARBA-POPII; – FLORI-DE-PAIE, plantă originară din Australia, cu tulpina țeapănă, cu flori frumoase de diferite colori, cari par uscate ca paiele (Helichrysum bracteatum) (🖼 2136); FLORI-DOMNEȘTI – SURGUCI; FLORI-MĂRUNȚELE – TOPORAȘI (Viola adorata) ¶ 4 Desen, înfățișînd o floare cusută, brodată sau tipărită pe o țesătură: ie albă ca laptele împănată cu flori galbene RET. ¶ 5 Strat de mucegaiu ce se formează la suprafața vinului, oțetului, etc. ¶ 6 🔧 Vîrful ascuțit al sfredelului, care pătrunde în lemn ¶ 7 Bărbia cheii (🖼 2137) ¶ 8 📰 Partea caracterului de tipografie care reprezintă litera sau semnul, spre deosebire de restul suportului de plumb (👉 🖼 893) ¶ 9 ~ de făină, făina cea mai fină ¶ 10 🔬 ~de pucioasă, pulbere de pucioasă obținută prin volatizare sau sublimare ¶ 11 Fig. Tot ce poate fi mai bun, mai fin, mai de seamă, elită: întîmpinat de 340 de tineri Greci ... ~a tinerimii I. -GH.; vecinul meu Bogonos e ~a vecinilor NEGR. ¶ 12 Tot ce poate fi comparat cu frumusețea sau frăgezimea unei flori: cu frumoasă și mîndră ~ a înzestrat literatura română I. -GH. ¶ 13 📖 Ornament al stilului: flori de retorică ¶ 14 Momentul cînd un lucru sau o persoană se află în desvoltarea deplină, în toată frumusețea, în toată strălucirea, în toată puterea: în ~a vîrstei; în ~a tinereții ¶ 15 Aromă, parfum (despre băuturi) ¶ 16 † Coloare, față [lat. florem].

FLOARE flori f. 1) Organ de reproducere al plantelor superioare având o corolă frumoasă și viu colorată. ~ de tei. ◊ În ~ a) care se află în perioada înfloririi; b) frumos și puternic. A da în ~ a începe să înflorească. În ~ea vârstei tânăr. ~ la ureche se spune despre un lucru ușor de îndeplinit. De florile mărului (sau de flori de cuc) fără nici un folos; degeaba. 2) Plantă erbacee cu organul reproducerii frumos colorat și plăcut mirositor. ~ de câmp. ◊ Copil din flori copil născut în afara căsătoriei; bastard. ~ea-soarelui plantă erbacee agricolă cu flori mari galbene, cultivată pentru semințele ei, din care se extrage ulei comestibil. ~ea brumei brândușă. ~ea-grâului albăstriță. ~ -domnească garofiță de munte. 3) Orice plantă cultivată în scopuri ornamentale. Flori de cameră. 4) Imagine în forma organului de reproducere al plantelor (desenată, pictată etc.). Rochie cu flori. 5) Strat de mucegai care acoperă unele lichide (vin, moare, dulceață etc.). 6) Partea superioară mai lată a unui obiect alungit (cui, caracter tipografic etc.). 7) fig. Partea cea mai de frunte; elită. ~ea tineretului. 8) pop. Roșeața obrazului. 9) înv. Culoare frumoasă. [G.-D. florii] /<lat. flos, ~oris

cânepă, s.f. – (bot.) Plantă textilă (Cannabis sativa L.). În Maramureș, până la mijlocul sec. XX a fost materia primă de bază pentru confecționarea îmbrăcămintei și a textilelor de casă. ♦ (gastr.) Din făina de cânepă se obținea o pastă cu care se umpleau plăcintele, ori o supă, numită julfă. Se punea pe varză, tăieței și alte mâncăruri de post. Uleiul din semințe de cânepă a fost înlocuit ulterior cu uleiul din floarea-soarelui. ♦ (med. pop.) În diferite combinații se folosea pentru vindecarea bubelor dulci, a hemoroizilor, pentru reumatism și boli de stomac; se folosea și în medicina veterinară. ♦ (mag.) Câlții de cânepă se foloseau în practici magice de ursit. ♦ Cultura cânepei: „Pământul se ogorește de cu toamnă, se gunoiește iarna, primăvara iar se ară, iar după ce s-a semănat popușoiul se seamănă cânepa, apoi se grăpează. E bine să se păzească până încolțește, căci păsările ridică sămânța cânepei. Cânepa de vară se culege când polenul este copt. Cea de toamnă, care dă sămânța, se culege atunci când s-a copt sămânța. Se culege în snopi, apoi, după ce s-a uscat bine, se pune în apa stătătoare numită topilă, unde, după două-trei săptămâni, putrezește partea lemnoasă, rămânând partea fibroasă. Atunci se scoate, se spală de mâl și, uscată bine, se melițează” (Bârlea, 1924, II: 469). Apoi, se transformă în fuioare, care se periază: „Din periatu iesta să scoteau trei produse: fuiorul, cel mai bun, urzala, mai puțin bună și câlții. Fuiorul să torcea subțire și apoi să urzea” (Memoria, 2007: 2.129). Practica a dispărut o dată cu importul de produse textile industriale: „Când am fost eu mică, am avut cânepă multă, că atunci se semăna cânepă, că nu erau atâtea joljuri în bold” (Vlad Maria, 76 ani, Săliștea de Sus, cf. Bilțiu, 1999: 134). – Lat. pop. *canapa, de la cannabis „cânepă” (Pușcariu, CDDE, Philippide, Rosetti, DA, cf. DER; MDA) < vgr. kannabis (Scriban).

RĂSĂRIRE, răsăriri, s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. 1. (În concurență cu răsărit) Apariția unui astru pe cer. Aștepta în liniște, cum aștepți răsărirea soarelui și coacerea fructelor bătute de razele lui. SLAVICI, O. II 52. Tu nici nu știi, a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește, Ca răsărirea stelei în tăcere. EMINESCU, O. I 120. Bucuria ce avea Robinson privind răsărirea soarelui. DRĂGHICI, R. 61. 2. Încolțirea semințelor și ivirea plantei deasupra pămîntului. În grădinuță urmăresc răsărirea florilor. SADOVEANU, O. IV 397. 3. (Astăzi rar) Tresărire. Și-n somn, cu răsărire, își spunea amărăciunea sufletului pătimaș. DACIA LIT. 146.

INDIA 1. Uniunea Indiană (Bhārat Juktarashtra), stat federal în S Asiei, cuprinzând cea mai mare parte a pen. Hindustan și o serie de ins. grupate în arh. Andaman, Nicobar și Laccadive; 3,3 mil. km²; 913, 2 mil. loc. (1996), locul 2 pe glob după China. Limba oficială: hindi (uzuală engleza). Religia: hinduism (80%), islamism (11%), creștinism (catolici 2%), budism, sikh. Cap.: New Delhi. Orașe pr.: Bombay/Munbay, Calcutta, Delhi, Madras, Hyderābād, Bangalore, Ahmedabad, Kānpur, Nāgpur, Lucknow, Poona/Pune ș.a. Este împărțit în 25 de state federale și 7 teritorii autonome. Relieful acestei țări (care formează practic un subcontinent) are o deosebită varietate morfologică (lanțuri montane cu extindere și înălțimi mari, vaste câmpii, podișuri, coline și deșerturi), hidrografică, climatică, floristică și faunistică. În parte de NV, N și NE a I., în zonele de frontieră, se desfășoară, pe c. 2.400 km lungime, M-ții Himalaya, fiind formați din trei șiruri paralele, separate prin podișuri și văi, iar în cea de NV se află prelungirile M-ților Karakorum, cu alt. max. de 8.611 m (vf. K2, cel mai înalt de pe terit. I.). M-ții Himalaya culminează pe terit. I., în vf. Kanchenjunga (8.598 m), situat la granița cu Nepalul. La poalele M-ților Himalaya se află colinele prehimalayene Siwalik. Sectorul peninsular al I. este dominat de Pod. Deccan (c. 1 mil. km²), cu aspect de platformă, compus din platourile joase (400-500 m alt.) ce se întind la S de M-ții Vindhya și râul Narmada. Podișul urcă spre margini în sisteme muntoase: Vindhya în N, M-ții Gații de Est și, respectiv, Gații de Vest, ce se unesc în S și domină câmpiile litorale Malabar (de-a lungul țărmului M. Arabiei) și Coromandel (spre țărmul G. Bengal). În NE țării se desfășoară Pod. Shillong, iar în NV, Deșertul Thar. În arealul de NNE al I., între M-ții Himalaya la N și Pod. Deccan la S, se desfășoară o parte din C. Indo-Gangetică, deosebit de netedă, una dintre cele mai mari din lume, Clima este tropical-musonică, cu un anotimp secetos (nov.-mai) și altul ploios (iun.-oct.). Precipitații bogate (până la 12.000 mm/an în NE), cu excepția Pod. Deccan (din cauza barierei muntoase) și a Deșertului Thar. Rețeaua hidrografică este dominată de fl. Gange și Brahmaputra, navigabile pe mari distanțe; în Pod. Deccan, mai importante sunt fl. Narmada, Godavari, Krishna și Mahanadi. Vegetație diversificată: pădure deasă pe coasta Malabar și în Assam (NE), junglă în piemontul himalayan, savană în C. Bengal, stepe cu plante xerofite, deșert (în NV). Faună deosebit de bogată, ocrotită într-o importantă rețea de zone. Variate resurse minerale. În 1994, pe terit. I. se exploatau: huilă (254,4 mil. t, locul 4 pe glob; c. 100 miliarde t rezerve), lignit și cărbune brun (19,3 mil. t), min. de fier (60,7 mil. t, locul 5 pe glob; peste 20 miliarde t rezerve), mangan (1,8 mil. t), cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu (200 t), bauxită (5 mil. t), cromite (1,1 mil. t), sare (11 mil. t), fosfați naturali, ilmenit, cianit, grafit, azbest, dolomită, mică, gips (1,9 mil. t) ș.a. Expl. forestiere (bambus, teck, santal – 282,4 mil. m³ lemn). Ind. prelucrătoare, foarte diversificată (împreună cu ind. minieră realizează aproape 1/3 din PNB), plasează I. între primele 10-12 state ale lumii (1994): energie electrică (350.5 miliarde kWh, locul 9 pe glob), cocs metalurgic (10,74 mil. t), fontă și feroaliaje (13 mil. t, locul 8 pe glob), oțel (13,9 mil. t), plumb, cupru rafinat, zinc, cadmiu, cositor, aluminiu (480,8 mii t), locomotive și vagoane, utilaj energetic (motoare electrice, transformatoare), nave, avioane, biciclete (8,9 mil. buc.) și motociclete (2,2 mil. buc.), autoturisme (238,2 mii buc., 1994) și vehicule utilitare (141,6 mii buc, 1992), aparate radio, televizoare (1,19 mil. buc., 1992), mașini de scris și de cusut, tractoare, îngrășăminte chimice (114 mil. 4), derivate petroliere, coloranți, mase plastice și rășini sintetice, acid azotic, clorhidric și sulfuric, amoniac și sulfat de amoniu, sodă caustică, cauciuc sintetic, anvelope, hârtie (2,7 mil. t) și celuloză, fire și fibre artificiale și sintetice, ciment (63 mil. t, locul 5 pe glob), fire și țesături de bumbac și lână, țesături de iută și mătase, confecții, cherestea, pielărie și încălț., produse alim. (zahăr 10 mil. t, locul 2 pe glob, ulei, ceai, conserve, produse lactate, unt, locul 2 pe glob, carne 4,12 mil. t, locul 7 pe glob, bere, țigarete); ind. cinematografică (910 filme de lung metraj, 1991, locul 2 în lume); artizanat. Terenurile agricole ocupă 55,1% din supr. țării (cele arabile c. 50%); irigații pe 43 mil. ha teren. Agricultura concentrează peste 60% din populația activă și contribuie cu c. 1/3 la PNB. I. este al treilea mare producător de cereale din lume (211,52 mil. t 1992; c. 10% din producția mondială). În 1994, se cultivau grâu (65,2 mil. t, locul 3 pe glob), porumb (10,5 mil. t, locul 7 pe glob), orez (117,6 mil t., locul 2 pe glob), mie (11,7 mil t, locul 1 pe glob, peste 1/3 din producția mondială), sorg (12,5 mil. t, locul 2 pe glob), orz, precum și cartofi (16,32 mil. t, locul 6 pe glob), semințe de in (locul 2 pe glob), fibre de cânepă (locul 1 pe glob), rapiță (5,4 mil t, locul 2 pe glob), ricin (locul 1 pe glob), soia, floarea-soarelui ș.a. În același an, dintre culturile tropicale se cultivau: trestie de zahăr (260 mil. t, locul 2 pe glob), semințe și fibre de bumbac (2,26 mil. t, locul 3 pe glob), ceai (737 mii t, locul 1 pe glob), cafea (170 mii t, locul 7 pe glob), manioc, batate, arbori pentru cauciuc natural (locul 4 pe glob), arahide (7,9 mil. t, locul 1 pe glob), iută (1,62 mil. t, locul 1 pe glob), chenaf, tutun (580 mii t, locul 3 pe glob), susan (locul 1 pe glob), năut (4,23 mil. t, locul 1 pe glob), nuci de cocos (6,3 mil. t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob). Mare producătoare de legume: fasole uscată (4 mil. t, locul 2 pe glob) și verde, linte (locul 1 pe glob), tomate (5 mil. t, locul 5 pe glob), usturoi (locul 2 pe glob), ceapă (3,35 mil. t), conopidă (locul 2 pe glob), varză. Unul dintre marii producători mondiali de fructe: mere (1,24 mil. t), nuci de acaju, papaya (locul 3 pe glob), banane (locul 2 pe glob), citrice, în special portocale și lămâi (602 mii t, locul 6 pe glob), ananas, mango (9,5 mil t, locul 1 pe glob), viță de vie (750 mii t struguri), castane. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (192,9, locul 1 pe glob), bubaline (78,8, locul 1 pe glob), caprine (44,8, locul 5 pe glob), cabaline (0,99), asini (1,6), cămile (1,5, locul 3 pe glob), porcine. Sericicultură. Apicultură (51 mii t miere, 1994, locul 6 pe glob). Vânătoare. Pescuit intens (c. 2,5 mil. t pește/an). C. f. (1990): 62 mii km (din care 8,2 mii km linii electrificate). Căi navigabile interne: 3,7 mil. km. Flota comercială: 6,62 mil. t. r. b. (1994). Turism dezvoltat: 2,2 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: orașe bogate în monumente (palate, temple, moschei, cetăți și alte construcții vechi, iar în unele și edificii coloniale și moderne), între care Delhi, Bombay, Agra (renumitul Taj-Mahal), Madras, Jaipur, Hyderābād, Ahmedabad, Varanasi ș.a. Stațiuni climaterice (Simla și Darjeeling, ambele în Himalaya, Mount Abu în M-ții Arravalli) și balneoclimaterice (pe țărmul G. Bengal – Puri și ale Arabiei – în apropiere de Bombay); parcurile naționale și rezervațiile naturale, unele renumite pentru vânătoare și pescuit. Moneda: 1 rupee (rupie) = 100 paisas. Export: produse textile din bumbac și iută, conf., produse agricole (ceai, cafea, fructe, tutun), pește și produse din pește, diamante, perle, pietre prețioase și semiprețioase, produse chimice, mașini și utilaje ind., min. de fier, oțel, piei, covoare, furaje ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, petrol și derivate petroliere, fontă și oțel, produse alim. și chimice, hârtie, min. de cupru, produse semifabricate ș.a. – Istoric. Locuit încă din Paleolitic pe valea fluviului Ind – de la care derivă denumirea țării (mărturie stau culturile Mohenjo-Daro și Harappa), parte de N a I. a fost invadată, spre mijlocul milen. 2 î. Hr., de arieni, populație indo-europeană care a introdus sistemul celor patru caste, limba vedică și brahmanismul. Tot în această perioadă a fost elaborat cel mai vechi monument de literatură „Rig-Veda”. Pe măsura declinului castei brahmanilor (clerul), s-a afirmat o nouă religie, întemeiată de Buddha Sakya Muni (560-480 î. Hr.). În sec. 6 î. Hr., NV peninsulei s-a aflat sub dominație persană. Alexandru cel Mare a efectuat o expediție în valea Indului (327-326 î. Hr.). Spre sfârșitul sec. 4 î. Hr. s-a constituit în aria dintre Ind și Gange, un mare stat, condus de dinastia Maurya, al cărui fondator a fost Chandragupta, și a ajuns la apogeu sub Ašoka (c. 273-232 î. Hr.), zelos propagator al budismului, care a devenit cea mai importantă religie în I. (sec. 3 î. Hr.-6 d. Hr.). Implantările grecești în zona de NV a I. au fost spulberate de invazia sciților, originari din Asia Centrală. În sec. 1 d. Hr., Imperiul Kușanilor, cu centrul în Afghanistan, ocupă Punjabul, apoi, sub Kanișka, întreaga Indie septentrională. De la începutul sec. 4, statul Magadha (bazinul Gangelui) cunoaște o perioadă de expansiune și mare progres cultural sub dinastia Gupta, întemeiată de Chandragupta I (c. 320-335). Invazia hunilor heftaliți (sec. 6) a pus capăt acestei perioade de avânt cultural. La începutul sec. 7, regele Harșa din Kanuaj și-a extins stăpânirea asupra N Indiei, punând bazele unui imperiu în care artele și literele au cunoscut din nou o mare înflorire. După moartea sa, imperiul s-a dezmembrat. Fărâmițarea politică din sec. 10-15 a concis cu pătrunderea și răspândirea islamului. Perioada 1206-1526 este dominată pe plan politic, în N, de Sultanatul din Delhi, în S, de statul Uijayanagar, iar pe plan artistic de debutul artei indo-musulmane (sinteză a tradițiilor indiană și iraniană). În anii 1398-1399, Timur Lenk a invadat Punjabul. În 1498, navigatorul portughez Vasco da Gama atinge coasta Malabar, portughezii punând stăpânire pe o mare parte a coastei de V. Sub conducerea lui Babur, un mongol descendent al lui Timur Lenk, s-au pus bazele Imperiului Marilor Moghuli (1526-1858), cu capitala la Agra și, ulterior, la Delhi, consolidat sub domnia lui Akbar (1556-1605), susținător al hinduismului. Perioada este caracterizată de o înflorire fără precedent a artelor. În 1600 este înființată Compania britanică a Indiilor Orientale, iar în 1664, Compania franceză a Indiilor Orientale. După încercările de implantare și expansiune ale portughezilor (Goa, Damān și Diu) și olandezilor (Kochi), care au creat mici colonii. I. a fost disputată între Franța (Pondichéry, Chandernagor) și Marea Britanie (Bombay, Calcutta, Madras), care reușește, în cele din urmă, începând din 1763, în urma Războiului de 7 Ani, să-și extindă stăpânirea asupra întregii I. Dominația britanică a contribuit la progresul și occidentalizarea I., dar, prin caracterul ei brutal, a provocat proteste și răscoale, dintre care cea mai importantă a fost Răscoala șipailor (1857-1859), reprimată sângeros. Pentru a face față nemulțumirilor, autoritățile britanice au declarat I. colonie a Coroanei (1858), condusă de un vicerege. Mișcarea de emancipare națională a înregistrat însemnate progrese, grație constituirii partidelor: Congresul Național Indian (1885) și Liga Musulmană (1906). După Primul Război Mondial, sub conducerea liderilor Congresului Național Indian, Mahatma Gandhi și Jawaharlal Nehru, mișcarea anticolonialistă s-a intensificat și diversificat (rezistență pasivă, boicotul produselor britanice etc.). Sub presiunea acestei mișcări, în 1935, britanicii au promulgat o Constituție (India Act) care acorda o oarecare autonomie; ulterior, Marea Britanie a fost constrânsă să admită independența I. (15 aug. 1947), pe care a divizat-o, însă, pe criterii confesionale, în dominioanele: Uniunea indiană, locuită de hinduși, și Pakistan, locuită de musulmani (Kashmirul devenind o sursă de tensiuni continue între cele două state). La 26 ian. 1950, I. s-a proclamat republică federală, rămânând membră a Commonwealth-ului. În anii confruntării dintre cele două blocuri militare (N.A.T.O.și Tratatul de la Varșovia), I. a fost unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării de nealiniere. În 1961 au fost incluse în statul indian coloniile portugheze Goa, Damān și Diu, iar în 1975 a fost inclus și fostul regat Sikkim. Aflat timp îndelungat la putere (din 1947, cu întreruperi, 1977-1980, 1989-1991), Congresul Național Indian, prin liderii săi, J. Nehru și fiica acestuia, Indira Gandhi, a reușit să facă din I. o țară democratică, datorită bunei funcționări a instituțiilor statului, în ciuda existenței unui mozaic de limbi și dialecte (peste 200) și a rivalității dintre confesiunea hindusă (majoritară) și cea musulmană, și a decalajelor economice dintre reg. Deși potențialul economic al țării a progresat masiv, un mare număr de locuitori trăiesc în condiții materiale precare. Situația I. a fost agravată în interior de acțiunile separatiștilor sikh (care au asasinat-o pe Indira Gandhi), iar în exterior de conflictul cu China (1956, 1959, 1962), care a îmbrăcat forma unor războaie de frontieră, și cu Pakistanul (1947-1948, 1965, 1971), pentru stăpânirea Kashmir-ului. Asasinarea fiului Indirei, Rajiv Gandhi (1991), prim-min. (1984-1989), de către separatiștii tamili, a relevat amploarea mișcărilor subversive, dar nu a destabilizat regimul democratic, care nu a putut eradica însă corupția. Anii ’80-’90 au fost marcați de tensionarea treptată a vieții interne. Mișcări insurecționale, teroriste locale, cu tendințe secesioniste, s-au manifestat în Punjab, Assam, Jammu și Kashmir. În urma alegerilor parlamentare din 1993, 1996 și 1998, partidul Congresul Național Indian și-a pierdut supremația în defavoarea partidului de dreapta, Bharatiya Janata. În 1998, I. a realizat mai multe experiențe nucleare prin care și-a confirmat statutul de țară deținătoare a armei nucleare. Acțiunea a provocat repica imediată a Pakistanului și dezaprobarea din partea opiniei publice internaționale. Republică prezidențială potrivit Constituției din 26 ian. 1950. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral compus din Consiliul Statelor și Camera Poporului, iar cea executivă, de președinte și un guvern condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. V. Hindustan.

Anemone coronaria L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (6-8 foliole, late, ovate, încercuind numeroasele stamine, cu antere lucioase, negre-catifelate, albe, roz, roșii-viu, albastre, mov, stacojii, unicolore sau panașate) simple sau duble, dispuse terminal, pe o tijă păroasă, înaltă pînă la 0,30 m, prevăzută, la o oarecare distanță de baza florii, cu un guleraș format din cîteva frunze verzi, mici, fidate la vîrf. Frunze bazale cu pețioli, palmat-sectate, cu lobii fin divizați. Rizom tuberos. A dat cele mai multe varietăți și soiuri. Necesită căldură, soare și protejare contra frigului. Se utilizează mult în cultura forțată, excelentă pentru flori tăiate. Se înmulțește prin tuberculi și semințe (Pl. 6, fig. 34).

COACE, coc, vb. III. I. Tranz. 1. A supune un lucru comestibil la acțiunea căldurii în cuptor (sau în țest, pe jar, în spuză), spre a-l face bun de mîncat. V. frige, prăji. Preacuviosul cocea oul la lumînare ca să mai ușureze din cele păcate. CREANGĂ, P. 111. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. Ai-o coace sau a-i coace (cuiva) turta = a-i pune cuiva gînd rău; a-i întinde o cursă. Ei lasă tu, meștere papagal, că ți-o coc eu ție. SADOVEANU, D. P. 42. Nu putură mistui vorbele ciobănașului. Își puseră în gînd să i-o coacă. ISPIRESCU, L. 247. Pasămite, frații mei îmi cocea turta. ISPIRESCU, L. 303. ♦ Refl. (Despre lucruri de mîncat) A se face bun de mîncat prin acțiunea căldurii din cuptor (sau din țest, din spuză). Am pus turta în foc, să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. 2. Fig. (Despre o durere, o senzație, mai ales despre sete) A arde, a chinui. Nu mai poți de foame, ori te coace setea, ori ce te-a apucat? RETEGANUL, P. III 46. Ori încotro s-o întoarce, Tot plînge și lăcrămi stoarce, Focul inimioara-i coace. TEODORESCU, P. P. 285. 3. Fig. A pune ceva la cale, a urzi. Nu spunea nimic, dar de mult cocea în minte un plan dușmănos. ♦ (Rar, despre oameni) A pîndi pe cineva spre a se răzbuna, a-i purta sîmbetele. Ah! înșelătorul, cum m-a amăgit, zicea Păcală. Ei! da-l voi coace eu! ȘEZ. III 131. II. Refl. 1. (Despre fructe, semințe și plante) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii continue a soarelui; a ajunge să fie bun de mîncat; (despre flori, iarbă, fin) a ajunge să aibă sămînța formată. Pe vremea ciupercilor, Cînd se coc cireșele... ȘEZ. I 49. Busuioace, nu te-ai coace, Și sămînță n-ai mai face, Că din sămîncioara ta S-o scociorît dragostea. ȘEZ. I 112. ◊ Fig. Este în floarea tinereții, tocmai cînd se coace talentul. CARAGIALE, O. III 210. Soacră, soacră, poamă acră! De te-ai coace cît te-ai coace. Dulce tot nu te-i mai face. CREANGĂ, P. 10. ◊ Expr. Se coace-pălește = dă în copt, se înroșește abia, începe a se coace la suprafață, se pîrguiește. La vro două locuri din sat, era cîte un cireș văratic: care se cocea-pălea de duminica-mare. CREANGĂ, A. 47. ♦ Tranz. (Subiectul este soarele sau căldura; cu privire la plante sau la fructele lor) A face să ajungă la maturitate, să fie bun de mîncat, să dea sămînță. Razele cele din soare coc a țarinei cîmpii. CONACHI, P. 291. ◊ Fig. Trandafir cu trei boboci, Ce cu foc din ochi îl coci. TEODORESCU, P. P. 326. ◊ (Rar, subiectul este pomul) Nalt e mărul pin’ la cer, Cu coaja de argințel... Mere face, Nu le coace. TEODORESCU, P. P. 81. 2. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi, a fi-gata să spargă. Buba cap nu face, Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. ◊ Intranz. Îmi coace un deget. 3. Fig. A căpăta, prin dezvoltare, forma definitivă, a ajunge la maturitate. Deci a rămas răgaz ca toată învățătura să se coacă în mintea și în sufletul ucenicului. SADOVEANU, D. P. 22. 4. Fig. A ajunge la anii maturității, a se maturiza, a-i veni mintea la cap. E tînăr și s-o mai face, Tigva de i să va coace. PANN, P. V. I 80. 5. A se încinge de căldură, a se înăbuși de căldură; a sta lungit lenevind la căldura soarelui. Cînd mă urcam pe casă să mă coc la soare și să văd omenirea de sus, aveam perspectiva haotică a triajului B. M. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13.

ANACAMPSEROS Sims, ANACAMPSEROS, fam. Portulacaceae. Gen originar din Africa de S și Australia, cca 48 specii, suculente, mici. Flori (2 sepale, 5 petale, 16-60 stamine, stil prelungit cu stigmat în formă de stea în 3 colțuri) foarte trecătoare, se deschid numai cîteva ore la soare sau chiar deloc, dar produc semințe. înfloresc în iun.-aug. Fructul este o capsulă.

NUPHAR Smith, NUFĂR DE BALTĂ, fam. Nymphaeaceae. Gen originar din Europa, Asia, Statele Unite, cca 25 de specii erbacee, acvatice, perene, mai puțin frumoase decît adevărații nuferi. Plutesc în ape adînci (1-1,80 m), la umbră sau soare. Flori (corolă cu petale galbene, număr mare de stamine, ovarul poartă in creștet stigmatul în formă de disc) solitare, globuloase, galbene sau roșii, parfumate, dispuse terminal pe un peduncul cilindric, lung. Semințele galbene se află într-un țesut alb, spongios. Frunze submerse, cordate, marginile încrețite, cele plutitoare aspre, ovate sau lanceolate.

DROSOPHYLLUM Link, DROSOFILUM, fam. Droseraceae. Gen cu o singură specie: lusitanicum Link. Originară din Maroc, Portugalia, Spania, semitufă bogat ramificată acoperită cu peri glanduloși, înaltă de 0,50 m, rădăcină pivotantă. Frunze liniar-lanceolate (24-26 cm lungime), în tinerețe rulate în formă de melc, alterne, verzi, cu peri glanduloși, care la soare emană un miros de miere. Florile de un galben-pal (caliciu cu 5 sepale, corolă cu 5 petale, 10-20 stamine, 5 stile libere cu stigmate mari, rotunde, ovar cu o singură lojă) așezate în umbelă. Capsulă conică cu multe semințe.

TRESTIE, trestii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, care crește pînă la 3-4 m înălțime, cu tulpina dreaptă, lemnoasă, goală în interior, cu frunze lungi, tăioase pe margini, cu flori în buchete la vîrful tulpinii, cu semințe aripate; crește în soluri umede, pe marginea lacurilor sau în ape liniștite, puțin adînci și este întrebuințată la diverse împletituri și îngrădituri (Phragmites communis); stuf. Păduri de trestii, ascuțite-n vînt, Se nasc și mor, în soare și viforniți. DRAGOMIR, P. 25. Trestiile galbene... foșneau atingîndu-și pămătufurile. SADOVEANU, O. VI 527. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină... Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54. ◊ (În metafore și comparații) Era înaltă, subțire trestie, cu ochi verzi. STANCU, D. 11. ◊ (Și în forma compusă trestie-de-baltă) Simțeam cum bolta se-nfioară, cum sînu-i uriaș tresaltă, Cum tremură înfrigurată sfioasa trestie-de-baltă. GOGA, C. P. 10. Mijlocul tău ca trestia-de-baltă și mersul tău ușor. DELAVRANCEA, A. 59. ◊ Compuse: trestie-de-cîmpuri (sau trestie-mică) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii; crește prin fînețe, pe margini de păduri și pe malurile rîurilor (Calamagrostis epigeios); trestie-de-zahăr = plantă erbacee, din familia gramineelor, cultivată în țările calde ca plantă industrială, din al cărei suc se fabrică zahăr (Saccharum officinarum). Încă din 1512 s-a început importul de negri din Africa pentru plantațiile de ananas, trestie-de-zahăr, cafea. RALEA, O. 28. Exploata zeci de moșii și visa culturi rare de orez și trestie-de-zahăr în țara noastră. SADOVEANU, E. 173; trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina lemnoasă, foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus Rotang). (Eliptic) O luă spre Jidovița agale... învîrtind între degete un baston de trestie. REBREANU, I. 60; trestie-mirositoare = obligeană.

PĂLĂRIE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

PORTULACA (Taurn) L., FLOARE DE PIATRĂ, IARBĂ GRASĂ, fam. Portulacaceae. Gen originar din regiunile tropicale și. subtropicale, cca 105 specii, suculente, erbacee, cca 20 cm înălțime, mult ramificate. Frunze alterne sau aproape opuse, cărnoase, aproape conice, scurte, glabre sau ușor-pubescente, cele din vîrf uneori învelesc floarea, stipele pergamentoase sau sub formă de mănunchi de peri asprii. Florile (caliciul cu 2 sepale caduce, una la bază concrescută cu ovarul, 4-6 petale, 4 sau foarte multe stamine cu antere galbene, stil cu 2-8 crestături) apar în iun. pînă toamna, în mod succesiv, de la subsuoara frunzelor spre vîrful ramificațiilor, de regulă terminale, solitare sau reunite cîte 3-5; se deschid numai la soare, iar seara, dimineața și pe timp înnorat se închid. Fruct, capsuiă pieloasă cu multe semințe.

TURTĂ, turte, s. f. 1. Pîine rotundă și plată, făcută din mălai sau din aluat nedospit. Am pus turta în foc să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. Cînd eram la mama fată, Mîncam turtă coaptă-n vatră. ȘEZ. III 60. Să-mi cumpăr la copii sare, C-am făcut o turtă-n vatră Ș-am făcut-o nesărată. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A coace (cuiva) turta v. coace (1). A face (pe cineva) turtă = a bate (pe cineva) tare. Las’ că te-oi prinde eu! Am să te fac turtă! GANE, N. III 61. A fi (sau a se îmbăta) turtă = a fi foarte beat, a se îmbăta foarte tare. Erau amîndoi turtă... Lumea a ieșit de prin case și de prin curți, nevenindu-i să-și creadă ochilor. PAS, Z. I 226. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A rupe (sau a frînge) turta = a sărbători împlinirea unui an de la nașterea unui copil (cu un anumit ritual, în cursul căruia se rupe în două o turtă). Are omul o fată căreia îi rupe turta și a găsit pretext ca să dea o masă cunoscuților. CĂLINESCU, E. O. II 31. În ziua în care un copil împlinește anul, i se rupe turta. MARIAN, NA. 415. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. Tot ce mănînc dintr-însa, mai dulce îmi iaste decît ceale mai alease... turte... pancove și alte dulcețuri. ȚICHINDEAL, F. 446. ◊ Turtă dulce = prăjitură făcută din făină, miere și ouă. Cucoana moașă... rupe o bucată de turtă dulce de la madam Georgescu. CARAGIALE, O. II 170. 3. Pastă care rămîne după ce s-a stors mierea din faguri, uleiul din sămînță de floarea-soarelui etc. și care se fasonează prin turtire în formă plată și rotundă. I se îngălbenise tot trupul ca o turtă de ceară. PREDA, Î. 19. Galben ca turta de ceară și cu mîinile prinse de friguri, se ruga să-i primească atîta cît îi dădea. GALACTION, O. I 288. A doua zi îl găsiră... galben ca turta de ceară. ISPIRESCU, L. 102. 4. Plantă erbacee ghimpoasă din familia compozeelor, cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele în rozetă, cu flori alburii dispuse în forma unei stele, dînd aspectul unor raze argintii; crește prin livezi și prin pășunile de la munte (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor unui arbore din India (din care se extrage și stricnina) folosite la stîrpirea unor animale stricătoare (Nuces vomicae). De umflătură de inimă... turta-lupului două dramuri să le pisezi cu făină. ȘEZ. X 57; turta-vacii = ciupercă comestibilă, asemănătoare cu mînătarca, cu pălăria convexă, galben- roșcată sau cafenie și acoperită cu o substanță vîscoasă; crește în pădurile de rășinoase (Boletus lutens).

MĂSELÁRIȚĂ¹ s. f. 1. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori galbene pătate cu violet și ale cărei semințe și frunze sînt întrebuințate de popor contra durerilor de măsele; (regional) măselar, măsălare, măsălniță, măsălarniță, nebunariță, sunătoare (Hyoscyamus niger). Cf. LB. Îndată au început sămnile otrăvei ce are masálarița, adică amețeală, tremur, dureri cumplite și altele încă (a. 1 827). IORGA, C. I. II, 181, POLIZU, COSTINESCU, BARCIANU, GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 105. Se fierbe. . . sămînță de măselariță și se aburește gura deschisă. PAMFILE, B. 46. Peste temelii au crescut tufe de scăi și de măsălariță. C. PETRESCU, R. DR. 96. Apa bună o găsim la fîntîni pe care le cunoaștem numai noi; celelalte, rămase în ființă, au fost otrăvite cu măselariță și cucută. SADOVEANU, O. XIII, 987, cf. 807. Avea de mers cu soarele drept în creștet ca o jumătate de ceas de-a lungul apei, lâsînd în urmă doar smocuri de pelin, măselariță și alior. CAMIL PETRESCU, O. II, 584. 2. (Regional) Măseaua coasei (Negrești-Satu Mare), ALR SN I h 50/346. – Pl.: măselarițe. – Și: (regional) măsălariță s. f. H II 252, V 389, 415, VII 480, XII 148, ALR I 1927/35, 174, 217, 251, 285, 302, 315, 558, 840. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -arițâ.

turtă [At: BIBLIA (1688), 48/28 / V: (reg) tută / Pl: ~te, (reg) ~rți / E: ml turta] 1 sf Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din aluat nedospit sau din mălai, copt în cuptor Si: (pop) pâine, (reg) pacea, plahniță, plăcintă¹. 2 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta vacii Cea dintâi turtă (1) care se coace la Bobotează și care se dă vacilor să o mănânce, ca să dea mai mult lapte. 3 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta furnicilor Turtă (1) unsă cu unt și cu brânză, care se dă copiilor s-o mănânce departe de casă, pentra a îndepărta furnicile. 4 sf (Reg; îs) ~te rupte Bucăți de turtă (1) presărate cu zahăr și nucă sau julfă, care se împart în ajunul Crăciunului vecinilor și rudelor pentru sufletul celor morți. 5 sf (Pop; îe) A sta pe loc ca ~ta-n foc A sta nemișcat. 6 sf (Pop; pex; îae) A nu acționa. 7 sf (Reg; îe) A(-i) rupe (sau a frânge cuiva) ~ta (pe cap) A sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 8 sf (Pfm; îe) A(-și) trage spuza (sau cenușa, rar, jarul) pe (sau la) ~ta sa A se îngriji de interesele proprii, neglijându-le pe ale altora. 9 sf (Pop; îe) A-i lua (cuiva) ~ta de pe spuză A înșela pe cineva. 10 sf (Reg; îe) A da ~ zilei A face pomană în ziua când a scăpat dintr-o mare primejdie. 11 sf (Îrg; d. servitori; îla) Pe ~ Fără simbrie. 12 av (Reg; îe) A cădea ~ A veni pe neașteptate. 13 sf (Pfm; îe) A face ~ A strivi. 14 sf (Pfm; îae) A bate pe cineva foarte tare. 15 sf (Pfm; îe) A se face ~ pe jos A se întinde la pământ. 16 sf (Reg; îs) ~ caldă Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 17 sf (Pfm; fig; dep) Persoană lipsită de putere fizică, de energie sau de inițiativă Si: (pfm) mămăligă. 18 av (Pfm; îe) A fi beat ~ sau a fi ~ A fi foarte beat. 19 av (Pfm; îe) A se îmbăta (sau a se face, a se cocli) ~ A se îmbăta foarte tare. 20 sf (Reg) Lipie. 21 sf (Reg; mpl; șîs ~te (fripte) în unsoare, turte-n tigaie, turte acre) Plăcintă făcută din aluat de pâine Si: scovardă, (reg) turtea¹ (4), turtică (4), turticică (3), turtișoară (4), turtiță (4). 22 sf (Mun; Olt) Pâine din făină de porumb. 23 sf (Reg; îs) ~ de mămăligă sau -n foc Mămăligă (amestecată cu făină de grâu) rotunjită în formă de turtă (1) și coaptă pe vatră. 24 sf (Reg; îs) ~ cu brânză Bulz de mămăligă. 25 sf (Reg) Turtă (1) făcută din mălaiul rămas de la borș și care se mănâncă în post. 26 sf Nume generic pentru diferite prăjituri și preparate din paste făinoase. 27 sf (Îs) ~ dulce Produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr Si: (reg) îndulcită. 28 sf (Reg; îs) ~te moldovenești Prăjituri din foaie de plăcintă, cu nuci și cu sirop. 29 sf (Reg; pex; îs) ~ de cartofi Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din cartofi, copt pe sobă. 30 sf (Reg; adesea urmat de determinările „de tăieței”, „de plăcintă” etc.) Foaie de plăcintă. 31 sf (Reg; îs) ~te tăiete Tăieței. 32 sf (Reg; lpl; urmat de determinările „cu brânză”, „cu lictar”) Colțunași (1). 33 sf (Reg; lpl) Clătite² (6). 34 sf (Șîs ~ furajeră) Produs rămas după extragerea uleiului din unele plante oleaginoase, care, prin presare, ia forma unei turte (1) Si: (pop) mălai. 35 sf (îs) ~ de ceară Ceară obținută prin stoarcerea fagurilor (păstrând, după ce se solidifică, forma vasului în care a fost fiartă). 36 sf (Reg) Produs care rămâne după topirea unturii și din care se extrage, prin tescuire, untura rămasă. 37 sf (Reg) Pastă preparată din diverse amestecuri, care se aplică pe corp în scopuri terapeutice Si: cataplasmă. 38 sf (Olt; pan) Discul florii-soarelui Si: pălărie. 39 sf (Bot; reg; îs) ~ta nălbii Fructul de nalbă. 40 sf (Reg; la moară) Târcoală (10). 41 sf (Reg) Piulița de sub fusul crângului (la moară). 42 sf (Reg; lpl) Grămezi din fire de borangic. 43 sf (Rar) Bucată dintr-o materie căreia i s-a dat forma de turtă (1). 44 sf Plantă erbacee ghimpoasă, cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și cu flori alburii, în capitule Si: (reg) ceapa-ciorii, ceapă-ciorească, cioropor, ciortopolog, ciripoi, ciumuhai, ciurul-zânelor, ciurul-zorilor, colacul-babii, găinușă, iarba-ciutei, iarba-lupului, mărul-ciobanului, nevăstuică, pălămidă¹, pâinea-babei, punga-babei, sita-zânelor, spinul-cerbului, tătăișă (6), turtă-dulce, turtă-oloagă, turtea¹ (10), turtică (5), turtie, turtiță (14), turturea (3) (Carlina acaulis). 45 sf Planta erbacee Carlina vulgaris Si: (reg) turtea¹ (11), turtică (6), turturea (4). 46 sf (Pop; îc) ~ta-lupului Semințe foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnină Si: nucă-vomică, (reg) ochiul-corbului. 47 sf (Reg; îae) Dalac (4) (Paris quadrifolia). 48 sf (Reg; îae) Curcubețică (1) (Aristolochia clematitis). 49 sf (îc) ~ta-vacii Ciupercă comestibilă, cu pălărie convexă, galben-roșcată sau brună, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). 50 sf (Reg; îc) ~ta-cioarei Punguliță (Thlaspi arvense). 51 sf (Reg; îc) ~ta-Domnului Nalbă-mică (Malva pusilla).

PUF², pufuri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine care acoperă corpul puilor și al anumitor păsări, folosite pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. Pămîntul era moale ca puful și picioarele se afundau în el. SANDU-ALDEA, U. P. 181. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi. CREANGĂ, P. 117. Cum nu sîntem două pasări, Sub o streașină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături într-un cuib numai de puf! EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A crește în (sau pe) puf (sau, rar, pufuri) = a crește în confort, neducînd lipsă de nimic, ținut pe palme. Crescut pe puf cum fusese, neatins de vînt și de soare, avea sărmanul oasele moi. GANE, N. III 61. În bancă, alături de el, stă copilul unui arendaș bogat, care a crescut în pufuri, printre guvernante și a mîncat totdeauna pîine albă. DEMETRESCU, O. 102. ♦ Fig. Ceea ce seamănă ca formă sau culoare cu aceste pene. Satul e îmbrăcat în puf alb. STANCU, D. 32. Acuma mă duc să mai alcătuiesc un pahar de vin cu puf de sifon. SADOVEANU, P. M. 146. Din cînd în cînd răzbătea luna, care răsărise dincolo de puful albicios al norilor. CAMIL PETRESCU, O. II 7. ♦ Părul fin și moale al unei blăni. Privea și el ca pe ceva scump ochișorii care clipeau neîntrerupt în puful blănițelor. SADOVEANU, O. II 556. ♦ Perișori foarte fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. Deasupra buzelor cu o ușoară umbră de puf bălan, broboniseră picuri de sudoare. C. PETRESCU, C. V. 206. Puful din față-ți ca floarea se va șterge. NEGRUZZI, S. II 37. ♦ Peri cu care sînt prevăzute unele fructe sau semințe (pentru a pluti în aer). A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 34. 2. Mic obiect de toaletă făcut din puf (1) sau din alt material pufos, care servește pentru pudrat. Tina se depărtă și se apropie de oglindă, își mai trecu ușor puful de pudră pe obrazul oacheș. C. PETRESCU, A. 312. Doamna se aranja în oglindă cu puful de pudră într-o mînă. REBREANU, R. I 28.

ou sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 205/16 / Pl: ~ă și (îvr) oauă, (reg) ~ri / G-D ouălor, (nrc) ouălelor / E: ml ovum] 1 Celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid, din care se dezvoltă, prin diviziuni succesive, un nou organism Si: zigot. 2 Stadiu în reproducția păsărilor, rotund sau ovoidal, alcătuit dintr-o coajă calcaroasă, din două membrane, din albuș și gălbenuș, fiind folosit și ca aliment, care este clocit de animalul adult pentru a se dezvolta embrionul și a ieși puiul. 3 Stadiu în reproducția reptilelor, asemănător cu oul (2), care nu este clocit, ci se dezvoltă sub acțiunea căldurii soarelui. 4 (Îla) Ca ~l Fragil. 5 (Pop; lpl; îe) A sta pe ~ă A cloci. 6 (Pop; îe) A nu fi nici de zeama ~ălor (sau ~lui) A nu fi bun de nimic. 7 (Pop; lpl; îe) Umblă parcă are ~ă în poală sau parcă calcă pe ~ă Umblă încet, cu atenție, cu grijă exagerată. 8 (Pop; lpl; îe) A fura ~l de sub cloșcă sau cloșca de pe ~ă A fi un hoț foarte abil. 9 (Pfm; îe) A umbla cu cineva (sau cu ceva) ca cu un ~ (moale) A umbla foarte atent cu cineva sau cu ceva. 10 (Pop; îe) A sta ca ~l în cui A nu se potrivi deloc. 11 (Pfm; îe) A omorî găina care face ~ă de aur A pierde anumite oportunități, din cauza curiozității exagerate. 12 (Pop; îe) A murit găina care face ~l tare Se spune atunci când cineva și-a pierdut protectorul, fiind nevoit să se bazeze pe propriile-i forțe. 13 (Îs) ~l lui Columb Problemă pe care cineva o rezolvă în mod foarte simplu, deși anterior nu i se găsise soluția. 14 (Îc) ~l inului Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori și semințe galbene, care crește pe terenuri nisipoase, fiind cultivată și ca plantă industrială Si: (reg) gălbenuș, gălbenușul-inului, lubiț (Camelina sativa). 15 (Îc) ~l nagâțului Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lineare, cu flori pestrițe cu pătrate albe, violete sau roșii Si: (pop) bibilică (Fritillaria meleagris). 16 (Lpl; îc) ~ăle găinilor (sau găinii) Păpădie. 17 (Reg; lpl; îc) ~ă-de-pământ Cartofi. 18 (Pan) Obiect în formă de ou (2). 19 (Pop) Testicul. 20 (Pop; lpl; îc) ~ăle-popii Plantă erbacee din familia orhideelor, ale cărei flori albe-verzui, cu puncte și linii roșii, răspândesc un miros neplăcut (Himintoglossum hircinum). 21 (Îae) Spânz (Helleborus purpurascens). 22 (Reg) Cocoloș. 23 (Reg) Bulgăre. 24 (Reg) Ghemotoc. 25 (Reg) Gogoașă de stejar. 26 (Bot) Celulă reproducătoare rezultată din fuziunea a doi gameți Si: zigot. 27 (Pop; îs) ~l genunchiului Rotulă. 28 (Pop; îs) ~l piciorului Os proeminent care unește laba piciorului de partea inferioară a gleznei. 29-30 (Celulă reproductivă sau) capsulă în care se află asemenea celule la insecte.

MĂCIULIE s. f. I. 1. Capătul îngroșat (și rotunjit) al unor obiecte, mai ales al unei măciuci, al unui baston, al unui băț de chibrit. Să-și facă un buzdugan cu măciulia numai de plumb gol. ISPIRESCU, L. 133, cf. CREANGĂ, P. 150. Boldurile acestea nu erau cu măciulie. PAMFILE, I. C. 366. Iei șaisprezece bețe de chibrit, rupi măciuliile la patru. CONV. LIT. XLIV₂, 431. Vîntură în aer măciulia de argint a bastonului în care soarele scapără cîteva fulgere. I. BOTEZ, ȘC. 112. Sub umflătură răsar bube mici, cît măciulia chibritului. STANCU, D. 278. La dreapta lui mergea un flăcău înalt, sprijinindu-și fiecare pas într-un băț cu măciulie de aramă. CAMILAR, N. II, 249, cf. 430. Dugu aruncă departe ciomagul lui cu o mică măciulie la cap. PREDA, Î. 64. Merge. . . călare P-un cal vînăt bidiviu, Cu frîul cu străgălie, Cu biciul cu măciulie. TEODORESCU, P. P. 53. Vine Ghițâ tinerel. . . Cu biciu cu măciulie. ȘEZ. Î, 183, cf. ALR I 1 270/420, 538, 727, 748, 808, 810, 820, 825, 839, 887, 890, 898, 954, 990. Lată peste lată. . . Peste crăcănată măciulie. Peste măciulie limpezeală, Peste limpezeală gălbineală (Fața casei). GOROVEI, C. 141. Boată cu măciulie. ALR II 3 360/836. ◊ (Regional) Ac cu măciulie = ac cu gămălie. ALR SN II h 523. 2. (Bot. ; popular) Capsulă. S-au copt inul, și măciuliile lui au început a crepa. ECONOMIA, 45/27. Sămânța din măciulii încă-i verde și moale. I. IONESCU, C. 145/5. Macul acel cu măciulia fără borte la creastă se culege tăind hlujenii. id. ib. 151/6. Se fură nouă măciulii de mac. . . se pun măciuliile în oală și se aruncă în fintînă. PAMFILE, VĂZD. 127. Prin jud. Suceava se strîng măciuliile de șofran înflorit, se lasă de se usucă la umbră și pe urmă se fierb. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 56. Alții [au murit] de fiertură de măciulii de mac. SADOVEANU, M. C. 8, cf. ALR SN I h 197, A V 20. ♦ (Regional) Măciulie de brad = con de brad. ALR I 974/746. ♦ (Regional) Floarea papurei. Cf. ALR I 1 907/125, 129, 138, 144, 150, 710, 810, 896. II. (Regional, prin confuzie) Măciucă (1), mai de despicat lemnele (Chiril-Cumpulung Moldovenesc). A V 16.- Pl.: măciulii. Etimologia necunoscută. Probabil contaminare între măciucă și gămălie. Pentru alte ipoteze, cf. PUȘCARIU, în JAHRESBER. VIII, 197, PHILIPPIDE, PR. 62.

BOB³, (1, 3) boabe, s. n. și (2) bobi, s. m. 1. Sămînță de mazăre, de fasole, de porumb, de mac etc. (scoasă din păstaie, din spic, din capsulă etc.); grăunte, boabă. Împarte o grămadă de boabe de fasole. CĂLUGĂRU, O. P. 441. Părinții mei dau țării bob din spic! BENIUC, V. 91. Într-o dimineață cum mătura prin casă... iată vede un bob de piper jos și se pleacă de-l ridică și-l pune pe masă. RETEGANUL, P. V 26. Pe la noi pe la Heleu... Patru boabe pe-un ștuleu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 471. ◊ (Cu sens colectiv) Spicele răscoapte... încărcate cu bob mare și greu. DELAVRANCEA, S. 195. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu grijă, cu răbdare, unul cîte unul. În această culă neagră, bob cu bob am adunat Rodul bun. DAVILA, V. V. 135. Din bob în bob = amănunțit. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul. EMINESCU, O.I 174. ◊ Expr. A nu zice bob = a nu zice nimic. Nu zise nici măcar bob. ISPIRESCU, la TDRG. A nu pricepe bob = a nu pricepe nimic, a nu înțelege de loc; a nu pricepe boabă. 2. (La pl.) Semințe de porumb, fasole, mazăre etc. din a căror așezare (pe fundul unei site) cred cei superstițioși că se poate ghici viitorul. Nici baba cu bobii, nici oștenii cu roibii Nu știu care-i peșterea Unde-i Cloșca și Horea. BENIUC, V. 162. Și într-adevăr mai potrivit sat nici cu bobii nu s-ar fi putut găsi. SLAVICI, O. I 56. ◊ Loc. adv. Bob numărat = Întocmai, clar, limpede, lămurit, deslușit, amănunțit, exact. Catargiu șezu, bob numărat, treizeci de minute, după care ieși. PAS, L. I 281. Nenea Hristodor... dovedește, bob numărat, că arenzile au scăzut. DELAVRANCEA, S. 144. Le-au povestit toate, bob numărat, după cum s-au fost întîmplat. SBIERA, P. 277. ◊ Expr. A trage (sau a întinde, a pune) bobii sau a da (în) bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. Dar poate da ea bobi cu sîta! O fierbe ciuda pe urîta Că-s mai frumoasă decît ea, Și-atîta! COȘBUC, P. I 129. Babele care trag pe fundul sitei în 41 de bobi, toți zodierii și cărturăresele pe la care căutase pentru mine... îi băgase mamei o mulțime de bazaconii în cap. CREANGĂ, A. 12. 3. (Adesea în metafore și comparații) Obiect mic (de obicei rotund) izolat dintr-o mulțime de obiecte asemănătoare (v. fir, grăunte); cantitate mică dintr-un lichid, strop. Și bobul de nisip sub furia uraganelor Nu e întreg deșertul? BARANGA, V. A. 9. Noaptea era fără lună și stelele erau așa de multe, ca boabe nenumărate de aur. SADOVEANU, C. II 437. Lacrămile alunecau în boabe mari de pe obraz pe piept. BASSARABESCU, V. 13. Lin desface umbra și de crengi anină Scînteieri albastre, boabe de lumină. TOPÎRCEANU, B. 78. Frunzele verzi, fragede, pline de boabe de apă, sub razele soarelui, aveau sclipiri de diamante. DUNĂREANU, N. 134. Printre crengi pierdute-n ceață Luna-ncet la geam apare, Aruncînd pe flori de gheață Boabe de mărgăritare. IOSIF, PATR. 45. S-adun flori în șezătoare De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72.

STERP, STEARPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pămînt, locuri, terenuri) Care nu rodește (suficient), neroditor, neproductiv, steril. Dar nu era nimeni în lung și-n lat decît vîntul peste stepa golașă și stearpă. DUMITRIU, P. F. 57. După ce coborîm prin sălbaticile poteci de lîngă Bursucărie, după ce prin rîpi sterpe privim deschizăturile viziunilor de viezuri, ieșim deodată la soare. SADOVEANU, O. VII 198. Și totuși furnica omenească se încăpățînează în lupta ei pentru trai, căutîndu-și hrana prin locurile aceste sterpe și secătuite. BART, S. M. 54. În grădina cu multe straturi, neudată și necăutată de nimeni, născură din pietriș sterp... flori cu frunze galbene. EMINESCU, N. 28. ♦ (Despre epoci, ani agricoli) În care pămîntul n-a rodit; sărac. A fost anul sterp la toate. PANN, P. V. II 45. ♦ Fig. (Despre aspecte ale naturii, priveliști etc.) Fără viață, trist, dezolant. Peisajul... mi se pare sărăcăcios și sterp. SAHIA, U.R.S.S. 6. De pe zarea lustruită a creștetului pleșuv, ochiul luneca în văzduh ca de pe luciul sterp și gol al unei ape adormite. HOGAȘ, M. N. 32. 2. (Despre femelele animalelor, mai ales despre vaci și oi) Care nu fată (și care nu dă lapte). În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. REBREANU, I. 11. Cînd are vaca hrană, ea nu rămîne stearpă. SLAVICI, O. I 57. Să duc eu bivolițele acestea sterpe la taur. RETEGANUL, P. V 50. ◊ (În contexte care sugerează lucruri imposibile) Mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă, decît să te îndatorească o fată alintată și leneșă. CREANGĂ, P. 292. Mai degrabă de te-ai ruga la o vacă stearpă ți-ar da lapte, decît zgîrcitul vreun ban. ȘEZ. XII 65. ◊ (Substantivat) Sterpele și berbecii sînt aleși la o parte. EMINESCU, N. 142. 3. (Despre oameni) Care nu poate procrea; care n-are copii. În ziua aceea unele tătarce, tinere și sterpe, aprind pe furiș o făclie. SADOVEANU, O. L. 142. Temîndu-se ca nu cumva să rămîie... stearpă... căută toate chipurile... cum ar putea mai degrabă purcede grea. MARIAN, NA. 3. Să-mi faci să nască într-o noapte 50 de femei sterpe. ISPIRESCU, L. 325. ♦ (Despre căsătorie) Din care n-au rezultat copii. A fost odată un om tare nevoiaș... Pe lîngă toată sărăcia lui, i-au fost încă și căsătoria stearpă. SBIERA, P. 225. ♦ (Despre sîni) Fără lapte. Și pe pruncul tău, nepoțelul meu, L-apleacă țîță stearpă. SBIERA, P. 176. ◊ Fig. Din ochii sterpi o lacrimă să storc. CAZIMIR, L. U. 91. 4. (Despre plante sau flori) Care nu face roade sau semințe; închircit, uscat, degenerat. Doarme, ca într-un leagăn, pe un țol întins și atîrnat de ramurile a doi caiși sterpi. CAMIL PETRESCU, O. II 101. La stînga tărîmul se-nalță acoperit cu cîțiva rari copaci, mai mult frînți și uscați. Printre această stearpă pădure se zărește cerbul. ODOBESCU, S. III 59. 5. Fig. Care nu produce nimic, nu dă nici un rezultat, infructuos, zadarnic, fără succes, fără folos, fără conținut; steril (3). Suferința amintirilor e mai dulce. Prezentu-i trist și sterp. SADOVEANU, O. VIII 7. Era scris, se vede, ca hotărîrea noastră să rămîie stearpă. GALACTION, O. I 255. Duc o viață stearpă de azi pe mîine, cu speranța de a ajunge cît mai curînd la capătul cărării. GANE, N. III 127.

MAC³ s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă: a) (și în sintagmele mac de grădină, MARIAN, CH. 8, GRECESCU, FL. 46, BULET. GRĂD, BOT. V, 64, VOICULESCU, L. 172, com. MARIAN. mac cultivat, PANȚU, PL., mac bun, MARIAN, CH. 8, com. MARIAN, mac învolt, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, mac alb, COTEANU, PL., 23, VOICULESCU, L. 172, com. MARIAN, mac negru, COTEANU, PL. 23) plantă cu miros și gust neplăcut, cu flori mari solitare, de culoare albă, roșie, violetă etc.; somnișor (Papacer somniferum). Cf. COTEANU, PL. 23, BULET. GRĂD. BOT. V, 64; b) (și în sintagmele mac de cîmp, GRECESCU, FL. 45, PANȚU, PL., mac nebun, com. MARIAN, mac negru, id., mac rău, id.) plantă cu tulpina și frunzele păroase și cu florile roșii (Papaver dubium). Cf. BRANDZA, D. 4, id. FL. 116; (și în sintagmele mac roșu, COTEANU, PL. 23, BRANDZA, D. 5, id. FL. 116, GRECESCU, FL. 45, PĂCALĂ, M. R. 23, SIMIONESCU, FL. 219, com. MARIAN, mac de cîmp, GRECESCU, FL. 45, N. LEON, MED. 47, BULET. GRĂD. BOT. V, 65, SIMIONESCU, FL. 164, com. MARIAN, mac iepuresc, LB, BARCIANU, BRANDZA, FL. 116, H XVIII 303, com. MARIAN, mac sălbatic, LB, PONTBRIANT, D., PĂCALĂ, M. R. 23, com. MARIAN, mac puturos, PĂCALĂ, M. R. 23) plantă cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri aspri perpendiculari, cu flori roșii, avînd la baza petalelor o pată neagră; măcuț, păpăruie, paparună, paparoană, somnișor (Papaver Rhoeas). Cf. BRANDZA, D. 5, id. FL. 116, DAMÉ, T. 187, GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 34, BIANU, D. S. 437; d) (în sintagmele mac galben, PANȚU, PL., mac de munte, id. ib., mac alpin, BRANDZA, FL. 116, mac pirenaic, SIMIONESCU, FL. 123) mică plantă erbacee cu frunzele păroase, cu florile galbene solitare în vîrful tulpinii; crește pe vîrfurile munților (Papaver pyrenaicum, Papaver surantiacum, Papaver alpinum); e) (în sintagma) mac roșu de grădină = plantă ornamentală cu frunzele de culoare verde-închis și cu florile mari, solitare, de culoare roșie (Papaver bracteatum). Cf. GRECESCU, FL. 46; p. r e s t r. floarea acestor plante. Ca sămînța macului dintr-una o mie vor cădea, spre a cărora alegere și la un loc culegere nici mirțele, nici jicnitele vor agiunge. CANTEMIR, IST. 153, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 233, lb. Eu, acela care am puteri de mac Ș-amețesc simțirea ca un tiriac. PANN, P. V. I, 121/9. Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. III, 57. Macul, cu lacrămi în ochi, se uită spre soare cu zîmbet. COȘBUC, P. II, 62, cf. 276. Prin holde coapte, fetele grăbite înoată pin-la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, P. 32. Vrei poate macii din livezi Pe toți cu mina ta să-i scuturi? TOPÎRCEANU, P. 196. Pîlcuri de maci roșii ca sîngele. SADOVEANU, O. X, 400. Beau macii sînge pe cîmpuri. TULBURE, V. R. 34. Macii roșii aducători de somn Năpădiră grînele bălaie. BENIUC, V. 75, cf. 55. Hai Ileană la poiană, Ileanâ, Ileană! Să săpăm o buruiană, Ileana, Ileană! Buruiana macului, Ileană, Ileană! Ca s-o dăm bărbatului. ALECSANDRI, P. P. 324, cf. H II 142, XVI 9. Jur-prejurul patului, Patului bărbatului, Pune floarea macului, Ca să doarmă dracului. TEODORESCU, P. P. 273. Și cine l-a fermecat? Míndrulița lui din sat, Cu trei maci din trei grădini, Cu apă din trei fîntini. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11. Unele mame.. . fac [copilului] scăldători și cu capete de mac. ȘEZ. II, 131. Nu sînt macii înfloriți, Ci sînt turcii înveliți. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ (Cu sens colectiv) Cît mac e prin livezi Atîția ani la miri urez! COȘBUC, B. 25. Ogoarele erau semănate cu grîne și mac, care uneori era mare cît rodiile. N. A. BOGDAN, C. M. 54. Bate-mă, Doamne, să zac Într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap. JARNIK-BÎRSEANU, D. 382. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la culoarea roșie a florilor) Frunză roșă ca macul. DOINE, 72. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjectivul „roșu”, dă acestuia valoare de superlativ absolut) Anica plecă ochii în pămînt, roșie mac. C. PETRESCU, Î. II, 170. E x p r. Cît un fir (sau un sîmbure, un grăunte) de mac = foarte mic. Cf. ZANNE, P. I, 207. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMiNESCU, O. I, 84. Nici cît un fir de mac = foarte puțin. ZANNE, P. IX, 485, cf. PĂSCULESCU, p. 126. ◊ Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă, cu flori terminale solitare, roșii ca sîngele și avînd la baza petalelor o pată neagră; paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). Cf. PANȚU, PL.; mac-spinos = gen de papaveracée care cuprinde cîteva specii de plante erbacee, cu suc caustic de culoare gălbuie, folosit în medicină. Cf. PONTBRIANT, D. 2. (Cu sens colectiv) Sămînță de mac³ (1), în special de mac³ (1a). Luo macul și începu a-l mînca. ALEXANDRIA (1784), 21 ^v/6. Până mîni dimineață să-mi alegeți macul de-o parte, fir de fir, și năsipul de altă parte. CREANGĂ, P. 262. Cu macul se presură vita care a născut. PAMFiLE, CR. 25. E curat în casă, că poți să lingi mac, se spune pentru a lăuda curățenia unei case și pe gospodină. Com. din PIATRA-NEAMȚ. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la micimea caracteristică a seminței) Mică ești, lele, ca macul. DOINE, 224. Mărunțel ca macu, Dar iute ca dracu, se spune despre un om mic de statură și foarte vioi. Cf. ZANNE, P. II, 607. 3. Compuse: mac-de-cotonogeală = ghințură. Cf. PĂCALĂ, M. R. 16; macul-cioarei = zămoșiță. Cf. COTEANU, PL. 27; mac-bătut (H II 289), mac-porcesc (ib. VII 480), mac-înalt (BARONZI, l. 137), mac-păsăresc (ECONOMIA, 47/1) = numele unor plante nedefinite mai de aproape. Pl.: (1, 3) maci și (neobișnuit, n.) macuri (POLIZU).Din sl. (bg. мак, scr. mäk etc.). Cf. magh. m á k.

MIC, -Ă adj. (În opoziție cu m a r e) I. (Indică dimensiunea) 1. Care este sub dimensiunile mijlocii obișnuite; de dimensiuni sau de proporții reduse (considerate în mod absolut sau prin comparație). Căzu o piatră den ceriu. Mică era și în vedeare. Însă nime nu o putea rădica (a. 1 550-1 600). GCR I, 8/9. Adecă corabiia cît fiind și de iote vîntu o adăpostim, întorcîndu-se cu mică cîrmiță (a. 1 569-1 575). id. ib. *9/33. Domnul. . . și de ceale păsări mici grijaște-se. CORESI, EV. 220, cf. id. TETR. 30. Grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1 648), 45^T/21. Mici bucățeale să fiu demicat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 109^v/9. Acestu Bertold era într-acest chip: mic la obraz, căpăținos, gogonețu ca o bășică, frunte zgîrcită (a. 1 779). GCR II,118/23. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18/10, cf. CONACHI, P. 261. Ca voi mici lăcrămioare N-are-n lume nici o floare Miros dulce. ALECSANDRI, P. I, 122. S-ascult de glasul gurii mici. EMINESCU, O. I, 191, cf. 132. Avea. . . niște ochi mici și cenușii, hogaș. DR. II, 120. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Mîndra mea cu ochii mici Mă face să vin pe-aici. ȘEZ. I, 267. Ușa mică. ALR I 657/805, cf. 1372/305, 1826/896, ALR II/I h 269, II/I MN 149, 3 932/791, ALR II 6 446/346. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ZANNE, P. I, 128, cf. 100, 173. Aluatul mic într-o covată toată frămîntătura o dospește. id. ib. III, 439, cf. 492, VI, 513. Acul este mic, dar scumpe haine coase. id. ib. V, 1. (Substantivat) Răsar maică două steli. . . Cea mai mari tot plîngea, Cea mai nică așa dzicea. MAT. FOLK. 1 317. ◊ (Învechit) Lume (sau lumea cea) mică= microcosm. Den patru iar(ă)ș materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1 683). GCR I, 260/14. Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = degetul cel mai scurt și mai subțire. Și tremeate Lazar să-și ude cel deaget mai mic într-apă. CORESI, ap. GCR I, 31/1. Degetul mînii drepte au pus mai întâi pe închietura degetului mic. DRĂGHICI, R. 55/17. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic. EMINESCU, O. I, 79, cf. ALR II 2 188/537, 575, 723. (E x p r.) A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. A avea (sau a fi ceva) în degetul (cel) mic = a cunoaște (ceva) temeinic, cu de-amănuntul. Uscățiv, așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132. (Neobișnuit) A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic = a întrece (pe cineva) ca valoare, cunoștințe etc. Minerva, zeița înțelepciunii, vorbi și ea despre a ei falnică înfățișare, cu niște graiuri ce-ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. (Mai ales în construcții negative) A pune (pe cineva) la degetul cel mic sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel mic = a disprețui (pe cineva). Cf. ZANNE, P. II, 108, 109. (Substantivat, în l o c. a d v.) În mic = pe scară redusă, fără amploare; după un plan restrîns. Aceste cercări făcute în mic nu ar ținea multă cheltuială. I. IONESCU, C. 171/24. ◊ E x p r. (A fi) mic Ia os = (despre oameni, în opoziție cu c i o l ă n o s) (a fi) de constituție delicată. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie, ochii lui spălăciți și visători spuneau singuri cît de greu va putea s-o ducă băiatul acesta în lupta pentru pîine. BASSARABESCU, S. N. 26. A face ochii mici = a) se spune despre un om obosit (care este pe punctul de a adormi). Cf. ZANNE, P. II, 364; b) se spune despre un om care se preface că nu vede. id. ib. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Urzică mică. ALR I 1 945/677. Sturz mic. ALR II 6217/2. Privighetoare mică. ib. Gîndac mic. ib. 6 573/836. Cărăbuș mic. ib. 6 573/414. Tîrfoi d-ăl mic. ALR SN III h 658/2. ♦ (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici (I 1) sau foarte mici; fin. Făină mică. ALR I 1 372/28, cf. 223, 265, 363, 370. ♦ (Despre mers) Cu pași mici (I 1) (și grăbiți). A trecut pe subt poarta de triumf, în trapul mic al cailor, un lung alai de trompete. CAMIL PETRESCU, O. II, 354. 2. (Despre terenuri, teritorii, așezări omenești etc.; în opoziție cu î n t i n s, v a s t) Care ocupă o suprafață redusă; puțin întins, redus. Pomeniiu-te din pămîntul Iordanului. . . de păduri mici. PSALT. 80. De să va afla unul. . . să fie luat mai mic pămînt și mai prost, acolia să să socotească. PRAV. 2, cf. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/16. Satu-n vale pe-o colină Mic și vesel. COȘBUC, F. 124. Spărtura pînă e mică trebuie cîrpită. ZANNE, P. III, 376. Sătul mic și rotocol, îi dau și curînd ocol, se spune despre bețivi, id. ib. VI, 301. ◊ (Intervine și ideea de importanță redusă) Oraș mic, cu o cetate. GOLESCU, Î. 7. Românii. . . întemeiară deosebite staluri mici. BĂLCESCU, M. V. 7. ◊ (După nume proprii servește la formarea unor toponimice, indicînd, adesea, și vechimea, posterioară toponimicelor compuse cu mare) Mearseră în Asiia Mică. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6^v/32. Numai pe Tîrnava Mică Am o mândră ibovnică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 23. Diviciorii Mici. Hálînga Mică. 3. (Despre încăperi, recipiente etc., în opoziție cu î n c ă p ă t o r, c u p r i n z ă t o r, s p a ț i o s) (Prea) puțin încăpător, puțin spațios, cu volum redus. Că nu se putea ascunde lumina ceaia marea a înțeleptului soarelui derept, întru o casă mică. CORESI, EV. 57. Ceia ce vor avea mierță sau veadre sau alte măsuri. . . mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac. . . să-i ciarte cu bătaie. PRAV. 17. „Puiul”, cea mai mică barcă a vaporului, era legată la scară. BART, E. 184. În butilce mice, vinul cel mai bun (= și cei modești pot realiza lucruri mari). ZANNE, P. IV, 187. ◊ Casa (cea) mică v. c a s ă. 4. (În opoziție cu l u n g) Scurt. Creion mic. (Regional) Pieptene mic = pieptene cu dinții scurți și deși; pieptene des. Cf. ALR II/I 3 394/ 284, 762, 833. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mîncare din carne de vacă tocată, condimentată și friptă pe grătar în bucăți de forma unor cîrnăciori; mititel. Mîncă însă totul, toți micii și toată pîinea. PREDA, R. 90. 5. (În opoziție cu î n a l t) Care nu atinge înălțimea normală, mijlocié; scurt, mărunt, scund; necrescut. Zachei. . . se nevoiia și jăluiia să vază pre el cine iaste, și nu-l putea vedea de mulțimea nărodului și derept crescutul său, că era mic. CORESI, EV. 450. Nu pute în grabă încăleca Ștefan Vodă, fiind om mic. NECULCE, L. 10. Văzîndu-mă așa mic și ovilit, mi-au pus numele Tăndalâ. NEGRUZZI, S. I, 247. Ș-acolo sub fagii mici Sînt morminte de voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314, cf. 76, 175. Mic la stat, Mare la sfat. ZANNE, P. II, 435, cf. ALR I/I h 61, ALRM I/II h 95. Îi mic de trup. ALR II 3185/551, cf. 3 185/876. ◊ (Întărit prin repetiție) O văzu spăimîntată. . . cu buzele tremurînd, cu umerii ghemuiți, cu picioarele goale, așa de micâ-mică și de dezarmată. TEODOREANU, M. II, 19. 6. (Despre ape, gropi, prăpăstii etc. în opoziție cu a d î n c) Care are adîncime (și lățime) redusă. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apa mică. DELAVRANCEA, ap. TDRG.7. (În opoziție cu lat) Îngust. Pălărie neagră cu marginile foarte mici. CHEST. V 165/86. 8. (în opoziție cu gros) Subțire. Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici. EMINESCU, O. I, 79. ◊ (Regional) Untură mică = slănină. Cf. ALR I 749/283. II. (Despre ființe) În vîrstă fragedă, abia născut; (în opoziție cu m a t u r, v î r s t n i c) tînăr, nevîrstnic. Mance, carele apleacă prunci mici. PRAV. 99. Mic să cheamă pănă în 25 de ani și de acolia înainte să cheamă mare. ib. 258. Pruncii lor cei mici. DOSOFTEI, PS. 48/16. Văzui astă noapte un vis unde-mi aduse Apolon Dumnezeu un cocon mic (a. 1799). GCR II, 166/27. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI, S. 59. O vulpe de ani mică, însă de minte mare. ALEXANDRESCU, ap. HELIADE, O. II, 109. De la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Eram mic cînd mă lua Ștefan cel Mare în desaga de la oblîncul șeii. DELAVRANCEA, O. II, 246. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. Secretarul raionului îl cunoștea de cînd era mic. PREDA, D. 104. Cîtu-i copila de mică, Bate-o ș-o pune la furcă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Se ține după. . . ca dracul după copil mic, se spune despre pisălogi. ZANNE, P. VI, 612, cf. II, 73. ◊ (P. e x t., determină termeni ca „vîrstă”, „copilărie” sau echivalente ale acestora) El în vrîstă mică și-a pierdut părinții. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Întîmplîndu-se să. . . fie fiul. . . în mică copilărie. PRAVILA (1814), 142/11. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste,. DRĂGHICI, R. 73/23. Din copilâria-ți mică Crești ca scumpă floricică. VĂCĂRESCUL, P. 550/1. Mă cunoaște din mica mea pruncie. ALEXANDRESCU, O. i,I 157. Din mica copilărie a lui. ALR II 3177/605. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativul relativ) Mai (sau cel mai) tînăr; s p e c. care este cel mai tînăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. V. m e z i n (1). Mic era întru frații miei și mai tîrăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Adună tot cel fecior mic și se duse întru o parte. CORESI, EV. 20, cf. 23, 25. Căzu soartea spre fiiul ei cel mai mic (a. 1600-1625). GCR I, 66/40. Au rădicat pă feciorul cel mai mic. . . domn în locul tătîni-său. IST. Ț. R. 50. Fiul craiului, cel mai mic. . ., iese afară în grădină. CREANGĂ, P. 189. Se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 8. Fratele cel mai mic. JARNIK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Substantivat) Orice s-ar zice, fiu îi era și ăl mic. ISPIRESCU, L. 37. Cele două mari Ce-s surori primari, Cînd fu de cu seară Către cas' plecară Pe mica o lăsa. MARIAN, INS. 342. Te plîng surorili Pe toati cărărili Și te plîngi cea mai ńică. MAT. FOLK. 1 318, cf. ALRM I/II h 225, ALRM II/I h 187. ♦ (Substantivat) Copil; tînăr. Giudețul iaste datoriu să micșureadze certaria celui mic, cînd va greși. PRAV. 261. Emisiune pentru cei mici. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1954, cf. ALRM I/II h 259. ◊ E x p r. De mic = de copil, din fragedă vîrstă; de micuț. Aceasta de mică fusease măiestrie drăcească. DOSOFTEI, V. S. octombrie 55^r/13, cf. noiembrie 113^v/35, MINEIUL (1 776), 45^r2/6. Că de mic am pribejit, Tot în streini am trăit (a. 1 820). GCR II, 233/23. Stările avute și-au crescut copiii prin profesorii străini. . . trimițîndu-i apoi de mici în străinătate. HELIADE, O. II, 43, cf. 76. Robinson, precum știți, de mic au luat re creștere. DRĂGHICI, R. 72/28, cf. 30/11. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I, 16. Crescînd în mînăstire de mici, nu vor să mai trăiască în lume. BOLINTINEANU, O. 320. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I, 175. O ocrotea fiindcă o crescuse de mică. BRĂESCU, A. 23. De mic îi tot dedea Ajutor bun de putere Și cuvînt de mîngîiere. ALECSANDRI, P. P. 196. Pentru ca omul să aibă un suflet bun, trebuie deprins de mic a lucra fapte bune. ȘEZ. III, 237. Copilul ca copaciul, cînd de mic se strîmbă, anevoie se mai îndrepteazâ. ZANNE, P. II, 73. ♦ (Familiar, la vocativ) Termen dezmierdător sau ironic cu care se adresează cineva unui bărbat. Ei, dar știi că ești îndrăzneț de tot, micule? REBREANU, I. 105. Nu! hotârît, nu dansez! decise Ioanide cu o seriozitate comică. – Micule, nu rîde de mine! CĂLINESCU, S. 791, cf. 605. ♦ (Substantivat, în corelație cu mare, adesea în expresii) Toți, toate, toată lumea. Mărrturisescu micilor și marilor. . . de cealea ce prorocii dziseră. COD. VOR. 80/12. Blagoslovit-au temuții de Domnul" mici cu mari. PSALT. 244. Aceastea stau mărturie micilor și marilor. CORESI, L. 129/3. Și le sparse cetățile și le arse casele și-i junghea de în mic până în mare. MOXA , 361/22. Le-am scos afară la lumină, ca să le înțeleagă și mici și mari (a. 1 642). GCR I, 94/22. Nu faceți fățărie la giudeațe, nici giudecați pre voia a mare sau a mic. EUSTRATiE, PRAV. 10/3. Stau mărturisind aceastea a mic și amare. N. TEST. (1648), 169^v/34. Să strînsease ca albinele, cu mici, cu mare, de plîngea pre iubitul păstoriu. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 157^v/20. Sf[în]ta scriptură cunoscută să face și la mari și la mici. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Mergea de săruta mîna domnului de la mare pînă la cel mai mic. IST. Ț. R. 8 .Au poftit pe toată boierimea. . . de la mic pîn' la mare. NECULCE, L. 69. Cu mic cu mare, țara era în arme toată. HELIADE, O. I, 222. Mari și mici să îmbulzea. PANN, E. II, 69/3. Ordonă să se ridice îndată mic și mare. . ., ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I, 108. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare. . . strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I, 38. Dl. subprefect. . . a lăsat poruncă să scoatem lumea. . . cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 147. Să iasă. . . Frică înfricoșată, Spaimă înspăimîntată. . . Afară le-am dat, Peste mic – mare le-am aruncat. PAMFILE, B. 43. Bețivul, de mic și mare, în sat E cu degetul arătat. ZANNE, P. III, 473, cf. 93, IV, 92. III. (Indică sau sugerează durata) Care durează puțin; scurt. Într-acea mică dată, în clipala ochiului vădzu pruncul naintea sa. DOSOFTEI, V. S. decembrie 237^v/12. S-au dus. . . nu departe de cetate ca la un ceas mic. DIONISIE, C. 185. Nevoia însă atîta l-au silit. . . să facă. . . o mică călătorie. DRĂGHICI, R. 57/10. Pacea se așăzâ în țară pentru o mică vreme. ARHIVA, R. I, 117/11. Iară noi? noi, epigonii?. . . Simțiri reci, harfe zdrobite. Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I, 35. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă Una mică-mi pare multă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11, cf. 130, 213. Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Cini ari ibovnică Mult îi pari noaptea mică. MAT. FOLK. 1379. IV. (Arată cantitatea) 1. (În opoziție cu m u l t, a b u n d e n t) Puțin, redus, limitat. 2. (Despre numere, despre valori care pot fi exprimate numeric) Redus (ca număr, ca proporții); puțin numeros. Să fie dzilele lui mici. PSALT. 235. Toate aceastea nu cu mici sau cu puține cheltuiale. . . s-au tipărit și s-au făcut (a. 1691). GCR I, 290/23. Nu te bucura la câștiguri mici, pentru că, cu un rac, tot sărac. NEGRUZZI, S. I, 249. Eroul nostru vedea o națiune mare zbuciumîndu-se sub apăsarea unei clase mice. HASDEU, I. V. 35. Acest popor mic. . . de-a lungul străvechii sale istorii a arătat lumii întregi că nu-și pleacă capul în fața nici unui asupritor. CONTEMP. 1953, nr. 373, 6/2. Calorie mică = cantitate de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1°C. Cf. MACAROVICI, CHIM. CANT. 132. ♦ (Despre prețuri, în opoziție cu r i d i c a t) Scăzut. Y. (În opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, i n t e n s, indică intensitatea) Puțin intens; slab, scăzut, redus. a) (Despre lumină, stări termice, curenți de aer etc.) Și făcu Dumnezeu doao lumini. . . și lumina mai mică să slujească nopției. PALIA (1 581), 15/7. Cea mai mică suflare ne doboară. MARCOVICI, C. 16/24. b) (Despre glas, voce, sunete, zgomote etc.) Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40/5, cf. 64/1. Începu cu vorbă mică Pentru băiatul să zică. . . Proverburile aceste. PANN, P. V. III, 47²/11. Din frunzișurile grele. . . Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39, cf. 5. Glasul Olguței era mic, dar pur. TEODOREANU, M. II, 142. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CSMIL PETRESCU, O. III, 83. Se auzeau zarurile cu zgomot mic. DEMETRIUS, A. 196. c)(Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Viteză mică. d) (Despre vînt, cutremure și alte fenomene naturale) Cutremur mic. e) (Despre sentimente, senzații etc.) Durere mică. Bucurie mică. VI. (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) 1. (În opoziție cu î n s e m n a t, i m p o r t a n t, p r i n c i p a l) Fără (prea) mare valoare, lipsit de importanță; neimportant, nesemnificativ. De amu aceale multe și nevindecate boale plecară-se ție, domn a toate cu cît mai vîrtos aceștii neșchită și mai mică? CORESI, EV. 227, cf. 239. Folosul acestor mici învățături adevărat puține sînt, iară așa iale sînt bune (a. 1642). GCR I, 94/8. După tocmala. . . mării sale domnului datu-s-au învățătură, și mie unui mai mic și nice de o treabă a măriii sale rob. EUSTRATiE, ap. GCR I, 119/21. Carele va găsi pre marginea unii ape. . . fiece lucru ver mare, ver mic.. . acesta de nu-l va mărturisi, nu va avea nice o certare. PRAV. 39. Cealealálte lucruri mici aduc folosințele. BIBLIA (1688), [prefață] 7/53. Cei doi bani mici ai văduvii (a. 1700). GCR I, 337/12. Să întoarce înapoi fără a zice cel mai mic cuvînt. BELDIMAN, N. P. I, 94/9. Toți preanumărații. . . nu se socotesc decît o mică soțietate făcătoare de bine. HELIADE, O. II, 12. Mijlocul lanțului celui nemărginit al ființelor care. . . se pogoară pînă la cea mai mică și proastă viețuitoare. MARCOVICI, C. 11/12. Să nu întîmpine acum atîte greutăți, pănă și cele mai mici. DRĂGHICI, R. 101/27, cf. 115/24. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, M. 4, cf. 5. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții. ALECSANDRI, T. I, 156. Vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I, 134. Mi-a vorbit aseară De lucruri mici și fără importanță. MINULESCU, V. 143. Riscurile sint mici, în schimb perspectivele deschise sînt reale. CAMIL PETRESCU, O. III, 145. Dintr-o meserie cît de mică Dacă nu curge, tot pică (= omul care știe o meserie nu moare de foame). ZANNE, P. V, 408, cf. 475, III, 543, IV, 604. ◊ (Popular) Prînzul (cel) mic = prima masă, de dimineață, pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii; timpul zilei cînd se ia această masă. Pe la prînzul cel mic cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60, cf. MARIAN, S. R. I, 107, DAMÉ, T.₂ 50, H II 262, V 394, VIII 22, 260, X 32, XII 173, XIII 116, XIV 307, 416, XV 100, xvi 117, 160, 238, 296, CHEST. VIII 2/9. (Regional) Masă mică = una dintre mesele de la nuntă la care se mănîncă, de obicei, numai pîine, sare și rachiu. MARIAN, NU. 368. (Regional) Cartea mică = abecedar. Cf. ALR II 3 744/29. ◊ E x p r. A se face sau a deveni (mai) mic = a deveni umil, timid. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. A se lăsa mai mic = a) (învechit) a deveni mai modest, mai nepretențios. Să cade într-acel ceas ce au suduit să-și tocmească lucrul și să să lase mai mic, căindu-să ce au făcut. PRAV. MOLD. 125^r/5; b) a ceda. Cînd să va lăsa bărbatul mai mic și să va prinde cu chizeșie, cum nu-ș va face muierii nice o răutate și încă-i va face și zapis, atunce giudețul să i-o dea pre mînă. PRAV. 155. ◊ (Substantivat) Iară sîmbătă din al optul ceas să se oprească de toate lucrurile, de marile și de micile (a. 1 640). GCR I, 89/31. ♦ De gravitate redusă. Să cunoaște care-i sudalmă mare și mică. PRAV. 229. 2. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu nobil, generos) Lipsit de noblețe, de generozitate; meschin. Bine faci că nu te arăți mic la suflet. DRĂGHICI, R. 91/10, cf. 73/18, 156/11. Ura, interesul, pisma, toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I, IV/3. Meschine interese ce-n mici inimi locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 164, cf. 5. La niște astfel de oameni le zicem mișei ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Oh! cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I, 109, cf. ZANNE, P. II, 441. 3. (Despre mintea, inteligența oamenilor) Cu posibilități reduse; îngust, redus, prost. Suflet slab și minte mică. . . acest principe tîrîtor muri peste puțin timp în exil. HASDEU, V. 208. E mare și stogos Dar la minte mic și prost. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 4. Care ocupă un loc inferior, modest într-o ierarhie. Întru această troiță nece urul nu iaste ... nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337, cf. 336. Și singuri văm sta înainte de ne văm judeca cu frică și cu cutremur. . . ori mare, ori mic, ori boiarin, ori slugă. CORESI, EV. 37, cf. 39, 41, VARLAAM, ap. GCR I, 104/13. Ștefan Vodă au strins boiarii și mari și mici. URECHE, ap. GCR I, 70/24. Vreun om di cești mai mici și proști. PRAV. MOLD. 159^r/7. Iară de vreame ce acesta, ce va grăi acest cuvînt, iaste mai mic decît acela ce aude acesta cuvînt, atunce să va certa ca un suduitoriu. PRAV. 227, cf. 271. Dară cine ar zminti pre unul de acești mici. . . să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 127/14. Socotiți să nu obidiți pre vreunul dentru acești mici (a. 1 693). GCR I, 309/20. Trecut-au sol mic de la Ieși. NECULCE, L. 143. Om mic fiind și smerit. ANTIM, P. 4. Credința tuturor boierilor noștri a mari și a mici (a. 1 805). URICARIUL, XXV, 4. Braslele se alcătuiau de oarecare slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, M. V. 10. Cine-i mic, vrea a fi mare. Căci domnia-i dulce pom, Care farmecă pe om ! ALECSANDRI, P. II, 107. Își luă ziua bună. . . de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Modul de dezvoltare al industriilor mijlocii și mici. PETICĂ, O. 469. Și s-au stins și Hrîncu și Huru și Dajbog, cu toții, boieri mari și mici, bătrîni și tineri, pînă la unul. DELAVRANCEA, O. II, 14. Cîteva zeci de mici negustori au fugit. CAMIL PETRESCU, O. III, 202. Cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici. MARIAN, Î. 96. ◊ (Substantivat) Voru înviia morții. . . și micii și marii și derepții și păcătoșii (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 454/29. Să nu se preaînalțe spre ceia mai micii și mai slabii. CORESI, EV. 93, cf. 41, 180. Și întru cei mai mici agiunge lumina. . . de lumineadză (a. 1 645). GCR I, 114/29. Cînd să va prileji cela ce fuge să fie om de gios și cela ce-l goneaște să fie boiarin, atunce poate să ucigâ boiarenul pre cel mai mic, ce fuge. PRAV. 124. Să va spînzura și boiarinul ca și cel mai prost: iară furcile boiarinului să fac mai înalte decît a celui mai mic. ib. 289, cf. 288. Cel mai mic s-au Bl[ago]s[lo]vit de la cel mai mare. N. TEST. (1 648), 295^v/6. Nu fățări nice a mic, nice a mare, nice a văduvă (a. 1 650-1 675). GCR I, 193/23, cf. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Cu numele că-s de neam bun, Cum vor, pe cei mici supun. MUMULEANU, ap. GGR II, 249/6. Și cel mic și cel mai mare înaintea lui ca praful se șterge dintr-o suflare. CONACHI, P. 272. Fii bun, mare vornic și îngăduie mai micului d-tale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284. Se bat cei mari și rabdă cei mici. ZANNE, P. IV, 424. Mic burghez v. b u r g h e z. Mica burghezie v. b u r g h e z i e. Mica producție de mărfuri v. p r o d u c ț i e. ♦ (Substantivat; la comparativ, de obicei urmat de un adj. pos.) Subaltern (considerat în raport cu superiorul lui ierarhic). Ascultă pe mai marele tău, stăpînește pe mai micul tău. ROMÂNUL GLUMEȚ, 29. Mai mare peste cei mai mici Și staroste de calici, se spune despre cei care se mîndresc prea mult cu slujba neînsemnată pe care o au. ZANNE, P. IV, 633. ♦ (Ca determinant pe lîngă substantive nume de rudenie, indică gradul de rudenie în sintagmele) Unchi mic (sau lele mică) = vărul (sau vara) tatălui (sau a mamei), în raport cu copiii acestora. Cf. TDRG. Socru mic (sau soacră mică) = nume dat (în ziua căsătoriei a doi tineri) tatălui (sau mamei) miresei. Nun mic (sau nună mică) - fiecare dintre persoanele care asistă ca martori de mai mică importanță la săvîrșirea unei cununii. Cf. MARIAN, NU. 208. – Pl.: mici, (rar, f. și) mice. – Probabil lat. *miccus, cf. DHLR I, 201, CADE. Cf. lat. m i c a, cf. PHiLiPPIDE, P. 46.