MĂSELÁRIȚĂ¹ s. f. 1. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori galbene pătate cu violet și ale cărei semințe și frunze sînt întrebuințate de popor contra durerilor de măsele; (regional) măselar, măsălare, măsălniță, măsălarniță, nebunariță, sunătoare (Hyoscyamus niger). Cf. LB. Îndată au început sămnile otrăvei ce are masálarița, adică amețeală, tremur, dureri cumplite și altele încă (a. 1 827). IORGA, C. I. II, 181, POLIZU, COSTINESCU, BARCIANU, GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 105. Se fierbe. . . sămînță de măselariță și se aburește gura deschisă. PAMFILE, B. 46. Peste temelii au crescut tufe de scăi și de măsălariță. C. PETRESCU, R. DR. 96. Apa bună o găsim la fîntîni pe care le cunoaștem numai noi; celelalte, rămase în ființă, au fost otrăvite cu măselariță și cucută. SADOVEANU, O. XIII, 987, cf. 807. Avea de mers cu soarele drept în creștet ca o jumătate de ceas de-a lungul apei, lâsînd în urmă doar smocuri de pelin, măselariță și alior. CAMIL PETRESCU, O. II, 584. 2. (Regional) Măseaua coasei (Negrești-Satu Mare), ALR SN I h 50/346. – Pl.: măselarițe. – Și: (regional) măsălariță s. f. H II 252, V 389, 415, VII 480, XII 148, ALR I 1927/35, 174, 217, 251, 285, 302, 315, 558, 840. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -arițâ.