23 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 21 afișate)
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: de
FRUNTAȘ2, -Ă, fruntași, -e, adj. 1. Care e în frunte într-un domeniu de activitate, într-o acțiune sau într-o ramură de producție, servind ca exemplu altora. Prima consfătuire pe țară cu studenții fruntași în învățătură trebuie să însemne un punct de cotitură în viața facultăților noastre. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 1/5. Vreo doisprezece bărbați fruntași se sfătuiau demultișor. REBREANU, R. I 131. Ca domn sau ostaș, În luptele de moarte mă jur a fi fruntaș. ALECSANDRI, T. II 147. ◊ (Substantivat) În orînduirea socialistă scriitorul devine un fruntaș al luptei pentru socialism, pentru comunism. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2875. Poeziile lui [Grigore Alexandrescu] se deosebesc prin mari calități de stil, de cugetare și de simțire, care îl pun între fruntașii poeziei romîne. GHICA, S. 671. 2. (În expr.) Cal fruntaș (și substantivat) = cal înhămat în frunte, cînd sînt mai mulți cai înaintași. Doi surugii... se aflau unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat dinapoia cailor rotași. PAS, L. I 55.
CONSTITUIRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (s e) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, organizare. Constituirea Republicii Democrate Germane iubitoare de pace înseamnă un punct de cotitură în istoria Europei. SCÎNTEIA, 1949, nr. 1556.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CURBĂ ~e f. 1) Linie în formă de arc; linie arcuită. 2) Linie care reprezintă grafic fazele succesive, variabile, caracteristice unui fenomen. 3) Cotitură în formă de arc (a unui râu, a unui drum). ◊ A lua ~a a face un viraj. ~ de nivel curbă care unește pe o hartă punctele aflate la aceeași altitudine. /<fr. courbe
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CURBĂ s.f. 1. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile. ♦ Cotitură în formă de arc. ◊ (Despre vehicule) A lua curba = a vira. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. 3. Curbă de nivel = linie care unește punctele de egală altitudine ale pămîntului. [< fr. courbe].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CURB, -Ă I. adj. (despre linii) arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile. ♦ cotitură în formă de arc. ♦ (despre vehicule) a lua ~ă = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. 3. ~ă de nivel = linie care unește punctele cu aceeași altitudine ale unei suprafețe de teren; izohipsă. (< fr. courbe, lat. curvus)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
RĂSCRUCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Răs- + cruce.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
RĂSCRUCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strâmb, ~ă [At: PSALT. HUR. 46v/12 / V: (înv) ~ânb, ~răb, ~rămb, ~rănb, ~rimb a / Pl: ~i, ~e / E: lp strambus, -a, -um (<strabus, -a, -um)] (Îoc drept) 1 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție nefirească) Si: adus2 (4), aplecat2 (1), cocârjat2 (1), cocoșat2 (2), contorsionat2 (2), curbat2 (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat2, încovoiat, îndoit2, întors2, plecat2, răsucit, sucit2. 2 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit2, respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit, (fam) șui7, strâmbat2 (2). 3 a (Îe) A avea gura ~ă A spune minciuni. 4 a (Reg; de obicei cu determinările „de spate”, „de spinare”, „de mătrice”) Cocoșat2 (2). 5 a (D. obiecte flexibile sau neflexibile ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: contorsionat2 (1), curbat2 (1), deformat2 (2), diform (2), întors2, răsucit. 6 a (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat2 (1), înclinat2, lăsat, plecat2, povârnit2, (îvp) ponorât, (pop) pornit2, (pfm) hâit4 (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiv, șovâi, șovârnit, strâmbat2 (5) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 7 a (Trs; îs) Prune ~e Soi de prune cu sâmburele așezat asimetric, cu carnea tare și acrișoară, care se desprinde ușor de pe sâmbure. 8 a (D. drumuri) Care are (multe) cotituri Si: cotit2 (6), întortocheat, sinuos, șerpuit2, șerpuitor, (rar) șerpuind, (îvr) șerpitor. 9 sn (Reg; lpl) Cusătură populară ornamentală în zigzag Si: (reg) strâmbănog (2). 10 sf Cerbice (la jug). 11 a (D. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Care are trăsături neregulate și aspect neîngrijit. 12 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Necaligrafic. 13 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Neciteț. 14 a (D. rândurile scrise de cineva) Care este deviat în sus sau în jos față de marginile de sus și de jos ale foii. 15 a (Grm; îvr; fig; îs) Grai ~ Verb neregulat Vz neregulat. 16 a (Grm; îvr; fig; îs) Cădere ~ă Caz oblic Vz oblic. 17 a (Îvp; fig; d. oameni) Care procedează nedrept, subiectiv. 18 a (Îvp; pex; d. oameni) Care procedează necinstit. 19 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care manifestă nedreptate, subiectivitate. 20 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă necinste. 21 av (Îe) A sta (sau, reg, a ședea) ~ și a judeca (sau, înv, a grăi, a vorbi) drept A recunoaște adevărul. 22 av (Îe) A râde (sau a surâde, a zâmbi) ~ A râde (sau a surâde, a zâmbi) forțat, în silă, nesincer. 23 av (Îe) A privi (sau a se uita) ~ A privi (sau a se uita) cu ciudă, urât, dușmănos. 24 av (Pex; îae) A nu privi cu ochi buni V ochi1. 25 av (Îe) A călca ~ A avea o comportare incorectă. 26 av (Îae) A aluneca pe o cale greșită. 27 a(Asr; spc; d. păreri, d. înțelegere, d. cunoștințe etc.) Greșit (13). 28 a (Rar; fig; d. privire) Pieziș. 29 a (Rar; fig; d. zâmbete) Fals (7). 30 a (Rar; fig; d. zâmbete) Forțat2 (9). 31 a (Înv; fig; d. lucruri de valoare, bani etc.; îoc veritabil, autentic) Fals (5). 32 a (Înv; d. cântare) Făcut să înșele. 33 sn (Îvp; fig) Nedreptate. 34 sn (Înv; îlav) Cu (sau, rar, pe) ~ul În mod fals. 35 sn (Îal) Pe nedrept. 36 sn (Reg; îe) A călca cu ~ul A călca cu stângul Vz stâng. 37 sn (Înv; îe) A lua cu ~ul A lua prin înșelătorie sau cu forța. 38 sn (Reg; îe) A trăi cu ~ul A face nedreptăți. 39 sf (Îrg) Veche monedă de argint a cărei valoare varia de la 10 la 20 de creițari sau era de 5 groși.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de Adriana Stoian
- acțiuni
OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
drept, ~eaptă [At: PSALT. HUR. 502/5 / V: (1-108) dir~ a, (122) drit sn, (147-155) deptu, der~, derepto, dereptu pp / Pl: ~pți, ~e a; ~uri sn / E: ml directus (109-146) după fr droit] 1 a (D. drumuri, căi, etc.) Care reprezintă cea mai mică distanță între două puncte, fără ocolișuri Si: (pop) oblu. 2-3 sf, a (Linie) care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt Si: (pop) oblu. 4 a (Îs) Unghi ~ Unghi format de două drepte perpendiculare una pe cealaltă. 5 av (Înv; îla) ~ căzător Perpendicular. 6 a (Îs) Prismă ~eaptă Prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. 7 a (Fig; d. privire) Care este fără ascunzișuri Si: deschis, direct. 8 a (D. haine) Care are o croială simplă. 9-10 av (Înv; îs; îla) (Linie) ~ alergătoare (Linie) paralelă. 11 a (D. lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). 12 av (Îe) A se ține ~ A avea o poziție perfect verticală. 13 a (Îla; d. ființe, lucruri, elemente de același fel înșiruite) În linie ~eaptă (sau în linii ori în rânduri ~e) Aliniat. 14 a (Îlav) În linie ~eaptă Direct. 15 a (Mii; îe) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de ~pți A lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. 16 i Drepți! Formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți (15). 17 av (Îe) A călca ~ A fi dârz. 18 av (Îae) A avea o purtare cinstită. 19 a (D. terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical Si: abrupt, escarpat, povârnit. 20-21 sf, a (Literă) care are tăietura verticală. 22 a Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper) Si: neted, orizontal, plan. 23 a (Grm; înv; îs) Complement ~ Complement direct. 24 sn (Îlav) De-a ~ul În mod direct. 25 sn (Îal) Fără oprire. 26 sn (Îal) Fără ezitare. 28 sn (Îal) Fără ascunzișuri Si: franc3 (5). 29 sn (Îal) Neîndoielnic. 30 av (Îvr; îe) A-i fi (cuiva) ~ A-i fi la îndemână (cuiva). 31 av (Îe) A merge ~ A merge cu mișcări sigure, fără a se clătina. 32 a (Îoc strâmb; d. obiecte cu formă alungită) Care nu prezintă curburi sau cotituri Si: (pop) oblu, regulat. 33 a (D. părți ale corpului la om sau la animale) Care are o formă (sau este într-o poziție) corectă, normală, fără defecte. 34 a (D. suprafețe) Neted. 35 a (Fig; d. acțiuni ale omului sau d. noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului Si: bun, cinstit, întemeiat, just. 36 a (Îs) Parte ~eaptă Parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la împărțeală. 37 a (Îs) Luptă ~eaptă Luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. 38 a (Îlav) Cu ~ cuvânt Pe bună dreptate Si: justificat. 39 av (D. acțiuni) În conformitate cu dreptatea Si: just. 40 av În conformitate cu adevărul Si: adevărat, corect. 41 av (Îe) Ce-i ~, e ~ Se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. 42 av (Îe) (Este) ~ că... Este adevărat că... 43 av (Îe) A spune ~ A spune adevărul. 44 av (Îae) A vorbi deschis, sincer. 45 a (D. oameni) Care trăiește și acționează conform dreptății, adevărului, omeniei Si: cinstit, integru. 46 sn (Pex; îe) La ~ (sau, rar, ~ul) vorbind În realitate. 47 a (Îe) Ce-i ~(ul) Într-adevăr. 48 a (Fig; îs) Calea (cea) ~eaptă Comportare cinstită. 49 a (Spc; îas) Purtare cucernică, în spiritul moralei creștine. 50 a (În limbajul bisericesc) Cuvios. 51 sm (Îe) A se odihni cu ~pții A fi mort. 52 a (D. oameni; îe) A se duce în lumea celor ~pți A muri. 53-54 smf, a (Îc) ~ credincios (Persoană) care face parte din Biserica creștină ortodoxă. 55-56 smf, a (Îae) (Persoană) care se comportă ca un bun creștin. 57 sm (Bis; mpl) Om lipsit de păcate, care a respectat în timpul vieții preceptele religiei creștine și care este acceptat de judecata lui Dumnezeu. 58 a (D. sentimente, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sinceritate. 59 a (Pex) Care nu favorizează pe cineva sau ceva Si: imparțial, obiectiv. 60 a (Înv) Devotat. 61 a (Înv) Nevinovat. 62 af (Reg) Virgină. 63 a (D. oameni; îla) ~ cu inima Sincer. 64 a (Îae) Prietenos. 65 a (Pop; d. oameni) Care este legat de cineva printr-un grad apropiat de rudenie (în linie ascendentă sau descendentă). 66 av (Îvr; îe) A fi ~ (cuiva, cineva) A semăna leit (cu cineva). 67 a Care este potrivit (conform) cu anumite reguli sau cu anumite cerințe Si: bun, corect, riguros. 68 av (Îe) A sta (sau a ședea etc.) strâmb și a judeca (sau a grăi etc.) ~ A aprecia just, corect (o situație, un om etc.), indiferent de împrejurările (nefavorabile). 69 a (D. viață) Care este în conformitate cu normele moralei Si: etic, moral. 70 a (Pex) Auster. 71 a Cuvenit. 72 a Împărțit echitabil. 73 a Veritabil. 74 (Îoc stâng; d. organe sau părți ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. 75 sfa Mâna dreaptă. 76 sf (Îe) A-și da ~eapta A-și strânge mâinile în semn de salut, de bucurie, de împăcare. 77 sf (Îe) Să nu știe stânga ce face ~eapta Formulă prin care se impune discreție absolută. 78 sfa (În religia creștină) Mâna lui Dumnezeu considerată ca putere sfântă. 79 a (Îe) A fi mâna ~eaptă (a cuiva) A fi omul de încredere (al cuiva). 80 a (Îae) A fi cel mai apropiat colaborator (al cuiva). 81 sna Picior drept. 82 sna (Îe) A călca (sau a păși, a porni, a intra, a ieși) cu -ul (înainte) A începe o acțiune sub bune auspicii. 83 a (D. părți ale îmbrăcămintei) Care corespunde părții drepte a corpului. 84 a (D. simptome, boli etc.) Care apare, care se manifestă etc. în partea dreaptă (74) a corpului sau a unui organ. 85 a (D. construcții, obiecte etc.) Care se află în partea sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane orientate cu fața în aceeași direcție cu obiectul. 86 a (D. cursuri de apă sau d. malurile lor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii drepte a unei persoane așezate cu fața în direcția cursului unei ape. 87 a (D. obiecte sau d. părțile obiectelor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii drepte (74) a persoanei care privește obiectul din față. 88 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în partea sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane așezate cu fața în același sens cu obiectul, construcția etc. respectivă. 89 sfsa Parte a unui curs de apă sau a unui mal al acestuia care se află în zona sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane așezate cu fața în sensul de curgere a apei respective. 90 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în zona sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane care privește obiectul, construcția etc. respective. 91 sf (Îlav) Din (la, pe, în, înspre, către, din, din a) ~eapta Din (sau în) partea mâinii drepte (74). 92 sf (Îlav) În direcția mâinii drepte (74). 93 sf (Îe) A fi (a sta, a ședea etc.) la ~eapta (den, den a ~pta (cuiva), (înv) a ~pta (de cineva) A ocupa locul de onoare aflat în partea dreaptă (74) a unei personalități. 94 sf (Îe) A-i cânta (cuiva) cucul la (în) ~pta A avea noroc. 95 sf (Îe) A face (a apuca, a o lua) la ~eapta A coti, a se îndrepta către partea dreaptă (74) a unui drum, în direcția mâinii drepte (74). 96 sf (Îe) A ține ~eapta A merge (numai) pe partea dreaptă (74) a unui drum. 97 sf (Fam; îe) A trage pe ~eapta A se opri cu un vehicul pe partea dreaptă (74) a carosabilului pentru odihnă sau remedieri tehnice. 98 sf (Îlav) În (din) ~eapta și-n (din) stânga sau de-a ~eapta și de-a stânga În (din) ambele părți. 99 sf (Îal) În (din) toate părțile Si: pretutindeni. 100 sf (Îlav) (Nici) în ~eapta nici în stânga Nicăieri. 101 sf (La) ~eapta! Comandă (adresată unui militar) prin care se cere întoarcerea spre dreapta (90). 102 av (În legătură cu unele verbe de mișcare și urmat de determinări locale; indică direcția) În linie dreaptă Si: direct, (pop) oblu. 103 av (Îlav) De-a ~ul Fără a se abate din drum. 104 av (Cu nuanțe spațiale sau temporale) Tocmai. 105 av (Îe; înv) ~ dragul să Ți-e mai mare dragul să. 106 a (Înv; d. bunuri materiale, sume de bani etc.) Care aparține sau se cuvine cuiva în temeiul legii. 107 sfa (Fig; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. 108 sf (Îlaj) De ~eapta Conservator. 109 sn Totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. 110 sn Știință (sau disciplină) care studiază dreptul (1) 111 sn (Îs) ~ penal Ramură a dreptului (110) care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv. 112 sn (Îs) ~ civil Ramură a dreptului (110) care studiază și reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) dintr-un stat. 115 sn (Îs) ~ constituțional Totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile privitoare la orânduirea social-economică și de stat. 116 sn (Îas) Ramură a dreptului (110) care studiază drepturile și datoriile cetățenilor decurgând din constituție. 117 sn (Îs) ~ internațional Totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. 118 sn (Flz) (Îs) ~ natural Drept (1) considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 119 sn (Îs) ~ comercial Ansamblu de reguli, de instituții și de practici aplicabile actelor de comerț, comercianților și societăților comerciale. 120 sn (Îs) ~ administrativ Ansamblu de norme care reglementează organizarea și activitatea administrației. 121 sn (Îs) ~ul muncii Totalitatea regulilor aplicabile raporturilor individuale sau colective ale salariaților. 122 sn (Înv; șîf drit) Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane (unei instituții, unui popor) de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc. 123 sn (Înv; îlav) Cu ~ul În mod legitim. 124 sn (Îal) Justificat. 125-126 sn (Și îljv) În ~ Împuternicit prin lege. 127 sn (Îal) Îndreptățit. 128 (Îal) Pe bază legală. 129 sn (Îe) A avea ~ul A avea voie (în temeiul legii) să întreprindă ceva Si: a fi îndreptățit. 130 sn (Îae) A se bucura de un privilegiu. 131 sn (Îe) A fi (sau a se simți, a se crede) în ~ (sau în ~ul său) A beneficia sau a crede că beneficiază de condițiile[1] necesare favorabile pentru îndeplinirea legală a unor acțiuni, pentru exercitarea unui privilegiu etc. 132 sn (Îe) A da ~(ul) sau ~uri ori a face ~ cuiva A acorda cuiva posibilitatea, a-i oferi condițiile necesare favorabile pentru îndeplinirea unei acțiuni în mod legal sau legitim. 133 sn (Îe) A repune în ~uri A acorda cuiva un privilegiu de care anterior a fost privat. 134 sn (Îe) A reintra în ~urile (lui, ei etc.) A dobândi o situație privilegiată de care anterior a fost privat. 135 sn (Îe) A-și lua (sau a-și aroga) ~ul (de a face ceva) ori ~uri (asupra cuiva) A se comporta ca și cum ar fi îndreptățit, împuternicit legal, pretinzând anumite privilegii. 136 sn (Îlav) De ~ Conform legii. 137 sn (Îal) În mod legitim. 138-139 sn (Îljv) Fără ~ Care nu este în temeiul legii. 140 sn (Îal) Nejustificat. 141 sn Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci, în mod legal, în spiritul dreptății. 142 sn (Ccr) Sumă de bani sau bun material cuvenite cuiva în mod legal în urma prestării unei munci. 143 sn (Îs) ~ de apel Permisiune legală de a contesta o hotărâre judecătorească. 144 sn (Îe) ~ul lui Dumnezeu Într-adevăr. 145 sn (Îrg) Dreptate. 146 sn (Înv; îe) A avea ~ul A avea dreptate. 147 pp (Introduce un complement indirect) Exprimă echivalența între două elemente A primit banii drept recompensă. 148 pp (Introduce un complement indirect) Exprimă justificarea atribuirii unei funcții Si: ca1 (9), în calitate de... Drept procuror a lucrat numai un an. 149 pp (Introduce un complement indirect) Exprimă justificarea atribuirii unei calități, a unei identități etc. Drept cine mă iei?. 150 pp (Introduce un complement indirect) În loc de... O draperie groasă servea drept paravan. 151 pp (Îlav) ~ care În concluzie Era târziu, drept care s-a grăbit să plece. 152 pp (Reg; introduce un complement circumstanțial de loc) Lângă. 153 pp (Reg; introduce un complement circumstanțial de loc) În fața. 154 pp (Pop; îe) A i se pune (cuiva) soarele ~ la inimă A i se face (cuiva) foame. 155 pp (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru Drept încercare s-a folosit de un clește.[2] corectat(ă)
- condițile → condițiile — Ladislau Strifler
- În original lipsesc sensurile 27, 113 și 114. — cata
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ocol sn [At: (a. 1624) IORGA, S. D. XI, 49 / Pl: (1-6,13-16,18-19, 24-27) ~oale, (7-12, 17, 21-23, 28-30) ~uri / E: vsl околъ, rs околъ] 1 (Înv) Linie care delimitează un spațiu. 2 (Pex) Spațiu delimitat Si: cuprins. 3 (Înv) Perimetru. 4 (Înv) Cerc. 5 (Nob) Spațiu liber. 6 (Înv) Anturaj. 7 (Înv) Gard, șanț sau zid de întărire împrejurul unui loc Si: împrejmuire, îngrăditură. 8 (Pex) Loc îngrădit cu gard viu. 9 (Înv) Loc îngrădit lângă casă sau în câmp unde se țin vitele, oile, porcii etc. 10 (Pex) Loc unde se ține târgul de vite. 11 (Reg) Colț din grădină îngrădit care servește la păstrarea nutrețului. 12 (Trs) Curte. 13-15 (Înv) Unitate (administrativă) (judiciară și) agricolă) subordonată de județ, de ținut sau de stat. 16 Instituție care conducea o astfel de unitate. 17 Sediu al acestei instituții. 18 (Îs) ~ silvic Unitate silvică administrativă, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, refacere, ocrotire și pază a pădurilor, de valorificare a vânatului și a peștelui din apele de munte. 19 (Pop; lpl) Cerc de fier sau de lemn așezat în jurul pietrei morii, care împiedică făina să cadă pe alături Si: veșcă. 20 (Reg) Amestec din făină de grâu și de porumb, care se depune între piatra morii și veșcă în timpul măcinatului și care servește ca hrană pentru animale. 21 (Reg; art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația gemenilor Si: vizitiul. 22 Mișcare în jurul unui punct fix sau a unui anumit loc. 23 Deplasare în spațiu care nu urmează calea directă Si: circuit, înconjur, ocolire. 24 (Îla) De ~ Indirect. 25 (Îlv) A da (cuiva sau la ceva) ~ sau ~oale A înconjura. 26 (Îal) A se învârti în preajma cuiva sau a ceva Si: a da târcoale. 27 (Pop; îe) A da ~ cu ochii A privi de jur-împrejur. 28 (Pop; îe) A da ~ țării (țărilor sau pământului) A merge foarte mult. 29 (Fig) Digresiune. 30 (Îlav) Fără ~ (sau ~uri) Fără menajamente Si: direct. 31 Cotitură.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PRIVI, privesc, vb. IV. Tranz. 1. A-și îndrepta ochii spre cineva sau ceva pentru a vedea; a se uita. Mă gîndeam că am să vin odată să te văd, că am să rămîn seara tîrziu să privim cerul de la fereastră. DEMETRIUS, C. Șoimaru îl privi fără să clipească și fără să zîmbească. SADOVEANU, O. VII 77. Așezat la gura sobei... privesc focul. ALECSANDRI, P. III 19. Tot orașul... se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. ◊ Fig. O lumină cenușie, tulbure, privea pe ferestre. REBREANU, I. 43. ◊ (întărit prin «cu ochi») Bătrînul privea cu ochi calzi pe Potcoavă. SADOVEANU, O. I 28. Niciodată n-am să uit cu ce ochi te-a privit, C. PETRESCU, C. V. 106. Cu ochii serei cei dentîi Eu n-o voi mai privi-o. EMINESCU, O. I 188. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Tot sufletul i s-a urcat în ochii care privesc cu nesațiu. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 22. Ochii lui nu se sătura privind luciul mării. DRĂGHICI, R. 88. (Refl. reciproc) Cîteodat’ – deși arare – se-ntîlnesc și ochii lor Se privesc. EMINESCU, O. I 51. ◊ (Cu determinări modale) Nevasta administratorului îl privi acru și stătu o clipă fără să răspundă. DUMITRIU, N. 260. L-am privit scurt și fără echivoc. CAMIL PETRESCU, U. N. 31. M-a privit lung, parc-ar fi vrut să-mi spuie ceva. VLAHUȚĂ, O. A. 479. Cu mișcare și cu groază Damele și cavalerii l-au privit. EMINESCU, O. I 166. (Refl. reciproc ) Parnasul și Olimpul cu fală se priviră. ALEXANDRESCU, M. 27. ◊ Expr. A nu privi cu ochi buni = a dezaproba, a nu admite. A privi (pe cineva) cu coada ochiului v. coadă. ◊ (Urmat de propoziții secundare) Vizitiul se întoarse încet și-l privi cum intră pe ușă. DUMITRIU, N. 33. Și privesc cum apa curge și la cotituri se pierde. ALECSANDRI, P. A. 124. ◊ Intranz. L-am ascultat pe Oance, privind la stele și depănînd... firul povestei lui. GALACTION, O. I 67. Stătu în loc și privi dureros și aiurit în juru-i. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Să se urce într-un pom... și să privească la lupta lor. ISPIRESCU, L. 28. (Fig.) Soarele galben privea indiferent printre nouri. REBREANU, R. I 195. Rămîne toamna singură pe zare, Privind cu ochiu-i tulbure și mare. D. BOTEZ, P. O. 35. ◊ Refl. Fig. A se oglindi. În preajma unei păduri străvechi se privea în iaz moara lui Călifar. GALACTION, O. I 43. 2. A considera că ceva reprezintă un anumit lucru, că se prezintă într-un anumit fel; a socoti pe cineva sau ceva dintr-un anumit punct de vedere. De-acum poți să-i privești ca ginerii mei. ALECSANDRI, T. I 150. ◊ Refl. pas. (învechit) Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator. BĂLCESCU, O. II 270. 3. (Numai la pers. 3) A interesa pe cineva, a fi de competința cuiva, a se raporta la cineva sau la ceva. Ce mă privește pe mine cine locuiește aici ori dincolo? C. PETRESCU, C. V. 82. Celelalte [treburi] îl priveau pe subprefect. SLAVICI, O. I 375. ◊ Expr. În (ceea) ce privește... = în privința..., cu privire la... Acum să stăm aici în ceea ce te privește pe dumneata și să luăm pe istalalt la rînd. CREANGĂ, A. 148.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
misă (< lat. missa, fr. messe; germ. Messe; engl. Mass; it. messa; sp. misa) (din lat. missio sau dimissio, „trimitere, încheiere”, expresia „Ite missa est”, rostită de preot la sfârșitul echivala inițial cu invitația adresată celor de altă credință de a părăsi biserica) 1. Secțiunea principală a ceremonialului liturgic creștin. După doctrina religioasă pe care o deservește, după lb. oficială de cult și modul de organizare a serviciului divin se disting: a) m. cat. (oficiată în lb. lat. – azi în lb. națională, în bis. cat. din V Europei); b) m. glagolitică și biz. (oficiate în lb. slav. și în lb. naționale în bis. ort. din N-E și respectiv S-E Europei și cunoscută sub denumirea de liturghie*) și c) m. coptă sau coptică (a egiptenilor creștinați, slujită în lb. coptă). M. cat. se compune din aprox. 15 episoade – recitate sau cântate (solistic sau în grup) – orânduite în trei momente: introductiv, central și final. În forma ei primitivă, m. nu avea structura de azi, unele părți adăugându-se pe parcurs. Textele pentru m., consideră exegeții, sunt antedatate anului 600 și este evident că multe din cântările acestei perioade au fost intonate de enoriași cu toate că unele erau susținute de Schola Cantorum* (corul pontifical). Către sec. 10 cântarea m. a fost abandonată de către congregație datorită, probabil, complexității muzicii care solicita interpretarea de către cântăreți profesioniști. După nașterea contrapunctului*, compozitorii au utilizat cânturi greg.* pentru cantus firmus*-ul m., acestea constituind tema* comună pentru întreaga lucrare, conferindu-i astfel un caracter ciclic*. Cinci dintre episoadele cântate ale ceremonialului se oficiază în mod obligatoriu, în tot timpul anului, și alcătuiesc ordinarium*-ul („obișnuit”) m. (Kyrie*, Gloria*, Credo*, Sanctus*, Benedictus*, Agnus Dei*); celelalte se execută numai în anumite circumstanțe și formează proprium*-ul („caracteristic”) m. (1) [Introit*, Gradual (1), Alleluia* – înlocuit în zilele de doliu de Offertorium și Communio etc.]. Conținutul secvențelor constitutive ale m. catolice (text și muzică) și ordinea succesiunii acestora se fixează în linii generale în sec. 8-10. După modul de celebrare, m. poate fi: m. cantata (preotul singur), m. lecta (preotul care doar citește textele), m. solemnis (bogată din punct de vedere muzical, preotul fiind secondat de diaconi și subdiaconi). M. oficiată cu prilejul unor funeralii poartă numele de Requiem*. 2. Lucrare vocală sau vocal-instr. bazată pe textul literar al celor cinci episoade ale ordinarium-ului m (1). M. începe să se constituie ca gen muzical specific în epoca polif. timpurii (sec. 9-12). Inițial, ea utilizează – în tratare contrapunctică* – melodiile greg.* consacrate ale m. (1). ♦ M. era cunoscută după numele cântului greg. utilizat. Cu timpul s-au folosit pentru cantus firmus* și melodii pop. (melodia L’homme armé, utilizată în creațiile lor de G. Dufay, J. des Prés și Palestrina). M. a parcurs mai multe etape (de evoluție sau involuție), începând cu sec. 14, când Guillaume de Machault a compus prima sa m. în patru părți. În această perioadă se stabilește baza științifică și practică a muzicii bis., între compozitorii reprezentativi numărându-se G. Dufay și G. Binchois. Urmează o epocă de înflorire (în sec. 15) care include pe J. Obrecht, Okeghem și alți membri ai așa-numitei școli neerlandeze*. Genialul elev al lui Okeghem, J. des Prés a îmbogățit, la sfârșitul sec. 15, patrimoniul muzical eclaziastic cu 32 m. care au devenit celebre fiind întrebuințate în mod curent în serviciul religios (datorită poate și faptului că lucrările au fost tipărite). Alături de el, creații de referință au realizat și A. Willaert, C. de Rore, C. Festa. Diverse abuzuri în privința apelului la melodii și texte neliturgice au întârziat evoluția genului, care cunoaște un nou punct culminant în a doua decadă a sec. 16, precedată de instituirea reformelor necesare și dominată de personalitatea lui Giovanni Pierluigi da Palestrina care a avut ca sarcină revizuirea regulilor de scriitură polif. Missa Papae Marcelli a fost privită ca un model în ceea ce privește perfecțiunea polif. (v. Romană, Școala). El a scris mai mult de 90 de m. și alte lucrări de factură bis. Exemplul lui Palestrina a fost urmat de L. di Vittoria și G. Fr. Anerio la Roma, G. Gabrieli și Giovanni Groce la Veneția, O. di Lasso în Țările de Jos și W. Byrd în Marea Britanie. În epoca post-renascentistă, m. se îndepărtează treptat de cântul liturgic tradițional, reținând numai textul lit. al acestuia. Dezvoltarea muzicii instr. și a muzicii laice, începuturile oratoriului* au marcat o nouă cotitură în evoluția genului. Cu Gregorio Allegri în 1652, școala lui Palestrina a trecut într-o nouă etapă, acomp. instr. a fost introdus în m. a cappella*. Al. Scarlatti și Fr. Durante au scris m. la sfârșitul sec. 17 și începutul sec. 18, dominat de personalitatea lui J.S. Bach, a cărui M. în si minor este probabil cea mai grandioasă creație corală scrisă vreodată pentru serviciul liturgic. Lucrări de referință au scris G.B. Pergolese, J. Haydn, W.A. Mozart, L. van Beethoven, L. Cherubini, Fr. Listz, A. Bruckner, Leos Janáček, I. Stravinski, A. Jolivet. Stilul acestor lucrări reflectă schimbările care au avut loc în creația muzicală. ♦ M. polifonică a cappella. Apogeul ei aparține Renașterii*, epoca de înflorire a polif. vocale. Primele începuturi ale m. polif. au constat în din fragmente izolate, la mai multe voci (2), pentru ca mai târziu ciclul (I, 1) să fie realizat prin alăturarea unor părți de proveniență diferită: M. de Tournai, Toulouse, Barcelona, Besançon (sec. 14). Prima lucrare omogenă, compusă în întregime de un singur autor, a fost în această perioadă M. Notre-Dame de Machault. În sec. 15, prin creația lui Dufay și apoi a celorlalți compozitori flamanzi, m. se constituie într-un ciclu unitar, având ca principiu unificator cantus-firmus*-ul, prezent în toate părțile sale. Acesta consta dintr-o melodie religioasă sau laică (ex. chanson*-ul fr. L’homme armé a servit drept. c. f. pentru numeroase m. ale epocii). C. f. repartizat de obicei la tenor (3) ieșea în evidență prin duratele* mari și egale din care era format, străbătând întreaga m. ca un fir conducător și servind în același timp ca suport al edificiului polif., bazat pe o tehnică imitativ-canonică de mare virtuozitate. În m. sec. 16, forma rigidă c. f. este abandonat treptat pentru a face loc unei melodii de bază cu un profil ritmic mai liber și variat, prezentă în toate părțile m. și subliniată prin tratare imitativă la toate vocile. Datorită acestei manevre caracteristică formei de motet*, m. sec. 16 devine un ciclu de motete construite pe aceeași melodie, promovând astfel principiul monotematismului* și al variației*. Alături de această formă, numită m. parafrază, bazată pe dezvoltarea unei melodii religioase, laice sau creată de compozitor, în sec. 16 apare din ce in ce mai des m. parodie, care utilizează ca element generator un fragment polif. dintr-o lucrare deja elaborată, motet sau madrigal* din creația proprie sau a altor autori. (Ex. m. Lauda Sion de Palestrina este construită pe începutul motetului său cu același nume, bazat la rândul lui pe melodia cunoscutei secvențe (I, 1)). M. polif. ajunge la cea mai mare desăvârșire în creația lui Palestrina, care însumează peste 100 de m., dintre care cea mai cunoscută este Missa Papae Marcelli, considerată, încă de la apariția ei, drept model de claritate pentru m. polif. M. palestriană în general reprezintă genul în care stilul* acestui autor se arată în întreaga sa perfecțiune.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MARCA vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică un obiect de metal prețios) A imprima semnul oficial care garantează calitatea și autenticitatea. Cf. m a r c a t2 (1) DICȚ. 2. A aplica (cuiva sau pe ceva) un semn caracteristic; a însemna. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Marcați vitele, lăzile. LM, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. A marca rufe. ȘĂINEANU, D. U. ♦ S p e c. A însemna cu ciocanul silvic arborii care trebuie tăiați, pentru a-i deosebi de cei care trebuie păstrați sau pentru a delimita hotarul unui parchet. Cf. DS 186, ARVINTE, TERM. 155. 3. F i g. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. Dar această mișcare cu rezultate atît de imense a avut începuturi modeste. Gheorghe Lazăr. . . deschizînd o școală în care, întîia oară, se predau cursurile în românește, le marchează mai cu seamă. MACEDONSKI, O. IV, 115. Caragiale marchează și el cu putere data de 1800. IBRĂILEANU, SP. CR. 235. [Romanul] Ion. . . marchează o dată în istoria noastră literară. id. S. L. 63. Premierele de anul acesta au marcat un real progres. CONTEMP. 1950, nr. 180, 6/1. Ibrăileanu fusese socialist militant pînă aproximativ în 1900. Pecetea socialismului său a marcat întreaga lui activitate. RALEA, S. T. III, 198. Victoria revoluției sovietice în Rusia a marcat o cotitură radicală în destinele omenirii, în istoria universală. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2724. Apariția marxismului a marcat o uriașă revoluție în filozofie, în întreaga istorie a gîndirii omenești. ib. nr. 2803, cf. SG I, 135. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. Regula și excepția au cumpănă egală și, prin urmare, excepția are tot atâta drept să fie marcată ca și regula. MAIORESCU, CR. III, 255. Poate că ar fi momentul să marcăm o altă atitudine față de palat. STANCU, R. A. IV, 343. Autorul a urmărit să marcheze cu claritate dezvoltarea personajului său. CONTEMP. 1953, nr. 349, 3/1. ♦ A constitui o dovadă; a indica. Doar scaunele desperecheate marcau succesivele renovări ale mobilierului, C. PETRESCU, O. P. I, 145. 4. (Complementul indică un teren, o suprafață etc.; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau „prin”) A delimita (prin linii, semne), a însemna. Cărările erau marcate cu tulpini groase de floarea-soarelui. V. ROM. mai 1955, 42. 5.(Sport) A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive. (A b s o l.) Jucătorul. . . avea sarcina să marcheze strict. SP. POP. 1963, nr. 4356, 6. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. Prin cele două goluri marcate. . . echipa noastră de tineret a obținut o victorie valoroasă. SP. POP. 1960, nr. 3699, 5/1. Au ratat la Ploiești cam tot atîtea goluri cîte au marcat învingătorii. SCÎNTEIA, 1963, nr. 6004. ◊ A b s o l. Au marcat. . . din lovitură liberă. SP. POP. 1960, nr. 3692, 3/1. – Prez. ind.: marchez. – Din germ. markieren, fr. marquer.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vîrtej s.n. I 1 Porțiune din masa unui fluid în care acesta, ca urmare a unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, viitoare, vîrticuș. Vro zece din soții lui se înecară în vîrtejurile valurilor (ISP.). ◊ fig. În adîncul sufletului meu tulburat de toate vîrtejurile... este o apă limpede, neajunsă de nici o privire (CA. PETR.). 2 (hidrol.) Mișcare a apei (sau a spumei) în formă de cercuri repetate în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 (meteor.; și vîrtej de praf) Mișcare turbionară (cu diametrul de cîțiva metri) care ia naștere în zilele senine de vară, cînd stratificarea termică este instabilă, iar suprafața activă se încălzește excesiv; ext. sul, coloană de praf, de fum, de zăpadă etc. Deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic, și venind un vîrtej înfricoșat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus și s-a făcut nevăzut (CR.). ◊ (adv.) Mînia, Furia și Nebunia, și dupe ele altele, plecară vîrtej în alte părți ale lumii acesteia (DELAVR.). ◊ compar. Cînd își făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului și mergea ca vîrtejul (ISP.). ◊ analog. Vîrtejul norilor mă amețea (CAR.). ◊ fig. Totul a fost unificat într-un concert ca de catedrală, contînd pe ecouri mari și pe vîrtejuri de sunete (CĂL.). 4 analog. Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. Un vîrtej de tineri din lumea mare au dat năvală împrejuru-i (CAR.). ♦ Mișcare (amețitoare) în cerc. Cei doi universitari... se amestecară și ei în vîrtejul jocului (AGÂR.). 5 fig. (de obicei cu determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Agitație, trepidație; învălmășeală (de situații și evenimente). Mai toată inteligența țării este ațîțată și tîrîtî în vîrtejul luptelor politice (VLAH.). 6 Buimăceală, amețeală, zăpăceală; ext. tulburare sufletească. Acum sta-ntr-un cot, așteptînd ca vîrtejul din capul lui să se oprească (PER.). 7 Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. L-ar fi tentat de asemenea să încerce cu podul palmei netezimea părului pe locul rotund al vîrtejului din creștet (CĂL.). 8 (reg.) Cot, cotitură. Rîul face-un vîrtej spre stînga (VLAH.). 9 (reg.) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. II Nume dat unor unelte, care au la baza funcționării lor mișcarea de rotație: a) Fus (acționat de o manivelă) pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, folosit pentru a scoate apă din fintînă, pămînt din gropi etc. b) încuietoare la ușă sau la poartă, formată dintr-o bucată de lemn care se învîrtește în jurul unui cui. c) Unealtă din lemn, folosită pentru presat (la teascul pentru stors struguri) sau pentru strîns (la masa dulgherului). Numaidecît să se sloboadă vîrtejurile de la teascuri (SADOV.). d) Unealtă de dogărie care servește la strîngerea doagelor de butoaie, a ciuberelor etc. e) (reg.) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata. Să fie sănătos, că, depune vîrtejul, ridică căruța cu cinci chile parcă n-ar fi nimic (DELAVR.). f) (pop.) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stînii sau de un stîlp înfipt în pămînt, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atîrnă ceaunul sau căldarea, g) Scrînciob care se mișcă în cerc; leagăn. Sorocul Moșilor frenetici, cu vîrteje de călușei, pocnitori și bășici cu chiot? (ARGH.). h) (înv.) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osîndit. Îndată îi băgară în vîrteje și cu plumb topit îi adăpară (DOS.). III (bot.) Compus: (bot.) vîrtejul-pămîntului = a) plantă erbacee, cu tulpina tîrîtoare și cu florile galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu frunzele dispuse cîte trei la un nod, cu florile roșii, așezate la vîrful tulpinii, care crește în locurile stîncoase din regiunile alpine (Pedicularis verticillata). IV (fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. • pl. -uri, -e. /<sl. veche врътежь.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a face», «a da» etc.) Mișcare în jurul unui punct fix, de jur împrejurul unui loc (v. tur); deplasare în spațiu, care nu urmează calea cea mai dreaptă (v. înconjur). Făceau ocoluri largi, se apropiau de copaci, apoi iarăși se speriau și se depărtau. DUMITRIU, N. 149. Stai, călăreț! întoarce-ți calul semeț. Fă un ocol. ARGHEZI, V. 225. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării. EMINESCU, L. P. 145. ◊ Fig. Întîi știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. REBREANU, R. II 230. ◊ Loc. adj. De ocol = ocolit, indirect. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. CARAGIALE, N. F. 15. ◊ Loc. adv. Cu ocoluri = pe departe, indirect. Îi vorbi și de fratele ei, cu ocoluri, cu băgare de seamă. DUMITRIU, N. 211. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. Un memoriu în care arăta, de data aceasta fără ocol, că, dacă nu sînt rezolvate cererile cuprinse în el, muncitorii vor recurge la acțiuni. PAS, Z. IV 217. Rămase încremenit: binoclul ei îl ochise drept, fără ocol. BASSARABESCU, S. N. 167. 2. Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat; cuprins. Mă mir cum d-avu răbdare domnul să nu-nceapă vînătoarea de cum dădurăm în ocolul slobod al Cîmpulungului. DELAVRANCEA, O. II 105. Prin tot ocolul acelei văi fără de scursoare, țîșnește tina în sus. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Cotitură, cot. Spre culmile întunecate și tot mai înalte dinspre apus se întoarce Oltul, scriind cu argint, în verdele liniștit al cîmpiei, un ocol elegant, plin de frumusețe. BOGZA, C. O. 243. Identific, după dîmb și după ocolul șoselei, locul unde sîntem. CAMIL PETRESCU, U. N. 263. ♦ (Învechit) Circumferință. Ocolul acestui bulz erea ca de doisprezece stînjini. GORJAN, H. II 18. 3. (Concretizat) Împrejmuire, îngrăditură, gard făcut în jurul unui loc; p. ext., loc îngrădit. La miazăzi, pe culmea de tufe ruginite, Se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. BELDICEANU, P. 62. Tabăra impregiuru-i avînd ca s-o-ntărească Un lung ocol de cară legate strîns cu lanțuri. ALECSANDRI, P. III 219. ◊ (Poetic) Zvelta insulă apare... Sărutată cînd de valuri, cînd de vînturi asaltată Printre-o- colul spumei albe. MACEDONSKI, O. I 161. ♦ (Adesea determinat prin «de vite») Loc îngrădit, uneori acoperit, unde se închid vitele. La ocoale se adunaseră tamazlîcurile, cu mugete. SADOVEANU, F. J. 427. Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. ♦ Loc unde se închid vitele de pripas sau cele prinse pe semănături străine. 4. (Concretizat) Curte, ogradă. Răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist Tot sună dogit. BACOVIA, O. 10. În larg d-ocol s-adună curtenii și fac roată. COȘBUC, P. II 201. Bade-n ocolul tău Puteare-aș să umblu eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. Cu bățul se-nvîrtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. COȘBUC, P. I 226. 6. (Ieșit din uz) Circumscripție administrativă (judiciară, silvică, agricolă); sediul ei; p. ext. instituție care conduce una din aceste forme de împărțire administrativă. Judecătorie de ocol. cm Tinerii ei feciori domnești... se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni. ODOBESCU, S. I 170.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CURBĂ, curbe, s. f. 1. Linie curbă. ♦ Cotitură în formă de arc( a unui drum a șinelor de cale ferată, a unei ape curgătoare). V. sinuozitate, șerpuire. Dar Oltul însuși, brațul cel puternic și adevărat prin care vin plutașii, se plimbă în curbe largi. BOGZA, C. O. 382. ◊ (Poetic) Marea își schimbă treptat culoarea: șa țărm bande purpurii, în larg o pînză violetă, și în fund, pe curba imensă o orizontului, o linie subțire trasă cu-n negru de cărbune. BART, E. 170. ◊ Expr. (Despre vehicule) A lua curbă = a vira, a coti. Luînd curba prea repede, automobilul a derapat. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive prin care trec variațiile unui fenomen. Medicul a văzut curba temperaturii bolnavului. ▭ Lupta continuă, urmînd o curbă de ascensiune pînă în 1905. SAHIA, U.R.S.S. 204. ◊ Curbă de sacrificiu = măsură de scădere a salariilor, ca urmare a politicii de jefuire a maselor largi muncitorești din Romînia, aplicată de guvernele burghezo-moșierești în perioada crizei economice din 1929-1933. La manifestația pașnică a miilor de muncitori contra noii reduceri a salariilor lor prin aplicarea curbei de sacrificiu, guvernul fascist a răspuns cu gloanțe. DOC. PART. 175. Încercînd să iasă din criză pe spinarea maselor muncitoare, burghezia și moșierimea din țara noastră au trecut la aplicarea curbelor de sacrificiu, la concedieri în masă, la înăsprirea terorii polițienești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 1/1. 3. (Top., în expr.) Curbă de nivel = linie care unește punctele de aceeași altitudine.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VENI, vin și (regional) viu, vb. IV. Intranz. 1. A merge înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare considerată aproape de vorbitor. Venea Mitrea argatul cu cîrdișorul de oi și cu cele două vaci. SADOVEANU, B. 20. Prin fața Ministerului de Domenii... venea agale o trăsură. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Oastea leșească vine spre cetate. ALECSANDRI, T. II 27. ◊ (Prin analogie) Bălțătești! O improvizare de bilei pe șoseaua care vine de la Piatra. IBRĂILEANU, A. 7. ◊ (În personificări) Venea din cer pe cîmp amurgul. GOGA, C. P. 10. Din codri noaptea vine Pe furiș. COȘBUC, P. I 47. Zăresc în depărtare se înteietoare un sul de raze care venea înspre dinșii. CREANGĂ, P. 228. Sara vine din ariniști. EMINESCU, O. I 103. Vine vîntu dinspre munți Și-i cu dor de la părinți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 350. ◊ (Întărit prin repetare) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Construit cu dativul) Tîrzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum Și lanurile sînt pustii... De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? EMINESCU, O. I 235. ◊ Expr. (Cu verbul la imperativ, mai ales în forma vino, întreaga expresie avînd valoare de substantiv) Du-te, vino = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă. Acel du-te, vino al oamenilor de legătură nu bătea prea mult la ochi. CAMIL PETRESCU, O. II 247. (De obicei construit cu verbul «a avea») Vino-ncoace = a) farmec, drăgălășenie, atracție. Mulți se dau pe lîngă ea, c-ar avea bune părăluțe; da ce face, ce drege, că n-are altoi de vino-ncoace. DELAVRANCEA, S. 44. Lui Harap- Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată și văzînd-o cît era de tînără, de frumoasă și plină de vină-ncoace. CREANGĂ, P. 275. O fată frumoasă, bine făcută, veselă și cu vină-încoace. CONTEMPORANUL, II 216; b) (rar) ademenire, ispită. Vei vedea-o pe la hori, Să n-o lași la vino-ncoace. Stai cu ea, ce știi tu-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori. COȘBUC, P. I 135. ♦ A merge împreună cu cineva (v. însoți) sau în urma cuiva (v. urma). Face semn dracului cu mîna să vie după el. CREANGĂ, P. 52. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri. EMINESCU, O. I 209. ◊ Fig. Eu mă duc, urîtul vine, Tot alăturea cu mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ Expr. (Popular) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. Acele pe care le-ar fi luat nu veneau după el și așa a rămas neînsurat. RETEGANUL, P. II 22. De-a veni el după mine, Să-l iubesc eu, numai eu. ALECSANDRI, P. I 7. Vino, mîndră, după mine Că mi-i prinde tare bine. HODOȘ, P. P. 82. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). Să vie străinul ce cîntă afară Să cînte aci. BOLINTINEANU, O. 77. ◊ Expr. A veni în slujbă = a se angaja în slujba cuiva. Domnia-ta mi-ai poruncit să vin în slujba d-tale, în locul tatei. RETEGANUL, P. V 48. Ipate se îmbogățise... de cînd a venit Chirică în slujbă la dînsul. CREANGĂ, P. 153. ♦ (Despre ape, urmat de determinări modale sau locale) A curge. Din acest munte... Oltul vine la vale, asupra cîmpiilor și a oamenilor. BOGZA, C. O. 14. Subt zarea cea din urmă a înserării, apele veneau posomorite, clătinîndu-se ca lespezi fumurii și clipotind ușor la țărm. SADOVEANU, N. P. 182. A dat peste un pîrău a cărui apă venea grozav de tulbure. CREANGĂ, O. A. 271. ◊ Expr. A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a crește, a se umfla, a se revărsa. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427. Nu plînge așa de tare, Că vine Dunărea mare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. A-i veni (cuiva) apa la moară v. apă (I 2). ♦ A se deplasa purtat de valuri; a pluti. Venea o moară pe Siret [titlu]. SADOVEANU. Văzu un sicrinel... că vine pe apă. ISPIRESCU, L. 189. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra») A năvăli asupra sau împotriva cuiva. Trifon, văzîndu-i că vin asupra casei lui, porunci bîtei să le iasă înainte. RETEGANUL, P. I 8. [Leul] Începu a veni asupra voinicului. ISPIRESCU, U. 31. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Ai avut mare noroc c-am venit tocmai la pont. CARAGIALE, O. II 288. Bine că ați apucat a veni și d-voastră. CREANGĂ, P. 159. Venit-am și am învins! ALECSANDRI, P. II 12. ◊ (Rar, despre obiecte) Tronul ăsta... a venit aci, iaca așa, urdubelea. ISPIRESCU, U.94. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. Gheorghe Eminovici căpătase într-acestea copii, patru băieți și două fete, veniți pe lume cam la un an unul. CĂLINESCU, E. 18. Vițelul ista, o dată ce-o venit pe lume, înapoi să cheamă că nu-l mai putem întoarce. BART, S. M. 85. (Eliptic) Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie. ALEXANDRESCU, M. 4. Bine-ai venit v. bine1 (I 1). A veni (cuiva) în ajutor v. ajutor. A veni într-un suflet (sau cu sufletul la gură) = a veni foarte repede, abia mai puțind respira, gîfîind. Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine Să-mi spuie ce-a făcut. TOPÎRCEANU, B. 34. A treia zi dis-de-dimineață, se gîndi la tăune. Acesta veni într-un suflet. ISPIRESCU, L. 46. A veni glonț v. glonț. A veni la fața locului v. loc (I 1). A veni la spartul tîrgului = a sosi prea tîrziu. (Despre suferințe, necazuri, boli) A veni pe (sau peste) capul cuiva = a se abate asupra cuiva. Pacostea aceasta chiar din senin veni preste capul meu. RETEGANUL, P. II 50. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap! CREANGĂ, P. 25. A veni cu jalba-n proțap v. jalbă. A-i veni cuiva de-a gata (sau mură-n gură) = a căpăta fără nici o osteneală. A veni la cunoștința cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. Plîngerile boierilor veniseră la cunoștința sultanului. ISPIRESCU, M. V. 9. ♦ (Despre obiecte) A sosi (fiind adus, trimis, expediat de cineva). Îi veneau scrisori și cereri de departe, din niște tîrguri cu nume ciudate. SADOVEANU, B. 10. Pînă acu n-am primii banii. Firește că în două-trei zile îmi vin. CARAGIALE, O. VII 7. Vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic, a fi difuzat. «Familia», revistă populară, venea negreșit la Blaji. CĂLINESCU, E. 114. ♦ (Despre zgomote și despre adieri, mirosuri etc.) A ajunge pînă la persoana care vorbește sau despre care se vorbește sau pînă într-un loc determinat. Vorbele veneau greu, vîntul le împingea îndărăt, le ștergea, le schimba. DUMITRIU, P. F. 21. Venea pînă la foc sunet de ape de la un vad al Moldovei. SADOVEANU, N. P. 25. Mi-a venit la nas bunul miros de la friptura ta. RETEGANUL, P. III 62. Îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. 3. A se duce să viziteze pe cineva, a merge în treacăt la cineva sau undeva, a trece pe la cineva, a apărea, a se ivi, a se prezenta undeva sau la cineva. Venea la tîrg din cînd în cînd, ca să mă cerceteze cum își cerceta bărbăcuții de la turma lui de oi. SADOVEANU, N. F. 6. Simțind că are să vie tată-său la judecată... se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă. ISPIRESCU, L. 277. Venea în toate zilele să cerceteze cum îi mai merge. CARAGIALE, O. III 76. Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă. EMINESCU, O. I 92. Vulpea nu venea pe-acolo cît știa că sturzul n-are ce-i da. ȘEZ. III 185. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plînge sau a fi gata să plîngă. O duceam în brațe și-mi veneau lacrimile, cînd o vedeam atît de ofilită! SADOVEANU, O. I 315. (Despre gînduri, idei) A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a-i da (cuiva ceva) prin minte deodată, pe neașteptate. Te-am auzit pomenind ceva despre mama ta... și nu știu cum mi-au venit în cap copiii tăi. SAHIA, N. 32. Îmi veni în minte o idee genială. HOGAȘ, M. N. 94. Lui Urmă-Galbină îndată-i veni prin minte că așa este. RETEGANUL, P. V 76. Se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. Ce (cîte sau cum) îi vine cuiva pe limbă (sau la gură) = ce (cîte sau cum) exprimă cineva spontan și fără discernămînt, într-un moment de surescitare. Tocmai pentru că acum colonelul era în toane bune și-l lua peste picior, Mitică putea să-i vorbească despre tot ce avea în suflet și-i venea pe limbă. PAS, Z. III 170. Căzuse... blestămîndu-ne cum îi venea la gură. CREANGĂ, A. 111. (Cu pronunțare regională) Muierea... nu-l mai slăbea din.... cîte-i vineau la gură. RETEGANUL, P. I 7. A-i veni (cuiva) (moș) Ene pe la gene v. moș (I 1). 4. A urma după altcineva sau altceva; a succeda. Pe urmă vine casa lui Macedon Cercetașu, pe urmă casa primarului. REBREANU, I. 10. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămîna etc.) Ce vine = anul (sau luna, săptămîna etc.) următor celui de față. Cei ce vin (sau vor veni) (după noi) = urmașii noștri. Banii ne trebuie să... clădim locașe pentru iertarea păcatelor noastre și pentru cei ce vor veni după noi. DELAVRANCEA, O. II 196. Noi știm că-i multă viața Și în noi și-n cei ce vin. COȘBUC, P. II 107. A-i veni cuiva rîndul = a sosi (după o așteptare) rîndul cuiva la o acțiune. A! boieri, a venit și rîndul domnului. DELAVRANCEA, O. II 159. Veni rîndul să-i dea o desagă de galbini. RETEGANUL, P. IV 19. Așa-i c-a venit și rîndul mieu? CREANGĂ, P. 54. ♦ A urma după cineva în grad sau în rang; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie. După boierime, veneau breslele negustorilor și a meseriașilor, lipsite de orice drept municipal. ALECSANDRI, la NEGRUZZI, S. I X. 5. A-și avea originea, a deriva, a proveni, a purcede, a izvorî, a se trage din.... Afin, știind din ce venea boala intră... la împărăteasă. ISPIRESCU, L. 118. ♦ A decurge (ca o consecință). Te pun... la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele, iubite autorule. ODOBESCU, S. III 11. Hanii n-au vînat decît folosul lor și d-acilea vine că ei erau gata a încheia un tractat. BĂLCESCU, O. II 151. 6. A sosi sau a se întoarce în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. Venea tîrziu acasă pentru că se ducea probabil la teatru. CĂLINESCU, E. 178. Dintr-alte țări de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi. COȘBUC, P. I 90. Șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Fie, mă duc; dar vin îndată îndărăt. ALECSANDRI, T. I 252. Dar lui, măre, nu-i venea Nici lăptuțul la măsură, Nici cașul la-nchegătură. TEODORESCU, P. P. 514. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mintea la loc (sau în cap, la cap) sau a-i veni (cuiva) mintea acasă = a deveni mai înțelept, a se cuminți, a se potoli, a se îndrepta. Mă bucuram că i-a venit și lui... mintea la loc. C. PETRESCU, Î. II 238. Îmblătea pe bietul țigan ca să-i vină mintea la loc. RETEGANUL, P. I 74. A-i veni (cuiva) inima (sufletul, graiul) la loc = a se liniști (după o spaimă, o emoție); a-și recăpăta încrederea, curajul. Tîrgovețului nu-i venise încă nici inima, nici graiul la loc. GALAN, Z. R. 49. Venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine că va izbuti la ceea ce gîndea, se înfățișează înaintea tată-său. CREANGĂ, P. 192. Iată-l!... O! parcă-mi mai vine inima la loc. ALECSANDRI, T. II 30. A-și veni în fire (în simțire, în cunoștinți sau, regional, în ori) = a se reculege, a se dezmetici. Cei de față stăteau încremeniți: încă nu-și veniseră în fire. SADOVEANU, N. P. 386. Fata... era mai mult moartă decît vie; abia și-au putut veni în ori. SBIERA, P. 309. După ce-și veni în simțiri din amețeală, își ținu firea. ISPIRESCU, L. 136. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să-ți dai seama, să înțelegi; devii mai îngăduitor. Ei bravo! Așa mai vii de-acasă, puiule! C. PETRESCU, C. V. 343. Ia, acum mai vii de-acasă, fătul mieu. CREANGĂ, P. 223. (Cu modificarea expresiei) Tocmai acum îmi veni și dumnealui de-acasă și pricepu că nesocotită fu a lui cerere. ISPIRESCU, U. 106. (Învechit și popular) A-și veni în cunoștință (sau în socotință) = a-și da seama, a pricepe; a se lămuri. Începură a-și da coate, a-și veni în cunoștință. ISPIRESCU, L. 38. Boierii și-au venit în cunoștință; au văzut că turma nu poate fi fără păstor. NEGRUZZI, S. I 149. Viindu-i în socotință că el... nu cunoștea nici cea mai mică parte a [ostrovului]. DRĂGHICI, R. 154. (În imprecații) Veni-ți-ar (veni-i-ar etc.) numele, exprimă dorința ca cel căruia ne adresăm (sau despre care vorbim) să nu se mai întoarcă din locurile unde se duce. 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. Curtea venea ceva mai depărtișor de sat, încolo, pe-un deal. MIRONESCU, S. A. 104. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului. CREANGĂ, A. 71. ♦ A ajunge pînă la...; a atinge. Genele... așa-i erau de lungi și de dese de-i veneau pînă la gură. RETEGANUL, P. V 36. Iarbă verde subțirică și naltă de-mi venea pînă mai sus de genunchi. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Expr. (Rar) A-i veni (cuiva) apa la gură, se spune cînd cineva se găsește într-o situație foarte grea. Alegea totdauna vremurile cele mai grele, cînd adică se sculau turcii cu război asupra lui Mihai Viteazul, cu gînd ca, văzînd Mihai că-i vine apa la gură, să făgăduiască tot ce va cere... Bátori. ISPIRESCU, M. V. 34. 8. A ajunge într-o anumită situație, stare, poziție. Turcii... mijlociră să vie domn [Mihai]. ISPIRESCU, M. V. 4. Iarăși au venit în ce dintăi ticăloasă stare. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). Ei! se-ngroașă gluma!... Pînă ce am venit în nas. DELAVRANCEA, O. II 113. A-i veni (cuiva) rău = a fi cuprins de amețeală, a se simți rău, a-și pierde (sau a fi pe punctul de a-și pierde) cunoștința. Abia mai putu îngăima cîteva cuvinte fără șir, pătrunsă de un fior la gîndul... că lui Nicu i s-a întîmplat ceva. Îi veni rău. CAMIL PETRESCU, O. II 486. Un sentiment de neliniște, de osteneală. îl grăbea spre casă, ca pe un om care simte că-i vine rău. VLAHUȚĂ, O. AL. II 58. A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune cînd cineva se află într-o situație neplăcută, penibilă. Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată și, tocmindu-te pe line, parcă-mi vine nu știu cum. CREANGĂ, P. 203. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba că sau a veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva sau (franțuzism neobișnuit) a veni la... = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat. REBREANU, R. I 173. Din una, din alta, veni vorba că se duce în călătorie. ISPIRESCU, L. 127. Fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun ca la un frate. CREANGĂ, P. 200. Nimic mai frumos decît situația acestui tîrg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Șiret și Moldova... Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zice că numele țării vine de la ea. NEGRUZZI, S. I 194. A veni la vorba (la vorbele sau la cuvîntul) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat au fost bune. Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele? CREANGĂ, P. 213. Mă tem să nu viu la cuvintele căpitanului. DRĂGHICI, R. 15. Și din gură mi-i zicea: Ai venit la vorba mea. TEODORESCU, P. P. 628. Vine cam ciudat = este sau pare ciudat. Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine, Dar asta se-ntîmplă în oricare loc. ALEXANDRESCU, P. 64. Cum vine asta? = a) ce înseamnă, cum trebuie interpretat acest fapt? b) cum se tălmăcește? Cum vine asta pe limba noastră, întrebă șeful de echipaj. BART, S. M. 101. Așa vine vorba = așa se spune, așa e obiceiul. Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi zicîndu-vă: dragii moșului căci de! așa vine vorba. ISPIRESCU, U. 2. Vorba vine = e numai un fel de a vorbi (care nu corespunde realității); aș! de unde! Ceasul primejdiei se apropie... Așa mă tem. – Te temi?.. – Vorba vine. ALECSANDRI, T. 1124. A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac v. hac1.9. (Despre întîmplări, evenimente) A se produce, a avea loc, a se întîmplă. De-ar veni o întîmplare nouă, pe care am ajuta-o să se prefacă în minune. SADOVEANU, P. 110. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). Cum vine duminecă, Ipate și cu Chirică se ieu și se duc la horă în sat. CREANGĂ, P. 163. Să nu vie vremea să dai cinstea pe rușine. NEGRUZZI, S. I 249. Expr. (Popular) Vine un an (de cînd... ) = se împlinește un an (de cînd... ). Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin zahar. TEODORESCU, P. P. 285. A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva, momentul decisiv (în special momentul morții). Mă gîndesc că omul nu știe cînd îi vine ceasul. DELAVRANCEA, O. II 219. În ziua a treia, îi veni ceasul nașterii. ISPIRESCU, L. 121. (Fig.) Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. 10. (Cu valoare de semiauxiliar și cu subiectul logic în dativ) A fi cuprins sau stăpînit de un gînd, de o senzație, de o dorință; a fi înclinat sau dispus la ceva, a simți nevoia să. Nu care cumva să-i vie poftă să și domnească. ISPIRESCU, L. 327. Mi-au venit și mie toane. EMINESCU, N. 20. Să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă. ODOBESCU, S. III 11. I-am trimis dorul acasă Pe frunză din via noastă! Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn, Trebuie să i-l adorm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ (Urmat de propoziții cu verbul la conjunctiv sau la infinitiv) Nici în casă nu-i venea să rămînă peste noapte. BART, E. 255. S-a trezit deodată cu Șofron, dar nu-i venea să se scoale. SLAVICI, O. I 220. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sărmanul. Pe de-o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. (Eliptic) Aș juca și nu știu bine; M-aș lăsa și iar nu-mi vine.= JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă v. crede (2). A-i veni (cuiva) bîzdîcul v. bîzdîc. A-i veni cuiva hachițele v. hachițe. A-i veni cuiva (toți) dracii = a se înfuria, a se mînia. Ce-ți (-i etc.) vine (să... )? se spune cînd cineva face un lucru ciudat, nesăbuit. Ei, acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele? BARANGA, I. 162. Ce-i veni lui, ia o piatră și aruncînd-o către fîntînă, nemerește drept în tigvă. ISPIRESCU, L. 357. Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută ceasloavele. CREANGĂ, A. 4. Cum îi vine cuiva = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. Fata minte cum îi vine. COȘBUC, P. I 203. N-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. A-i veni cuiva la îndemînă (sau la socoteală) = a-i conveni cuiva, a-i fi pe plac. Ei nu-i venea la socoteală să se arate lui aevea. ISPIRESCU, L. 184. Se prinde în joc lîngă o fată care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. A-i veni bine (să...) v. bine1 (II). A-i veni la merchez v. merchez. A-i veni greu (să...) v. greu1 (2). A-i veni peste mînă v. mînă (1). A nu-i veni la cherem v. cherem. 11. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau, în construcții negative, rău). Am niște rochii pentru Sabina... Prefăcute, cred că au să-i vină foarte bine. C. PETRESCU, C. V. 227. Cearcă să vadă dacă papucul vine pe piciorul fetei babei. ȘEZ. V 67. ♦ (Învechit, mai ales în construcții negative) A se potrivi, a cadra. Căci nu vine Pentru mine Să știu seri ca-un diac. NEGRUZZI, S. II 110. 12. (Popular) A-i reveni sau a i se cuveni cuiva (de drept, printr-o împărțeală etc.). (Refl.) Puțintel ți s-a venit Num-un stînjin de pămînt. MARIAN, Î. 516. Ieri am fost la cănțelerit și vătavul a spus că nu mi se vine nimic. CONTEMPORANUL, IV 392. ♦ (Adesea în construcții impersonale, construit cu dativul) A reprezenta rezultatul unei măsurători, unui calcul. Miu că se necăjea, Trăgea măciuca de la sacsana, care venea șaptesprece oca. MAT. FOLK. 214. La măciucă se uita: Cu dreapta C-o apuca, În cîntar Că mi-o punea, Zece oca că-mi venea. TEODORESCU, P. P. 599. 13. (Însoțit de un nume predicativ formează predicate nominale) A se afla într-o anumită legătură de dependență (cu cineva). [Prietenii] ofițerului veneau, cum s-ar zice, cumetri cu alde Ciupitu cîrciumarul. CAMIL PETRESCU, O. II 519. Într-o fereastră din multele ferestre ale acelui castel zărește o femeie cosind, care îi venea oarecum cunoscută. BOTA, P. 78. – Prez. ind. pers. 2 și: (regional) vini (HODOȘ, P. P. 164), imper. pers. 2 sg. și: vină (SADOVEANU, D. P. 78), vino, part. și: (regional) vint (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398), vent.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vârtej [At: (a. 1517) DERS / V: (înv) ~egiu, (reg) vâlt~ (Pl: vâlteje), ~tij / Pl: ~uri, ~e / E: vsl врътежь cf bg въртеж] 1 sn Porțiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație Si: bulboană, ochi1, valvârtej (1), vâltoare (2), volbură (1), (îrg) smârc2, vârtitură (2), vier3, vifor (1), (reg) bulboacă, bulbuc (6), învârtitoare, moară, ochean3, ocheț, olcuță, sfredel, șioi, vâlcan, vârciolog, vârcol (6), vârtecuș (1), vârteșcă (1), vârtitoare Vz vârtitor (2), vierbură, vir2 (1), (itî) voltegire (1), vortice (1). 2 sn Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 sn Vânt (puternic) care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.) Si: volbură (4), (îrg) vifor (4), (reg) vântoalcă, vânturel1 (3), vânturiș (1), vârtecuș (2), vârteniță Vz vârtelniță (15), vârteșcă (2), (itî) vortice (2). 4 sn Coloană (de praf, zăpadă, frunze uscate etc.) ridicată de vârtej (3) Si: volbură (5), (îrg) vifor (5), (reg) vârtecuș (3), vârteniță Vz vârtelniță (16),vârteșcă (3). 5 av Cu cea mai mare iuțeală (și în învălmășeală). 6 sn (Pan) Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. 7 sn Mișcare rapidă și amețitoare în cerc. 8 sn (Fig) Agitație (1). 9 sn (Fig) Succesiune rapidă și amețitoare de situații și evenimente. 10 sn Amețeală (1). 11 sn (Pex) Tulburare sufletească. 12 sn (Mdv; reg) Capie la oi. 13 sn Loc în creștetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcțiile Si: (reg) spârnel, vârtecuș (8). 14 sn (Mol; Trs; pex; îs) ~ul capului Creștetul capului. 15 sn (Reg) Beregată (la cal). 16 sn (Reg) Cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). 17 sn (Trs) Puț2 de mină. 18 sn (Reg) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. 19 sn (Îvr) Ornament, în general de formă sferică, situat pe brațele unui sfeșnic folosit ca obiect de cult. 20 sn (Înv) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osândit. 21 sn Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. 22 sn (Reg) Încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui. 23 sn (La car sau la căruță) Bucată de lemn sau de fier, așezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învârti în jurul unui cui Si: (reg) căpătâi, (reg) băbut, feleherț, pod1, scăunaș. 24 sn (Reg; la car sau la căruță) Sistem de frână acționat prin răsucirea unui șurub. 25 sn (Reg) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge sau pentru a se scoate sau a se pune roata. 26 sn (Reg; la car sau la căruță) Bucată de lemn care leagă cele două extremități ale piscului Si: (reg) brăcinar. 27 sn (Trs; Mar; șîs ~ cu mănuși) Bucată de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinocul carului când se scot loitrele pentru a se transporta bușteni Si: (reg) telegău. 28 sn (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău, par1. 29 sn (Reg) Cric2. 30 sn (Reg) Macara. 31 sn (Pop) Fus1 pe care se înfășoară o funie sau un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele sau al unei roți, folosit pentru a scoate apă din fântână, pentru a ridica greutăți etc. Si: (reg) vârtealău (2). 32 sn (Reg; pex; șîs ~ cu cârlig) Prăjină. 33 sn (Ban; pex) Ghizd (2). 34 sn (Pes) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfășoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă Si: baran, berbec, (reg) mitroacă. 35 sn (Reg) Șurub care servește la strâns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). 36 sn Unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) șurub. 37 sn (Reg) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci șuvițele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) crivea (4). 38 sn (Reg) Strujniță. 39 sn (Trs; Mun; șîs sfredel cu ~ ) Coarbă2 (1). 40 sn (Reg) Vârtelniță (1). 41 sn (Reg; la războiul de țesut) Întinzător. 42 sn (Pop) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stânii sau de un stâlp înfipt în pământ, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atârnă ceaunul sau căldarea. 43 sn (Reg) Scrânciob care se învârtește în cerc. 44 sn (Reg) Leagăn improvizat. 45 sn (Ban) Scândură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încât pe capetele rămase libere să se așeze două persoane pentru a se învârti Si: (reg) vârtiloi (2). 46 sn (Reg; la joagăr) Crivală (5). 47 sn (Reg; la joagăr) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată. 48 sn (Reg) Schimbătoare la moară. 49 sn (Reg) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii Si: (reg) scripți. 50 sn (Reg) Titirez la moară. 51 sn (Trs; Buc) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe ce trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, sucitoare. 52 sn (Olt; Buc) Instrument cu care se răsucește cânepa pentru a face funii. 53 sn (Reg) Cerc de lemn care se pune la gâtul oilor și care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. 54 sn (Reg) Verigă de metal, prevăzută cu un cârlig mobil, care face legătura între cureaua de la gâtul unui animal și lanțul sau funia cu care este priponit, permițându-i acestuia să se miște liber. 55 sn (Reg) Dispozitiv folosit în tăbăcărie la prelucrarea pieilor. 56 sn (Îc) ~ul-pământului Mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină Si: darie (1), (reg) păducher, păducherniță (Pedicularis verticillata). 57 sn (Bot; rar; îac) Darie (Pedicularis sceptrum carolinum). 58 sn (Bot; îac) Darie (3) Pedicularis comosa. 59 sn (Bot; îac) Pintenel (Pedicularis palustris). 60 sn (Îac) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). 61 sn (Îac) Planta erbacee Medicago minima. 62 sn (Bot; reg; îac) Culbeceasă (Medicago falcata). 63 sn (Bot; reg; îac) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). 64 sn (Fiz) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 65 sn (Ast; îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc Si: (îvr) vârtejire (5), vârtejitură. 66 sn (Îvr) Haos (1). 67 sn (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 68 sna (Mun) Sârbă. 69 sna (Mun) Melodie după care se execută vârtejul (64).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
JAPONIA 1. Țara Japoniei, „Țara Soarelui Răsare” (Nihon sau Nippon Koku), stat în E Asiei (Extremul Orient), ocupând Arh. Japonez, format din 3.922 ins. aflate în V Oc. Pacific, între 21° și 44° lat. N. Cuprinde 4 mari ins.: Hokkaidō, Honshū, Kyūshū, Shikoku, precum și arh. Ryūshū (ins. pr. Okinawa), Ogasawara (fost Bonin), Kazan Rettō (sau Volcano) și Minami-Tori. Lungimea țărmurilor: 33,4 mii km (țărmuri naturale 24,3 mii km, arficiale 8,8 mii km, guri de râu 0,3 mii km); supr.: 377,7 mii km2; 125,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: japoneza (nipona). Religia: șintoistă și budistă c. 80%, creștină (protestanți, catolici) c. 20%. Cap.: Tōkiō. Orașe pr.: Yokohama, Ōsaka, Nagoya, Sapporo, Kyōto, Kōbe, Fukuoka, Kawasaki, Hiroshima, Kitakyūshū, Sendai. Este împărțit în 47 de prefecturi (todōfuken). Relief predominant muntos (83,8% împreună cu dealurile), în care 25 de vârfuri trec de 3.000 m alt. (Fuji Yama, 3.776 m. alt max. a J.). Lanțurile munților de încrețire, formați în Terțiar, li se adaugă 7 lanțuri de munți vulcanici cu 150 vulcani, în parte activi (Asama Yama, Bandai-san, Aso-san, Sakurajima, Azuma-san ș.a.). Seisme frecvente (Gifu, 516 anual), majoritatea de slabă intensitate, care, alături de vulcani, conturează imaginea unei zone labile tectonic, componentă a „Cercului de Foc” al Pacificului. Câmpiile ocupă 15% din terit., mai extinse fiind Kanto (în zona central-estică a ins. Honshū), Sendai (în NE ins. Honshū), Nobi, Setsu (Ōsaka), Ishikari și Tokachi (în ins. Hokkaidō). Clima este tropicală în Ryūkyū, subtropicală în Kyūshū și temperată în restul terit. (mai aspră în ins. Hokkaidō), cu nuanțe imprimate de orientarea reliefului, prezența oceanului și acțiunea musonilor. În V, precipitațiile sunt mai bogate toamna și iarna, pe când în E ele cad mai ales vara. Taifunurile și, uneori, valurile uriașe (tsunami) provocate de seismele puternice se abat asupra insulelor, având efecte dezastruoase în reg. litorale. Râurile, scurte, au un ridicat potențial energetic (în mare parte valorificat), iar lacurile (Biwa, Kasumiga, Saroma) completează peisajul japonez. Vegetație extrem de variată (magnolii, bananieri, arbori de camfor, cedrul japonez, pinul roșu, chiparoși ș.a.). Pădurile ocupă 67,3% din terit. Faună variată (140 de specii de mamifere, 350 specii de păsări, 30 specii de reptile ș.a.), este ocrotită în 27 de parcuri naționale (c. 2 mil. ha), parcuri ale prefecturilor și sute de rezervații, constituind atracții turistice majore (parcul național Fuji-Hakone-Izu este vizitat anual de peste 20 mil. turiști). Țară cu o economie dezvoltată, a doua putere economică mondială după S.U.A., J. are resurse minerale variate, care însă nu asigură decât în mică măsură necesarul de materii prime ale unei ind. complexe, cu înalt nivel tehnologic (J. importă 99,8% din cantitatea de petrol, 90,7% din gazele naturale și 82% din cărbunele de care are nevoie). Ocupă locul 2 pe glob după S.U.A. ca produs național brut și locul 3 pe glob (după S.U.A. și Germania) ca PIB/locuitor. Ind. antrenează 34% din pop. activă și contribuie cu 40% la PNB. J. se află pe unul dintre primele trei locuri pe glob în metalurgia feroasă și neferoasă, electronică, constr. navale (c. 1/3 din totalul prod. mondiale de nave comerciale), de autovehicule, ind. lemnului, mat. de constr., petrochimie, hârtie, textile ș.a. Marile concentrări ind. sunt Kanto (zona capitalei), Kinki (Ōsaka-Kōbe-Wakayama ș.a.), Chukyō (Yokkaichi-Nagoya-Toyohashi) și Kitakyūshū, dar ind. este bine reprezentată în toate centrele urbane. Expl. de huilă (6,9 mil. t, 1994), lignit, petrol, gaze naturale, imn. de fier, mangan, crom, tungsten, molibden, cupru, plumb, zinc, staniu, aur, argint, uraniu, bismut, sulf, germaniu, azbest, sare (toate în cantități moderate). Mare producătoare de energie electrică (906,7 miliarde kWh, 1993, locul 4 pe glob și locul 3 pe glob ca putere instalată în centrale electronucleare), fontă și feroaliaje (73,8 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), oțel (98,3 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), cocs (42 mil. t, locul 2 pe glob), nichel, titan, aluminiu (336,5 mii t, 1994, locul 3 pe glob), cupru brut și rafinat (1,1 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), plumb, zinc (665,5 mii t, 1994, locul 1 pe glob), staniu, magneziu, sulf, utilaje și instalații ind., linii tehnologice, mașini-unelte, tractoare (161,8 mil. bucăți, 1991, locul 3 pe glob), autovehicule (8,68 mil. bucăți autoturisme, 1993, locul 1 pe glob și 2,73 mil. buc. vehicule utilitare, 1993, locul 2 pe glob), avioane și elicoptere, motociclete (2,7 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), aparataj electrotehnic, elemente tranzistorizate, televizoare (9,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), calculatoare, instrumente de precizie și aparate optice, mașini de calcul, ceasuri, aparate foto (12,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), frigidere, produse petroliere (300 mil. t/an capacitatea rafinăriilor: benzină 43,9 mil. t, 1994, locul 2 pe glob, uleiuri grele, locul 1 pe glob), acid sulfuric (6,6 mil t, 1994, locul 4 pe glob), sodă caustică (3,8 mil t, 1994, locul 3 pe glob), sodă calcinată, îngrășăminte azotoase, materiale plastice și rășini sintetice (locul 3 pe glob), medicamente, cauciuc sintetic (1,4 mil t, 1994, locul 2 pe glob), anvelope (locul 2 pe glob), celuloză, hârtie și cartoane (10,6 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), hârtie de ziar (2,97 mil t, 1994, locul 3 pe glob), cherestea, furnir, placaje, ciment (91,6 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), fire și țesături de lână, țesături de mătase, fire și fibre artificiale (locul 3 pe glob) și sintetice (locul 2 pe glob), produse de sticlă și porțelan, țigarete (locul 3 pe glob), lapte, unt, brânzeturi, carne, conserve și făină de pește, margarină, zahăr, vin, bere ș.a. Meșteșuguri; artă tradițională. Terenul arabil reprezintă 15% din supr. țării. Agricultura, protejată (prețurile produselor agricole fiind de 2-3 ori mai mari decât media mondială), asigură 70% din necesarul de alimente al țării (mai ales cu cereale – orezul ocupă 45% din supr. cultivată, legume și fructe). Se cultivă orez (13,1 mil t, 1994), cartofi, batate, taro și igname, soia, trestie și sfeclă de zahăr, ceai (92 mii t, 1997, locul 7 pe glob), tutun, legume (varză, locul 3 pe glob, castraveți, locul 3 pe glob, vinete, locul 2 pe glob), struguri, fructe (mere 1,1 mil. t, 1994), citrice (mandarine 1,5 mil t, 1994, locul 1 pe glob), pepeni, ananas, căpșuni, castane (locul 2 pe glob), arahide. Floricultură dezvoltată. Sericicultură de veche tradiție. Creșterea animalelor este mai puțin extinsă (în 1994 erau 4,99 mil. capete bovine, 10,62 mil. capete porcine, 25 mii capete ovine). Pescuitul este foarte dezvoltat (11 mil. t/an, locul 1 pe glob), produse acvatice (maricultură), balene vânate (locul 2 pe glob). Rețeaua de comunicații este complexă și în continuă modernizare. Transportul feroviar este deservit de trenuri rapide „Shinkansen”, ce leagă întregul arhipelag. Căile ferate traversează numeroase poduri și tunele, între care se remarcă Seikan (53,85 km, cel mai mare din lume), ce leagă ins. Honshū de Hokkaidō. Porturile se numără printre cele mai mari de pe glob (Kōbe, Chiba, Nagoya, Yokohama, fiecare având peste 120 mil. t trafic anual). C. f.: 27.152 (din care 1/3 electrificate). Căi rutiere: 1,13 mil. km (din care 772 mii km asfaltate). Flota comercială: 24,28 mil. t. r. b. (locul 4 pe glob). Moneda: 1 yen = 100 sen. Turism dezvoltat (3,5 mil. loc.), cu numeroase obiective: marea metropolă Tōkyō (cea mai mare aglomerație de pe glob), vulcanii Fuji Yama și Asama Yama, stațiunile de sporturi de iarnă Kamizawa și Sugadaira, Nikko, unul dintre cele mai frumoase orașe ale J., cu cascada Kegon, Ōsaka – supranumită „Veneția J.”, cu templele Temmangu (sec. 10) și Shitennoji (sec. 6), iar, în apropiere de orașul Takarazuka, vechile capitale Nara, cu templul Todaiji (cu marea statuie a lui Buddha din anul 752) și Kyōtō, cu c. 2.000 de monumente de arhitectură (palatele Gosho și Saiho, Pavilionul de aur/Kinkakuji, Pavilionul de argint/Ginkakuji, templul Nishi Honganji, castelul Nijō ș.a.). J. are 2.053 puncte cu instalații de tratament balnear și hoteluri, mai cunoscut fiind Beppu (ins. Kyūshū), cu peste 3.000 de izvoare. J. este a treia mare putere comercială a lumii (după S.U.A. și Germania, în 1994), atât ca volum al exporturilor, cât și al importurilor, înregistrând excedente anuale impresionante atât cu statele Americii de Nord și Asiei, dar și cu țările U.E. (20% din exporturile sale). Export: mașini, utilaje, autoturisme, nave, computere, produse electronice, echipamente industriale diverse (65%), produse siderurgice și metalice (15%), textile, produse chimice, mat. de constr., produse alimentare. Import: combustibili și materii prime (50%), min. de fier și fier vechi, bumbac, cocs, grâu, lemn, orez, zahăr ș.a. – Istoric. Pe terit J., locuit încă din Paleoliticul inferior (ins. Honshū), cultura Jōmon (c. 5000-250 î. Hr.), continuată apoi de cultura Yayoi (250 î. Hr.-250 d. Hr.), în timpul căreia s-a dezvoltat agricultura și a fost introdusă cultura orezului. Potrivit tradiției, Jimmu Tenno, descendent al zeiței soarelui, Amaterasu Omikami, este considerat fondatorul (660 î. Hr.) imperiului japonez. În sec. 4-6, ca urmare a intensificării relațiilor cu China și a ocupării Coreii de Sud, în J. au pătruns confucianismul și budismul, intrând în conflict cu șintoismul, cultul populației băștinașe, budismul reușind, în cele din urmă, să se impună ca religie de stat (594). În epoca Nara (710-794), J. a devenit o monarhie absolută, marcată însă de o îndelungată perioadă de lupte interne pentru putere între marile clanuri. În aceste condiții a avut loc mutarea reședinței împăratului de la Nara (594) la Heiankyo (actualul Kyōto), întărirea autonomiei marilor feudali și slăbirea treptată a autorității centrale. Între 858 și 1192 puterea politică a fost uzurpată de clanul Fujiwara. În 1192, Yoritomo din clanul Minamoto, concentrează întreaga putere de stat în mâinile sale, punând bazele shogunatului (1192-1867), împăratul având doar rolul de suveran nominal. După invaziile eșuate ale mongolilor din 1274 și 1281, criza politică internă s-a accentuat, fiind urmată de o lungă perioadă de bipolarism politic și războaie civile între nordul, cu capitala la Kyōto, și sudul, cu capitala la Yōshino, atingând acum maximul descentralizării politice și fărâmițării feudale. Primii europeni ajunși în arh. japonez sunt comercianții portughezi (1543), care aduc cu ei armele de foc, și misionarii iezuiți (1549-1551 – Francisco Xavier), care introduc creștinismul în J. Devenit shogun în 1603, Ieyasu Tokugawa mută capitala la Edo (actualul Tōkyō), restabilește unitatea imperiului și impune, din 1639, o politică izolaționistă. În 1853, o escadră a S.U.A. sub comanda lui M.C. Perry a intrat în raza portului Edo în timp ce o escadră rusă, comandată de amiralul E.V. Putiatin, a staționat în fața portului Nagasaki, impunând renunțarea la măsurile izolaționiste. În urma tratatelor încheiate de J. cu Marile Puteri (1854 și 1855), porturile nipone au fost deschise pentru comerțul cu străinătatea. În urma revoluției din 1867-1868, are loc înlăturarea shogunatului, restabilirea puterii imperiale și începe epoca Meiji, caracterizată prin realizarea unor importante reforme: abolirea structurilor feudale (1871) și introducerea unor instituții moderne, după model occidental, în special german, care au asigurat dezvoltarea capitalistă a țării, transformând J. la începutul sec. 20 în una din marile puteri militare și economice ale lumii. În 1889, potrivit Constituției, J. este declarată monarhie constituțională ereditară. Tendințele expansioniste ale cercurilor politice conducătoare pe continentul asiatic s-au materializat prin războiul împotriva Chinei (1894-1895), soldat cu anexarea Formosei (azi Taiwan), a ins. Penghu și a războiului ruso-japonez (1904-1905), prin care J. își instituie stăpânirea asupra Manciuriei de Sud, a părții de S a ins. Sahalin și instaurarea protectoratului asupra Coreei, pe care a anexat-o în 1910. În timpul primului război mondial, J. se alătură Antantei, obținând, prin Tratatul de la Versailles, concesiunile germane din China și mandatul asupra fostelor colonii germane din Extremul Orient. În perioada 1918-1922, J. a efectuat o intervenție armată în Extremul Orient Sovietic. Anii de război au impulsionat puternic dezvoltarea industriei, în special a industriei de război și a comerțului. În 1926, Hirohito a devenit împărat. În perioada 1931-1932, J. a cucerit întreaga Manciurie. Devenind, în dec. 4, un stat autoritar, cu tendințe militarist-naționaliste, J. s-a apropiat treptat, după ce a părăsit Societatea Națiunilor (1933), de Germania și Italia cu care a încheiat Pactul Anticomintern (25 sept. 1936), la care, în 1937, a aderat și Italia, punându-se astfel bazele Axei Berlin-Roma-Tōkyō și Pactul Tripartit (27 sept. 1940). În 1938, au avut loc acțiuni armate ale trupelor japoneze în zona lacului Hasan (din U.R.S.S.), iar în 1939, în reg. Halhîn-Göl (din Mongolia). În apr. 1941, J. semnează la Moscova un pact de neagresiune cu U.R.S.S., ceea ce i-a permis ca, la 7 dec. 1941, în urma unui atac surpriză, îndreptat împotriva bazei americane de la Pearl Harbour, să se alăture puterilor Axei în cel de-al doilea război mondial. Datorită unei mobilizări exemplare, a unei rapidități de acțiune și a unei eficiențe remarcabile, J. a obținut o serie de victorii în dauna trupelor anglo-americane, cucerind întinse teritorii din Extremul Orient, sud-estul Asiei și Oc. Pacific, instaurând un regim de ocupație foarte dur. Bătăliile de la Midway (ian. 1942) și Guadalcanal (febr. 1943), au reprezentat o cotitură în desfășurarea războiului, trupele anglo-americane preluând inițiativa. După capitularea Germaniei (mai 1945), în condițiile în care teatrul de război s-a apropiat de terit. J., aceasta folosit ultimele resurse militare și umane, inclusiv atacurile kamikaze. Pentru a pune capăt războiului, S.U.A. a recurs la folosirea primelor 2 bombe atomice asupra orașelor Hiroshima (6 aug.) și Nagasaki (9 aug.), silind guvernul J. să semneze (2 sept. 1945) capitularea necondiționată. La 8 aug. 1945, U.R.S.S. au declarat război J., trupele sovietice ocupând arh. Kurile și ins. Sahalin. La 8 sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia, fără participarea U.R.S.S., precum și un acord militar care legaliza, pe timp nedeterminat, staționarea trupelor americane pe terit. J. În oct. 1956, s-a semnat declarația comună sovieto-japoneză, prin care înceta starea de război între cele două state și erau restabilite relațiile diplomatice. Pe baza tratatului încheiat cu S.U.A. (15 mai 1972), în contextul războiului rece, ins. Okinawa a fost retrocedată J., dar americanii și-au păstrat aici bazele militare. În deceniul 6, economia japoneză a cunoscut un puternic reviriment („miracolul japonez”), caracterizat printr-o creștere continuă a PNB, ajungând în 1987, să ocupe locul al doilea în lume (după S.U.A.). Pe plan politic s-au afirmat noi partide, în special Partidul Liberal Democrat, care a dominat timp îndelungat viața politică a țării (1955-1993). În ultimele decenii, situația politică din țară s-a caracterizat prin instabilitate, corupție și scandaluri financiar-bancare (în 1998 a traversat cea mai critică perioadă postbelică). În 1989, în urma morții lui Hirohito, tronul a revenit fiului său, Akihito. Monarhie constituțională, conform Constituției din 3 mai 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral – Dieta – format din Camera Consilierilor și Camera Reprezentanților, iar cea executivă, de un guvern desemnat de Dietă și numit de împărat. 2. Marea Japoniei (Nihon-Kai), mare în bazinul de V al Oc. Pacific, situată între țărmul de E al Asiei, ins. Sahalin (în N), Hokkaidō și Honshū (în E) și arh. Tsushima (în S); 1.062 km2. Ad. medie: 1.725 m; ad. max.: 3.742 m. Temp. apei 0-12°C (iarna) și 17-26°C (vara). Salinitate: 27,5-34,8‰. În S comunică, prin str. Coreii, cu Marea Chinei de Est și Marea Galbenă, în N, prin str. Tătară și La Pérouse, cu M. Ohotsk, iar în E prin str. Tsugaru cu Oc. Pacific. Pescuit și navigație intensă. Pr. porturi: Vladivostok, Nahodka (Rusia), Akita, Niigata. Kanazawa (Japonia), Wonsan, Hungnam, Ch’ongjin (R.P.D. Coreeană), Pusan, Ulsan (Rep. Coreea). 3. Groapa Japoniei, mare fosă în NV Oc. Pacific, în E Arh. Japonez; lungime: 680 km; lățime medie: 59 km; ad. max.: 8.412 m. 4. Curentul Japoniei v. Kuro-Șivo.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
face [At: CORESI, PS. 197 / V: (reg) fa, făcea / Pzi: fac / Ps: 1 făcui, 2 făcuși, 3 făcu, 4 făcurăm (înv făcum), 5 făcurăți (înv făcunt), 6 făcură (Mun făcutără); (reg) 1 feciu (S și: feci), 2 feciși, 3 feace, (fece), 4 feacemu, 5 feacetu (feceți, fecerăți), 6 feaceră, feapse / Par: făcut, (îrg) fapt / Imt: fă!, nu face! (Mun; rar) nu făcea! / E: ml facere] 1 vt A săvârși o acțiune oarecare. 2 vt (Îe) Tace și ~ Se spune despre un om care acționează rapid și eficient. 3 vt (Îe) Facă ce-ar ~ Orice ar întreprinde. 4 vt (Îe) Fă ce-i ~ Îndeplinește indiferent ce ca să... 5 vt (Îe) Orice aș ~ Oricât mi-aș da silința... 6 vt (Îe) ~ ce ~ și... Încearcă prin toate mijloacele și reușește să... 7 vt (Îae) Nu știu cum procedează că... 8 vt (Îae) Vorba e că... 9 vt (Îe) A nu avea ce ~ (sau ce să facă) A nu avea ocupație. 10 vt (Îae) A nu avea posibilitatea să schimbe o situație. 11 vt (Îae) A nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze Si: a nu avea încotro. 12 vt (Irn; îae) Se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul de a comite o imprudență, o gafă. 13 vt (Îe) A nu (mai) avea ce-i ~ (sau ce să-i facă) A nu mai putea să repare ceva. 14 vt (Îae) A recunoaște superioritatea evidentă a cuiva (într-o confruntare). 15 vt (Îae) A nu putea influența (în bine) pe cineva. 16 vt (Înv; îe) A nu avea ce-și ~ capului A nu putea evita să... 17 vt (Îe) A nu avea ce ~ cu... A nu avea (nici o) nevoie de... 18 vt (Îae) A nu-i servi la nimic. 19 vt (Îe) Ce puteam ~? Nu m-am putut împotrivi. 20 vt (Îe) Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)... ? Ce ți s-a întâmplat că... ? 21 vt (Îae) De ce... ? 22 vt (Îe) Ce (mai) faci? Cum îți merge? 23 vt (Îe) A ~ totul (sau tot posibilul, în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să)... A depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). 24 vt (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază; îe) Ce ~? Cum?! Cum se poate una ca asta! 25 vt (Îrg; Îlav) Nu ~ alta, decât... Numai. 26 vt (Îe) N-am făcut nimic N-am rezolvat nimic. 27 vt (Îae) Nu m-am ales cu nimic. 28 vt (Îae) Nu sunt vinovat. 29 vt (Îe) Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? Cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva). 30 vt (Îe) Văzând și făcând Procedând în funcție de împrejurări. 31 (Îe) A avea a (sau de-a) ~ cu cineva (sau cu ceva) A avea ceva în comun cu cineva sau cu ceva. 32 (Îae) A suporta consecințele faptelor sale Si: a o păți. 33 vt (Îe) Ce are a ~? Ce legătură este (între un lucru și altul)? 34 vt (Îae) Ce interesează? 35 vt (Îae) Și ce-i cu asta? 36 vt (Îe) N-are a face! Nu interesează! 37 vt (Îae) N-are importanță! 38 vr (Îe) S-a făcut! Sunt de acord! 39 vr (Îae) Fii fără grijă! 40 vt (Pop; îe) ~ a(ce)lea, a(ce)stea Astfel lucrează. 41 vt (Pop; îe) De-acestea (sau de-acelea) ~ Astfel se comportă. 42-43 vt (Euf; îe) A-și ~ nevoile A urina sau a defeca. 44-45 vt(a) (Euf; îe) A ~ pe el A urina sau a defeca pe el. 46 vt(a) (Dep; complinit și cu „de frică”; îae) A fi îngrozit. 47 vt A provoca. 48 vt A da naștere la... 49 vt A pricinui. 50 vt (Îe) Nu ~ nimic! N-are nici o importanță. 51 vt (Îae) Răspuns de complezență dat celui care își cere scuze că a produs, fără voie, o neplăcere. 52 (Îvp; îe) A ~ mult din ceva A acorda unui lucru o atenție prea mare. 53 vt (C. i. zgomot, gălăgie etc.) A produce zgomot. 54 vt (Înv; îe) A ~ zurbavă A stârni agitație în mulțime. 55 vt (Îe) A ~ capăt (sau sfârșit, înv, coneț) A sfârși. 56 vt (Îae) A face să înceteze. 57 vt (C. i. ființe; îae) A omorî. 58 vt (Îvp; îe) A ~ vârf la ceva A termina ceva. 59 vt (Îvp; îe) A ~ nădejde A da speranțe. 60 vt (Înv; îe) A ~ cercare A cerceta. 61-62 vt (Îvp; îe) A ~ prietenie (sau tovărășie) cu cineva A avea cu cineva relații de prietenie (tovărășie) cu cineva. 63 vt (Îe) A ~ dragoste cu cineva A avea relații sexuale cu cineva. 64 vt (Înv; îe) A ~ pre osândă A osândi pe cineva. 65 vt (Înv; îe) A ~ din plineală (sau, Trs, destul) A satisface. 66 vt (Îvp; îe) A ~ de știre (cuiva) A anunța (pe cineva). 67 vt (Pop; îe) A ~ aiasmă (sau moliftă) A sfinți casa. 68 vt (Îvp; îe) A ~ credința A se logodi. 69 vt (Înv; îe) A ~ mește(r)șug A întrebuința mijloace incorecte spre a realiza ceva. 70 vt (Jur; înv; îe) A ~ lege (sau leage) A da sentința. 71 vt (Îae) A pedepsi. 72 vt (Nob; îe) A ~ cuvânt A ține o cuvântare. 73 vt (Îvp; îe) A ~ inimă bună cuiva A îmbărbăta pe cineva. 74 vt (Îae) A îmbuna pe cineva. 75 vt (Îe) A ~ bine cuiva cu ceva A ajuta pe cineva cu ceva. 76 vt (Îae) A împrumuta pe cineva cu ceva. 77 vt (Îe) A-i ~ rău A-i produce o neplăcere (fizică sau morală). 78 vt (Îe) A-i ~ bine A-i prii. 79 vt (Îe) A nu ~ nimic cuiva A lăsa în pace pe cineva. 80 vt (Îae) A nu agresa fizic pe cineva. 81 vt (Îe) A i-o ~ (bună sau cu vârf și îndesat sau lată) ori a-i ~ (cuiva) una (și bună) A pricinui cuiva un rău, un prejudiciu. 82 (Irn; îae) A juca o festă cuiva. 83 vt (Îvp; îe) A ~ cuiva în silă A produce neplăcere cuiva. 84 vt (Îlv) A-și ~ curaj A se îmbărbăta. 85 vt (Irn; îal) A bea ca să prindă curaj. 86 vt (Îvp; Îe) A-și ~ facerea A se omorî. 87 vt (Îe) A-și ~ gânduri (sau închipuiri ori griji) A fi îngrijorat. 88 vt (Îe) A-și ~ (o) idee A-și închipui. 89 vt (Îae) A înțelege în linii mari. 90 vt (Îe) A-și ~ inimă bună A se înveseli. 91-92 vtr (Îe) A(-și) ~ inimă rea (sau amară sau sânge rău) A (se) supăra. 93 vt (Îrg; îe) A-și ~ măsuri A chibzui. 94 vt (Îe) A-și ~ milă de (sau cu) cineva A se milostivi. 95 vt (Îvp; îe) A-și ~ spaimă A se speria (fără motiv și a fugi). 96 vt (Îe) A-și ~ râs (de cineva sau de ceva) A râde de cineva (sau de ceva). 97 vt (Îae) A batjocori. 98 vt(a) (Trv; îe) A(-și) ~ cu mâna (sau din mână) A se masturba. 99 vt (Pop; îe) A ~ farmece (sau fermecătură, descântec(e)) (cuiva) A fermeca (pe cineva). 100 vt(a) (Pop; îe) A ~ cuiva de urât A fermeca pe cineva pentru ca acesta să urască pe cineva sau pentru a-și pierde pofta de viață. 101 vt(a) (Îae) A descânta pe cineva împotriva farmecelor de urât. 102 vt(a) A-i ~ cu ulcica (cuiva) A fermeca pe cineva pentru a se îndrăgosti de o anumită persoană. 103 vt(a) (Pop; îe) A ~ de ursită A ghici. 104 vt(a) (Pop; îe) A ~ pe dragoste A face vrăji pentru a atrage dragostea unei persoane. 105 vt(a) (Pop; îe) A ~ pe fapt A face vrăji ca o anumită persoană să nu aibă noroc. 106 vt (Îvp; îlv a ~ + abstract) Indică acțiunea verbului corespunzător: Fac hotărâre Hotărăsc. Fac (cuiva) chemare Îl chem. 107 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă”, „lucru”, „minuni”, „păcat”) A săvârși. 108 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă”, „lucru”, „păcat”) A comite. 109 vt A manifesta. 110 vt A acorda. 111 vt A îndeplini. 112 vt A realiza. 113 vt (Pop; îe) A ~ (un) târg (sau târgul) A încheia o tranzacție comercială. 114 vt (Spt) A juca (un meci). 115 vt A practica o meserie. 116 vt A exercita. 117 vt A urma un curs sau o formă de învățământ Si: a studia. 118 vt (Pop; îe) A ~ la miliție A îndeplini stagiul militar. 119 vt (D. festivități, servicii religioase etc.) A ține. 120 vt (D. festivități, praznice, servicii religioase etc.) A organiza. 121 vt A realiza o mișcare sau un gest. 122 vt (Îe) A ~ un cerc A descrie un cerc. 123 vt (Îe) A ~ cotituri A coti. 124 vt (Îe) A ~ o temenea (sau un compliment) A se înclina (în semn de supunere și respect). 125 vt (Îe) A ~ (un) semn (cu capul, cu mâna etc. sau din cap) A atrage atenția printr-un gest. 126 vt (Îae) A da să se înțeleagă printr-un semn că... 127 vt (Îe) A ~ cu mâna (sau din mână) A porunci. 128 vt (Îae) A chema. 129 vt (Îe) A ~ cu capul (să... sau că...) A porunci. 130 vt (Îae) A chema printr-o mișcare a capului. 131 vt (Îae) A mișca încoace și încolo capul. 132-133 vt (Îe) A ~ din cap că da (sau nu) A aproba (sau a refuza). 134 vt (Îe) A ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi) A face cuiva un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi). 135 vt (D. femei; îae) A cocheta cu îndrăzneală. 136 vt (Fig; d. mărfuri, alimente etc.; îae) A îmbia. 137 vt (Rar; d. bărbați; îe) A ~ cu mustața A cocheta. 138 vt (Pop; rar; îe) A ~ cu măseaua A zâmbi ipocrit, arătându-și dinții. 139 vt (Îe) A ~ (cuiva) cu degetul A amenința pe cineva cu degetul arătător. 140 vt (Pop; îe) A făcut hojmâc! „A căzut fără sine!”. 141 vt (Îe) A ~ roată (sau cerc) (în jurul...) A se așeza în cerc) (în jurul... ) 142 vt (D. rochii sau fustele femeilor care dansează; îae) A se înfoia prin rotire. 143 vt A parcurge un drum sau o distanță. 144 vt (Îe) A ~ drum (sau cale) A merge. 145 vt (Îae) A călători. 146 vt (Îe) A ~ un pas (sau câțiva pași) A păși. 147 vt (Îe) A ~ câțiva pași A se plimba. 148 vt (Fig; îe) A ~ pasul (acesta sau, înv, tot pasul) A întreprinde ceva (important). 149 vt (Îe) A ~ pași mari A înainta (rapid). 150 vt (Fig; îae) A progresa mult. 151 vt (Îe) A ~ stânga (sau, înv, hoisa) A merge spre stânga. 152 vt (C. i. o perioadă de timp) A petrece. 153 vt (C. i. o perioadă de timp) A lăsa să treacă. 154 vt (Îe) A-și ~ veacul A petrece multă vreme undeva. 155 vt A serba. 156 vt (Pop; îe) A ~ amiazul A mânca de prânz. 157 vt (Îae; șîe a-și ~ siesta) A se odihni după masă. 158 vt A alcătui. 159 vt A produce un bun material Si: a fabrica (2). 160 vt A construi. 161 vt (Pop; îe) A ~ pereți A zidi. 162 vt (Fig; fam; îe) A ~ trotuarul A practica prostituția. 163 vt (Reg; fig; îe) A ~ rachiu (sau bere) pisicii (sau mâței) A plânge. 164 vt (Rar; fig; îe) A ~ (cuiva) un topor A-i juca o festă cuiva. 165 vt (Îe) A ~ la loc (sau iar) A reface. 166 vt (Tlg; d. divinitate) A da ființă la ceva din neant Si: a crea (6). 167 vt A inventa. 168 vt A scrie o operă literară. 169 vt A realiza o operă artistică. 170 vt A compune muzică. 171 vt (Îe) A ~ muzică A cânta. 172 vt (Înv; îe) A ~ slova A imita scrisul cuiva. 173 vt A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 174 vt A institui. 175 vt (Îvp) A alege (prin vot). 176 vt (D. praf) A stârni. 177 vt A lăsa urme pe ceva. 178 vt A pregăti ceva într-un anumit scop. 179 vt (Îe) A ~ focul (Ban, lumină) A aprinde focul. 180 vt (Îae) A ațâța focul. 181 vt (Îe) A ~ fân A cosi (a usca și a strânge) iarba. 182 vt (Trs; îe) A ~ poală A tivi partea de jos a unei rochii. 183 vt (Îvp; îe) A ~ prânz A mulge oile pentru întâia oară, primăvara. 184 vt (Îvp; îe) A ~ aplecători A se începe mulgerea oilor, pentru brânză. 185 vt (Îvp;îe) A ~ lapți A mulge oile, ca să facă lapte pe timpul iernii. 186 vt (Îe) A-și ~ toaleta A se spăla (și a se îmbrăca). 187 vt A aranja (părul, sprâncenele, hainele etc.). 188 vt (Spc; îe) A-și ~ părul A se coafa. 189 vt (Îe) A-și ~ unghiile A-și face manichiura. 190-191 vtr A (se) farda. 192 vt (Îe) A ~ cărțile (la joc) A amesteca și a împărți cărțile. 193 vt (Îe) A ~ patul (sau, înv, culcușul) A întinde așternuturile. 194 vt (Îe) A ~ masa A pune masa. 195 vt (Înv; îe) A ~ baia A potrivi temperatura apei, pentru baie. 196 vt (Îe) A ~ ghetele A curăța și a lustrui încălțămintea. 197 vt (La biliard; îe) A ~ o bilă (sau un carambol) A nimeri cu bila alte bile. 198 vt (Pop; îe) A ~ cu spoială (sau cu humă, cu var etc.) A spoi (cu humă, cu var etc.). 199 vt (Îrg; îe) A ~ gata A pregăti. 200 vt (Îae) A furniza. 201 vt (Îe) A ~ cuiva cale (sau drum) A lăsa să treacă. 202 vt (Îae) A ajuta să treacă sau să se răspândească. 203 vt (Pex; îae) A ajuta. 204 vt (D. mâncăruri) A găti. 205 vt (Șîe a ~ rost) A procura. 206 vt A comanda confecționarea unui obiect. 207 vt A cumpăra. 208 vt (C. i. bani) A câștiga. 209 vt A agonisi (1). 210 vt A economisi. 211 vt (Spc; îe) A ~ avere (sau bani, îvp, parale) A se îmbogăți. 212 vt (D. femei; fșa) A naște. 213 vt (Pop; îe) Mă-sa l-a făcut dormind Se spune despre o persoană apatică sau leneșă. 214 vt (Pfm; îe) De când l-a făcut mă-sa (sau de când mă-sa l-a făcut) De când s-a născut. 215 vt (Îae) Dintotdeauna. 216 vt (D. soți) A procrea. 217 vt(a) (Pop; d. o femeie; îe) E de-a ~ Este însărcinată. 218 vt (Urmat de pp „cu” și numele partenerului) A concepe cu... 219 vt (Înv; d. bărbați) A avea un copil. 220 vt (D. mamifere) A făta. 221 vt (Reg; îe) A ~ un mânz mort Se spune despre o persoană care a realizat ceva neviabil. 222 vt (D. păsări) A oua. 223 vt (D. pomi) A da roade. 224 vt (D. plante) A da muguri, frunze, flori etc. 225 vt (D. ființe și plante, c.i. paraziți etc.) A căpăta. 226 vt (D. ființe și plante) A-i crește ceva pe corp. 227 vt (C. i. numele unei boli) A se îmbolnăvi de... 228 vt (C. i. membre) A(-i) crește. 229 vt (D. puii unor animale; îe) A ~ ochi A putea deschide ochii (la câteva zile de la naștere). 230 vt (Fam; d. oameni; îae) A se trezi din somn. 231 vt (Îe) A ~ ochi(i) mari (sau ca de bou) A se holba. 232 vt (Pfm; îe) A ~ o gură cât o șură A deschide gura mare. 233 (Pfm; îe) A ~ burtă (sau pântece, fălci) A se îngrășa. 234 vt (Pfm; fig; îe) A ~ fălci A se împotrivi. 235 vt (D. pantaloni; îe) A ~ genunchi A se deforma în dreptul genunchilor. 236 vt A da cuiva posibilitatea de a... 237 vt A îndemna. 238 vt A convinge. 239 vt (Fam; îe) A ~ din vorbe A minți. 240 vt (Îae) A înșela. 241 vt A obliga. 242 vt A predispune la ceva. 243 vt (Îvp) A învăța minte. 244 vt A ajuta pe cineva să ajungă într-o anumită situație (socială). 245 vt (Îe) A ~ copil de suflet pe cineva A adopta pe cineva. 246 vt (Pop; îe) A ~ (de) nevastă A se însura. 247-248 vtr (Îe) A (se) ~ bine (sau sănătos) A (se) vindeca. 249 vt A transforma. 250 vt (Pop; îe) A ~ din două babe o nevastă A coase din două cârpe o cămașă. 251 vt (Pop; îe) A ~ din babă nevastă A repara o casă veche. 252 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) sau a ~ pe cineva ghem A bate (pe cineva) tare. 253 vt (Îe) A ~ pe cineva cobză A lega fedeleș. 254 vt (Îe) A-și ~ ochii roată A se uita de jur-împrejur. 255 vt (Îe) A ~ ochii în patru A fi foarte atent. 256 vt (Îe) A ~ în două (bucăți sau părți) A tăia în două bucăți Si: a despica, a înjumătăți. 257 vt (Înv; c. i. ființe; îe) A ~ întru mii A înmulți. 258 vt (Înv; îe) A ~ un loc în „n” bătrâni A împărți un loc în „n” loturi. 259 vt (Îlv) A ~ ceva cunoscut A anunța. 260 vt (Îe) A ~ pe cineva cunoscut cuiva A prezenta pe cineva cuiva. 261 vt (Îe) A ~ pe cineva cunoscut (sau, înv, numit) A pune pe cineva în centrul atenției publicului. 262 vt A califica pe cineva drept... Si: a declara, a numi, a zice. 263 vt (Îe) A învinui pe cineva de... 264 vt (Îe) A ~ de minciună pe cineva A arăta, în public, că o persoană este mincinoasă. 265 vt A ~ (pe cineva) cum îi vine la gură A batjocori (pe cineva). 266 vt (Îae) A certa rău pe cineva, fără a-și alege cuvintele. 267-268 vt (Îe) A ~ pe cineva scăpat A lăsa (sau a ajuta) pe cineva să scape. 269 vt (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pierdut A lăsa (ceva sau pe cineva) să se piardă, dând impresia că fără voia lui. 270 vt (Îae) A fura. 271 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) uitat A uita (de ceva sau de cineva). 272 vt (Îae) A nu mai pomeni de cineva sau ceva. 273 vt (Îvp; îe) A ~ scos de vânzare A expune spre vânzare. 274 vt (D. mărfuri sau obiecte de schimb) A justifica prețul cerut Si: a merita, a valora. 275 vt (Îvp; îe) ~ parale(le) Merită banii. 276 vt (Îe) Nu ~ parale(le) (sau nici o para, o para chioară, nici două parale) Nu are nici o valoare. 277 vt(a) (Îe) (E) scump, dar ~ (sau fie, că ~)! E scump, dar merită (banii)! 278 vt (Fam; îlv) A ~ un dans (pe cineva sau cu cineva) A dansa (cu cineva). 279 vi A proceda. 280 vi A acționa. 281 vi A se comporta. 282 vi (Îe) A ~ (așa) după cum (sau cum, precum) zice (sau poruncește etc.) (cineva) A se conforma unei porunci. 283 vi (Îae) A se comporta după cum i s-a cerut. 284 vr (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel Ce se face acum?. 285 vi A-i merge cuiva bine (sau rău). 286 vi (Pop; în superstiții, determinat de „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti. 287 vi (Îae) A cobi. 288 vi A costa. 289 vim A merita (să...). 290 vim (Îae) A se cuveni (să...). 291 vi (Fam; îe) Nu ~ pentru... Nu e potrivit pentru... 292 vi (Îae) Nu e de prestigiul cuiva. 293 vi A se îndrepta spre... 294 vi A merge. 295 vi A o coti (spre...). 296 vi (Fam; îe) A ~ la stânga A fura. 297 vr (Fam) A se abate. 298-299 vr (Fam) A se duce sau a veni. 300 vr (Fam) a se apropia. 301 vi A zice. 302 vr (D. fenomene atmosferice) A se produce. 303 vr (D. zi) A se ivi. 304 vr (D. noapte, întuneric etc.) A se lăsa. 305 vru (Îe) Se ~ frumos Se înseninează. 306 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) negru (sau roșu) înaintea ochilor A i se face rău (de supărare, mânie etc.). 307 vr (Îae) A se mânia foarte tare. 308 vim (Pop) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație) Se făcea că vede un palat. 309 vr (Pop; d. drumuri, văi etc.) A se desfășura (înaintea ochilor) Se făcea o vale lungă. 310 vr (D. senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A fi cuprins (brusc) de... I s-a făcut frică. 311 vr A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva I s-a făcut de ducă. 312 vr (Îe) A i se ~ cuiva (de ceva sau cineva) A fi puternic atras de... 313 vru (Pop) A se întâmpla Ce s-a făcut cu el? 314 vru (Îe) Ce s-a făcut (cineva)? Ce a devenit? 315 vru (Îae) Cum s-a descurcat? 316 vru (Îe) Cum se face că... (sau de...)? Cum e posibil ca? 317 vr A deveni. 318 vr (Îlv) A se ~ (roșu) ca sfecla (sau ca focul) A se înroși. 319 vr (Îlv) A se ~ galben (ca lămâia, ca șofranul) A se îngălbeni. 320 (Îlv) A se ~ vânăt A se învineți. 321 vr (Îe) A se ~ stăpân pe ceva A lua un lucru în stăpânire, prin forță sau viclenie. 322 vr (D. drumuri, rețele etc.; îlv) A se ~ în două A se bifurca. 323 vr (Îvp) A ajunge la numărul de... Ceata se face de două sute de oșteni. 324 vr A se pune în situația de... 325 vr A îmbrățișa cariera de... 326 vi A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. 327 vr (Îe) A se ~ (o) rană A se umple de răni. 328 vr (Îe) A se ~ trup și suflet A se uni strâns. 329 vr (Îe) A se ~ mare A crește. 330 vr (Îe) A se ~ frumos A deveni frumos. 331 vr (Îae) A se împodobi. 332 vr (Îe) A se ~ mare și tare A-și da importanță. 333 vr (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.; șîe, pop, a se ~ ca întâiu) A redeveni. 334 vr (Îe) A se ~ (tot sau, înv, tot de) una A se contopi. 335 vr (Îe) A se ~ de (sau să...) A ajunge să... 336 vr A-i reveni. 337 vr A împlini o numită vârstă. 338 vr A se aduna. 339 vr (D. plante) A ajunge la maturitate. 340 vr (D. fructe sau grâne) A se coace. 341 vr (D. mâncăruri) A ajunge bune de mâncat. 342 vr (Uneori fără conjuncție) A simula Se face că pleacă. 343 vr A se da drept. 344 vr A pretinde că este... 345 vi A-și lua înfățișarea de... Face pe nevinovata. 346 vi A-și da aere Face pe deșteptul. 347 vi (Fam; d. actori) A juca rolul de...
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni