GLADIATOR ~i m. (în Roma antică) Sclav sau prizonier de război care lupta în arenă cu un luptător sau cu o fiară. /<lat. gladiator, ~oris, fr. gladiateur

LAGĂR ~e n. 1) Popas într-o localitate a unei trupe militare în marș; cantonament; campament; tabără; bivuac. 2) Loc unde sunt închiși prizonierii de război sau deținuții politici. 3) Comunitate de oameni sau de țări care urmăresc același scop social-politic. 4) Organ de mașină care sprijină și ghidează un ax sub un arbore, permițându-i mișcarea (de rotație). /<germ. Lager

ROB (roabă (robi, roabe) m. și f. 1) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență totală de un stăpân; sclav; serv; șerb. ◊ Calea (sau Drumul)-~ilor constelație constituită dintr-o îngrămădire de stele în formă de brâu luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de război folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoană care muncește din greu. 4) fig. Persoană foarte supusă, care ascultă și execută orbește ordinele cuiva; sclav. ◊ ~ul lui Dumnezeu se spune, în limbajul bisericesc, oricărui credincios. 5) fig. Persoană obsedată permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu

LAGĂR s.n. I. 1. Tabără. 2. (Fig.) Totalitatea statelor, a oamenilor care militează pentru aceleași scopuri sau idei social-politice. 3. Loc unde sunt închiși prizonierii de război sau unde sunt închise persoanele considerate ostile regimului. II. Organ de mașină pe care se sprijină capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. [< germ. Lager].

ienicer (ianicer), ieniceri (ianiceri), s.m. (înv.) 1. soldat turc pedestru din garda Sultanului (recrutat la început din prizonierii de război, dintre copiii turciți ai populațiilor creștine). 2. (fig.) tâlhar, bandit.

LAGĂR s. n. I. 1. tabără. 2. totalitatea statelor care militează pentru aceleași scopuri sau idei social-politice, pentru o anumită formă de societate („lagărul socialist” și prin extindere – în viziunea socialistă: „lagărul capitalist”). 3. loc de internare a prizonierilor de război sau unde sunt închiși, în regimurile totalitare, cei considerați ostili regimului. II. organ de mașină pe care se sprijină capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. (< germ. Lager)

rob (robi), s. m. – 1. Captiv, prizonier de război. – 2. Sclav. – 3. (Bihor) Hoț. – Mr. rob. Sl. rabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 315), cf. sb., cr., ceh., pol., alb., mag. rab. – Der. roabă, s. f. (sclavă; tărăboanță), la care sensul al doilea este tot sl., cf. sb. raba „căruță” (după Lacea, Dacor., III, 745, din săs. Rabber); robaci, adj. (Mold., asiduu, harnic); robi, vb. (a captiva, a face sclav; a se duce; a trăi ca sclav), cf. sl. rabiti; robie, s. f. (sclavie, captivitate), cf. sb., cr. robia; robcă, s. f. (înv., sclavă); robime, s. f. (înv., sclavi); roboti, vb. (Mold., a munic, a trudi), din sl. rabotiti „a face robi”, cf. rus. rabotatĭ „a munci”; robotă (var. robot), s. f. (Trans., clacă; muncă), din sl. rabota „captivitate”, cf. ceh., pol., rus. rabota, bg. rabot; roboteală, s. f. (muncă, activitate); robotaș, s. m. (Trans., clăcaș), din sb. rabotaš, mag. rabotos; robșag, s. n. (Maram., sclavie), din mag. rabsag; desrobi, vb. (a elibera, a da libertate); desrobitor, adj. (liberator); robot, s. m. (robot, automat), din ceh. robota prin intermediul fr. robot.

BUCHENWALD [búhənvalt], lagăr hitlerist de concentrare și exterminare (1937-1945), la N de Weimar (Germania). Aici au fost uciși peste 50.000 de antifasciști, prizonieri de război ș.a.

HAGA (DEN HAAG, ’s GRAVENHAGE), oraș în V Olandei, străbătut de numeroase canale, port la Marea Nordului, reșed. regală și a guvernului; 445,3 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Metalurgie. Constr. mecanice și aeronautice; ind. chimică, electronică, electrotehnică, de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, poligrafică și alim.; orfevrărie și sticlărie. Produse farmaceutice. La H. își are sediul mai multe organisme internaționale (Curtea Internațională de Justiție a O.N.U., Curtea Permanentă de Arbitraj, Academia de Drept Internațional ș.a.). Monumente: biserica gotică Sint Jakobs (sec. 14), Grote Kerk (sec. 15-16), Nieuwe Kerk (sec. 17), palatele Binnenhof (sec. 13, renovat și extins în sec. 18), Mauritshuis (sec. 17, cu celebrul cabinet regal de pictură olandeză), palatul regal („Huisten Bosch”, 1640-1647), Palatul Păcii (1913). Muzeul Internațional al Presei. Conservator (1908). Academia Regală de Arte Frumoase. Atestat documentar în 1097, reșed. regală din 1250. – Conferințele de la ~, 1899, 1907, conferințe internaționale care au adoptat 16 convenții asupra legilor și obiceiurilor războiului și ale rezolvării pe cale pașnică a conflictelor dintre state (interzicerea unor arme, definirea neutralității, declararea războiului înaintea deschiderii ostilităților, statutul prizonierilor de război). La H. au mai fost semnate: Convenția pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat (1954) și convențiile privind dreptul internațional privat (1902-1905, 1954, 1955, 1956, 1961 etc.).

LÁGĂR (< germ.) s. n. I. Loc unde sunt închiși prizonierii de război. ◊ L. de concentrare = (în regimurile totalitare) Loc izolat în care sunt deținuți opozanții politici, religioși sau din considerente rasiale. Au cunoscut o largă răspândire îndeosebi în Germania nazistă și pe teritoriile ocupate de ea (ex. Auschwitz, Buchenwald, Dachau, Mauthausen ș.a.), precum și în U.R.S.S. (Karaganda, Vorkuta, Solovețk, Norilsk ș.a.) V. și gulag. II. Organ de mașină care servește la rezemarea și la ghidarea unui arbore, a unui ax, a unei osii etc. care permit acestora o mișcare de rotație sau de oscilație și asigură ungerea suprafețelor în frecare.

LÉOPOLD, regi ai Belgiei din dinastia Saxa-Coburg. Mai importanți: 1. L. II (1865-1909). A acaparat numeroase teritorii în bazinul fluviului Congo, pe care le-a transformat în proprietate personală (recunoscută prin Conferința de la Berlin, 1884-1885); în 1908, în schimbul unor mari compensații, a transmis statului belgian, „drepturile” sale asupra Congo-ului. L. III (1934-1951). După invadarea țării sale de către trupele germane (10 mai 1940), a semnat (27 mai) actul de capitulare necondiționată a Belgiei și s-a declarat prizonier de război. Încercarea sa de a se reîntoarce după război a fost privită cu ostilitate de propriul popor, fapt ce l-a determinat să abdice în favoarea fiului său Baudouin.

SCLAVAGISM s. n. Sistem social bazat pe munca forțată a unor grupuri de oameni, numiți sclavi, proveniți din prizonierii de război și din etnii și de religii diferite. – După fr. esclavagisme.

LAGĂR, lagăre, s. n. I. 1. Loc de staționare a trupelor, în corturi sau în barăci; tabără. Înțelegea și el că un lagăr nu e un salon. D. ZAMFIRESCU, R. 218. Mișelul! s-o ascuns în lagărul turcilor, în loc să iasă la cîmp de bătaie. ALECSANDRI, T. II 16. După ce ieși din lagăr, alergă necontenit Toată noaptea, pîn-ajunse cînd soarele a răsărit. NEGRUZZI, S. I 117. ♦ (Rar) Loc de popas, de staționare. Cînd soarele fu la amiază, chibzuii un loc în pădure mai la o parte și-mi așezai lagărul meu de zi. HOGAȘ, M. N. 75. 2. Totalitatea statelor și a persoanelor care luptă pentru aceeași idee social-politică. Lagărul mondial al păcii. 3. (În expr.) Lagăr de prizonieri = loc în care sînt ținuți prizonierii de război. Lagăr de concentrare = loc în care, în regimurile reacționare, sînt închiși și ținuți izolați cetățeni progresiști puși în afara legilor. II. Organ de mașină pe care se sprijină un ax sau un arbore, prin intermediul unor cuzineți, al unor bile etc.; palier.

ienicer sm [At: M. COSTIN, ap. ȘIO I, 150/2 / V: ian~, ianginer, ianiger, ~cear, ~igel, ini~ / Pl: ~i / E: tc yeniçeri] 1 Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. 2 (Fig) Om crud. 3 (Înv) Tâlhar.

lagăr² sn [At: CĂLĂTORIE I, 88V/2 / V: (reg) ~ger, (înv) ~gher, (îrg) loag~ / Pl: ~e / E: ger Lager, rs лагерь] 1 Loc întărit de staționare a trupelor militare, în corturi sau sub cerul liber Si: campament, tabără. 2 (Înv) Tabără militară romană fortificată Si: castru. 3 (Îvr) Oaste. 4 (Nob) Loc de popas. 5 (Șîs ~ de prizonieri sau de concentrare, de exterminare, de muncă ori ~ul morții) Loc special amenajat, în care sunt ținuți închiși și sub supraveghere în condiții de viață precare, prizonierii de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 6 (Asr) Grup opus altui grup. 7 (Ccr; asr) Grupare politică reunită în jurul unui program Si: partid. 8 (În ideologia marxistă) Grup de state cu același regim politic, care se opune unui alt grup de state de o altă orientare. 9 (Mec) Organ de mașină pe care se sprijină și se ghidează o axă, o osie, un arbore și care permite o mișcare de rotație sau de oscilație a acestuia Si: palier. 10 (Pan) Piesă din lemn, piatră sau metal asemănătoare ca formă și ca utilizare cu un lagăr (9). 11 (Reg; șîs ~ de lemn sau de aramă) Bucată de lemn, piatră sau metal, pe care se sprijină broasca sau cepul grindeiului de la roata morii sau a pivei Si: (reg) căpătâi, perină, perinoc. 12 (Trs; Olt) Bucată de fier de formă rotundă, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii Si: (reg) piuliță. 13 (Mol) Pârpăriță la moară. 14 (Ban; Trs) Bilțe între care se învârtește crivalul la joagăr. 15 (Buc; Mol) Bârnă care ajută la încărcarea buștenilor în vagoane. 16 (Reg) Bucată de lemn care se pune pe osie pentru a putea transporta buștenii. 17 (Reg) Lichid rămas în cazan după ce s-a fiert rachiul.

robime sfs [At: BIBLIA (1688), 151¹/53 / E: rob + -ime] 1 (Înv; csc) Mulțime de robi (1). 2 Mulțime de prizonieri (de război). 3 Sclavie.

robire sf [At: BIBLIA (1688), 338²/19 / Pl: ~ri / E: robi] 1 Înrobire. 2 (Înv) Ocupare (prin forța armelor) a unui teritoriu. 3 Luare de prizonieri (de război) Si: prizonierat, captivitate (1), robie (3). 4 Subjugare totală față de un sentiment, de o pasiune, de o îndeletnicire etc. Si: dominație (1), robie (11).

bestiar¹ s.m., s.n. 1 s.m. (în Roma antică) Gladiator, prizonier de război sau răufăcător care lupta cu fiarele sălbatice în arene sau în circuri. 2 s.n. Loc în care sînt închise animale sălbatice. • sil. -ti-ar. pl. m. -i, n. -e. /<lat. bestiarius, -ii, fr. bestiaire.

*CARTEL (pl. -eluri, -ele) sn. 1 Provocare la duel printr’o scrisoare ¶ 2 🎖️ Convențiune prin care se regulează schimbul sau răscumpărarea prizonierilor de războiu ¶ 3 ⏲ Înțelegere făcută între două partide politice de a-și uni forțele și voturile, în alegeri, împotriva unui adversar politic comun ¶ 4 ⚚ Asociațiune de producători, etc. făcută cu scopul de a menține sau ridica prețurile, după ce au monopolizat producția [fr.< it.].

TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.

NANSEN [nánsən] 1. Fridjof N. (1861-1930), explorator polar, naturalist și om politic norvegian. A condus expediția pe schiuri, care a traversat partea de S a ins. Groelanda de la E la V (15 aug.-26 sept. 1888), a organizat o expediție în Arctica (1893-1896) pe vasul „Fram”, folosind deriva ghețurilor pentru a se apropia cât mai mult de Polul Nord, apoi a pornit spre Pol, pe o banchiză (1895), atingând 86°41′ lat. N. între 1900 și 1914 întreprinde studii oceanografice în N Oc. Atlantic. Adept al separării Norvegiei de Suedia. După 1918, reprezentant al Norvegiei la Societatea Națiunilor. Fondatorul unei organizații pentru acordarea asistenței prizonierilor din primul război mondial și a refugiaților ruși persecutați de regimul sovietic. Lucrări: „Expediția norvegiană în Groelanda”, „Printre ghețuri și tundre”. Premiul Nobel pentru pace (1922). 2. Vârf în Antarctica, în M-ții Regina Maud, în apropierea Polului Sud. Alt.: 4.068 m.

TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.

TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (În vechea Romă) Celebrarea victoriei, prin ceremonia intrării solemne în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatorii, ofițerii principali din armată și prizonierii făcuți în război. Consulii și generalii romani, încărcați de trofee și osteniți de victorii, se retrăgeau la coarnele plugului. Acolo, bătrîni și dezamăgiți, în pacea rustică, găseau consolarea... pentru zădărnicia tuturor triumfurilor. C. PETRESCU, R. DR. 39. ◊ Arc de triumf v. arc. Car de triumf v. car. ◊ Loc. adv. În triumf = însoțit de manifestații entuziaste, cu alai, cu pompă. ◊ Expr. A duce (sau a purta) pe cineva în triumf = a ridica pe cineva în sus (purtîndu-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu, solemn sau vesel. Cînd ieșii afară, unii mă sărutară, alții mă purtară în triumf. BOLINTINEANU, O. 410. 2. Victorie, biruință. Cu cît lupta se va da mai organizat, cu atît triumful va fi mai sigur. SAHIA, N. 40. ♦ Fig. Succes moral, reușită, izbîndă. Lupta împotriva concepțiilor idealiste, pentru triumful materialismului, este lupta pentru progresul științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 55. Omenirea merge într-un progres continuu... fiecare pas al vieții omenești... este un triumf al binelui asupra răului. BĂLCESCU, O. II 10. – Pl. și: (învechit) triumfe (NEGRUZZI, S. I 43).

CAPTIV adj., s. prins, prizonier, (înv.) prădat. (~ în război.)

PRINS adj., s. 1. adj. fixat, imobilizat, înțepenit, (rar) pecetluit, (reg.) proțăpit. (Un tablou ~ pe perete.) 2. adj., s. captiv, prizonier, (înv.) prădat. (~ în război.) 3. adj., s. arestat, capturat. (Hoț ~.) 4. adj. coagulat, încheiat. (Lapte ~.) 5. adj. acru, bătut, (înv. și pop.) searbăd, (prin Ban.) saur. (A băut niște lapte ~.) 6. adj. (MED.) anchilozat, înțepenit. (Cu articulațiile ~.) 7. adj. ocupat (înv.) cuprins. (E un om foarte ~ cu tot felul de probleme.)

PAPAGOS, Alexandros (1883-1955), mareșal și om politic grec. Comandant al armatei grecești (1940-1941) în războiul împotriva Italiei și Germaniei. Prizonier în Germania (1943-1945). Reîntors în Grecia, a condus acțiunile împotriva forțelor comuniste în timpul Războiului Civil (1946-1949). Prim-min. (1952-1955), calitate în care a susținut ideea restaurării monarhiei.

PRIZONIER, -Ă, prizonieri, -e, s. m. și f. 1. Persoană căzută în mîinile unui inamic și rămasă în puterea acestuia; (în special) militar luat în captivitate în timpul unui război; captiv. Jos, în șlep, prizonierii fumau. DUMITRIU, N. 139. Locuințele prizonierilor erau amenajate într-un parc vechi în afara orășelului. SADOVEANU, M. C. 120. ♦ Persoană lipsită de libertate. O ținea prizonieră pe Madala într-o cameră de la curtea Iloveanului. C. PETRESCU, R. DR. 343. ◊ Fig. Toată primăvara de afară îl cheamă și el e încă prizonier în pat. C. PETRESCU, C. V. 216. 2. Persoană arestată, deținută, întemnițată. Jandarmii... tăcură și veniră în vîrful degetelor spre adunare, aducînd și pe prizonier. SADOVEANU, B. 287. – Pronunțat: -ni-er.

plean sn [At: MOXA, 402/2 / Pl: ~uri / E: slv плѣнь] 1 (Îvp) Pradă de război. 2 (Îvp) Ceea ce se ia prin rechiziție. 3 (Îvp; pex) Jaf. 4 (Îvp) Ceată, grup de oameni capturați, luați ca pradă de război, ca robi sau ca prizonieri. 5 (Îvp; îe) A lua (pe cineva) ~ A face prizonier Si: a robi. 6 (Înv) Robie.

Regina Prenume feminin la modă astăzi aproape la toate popoarele europene, Regina (răspîndit mai ales în Transilvania sub forma Reghina) reproduce numele pers. lat. Regína. Identic cu subst. regina (derivat feminin cu suf. -ina), Regína se încadrează în seria numelor proprii romane care au la bază subst. rex, regis (îl vom aminti doar pe Regulus, devenit celebru prin unul dintre purtătorii săi, consulul Mareus Atilius Regulus, sec. 3 î.e.n.; făcut prizonier de cartaginezi în primul război punic și trimis la Roma pentru a convinge senatul să accepte pacea, acesta pledează pentru continuarea războiului, fapt care face ca, după întoarcerea în captivitate, să fie torturat și ucis). Cum lat. rex, regis și regina s-au păstrat în limba română (rege și regină), numele personal în discuție (ne referim la forma mai nouă Regina) are semnificație clară pentru noi, fenomen extrem de rar astăzi (în cele mai multe cazuri, legătura dintre numele personal și cuvîntul sau cuvintele de la care provine nu mai poate fi refăcută decît de specialiști, iar uneori nici măcar de aceștia). Pătruns în onomasticonul creștin și popularizat prin cultul unei martire din sec. 3 (deci în apus numele este calendaristic), iar mai tîrziu și prin romanele pastorale spaniole, Regina se răspîndește în Europa, ajungînd în cele din urmă în Transilvania, prin intermediar german sau maghiar (așa se explică forma Reghina; preluat din franceză sau italiană, numele apare sub forma Regina). În germană însă este posibil ca numele latinesc să se fi confundat cu hipoc. Regin(e), de la numeroasele compuse vechi germanice de sus cu regin- „puternic” (pentru semnificație și alte exemple, → Ramon); nu este exclus ca acest nume, ajuns la noi prin populația germană din Transilvania să stea la baza unor toponime ca Reghin sau Reghinești ☐ Engl. Regina, fr. Regine, Regina, Reine, germ. Regine, it. Regina, magh. Regina, bg., rus. Reghina.

LONGINUS (?-105 d. Hr.), general roman. Comandant de legiune în timpul celui de-al doilea război al lui Traian împotriva dacilor (105-106); făcut prizonier de Decebal, s-a sinucis.

cruce sf [At: TETRAEV. (1574), ap. DA / Pl: ~uci^[1] / E: ml crux, -cis] 1 Instrument de tortură în Antichitate, format din două bucăți inegale de lemn prinse perpendicular una de cealaltă, (cea scurtă pusă orizontal) de care erau legați sau pironiți deasupra pământului condamnații la moarte prin răstignire. 2 Tortură pe cruce (1). 3 Simbol al credinței creștine, reprezentând crucea (1) pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 4 Obiect în formă de cruce (3). 5 (Fig) Suferință adâncă pe care o poartă cineva în suflet de-a lungul vieții. 6 (În Evul Mediu) Semn distinctiv simbolizând crucea (3), aplicat pe costumele și armele soldaților cruciați. 7 (Îc) ~a roșie Semn distinctiv, (cruce roșie pe fond alb) pentru spitale, ambulanțe, centre de asistență medicală etc. 8 (Îae) Organizație care, în război, are grijă de bolnavi, răniți și prizonieri, iar, în timp de pace, de sinistrați, de cei foarte săraci, de deținuții politici etc. 9 Obiect de lemn, de piatră, de metal etc. în forma crucii (3), căruia credincioșii îi atribuie proprietăți miraculoase. 10 Cruce (9) (de metal) de care se servește preotul în timpul serviciului religios creștin Si: crucifix. 11 (Îe) A fi (sau a umbla) cu ~a-n sân A fi om evlavios. 12 (Îae) A fi cinstit. 13 (Îae; irn) A fi ipocrit. 14 (Îe) A nu fi ~ (de-nchinat) A nu fi cinstit. 15 Troiță. 16 (Îs) ~a bisericii Crucea din vârful turnului bisericii. 17 (Înv; îs) ~a casei Cruce (3) pe vârful casei, la familiile de creștini. 18 Monument în formă de cruce (3), ridicat pe mormântul unui creștin. 19 Semnul crucii (3) de pe piatra mormântului. 20 (Trs; îe) A găta cu ~a A muri. 21 (D. oameni; îe) A(-i) pune ~ (sau ~a ori ~cile) A înmormânta. 22 (Îae) A omorî pe cineva, mai ales, în bătaie. 23-24 (Fig; îae) A lăsa neisprăvită o lucrare, o idee etc. 25 (Fig; îae) A sfârși cu ceva. 26 (Îe) A trage o ~ (sau cu ~a) peste (ceva) A uita. 27 (Îae) A părăsi. 28 (Mol; Buc; în superstiții; îs) ~ de aur (în casă sau cu noi) Invocație pentru a fi ferit de nenorociri, când se pomenește numele diavolului. 29 (Îe) A fi (flăcău) cât o ~ A fi (flăcău) înalt și voinic. 30 (Îe) A fi (fată) ca o ~ A fi (fată) bine făcută. 31 (Îas) Fată foarte frumoasă. 32 (Îs) ~ de voinic Bărbat viteaz și voinic. 33 (Rar; îs) ~ de muiere Femeie vrednică. 34 (Trs; rar; îas) Calificativ adresat de un bărbat iubitei sale. 35 (Trs; rar; îas) Termen cu care se adresează o femeie alteia. 36-37 Figură sau desen în formă de cruce (1), indicând decesul persoanei lângă numele căreia se află, marcând în calendar o sărbătoare creștină etc. 38 Decorații sau medalii în formă de cruce (1) Crucea „Sfântul Gheorghe”. 39 (Fig; pex) Persoane care posedă o cruce (38). 40 (Îs) ~ de Malta Cruce (3) cu brațele lățite la bază reprezentând emblema cavalerilor Ordinului Ioaniților din Malta. 41 (Îas) Dispozitiv cu patru brațe între care se angrenează butonul unui disc rotativ, transformându-se o mișcare de rotație continuă într-una intermitentă. 42 Bijuterie în formă de cruce (1). 43 Semn în formă de cruce (1) săpat, scris etc. pe un obiect sau text pentru a atrage atenția asupra acestuia. 44 Semn pus într-un text clasic grec sau latin, indicând un pasaj care nu se poate înțelege și nu poate fi corectat. 45 (La cărțile de joc, după ger Kreuz) Treflă. 46 (Trs) Steag cu cruce (3). 47 Prapur. 48 (Înv; îe) A scoate ~cile A face o procesiune (religioasă). 49 Trupă. 50 Unitate de doi până la patra soldați, obligați să plătească căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 51-52 (Înv) Grup de persoane (mai ales de negustori) obligați să plătească solidar o cotă de impozit. 53 (Înv) Impozit pe care îl plătea crucea (48). 54 (Înv; îs) ~ întreagă de voinic Cel care putea să plătescă singur crucea (49). 55 (Pop) Cunună în formă de cruce pe care fetele o împleteau la nuntă pentru mireasă și mire. 56 (Pop) Tufa de brad pe care flăcăii o împodobesc la nuntă. 57 (Trs) Model de cusătură pe umărul iei. 58 (Trs) Claie de snopi de grâu așezați în cruce (1). 59 (Înv; Mol; îs) ~ (de spic) de păpușoi, ~ care cască Jucărie făcută de copii din spic de porumb și din foaia de sub el. 60 (înv; îs) ~ de trestie Jucărie făcută de copii din trestie. 61 (Chr; îs) ~ de Malta Compresă în forma crucii (38) de Malta. 62 Parte a unui obiect în formă de cruce (1). 63-65 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinapoi Parte care formează cruce (1) cu inima căruței. 66 (Îas) Spetează care leagă capetele crăcilor piscului Si: brăcinar, brănișor, coardă, iuhă, lehă, splină. 67-69 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinainte Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap Si: cântar, cumpănă, lambă, lampă, răscruce, scară. 70 (Reg; îs) ~(a) mare Feliharț. 71 Reg; îs) ~a înaintașilor Orcic ce se leagă de capătul oiștei pentru a înhăma la aceeași căruță doi sau mai mulți cai înaintași. 72 Parte a saniei care leagă botul celor două tălpi și face cruce cu proțapul Si: bot, hobot, obăd, opleniță. 73 (Reg) Parte de la mijlocul cârcelului jugului Si: bulfei, lopățică, spetează, stinghie, scăiuș, popul cârcelului. 74 (La construcții de lemn) Căprior Si: bandură, brățar, laiznă. 75 (Lpl) Bețe puse cruciș înăuntrul stupului, ca să susțină fagurii de miere Si: pretce, preci, pretcuțe, trepce, (reg) culmi, cuiele fagurului. 76 (Reg) Bețigașe încrucișate peste care se întinde strecurătoarea pentru lapte. 77 Stinghii în formă de cruce alcătuind cadrul pentru geamurile ferestrei. 78 Gratii puse cruciș la ferestre. 79 Înflorituri cu roșu pe pereții caselor, împrejurul ferestrelor. 80 (Reg) Ramă pe gura fântânii de care se fixează stâlpii. 81 (La vârtelniță; reg) Cumpănă. 82 (Reg; îs) ~a urzelii Parte a urzitorului sau urzelii unde se împreună chingile. 83 (Reg; îs) ~a pânzei Parte cuprinsă între bețele vârâte între firele natrei. 84 (Reg; la mori) Răscruci dintre obezile roții și grindei. 85 (Reg) Pârpăriță din capătul fusului de fier care învârtește piatra alergătoare a morii. 86 (Reg) Aripi ale morii de vânt. 87 (Reg) Parte a rășchitorului nedefinită mai îndeaproape. 88 (Reg) Mestecătoare de jintiță. 89 (Reg; șîs -a de la comarnic) Sărcer. 90 (Îc) ~a vâslei Mâner de lemn transversal de la capătul vâslei. 91 (Ant; la om; îc) ~a spinării Osul sacrum. 92 (Pex) Șale. 93 (Reg; îs) În cruci Boală de om nedefinită mai îndeaproape. 94 (Reg; îs) Între cruci Boală de oi nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îs) ~a hamutului Parte a frâului nedefinită mai îndeaproape Si: strup. 96 Parângă. 97 (Mec; îs) ~cardanică Dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, pentru transmiterea mișcării circulare între doi arbori ce formează între ei un unghi oarecare. 98 Fiting cu patru căi. 99 (Ast; pop) Constelație (în formă de cruce). 100 (Ast; pop; șîs ~a fârtatului) Constelația Delfinul. 101 (Ast; pop; șîs ~a (cerului cea) mare, ~a miezului nopții) Constelația Lebăda. 102 (Bot; reg) Plantă erbacee cu florile sau cu franzele în formă de cruce. 103 (Bot; reg) Smântânică (Galium cruciata). 104 (Bot; reg; îc) ~a-florilor Dalac (Paris quadrifolia). 105 (Bot; reg; îc) ~a (sau ~ de-a) mare Plantă cu florile dispuse cruciș și cu flori albe. 106 (Bot; reg; îc) ~a pământului Plantă erbacee din familia umbeliferelor cu tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri, cu frunze mari ca niște pene, cu flori albe sau roz, dispuse în umbele, crește prin fânețe, tufișuri, poieni și păduri umede Si: brânca-ursului, talpa-ursului (Heracleum sphondylium). 107 (Bot; reg; îae) Omag galben. 108 (Bot; reg; îae) Cenușer (Ailanthus altissima). 109 (Bot; îae) Potroacă (Centarium umbellatum). 110 (Bot; reg; îae) Untișor (Lathraea squam). 111 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodim clavatum). 112 (Bot; reg; îae) Iarbă-grasă (Sedum max). 113 (Bot; reg; îc) ~a-păștii Vetrice (Tanacesum vulgare). 114 (Bot; reg; îc) ~a pâinii sau ~a popii Pristolnic (Abufilon theo). 115 (Bot; reg; spc) Plantă cu flori galbene (Heracleum sibiricum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-voinicului Plantă erbacee din familia ranuculaceelor, cu rizomul puternic, cu frunzele lungi, având fiecare 3-5 lobi, cu florile albastre, care crește prin păduri în regiunea montană și subalpină Si: norocel, voinicel (Anemone angulosa sau Hepatica angulosa ori Hepatica transilvanica). 117 (Bot; reg; îae) Varga ciobanului (Dipsacus silvestus). 118 (Bot; reg; îae) Popâlnic iepuresc (Hepatica nobilis). 119 (Bot; reg; îae) Sunătoare (Hypericum perforatum). 120 (Ban; reg; îae) Rostopască (Chelidonium majus). 121 (Reg; îc) Poamă-în-~ Soi de struguri nedefinit mai îndeaproape. 122 (Reg; îs) ~a babei sau după cruci Joc nedefinit mai îndeaproape în care copiii se dau de-a tumba. 123 (Pop) Cruce (34) pe care se așază pietricelele la jocul „în buși”. 124 (Cor; Trs) A zecea din cele douăsprezece figuri ale jocului de călușari. 125 (Mol) Miez de nucă în formă de cruce Si: cocoș. 126 (Pop) Răscruce. 127 (Trs; min) Loc unde se întretaie două vine de aur Si: scaun. 128 (Înv; îe) A fi în crucile satului A fi în mijlocul satului. 129 (Pop; îs) Crucile mesei Fiecare din cele două părți laterale ale mesei. 130 (Îe) A se pune ~ A se așeza în drumul cuiva pentru a-i opri înaintarea. 131 (Îae) A încerca să zădărnicească îndeplinirea unei acțiuni. 132 (Îe) A i se face (sau a-i fi ori a-i sta) cuiva calea (sau drumul) – (ori cruci) A fi la o răspântie. 133 (Îae; fig) A da de piedici. 134 (Îae; fig) A nu mai ști încotro să meargă. 135 (Îae; fig) A nu mai putea înainta. 136 (Îe) A i se face cuiva calea ~ cu cineva A se întâlni. 137 (Îe) A da cu ~a peste cineva A întâlni (pe neașteptate). 138 (Îe) A se uita în ~a cuiva A se uita drept în ochi. 139 (îlav) (În) ~ Cruciș. 140 (Pop; îlav; în legătură cu „a unge”) Pe piept, pe umeri și pe genunchi. 141 (Pop; îs) ~a amiezii, ~-amiazi, ~a miază-zi, ~a zilei Miezul zilei. 142 (Pop; îs) ~a nopții Miezul nopții. 143 (Pop; îe) Uite asta-i ~ Hotărâre ultimă și definitivă. 144 Gest făcut cu trei degete ale mâinii drepte (sau cu toată palma) cu care se atinge fruntea, pieptul, umărul drept și umărul stâng când se imploră ajutorul lui Dumnezeu, când cineva se miră, se îngrozește etc. 145 (Îe) A-și face ~ (sau semnul crucii) A se închina. 146 (Îae) A fi surprins. 147 (Îae) A fi îngrozit. 148 (Pan; îae) A mulțumi lui Dumnezeu. 149 (Îe) A-și face ~ cu stânga sau a-și face ~ cu amândouă mâinile A se mira peste măsură. 150 (Rar; îae) A cobi. 151 (În invocații; îe) ~-ajută! Doamne ajută! 152 (Îe) A înjura sau sudui de ~ sau a ridica cuiva (sfinte) cruci A înjura de cele sfinte. 153 (Pex) Înjurătură „de cruce”. 154 (În blesteme, șîe) Ucigă-l (mai ales bată-l) ~a Diavol. 155-156 (Îs) Frate (mai rar soră) de (rar pre-) ~ Prieten intim (nedespărțit). 157 (Îcs) Frăție de ~ Prietenie până la moarte, bazată pe sentimente de încredere și afecțiune deosebite. 158 Creștinism. 159 Confesiune. 160 (În jurăminte; îe) Pe ~a mea Pe legea mea. 161 (Pop; rar) Conducător. 162 (Îc) ~a (mare), înălțarea sfintei ~ci, Ziua-~cii Sărbătoare religioasă la 14 septembrie. 163 (Pop; îc) ~a mică Sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan”, celebrată la 29 august. 164 (Îc) Ziua crucii de vară sau închinarea (sau scoaterea) sfintei ~i Ziua Macabeilor, celebrată la începutul lunii august. 165 (Îc) Postul ~cii Interval de 8 zile de post, ținut (fără să fie impus de canoane) de țărani înainte de Ziua-Crucii. 166 (Reg; lpl) Scoatere a crucii din gârlă, la Bobotează. 167 (Îs) ~a căruței Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 168 (Îe) (Soarele) e ~ amiazăzi sau în ~ a miezii sau soarele e (în) cruci sau (în) ~ amiazăzi E la amiază. 169 Cruciș. 170 (Îe) A se pune ~ A se împotrivi unei acțiuni. 171 (La catolici) Drumul ~cii Ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire Si: calvar. 172 (Îe) A i se face cuiva calea ~ A se deschide înaintea cuiva o răspântie. 173 (Fig; îae) A avea de ales între mai multe soluții. 174 A se ivi piedici înaintea cuiva. corectat(ă) modificată

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; bucată groasă de lemn de foc; buștean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adînc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sînt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mîinile sau gîtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut.

RIVIÈRE [riviér], Jacques (1886-1925), scriitor francez. Unul dintre fondatorii influentei „La Nouvelle Revue Française” (1910), pe care avea s-o conducă între 1919 și 1925. Autor al unor solide studii privitoare la scriitorii moderni francezi (Rimbaud, Gide, Claudel, Jammes). Însemnări din lagărul de prizonieri unde a fost internat în timpul Primului Război Mondial. Note privind problemele religiei și moralei („Moralism și literatură”, „Despre credință”).

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței-de-vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn, prevăzută cu găuri, în care se prindeau în trecut picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

PRIZONIER adj., s. 1. adj., s. captiv, prins, (înv.) prădat. (~ în război.) 2. s. (înv.) fuglu. (~ fugit din lagăr.) 3. s. v. arestat.

PRIZONIER adj., s. 1. adj., s. captiv, prins, (înv.) prădat. (~ în război.) 2. s. (înv.) fuglu. (~ fugit din lagăr.) 3. s. arestat, deținut, întemnițat, (înv.) arestant, (glumeț) pensionar. (~ a fost imediat eliberat din detenție.)^[1]

Iosif (Josephus), Flaviu (Flavius) (c. 37-100 d. Hr.), istoric evreu, participant la răscoala poporului iudeu împotriva dominației romane (66-67 d. Hr.). A fost făcut prizonier, apoi s-a stabilit mai târziu la Roma. Op. pr.: Războiul iudaic (7 vol.), Antichități iudaice (20 vol.) etc.

ANDERS, Wladislaw (1892-1970), general polonez. În al doilea război mondial, a luptat în zona Varșoviei (1939), repliindu-se spre sud. Luat prizonier de sovietici și internat în lagăr; repus în libertate în 1941, a comandat voluntarii polonezi în Orientul Apropiat și Mijlociu (1942-1943). S-a distins în lupta de la Monte Cassino (1944).

SANTA ANNA, Antonio LÓPEZ de (1794-1876), general și om politic mexican. Președinte al Republicii Independente Texas (1833-1836, și apoi al Mexicului, 1841-1855, cu întreruperi). Politică dictatorială și conservatoare. Înfrânt și luat prizonier în bătălia de la San Jacinto, a pierdul Texasul. În urma războaielor cu S.U.A., prin tratatul de pace de la Guadelupe Hidalgo (1848) și prin cumpărarea (1853) de către americani a unei părți din Arizona de 76.768 km² Mexicul a pierdut 55% din teritoriu (California, Texas, părți din Arizona și New Mexico), primind în schimb unele compensații financiare. După 1855, a trăit în exil.

PRIZONIER, -Ă, prizonieri, -e, s. m. și f. 1. Militar luat în captivitate în timpul unui război și reținut de dușman pentru a nu mai participa la ostilități; p. ext. persoană căzută în mâinile unui dușman și rămasă în puterea acestuia; captiv, prins. 2. Persoană arestată, întemnițată; deținut. ♦ Fig. Persoană lipsită de libertate. 3. (Tehn.; în sintagma) Șurub prizonier = prizon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. prisonnier.

PRIZONIER, -Ă, prizonieri, -e, s. m. și f. 1. Militar luat în captivitate în timpul unui război și reținut de dușman pentru a nu mai participa la ostilități; p. ext. persoană căzută în mâinile unui dușman și rămasă în puterea acestuia; captiv, prins. 2. Persoană arestată, întemnițată; deținut. ♦ Fig. Persoană lipsită de libertate. ♦ Fig. Persoană obsedată de un gând, o idee etc. 3. (Tehn.; în sintagma) Șurub prizonier = prizon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. prisonnier.

CRIMINAL³, -Ă, criminali, -e, s. m. și f. Persoană care comite crime. Criminalul și-a mărturisit vina. ◊ Criminal de război = persoană care în timpul războiului s-a făcut vinovată de jefuirea și asasinarea populației civile și a prizonierilor sau care poartă răspunderea acestor crime.

GRIGORESCU 1. Nicolae G. (1838-1907, n. sat Pitaru, jud. Dâmbovița), pictor și desenator român. M. de onoare al Acad. (1899). Mare peisagist și portretist. Principalul ctitor al picturii moderne române, pe care o îndreaptă pe făgașul deschis de Corot, Coubert, Millet și în general de grupul pictorilor de la Barbizon, urmat de cel al impresioniștilor („Toamnă la Fontainebleau”, „Paznicul de la Chailly”, „Maternitate”). Profitând de exemplul tuturor acestora și de inovațiile lor inspirate mai ales de practica picturii de plein air și de soluțiile de atmosferă, lumină, intensitate cromatică, G. revoluționează mijloacele de exprimare plastică ale picturii noastre de până la el, înlocuind formele închise, perfect finisate, în tușe contopite, promovate de pictura academică, cu cele mai libere, mai spontane, în tușe aparente și puternic vibrate, conforme viziunii moderne („Pe malul Siretului”, „Fete torcând la poartă”, „Iarmaroc”, „Luminiș”). A desfășurat o prodigioasă activitate de pictor de icoane și biserici, lăsând să transpară în detaliile unor ample compoziții religioase vocația sa de peisagist, prin imagini care anunță uneori viitorul său plein-air-ism (bisericile de la Băicoi, Mărginenii de Jos, Zamfira, Puchenii Mari și Agapia). În 1861 pleacă în Franța, unde, după o scurtă trecere pe la Școala de Arte Frumoase din Paris, se stabilește, cu unele întreruperi, la Barbizon. În 1869, se întoarce definitiv în patrie. Pictează priveliști de țară, scene din viața rurală, figuri și portrete de țărani într-o viziune adesea arhaizantă, semănătoristă, cu puternice accente idilice, evrei în târgurile moldovenești de odinioară, precum și numeroase portrete reprezentative pentru societatea românească a epocii („Mocanul”, „Fata cu zestre”, „Ciobănaș”, „Țărancă cu maramă”, „Țărancă voioasă”, „Evreul cu gâsca”, „Marele Ban Herescu-Năsturel”, „Portret de femeie”, „Autoportret”). Urmând în 1877 armatele românești pe front, G. a lăsat schițe, desene, acuarele și tablouri, de un pronunțat dinamism și libertate de expresie, o mărturie impresionantă asupra Războiului nostru de neatârnare („Atacul de la Smârdan” – în mai multe variante -, „Convoi de prizonieri”, „Sentinela”). După 1880, elementele de factură impresionistă ale picturii sale se accentuează, imaginile câștigând în luminozitate și atmosferă și evidențiind totodată o mai concentrată disoluție a formelor, proprie în general impresionismului, și păstrându-le acestora construcția („Pescăriță la Granville”, „Bătrână la Brolle”, „Strada la Vitré” – în mai multe variante – „Drum greu”, „Car cu boi pe înserat”). În ultimii 10-12 de viață, pictura lui G. este marcată de prevalența – uneori excesivă – a tonului foarte deschis al luminii, față de intensitatea pigmentară a culorii, perioadă care cunoaște totuși o seamă de opere de vârf („Car cu boii la Orății”, „Întoarcerea de la bâlci”). 2. Dinu Alexandru G. (n. 1914, București), pictor francez de origine română. Nepotul lui G. (1). Lucrări care îl apropie deopotrivă de tașism și gestualism, prin pata amplă de culoare și energia gestului pictural („Armonie”, „Compoziție”).

PRIZONIER, -Ă s.m. și f. 1. Persoană căzută în mîinile unui dușman; militar prins în război; captiv. 2. Arestat, întemnițat. [Pron. -ni-er. / < fr. prisonnier].

plean (pleanuri), s. n. – (Înv.) Pradă de război. – Megl. plean. Sl. plĕnĭ (Tiktin), cf. bg. plĕn, slov. plên, pol., ceh. plen. – Der. plenic, adj. (Basar., prizonier); plenui, vb. (înv., a jefui).

ŌOKA, Shōhei (1909-1988), scriitor și critic literar japonez. Participant la războiul din Pacific, a scris povestiri și romane care prezintă traumele psihologice ale celor care au luptat sau au fost prizonieri („Jurnalul unui prizonier”, „Soția”, „Focurile pe câmpie”, „Adolescentul”).

SAXONIA² (germ. Sachsen), denumirea unei reg. istorice și a unei formațiuni statale care de-a lungul timpului a acoperit realități istorice diferite. Nucleul statului S. l-a constituit amrca Meissen, întemeiată pe un terit. situat pe cursul mijlociu al fl. Elba, cucerit de franci de la slavii sorbi (sec. 10) și care în 1089 a intrat în stăpânirea familiei saxone de Wettin prin Henric de Ellenburg, conte de Wettin, numit markgraf (1089-1103) de împăratul german Henric IV. În 1247 (definitiv în 1264), Henric III cel Ilustru, markgraf (1221-1288) a primit la moartea unchiului său Henric Raspe, ultimul landgraf al Thuringiei, ca moștenire, Thuringia și comitatul palatin de Saxonia (situat în partea de S a Ducatului saxonilor, care, din 1180, aparținea Thuringiei). Din 1423, ca răsplată pentru participarea la luptele împotriva husiților, Frederic I cel Viteaz, markgraf de Meissen (ca Frederic IV, din 1407), a primit Saxonia-Wittenberg (o parte din Ducatul saxonilor), împreună cu titlul de principe-elector (6 ian. 1423). Din această epocă, pentru stăpânirile familiei de Wettin a început să fie folosită denumirea de S., Electoratul de S. sau S. Superioară (spre a o deosebi de reg. din N, locuită din Antic. de saxoni, numită S. Inferioară). Prin înțelegerea de la Leipzig (26 aug. 1485), Ernst și Albrecht, fiii și succesorii principelui-elector Frederic II cel Blând de Wettin (1428-1464), au hotărât să-și împartă moștenirea: Ernst a păstrat partea de N a S. (S.-Wittenberg), o mare parte din Thuringia, precum și titlul de principe-elector, întemeind linia Ernestină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Wittenberg, în timp ce Albrecht a primit markgrafiatul Meissen, părți din ținutul Osterland (situate în jurul Leipzigului), precum și N Thuringiei, având titlul de duce, întemeind linia Albertină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Dresda. Orașul Wittenberg a avut un rol important în introducerea Reformei în Germania, aici desfășurându-și activitatea Martin Luther și Philipp Melanchthon, iar principele-elector Johann cel Ferm (1525-1532), îmbrățișează luteranismul în 1528, făcând din principatul său un bastion al noii confesiuni. Un succesor lipsit de noroc, principele-elector Johann Frederic I cel Mărinimos (1532-1547), alăturându-se celorlalți principi luterani din „Uniunea de la Schmalkalden”, a luptat împotriva împăratului Carol V, dar a fost înfrânt și luat prizonier în lupta de la Mühlberg (24 apr. 1547); mare parte din stăpânirile sale au au revenit vărului primar – Mauriciu, duce aparținând liniei Albertine, aflat în tabăra Habsburgilor catolici, care a reușit în acest fel să supună autorității sale aproape toate stăpânirile saxone, dobândind și titlul de principe-elector (24 febr. 1548). Participând la Războiul de 30 de Ani, principele-elector Johann Georg I (1611-1656), a primit din partea împăratului Ferdinand II de Habsburg Lusatia (Lausitz) Superioară și Inferioară, precum și o parte din terit. stăpânite de Magdeburg. Mai târziu, Frederic August I cel Puternic, principe-elector (1694-1733), a fost ales rege al Poloniei (ca August II, 1697-1706 și 1709-1733), întemeind Dinastia Saxonă în Regatul Poloniei (1697-1763). În cursul sec. 18, S. a participat la majoritatea războaielor de pe continent: în timpul Războiului de 7 Ani (1756-1763) s-a aflat în luptă cu Regatul Prusiei, suferind o serie de înfrângeri, fiind obligată la plata unor importante despăgubiri și cunoscând regimul de ocupație militară (1756) a oștilor regelui Frederic II cel Mare. În 1792-1796 S., sub cârmuirea principelui-elector Frederic August III cel Drept (1763-1827), a participat, alături de coaliția a IV-a, împreună cu Prusia, împotriva lui Napoleon I Bonaparte, dar după înfrângerea armatei prusace în luptele de la Jena și Auerstädt (14 oct. 1806), trecea de partea învingătorului de la care primește titlul de rege (11 dec. 1806) și intră în Confederația Rinului, aflată sub protectoratul lui Napoleon I. În 1807 i s-a acordat titlul de arhiduce al Marelui Ducat al Varșoviei. Regatul S., cu capitala la Dresda, a participat, ca aliat al Franței, la Războaiele napoleoniene până la lupta de la Leipzig (16-19 oct. 1813), când trupele saxone au trecut de partea coaliției antifranceze, iar Frederic August a fost luat prizonier; între 1813 și 1815, Regatul S. s-a aflat sub administrație rusească și apoi prusacă. Congresul de Pace de la Viena a hotărât (la 8 iun. 1815) ca mai mult de jumătate din terit. Regatului S. (așa-numita S. prusacă, de c. 20.000 km²) să intre în stăpânirea Prusiei, Regatul S. păstrând un terit. de c. 15.000 km². În oct. 1866, Regatul S. a intrat în Confederația Germană de Nord, aflată sub egida Prusiei, iar din 18 ian. 1871 în Imp. German; ultimul rege al S. a fost Frederic August III (1904-1918); la 10 nov. 1918 s-a proclamat Republica saxonă de la Dresda, iar la 11 aug. 1919, prin Constituția de la Weimar, S. a intrat în componența Germaniei, ca land (1920-1945). În 1945, după capitularea Germaniei naziste, S. s-a aflat în zona sovietică de ocupație, iar din 1949 a făcut parte din Republica Democrată Germană; prin legea din iul. 1952, pe terit. s-au constituit districtele Leipzig, Karl-Marx-Stadt și Dresda. După reunificarea Germaniei (3 oct. 1990), a fost reînființat landul S., având aproximativ același terit. cu cel dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

REGULUS, Marcus Attilius (?-250 î. Hr.), general și om politic roman. Comandant al corpului expediționar roman care a debarcat în timpul Primului Război Punic în N Africii (256 î. Hr.). A înfrânt flota cartagineză la Ecnomos, în largul coastelor Siciliei, în una din marile bătălii navale ale Antic. Înfrânt de cartaginezi și făcut prizonier (255 î. Hr.), a fost trimis la Roma pentru a media pacea (c. 250 î. Hr.), dar cunoscând forțele slăbite ale cartaginezilor, a pledat pentru continuarea războiului. Reîntorcându-se în captivitate, conform angajamentului, a fost ucis de cartaginezi.

MAILER, Norman (1923-2007), prozator, ziarist și actor american. Unul dintre precursorii postmodernismului. Participarea la cel de-al doilea război mondial i-a inspirat romanul „Cei goi și cei morți”. Într-un stil de un realism brutal, reportericesc, insistând asupra detaliilor, abordează în romanele sale teme privitoare la realitățile cotidiene ale vieții americane ca; politica, războiul, sexualitatea („Parcul căprioarelor”, „Avertismente pentru mine”, „Un vis american”, „De ce ne-am dus în Vietnam?”, „Veritabilii duri nu dansează”). Eseuri („Geniu Și voluptate”, „Prizonier al sexului”).

NEVILLE [névil], familie nobiliară engleză. Mai important: Richard N., conte de Warwick și de Salisbury (1428-1471). Fratele lui Richard de York. Supranumit „făcătorul de regi”. A participat la Războiul celor Două Roze, împotriva familiei Lancaster. L-a înfrânt pe Henric VI în bătălia de la St. Albans (1455) și, mai târziu, la Northampton (1460), făcându-l prizonier. L-a proclamat rege pe Eduard de York, nepotul său, ca Eduard IV. Mai târziu, în 1470, a susținut reinstalarea pe tron a lui Henric VI. Înfrânt de forțele conduse de Eduard IV în bătălia de la Barnet, în care a și murit.

POITIERS [puatjé], oraș în V Franței (Poitou), situat la 290 km SV de Paris și 161 km ESE de Nantes; 119,3 mii loc. (1999). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. metalurgică, constr. de mașini, poligrafică, chimică, textilă, pielărie și încălțăminte, de prelucr. a lemnului și alim. Piață agricolă (vin, grâu, animale). Universitate (1431). Monumente preromanice (Baptisteriul Saint-Jean, sec. 4-7, probabil cel mai vechi edificiu creștin din Franța), romanice (bisericile Notre-Dame-la-Grande, sec. 11-12 Saint-Hilaire-la-Grande, sec. 11, restaurată în sec. 19, Sainte-Radegonde, sec. 11-12), gotice (catedrala Saint-Pierre, sec. 12-16). Palatul ducal (sec. 12), azi Muzeul de Arte Frumoase și Primăria veche (sec. 19). Capitală a pictonilor sub numele de Limonum, a devenit un important centru religios (sediul unui episcopat, sec. 4). Aici au avut loc, în Evul Mediu, două bătălii celebre: în 732, când francii, conduși de majordomul Carol Martel, i-au înfrânt pe arabi, și în 1356 (în timpul Războiului de 100 de Ani), când armata franceză, condusă de Ioan II cel Bun și fiul său Filip cel Îndrăzneț, a fost înfrântă de cea engleză comandată de Eduard „Prințul Negru” (Ioan II a fost luat prizonier și a fost eliberat numai după ce a fost constrâns să accepte condițiile dezavantajoase ale păcilor de la Brétigny și Calais din 1360).

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, și al Hecubei. Ca și sora sa, Cassandra, Helenus fusese înzestrat de Apollo cu darul profeției. A participat la războiul troian, luptînd alături de Hector, și a fost rănit de către Menelaus. După moartea lui Paris s-a numărat printre pretendenții la mîna Helenei. A fost respins însă în favoarea lui Deiphobus și, simțindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, cărora le-a dezvăluit – grație darului său de prezicător – ce condiții trebuiau îndeplinite pentru ca Troia să poată fi cucerită: Pyrrhus, fiul lui Achilles, să lupte în rîndurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasă căzută din ceruri, să fie luată de la troieni și grecii să pună mîna pe osemintele lui Pelops. După incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca pradă de război, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfătuindu-l – tot grație darului său de prezicător – să nu aleagă drept cale de întoarcere marea, pe care avea să piară ulterior întreaga flotă a grecilor. Mai tîrziu, Helenus s-a căsătorit cu Amdromacha (v. și Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. După moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, căpătînd o parte din regatul acestuia. Cînd Aeneas, în drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost găzduit acolo de către Helenus.

ESCORTA, escortez, vb. I. Tranz. A însoți un deținut, pentru a-l împiedica să evadeze. Al doilea convoi de prizonieri de la Plevna – escortat de trei companii din regimentul al treisprezecelea de dorobanți și de două escadroane de călărași – porni la 2 decemvrie spre țară. SADOVEANU, O. VI 123. ♦ A însoți o persoană care deține un post înalt, pentru a o păzi. ♦ (Despre nave și avioane militare) A însoți (în timp de război) vapoare de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice).

prizonier, ~ă [At: CR (1829), 268¹/21 / P: ~ni-er / V: (pop) ~ner, (reg) prezoner, ~insioner, ~insio~, ~insoner, ~inso~, ~insuner, ~inzioner, ~inzoner, ~inzo~, ~inzonir, ~nir, ~zioner / S și: ~iso~ / Pl: ~i, ~e / E: fr prisonnier] 1 smf (În legătură cu verbele „a lua”, „a face”, „a cădea”) Militar luat în captivitate de inamic în timpul unui război și reținut de acesta pentru a fi împiedicat să participe la ostilități. 2 smf (Pgn) Persoană căzută în mâinile unui dușman, ale unui bandit, ale unui răpitor etc. și rămasă în puterea acestuia Si: captiv. 3 smf Persoană arestată, întemnițată, închisă Si: arestat, deținut. 4 a (Teh; îs) Șurub ~ Tijă metalică, filetată la ambele capete, care se folosește ca organ de îmbinare amovibilă a două sau a mai multe piese Si: prizon¹.

Furcile caudine (lat.) – Caudine vine de la numele unui vechi orășel din Italia: Caudium, în apropierea căruia era un defileu muntos, pe care romanii îl botezaseră Caudinae Furcae (Furcile caudine), sau Caudinae Fauces (Strîmtoarea caudină), azi: valea Arpaia. Dar numele acestor chei muntoase ar fi rămas desigur necunoscut, dacă Pontius Herennius, generalul unui popor foarte mîndru – Samniții – n-ar fi aplicat romanilor, cu care se războiau de mult, tratamentul cel mai rușinos din toată istoria lor militară. Faptele s-au petrecut în anul 321 (î.e.n.) și sînt povestite de Titus Livius în cartea IX De la fundarea Romei (vol. II, Ed. Științifică, 1959, p. 229-239). Samniții, vlăguiți de atîtea bătălii, au restituit romanilor toată prada luată de la ei timp de 20 de ani, le-au trimis și toți prizonierii înapoi și le-au cerut pace. Romanii au acceptat ploconul, dar le-au refuzat pacea. Mînios față de această lipsă de mărinimie, Pontius Herennius a atras, printr-un șiretlic, oștile romane în defileul numit „Furcile caudine” și nu le-a îngăduit să iasă din această capcană decît după ce au depus armele și veșmintele și după ce au trecut sub un jug, în strigătele de ocară ale trupelor samnite. Expresia „a trece prin furcile caudine” a intrat în toate limbile spre a desemna acceptarea, de nevoie, a unor condiții grele, înjositoare. În poezia Un cîntec barbar, Coșbuc scrie: „În togă, plîngînd de rușine, I-om trece prin furci caudine”. IST.

butuc s.m. 1 Bucată (mare) dintr-un trunchi gros de copac tăiat și curățat de crengi; buturugă, (reg.) butură. Butuci întregi încurcau locul și apele furioase trecuseră prin garduri (GAL.). ◊ expr. A fi ca butucul (sau din butuc) = a fi prost. A fi gol chilug și gras butuc, se spune despre cineva care și-a dat toți banii pe băutură. A avea slugi din butuci = a se fali cu niște slugi inexistente. ◊ compar. (sugerează ideea de imobilitate, de insensibilitate, de prostie) Cînd venea acasă, noaptea tîrziu, cădea ca butucul (CAM.). ♦ fig. Om prost și necioplit sau nesimțitor. Ș-a mai da Împăratul-Roș și peste oameni, nu tot peste butuci (CR.). ◊ expr. A fi din butuci = a fi din neam prost. 2 Parte a trunchiului unui copac rămasă după tăiere, cu rădăcinile înfipte în pămînt. 3 Bucată groasă de lemn de foc; bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; buturugă. A spart butuci la o magazie cu lemne (PAS). 4 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. ♦ (ist.) Trunchi care servea călăului pentru tăierea capului condamnaților la moarte. ◊ expr. A(-și) pune capul pe butuc = a) a risca foarte mult; b) a fi gata de orice sacrificiu, a accepta orice pentru cineva sau pentru ceva. Pun capul pe butuc dacă nu voi veni (POP.). 5 Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței-de-vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). Strugurii de pe un butuc. 6 (mec.) Partea centrală a unei roți, a unui volant, a unui rotor etc., care servește la montarea acestora pe arbore sau pe osie și în care sînt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. O roată iese din butuc Și surugiul stă năuc (ALECS.). 7 (în trecut; mai ales la pl.) Bucată groasă de lemn, prevăzută cu găuri, în care se prindeau picioarele, mîinile sau gîtul arestaților și prizonierilor. I-a băgat în butuci și i-a trămis la ocnă (BĂLC.). ◊ expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și... îi legase butuc (ALECS.). A pune (pe cineva) în butuc v. pune. 8 Partea superioară a jugului la car. 9 Talpa sau scaunul războiului de țesut. ◊ expr. A-i trage cuiva butucul = a înșela, a trage pe sfoară pe cineva. Măi, fețișoara împăratului ne-a tras butucul (CR.). ♦ Scaunul vîrtelniței. 10 (mar.) Piesă de metal sau de lemn care leagă două părți ale unui catarg de navă. • pl. -ci. și butug s.m. /etimol. nec.

SAMUIL, țar (997-1014) al Țaratului Bulgar de Apus. A purtat un îndelungat război cu Imp. Bizantin, eliberând o mare parte a Bulgariei și cucerind Tesalia, Epirul și o parte a Serbiei. În cele din urmă trupele sale au fost înfrânte în bătălia de la Belașița (29 iul. 1014) de cele ale împăratului bizantin Vasile II, care a fost supranumit Bulgaroctonul, adică „omorâtorul de bulgari”, datorită cruzimii sale. După victorie, din ordinul bazileului au fost orbiți prin scoaterea ochilor 15.000 de prizonieri bulgari, după care au fost eliberați. Se zice că țarul bulgar, văzându-și oștenii mutilați, și-a pus capăt zilelor (oct.).

PLEAN, pleanuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Pradă de război; captură. Fiecare dintre biruitori își avu partea..Tătarii se mulțămiră cu robii și pleanul. SADOVEANU, O. VII 16. Din nou se strîng arcașii în jurul viteazului și, pe cînd turcii își socotesc pleanul, ca un stol de vulturi se lasă asupra lor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 162. Murgu-ncăleca Și mi-l repezea, La plean d-ajungea, Bacii Că-și chema, Banii Ș-încărca, Turmele-și strîngea Și cu plean pleca. TEODORESCU, P. P. 672. ♦ Jaf, prădăciune. Cînd de pleanuri se apucă, Vîlcănaș e o nălucă, De nu-l știe Dunărea, De nu-l prinde Nimenea. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. Robi un plean de juni voinici Și alt plean de fete mari. I. CR. III 260. Și robi el în trei zile, în trei zile vro trei pleanuri. Pleanu-ntîi ce mi-și robea? Tot junei d-ăi tinerei. TEODORESCU, P. P. 54. ◊ Expr. A lua pe cineva plean = a face pe cineva prizonier. Iar turcii se alegea, Plean pe babă Mi-o lua. TEODORESCU, P. P. 564. – Pl. și: pleane (PAMFILE, CR. 86).

butuc sm [At: SIMION DASC., ap. LET. I, A 53/32 / V: (Trs) ~tug / Pl: ~uci / E: nct] 1 Buștean (2). 2 Bucată mai mare tăiată dintr-un butuc (1). 3 Bucată groasă de lemn Si: bucium², bilă¹, buturugă, bârnă, bulvan, ciot, gros, pociumb, tumurug. 4 Buștean (1). 5 (Pfm; îe) A trage cuiva ~ul A înșela. 6 (Pfm; îe) A avea slugi din ~uci A fi mândru ca și cum ar fi servit de slugi. 7 (Fig; d. oameni; în comparații) Om scund și gras. 8 (Pfm; îe) A fi gol chilug și gras ~ Se spune despre cineva care a cheltuit tot pe băutură. 9 (Fig; d. oameni; în comparații) Om trândav. 10 (Fig) Om bădăran. 11 (Pfm; îe) A fi din ~ (sau ca ~ul) A fi prost. 12 Tulpina cea groasă a viței-de-vie Si: bucium², muzuc. 13 Bucată groasă de lemn, în mijloc cu o gaură (sau cu două), în care se prindeau picioarele, mâinile sau gâtul prizonierilor ori infractorilor Si: obezi, cătușe, fiare. 14 (Îe) A lega (pe cineva) ~ A lega astfel încât să nu se mai poată mișca Cf burduf cobză, fedeleș. 15 (Îe) A dormi ~ A dormi adânc. 16 Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Si: bucium², bute, buștean, căpățână. 17 Bucată groasă de lemn, pe care se taie lemnele de foc Si: tăietor, trunchi. 18 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. 19 (Înv) Trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 20 Lemnul în care se înțepenește nicovala pe care se bate coasa Si: butucer. 21 Scaun folosit la presele de ulei. 22 Scaunul vârtelniței. 23 Talpa războiului de țesut. 24 Partea superioară a jugului. 25 Unealtă pe care se rad și se sineluiesc pieile. 26 (Reg; îs) ~ul cu găvanele Parte a piuei, în care se pun dimiile Cf: oală, covată, ștează. corectat(ă)

BUTUC sm. 1 Trunchiu gros de copac tăiat și curățit de crengi, buștean; bucată tăiată dintr’un astfel de trunchiu (🖼 695): izbește sloiuri mari de ghiață și groși ~i de meterezele podului DLVR.; e întrebuințat adesea metaforic, ca imagine a nesimțirei, trîndăviei sau prostiei: ce stai ca un ~ în capră, mangositule? ALECS.; îl pun într’un car cu boi ca pe un ~ nesimțitor CRG.: proverb: la mîncare ca lupul și la lucru ca ~ul ZNN.; a nu fi din ~i ZNN., a nu fi prost: vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din ~i CRG.; cu înțeles adverbial, a dormi ~, a dormi buștean; e beat ~ ZNN.; a lega ~, a lega strîns de tot, a lega cobză ¶ 2 Partea de jos a trunchiului unui copac, care rămîne în pămînt, după ce partea de mai sus a copacului s’a tăiat ¶ 3 🌿 Tulpina cea groasă a viței de vie: via cea tînără se va săpa la rădăcina ~ului ION. ¶ 4 Trunchiu gros de lemn pe care se crapă sau se cioplesc lemnele, tăietor, trunchiu ¶ 5 Trunchiu pe care taie măcelarul carnea ¶ 6 Trunchiu de lemn pe care lucrează rotarul, fierarul, etc., bedreag: au venit cu ele la ~, și, cît bați în pălmi, (picioarele cailor) au și fost potcovite SB.¶ 7 ⛓ Scaunul vîrtelniței și al sucalei: scaunul sau talpa războiului de țesut ¶ 8 O parte a piuei, unde se pun dimiile ¶ 9 Partea din mijlocul roții, în care sînt vîrîte capetele spițelor și prin care trece osia. bucium (👉 🖼 629): ~ul se face din lemn de ulm, pentru că nu se roade lesne de osie ION.; trecem Argeșul, a cărui apă ajunge abia la ~ul roților carelor IRG. ¶ 10 Ceafa jugului ¶ 11 Bucată de lemn de formă cilindrică, scobită pe dinăuntru pe care se rad pieile ¶ 12 ~ de furci, trunchiu de lemn cu crestături în care se bagă coarnele unei furci, ca să se strîmbeze PĂC. ¶ 13 (mai adesea pl.) Instrument de tortură, întrebuințat odinioară, alcătuit dintr’o bucată groasă de lemn cu găuri în care se băgau picioarele sau mîinile făcătorilor de rele sau prizonierilor: i-a băgat în ~i și i-a trămis la ocnă BĂLC.; În temniță mi-e băgat, Cu mîini în ~ băgat TEOD..

Theseus, erou legendar, originar din Attica, vestit pentru faptele sale de vitejie. Theseus s-a născut din unirea lui Aegeus, regele cetății Athenae (după o altă versiune, a zeului Poseidon însuși), cu Aethra, fiica regelui Pittheus. Imediat după nașterea copilului, temîndu-se de uneltirile celor care-i rîvneau tronul, Aegeus i-a lăsat pe Theseus și pe Aethra la Troezen și s-a înapoiat singur la Athenae. Înainte de a pleca, el i-a poruncit însă Aethrei să-i ascundă lui Theseus originea sa pînă în ziua în care, crescînd mare, se va dovedi vrednic urmaș al tatălui său. În acest scop el a ascuns sub o stîncă uriașă o pereche de sandale și o sabie, pe care Theseus urma să le scoată de acolo atunci cînd avea să pornească în lume, în căutarea tatălui său. La vîrsta de șaisprezece ani, înzestrat cu o forță neobișnuită, Theseus a izbutit să urnească piatra și să scoată la iveală darurile făcute de Aegeus. Atunci Aethra îi mărturisește cine îi este părinte și-și trimite fiul să-și caute tatăl la Athenae. Pe drum, Theseus înfruntă nenumărate primejdii. El se luptă cu numeroși monștri, fiare sălbatice sau tîlhari, pe care-i învinge pe rînd, ucigîndu-i, ca de pildă: Sinis, Sciron, Cercyon, Damastes etc. (v. și numirile respective). Ajuns la Athenae, Theseus poposește, fără să-și dezvăluie identitatea, la curtea tatălui său. Îl află însă pe acesta subjugat cu totul de farmecele Medeei. La porunca ei, eroul ucide taurul de la Marathon. Apoi, după victorie, se înfățișează lui Aegeus arătîndu-i sabia lăsată odinioară de către acesta Aethrei. Părintele își recunoaște astfel fiul, pe care-l declară urmașul său de drept la tronul cetății Athenae. Faptul acesta atrage însă asupra lui Theseus ura verilor săi, fiii lui Pallas (v. și Pallas² 5.), care au, și ei, pretenții la tron. Theseus îi provoacă la luptă și-i învinge. După victorie, el cere și reușește să fie trimis în Creta, alături de ceilalți tineri care alcătuiau tributul datorat lui Minos (v. și Minos). Închis în faimosul labirint, din care o dată intrat nimeni nu mai ajungea să vadă lumina zilei, Theseus izbutește să iasă din nou afară, datorită ajutorului dat de Ariadne, fiica regelui, care se îndrăgostise de el. Ea îi dăruise la intrare un ghem pe care, pe măsură ce înainta în coridoarele întortocheate ale labirintului, Theseus l-a depănat. Cînd a fost să facă calea-ntoarsă, eroul s-a călăuzit după firul lăsat în urmă și a izbutit să iasă teafăr afară. După ce ucide Minotaurul, Theseus fuge, luînd-o cu sine și pe Ariadne, căreia îi făgăduise s-o ia în căsătorie. O părăsește însă, nu mult după aceea, pe drumul de întoarcere, în insula Naxos (v. și Ariadne). Ajunge victorios la Athenae, dar bucuria victoriei este umbrită de moartea tatălui său (v. Aegeus). Theseus rămîne acum singur moștenitor al tronului și stăpîn al întregii Attice. Cîrmuiește îndelung și domnia sa e marcată de o serie de reforme și de o fericită prosperitate atît pe plan intern cît și extern. Un eveniment impostant care urmează este războiul împotriva amazoanelor. Cu prilejul unei vizite făcute acestora, în regatul lor, Theseus o răpește pe una dintre ele, pe nume Antiope. Amazoanele invadează atunci Attica, dar sînt învinse în cele din urmă de către erou și silite să se retragă. Antiope moare cu această ocazie, luptînd alături de Theseus, cu care între timp avusese și un fiu, pe Hippolytus. După moartea Antiopei eroul se căsătorește cu Phaedra, cu care mai are doi copii: pe Acamas și pe Demophon (v. și Phaedra). O serie de alte episoade importante din viața eroului sînt legate de prietenia sa cu eroul lapit Pirithous. Împreună cu acesta Theseus o răpește pe Helena, fiica lui Tyndareus (v. și Helena), pe care, dorind s-o ia de soție, o aduce în Attica. O lasă însă acasă, în grija mamei lui. Aethra, și pleacă din nou cu Pirithous, pentru a-i găsi și acestuia o soție. De data aceasta expediția e mult mai primejdioasă: cei doi coboară în Infern cu gîndul s-o răpească pe Persephone. Mîniat de îndrăzneala lor necugetată, Hades îi oprește însă acolo prizonieri pentru totdeauna. Și poate că Theseus ar fi împărtășit veșnic soarta nefericită a prietenului său, rămas în Infern și țintuit în Jilțul Uitării, dacă n-ar fi trecut pe acolo Heracles. Acesta l-a luat pe erou cu sine și l-a readus înapoi pe pămînt. În lipsa lui Theseus însă, Helena fusese răpită de dioscuri, bătrîna mamă a eroului dusă în robie, și el însuși, deposedat de tron de către nobilii nemulțumiți de conducerea sa, fusese înlocuit cu Menestheus. Theseus se retrage atunci la Scyros, la curtea regelui Lycomedes. Acolo moare, bătrîn și uitat (ucis – după o versiune – de însăși mîna regelui) (v. și Lycomedes).

CAUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, căruia îi servește ca punct de plecare, între cele două fenomene stabilindu-se un raport strîns de interdependență; pricină. Căldura este cauza dilatării corpurilor. ▭ Dezvoltînd genialele teze ale lui Marx și Engels, Lenin și Stalin au analizat în profunzime și au scos la iveală în mod concret cauzele războaielor în condițiile imperialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 215. Una din cauzele principale ale vieții îndelungate ale artei clasice este faptul că ea reflectă profund și just orînduirea socială, lupta de clasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 4/3. Această revoluție nu avu drept cauză turburările din Europa, ci numai drept ocazie. BOLINTINEANU, O. 311. ◊ Loc. conj. Din cauza... = datorită..., din pricina... Din cauza aceasta (sau din această cauză) = din pricina aceasta. Tata nu mai sosește. Din această cauză, mama devine din ce în ce mai tăcută. SAHIA, N. 48. Din cauză de... = din motiv de..., pentru. Am lipsit din cauză de boală. Din cauză că... = pentru că, fiindcă, deoarece. Din ce (sau din care) cauză? = pentru ce? 2. Problemă de mare amploare socială, care interesează și preocupă o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Un artist... simte de. obicei mai profund și poate fi deci mai capabil să exprime și să servească o cauză. ANGHEL, PR. 186. Arta a servit întotdeauna marile cauze sociale... ea n-a putut rămîne în sfera nouroasă a frumosului în sine. IONESCU-RION, C. 105. Mai mulți juni patrioți și devotați cauzei naționale, avînd înfrunte unii pe d. Ipătescu, alții pe bravul cadet Andreescu, îi țin calea [colonelului Solomon] și acest din urmă îl face prizonier în numele poporului. BOLINTINEANU, O. 250. ◊ (De obicei urmat de determinări în genitiv) Pacea va fi menținută și consolidată dacă popoarele vor lua în propriile lor mîini cauza menținerii păcii și o vor apăra pînă la capăt. STALIN, I. PRAV. 1951, 14. Omenirea progresistă și iubitoare de pace privește cu drept cuvînt politica Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – politică de întărire continuă a Statului sovietic, a economiei și culturii sale – drept un aport hotărîtor la cauza apărării păcii și libertății popoarelor. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8. Aplicarea întocmai și pînă la capăt a politicii partidului este cauza întregului popor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. ◊ Expr. În cunoștință de cauză = cunoscînd bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele cu ale altuia. Se vede treaba că și ceferiștii fac cauză comună cu ei [cu țăranii răsculați]. DUMITRIU, B. F. 86. 3. Afacere pentru care cineva se înfățișează înaintea judecății; pricină, proces. Am o cauză la judecătorie. ◊ (Azi mai ales în expr.) A avea cîștig de cauză (într-un proces, într-o discuție etc.) = a cîștiga, a învinge. A da (cuiva) cîștig de cauză = a se pronunța în favoarea cuiva, a-i da dreptate. A pune (pe cineva) în cauză = a implica pe cineva într-o afacere (judiciară). A scoate (pe cineva) din cauză = a recunoaște că cineva nu are nici un amestec într-o afacere (judiciară). (A fi) în cauză = (a fi) interesat într-o chestiune (judiciară). Cei în cauză s-au prezentat să-și spună cuvîntul. – Pronunțat: ca-u-.

țară sf [At: PSALT. HUR. 75^r/4 / V: (înv) țea~ (Pl: țeri, țere) / Pl: țări, (înv) țari, (reg; art) țărele, țarele / G-D: (înv) țăriei / E: ml terra] 1 (Îrg) Suprafața globului pământesc Si: pământ. 2 (Îrg; prc) Uscat. 3 (Înv) Țarină¹ (1). 4 (Înv) Sol³ (1). 5 Porțiune relativ omogenă din cuprinsul învelișului geografic, căreia îi sunt specifice anumite caracteristici (etnice, etnografice, de relief, de climă, ape, resurse economice etc.) Si: regiune, ținut¹ (20), zonă, (înv) oblastie. 6 Întindere de pământ (delimitată) pe care se exercită o anumită autoritate Si: teritoriu. 7 Denumire generică a unor regiuni în care s-a păstrat multă vreme organizarea social-politică dezvoltată din instituția obștii sătești Si: ocol. 8 (În graiul locuitorilor de la munte; îoc munte, deal) Șes. 9 (În graiul locuitorilor de la munte; îoc pădure, codru) Loc deschis. 10 (În graiul ciobanilor) Locul unde ciobanii de la munte își au casele, familiile și gospodăriile lor stabile. 11 Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat. 12 (Pex) Stat. 13 (Îvp; art) Parte componentă în denumirea unor state sau ținuturi ~ra Ardealului, ~ra de Sus. 14 Provincie în vechea organizare politică și administrativă a României. 15 (În basme; îs) ~ra nimănui Țară (11) fără stăpân. 16 (Îas) Spațiu, neocupat de armate, între două fronturi de luptă. 17 (Srg) Drum de ~ sau drumul țării Șosea națională. 18 (Îs) ~ra lui Cremene (sau a lui Han-Tătar, a lui Papură-Vodă) Loc fără stăpân, unde fiecare face ce vrea, fără să dea nimănui socoteală. 19 (Îs) ~ra lui Papură-Vodă Loc în care e sărăcie mare. 20 (Îs) ~ra lui Papuc Loc în care domnește hoția și jaful. 21 (Îe) ~ra e largă! Ești liber să faci ce-ți place, să pleci unde vrei. 22 (Îe) La colț (sau la capăt) de ~ și la mijloc de masă sau la mijloc de masă și la colț de ~ Într-un loc prielnic, comod și ferit de primejdii. 23 (Îe) Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări Foarte departe. 24 (Îe) A pune ~ra la cale A conduce o țară. 25 (Pex; îae) A îndruma o afacere. 26 (Gmț; îae) A discuta o chestiune importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară. 27 (Gmț; pex; îae) A sporovăi. 28 (Îe) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ~ A i se duce cuiva vestea Si: a ajunge de pomină. 29 (Îe) A plăti (cât) un colț (sau, reg un corn) de ~ A valora foarte mult. 30 (Fam; îe) Te joci cu ~ra-n bumbi? Formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. 31 (Îe) A nu mai avea ~ cu (cineva) A nu mai avea trai liniștit cu cineva. 32 (Îe) A sta prost (sau rău) cu ~ra A nu avea bani. 33 (Pop; îe) A se duce (sau a pleca)-n ~ (sau în țări, în lume și în țări) A se duce în lumea largă. 34 (Îe) A cutreiera ~ra în lung și-n lat A călători foarte mult. 35 (Reg; îc) ~-lungă Persoană care se ocupă de mai multe lucruri deodată și nu termină nici unul. 36 (Îe) Atâta pagubă în ~ra Moldovei Se zice pentru a arăta că ceva este lipsit de importanță. 37 (Reg) Nume dat României înainte de primul război mondial de către românii din Transilvania. 38 (Înv) Așezare statornică întemeiată într-o regiune nelocuită. 39 (Adesea determinat printr-un aps) Locul în care s-a născut sau trăiește cineva Si: patrie, (îvp) moșie¹. 40 (Îs) ~ mamă (sau mumă) Țara din care s-a desprins o altă țară (o provincie etc.), care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, de cultură etc. Si: patrie mamă. 41 (d. oameni, animale, bunuri etc. înv; îla) De ~ Indigen. 42 (Bot; reg; îs) Bostan (sau lobeniță) de ~ Dovleac (Cucurbita pepo). 43 (Bot; reg; îas) Dovleac (Cucurbita maxima). 44 (Îs) Pere de ~ Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 45 (Îs) Prune de ~ Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 46 Locuitorii unei țări (11) Si: popor, (îvp) norod¹, obște. 47 (Pex) Mulțime de oameni Si: lume. 48 (Îe) A afla târgul și ~ra A afla toată lumea. 49 (Îe) A se pune cu ~ra A intra în conflict cu toată lumea. 50 (Trs) Felul de a fi al unui om. 51 (Îe) Nu e ~ caldă Se spune despre un om care nu e vrednic de încredere. 52 (Fam) Termen cu care cineva se adresează unei persoane. 53 (Înv) Țărănime. 54 (Înv) Armată alcătuită din țărani. 55 (Înv; pex; csc) Oșteni proveniți din țărani. 56-57 (Îoc de oraș; îljv) De sau (de la) ~ Care trăiește sau care se află la sat. 58-59 (Îal) Specific satului. 60 (Îs) Drum de ~ Cale de importanță locală care leagă mai multe comune sau sate. 61 (Îla) (De) la ~ (De) la sat. 62 (Reg; îcs) De-a ~a Numele unui joc de copii, ce se desfășoară între două grupuri ai căror participanți, așezați în două șiruri față în față, se țin strâns de mână, membrii fiecărui grup încercând, pe rând, să rupă lanțul advers pentru a câștiga prizonieri în favoarea propriului grup. 63 (Reg; îacs) Șotron. 64 Locul unde stă fiecare jucător din echipa „la bătaie” la jocul de oină. 65 (art) Melodie după care se execută țara. 66 (art) Joc de brâu nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)

ETIMOLOGIE s. f. (cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia < etymos „adevărat”, „real” + logos „cuvânt”, „știință”): 1. origine a unui cuvânt (v. și origine). 2. ramură complexă a lingvisticii care se ocupă cu originea și cu evoluția formală și semantică a cuvintelor. Preocupări de a stabili originea cuvintelor au existat încă din antichitate, dar ea s-a constituit ca știință abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea legilor fonetice și cu întemeierea gramaticii istorice și comparate. Metoda principală de cercetare folosită în e. este metoda istorică; alături de aceasta este folosită și metoda structuralistă care are în vedere: structura limbii, caracterul sistematic al derivării și al morfologiei, presiunea sistemului, forța analogiei, apartenența unităților lexicale la anumite câmpuri morfosemantice, cu alte cuvinte întregul ansamblu de relații fonetice, morfologice, semantice și de altă natură, în care pot intra cuvintele unei limbi. Pe această disciplină mixtă se sprijină aproape toate celelalte discipline lingvistice, în sensul că orice lucrare de lingvistică, din orice ramură a științei limbii, face apel direct sau indirect la ea. E. comportă multe greutăți și reclamă o imensă muncă de documentare, studiul ei fiind deosebit de complicat. Problemele ei au stat în atenția multor lingviști din țara noastră, o contribuție însemnată în acest sens aducând B. P. Hasdeu, V. Bogrea, I.-A. Candrea, N. Drăganu, Sextil Pușcariu, H. Tiktin, Iorgu Iordan, Al. Graur, Gh. Ivănescu, N. A. Ursu, Gh. Mihăilă, Th. Hristea, A. Avram etc. ◊ ~ internă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate creațiile lexicale interne ale unei limbi, sistemul de formare a cuvintelor (derivarea, compunerea, conversiunea). ◊ ~ externă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate împrumuturile lexicale ale unei limbi (neologismele). ◊ ~ populară (atracție paronimică): modificare a formei unui cuvânt (de obicei recent intrat în limbă) sub influența altui cuvânt mai cunoscut, cu care se aseamănă ca formă și de la care s-ar putea crede că derivă. Astfel: funicular a fost modificat sub influența lui furnică și a devenit furnicular; lingoare a fost modificat sub influența lui lung și a devenit lungoare (fiind vorba de o „boală lungă”) etc. (v. și atracție). Denumirea de e. populară i-a fost dată de lingvistul german E. Förstemann prin termenul de Volksetimologie. A fost discutată de mai mulți lingviști români și străini. În lingvistica românească, cel care i-a dedicat un studiu amplu în lucrarea sa „Probleme de etimologie”, București, 1968, pp. 205-275, este Theodor Hristea. Acest fenomen lingvistic joacă un rol deosebit în viața oricărei limbi. El se poate manifesta în limba oricărui subiect vorbitor, în orice mediu social și explică cuvintele exclusiv sincronic (arată cum funcționează în limbă în momentul interpretării lor). Prin e. populară vorbitorii încearcă să-și lămurească anumite cuvinte, vechi sau noi, frecvente sau rare în limbă, cu sensuri neclare sau cu forme neobișnuite, în general puțin cunoscute sau susceptibile de a fi interpretate prin falsă asociație etimologică. Un rol deosebit în acest fenomen îl au asemănarea formală (uneori și cea semantică) dintre cuvântul care este supus e. populare (elementul indus) și cuvântul care o provoacă (elementul inductor) și asociația de idei pe care o face vorbitorul în legătură cu sensurile acestora. Numărul e. populare este foarte mare atât în limba română, cât și în alte limbi. Ele se pot clasifica după următoarele criterii: 1. după originea termenilor care vin în contact (cel indus și cel inductor): a) e. populare în care termenii sunt de origini complet diferite (mult mai numeroase decât cele în care termenii se înrudesc): rom. razie (< it. razzia) a devenit în vorbirea țăranilor rază (< lat. pop. radia); fr. hebdomadaire „săptămânal” (< lat. hebdomadarius) s-a transformat în vorbirea oamenilor lipsiți de cultură din Franța în hebdromadaire, sub influența lui dromadaire „cămilă cu o cocoașă” (< lat. dromedarius); rom. feminin (< fr. féminin, lat. femininus) se pronunță aproape general femenin, prin atracția cuvântului femeie (< lat. familia) etc.; b) e. populare în care termenii sunt înrudiți genealogic (mai rare decât primele): Bonaparte a devenit în vorbirea oamenilor simpli Bunăparte, sub influența adjectivului bună (< lat. bonus, -a, -um); rom. contravenient (< fr. contrevenant, germ. Kontravenient) devine contravenit, formă latinizată sub influența lui veni (< lat. venire); coxalgie (< fr. coxalgie) s-a transformat în copsalgie, sub influența substantivului coapsă (< lat. coxa); rom. incubație (< fr. incubation) devine incuibație sau încuibație prin asocierea sa cu substantivul cuib (< lat. cubium) și verbele încuiba (< în- + cuib + -a) și cuibări (< cuibar + suf. -i); nevroză (< fr. nevrose) e modificat în nervoză sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); neurologie (< fr. neurologie) e deformat în nervologie sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); Portugalia devine Portocalia după substantivul portocală (< ngr. portokáli); prizonier (< fr. prisonnier) s-a transformat în prinzonier sub înrâurirea lui prins (< a prinde < lat. prehendere); responsabil (< fr. responsable) este modificat la răspunzabil după verbul a răspunde (< lat. respondere); estradă (< fr. estrade) devine stradă sub influența substantivului stradă (< ngr. stráta, it. strada) etc. 2. după relațiile de ordin formal și semantic care există între elementul indus și cel inductor: a) e. populare în care termenii sunt asemănători din punct de vedere formal și semantic (aparțin aceleiași sfere semantice) sau permit stabilirea unei legături logice între ei. Sunt cele mai numeroase: policlinică este pronunțat boliclinică prin asociere cu termenul boli; poțiune (calmantă) e pronunțat porțiune, sub influența lui porție; dactilografă e pronunțat fie actilografă, sub influența substantivului acte, fie dictalografă, sub influența substantivului dictare; lapsus e rostit lipsus, datorită substantivului lipsă; astenie devine ostenie, sub influența verbului osteni; arogant a fost pronunțat aerogant, după locuțiunea a-și da aere; basculantă e rostit basculată datorită adjectivului lată; regional (în Transilvania, Crișana și Banat) treaptă e înlocuit prin dreaptă datorită paronimiei termenilor și faptului că treptele sunt „drepte” etc.; b) e. populare în care cei doi termeni sunt numai în raporturi de natură formală (de la similitudine la omonimie), iar modificarea e incompletă: regional (Oltenia), bormașină e pronunțat boiermașină, sub influența lui boier; apă chiară („apă clară”), cu chiară din lat. clara, a devenit apă chioară; gaz metan a devenit gaz metal; it. pomi dei Mori („pommes des Maures”) „pătlăgele roșii”, s-a transformat în franceză în pommes d’amour, sub influența lui amour; germ. Packwagen (< Pack „pachet” + Wagen „vagon”) a devenit în limba română patvagon, sub influența lui pat. 3. după felul în care se exercită acțiunea fenomenului asupra cuvintelor există patru tipuri fundamentale de e. populară: care atinge numai forma cuvântului, care atinge numai sensul cuvântului, care atinge și forma, și sensul cuvântului, care nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului (latentă). a) E. populară care atinge forma cuvântului este cea mai frecventă. Este modificată parțial structura fonetică a cuvântului supus etimologiei (a elementului indus), în partea inițială sau finală: Dimitrov este pronunțat Dumitrov, sub influența lui Dumitru; Fortuna este pronunțat Furtuna, sub influența lui furtună; acoladă e pronunțat arcoladă sub influența lui arc; cooperativă devine comparativă sub influența lui a cumpăra; ferestrău > fierăstrău sub influența lui fier; fricție > frecție sub influența lui a freca; lăcaș și lăcui > locaș și locui sub influența lui loc; pârlog > pirlog sub influența lui pir; somieră > somnieră sub influența lui somn; busculadă > brusculadă sub influența lui a brusca; remunerație > renumerație sub influența lui a număra; pârău (părău) > pârâu sub influența lui râu; primar > primare sub influența lui mare; filigran > filigram sub influența lui gram; funebru > funegru sub influența lui negru; escortă > iscurtă sub influența lui scurt; lăstun > lăsturn sub influența lui turn; tramcar > tramcal sub influența lui cal; trandafil > trandafir sub influența lui fir etc. Este substituit uneori cuvântul supus e. populare (element indus) prin cuvântul care provoacă e. populară (element inductor), ajungându-se la omonimie: *urgior („furuncul al pleoapelor”) a devenit urcior, *som (pește) > somn, sfară („fum”) > sfoară (în „a da sfoară-n țară”), caritate > calitate (în „soră de calitate”), campanie > companie (în „pat de companie”), corvetă („navă de război”) > covertă („punte superioară la un vas maritim”), deportat > depărtat, facțiune > fracțiune (în „fracțiune politică”), nefroză (boală de rinichi) > nevroză (boală de nervi), prenume > pronume; țigaie > țigară (în „lână țigară”), Königgrätz > Câne-creț, Barba-rossa > barbă-roasă etc. b) E. populară care atinge sensul cuvântului (schimbă sensul originar, restrânge acest sens, adaugă un nou sens, deformează sensul) este mai puțin frecventă decât cea care atinge forma cuvântului: babalâc („moșneag venerabil”), care era folosit ca titlu de respect, a devenit cu vremea un cuvânt cu sens peiorativ, complet schimbat, datorită asocierii lui cu babă; siestă („odihnă de după prânz”) este asociat de unii vorbitori cu verbul a sta și de aici noul sens restrâns de „repaus la pat, după masa principală”; a căpia (cu referire la oi) „a se îmbolnăvi de capie” s-a folosit ulterior și cu referire la oameni, sub influența lui cap (cu sensul de „a se sminti”, „a înnebuni”); mutual cu sensul de „pe ascuns”, legându-l de muțește; vindicativ („răzbunător”), cu sensul de „vindecător”, fiind asociat cu a vindeca (în „medicamente vindicative”); temerar („îndrăzneț”), cu sensul de „fricos”, „temător”, fiind simțit ca un derivat al lui a se teme etc. c) E. populară care atinge forma și sensul cuvântului (mai mult forma și mai puțin sensul, mai mult sensul și mai puțin forma, ambele deopotrivă) este mai rar întâlnită: epilepsie e pronunțat pedepsie, sub influența lui pedeapsă și a lui pedepsi; a făreca („a potcovi”) > a fereca sau a fiereca („a încătușa”), sub influența lui fier; stomatologie > stomacologie sub influența lui stomac; expoziție > dispoziție; cârdășie („tovărășie”) > cărdășie („clică”), sub influența lui cârd și a locuțiunii verbale a-și băga în cârd (cu cineva); intreprind („curajos”) > întreprid („întreprinzător”), sub influența lui a întreprinde; hidos > hâdos, sub influența lui hâd etc. d) E. populară latentă este o falsă asociație etimologică; ea nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului, dar stabilește false legături de înrudire între doi termeni care n-au nimic comun din punct de vedere etimologic: dar (< v. sl.) este încadrat de unii în familia verbului a da (< lat.), datorită asemănării formale și faptului că „darul se dă”; a depila „a îndepărta părul de pe piele” (< fr.) este asociat adesea cu piele (< lat.) și încadrat în familia acestuia; șezlong „scaun lung” (< fr.) este legat de verbul a ședea (< lat.); perie (< v. sl.) și perucă (< fr., it.) sunt asociate cu păr (< lat.) pentru că „sunt făcute din păr”; patrulă (< germ.) este pus în legătură cu patru (< lat.); pufoaică (< rus.) e legat de puf (< bg.); bancher (< it., fr.) este apropiat de cuvântul bani; a mâna (< lat.) e trecut în familia lui mână (< lat.); a omorî e legat de om, capișon de cap, primă de a primi, cezariană de Caesar etc. Un aspect al e. populare latente este și asocierea stabilită de vorbitori între două omonime (cu aceeași e. sau cu e. diferite): între substantivul mare (< lat. mare, -is) și adjectivul mare (< lat. mas, maris); între substantivul gol din terminologia sportivă (< engl. goal) și adjectivul și substantivul gol „vid” (< v. sl.); între rasol din terminologia culinară (< v. sl.) și rasol (< ras + suf. -ol) din expresia bărbierilor „a da rasol”; între a pili „a bea” (< țig. pilo) și instrumentul pilă (< fr.); între râs (< animalul: < v. sl.) și râs (< a râde), între pană (< fr.) din expresiile „a fi în pană”, „a rămâne în pană” și pană (< lat. pinna); între carte din „carte poștală” (< fr. carte) și carte (lat. charta) etc. Unele e. populare au fost asimilate de limba literară: carte („scrisoare”), fereca, pârâu, pufoaică, sunătoare etc.; altele nu au perspective de generalizare, deși, regional, au răspândire mare: dreaptă (pentru treaptă), filigram (pentru filigran), renumerație (pentru remunerație), somnieră (pentru somieră), țigară în „lână țigară” (pentru țigaie) etc.; altele sunt accidentale: aerogant (arogant), dispoziție (expoziție), luminărică (lumânărică), telegrabnică (telegramă) etc. ◊ ~ latinizantă: explicare fantezistă a originii unui cuvânt numai prin limba latină. Astfel, clește ar proveni din lat. forceps (în realitate provine din v. sl. klĕšta); slujitor ar proveni din lat. servitor (în realitate derivă de la verbul sluji, din v. sl. sluziti + suf. -tor) etc. ◊ ~ multiplă: explicare a originii unui cuvânt prin mai multe etimoane, ținându-se seama de toate sensurile acestuia. Astfel substantivul lampă, cu sensul de „lampă cu ulei” și cu forma lambă provine din neogreacă; cu sensul de „lampă de petrol” și cu forma lampă provine atât din neogreacă, cât și din germană, franceză, rusă și maghiară (cf. ngr. lampa < v. gr. lampas, fr. lampe, germ. Lampe, rus. lampa, magh. lampa). Majoritatea lingviștilor români sunt de părere că cele mai multe împrumuturi neologice din limba română au o e. multiplă. Aceasta se explică prin faptul că la constituirea vocabularului neologic al limbii noastre moderne au contribuit mai multe limbi: latina savantă, neogreaca, italiana, germana, rusa și mai ales franceza. Posibilitatea împrumutării multor neologisme din mai multe limbi de cultură – în aceeași epocă istorică sau la distanță în timp și în spațiu – este confirmată de existența variantelor lexicale etimologice, nediferențiate semantic în raport cu forma acceptată din limba literară. Astfel: aghent (< rus. aghent, germ. Agent) în raport cu agent (< fr. agent, it. agente); haractir (< ngr. haraktir) și haracter (< rus. harakter), în raport cu caracter (< fr. caractère) și caracter (< cf. lat. character, germ. Charakter); monetă (< it. moneta, cf. lat. moneta), în raport cu monedă (< ngr. moneda) etc. O contribuție importantă în domeniul e. multiple a adus-o acad. Al. Graur.

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa un lucru apucîndu-l pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine sau spre un punct voit. Două fetișcane adăpau niște vite. Trăgeau anevoie în jos ciutura. DUMITRIU, N. 227. El, cu mîini puternice, îl trăsese din fața primejdiei. C. PETRESCU, C. V. 330. Dan își trase scaunul mai aproape. VLAHUȚĂ, O. AL. II 76. Trase perdelele sus. EMINESCU, N. 72. Îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul și-l sfîșie în bucăți. GHICA, S. 524. ◊ (Poetic) Uite cum te trage pe furiș apa la adînc. CREANGĂ, A. 36. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea de care se apucă) M-am simțit tras de haină. GALACTION, O. I 104. (Refl. reciproc) Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. Doi pureci de păr se trag. BIBICESCU, P. P. 181. ◊ Expr. A trage zăvorul = a manevra zăvorul pentru a încuia (sau a descuia) ușa. Iezii închid ușa după dînsa și trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. A trage (pe cineva) de mînecă = a apuca pe cineva de mînecă pentru a-i face un semn discret, a-i atrage atenția într-o direcție. Serdici mă trage de mîneca vestonului. Spune: să-mi oprești mantaua. SAHIA, N. 118. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă v. coadă (1). A trage (pe cineva) de limbă v. limbă. E tras de păr = este relatat sau expus în mod exagerat, forțat, tendențios, ducînd (intenționat) la concluzii false. Acțiunea, zic ei, e încurcată, trasă de păr. GHEREA, ST. CR. II 253. Se încercară a netezi poezia asta trasă de păr. NEGRUZZI, S. I 340. A trage nădejde v. nădejde. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă. (Refl.) A se trage în degete (cu cineva) v. deget. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A trage țărînă (pe cineva) = a înmormînta, a îngropa. Cîntă cucul pe șindilă Pe Barbu trage țărînă. ȘEZ. I 144. A trage pe roată = a supune torturii roții. Horia a fost tras pe roată. A trage pe sfoară = a păcăli, a înșela. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. Vrei să mă tragi pe sfoară tu, pe mine? Hehei, băiete! CARAGIALE, O. III 55. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a aduce, a cita pe cineva în fața justiției. Se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată și nu se va lăsa pînă ce nu-l va vedea în temniță. REBREANU, I. 94. Plătește-mi antereul că te trag la judecată. GANE, N. II 151. Țăranul a fost tras pe oaie-n judecată. DONICI, F. 79. A trage la răspundere = a chema pe cineva să dea socoteală de faptele sale; a face răspunzător. Va veni vremea cînd să fiți trași la răspundere. ISPIRESCU, M. V. 59. A trage bobii v. bob³. A trage în cărți = a ghici în cărți. Mai tras-ai în cărți, cumnățico? ALECSANDRI, T. I 175. (Intranz.) A trage la sorți v. sorț. (Despre ambarcații) A trage la fund = a începe să se scufunde. ♦ (Cu complementul «clopotul») A face să sune, să bată. Popa Ștefan dădu poruncă dascălului să se suie în turnul bisericii și să tragă clopotele. SADOVEANU, O. VII 113. Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag. BELDICEANU, P. 123. ◊ Intranz. (Cu subiectul «clopotul») Cînd vor trage clopotele de ieșit din biserică. RETEGANUL, P. I 25. Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. ◊ Refl. El o așezat deasupra dealurilor o furcă și un clopot care se trage singur la suflarea vîntului. ȘEZ. II 26. 2. Tranz. Fig. (Învechit) A îndemna, a atrage, a da ghes. Așa aș fi pățit eu, să mă fi încredințat lor și să mă fi lăsat tras de dînșii. SBIERA, P. 86. Papa și împăratul se cercau a trage toate stăpînirile Europei într-o legătură împotriva turcilor. BĂLCESCU, O. II 39. ◊ Expr. A-l trage (pe cineva) inima v. inimă (II 1 c). A-l trage (pe cineva) ața la ceva v. ață (1). ◊ Intranz. Prietenele au tras de ea s-o aducă la joc și la cîntece. DUMITRIU, P. F. 56. ♦ (Construit cu prep. «asupra») A provoca, a atrage. Cîtă hulă și defăimare voi trage asupră-mi. DRĂGHICI, R. 15. Subt acest chip de nimic, voi putea să trag vreo inimă asupră-mi, ca să mă iubească? GORJAN, H. IV 31. 3. Tranz. A pune (mai rar a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, depunînd oarecare efort. Ne tragem căciulile pe urechi. STANCU, D. 257. Damian își trăsese cizmele. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Trage-ți, lele, cununa Cam pe ochi, cam pe sprincene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 4. Tranz. (Cu privire la anumite fluide, energii) A abate din drum pentru a aduce în direcția voită. Am pus la cale apoi ca să tragă în ogradă și izvorul ce era aproape. DRĂGHICI, R. 165. 5. Tranz. A întinde, a încorda, a smuci sfori, fire sau obiecte făcute din astfel de materiale, apucînd de unul din capete. Constantin trase scurt și cu putere hățurile de frînghie. DUMITRIU, N. 247. Cu murgul trăgînd de frîu. TEODORESCU, P. P. 640. Trage ața cît să nu se rupă. ◊ Expr. A trage sforile = a unelti în ascuns, a pune ceva la cale prin intrigi, uneltiri. Take Georgescu trăgea sforile cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. 6. Intranz. A avea greutatea de..., a cîntări, a atîrna. Trage poate 800 de litre. NEGRUZZI, S. I 40. Carnea ei putea să tragă 40 ocă. DRĂGHICI, R. 84. Din cinci sute buzdugane, Alegea unul mai mare, La cîntar că mi-l punea Cinci sute oca trăgea. ANT. LIT. POP. I 342. ◊ Fig. Ce trage părerea domnului? – E hotărîtoare. DELAVRANCEA, O. II 259. ◊ Expr. A trage (greu) în cumpănă v. cumpănă (2). 7. Tranz. A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt corp ascuțit). Îl trag în lancie ca p-un iepure-n frigare. CARAGIALE, O. III 144. Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. 8. Tranz. A duce, a căra, a tîrî după sine. Am tras buștenii în Copcă. GALACTION, O. I 62. Cînd se întoarse... trase după el un șervet. C. PETRESCU, Î. I 13. Eu trag grapa după mine; Eu o trag și ea nu vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A trage (sau, refl. impers., a se trage) targa pe uscat = a o scoate greu la capăt, a o duce greu; a trage pe dracul de coadă. Pînă prin postul mare, uneori, de bine de rău se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131. A trage un picior (sau piciorul) = a șchiopăta. Paraschiv cîrciumarul trăgea un picior și-și pusese singur firma «La șchiopul». PAS, Z. I 54. Pășea trăgînd piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață. ALECSANDRI, P. A. 210. 9. Tranz. Fig. A aduce după sine, a provoca, a isca, a atrage. Cea mai mică mișcare, produsă în vreuna din aceste naționalități, trage după sine imediata convulsiune a tuturor celorlalte. HASDEU, I. V. 127. Toată fapta trage după sine răsplata sa. BĂLCESCU, O. I 140. 10. Tranz. (Despre animale de tracțiune) A face să meargă un vehicul; a duce. Duman și Viorica, împodobiți cu flori de tei, trăgeau mîndri carul încărcat. BUJOR, S. 35. ◊ (Poetic) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Intranz. Caii trăgeau greu la deal, cu gîturile spînzurînd, cu nările aburind. DUMITRIU, N. 145. Îndemna blînd și stăruitor vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-și spinarea. REBREANU, I. 93. Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A trage la jug v. jug. 11. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. Stătea acum gîndindu-se cu groază la pedeapsa ce urma s-o tragă pentru adormirea la post. MIRONESCU, S. A. 75. Cît am tras cu boala lui numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. De-aș mai trage cîte-am tras, Eu de tine nu mă las. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unei greșeli, ale unei fapte rele; a ispăși. Îi veni rîndul și lui Ștefan Furtună, veteranul, să-și tragă păcatele. MIRONESCU, S. A. 24. Zi și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. CREANGĂ, P. 220. ◊ Absol. Capul face, capul trage. 12. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la un loc fix de staționare (de obicei pentru ca oamenii să se poată urca sau coborî). Am tras binișor luntrea la țărm lîngă niște stuhărișuri. V. ROM. octombrie 1953, 24. Stoica se scărpină iar în cap și, iscusit, trase poștalionul lîngă pridvorul cu geamlîc. CAMIL PETRESCU, O. I 179. ◊ Absol. Zi vezeteului să tragă la scară. ALECSANDRI, T. 297. 13. Intranz. A poposi, a se opri (la o casă) pentru a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. Traseră la un han urît. SADOVEANU, O. VII 78. Anunță-mă din vreme cînd vii. Tragi la mine, negreșit. CARAGIALE, O. VII 263. Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul. ALECSANDRI, T. I 275. ♦ A se opri (cu un vehicul) la un adăpost. Am tras cu căruța sub un plop mare. CREANGĂ, O. A. 97. ◊ Tranz. Sub streșinile acelea puteai trage și o căruță. DUMITRIU, P. F. 48. 14. Refl. A se tîrî, a merge cu greutate. Abia se putu trage pînă acasă de năcaz. RETEGANUL, P. II 55. Sosi și țiganul cu biata babă care abia se trăgea de bătrînețe și de slăbiciune. SBIERA, P. 118. Copii mici, de se trag încă pe brînci. ȘEZ. IV 135. 15. Refl. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. «la») A se duce (mînat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. [Copiii] iar se trăgeau la mal. SADOVEANU, O. VIII 136. Dau de o fîntînă în cale și boii să trăgeau cătră ea, semn că le era sete. RETEGANUL, P. V 31. ◊ Fig. N-a rămas inimă-n mine Și cîtă a mai rămas Toată la neica s-a tras. HODOȘ, P. P. 40. ◊ Intranz. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, O. A. 35. 16. Intranz. Fig. A tinde spre, a se simți atras către. N-am ce zice, tragi la bine. PAS, Z. I 168. Cum trage puiul la cloșcă, așa să tragă ei la casă. SEVASTOS, N. 261. Vezi dacă-i militar, tot la vitejie trage. ALECSANDRI, T. I 72. Omul la om trage, și vita la vită. PANN, P. V. I 13. Banul la ban trage. ◊ Refl. Se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte. CREANGĂ, O. A. 38. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a») A tinde spre, a prevesti (o anumită stare). Obosite șî trăgînd a moarte, ele [apele] nici nu încearcă să se trezească din somnul greu care le-a cuprins. BOGZA, C. O. 156. Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare. BASSARABESCU, S. N. 41. Cel ce mănîncă din mînă, trage a sărăcie. ȘEZ. XII 164. 17. Refl. (Învechit și arhaizant) A se retrage din locul unde se află, p. ext. din instituția, postul, colectivitatea din care face parte. Soldații se trăgeau îndărăt în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Răzășul se trase la cuibul de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 100. Apoi m-oi trage de la sfat, măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 89. Domnul meu, să te tragi. Aștept pe împărat. ODOBESCU, S. I 250. Mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. Năvala se trase înapoi, spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, O. 34. ◊ Tranz. Domnu abate să tragă pre bezădele de la școala publică. KOGĂLNICEANU, S. 64. ◊ Expr. A-și trage mîna de deasupra cuiva = a înceta de a mai ocroti pe cineva; a părăsi. Împărăția își trage de deasupra lui mîna. SADOVEANU, Z. C. 251. ♦ (Despre ape) A se retrage. Apa heleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. A început atmosfera a să liniști, valurile mării a să alina... apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge. Îi trage inelele din deget. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Fig. D-sa, de la această concepție primă, trage un plan pentru o dramă. GHEREA, ST. CR. II 267. Subiectele mai tutulor acestor producții au fost trase din istoria națională. CARAGIALE, O. III 221. ◊ Expr. A trage concluzii v. concluzie. A trage foloase din (sau de pe urma) = a folosi de pe urma. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma) = a învăța (dintr-o experiență). ♦ (Cu complementul «dinți», «măsele») A extrage. Nici un doctor nu trăgea măselele mai repede și fără durere ca dînsul. REBREANU, I. 120. 2. Tranz. A scoate (o armă) din teacă (pentru a începe lupta). Zăcea pe pietre Lara, cu spada lîngă el Pe jumătate trasă. MACEDONSKI, O. I 263. Credeți că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? CARAGIALE, O. III 256. 3. Tranz. (Cu privire la un lichid) A scoate (dintr-un recipient), a extrage. Se duce la puț, trage apă, umple o găleată. DUMITRIU, P. F. 60. Ia trageți-mi încoa cîte-o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. ◊ (Poetic) Trage miere dintr-o plantă, făr-a beteji pe floare. CONACHI, P. 278. ◊ Expr. A trage vinul de pe drojdie = a scoate vinul limpezit din vasul în care și-a depus drojdia. A trage băutura în sticle = a scoate băutura dintr-un vas mai mare și a o turna în sticle. 4. Tranz. (Cu privire la puroi, la copturi etc.) A face să se colecteze, să se strîngă. Să-ți dee mnealui ce are acolo... să tragă o coptură. POPA, V. 148. 5. Tranz. A lua (cu forța), a obține (cu dificultate). Andrii Popa, hoț barbat! Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare. ALECSANDRI, P. I 36. Bezădelile și Vogoridi au a trage banii lor de la pastorul, la începutul fieștecărei luni. KOGĂLNICEANU, S. 129. Mai adastă-mă nițel, Ca să-mi dau socoteala, Ca să-mi trag simbrioara. TEODORESCU, P. P. 668. ♦ A lua îndărăt, a retrage. Cînd ieși boierul din tovărășia dumitale, își trase partea lui, 20000 de galbeni. DELAVRANCEA, O. II 278. ♦ A reține. Nici ei nu mănîncă... și trag și plata lucrătorilor. RETEGANUL, P. V. 55. 6. Intranz. Fig. (În expr.) A trage cu urechea = a asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite; a-și încorda auzul, a-și ascuți urechea. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte-o frîntură din vorba unchiașului. SP. POPESCU, M. G. 24. Țrase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț. CARAGIALE, O. III 52. (Tranz.) Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea. SBIERA, P. 17. A trage cu ochiul (cu ochii sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, a privi din fugă, fără a fi observat. Prizonierul își fuma pe furiș țigara, trăgînd cu coada ochiului la fața aspră a sergentului. SADOVEANU, O. VI 15. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. Trăgea cu coada ochiului spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Intrați în codru și trageți cu ochiul; nu cumva îți zări zmei pe după copaci! ALECSANDRI, T. I 426. (Tranz., rar) A întors capu-ncolo și a început să bea din țigară... Dar mă trăgea cu coada ochiului. CARAGIALE, O. I 47. ( Regional) A trage de seamă = a băga de seamă. Fata mai că leșină de bucurie, dar iarăși trase de seamă și mulțămi oamenilor. RETEGANUL, P. II 68. 7. Tranz. A inspira, a respira; a inhala. Trăgea cu lăcomie pe nări mireasma ascuțită. SADOVEANU, O. VIII 13. Trăgea aerul rece al nopții adînc, pînă în fundul plămînilor. BART, E. 56. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira (greu). N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere. CONTEMPORANUL, IV 83. (Intranz.) A trage de moarte (sau a trage să moară) = a se zbate în chinurile morții, a-și trăi ultimele clipe; a fi pe moarte. Seara primiseră vorbă în sat că vitele lor aflate pe culmile Hășmașului Mare sînt bolnave și trag să moară. BOGZA, C. O. 25. Cînd trăgea tata de moarte, m-a chemat la patul lui. RETEGANUL, P. V 80. Leul cel înfricoșat... trage de moarte și-i aproape de sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 8. Bărbatu mi-i dus la moară, Soacră-mea trage să moară. HODOȘ, P. P. 50. ♦ (Cu complementul «tutun», «tabac», p. ext. «ciubuc») A fuma, a priza. Întreabă pe un arnăut care trăgea ciubuc la altă masă. CARAGIALE, O. III 43. Iar îi tragi tiutiun, soro? ALECSANDRI, T. I 175. Dragu mi-i bădița, drag, Care nu trage tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 409. ◊ Absol. Tutunul este o otravă... – Da tu de ce tragi, mă-ntrerupe maiorul. CARAGIALE, M. 131. ◊ Intranz. Vasile stătea în margine, trăgînd din țigară, și simțea cum i se lipește limba uscată de cerul-gurii. DUMITRIU, N. 230. A tras iar adînc din pipă. SADOVEANU, N. P. 27. Soarbe din cafea mai alene, trage din tutun mai greoi. BASSARABESCU, V. 36. 8. Intranz. (Despre aparate sau instalații de ardere) A arde bine, a avea tiraj. De dimineață se făcuse foc, la început soba nu trăgea și tot fumul ieșise în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 296. 9. Tranz. (Folosit și absolut) A sorbi, a înghiți, a bea băuturi alcoolice. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă cîte-o țuică. REBREANU, R. II 309. Știi ce?... N-ar fi bine oare să tragem și noi o dușcă? ALECSANDRI, T. I 91. ◊ (Întărit prin «pe gît») De necaz traseră băutura pe gît și cei care se aflau în preajma ofițerilor. PAS, Z. IV 75. ◊ Expr. A trage la măsea (sau la mustață) = a bea mult alcool, a fi bețiv. (Cu parafrazarea expresiei) Cînd tragi sorcoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena, a duce, a cresta (linii, semne, contururi). Cu un creion lat, continuă să tragă linii pe o scîndură. C. PETRESCU, Î. II 181. Zugrăvelile ce închipuiau războaiele lui Moamet... ereau trase de mîini îngerești. GORJAN, H. IV 155. ◊ (Poetic) Fluviul curge domol, trăgînd în jurul orașului o panglică lată de ape turburi și grele. BOGZA, M. S. 19. [Acest stat] ale cărui hotare le trăsese cu sabia sa. BĂLCESCU, O. II 289. De la casă pînă la casă, tot funii și ațe trase (Drumul). GOROVEI, C. 136. (Refl.) Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ (În contexte figurate) Soarta a tras o dungă brutală peste combinațiile lui. REBREANU, R. I 46. ◊ Fig. (Despre trăsăturile feței, mai ales despre ochi și despre sprîncene) Chiar de n-ar avea sprîncenile trase ca din condei... tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumînare. DELAVRANCEA, S. 9. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Loc. adj. Tras cu sfoara (sau cu frînghia) = aliniat cu ajutorul unei sfori bine întinse. Ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I 69. Toate drumurile sînt trase cu frînghia, casăle în linie. KOGĂLNICEANU, S. 4. ◊ Expr. A trage (o) brazdă = a ara. Cîte un plug se mișcă încet, trăgînd o brazdă adîncă. BOGZA, C. O. 153. Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan. ALECSANDRI, P. P. 168. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) În diverse procese de muncă, în diverse operații sau în acțiuni care presupun un efort fizic. V. da³ (I 10). A trage la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A trage (o țesătură) la piuă = a supune (o țesătură) unei operații mecanice cu ajutorul ciocanelor pivei (pentru a o face deasă și pîsloasă). Călțunii... sînt trași la chiuă și-s cu dungi roșii. ȘEZ. IX 34. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a imprima cu ajutorul șapirografului. (Familiar) A trage (pe cineva) în poză = a fotografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea etc.) = a ascuți. Urîtă vreme, grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură. MIRONESCU, S. A. 41. Paloș din teacă scotea, pe amnar că mi-l trăgea. TEODORESCU, P. P. 668. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. A trage cu acul = a coase, a broda. Cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. A trage cu coasa = a cosi. Mă usuc ca cucuta Cînd o tragi cu coasa. SEVASTOS, N. 164. Unde tîrg erea mai bun Tragi cu coasa să faci fîn. TEODORESCU, P. P. 488. (Intranz.) A trage la rame, la (sau din) lopată = a vîsli. Adam și cu Trofim nu trăgeau la rame. DUMITRIU, P. F. 4. Mîndrul trage din lopată Trece Dunărea îndată. ALECSANDRI, P. P. 51. A trage în dinți = a mesteca. Friptura tare, de n-o puteau trage în dinți. ȘEZ. I 234. A trage în fușalăi (sau în piepteni) = a dărăci. Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care ți-am pregătit-o. SADOVEANU, B. 19. ♦ A toarce. Lasă pînza să mai steie, Că mi-ai tors-o prin cosire Și mi-ai tras-o prea subțire. MARIAN, S. 97. Din caier trăgînd, Din ochi lăcrămînd. SEVASTOS, C. 296. ♦ A trece prin..., a vîrî prin..., a petrece. Își trase unghiile prin barba rară. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban cîștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage bogăția). Trăgînd gologanul prin barbă și băgîndu-l în buzunar. PAS, Z. I 104. Tras prin (printr-un sau ca prin) inel sau (mai rar) tras prin mărgea, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios, grațios. Trupușoru-i gingășel Părea tras pintr-un inel. ALECSANDRI, P. I 91. Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel Tras printr-un inel. ANT. LIT. POP. I 331. Mîndra naltă, supțirea, Parcă-i trasă prin mărgea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. (Refl.) A se trage la față = a slăbi, a avea figura obosită, palidă, a arăta rău. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. SADOVEANU, B. 171. 2. Tranz. A deforma plastic un material ductil, făcîndu-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, sîrme sau țevi. 3. Tranz. (Familiar, de obicei construit cu dativul etic; cu sensul precizat de determinări) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. Trag o horă de tremură pămîntul. SEVASTOS, N. 82. Apoi au tras o nuntă romînească care a ținut două săptămîni. RETEGANUL, P. V 44. Păcat că nu sînteți și voi aici, să-i tragem pe-nfundate un chef la căldurică. CARAGIALE, O. VII 20. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Îi tragem un stos în astă-seară? ALECSANDRI, T. 1702. (Absol.) Va să zică îi tragi la gazetă zdravăn... C. PETRESCU, C. V. 125. ◊ Expr. A trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage (la) soamne (sau la aghioase) = a dormi (adînc). Am tras cu toții un pui de somn spre ziuă. STANCU, D. 178. De la Ieși și pîn-aici, mai că nici n-ai cînd trage un somn bun, și-ai ajuns. MIRONESCU, S. A. 133. S-a pus să-i tragă la soamne. CARAGIALE, O. III 50. După ce te-am găzduit... tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase. id. ib. 55. A-i trage (cuiva) butucul v. butuc. A trage condeiul v. condei. A trage (cuiva) chiulul v. chiul. (Intranz.) A trage la fit v. fit. ♦ A cînta, a striga puternic. Flăcăii trăgeau chiote de răsunau văile. BUJOR, S. 39. Cu toții într-un glas îi traseră un cîntec haiducesc de clocoteau văile. VLAHUȚĂ, O. AL. 152. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. ◊ Expr. A trage o gură = a certa cu asprime, a muștrului. El se mai și obrăznicise cînd stăpînu-său i-a tras o gură. SLAVICI, N. I 234. ◊ Intranz. Dodată auzi niște balauri de lăutari trăgînd din viori de gîndeai că mănîncă foc. ISPIRESCU, L. 109. Eu cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. 4. Intranz. (În expr.) A trage cu coada ochiului (mai rar cu geana sau cu mustața) = a face un semn discret Flăcăii-și trag cu geana, Rîd apoi și ei. COȘBUC, P. II 56. El îi trase cu mustața, iară ei îi făcu inima sfîrr! ISPIRESCU, U. 119. Mai zîmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. ALECSANDRI, T. I 160. 5. Tranz. A da o lovitură, a bate, a plesni. Pui acum de-ți trage la tălpi atîta cît nu poți duce. ISPIRESCU, L. 178. ◊ Absol. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Au început amîndoi să zbiere și să-și tragă-n cap cu toiegele. CARAGIALE, O. III 200. Fiul craiului îi și trage atunci cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 195. ◊ (Instrumentul acțiunii este complement direct) Îmi trăgeai palme de-mi venea amețeală. DUMITRIU, N. 128. Zicînd acestea, Dardarot i-a tras un picior. CARAGIALE, O. III 50. Ciocoieșu satului... Trage pinteni calului. MARIAN, S. 175. 6. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca glonțul, săgeata etc. să pornească spre țintă. Soldații începură să tragă. DUMITRIU, N. 141. La început tragem toți cu furie. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. Dac-o veni ursul, trage fără temere. BOLINTINEANU, O. 330. Copii, trageți... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. ALECSANDRI, P. I 33 ◊ (Cu indicarea țintei) Eram pe cîmp azi, amîndoi, și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39. Trage cineva din noapte în noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 267. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Un vînător trage cu pușca. SADOVEANU, O. VIII 179. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. ◊ Tranz. (Instrumentul acțiunii, p. ext. detunătura, focul etc. devin complemente directe) Traseră focuri de pușcă în aer. DUMITRIU, N. 12. Aprozii trag cîteva săgeți. DELAVRANCEA, O. II 140. Cadînele trăgeau puști și pistoale după ferestre. GHICA, S. 19. 7. Tranz. A freca o regiune a corpului, în scopuri terapeutice; a masa. Venii să mă tragi nițel pe spate, că nu mai pot. STĂNOIU, C. I. 188. Lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din opaieț, pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Intranz. (Cu determinări indicînd boala, și introduse prin prep. «de») Știe să tragă de gîlci. CARAGIALE, O. III 47. V. Intranz. (Despre vînt) A bate (încet), a sufla (ușor). Trăgea un vînt subțire dinspre baltă. SADOVEANU, O. I 27. Trăgea un vîntișor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Vremea e frumoasă, dar cam ger!... Trage un vînt rece «de ustură». RUSSO, O. 152. ♦ Tranz. (Despre un curent de aer) A învălui, a cuprinde (pe cineva) provocîndu-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (care poate cauza îmbolnăvirea). Să nu te tragă răceala, duduie! C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ (Prin metonimie) M-a tras și fereastra. CARAGIALE, O. I 60. VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul..., a fi urmașul... Nu contenea a dovedi, cui vrea și cui nu vrea să-l asculte, că se trage direct din Porfirogeniții Bizanțului... C. PETRESCU, A. R. 11: Se trăgea și el din viță de împărat. ISPIRESCU, U. 8. De se trag din neam mare, Asta e o întîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. ◊ (Tranz., în expr.) A-și trage neamul din... v. neam. ♦ A fi originar din... După mamă se trăgea din Pipirig. SADOVEANU, E. 103. 2. A proveni din..., a fi provocat de... Din asta i s-a tras și moartea, CARAGIALE, O. III 101. A pomeni ea, baba mea, cîte zilișoare-a avea de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. ◊ Tranz. Orașul Constantinopole ș-a tras mărirea lui de la un Constantin. BĂLCESCU, la TDRG.

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.