PRIZONIER, -Ă, prizonieri, -e, s. m. și f. 1. Persoană căzută în mîinile unui inamic și rămasă în puterea acestuia; (în special) militar luat în captivitate în timpul unui război; captiv. Jos, în șlep, prizonierii fumau. DUMITRIU, N. 139. Locuințele prizonierilor erau amenajate într-un parc vechi în afara orășelului. SADOVEANU, M. C. 120. ♦ Persoană lipsită de libertate. O ținea prizonieră pe Madala într-o cameră de la curtea Iloveanului. C. PETRESCU, R. DR. 343. ◊ Fig. Toată primăvara de afară îl cheamă și el e încă prizonier în pat. C. PETRESCU, C. V. 216. 2. Persoană arestată, deținută, întemnițată. Jandarmii... tăcură și veniră în vîrful degetelor spre adunare, aducînd și pe prizonier. SADOVEANU, B. 287. – Pronunțat: -ni-er.