AFRICA DE SUD, Republica ~, stat în S Africii; 1,22 mil. km²; 33,75 mil. loc. (1988; 68,2 la sută negri; 18 la sută albi; 10,5 la sută metiși și 3,3 la sută asiatici). Limbi de stat: afrikaans și engleza. Cap.: Pretoria (reșed. guvernului) și Cape Town (reșed. parlamentului). Orașe pr.: Johannesburg, Soweto/Southwest Town, Durban, East London, Port Elizabeth. Este împărțit în patru prov. (Cape, Natal, Orange, Transvaal) și nouă teritorii autonome indigene. Relief predominant de podișuri străbătute de lanțuri muntoase nu prea înalte; excepție M-ții Scorpiei (Drakensberg) cu alt. max.: 3.657 m; în lungul țărmului înguste cîmpii litorale. Climat tropical în N și subtropical în restul terit., moderat de alt.; în NV (deșertul Kalahari) și pe litoralul vestic (deșertul Namib) ariditate accentuată. Mari expl. de aur (664,6 t. 1985, locul I pe glob), diamante (10,2 mil. carate, 1985), min. de fier (29,84 mil. t. 1989), mangan (1,5 mil. t. 1989, locul 2 pe glob), nichel, crom (1,05 mil. t., 1985, locul 1 pe glob), bauxită, cupru, uraniu, metale rare (antimoniu, platină, titan). Expl. carbonifere (173,6 mil. t., 1989) și forestiere (4,5 mil. ha de pădure). Ind. A. de S., diversificată, produce energie electrică (156,74 miliarde kWh, 1989), fontă, oțel (9,1 mil. t., 1989), material rulant, autovehicule (montaj, 368,4 mii buc., 1988), tractoare, echipament pentru centrale electrice, mașini agricole, nave maritime, aparataj electrotehnic, utilaj minier, ciment (6,94 mil. t., 1989), țesături de lînă și bumbac, produse chimice, alim. (conserve de carne și de pește, lactate), zahăr (2,26 mil. t., 1988), hîrtie și celuloză etc. Predomină creșterea ovinelor (29,8 mil. capete, 1988), bovinelor (11,8 mil. capete, 1988), caprinelor (5,84 mil. capete, 1988), porcinelor (1,5 mil. capete, 1988), realizîndu-se o producție ridicată de carne, lînă (92,4 mil. t., 1988) și produse lactate. Pescuit intens (628,7 mii t. pește, 1986). Pe 10,8 la sută din terit. se cultivă porumb (6,9 mil. t., 1988), grîu (3,4 mil. t. 1988) cartofi (956 mii t. 1988), viță de vie (1,4 mil. t. struguri, 1988), tutun, citrice (620 mii t. 1988), arahide (231 mii t. 1988), banane, ananas ș.a. C. f.: 23,4 mii km² (c. 5,5 mii km electrificați). Căi rutiere: 184.520 km. Moneda 1 rand = 100 cents. Exportă aur, cărbune, produse siderurgice, diamante, metale neferoase, utilaje și mijloace de transport ș.a. și importă utilaje industriale și mijloace de transport, produse chimice, bunuri de larg consum, prod. alim. ș.a. – Istoric. Înainte de colonizarea europeană, terit. A. de S. a fost populat de boșimani, de hotentoți, iar apoi de polulația bantu. Colonizarea a fost începută de olandezi: în 1652 s-a întemeiat Colonia Capului (din 1806 în stăpînirea Angliei). Prin războaie împotriva cafrilor, purtate în sec. 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În deceniul 4 al sec. 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în 1843), iar în deceniul 6 al sec. 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în urma războiului anglo-bur (1899-1902). În 1910 se creează Uniunea Sud-Africană, ca dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal și Transvaal, care participă la primul război mondial, de partea Aliaților. În 1949, guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o administrase pînă atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și mai tîrziu de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferînd apartheid-ul. La 31 mai 1961 Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărît în nov. 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea republicii A. de S. s-a accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) și a proclamării independenței Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva Angolei și a Mozambicului (1981), apoi împotriva republicilor Zimbabwe, Botswana și Zambia (1986), pe ca le-a acuzat că sprijină mișcarea SWAPO (Angola) și Congresul Național African. Amploarea mișcărilor de protest ale populației de culoare a determinat introducerea stării de urgență pe întreg teritoriul (12 iun. 1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internațională luptei împotriva apartheid-ului a constrîns guvernul să facă un șir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela, lider al Congresului Național African. În 1991 s-a adoptat o legislație prin care apartheid-ul a fost abandonat. A. de S. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral ales exclusiv de populația albă, iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

ANSĂ, anse, s. f. 1. Toartă curbată în formă de arc la un vas, la un coș etc. 2. Formațiune anatomică în formă de buclă sau inel. 3. Fir de platină terminat cu un laț, care servește la însămânțări de germeni în diferite medii de cultură. 4. (Tehn.) Conductor de cupru folosit ca vârf pentru lipit la pistolul¹ (3) electric. – Din fr. anse.

ANSĂ s. f. 1. toartă de care se prinde un vas, un coș etc. 2. fir de platină sau de nichelină în formă de laț, care servește la recoltarea sau la însămânțarea microorganismelor. 3. formație anatomică în formă de toartă. 4. depresiune profundă a liniei malurilor mării, formând un golf larg. 5. retragere a malului unui râu datorită eroziunii. (< fr. anse, lat. ansa)

ANSĂ, anse, s. f. 1. Toartă curbată în formă de arc la un vas, la un coș etc. 2. Formație anatomică în formă de toartă sau de laț. 3. Fir de platină terminat cu un laț, care servește la însămânțări de germeni în diferite medii de cultură. – Din fr. anse.

ANSĂ s.f. 1. Toartă de care se prinde un vas, un coș etc. 2. Fir de platină sau de nichelină în formă de laț, care servește la recoltarea sau la însămînțarea microorganismelor. 3. Formație anatomică în formă de toartă. 4. Intrînd al mării, îngust și adăpostit. / < fr. anse, cf. lat. ansa].

ansă sf [At: DEX² / Pl: ~se / E: fr anse] 1 Toartă curbată a unui vas, a unui coș etc. 2 (Pan) Obiect din metal ușor, în formă de sârmă curbată ca litera „V”, ascuțită la ambele capete și care servește radiesteziștilor la depistarea diferitelor surse energetice. 3 (Pan) Formație anatomică în formă de toartă sau de laț. 4 Fir de platină terminat cu un laț, care servește la însămânțarea germenilor în diferite medii de cultură. 5 (Teh) Conductor de cupru folosind ca vârf pentru pistolul electric de lipit.

apă sf [At: (a. 1591) ap. GCR I, 38/28 / S: appă / Pl: ape, (rar) apuri / E: ml aquo] 1 Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului. 2 (Îe) A cere pământ și ~ A cere supunere deplină din partea dușmanului (la vechii perși). 3 (Îe) A bate apa în piuă A spune mereu aceleași lucruri. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îe) Sângele ~ nu se face Sentimentul înrudirii de sânge nu slăbește sau nu se pierde niciodată. 6 (Îe) A nu avea (nici) după ce bea ~ A fi extrem de sărac. 7 (Îe) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de ~ A plăcea pe cineva foarte mult. 8 (Îe) A îmbăta pe cineva cu ~ rece A ameți pe cineva cu vorba. 9 (Îe) A fierbe pe cineva fără ~ A chinui pe cineva fără milă. 10 (Îe) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe ape A spăla în mai multe rânduri de apă. 11 (Îe) A face un lucru ~ A face un lucru să dispară. 12 (Îae) A fura un lucru. 13 (Îe) A fi (toți) o ~ A fi (toți) la fel. 14 (Îe) A face o ~ (din toate) A șterge toate deosebirile. 15 (Îe) A scoate ~ din piatră (seacă) A realiza un lucru imposibil. 16 (Îae) A fi foarte ingenios. 17 (Îe) A scrie pe ~ A da uitării. 18 (Îae) A nu ține cont (de ceva). 19 (Îe) A duce ~ cu ciurul A face încercări zadarnice. 20 (Îe) A căra ~ la puț A face încercări zadarnice. 21 (Îe) A face cuiva ~ A omorî pe cineva. 22 (Îe) A face ~ unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfințească. 23 (Îe) A da ~ la șoareci A plânge. 24 (Îs) ~ dulce (în opoziție cu apa sărată a mărilor) Apă de băut cu conținut scăzut de sare (din râuri sau lacuri). 25 (îas) Apă potabilă. 26 (Mar;^[1] Trs; îs) ~ poleită Apă care conține aur. 27 (Îs) ~ aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe). 28 (Îs) ~ moale (în opoziție cu ~ aspră) Apă de ploaie, bună de spălat. 29 (Îs) ~ goală (sau chioară) Apă curată, neamestecată cu vin. 30 (Fig; îas) Ciorbă subțire, fără zarzavat sau came. 31 (Fig; îas) Lucru fără valoare. 32 (Îs) ~ minerală Apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, având proprietăți terapeutice. 33 (Îs) ~ ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni. 34 (Îs) ~ vie Apă despre care se spune în basmele populare că învie morții. 35 (Îs) ~ moartă Apă care poate omorî pe cineva. 36 (Îs) Apa morților Fata morgana Vz morgana. 37 (Îs) ~ mare (sau sfințită) Agheasmă. 38 (îc) ~-botează Bobotează. 39 (Îs) ~ molinzată Apă sfințită. 40 Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc. 41 (Complinit prin râu, izvor, mare etc.) întreaga masă de apă (1) a râului, a izvorului, a mării etc. 42 (Lpl) Valuri unde. 43 (Îs) ~ curgătoare Apă (40) care curge (râu, izvor, fluviu etc.). 44 (Îs) ~ stătătoare Apă (40) care nu curge (baltă, lac, mare etc.). 45 (Îs) ~ lină Apă (40) care curge încet, fără valuri. 46 (Îs) ~ repede Apă (40) (de munte) care curge repede. 47 (Îs) ~ adâncă Om potolit în aparență, dar cu o fire ascunsă. 48 (D. o apă curgătoare; îe) în susul apei în partea superioară a cursului apei. 49 (D. o apă curgătoare; îe) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei. 50 (Îe) A ști (sau a vede) în ce ~ (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. 51 (Îe) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui. 52 (Îe) Toți se scaldă într-o ~ Toți sunt deopotrivă. 53 (Îe) A pluti în apele cuiva A fi de aceeași părere cu cineva. 54 (Îe) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale A nu se simți bine. 55 (Îae) A fi abătut. 56 (Îae) A fi prost dispus. 57 (Îe) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale A nu fi în toate mințile. 58 (Îe) A-i veni cuiva ~ la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 59 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa (de la moară) A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 60 (Îae) A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. 61 (Îe) A scăpa căciula pe ~ A pierde ocazia. 62 (îlav) Ca pe ~ (sau ca apa) în mod curgător, fluent. 63 (îal) Pe de rost. 64 (Îe) A pescui în ~ tulbure A profita în urma unei situații confuze. 65 (îsp; îs) Apa sâmbetei Râu care curge pe o câmpie stearpă aflată în jurul iadului și care se revarsă în iad. 66 (Îs) Apa duminicii Râu mare și limpede care curge pe câmpiile din jurul raiului și care se revarsă în rai. 67 (Îe) A se duce pe apa sâmbetei A se distruge. 68 (Îae) A se pierde. 69 (Îe) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei Lua-te-ar dracul. 70 (Îe) A închega apele A face să înghețe apele sau să stea pe loc. 71 (Îe) Minte de încheagă (sau îngheață) apele Spune minciuni mari. 72 Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. 73 (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. 74 (Îs) ~ de sodă Sifon. 75 (Îs) ~ gazoasă Sifon. 76 (Îs) ~ oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa (1) obișnuită și care are proprietăți dezinfectante și decolorante. 77 (Îs) ~ de clor Soluție slabă de clor cu apă (1) folosită ca dezinfectant și decolorant. 78 (Îs) ~ de brom Soluție de brom în apă (3,5%) folosită ca decolorant și (rar) dezinfectant. 79 (D. produse industriale, farmaceutice etc.) Indică starea lichidă a preparatului. 80 (Îs) ~ acră Apă minerală. 81 (Chm; îs) ~ regală Amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă aurul și platina. 82 (Chm; îs) ~ tare Acid azotic diluat cu apă (1) folosit în tinichigerie pentru lipit. 83 (Îs) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin. 84 (Mol; îc) ~-de-nimic Preparat pentru tuse. 85 (îc) ~-de-oase Iodură de potasiu. 86-88 (Fig) Denumire a unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). 89 (Pfm; îe) A-i lăsa (cuiva) gura ~ (după ceva) A avea poftă de ceva. 90 (îae; fig) A dori ceva foarte mult. 91 (Reg; îe) Te-a trecut ~ sub limbă sau îți îngheață apa sub limbă E ger mare. 92-94 (Pop; îe) A lăsa ~ (unui animal) A sparge (sau a înțepa) o bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea. 95 (Fig; îe) A lăsa ~ cuiva A scoate cuiva o idee greșită din cap. 96 (Pfm; îe) A fi (numai) (o) ~ A fi foarte transpirat. 97 (Pat; pop) Dropică. 98 (Pop; îe) A avea ~ la cap A fi hidrocefal. 99 (Fig; îae) A fi prost. 100 (Pop; la vite și cai) Umflătură plină cu lichid a picioarelor de la genunchi în jos. 101 (Pop; îe) Are ~ la picioare Se spune despre cineva care alunecă și cade mereu. 102 (Înv; îc) Apa trândului Dizenterie. 103 (Pop; îc) ~ albă Cataractă. 104 (Pop; îc) ~ neagră Glaucom. 105 Dans popular românesc la nunțile țărănești Si: găleata. 106 Melodia după care se execută acest dans. 107 (Reg) Rană. corectat(ă)

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, Î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, rîul și fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 °C; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 °C). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.

blond-platinat, -ă adj. Blond cu reflexe argintii ◊ „Neluând în seamă și latura educativă în prezentarea și ținuta păpușilor, I.I.S. «Arădeanca» își prezintă modelele cu o coafură foarte «modernă» în care abundă culoarea blond-platinat.” R.l. 28 IX 66 p. 2 (după fr. blond-platiné)

BOPHUTATSWANA, bantustan în N Rep. Africa de Sud, constituit în rep. independentă în 1977 (nerecunoscută de O.N.U.); 40, 3 mii km²; 2 mil. loc. (1988). Centru ad-tiv: Mmabatho. Limba: tswana. Expl. de platină, cromite, diamante, vanadiu și azbest. Agricultură și creșterea animalelor.

BOTEV, cel mai înalt vf. din masivul Stara Platina (Balcanii Centrali). Alt.: 2.376 m. Pante repezi, acoperite cu pășuni alpine.

ca¹ [At: COD. VOR. 144/5 / E: ml quam] 1 av Exprimă asemănarea dintre două obiecte, ființe, idei, situații etc. Si: la fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e) Alb ca neaua. 2 av (Îlav) Ieri ca (și) astăzi Totdeauna (1). 3 av (Îlav) Ca și cum Parcă. 4 av Exprimă aproximația Si: aproximativ, cam, aproape Ca la cinci metri. 5 av Intră în structura gradului comparativ al adjectivelor și adverbelor Si: decât Mai înalt ca tine? 6 av În felul... 7 av Cum e obiceiul, cum se știe Si: precum. Femeia, de, ca femeia: minte scurtă, poală lungă. 8 av (Îlav) Toate ca toate, dar... Toate le înțeleg, dar... 9 av În calitate de... A venit la noi ca profesor. 10 av În loc de Si: drept... folosind ca accelerator de reacție vanadiul suflat pe platină. 11 av (Îlav) Ca ce? Pentru ce? 12 av (Îal) Cu ce scop? 13 av În ce privește... Ca formă, lucrarea este bine realizată. 14 av Ca apozem, înaintea unor enumerări: În subsolul patriei se găsesc bogății ca: aur, argint, cupru etc. 15 i (Reg) Ia! Ca dă-te mai încoace și mai spune o dată.

CACAVELA, Ieremia (1643- după 1698, n. Creta), călugăr erudit grec. Preceptor al lui D. Cantemir. A scris un tratat de logică și a tradus scrieri telogice și istorice, printre care „Viața papilor” de Platina.

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

CANDELĂ² (< fr.) s. f. Unitate de măsură pentru intensitatea luminoasă (simbol: cd), egală cu intensitatea luminoasă emisă pe o anumită direcție, la temperatura de solificare a platinei și la presiunea atmosferică normală, de către suprafața unui radiator integral (corp negru) cu aria de 1/600.000 m², perpendiculară pe direcția respectivă.

CANDELĂ s.f. Unitate internațională pentru măsurarea intensității fluxului luminos, egală cu a 60-a parte din intensitatea luminoasă a unui centimetru pătrat de corp absolut negru la temperatura de solidificare a platinei. [< fr., it. candela].

CANDELĂ s. f. unitate de măsură a intensității luminoase, a 60-a parte din intensitatea luminoasă a unui cm² de corp absolut negru la temperatura de solidificare a platinei. (< fr., lat. candela)

CĂLĂREȚ, -EAȚĂ, călăreți, -e, s. m. și f. I. 1. Persoană care călărește; amator sau specialist în călărie. Auzi trecind un călăreț, îl auzi cum cotește pe după dealul Merilor. CAMILAR, TEM. 130. Din Poienița vine domol la vale un călăreț tînăr, în buiestru țăcănit. CARAGIALE, O. I 368. Domnișoara, prima și ultima călăreață de forță a companiei, dă tîrcoale în arenă pe veteranul ei armăsar alb. CARAGIALE, N. F. 71. Precum gîndesc, Meleli va cîștiga, căci e bun călăreț. NEGRUZZI, S. I 40. 2. (Învechit, la masculin) Soldat din cavalerie; călăraș. [Calul] era demult deprins cu șaua și știa chiar ceasul de dimineață la care pornea înspre cîmp ca să-și poarte călărețul prin fața regimentului. GÎRLEANU, L. 33. A venit un tîlhar de general, cu un regiment de călăreți, și toate oalele mi le-a spart. RETEGANUL, P. II 20. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. A trimis pe loc pre căpitanul Turculeț c-o strajă de călăreți. NEGRUZZI, S. I 170. ◊ (Adjectival) Plecă... luînd cu dînșii și mai mulți ostași călăreți și înarmați. ISPIRESCU, L. 134. Garda călăreață nu știm de cît era. BĂLCESCU, O. I 14. II. (Numai la m.) Denumire dată unor piese și instrumente: a) numele unor piese mici de fier, prin care se trec firele la războiul de țesut; b) piesă mică de fir de platină, care se așază pe brațele unei balanțe analitice pentru a obține echilibrul balanței; c) (la pl.) armaturi scurte într-o piesă de beton armat.

CĂLĂREȚ, -EAȚĂ, călăreți, -e, s. m. și f. I. S. m. și f. Persoană care călărește. ♦ (Înv.) Călăraș. II. S. m. Denumire dată unor piese și instrumente: a) numele unor mici piese de fier prin care se trec firele la războiul de țesut; b) piesă mică de fir de platină, care se așază pe brațele unei balanțe analitice pentru a obține echilibrul; c) (la pl.) armături scurte într-o piesă de beton armat. – Lat. *caballaricius.

COLUMBIA, stat în NV Americii de Sud; 1,14 mil. km²; 32,3 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Bogotá. Orașe pr.: Medellin, Cali, Baranquilla. Este împărțit în 23 departamente, patru intendencias, cinci comisarias și un district special. În vest se află M-ții Anzii Columbieni, cu cordilierele Occidentală, Centrală și Orientală, iar în E se dezvoltă cîmpia joasă, întinsă, a Amazonului, acoperită de savane și păduri ecuatoriale. În N cîmpia dintre Anzi și țărmul M. Caraibilor, bine populată, dominată de masivul muntos izolat Sierra Nevada de Santa Marta (5.775 m alt. max. din C.). Climă caldă și umedă, moderată de altitudine în reg. muntoasă. Expl. de petrol (20,4 mil. t, 1989), gaze naturale, aur (26.546 kg, 1987), huilă (14,6 mil. t, 1987), platină, min. de fier, argint, fosfați, sulf, sare, caolin (1,2 mil. t, 1979) ș.a. Terenurile cultivate (4,7% din suprafața țării) sînt ocupate de plantații de cafea (975 mii ha, 664 mii t 1989, locul 2 pe glob), trestie de zahăr (26 mil. t, 1989), banane (3,8 mil. t, 1989) și cacao; se mai cultivă orez (1,9 mil. t, 1989), porumb, bumbac (320 mii t, 1989), tutun, cartofi, soia, manioc ș.a. Se cresc bovine (24,7 mil. capete, 1989), porcine (2,6 mil. capete, 1989), ovine (2,7 mil. capete, 1989). Pescuit: 84,8 mii t (1988). Ind. produce energie electrică (35,4 miliarde kWh, 1987), produse petroliere, oțel, ciment (6,3 mil. t, 1988), autovehicule (60,9 mii buc., 1988), îngrășăminte chimice, cauciuc, hîrtie, țesături, țigarete, zahăr ș.a. C. f.: 3,4 mii km. Căi rutiere: 106,2 mii km. Flota maritimă comercială: 585 mii t (1988). Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă cafea (c. 1/3), petrol și produse petroliere (c 1/4), cărbuni, banane, flori, textile ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 40%), produse chimice, produse siderurgice, produse agroalim. ș.a. – Istoric. Populat din timpuri străvechi de triburi de amerindieni, terit. C. a fost cucerit la începutul sec. 16 de spanioli, care au înființat aici (1538) colonia (din 1718 viceregat) Noua Granadă. În cursul Războiului pentru Independența Coloniilor spaniole din America (1810-1826) a fost adoptată, la Bogotá, Declarația de Independență (1813). Din 1819 Noua Granadă a făcut parte din Republica federativă Marea Columbie pînă în 1830, cînd s-a constituit Republica Noua Granadă. În 1863 a fost proclamată constituirea Statelor Unite ale Columbiei (din 1886, Republica Columbia). În scopul obținerii zonei viitorului Canal Panamá, S.U.A. au organizat în 1903 o lovitură de stat în prov. Panamá, în urma căreia aceasta s-a despărțit de C. După cel de-al doilea război mondial viața politică s-a caracterizat prin încordări și confruntări, care din anii ’60 au luat și forma activităților de gherilă, Din 1958 s-au succedat la guvern partidele conservator și liberal. Din 1989, autoritățile au declanșat o campanie energică împotriva cartelurilor producătorilor de droguri, care au ripostat prin acte teroriste. Șeful statului și al cabinetului este președintele republicii, Organul legislativ este Congresul Național.

COMPLÉX -Ă (< fr., lat.) adj., s. n. I. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (MAT.) Număr c. = pereche de numere reale; pentru numerele complexe operațiile de adunare și înmulțire se definesc astfel: (a,b) + (c,d) = (a+c, b+d); (a,b) • (c,d) = (ac-bd, ad+bc). N.c. (0,1) se numește unitate imaginară și se notează cu i. Forma algebrică a n.c. (a,b) este a+b • i. Numerele b • i se numesc imaginare ∏. s. n. 1. Întreg format din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucru. ♦ (CHIM.) Combinație complexă. ◊ Complecși π = combinații complexe ale unor metale tranziționale (fier, cupru, argint, paladiu, platină etc.) cu hidrocarburi; au importanță teoretică pentru studiul legăturilor chimice. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale sau comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop (ex. c. școlar, c. pentru industrializarea lemnului, c. comercial). ◊ C. zootehnic = sistem de exploatare format din mai multe adăposturi pentru animale în care procesele de muncă (hrănire, întreținere, muls, asigurarea condițiilor de microclimat) sînt mecanizate sau automatizate. C. mai cuprinde silozuri, fînare, magazii etc., precum și terenul necesar asigurării bazei furajere. C. de lansare = cosmodrom. ♦ C. sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 2. (În psihanaliză) Ansamblu de tendințe inconștiente, formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. C. de inferioritate = termen introdus de A. Adler pentru a desemna sentimentul de neîncredere în forțele proprii format în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. și care trezește tendința de compensare. C. lui Oedip = disponibilitate afectivă de atașare excesivă a copilului față de părintele de sex opus și de aversiune față de părintele de același sex considerat ca rival. 3. (MED.) C. primar = unitate morfopatologică întîlnită în tuberculoza pulmonară și care cuprinde leziunea de inoculare, adenopatia și limfagita. 4. (PEDOL.) C. adsorbativ al solului = ansamblu de compuși din sol cu suprafața activă, capabili să manifeste fenomenul de adsorbție. Se compune din substanțe minerale, organice și organo-minerale ce provin din dezagregarea rocii-mame și consecutiv acțiunii microorganismelor asupra materiilor organice din sol. 5. C. fizico-geografic, totalitatea elementelor și fenomenelor fizico-geografice de pe un terit., legate între ele prin relații reciproce și care dau specificul peisajului geografic al unității respective.

control sn [At: DICȚ. / V: (Trs) ~ă sf / Pl: ~oale și (înv) ~uri / E: fr controle] 1 Verificare permanentă sau continuă a unei activități, situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. 2 (Îs) Lucrare de ~ Lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. 3 Supraveghere economică sau politică. 4 (Îs) ~ monetar Măsuri destinate să asigure buna circulație a monedelor. 5 (Îs) Cifră de ~ Exponent care indică limitele cantitative ale producției. 6 (Îs) Punct de ~ Loc fix la marginea unui oraș, țări etc. unde organele autorității supraveghează respectarea formalităților legale de către călători. 7 Supraveghere continuă, morală sau materială. 8 (Iuz; îs) ~ obștesc Formă de control social specifică fostelor țări socialiste. 9 Stăpânire. 10 (Trs) Cercetare amănunțită. 11 Stăpânire a propriilor gesturi și mișcări. 12 Instituție sau gmp de persoane care supraveghează anumite activități. 13 (Nob) Registru dublu de verificare a altuia. 14 (Lpl) Registru de evidență a personalului și a animalelor dintr-o unitate militară. 15 (Îc) -șah Metodă de verificare în care conturile debitoare se pun în prima rubrică, iar conturile creditoare corespondente în rubricile ce urmează. 16 Semn care se pune pe obiectele de aur, argint sau platină ca dovadă că au fost plătite statului taxele pentru posesia legală a acestora. 17 (Elt; îs) ~ de poziție Aparat care indică ocuparea poziției comandate dintr-un post de supraveghere sau de comandă a dependențelor electrice. 18 (Îs) ~ de volum Dispozitiv pentru menținerea constantă a anumitor elemente ale recepției radioelectrice, independent de variația între anumite limite ale puterii recepționate.

cooperit sn [At: DEX² / E: eg cooperite] Sulfură naturală de platină.

COOPERÍT s. m. Sulfură naturală de platină, de culoare brună-cenușie, cu luciu mat. Constituie principalul minereu de platină.

CORDILIERI, Munții ~, cel mai lung lanț muntos de pe glob (c. 18.000 km), situat de-a lungul țărmurilor vestice ale Americii de Nord și de Sud (Anzi), constituit din două șiruri paralele. Alt. max.: 6.193 m (vf. McKinley), în America de Nord și 6.959 (vf. Aconcagua), în America de Sud. Lățime max.: c. 1.600 km în America de Nord și c. 900 km în America de Sud. Supr. totală: c. 90 mii km². Formează cumpăna de ape dintre oceanele Atlantic și Pacific. Circa 80 de vulcani activi. În depr. intramontane se află deșerturi și semideșerturi întinse. Bine împăduriți. Expl. de min. de cupru, aur, argint, cositor, plumb, platină, salpetru, petrol și cărbune.

*creuzét n., pl. e (fr. creuset). Chim. Oală de lut, de fer, saŭ de platină de topit orĭ de calcinat unele substanțe.

DALIDA (pe numele adevărat Jolanda Gigliotti) (1937-1987), cântăreață franceză de muzică ușoară, de origine italiană. Stabilită în Franța (1955). Carieră îndelungată cu succese în film, în concerte și imprimări (discuri de aur și de platină).

DÍLVER (< fr. {i}; {s} Dilver) s. n. Aliaj fier-nichel, cu un coeficient de dilatare termică egală, la variații mari de temperaturi, cu cel al sticlei și al platinei, folosit la fabricarea electrozilor, pentru becuri electrice, tuburi electronice etc.

DISC¹ (< fr., lat.) s. n. 1. Obiect plat cu contur circular (ex. d. cu carne, d. de frână, d. divizor etc.). ◊ D. de apel = dispozitiv al aparatului telefonic automat, având rolul de a forma numărul de apel spre central automată. ◊ D. stroboscopic = rondela circulară cu sectoare albe și negre, utilizată pentru verificarea turațiilor și a frecvenței unui element în rotație. ◊ Discul lui Newton = d. împărțit în mai multe sectoare, pe care sunt reproduse culorile spectrului solar; prin rotire rapidă, discul apare alb (sau gri), demonstrându-se astfel sinteza luminii albe din componente de diverse culori. 2. Semnal mobil (de formă circulară) folosit la căile ferate pentru a indica reducerea vitezei în stații sau acolo unde calea ferată este slabă. 3. (SPORT) Placă circulară din lemn sau alt material, de forma unei lentile biconvexe, cu care se efectuează aruncări la distanță; are 2 km pentru bărbați și 1 kg pentru femei. ♦ Probă de aruncare în atletism, care constă în aruncarea discului (3). 4. Placă circulară din material plastic, cu diametrul de 30, 25 sau 17 cm și cu turația de 78, 45, 33^1/3 sau 16^2/3 rot/min., care servește la înregistrarea și la reproducerea sonoră a muzicii, a pieselor de teatru, a lecțiilor, a conferințelor etc. ◊ D. compact v. compact disc. ◊ D. de aur, distincție inițiată în 1958 de R.I.A.A. (Record Industry Association of America) pentru a marca vânzările discografice deosebite (peste 1 mil. de discuri „single” sau peste 500.000 de discuri „LP” / „Long Play” vândute dintr-un singur titlu; în Franța și Marea Britanie d. de a. se acordă pentru 500.000 discuri „single” și peste 100.000 „LP”). Ulterior, au apărut „d. de argint” și „d. de platină” (în S.U.A. d. de platină se acordă pentru 2 mil. de discuri „single” și 1 mil. discuri „LP”). ◊ (INFORM.) Pachet de discuri = un număr de 6 sau 11 discuri coaxiale pe care se înmagazinează informație. ◊ Unitate de discuri = periferic de intrare și ieșire de date memorate pe discuri magnetice. ◊ D. flexibil = dispozitiv pe care se scrie sau de pe care se citește informația, constând dintr-o placă circulară din material plastic, acoperită cu un material ușor magnetizabil; dischetă. ◊ D. magnetic = dispozitiv de memorare a datelor, constând dintr-un d. metalic, acoperit pe ambele fețe cu material magnetic, datele memorate fiind aranjate sub formă liniară pe piste concentrice. ◊ D. fix (d. dur) = d. magnetic fixat în microcalculator, având o mare mare capacitate de memorare și o viteză de lucru relativ mare decât a dischetelor, dar mult mai mică decât a memoriei centrale; d. Winchester. 5. (BIOL.) D. embrionar = formație a embrionului în stadiu de blastulă la rechini, pești osoși, reptile și la păsări; bănuț (2). 6. (ANAT.) D. intervertebral = cartilaj fibroelastic interpus între corpurile a două vertebrate alăturate și contribuind la solidarizarea lor.

* disociéz v. tr. (lat. dissociare. V. asociez). Separ elementele asociate: platina disociază aburu de apă. Scot o persoană dintr’o asociațiune. V. refl. Ies dintr’o asociațiune. – Și dezasociez.

DRAGĂ, drage, s. f. 1. Instalație plutitoare cu care se sapă sub apă și se scoate materialul săpat sau cu care se scot și se spală minereurile de aur, cositor și platină. O dragă gigantică lucra adîncind canalul navigabil. BART, E. 110. 2. Instrument constînd dintr-un fel de sac sau plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. Crustaceii prinși cu draga sînt mult mai greu de ales. FAUNA R.P.R. Î. I 160. 3. Dispozitiv cu care se înlătură de pe o cale navigabilă minele depuse în timp de război. Dragă de mine.

duble sn [At: DEX / Pl: (nob) ~uri / E: fr doublé] 1-2 (Obiect de metal) placat cu un strat subțire de aur sau de platină.

* dúctil, -ă adj. (lat. dúctilus, d. dúcere, a duce, a trage). Fiz. Care poate fi tras (lungit) în fire foarte supțirĭ cînd îl bațĭ cu cĭocanu, ca auru, platina ș.a. – Obișnuĭt, dar fals, ductíl (după fr.).

DUNÍT (< fr. {i}; {s} engl. Dun [Mountains] „[Munții] Dun”) s. n. Rocă magmatică intruzivă, ultrabazică, de culoare galben-verzuie, constituită din olivină și cromit. Reprezintă minereu pentru extragerea cromului și a platinei native pe care o conține uneori.

electrocauter sn [At: LTR² / P: ~ca-u~ / Pl: ~e / E: fr électrocautère] Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la o extremitate cu un fir de platină adus la incandescență cu ajutorul curentului electric.

eudiometru sn [At: I. GOLESCU, C. / P: e-u-di-o~ / Pl: ~re / E: fr eudiomètre] Aparat alcătuit dintr-un tub de sticlă gradat, cu doi electrozi de platină, folosit la analiza volumetrică a gazelor sau la sinteza unor substanțe gazoase cu ajutorul descărcărilor electrice.

EUDIOMETRU, eudiometre, s. n. Aparat alcătuit dintr-un tub de sticlă gradat, cu doi electrozi de platină, folosit la analiza volumetrică a gazelor sau la sinteza anumitor substanțe gazoase cu ajutorul descărcărilor electrice. [Pr.: e-u-di-o-] – Din fr. eudiomètre.

EUDIOMETRU, eudiometre, s. n. Aparat electric alcătuit dintr-un tub de sticlă gradat, cu doi electrozi de platină, folosit la analiza volumetrică a gazelor sau la sinteza anumitor substanțe gazoase cu ajutorul descărcărilor electrice. [Pr.: e-u-di- o-] – Din fr. eudiomètre.

GWERU (GWELO), oraș în centrul Rep. Zimbabwe, pe râul omonim; 79 mii loc. (1987). Nod de comunicații. Expl. de aur, nichel, platină, azbest, cromite. Prelucr. metalelor, ciment, produse textile și alim. Oțeluri speciale. Centru agricol.

HISPANIOLA (ESPAÑOLA), insulă în arh. Antilele Mari, despărțită de Cuba prin str. Windward și de ins. Puerto Rico prin str. Mona; 76,2 mii lm²; 13 mil. loc. (1990). În partea de E a ins H. (c. 2/3) se află Rep. Dominicană, iar în cea de V (c. 1/3), Rep. Haiti. Orașe pr.: Santo Domingo, Port-au-Prince, Santiago, Cap-Haïtien. Relieful cuprinde patru culmi muntoase orientate NV-SE, care închid depr. alungite. Alt. max.: 3.175 m (Pico Duarte). Climă tropicală. Expl. de bauxită, platină, cupru, mercur. Plantații de cafea, cacao, trestie de zahăr și culturi de tutun, bumbac, orez, manioc, batate. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb (1492), H. a constituit centrul stăpânirii spaniole în Indiile de Vest. Ocuparea de către francezi, în sec. 17, a părții occidentale a insulei a fost recunoscută prin Tratatul de la Ryswick (1697). În urma Tratatului franco-spaniol de la Basel (1795), Franța a primit partea spaniolă din H. Vechea denumire: Haiti.

iridiu sn [At: MDT / V: ~m / Pl: ? / E: fr iridium] Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, folosit la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice.

iridiu n. metal alb, descoperit în mineraiurile de platină.

IRIDIU s. n. Metal greu, alb-argintiu, mai dur decît platina, cu temperatura de topire foarte înaltă; se întrebuințează, în stare pură, la fabricarea unor aliaje speciale. – Variantă: iridium (BARANGA, I. 169) s. n.

IRÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410°C, p. f. 4.130°C); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate și rezistență chimică, întrebuințat la confecționarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutăți și lungimi (în aliaj cu platina), a vârfurilor de peniță pentru stilouri (în aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant în 1804.

IRIDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].

IRIDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)

*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V. iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într’unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.

JACKSON [dʒæksn], Michael Joseph (1958-2009), solist vocal și compozitor american. Super-vedetă a muzicii pop. S-a impus prin interpretarea originală a repertoriului („Thriller”, „Bad”, „Dangerous”), crearea unei atmosfere de spectacol electrizante, jocul său de scenă, dansul expresiv și dinamic. Coautor al spectacolului „We are the world”. Discuri de aur și platină, premii Grammy.

KILOGRÁM (< fr. {i}) s. n. Unitate de măsură a masei (simbol: kg), egală cu masa etalonului format dintr-un cilindru de platină aliată cu iridiu, denumit „kilogram internațional” și păstrat la Sèvres (Franța); este aproximativ egal cu masa unui litru de apă. ◊ K. forță = unitate de măsură a forței (simbol: kgf), egală cu greutatea unui corp de masă de un kilogram, adică 9,81 N. ◊ K. forță-metru = unitate de măsură a energiei (simbol: kgf:m), egală cu 9,81 J. ♦ (Impr.) Litru.

KÓVAR s. n. Aliaj ternar cu compoziția 54% fier, 27% nichel și 19% cobalt; are coeficientul de dilatare termică egal cu al sticlei și al platinei și este folosit în fabricarea becurilor electrice, a tuburilor electronice etc.

LED ZEPPELIN, grup rock britanic. Format (1968) din Robert Plant (voce, muzicuță), Jimmy Page (chitară), John Paul Jones (bas, claviaturi) și John Bonham (baterie). Considerat inventatorul hard-rockului. Numeroase discuri de platină. Capodopera grupului este albumul „Led Zeppelin IV”, care cuprinde celebra baladă „Stairway To Heaven”. Se destramă în 1980, ulterior Page și Plant continuându-și cariera solo.

MAIEZĂ s.f. (Tehn.) Mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat. [Pron. ma-ie-. / < fr. mailleuse].

maieză sf [At: DN³ / P: ~ie-ză / Pl: ~ze / E: fr mailleuse] (Teh) Mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat.

MAIEZĂ s. f. mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat. (< fr. mailleuse)

MARCA vb. tr. 1. a însemna (un obiect, un animal) pentru a(-l) recunoaște; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil. 2. (fig.) a indica, a dovedi; a arăta, a proba. ◊ a remarca; a sublinia. 3. a delimita un teren, o cale rutieră sau navigabilă etc. 4. (sport) a supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive. 5. a înscrie unul sau mai multe puncte într-o competiție etc. (< fr. marquer, germ. markieren)

MARCA vb. I. tr. 1. A însemna (un obiect) pentru a(-l) recunoaște; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil. 2. (Fig.) A indica, a dovedi; a arăta, a proba. ♦ A remarca; a sublinia. 3. (Sport) A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive; a înscrie, a realiza un punct. [P.i. 3,6 -chează. / < fr. marquer, cf. it. marcare].

METÁL (< germ.) s. n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, care formează ioni pozitiv. Toate m. sunt solide la temperatura obișnuită, cu excepția mercurului, care este lichid. Cu oxigenul formează de obicei oxizi cu caracter bazic. ◊ M. alcalin v. alcalin. ◊ M. alcalino-pământos v. alcalino-pământoase. ◊ M. feros = material metalic ce cuprinde ca element de bază fierul (fonte, oțeluri). ◊ M. dur = aliaj cu duritate foarte mare, cu punct de topire ridicat. Conține, în general, carburi de crom, de wolfram, de titan etc. Se folosește la fabricarea sculelor așchietoare. ◊ M. prețios = denumire pentru unele metale nobile (aurul, platina, argintul). ◊ M. nobil = m. care se oxidează greu, foarte rezistent din punct de vedere chimic (ex. aurul, argintul, metalele din familia platinei). ◊ M. rar = m. relativ nou în tehnică, care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. În număr de peste 50, se deosebesc de m. r. ușoare, greu fuzibile, radioactive, disperse. Se folosesc în tehnica modernă ca atare sau în aliaje (ex. seleniul, germaniul, beriliul, molibdenul, wolframul, litiul actiniul, zirconiul, hafniul etc.). Conținutul de m.r. din scoarța Pământului (în raport cu masa ei) este de 0,53% (din care 0,41% revine titaniului). ◊ M. greu = metal cu greutate moleculară mare, în general toxic pentru plante și animale chiar în concentrații mici (ex. mercurul, cromul, cadmiul, plumbul, cuprul). ◊ M. nativ = m. prețios (aur, argint, platină) ce se găsește izolat în masa unui zăcământ primar sau aluvionar. Masa lui variază de la câteva grame până la câteva zeci de kilograme. Cea mai mare bucată de aur nativ a fost găsită în Austria (285 kg împreună cu cuarț). ◊ Metale tranziționale = elemente chimice care ocupă o poziție de tranziție între metale și nemetale (ex. actinoidele, lantanoidele etc.). Au unele proprietăți specifice comune (de ex., formează compuși complecși). Se mai numesc elemente tranziționale. ◊ Arta metalului = realizarea unor obiecte de artă din m. prin modelarea artistică a acestuia. Se obține prin ștemuire (obținerea unor piese decorative în relief), turnare (executarea unei sculpturi în metal după un mulaj în gips), feronerie (realizarea unor grilaje ornamentale, balustrade etc. prin ciocănire sau deformare plastică la cald) etc.

*metál n., pl. e, rar urĭ (lat. metallum, d. vgr. métallon. V. medalie). Chim. Corp simplu dotat cu o strălucire particulară numită luciŭ metalic, în general bun conductor de căldură și de electricitate și care posedă, pe lîngă asta, proprietatea de a da, combinîndu-se cu oxigenu, cel puțin un acid bazic: feru e metalu cel maĭ útil. – Toate metalele-s solide la temperatura ordinară, afară de mercur, care e lichid, și de idrogen, care e gazos. Principalele sînt: auru, argintu, platina, mercuru, cupru, aluminiu, feru, staniu, plumbu, zincu ș. a.

METALE. Subst. Metal. Metale alcaline; metale alcalino-pămîntoase; metale prețioase; metale nobile; metale tranziționale; metale feroase; metale neferoase; metale rare; metale dure. Aluminiu; amoniu; aramă, cupru; argint; aur; bariu; beriliu; bismut; cadmiu; calciu; ceriu; crom; galiu; hafniu; indiu; iridiu; kaliu, potasiu; litiu; mangeziu; mangan; mercur, hidrargir, argint-viu (pop.); molibden; natriu, sodiu; nichel; niobiu; osmiu; paladiu; platină; reniu; rodiu; rubidiu; ruteniu; scandiu; staniu, cositor; stronțiu; tantal; titan; toriu; tuliu; uraniu; vanadiu; widia; wolfram, tungsten; yterbiu; ytriu; zinc; zirconiu. Metalurgie; metalochimie, metalografie. Metalurgist, metalurg (rar); metalograf. Adj. Metalic; metalifer. Argentifer, argintos; aurifer; magnezic; manganic; manganos; mercuric; stanic; stanifer, stanos. Argintat; aurit, înaurit (pop.), întraurit (rar): cositorit; cromat; nichelat; platinat; zincat. Vb. A metaliza; a arămi; a arginta, a argintui (rar); a auri, a înauri (pop.), a întrauri (înv. și pop.); a cadmia; a croma; a platina; a cositori. V. minerale.

MÉTRU (< fr., lat.) s. m. 1. Unitate de măsură fundamentală pentru lungime (simbol: m); potrivit definiției adoptate în 1983 de Conferința XVII generală de măsuri și greutăți, m. este egal cu distanța parcursă de lumină în vid în 1/299.792.458 secunde. Prima definiție a m. ca „a zecea milioana parte din lungimea sfertului meridianului terestru” datează din 1791. În 1889, a fost definit ca „lungimea prototipului internațional”, de platină iradiată, denumit m. etalon, păstrat la Sèvres (Franța). În 1960, m. a fost definit ca fiind egal cu 1.650.763,73 lungimi de undă în vid ale radiației care corespunde tranziției atomului de kripton 86 între nivelele energetice 2p₁₀ și 5d₅. ◊ M. pe secundă (simbol: m/s) = unitate de măsură pentru viteză. ◊ M. pe secundă la pătrat (simbol m/s²) = unitate de măsură pentru accelerație. V. cub, pătrat. ♦ Riglă de lemn, de metal, de material plastic etc., care au, de regulă, lungimea de un m. (1) și sunt divizate în centimetri sau milimetri, servind la efectuarea măsurătorilor. ♦ Bucată de lemn (de foc) înaltă și lată de c. un m. 2. Grup de silabe, constituind unitatea de măsură a unui vers; p. ext., ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 3. (MUZ.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată, de obicei, de accente tari sau slabe.

MINDORO, insulă în arh. Filipine, la SV de ins. Luzon; 9,7 mii km². Oraș pr.: Calapan. Relief muntos cu alt. max. de 2.585 m (Mt. Halcón). Expl. forestiere; i de aur, platină și cupru. Orez, porumb. banane, cacao, trestie de zahăr.

* nóbil, -ă adj. (lat. nóbilis, ilustru, nobil, d. nóscere, a cunoaște. V. ignobil). Care face parte din clasa cea maĭ înaltă a societățiĭ: persoană nobilă. De nobil, boĭeresc: sînge nobil. Fig. Frumos, distins, elegant: aer, stil nobil. Generos, ĭertător: inimă nobilă. Metale nobile, auru, argintu, platina. Părțĭ nobile (ale corpuluĭ), inima, creĭeru ș.a. fără de care vĭața nu poate exista. S.m. Boĭer, aristocrat, om din cea maĭ înaltă clasă socială. Adv. Ca nobiliĭ, boĭerește, cu nobleță: a te purta nobil. V. blagorodnic, evghenist, patrician, magnat, hidalgo.

NOBIL² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește înalte calități morale; care are idei și sentimente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distincție; distins. Faptă ~ă. 3): Metale ~e metale prețioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se găsesc în cantități mici în atmosferă. 4) Care ține de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

OFIOLÍT (< fr.; {s} ofio- + gr. lithos „piatră”) s. n. Grupă de roci eruptive bazice și ultrabazice, formate în zonele mobile de geosinclinal. De o. sunt adesea legate genetic zăcăminte magmatice de crom, platină, titan, fier, nichel, cupru etc.

ONTARIO [ontæriou] 1. Lac în America de Nord, între Canada și S.U.A. la 75 m alt., cel mai mic din sistemul Marilor Lacuri. Supr.: 19.684 km²; lungime: 311 km; lățime max.: 85 km; ad. max.: 237 m. Legat de L. Erie prin râul Niagara; din el izv. fl. Sf. Laurențiu. Unit prin canale navigabile cu lacurile Erie și Huron și cu râurile Hudson și Ottawa. Pe malurile sale se află orașele canadiene Toronto, Oakville, Hamilton și Kingston și cel american Oswego. Constituie un sector un sector din sistemul navigabil al Marilor Lacuri. Descoperit în 1615 de francezul Étienne Brûlé. 2. Provincie în SSE Canadei, mărginită la N de G. Hudson și la S de Marile Lacuri; 1,1 mil. km²; 11,4 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Toronto. Expl. de nichel, uraniu, min. de fier, platină, aur, cupru, cobalt, plumb, zinc, sare. Ind. variată (metalurgie, constr. de avioane și automobile, ind. electrotehnică, alim., chimică etc.). Agricultură intensivă: grâu, sfeclă de zahăr, tutun, secară, legume ș.a.; creșterea animalelor.

OSMIRIDIU s.n. Aliaj de osmiu, iridiu, platină, rodiu și ruteniu, folosit la confecționarea vîrfurilor penițelor de stilou. [Pron. -diu. / < fr. osmiridium, cf. osm(iu) + iridiu].

OSMIRIDIU s. n. Aliaj de osmiu, iridiu, platină, rodiu și ruteniu, folosit la confecționarea vîrfului penițelor de toc rezervor.

osmiridiu sns [At: DL / E: fr osmiridium] Aliaj de osmiu, iridiu, platină, radiu și ruteniu, folosit la confecționarea vârfului penițelor de stilou.

OSMIRIDIU s. n. aliaj de osmiu, iridiu, platină, rodiu și ruteniu, folosit la confecționarea vârfurilor penițelor de stilou. (< fr. osmiridium)

OSMIU s.n. Metal alb și foarte dur, care se găsește în natură împreună cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium].

OSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, în natură împreună cu platina. (< fr. osmium)

OSMIU s. n. Metal dur de culoare cenușie-albăstruie, care se găsește în natură împreună cu platina; este nemaleabil și neductil, neputîndu-se prelucra decît în stare de pulbere; aliat cu iridiul are diverse întrebuințări în industrie.

*osmiŭ n. (d. vgr. osmé, miros, cin cauza mirosuluĭ particular al unuĭ oxid al său. V. izmă). Chim. Un metal bivalent care se află în mineralele de platină. Are o greutate atomică de 199.

PALADIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, folosit drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.

PALADIU¹ s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr. palladium].

PALADIU ¹ s. n. Metal alb-cenușiu din familia platinei, întrebuințat la prepararea unor catalizatori speciali sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie.

PALÁDIU¹ (< fr., engl. {i}) s. n. Element chimic (Pd; nr. at. 46, m. at. 106,42, gr. sp. 12,02, p. t. 1.554 °C, p. f. între 2.200 și 3.800 °C), metal alb-cenușiu, lucios, din familia platinei, foarte maleabil și ductil, având proprietatea de a absorbi hidrogenul. În combinații este divalent și, mai puțin, tetravalent; formează combinații complexe. Se întrebuințează sub formă de aliaje (la bijuterii, aparate chimice, proteze dentare) și drept catalizator de hidrogenare. A fost descoperit (1803) de W.H. Wollaston.

PALADIU² s. n. metal alb-argintiu, ductil și dur, din familia platinei. (< fr., lat. palladium)

paladiu² sni [At: STAMATI, D. / E: fr palladium] Metal alb-cenușiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, folosit drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei la fabricarea unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc.

PALADIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, întrebuințat drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.

PATZAICHIN, Ivan (n. 1949, sat Mila 23, jud. Tulcea), canoist român. Participant la cinci olimpiade, a devenit de patru ori campion olimpic la canoe-dublu (Ciudad de Mexico, 1968, München, 1972, Moscova, 1980, Los Angeles 1984), la canoe-simplu (München, 1972) și de șapte ori campion mondial (1970, 1973, 1977, 1978, 1979, 1982, 1983), de 25 de ori campion al României. În 17 ani de activitate a câștigat 34 de medalii în întrecerile internaționale. În prezent, antrenor al loturilor naționale de caiac-canoe ale României. Ordinul de platină (1990).

PERIDOTÍT (< fr. {i}) s. n. Rocă intrusivă ultrabazică, alcătuită în special din olivină, mai puțin din piroxeni, uneori din amfiboli, cromit, platină etc. Se transformă ușor în serpentin cu azbest.

placers (engl.), aluviuni purtătoare de min. grele de importanță economică (aur, diamant, platină, zircon, magnetit etc.) Pentru a avea calitatea de p. coloana de aluviuni (nisipuri, pietrișuri) trebuie să aibă o grosime de 10 cm, iar conținutul de metal – pe o grosime de cel puțin 30 cm – să fie de cca 70%. Cele mai cunoscute p. aurifere s-au descoperit în California, Africa de Sud; în România, s-au exploatat în Valea Arieșului, Mții Apus.

platin sn vz platină

platina [At: CADE / Pzi: ~nez / E: fr platiner] 1 vt A acoperi obiecte metalice sau alte materiale cu un strat subțire de platină (1). 2-3 vtr (D. femei) A(-și) decolora părul prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond foarte deschis.

platina (a ~) vb., ind. prez. 3 platinează

platina vb., ind. prez. 1 sg. platinez, 3 sg. și pl. platinează

PLATINA, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină, pentru a-i da aspectul platinei sau pentru a-i proteja suprafața, în special împotriva oxidării; a sufla cu platină. 2. A decolora prin mijloace chimice părul de pe cap dîndu-i o nuanță de blond foarte deschis.

A PLATINA ~ez tranz. 1) tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu platină (în scop protector sau/și decorativ). 2) (părul) A decolora dând culoarea blond-argintie (ca platina). /<fr. platiner

PLATINA vb. I. tr. 1. A acoperi cu un strat subțire de platină (un obiect metalic). 2. A decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. [< fr. platiner].

PLATINA vb. tr. 1. a acoperi cu un strat subțire de platină. 2. a decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. (< fr. platiner)

PLATINARE s.f. Acțiunea de a platina și rezultatul ei. [< platina].

platinare s. f., g.-d. art. platinării; pl. platinări

platinare s. f., g.-d. art. platinării; pl. platinări

PLATINARE, platinări, s. f. Acțiunea de a platina.

platinare sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~nări / E: platina] 1 Acoperire a metalelor sau a altor materiale cu un strat subțire de platină (1). 2 Decolorare a părului prin mijloace chimice, obținându-se astfel o nuanță de blond foarte deschis.

PLATINAT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină, suflat cu platină. ◊ (Despre păr) Blond-deschis, cu luciu de platină. Păr platinat.

platinat, ~ă a [At: C. PETRESCU, A. 460 / Pl: ~ați, ~e / E: platina cf fr platiné] 1 (D. metale sau alte materiale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1). 2 (Pex; d. obiecte) De platină (1). 3 (D. păr) Care este blond foarte deschis, cu luciu ca de platină (1). 4 (D. culoarea blondă) Foarte deschis, aproape alb. 5 (D. femei) Cu părul blond foarte deschis.

platină s. f., g.-d. art. platinei; (piese de mașini, laminate semifabricate) pl. platine; (chim.) simb. Pt

PLATINĂ s. f. 1. metal prețios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevăzut cu contacte electrice care comandă aprinderea în motoarele cu explozie. 3. piesă plană care intră în construcția anumitor aparate. (< fr. platine)

PLATINĂ, (2) platine, s. f. 1. Metal prețios, de culoare albă-cenușie, dur, inoxidabil, foarte rezistent la încălzire, din care se fac aparate de laborator, instrumente de precizie și unele obiecte de valoare. Observă că dansatorul Anei poartă la mîna stingă un lanț subțire de platină. C. PETRESCU, C. V. 202. ♦ Compus: negru-de-platină = platină sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. Platina microscopului.

platină.

PLATINĂ s.f. 1. Metal prețios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de formă plană care intră în construcția anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

PLATINĂ f. Metal nobil lucios, de culoare alb-argintie, maleabil și ductil, rezistent la acțiunea acizilor și la temperaturi înalte, având diferite întrebuințări. /<fr. platine

platină² (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. platinei; pl. platine

platină f. metal prețios de un alb cenușiu, întrebuințat la fabricarea vaselor de laboratorii.

platină¹ (element chimic) s. f., g.-d. art. platinei; simb. Pt

PLATINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

PLÁTINĂ (< fr.) s. f. I. Element chimic (Pt; nr. at. 78, m. at. 195,09, m. sp. 21,45, p. t. 1.774°C, p. f. c. 3.800°C); metal prețios, alb-cenușiu, lucios, dur, foarte maleabil și ductil. Se găsește în natură în stare nativă, aliat în special cu celelalte metale platinice. Este inoxidabil și foarte rezistent la acțiunea acizilor. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate de laborator, instrumente de precizie, a bijuteriilor, în tehnica dentară, drept catalizator etc. Este cunoscut din sec. 16. În stare pură a fost obținut, în 1803, de W.M. Wollaston. ◊ Negru de p. = pulbere de p. folosită în industrie. II. 1. (La pl.) Piese de contact (ploturi) în formă de pastile solidarizate cu ciocănelul și respectiv contraciocănelul ruptorului de la echipamentul de aprindere al unui motor cu electroaprindere. 2. (FIZ.) Piesă în formă plană, fabricată din (sau aliaj de) platină, care intră în construcția unor aparate (ex. microscopul) și pe care se așază obiectele studiate.

platină sf [At: LAZĂR, P. T. 52/24 / V: platin sn / A și: (rar) platină / Pl: ~ne / E: fr platine] 1 Metal prețios, cu luciu caracteristic, element chimic de culoare albă-cenușie, dur, inoxidabil și foarte rezistent la căldură, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, instrumente de precizie, obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. 2 (Îs) Negru de ~ Platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 3 Piese de mașini care altădată se fabricau din sau cu platină (1). 4 Piese de mașini care au luciul caracteristic platinei (1). 5 Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, folosit ca materie primă la laminarea tablei subțiri.

PLATINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

platină

*platínă f., pl. e, ĭ (fr. platine, d. sp. platina, mineral de platină, și platino, platină, d. plata, argint: it. plátino, ngr. plátina). Un fel de metal alb cenușiŭ, cel maĭ greŭ și maĭ inalterabil din toate. – Și plátină (după ngr.). – Platina, care se află aliată cu alte metale (iridiŭ, paladiŭ) în nisipurile produse pin dezagregarea rocelor vechĭ, e moale, dúctilă, maleabilă și foarte tenace (densitatea 21, 4; greutatea atomică 194, 3). Se topește la 1775 și absoarbe oxigenu, ca și argintu. Nu se oxidează la nicĭ o temperatură și rezistă acțiuniĭ multor acide. De aceĭa, fiind-că se topește și se alterează așa de greŭ, se întrebuințează la făcut vase în care se pot efectua reacțiunĭ la o temperatură înaltă saŭ cu niște anumite acide, precum și la construirea multor aparate de preciziune. A fost descoperită la 1735 în nisipurile aurifere ale unuĭ rîŭ din America de Sud.

PLATINIC ~că (~ci, ~ce) (despre minereuri) Care conține platină. /<fr. platinique

platinifer, ~ă a [At: CADE / Pl: ~i, ~e / E: fr platinifère] (D. terenuri) 1 Care conține platină (1) Si: platinic (1), platinos (1). 2 (Pex) Care este bogat în platină (1) Si: platinic (2), platinos (2).

PLATINIFER, -Ă adj. care conține platină. (< fr. platinifère)

PLATINIFER, -Ă adj. Care conține platină. [< fr. platinifère].

platinit sn [At: ENC. TEFTN. I, 402 / V: ~ă sf / Pl: ? / E: fr platinite, ger Platinit] Aliaj de oțel cu o cantitate mare de nichel, având un coeficient de dilatație termică egal cu cel al platinei (1) și al sticlei, folosit la fabricarea electrozilor unor lămpi electrice, la unele piese de radio etc.

PLATINOID s.n. Aliaj de zinc, cupru, nichel și tungsten, cu aspect și duritate de platină. [Pron. -no-id. / < fr. platinoïde].

PLATINOID s. n. aliaj de zinc, cupru, nichel și tungsten, cu aspect și duritate de platină. (< fr. platinoïde, germ. Platinoid)

PLATINOÍDE (< fr.) s. n. pl. Nume generic dat elementelor care au proprietăți asemănătoare cu platina (ex. iridiu, osmiu, paladiu, rodiu, ruteniu) și care îi sunt asociate în zăcământ.

PLATINOS, -OASĂ adj. de natura platinei. (< fr. platineux)

PLATINOTIPIE s. f. procedeu de imprimare fotografică pe baza acțiunii luminii asupra sărurilor de platină. (< fr. platinotypie)

PLATINOTIPIE s. f. Procedeu de imprimare fotografică bazat pe acțiunea luminii asupra sărurilor de platină.

PLATINOTIPIE s.f. Procedeu de imprimare fotografică pe baza acțiunii luminii asupra sărurilor de platină. [Gen. -iei. / < fr. platinotypie].

PLOMBĂ, plombe, s. f. Material special folosit de dentiști pentru a astupa caria unui dinte, după ce acesta a fost tratat medical; (concretizat) carie astupată în acest fel și materialul folosit pentru aceasta. Buzele subțiri dezveleau cîteodată dinții lungi și lați, ca semințele de floarea-soarelui, pe alocuri tărcați de platina plombelor. C. PETRESCU, A. 421.

POLI- „mult, complex, numeros, supranumerar”. ◊ gr. polys „mult, numeros, abundent” > fr. poly-, engl. id., germ. id., it. poli- > rom. poli-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini numeroși; ~adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite în fascicule prin filamentele lor; sin. poliadelfic^[1]; ~aden (v. -aden), adj., cu glande numeroase; ~adenie (v. -adenie), s. f., hipertrofie simultană a mai multor ganglioni limfatici; ~andrie (v. -andrie), s. f., 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. Stare a unei flori poliandre; ~andru (v. -andru), adj., cu stamine numeroase; ~arhie (v. -arhie₁), s. f., formă de guvernămînt în care puterea este exercitată concomitent de mai multe persoane; ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune constînd în mai multe artropatii; ~artroză (v. -artroză), s. f., reumatism cronic deformat al mai multor articulații; ~auxotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj., (despre organisme) care are nevoie de mai mulți factori de creștere; ~blast (v. -blast), s. n., spor multiseptat, prezent la licheni; ~blefarie (v. -blefarie), s. f., prezență de pleoape supranumerare; ~cariocit (v. cario-₁, v. -cit), s. n., celulă polinucleată din măduva osoasă; ~carp (v. -carp), s. n., fruct compus și indehiscent, format din mai multe carpele; ~carpoforie (v. carpo-₁, v. -forie), s. f., formare a mai multor capsule la vîrful ramificațiilor mușchilor frunzoși; ~caziu (v. -caziu), s. n., pleiocaziu*; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Cu mai multe capete. 2. (Despre plante) Cu mai multe capitule florale. 3. (Despre rădăcini) Cu mai multe îngroșări terminale; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu mai mulți centromeri; ~cer (v. -cer₁), adj., cu mai multe tentacule sau coarne; ~cheirie (v. -cheirie), s. f., anomalie constînd în prezența de mîini supranumerare; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide marine prevăzute cu numeroși perișori chitinoși; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă mai multe fenomene periodice de frecvență diferită. 2. (Despre substanțe) Care conține mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. 3. (Despre flori) Cu mai multe verticile; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice, pe același film, ale umplerii și golirii vezicii urinare; ~cit (v. -cit), s. n., granulocit neutrofil de dimensiuni normale cu nucleul foarte segmentat; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., poliglobulie*; ~clad (v. -clad), adj., cu numeroși lăstari; ~cladie (v. -cladie), s. f., prezența unui număr mai mare de ramuri decît cel normal; ~clonie (v. -clonie), s. f., serie de convulsii succesive de ordin nevrotic; ~colie (v. -colie₁), s. f., producere de fiere în cantitate excesivă; ~conte (v. -cont), s. n. pl., organisme inferioare care posedă mai mulți cili sau flageli; ~corie₁ (v. -corie₁), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența mai multor orificii pupilare; ~corie₂ (polichorie) (v. -corie₂), s. f., răspîndire a fructelor, semințelor și sporilor pe căi variate ca: apa, vîntul, animalele etc.; ~crom (v. -crom), adj., (despre picturi) executat în mai multe culori; ~cromatofil (v. cromato-, v. -fil₁), adj., (despre celule) care se colorează ușor în nuanțe variate; ~cromatofilie (v. cromato-, v. -filie₁), s. f., stare caracterizată prin prezența de globule roșii cu afinitate atît pentru coloranții acizi, cît și pentru cei bazici sau neutri; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Procedeu de imprimare a gravurilor în culori. 2. (Despre plante) Variație de culori la aceeași corolă; ~cronic (v. -cronic), adj., petrecut în timpuri sau în faze diferite; ~cultură (v. -cultură), s. f., sistem agricol cuprinzînd cultivarea mai multor soiuri de plante; ~dactil (v. -dactil), adj., 1. Cu mai multe degete. 2. (Despre frunze) Cu mai multe diviziuni sau fascicule în forme de deget; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de degete supranumerare la mîini sau la picioare; ~derm (v. -derm), s. n., țesut protector al cilindrului central, format din straturi alternative de celule endodermice și parenchimatice; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., sete excesivă manifestată în diabet și în unele boli psihice; ~edru (v. -edru), s. n., corp geometric mărginit de mai multe fețe plane poligonale; ~embrionie (v. -embrionie), s. f., dezvoltare a mai multor embrioni din același zigot sau din aceeași celulă-ou; ~estezie (v. -estezie), s. f., tulburare de sensibilitate în care o excitație unică determină senzații multiple; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre animale) Care utilizează hrană variată, vegetală sau animală. 2. (Despre paraziți) Care atacă mai multe plante-gazdă; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Ingestie exagerată și patologică de alimente. 2. Mod de nutriție al organismelor polifage. 3. Proprietate a unor paraziți de a ataca viețuitoare-gazdă din specii și familii diferite; ~falangie (v. -falangie), s. f., prezența falangelor supranumerare la un deget; ~fazie (v. -fazie), s. f., prezența în același loc a mai multor varietăți distincte ale unei specii vegetale; ~fenie (v. -fenie), s. f., totalitatea caracterelor controlate de o singură genă pleiotropă; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze numeroase; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre descendenți) care coboară din mai multe forme ancestrale comune; ~filie₁ (v. -filie₁), s. f., origine din mai multe tipuri ancestrale; ~filie₂ (v. -filie₂), s. f., mărire anormală a numărului de frunze dintr-un verticil; ~filogenie (v. filo-₂, v. -genie₁), s. f., filogenie din mai multe linii de descendență; ~flor (v. -flor), adj., (despre miere) care provine de la mai multe specii de flori; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., 1. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. 2. Halucinație auditivă constînd în perceperea simultană a mai multor voci inexistente; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă; ~frazie (v. -frazie), s. f., locvacitate patologică; ~galactie (v. -galactie), s. f., secreție excesivă de lapte; ~gam (v. -gam), adj., s. m., 1. adj., (Despre plante) Cu flori hermafrodite și unisexuate pe același individ. 2. s. m., Bărbat însurat cu mai multe femei în același timp; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Situația unui bărbat poligam. 2. Stare a florilor hermafrodite și unisexuate pe același individ; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice multiple ale stomacului opacizat cu bariu, pentru analizarea cineticii acestuia; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Derivat din mai multe linii de descendență. 2. Care dă culori diferite după mordanții care i se asociază; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. Descendență din mai multe linii parentale; ~genic (v. -genic), adj., (despre o caracteristică ereditară) care este controlat de două sau mai multe gene; ~genie (v. -genie₁), s. f., doctrină potrivit căreia diferitele rase umane au apărut în același timp în mai multe puncte de pe glob; sin. poligenism^[2]; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) care prezintă mai multe pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., prezență a mai multor pistile în fiecare floare; ~girie (v. -girie), s. f., existență a mai multor circumvoluții supranumerare pe suprafața creierului; ~globulie (v. -globulie), s. f., creștere a numărului de hematii din sînge; sin. policitemie; ~glot (v. -glot), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care vorbește mai multe limbi. 2. adj., Care este scris în mai multe limbi; ~gon (v. -gon₂), s. n., figură geometrică formată dintr-o linie frîntă închisă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Autor care a scris opere aparținînd unor genuri variate. 2. s. n., Aparat pentru reproducerea unui manuscris în mai multe exemplare; ~halin (v. halin), adj., (despre bazine acvatice) cu un conținut de clorură de sodiu de 10-17‰; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu un număr de cromozomi redus la jumătate față de numărul inițial; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., (despre ciclul evolutiv al unor paraziți) care în dezvoltarea sa necesită mai multe gazde; ~mastie (v. mastie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de mamele supranumerare; sin. politelie; ~melie (v. -melie), s. f., prezența unui număr mai mare de membre decît cel normal; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., apariție a ciclului menstrual la intervale mai scurte decît cele normale; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., Format din mai multe părți sau diviziuni. 2. s. m., Substanță ale cărei molecule sînt constituite din reunirea mai multor molecule de monomer; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Stare a unui corp polimer. 2. Condiționare a unui caracter de mai mulți factori genetici echivalenți; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., suprapunere simultană a două sau a mai multe măsuri în care timpii tari inițiali nu coincid întotdeauna; ~mialgie (v. mi/o-₁, v. -algie), s. f., afecțiune dureroasă simultană a mai multor mușchi; ~morf (v. -morf), adj., 1. Care se prezintă sub mai multe forme. 2. (Despre specii animale) Cu variabilitate mare; ~morfie (v. -morfie), s. f., proprietate a unor substanțe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; sin. polimorfism^[3], pleomorfism^[4]; ~nezie (v. -nezie), s. f., înmulțire exagerată a insulelor pancreatice; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care preferă azotul combinat; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din mai multe monoame; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic cu mai mulți electrozi; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți numeroși; ~odontie (v. -odontie), s. f., prezența de dinți supranumerari; ~oecie (v. -oecie), s. f., prezența concomitentă în cadrul aceleiași specii a unor indivizi de sexualitate diferită; ~onichie (v. -onichie), s. f., malformație caracterizată prin prezența de unghii supranumerare la degete; ~onim (v. -onim), s. n., nume taxonomic cu semnificație nesigură, confuză; ~onimie (v. -onimie), s. f., caracteristică a unei limbi în care același obiect are mai multe denumiri; ~opie (v. -opie), s. f., percepție multiplicată a unui obiect; sin. poliopsie; ~opsie (v. -opsie), s. f., poliopie*; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame excesivă; ~orhidie (v. -orhidie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de testicule supranumerare; ~otie (v. -otie), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența de pavilioane supranumerare la același individ; ~pag (v. -pag), s. m., monstru monocefalian cu două coloane vertebrale complete și independente avînd și o mandibulă dublă; ~patie (v. -patie), s. f., stare a unei persoane atinse, simultan, de mai multe boli; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) cu mai multe petale; ~petalie (v. -petalie), s. f., stare a unei corole cu petale supranumerare; ~piren (v. -piren), adj., cu nuclei sau sîmburi numeroși; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre țesuturi organice) care conține mai multe plastide; ~plectic (v. -plectic), adj., care poate produce mai multe combinații de gene; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație cu frecvență mărită; ~pod (v. -pod), adj., s. m., 1. adj., Care are mai multe picioare. 2. s. m., Făt teratologic avînd mai multe picioare decît normal; ~podie (v. -podie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența unui număr de picioare supranumerare; ~por (v. -por), s. m., ciupercă cu numeroși pori, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori; ~pter (v. -pter), adj., cu mai multe aripioare; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) cu mai multe rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale utilizate ca indicatori biologici în sistemul saprobiilor pentru determinarea zonelor de poluare intensă a apelor; ~sarcă (v. -sarcă), s. f., dezvoltare anormală a unei plante, datorită excesului de suc nutritiv; ~semie (v. -semie), s. f., 1. Pluralitate de semnificații conținute de un cuvînt sau de o unitate frazeologică. 2. Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv, în funcție de contextul social-politic și istoric în care este receptată; ~sialie (v. -sialie), s. f., salivație excesivă; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. Care prezintă polispermie. 2. (Despre fructe) Cu semințe numeroase; ~spermie (v. -spermie), s. f., proces de producere a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulți spermatozoizi; ~spor (v. -spor), adj., s. m., 1. adj., Care conține mai mulți spori. 2. s. m., Celulă reproductivă care se divide în mai mult de patru spori; ~stel (v. -stel), adj., (despre rădăcini) care posedă mai mulți cilindri centrali; ~stelie (v. -stelie), s. f., prezență a mai multor cilindri centrali în rădăcină; ~stemon (v. -stemon), adj., 1. (Despre androceu) Care are stamine de două ori mai mult decît petale. 2. Cu mai multe serii de stamine; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe mai multe șiruri, serii sau verticile; ~stom (v. -stom), adj., cu mai multe orificii sau haustorii; ~telie (v. -telie), s. f., polimastie*; ~tenie (v. -tenie), s. f., multiplicare a cromatidelor în interiorul fiecărui cromozom; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre specii) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; ~tom (v. -tom), adj., s. n., 1. adj., (Despre organe vegetale) Divizat sau ramificat în mai multe părți. 2. s. n., Tip de tomograf cu trei tipuri de deplasare a tubului; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în mai multe părți, grupe sau specii. 2. Ramificare a vîrfului axei principale a tulpinii sau inflorescenței în mai mult de două ramuri secundare; ~topic (v. -topic), adj., (despre specii vegetale) format pe areale diferite; ~topie (v. -topie), s. f., 1. Localizare în mai multe organe sau țesuturi a unei boli. 2. Acțiune a unei substanțe față de mai multe țesuturi organice. 3. Posibilitate a formării unor soiuri, biotipuri sau ecotipuri polifiletice cu puține caractere diferențiale, pe areale separate; ~trih (v. -trih), adj., cu mai mulți peri, cili sau flageli; ~trof (v. -trof), adj., cu capacitate de adaptare la nutriție diferențiată, pe substraturi variate; sin. politrofic; ~trofic (v. -trofic), adj., politrof*; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Exces în procesul de nutriție. 2. Nutriție pe mai multe plante-gazdă; ~trop (v. -trop), adj., s. f., 1. adj., (Despre transformări ale sistemelor fizico-chimice fluide) Care se efectuează în așa fel încît căldura specifică rămîne constantă. 2. s. f., Curbă care reprezintă o transformare politropă; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare abundentă de urină; ~valent (v. -valent), adj., (despre substanțe) care se poate prezenta în compușii săi în diferite stări de valență; ~xen (v. -xen), adj., s. n., 1. adj., (Despre paraziți) Care poate trăi pe mai multe gazde. 2. s. n., Amestec natural de platină și fier; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de animale microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și al căror corp este acoperit cu o crustă calcaroasă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., complex activ rezultat din sinteza proteinelor și constituit din mai mulți ribozomi uniți printr-o moleculă de ARN; sin. poliribozom^[5]; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., prezență de cromozomi supranumerari.

POLIXEN s.n. Amestec natural de platină și fier. [< fr. polyxène].

POLIXEN¹ s. n. amestec natural de platină și fier. (< fr. polyxène)

PORTRET (< fr. portrait) Descriere, în proză sau în versuri, în care sînt înfățișate trăsăturile fizice sau morale ale unei persoane. Portretul este folosit ca modalitate de individualizare în operele epice de sine stătătoare. Astfel de portrete le aflăm în scrierile din antichitate (Caracterele lui Teofrast), apoi în etapa clasicismului (Caracterele lui La Bruyère), iar în literatura noastră, Oameni cari au fost de N. Iorga. Portretul poate fi fizic, psihic sau moral. În portretul fizic sau prosopografia, predomină îndeosebi trăsăturile fizice (înfățișare, port, gesturi etc.). Ex. Portretul lui Petru cel Mare de I. Neculce, din Letopisețul țării Moldovei. „Iară împăratul era om mare, mai înalt decît toți oamenii, iară nu gros, rătund la față și cam smad, și care arunca cîteodată din cap fluturînd.” BUNICA Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aevea parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară, Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară. Căta la noi așa de blînd, Senină și tăcută, Doar suspina din cînd în cînd, La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. De câte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuînd-o-n mintea mea Duminecii prea sfinte. (ȘT.O. IOSIF, Poezii) În portretul psihic sau moral, denumit și ethopee, sînt înfățișate mai ales trăsăturile sufletești (calități, defecte, obiceiuri etc.). Ex. „Natura s-a sfiit să scadă prin chinurile și slăbiciunile bolii pe acel tînăr de șaizeci de ani, voinic, frumos, sigur, vesel – tot numai siguranță și energie – care era, pentru noii prieteni care-l vedeau des, ca și pentru prietenii cei mai vechi și poate nu din cei mai răi, Ioan Luca Caragiale... Acest om cu impresionantul glas de impunere a credințelor și capriciilor sale, cu gesturile stăpînitoare, zguduitoare, nimicitoare de genial actor, capabil de intenții ironice și de capricii rafinate.” (N. IORGA, Oameni cari au fost) Ethopeea este folosită adesea șt ca procedeu stilistic și în retorică. Ex. Dezvăluirea degradării morale a lui Calilina: „Într-adevăr a fost vreodată în vreun om atîta putere de seducție a tinereții, cît a fost de mare în acesta? El care, în chip prea nerușinat, îndrăgea pe unii, ajutora în chip nespus de criminal amorul altora, promitea unora rodul pasiunilor lor, altora moartea părinților lor, nu numai instigîndu-i, dar chiar ajutîndu-i.” (Cicero, Catilinara a II-a) Uneori, într-un portret sînt îmbinate și trăsăturile fizice și cele psihice, rezultând portretul integral. Ex. Clasicul portret al lui Ștefan cel Mare din Letopisețul țării Moldovei de Gr. Ureche. „Fost-au acest Ștefan vodă om nu mare de stat, mînios și degrab vărsătoriu de sînge nevinovat: de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrilea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gîndeai, acolo îl aflai.” Prin extensiune, obiectul portretului îl mai pot forma și animalele (portretul animalier). Ex. Portretul Pisicuței din În munții Neamțului de C. Hogaș „Parcă-o văd și acum; castanie peste tot, cu botul mic și cu nările largi, cu capul fin și tăiat pe niște linii dulci și bine hotărîte, cu ochii negri, mari și vioi, cu coama bogată, cu gîtul gros și puternic, cu pieptul lat, cu trupul sprinten și subțire, cu șoldurile largi, cu piciorul fin și nervos, cu copitele mici și ușor înclinate, Pisicuța mea avea mai mult înfățișarea unul lucru de artă, decît a unui cal de ham.” Un exemplu de portret animalier în versuri este acela al libelulei din Rapsodii de toamnă de G. Topîrceanu: „Mic, cu solzi ca de balaur, Trupu-i fin se clatină, Juvaer de smalț și aur, Cu sclipiri de platină...” În afara portretului individual, portret în care-i zugrăvită o singură persoană, există și portretul colectiv sau caracterizarea, portretul unui grup, al unei colectivități, cu caractere comune, caracterizare ce poate fi realizată fie prin zugrăvirea unei întregi categorii de ființe în ceea ce privește trăsăturile comune caracteristice (Negustorii de altădată de N. Iorga), fie un singur individ ca tip reprezentativ al colectivității (Românul de Alecsandri, Fiziologia provințialului de G. Negruzzi etc.). O altă formă a portretului și a caracterizării este caricatura, deformare intenționată, ca și în pictură și desen, a portretului unei persoane, în care trăsăturile mai izbitoare, îndeosebi defectele, sînt exagerate, în tendința de a stîrni rîsul cititorului. Ex. „Soțul lui Carmen era înalt, slab, plat – păpălugă -, cu degete prea lungi și dinți prea mari – de cal -, cu ochii albaștri, spălăciți și bulbucați, cu păr țepos de un blond mort de pui plouat, cu nas pornit parcă să împungă, roș ca venit din ger popesc, eu gura pungită, bărbie teșită, gît de pasăre picioroangă, excaladat de un melc de bulbucătura mărului lui Adam, cap țuguiat, urechi lălîi. Bereta bască parcă afirma o pretenție juvenilă, ștrengărească, bufonizînd și mai intens capul care ar fi putut purta pe umeri o chivără de hîrtie, un fes de eunuc sau o scufă cu clopoței și zulufi multicolori.” (Din Arca lui Noe de IONEL TEODOREANU) Asemeni autoportretului pictural, și în literatură apare autoportretul, frecvent în proză, mai puțin folosit în versuri, în care autorul ne înfățișează propriile-i trăsături fizice și psihice, uneori cu o nuanță de umor. Ex. de autoportret în proză: „Știu că eram atunci un băiet sfrijit, prizărit și fricos și de umbra mea...” (ION CREANGĂ, Fragment de biografie) Ex. autoportret în versuri: AUTOBIOGRAFIE POSTUMĂ Cît mi-am purtat prin lumea voastră pasul, Povestea-mi fu povestea tuturora: Născut la anul, luna, ziua, ora... Și mort la anul, luna, ziua, ceasul... Mușteți și barbă, rare. Fruntea, nasul Și gura – potrivite. Prea sonora Și fastuoasa muză, mi-a fost sora; Parnasul, – patrie... și cal, Pegasul. Nu mai rămîne nici o îndoială C-am suferit mereu de plictiseală Ca un englez cu splina ostenită... Și-așa m-am vînturat ca o nălucă Miop și slut, cu haina-n veci cernită; Iar semn particular, – purtam perucă. (M. CODREANU, Cîntecul deșertăciunii)

PORTȚIGARET, portțigarele, s. n. 1. Tabacheră pentru țigarete sau țigări. Scoase din portțigaretul îngust de platină, cu încrustații de email, o țigaretă egipțiană și o aprinse. C. PETRESCU, Î. I 4. 2. Tub mic de lemn, de os etc. în care se fixează țigara pentru a fi fumată. Fumează dintr-un portțigaret lung de două palme, de baga, roșiatic. CAMIL PETRESCU, P. 95.

*prețiós, -oásă adj. (lat. pretiosus). Scump, de mare preț: haĭne prețioase. Fig. Foarte ĭubit: un amic prețios. Foarte folositor: un amic, un timp prețios. Afectat ca să pară nobil (fr. précieux): stil prețios. S. f. (fr. précieuse). Femeĭe afectată în vorbă și manieră ca să pară nobilă: Molière a ridiculizat prețioasele. S. n. Modu de a vorbi și de a se purta al prețioaselor. Adv. Ca prețioasele: a scrie prețios. Metale prețioase (saŭ nobile), auru, platina, și argintu. Petre prețioase (saŭ scumpe), geme, (diamante, rubine, topaze ș. a.).

PREȚIOS, -OASĂ, prețioși, -oase, adj. 1. Care reprezintă o mare valoare materială, care costă mulți bani, este de mare preț; scump. Să-i facă niște lucruri foarte prețioase. SBIERA, P. 97. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argint... cărțile cele mai alese, erau zestrea monastirii aceleia. ISPIRESCU, L. 295. 2. Care are valoare prin calitățile sale, prin. vechimea sau prin raritatea sa, prin folosul pe care îl aduce omului; important, valoros. Chitanța însă n-o socotea chiar așa de prețioasă. REBREANU, R. I 192. Le arăta cît e de prețios darul de a observa, de a analiza și pricepe viața în toată însemnătatea și frumusețea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 249. Kogălniceanu adună prețioase documente în «Arhiva romînă». NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Fig. Viața dumneavoastră e prețioasă pentru noi toți. C. PETRESCU, C. V. 33. Eu asemăn a mea stare cu a unui călător Care, neștiindu-și drumul, fără povățuitor... Pierde vremea prețioasă și aleargă-ntr-un noroc. ALEXANDRESCU, P. 48. Piatră prețioasă v. piatră. Metal prețios = metal (aur, argint, platină) care nu se oxidează, nu se alterează ușor și nu este atacat ușor de acizi sau de alte substanțe chimice; metal nobil. ◊ Scump, drag, iubit. Sînt urme prețioase, sînt scumpe suvenire Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire. ALECSANDRI, P. I 125. 3. Fig. De un rafinament exagerat, lipsit de simplitate și de naturalețe; afectat, căutat. Stil prețios. ♦ (Substantivat, f., franțuzism) Femeie afectată în vorbe și în maniere. Astăzi rîzi d-o pedantă, mîine d-o prețioasă. ALEXANDRESCU, M. 269.- Pronunțat: -ți-os.

Pt, simbol chimic pentru platină.

*regál, -ă adj. (lat. regalis; it. reale, fr. royal). Regesc, de rege, al regeluĭ: palatu regal. Care e iscălit de rege: decret regal. Demn de un rege, ca de rege: magnificență regală. Al regatuluĭ al statuluĭ (odinioară în Prusia, Bavaria, Saxonia, Ungaria, ĭar azĭ în Italia): biblioteca regală. Alteță regală, titlu dat principeluĭ care e destinat să moștenească corona regală. Tigru regal saŭ achilă regală, de specia cea maĭ mare. Apă regală, un amestec de acid azotic și cloridric, care disolvă auru și platina (considerate ca regĭ aĭ metalelor). S. f., pl. e. Un pahar de bere mic (200-250 de grame): a bea o regală. Un fel de țigară mică: a fuma o regală. Adv. Ca un rege: a plăti regal.

RENIU s.n. Metal foarte rar, asemănător cu platina, care se găsește în natură în cantități foarte mici. [Pron. -niu, var. renium s.n. / < fr. rhénium, cf. germ. Rhenium].

RENIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și existând în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, germ. Rhenium.

RÉNIU (< fr., germ. {i}; {s} lat. Rhenium „Rin”) s. n. Element chimic (Re, nr. at. 75, m. at. 186,2), metal rar, cenușiu-deschis, asemănător cu platina, foarte stabil din punct de vedere chimic, care se găsește în natură în cantități foarte mici. Descoperit de chimiștii germani Ida Tacke și Walter Noddack în 1925. Din aliajele r. cu metale extrem de termorezistente (de ex. wolframul, molibdenul) se fac piese pentru avioane supersonice și pentru rachete; din aliajele cu wolfram se produc filamente pentru lămpile cu incandescență și termocupluri.

RENIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și care se găsește în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, genn. Rhenium.

RENIU s. n. (Chim.) Metal, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje speciale. [-niu, Pron. -nìu; Simb. Re] (din fr. rhénium, germ. Rhenium)

reniu² sn [At: MACAROVICI, CH. 407 / Pl: ? / E: fr rhénium] Metal rar, descoperit în minereurile de platină.

*retórtă f., pl. e (lat. retortus, órta, sucit, întors. V. toartă). Chim. Un fel de beșică de sticlă (lut, platină) cu gîtu sucit (cornută) care se întrebuințează la destilat.

RETORTĂ, retorte, s. f. 1. Vas de sticlă, de pămînt sau de platină, în formă de balon, cu gîtul lung și curbat, întrebuințat în laboratoare. 2. Vas mare, de obicei cilindric, construit dintr-un material refractar sau din metal, care se folosește la distilat în industrie. ◊ Cărbune de retortă = cărbune dur, bun conducător de electricitate, care se depune pe pereții retortelor în care se distilează cărbunele la fabricarea gazului de iluminat.

retortă sf [At: PLUSC, D. 9/24 / V: (înv) ~oar~ / Pl: ~te / E: fr retorte] 1 Vas de sticlă, de pământ sau de platină, constând dintr-un balon cu gât lung și curbat, întrebuințat în laboratoare. 2 Recipient construit din metal sau din materiale refractare care este folosit pentru distilări industriale.

RETORTĂ s. f. 1. vas (de laborator) din sticlă, pământ sau platină, în formă de balon cu gâtul îndoit. 2. recipient cu pereți refractari, pentru distilări industriale. (< fr. retorte, germ. Retorte)

rodiu² sn [At: PONI, CH. 30 / S și: rhodiu / E: fr rhodium] Metal alb-argintiu care, în aliaj cu platina, se întrebuințează la confecționarea unor instrumente de laborator.

RÓDIU¹ (< fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemănător cu platina, se folosește, împreună cu aceasta, la confecționarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.

RODIU s. n. metal dur, maleabil și ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. (< fr. rhodium)

RODIU¹ s. n. Metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea instrumentelor de laborator.

RODIU¹ n. Metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albăstrie, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje, la confecționarea instrumentelor de laborator și în medicină. /<fr. rhodium

RODIU s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei, care se întrebuințează aliat cu aceasta la confecționarea instrumentelor de laborator. [< fr. rhodium].

2) *ródiŭ n. (d. vgr. rodon, trandafir, după cum l-a numit, din cauza coloriĭ luĭ, Wollaston, care l-a descoperit la 1803). Chim. Un metal bivalent care se găsește aliat cu platina și care seamănă mult cu cromu și cu cobaltu. În stare pură are coloarea argintuluĭ. Are o greutate atomică de 104.

RUTENIU s. n. Metal cenușiu, asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta; este foarte refractar, casabil și greu fuzibil și se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență.

RUTENIU s. n. metal cenușiu, asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, pentru contacte electrice etc. (< fr. ruthénium)

RUTENIU s.n. Metal cenușiu asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, întrebuințat la fabricarea filamentului pentru becurile electrice. [Pron. -niu. / < fr. ruthénium].

ruteniu sn [At: PONI, CH. 30 / S și: ruthe~ / E: fr ruthénium] Metal cenușiu, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, din familia platinei, întrebuințat la fabricarea filamentului becurilor.

*ruténiŭ n. (d. Ruthenia, numele latin al Rusiiĭ dat de Osann unuĭ ținut al Uralilor în care Klaus a găsit ruteniu). Chim. Un metal bivalent găsit în mineralu de platină la 1845 (greutatea atomică 104).

SERPENTINÍT (< serpentin) s. n. (GEOL.) Rocă metamorfică ultrabazică; conține preponderent serpentin, alături de oxid de crom, nichel, mangan, vanadiu, cobalt, crom, oxizi de fier, minerale din grupa platinei etc. Este utilizat la fabricarea cărămizilor refractare folosite în siderurgie.

SHABA [ʃá:ba], reg. de podiș, cu horsturi și grabene, în Africa Ecuatorială, între râurile Kasai, L. Tanganyika și înterfluviul Congo-Zambezi, cu alt. de 900-1900 m; c. 500 mii km². Zăcăminte de min. de cupru, de aur, argint, radiu, uraniu, cobalt, platină și cositor. Culturi de manioc. Creșterea animalelor. În această reg. se află parcurile naționale Kundelungu și Upemba. Până în 1972 în această zonă, în SSE R.D. Congo a existat o unitate terit. ad-tivă numită Katanga cu cap. la Lubumbashi, iar până în 1997, întreaga reg. de podiș a purtat numele Katanga.

SMALȚ, smalțuri, s. n. 1. Substanță asemănătoare ca aspect și compoziție cu sticla, uneori colorată, cu care se acoperă obiectele de metal și de ceramică pentru a le face impermeabile, a le proteja sau a le înfrumuseța (v. email); p. ext. material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. Spatarul îi ducea spata și scutierul îi ducea stema cu smalțul leului și al soarelui. SADOVEANU, D. P. 26. Mai mult ca oricînd pare pictată pe smalț. CAMIL PETRESCU, U. N. 218. La ornamentele negre de pe aripile de smalț roșu, simetrice și desenate cu o pensulă de fin miniaturist, se adăogau acum pete murdare. C. PETRESCU, A. 315. Bea vin grecesc în ulcele cu smalț. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 38. ◊ Fig. Pădure, iarna. Copaci de smalț și sticlă, de platină și fier. STANCU, C. 22. 2. Substanță albă și lucioasă care acoperă coroana dinților. Își frecă măselele, prefăcînd smalțul în făină. VORNIC, P. 203. – Variantă: smalt (MACEDONSKI, O. I 204), s. n.

șipoc¹, s.n. (înv.) metal rar, asemănător cu platina, cu care realizează aliaje; rodiu.

TANTÁL (< fr. {i}; {s} n. pr. Tantal) s. n. Element chimic (Ta; nr. at. 73, m. at. 180,948, p. t. 3.010°C, p. f. c. 4.100°C, gr. sp. 16,7). Metal rar, cenușiu, lucios, dur, ductil în stare pură și foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se găsește în natură în tantalit și și pământurile rare. Formează combinații în treptele de valență 2, 3, 4 și 5. Se folosește în metalurgie (component al aliajelor refractare, solide și rezistente la coroziune), în energia nucleară, ind. constructoare de mașini, chimică, electronică, în medicină (aplicarea suturilor, fixarea oaselor și vaselor), pentru fabricarea bijuteriilor (în locul platinei). A fost descoperit de A.G. Ekeberg în 1802.

TERMO- „căldură, temperatură”. ◊ gr. therme „căldură” > fr. thermo-, engl. id., germ. id., it. termo- > rom. termo-. □ ~anemometru (v. anemo-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea vitezei vîntului, bazat pe măsurarea rezistenței electrice a unui filament încălzit; ~barograf (v. baro-, v. -graf), s. n., termobarometru înregistrator; ~barometru (v. baro-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea temperaturii și a presiuni; ~biogramă (v. bio-, v. -gramă), s. f., curbă care indică cantitatea de căldură degajată de un sistem viu, individ, populație sau biocenoză; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studierea efectelor temperaturii asupra organismelor vii; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. gamie), s. f., autofecundare a florilor rămase nedeschise din cauza temperaturii nefavorabile; ~clină (v. -clin), s. f., zonă termică dintr-un lac adînc, care separă două straturi de apă la temperaturi diferite; ~cromie (v. -cromie), s. f., proprietate a unor substanțe colorate de a se închide la culoare prin încălzire și de a reveni la nuanța inițială la răcire; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la transferul de energie termică; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate la variațiile de temperatură; ~esteziometru (v. estezio-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea sensibilității la căldură; ~fază (v. -fază), s. f., etapă de iarovizare a plantelor; ~fen (v. -fen), adj., s. n., (genotip) a cărui expresie fenotipică este influențată de temperatura ambiantă; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante, bacterii etc.) care poate trăi la temperaturi ridicate; ~filie (v. -filie₁), s. f., preferință a unor organisme pentru temperaturile ridicate; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante iubitoare de căldură; ~genetic (v. genetic), adj., care stimulează producerea de căldură în organism; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de producere a energiei calorice de către organismul animal; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă de înregistrare grafică a temperaturii; ~higrograf (v. higro-, v. -graf), s. n., aparat pentru măsurarea temperaturii și umidității aerului;^[1] ~liză (v. -liză), s. f., 1. Descompunere a unei legături chimice cu ajutorul căldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedează mediului ambiant surplusul de căldură; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul căldurii; ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat care indică în același timp temperatura și presiunea; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a temperaturii; ~metrograf (v. metro-₂, v. -graf), s. n., termometru înregistrator; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea temperaturii; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică a unui organ datorat temperaturii; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare produsă de variații termice la unele flori, care se închid la frig și care se deschid la cald; ~pexie (v. -pexie), s. f., proprietate pe care o au corpurile fizice de a fixa căldura; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., mase plastice avînd proprietatea de a se înmuia prin încălzire; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre substanțe) care devine plastic sub influența căldurii și a presiunii; ~scop (v. -scop), s. n., aparat utilizat la punerea în evidență a unei diferențe de temperatură; ~scopie (v. -scopie), s. f., operație de măsurare a temperaturii; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat atmosferic în care temperatura crește odată cu altitudinea; ~stat (v. -stat), s. n., aparat care servește la menținerea unei temperaturi constante într-o incintă sau într-un circuit; sin. termoregulator; ~static (v. -static), adj., care este apt de a menține o anumită temperatură; ~stenoterme (v. steno-, v. -term), s. n. pl., organisme adaptate la anumite temperaturi ridicate; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de locomoție a microorganismelor în direcția temperaturii optime; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., telefon la care vibrațiile sonore sînt produse prin vibrațiile de temperatură ale unui fir subțire de platină; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a căldurii în scop terapeutic; ~tropofitie (v. tropo-, v. -fitie), s. f., formațiune vegetală caracterizată printr-un anotimp cald și unul rece.

TERMOCAUTER s. n. cauter de platină care acționează încălzit și menținut incandescent. (< fr. thermocautère)

TERMOTELEFON s. n. telefon la care vibrațiile sonore sunt produse prin vibrațiile de temperatură ale unui fir subțire de platină. (< fr. thermotéléphone)

TORIU s. n. Element chimic, metal radioactiv, cu aspectul asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de gaz aerian, la activarea filamentelor tuburilor electronice etc. – Scris și: thoriu. – Variantă: torium s. n.