abstract, -ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ◊ în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia. 2. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

ABSTRACȚIONISM s. n. Curent în artele plastice europene, a cărui trăsătură o constituie încercarea de a elimina din reprezentarea operei de artă orice referire la realitățile exterioare, ideile și sentimentele fiind relatate prin pete de culoare sau prin figuri geometrice; artă abstractă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionnisme.

ACETAT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

ACRILAT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.) – Din fr. allégorie, lat. allegoria.

AMBUTISA, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir.

BACHELITĂ s. f. Rășină sintetică obținută prin tratarea formolului cu fenol, utilizată ca materie plastică pentru confecționarea unor obiecte tehnice sau de uz casnic. – Din fr. bakélite.

BALENĂ, balene, s. f. 1. Gen de mamifere acvatice lungi de 10-20 m, cu lame cornoase lungi în loc de dinți (Balaena); (înv.) chit³. ♦ (Fam.) Epitet pentru o persoană foarte grasă. 2. Lamelă flexibilă fabricată din lamele cornoase de balenă (1) (sau din materiale plastice), care se întrebuințează pentru a ține întinsă pânza corsetelor, gulerelor, umbrelelor etc. – Din fr. baleine, lat. balaena.

BIGUDIU, bigudiuri, s. n. Obiect de toaletă feminină, confecționat din metal, material plastic etc., în jurul căruia se răsucește o șuviță de păr pentru a o ondula. – Din fr. bigoudi.

BITUM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bitum] – Din fr. bitume.

BURETE bureți, s. m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți = doar n-am înnebunit! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).

BUTELIE, butelii, s. f. 1. Vas de sticlă, de material plastic sau de metal, de diferite forme, folosit pentru depozitarea și transportarea unor materiale fluide, granulare sau pulverulente. ◊ Butelie de Leyda = condensator electric în formă de cilindru sau de con, alcătuit dintr-o butelie de sticlă cuprinsă între două armături metalice. 2. Sticlă pentru păstrat sau pentru transportat lichide; butelcă. – Din fr. bouteille.

CANISTRĂ, canistre, s. f. Vas, recipient de tablă, de material plastic etc., de formă paralelipipedică, cu închidere ermetică, servind la transportul benzinei, al laptelui etc. – Din germ. Kanister.

CAPITONA, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapisată; a tapisa. 2. A acoperi un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner.

CARDIOPLASTIE, cardioplastii, s. f. Operație plastică asupra stomacului și esofagului pentru lărgirea cardiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplastie.

CASCHETĂ, caschete, s. f. Un fel de șapcă de stofă, cu fundul larg și rotund și cu cozoroc, care face parte, de obicei, din uniforma militarilor. ♦ Acoperământ pentru cap din cauciuc sau din material plastic, folosit pentru a feri părul de apă. – Din fr. casquette.

CASETĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case¹ tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette.

CATARAMĂ, catarame, s. f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec.

CĂLIMARĂ, călimări, s. f. Vas mic de sticlă, de metal, de material plastic etc., în care se ține cerneala. [Var.: (înv.) călămară s. f.] – Din ngr. kalamári.

CEARĂ s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

CELULOID s. n. Materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă și plastică, ușor inflamabilă, obținută din nitroceluloză și camfor, folosită la fabricarea filmelor fotografice, a lacurilor și a unor obiecte uzuale. – Din fr. celluloïd.

CELULOZĂ s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

CENTURĂ, centuri, s. f. 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia; cordon, cingătoare. ◊ Expr. Până la centură = (de la umeri) până la talie. ♦ Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. ♦ (Mil.) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi. ◊ Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți. 5. (În sintagma) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități. 6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 8. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.

CERAMIC, -Ă, ceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. ♦ Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 2. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

CIANHIDRINĂ, cianhidrine, s. f. Compus organic care conține în moleculă un hidroxil și un nitril, folosit la obținerea aminoacizilor și a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine.

DALĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

DAMIGEANĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana.

DĂLTIȚĂ, dăltițe, s. f. Diminutiv al lui daltă; dăltuță. ♦ Daltă mică folosită la cizelare și în lucrările de gravare în lemn, linoleum, piatră, celuloid, material plastic etc. – Daltă + suf. -iță.

GALALIT s. n. Masă plastică cornoasă obținută din cazeină și folosită la fabricarea unor obiecte uzuale sau a unor piese tehnice (izolante electrice). – Din fr. galalithe.

GEAMANTAN, geamantane, s. n. Cufăr portabil din piele, carton, material plastic etc., în care se pun lucrurile necesare pentru călătorie; valiză. [Var.: (reg.) geamandan s. n.] – Din tc. camadan, ngr. tzamandáni.

GEANTĂ, genți, s. f. Obiect din piele, din pânză, din material plastic etc. de formă dreptunghiulară, având în interior una sau mai multe despărțituri, care servește la transportarea cu mâna a unor acte, cărți, caiete etc.; servietă. ♦ Poșetă. – Din tc. çanta.

GHIOZDAN, ghiozdane, s. n. Obiect din piele, din material plastic, din carton presat etc., de formă dreptunghiulară, având de obicei în interior mai multe despărțituri, folosit de școlari pentru a-și transporta (pe spate) cărțile și caietele. ♦ Servietă. [Var.: (înv.) ghizdan s. n.] – Din tc. cüzdān.

GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pământ ars, de material plastic etc., de formă tronconică, folosit pentru plantarea (în casă a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pământ, nisip, mraniță, îngrășăminte chimice etc., în care se plantează răsadurile de legume. 2. Mâncare preparată din tot felul de legume, cu sau fără carne. ♦ Fig. (Peior.) Creație literară, muzicală etc. eterogenă și lipsită de valoare. – Din tc. güvec.

GOBLEN, goblenuri, s. n. Tapiserie, broderie sau țesătură artistică făcută din fire colorate, reprezentând o imagine plastică. – Din fr. [manufacture des] Gobelins (n. pr.).

GRAFIC, -Ă, grafici, -ce, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o mărime, variația unei mărimi sau raportul dintre două sau mai multe mărimi variabile; care aparține acestei metode. 2. Care ține de sau privitor la felul în care se realizează o tipăritură. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei mărimi, a variației unei mărimi sau a raportului dintre două sau mai multe mărimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, hărți etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramură a artei plastice la baza căreia se află desenul de sine stătător și care folosește diverse procedee tehnice și diferite materiale. – Din fr. graphique.

GRESIE, gresii, s. f. 1. Rocă sedimentară foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale. 2. Cute făcută din gresie (1). 3. Olărie dură și opacă, având la bază o argilă plastică. [Var.: grezie s. f.] – Cf. alb. gëresë.

GUTAPERCĂ s. f. Substanță plastică și izolantă, extrasă din latexul frunzelor unei plante tropicale, având numeroase întrebuințări în tehnică, în medicină etc. – Din fr. gutta-percha.

GUTĂ², gute, s. f. Fir subțire din material plastic, de care se leagă cârligul undiței. – Din engl. gut.

HUSĂ, huse, s. f. Învelitoare de stofă, de pânză, de material plastic etc. cu care se acoperă mobilele, unele aparate, mașini sau materiale spre a le proteja, a le feri de praf, umezeală etc. – Din fr. housse.

ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. ♦ Colecție de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.

ILUSTRATOR, -OARE, ilustratori, -oare, s. m. și f. Artist plastic care execută ilustrațiile unei cărți, ale unei reviste etc.; desenator de carte. – Din fr. illustrateur.

ILUZIONISM s. n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, număr prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice în artele plastice menite să creeze iluzia realității până la confundarea operei de artă cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.

IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață, a unui tablou din natură etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagină, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

INFORMAȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică = totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

ÎMBRĂCA, îmbrac, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de o anumită croială, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. ♦ Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. copertele unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”).

ÎMBRĂCĂMINTE s. f. 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie. 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc. [Gen.: îmbrăcămintei] – Îmbrăca + suf. -ăminte.

ÎNCĂLȚĂTOR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoare s. f.] – Încălța + suf. -ător.

ÎNVELI, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

ÎNVELITOARE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

JALUZEA, jaluzele, s. f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcătuit din lamele subțiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., așezate paralel și orizontal pe două chingi sau lănțișoare în așa fel încât, atunci când sunt trase în jos, să împiedice pătrunderea luminii în încăperi; persiană. – După fr. jalousie.

MADONĂ, madone, s. f. 1. Reprezentare plastică a Maicii Domnului (având în brațe pe Isus); p. gener. Maica Domnului. 2. Fig. Personificare a perfecțiunii feminine. ♦ (Ir.) Femeie cu atitudini prefăcute, care simulează nevinovăția; mironosiță. – Din it. madonna, fr. madone.

MASĂ¹, mase, s. f. 1. Mulțime compactă de oameni, considerată ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populației. ◊ Loc. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. ◊ Cântec de masă (sau de mase) = cântec cu conținut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masă de aer = porțiune imensă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare. ◊ Loc. adj. și adv. În masă = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masă; b) cu toții; în număr mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ◊ Masa vocabularului = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). ◊ Masă atomică = greutate atomică. Masă moleculară = greutate moleculară. Masă specifică = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.

NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

SANDALĂ, sandale, s. f. Încălțăminte ușoară de vară din piele, material plastic, pânză etc. cu fețele foarte decupate sau făcute din bentițe. [Var.: sanda s. f.] – Din fr. sandale. Cf. lat. sandalium.

ȚEAVĂ, țevi, s. f. Piesă de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de formă cilindrică și goală în interior, cu lungime mare în raport cu diametrul ei exterior, realizată prin deformare plastică, prin turnare sau prin sudură și având numeroase întrebuințări. ◊ Țeavă de extracție = țeavă de oțel cu diametrul relativ mic, utilizată la sondele de extracție a petrolului în vederea formării unei conducte. ♦ (La armele de foc) Cilindru de oțel prin care trece proiectilul. ♦ Tub cilindric sau conic, folosit în întreprinderile textile ca suport pentru înfășurarea firelor. – Din sl. cĕvĩ.

ULTRAPAS s. n. Masă plastică preparată din melamină. – Din germ. Ultrapas, fr. ultrapas.

UMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

UNDIȚĂ, undițe, s. f. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o vargă flexibilă de care este legată o sfoară, un fir de material plastic etc., având la capăt un cârlig ascuțit și îndoit, în care se pune momeala pentru a prinde peștele: p. restr. cârligul acestei unelte. – Din sl. ondica.

UREE s. f. Substanță organică incoloră, cristalizată, care se găsește în urină și în sânge (produsă de dezagregarea substanțelor azotoase în organismul animal) sau se obține pe cale sintetică, fiind folosită ca îngrășământ agricol sau la fabricarea unor mase plastice, a unor medicamente etc. [Pr.: -re-e] – Din fr. urée.

URINAL, urinale, s. n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, care permite bărbaților bolnavi să urineze fără să se ridice din pat. – Din fr. urinal.

VALȚ¹, valțuri, s. n. Mașină sau instalație formată din una sau mai multe perechi de cilindri grei, dispuși paralel și având rotire inversă unul față de celălalt, folosită la prelucrarea prin deformare plastică a materialelor metalice, la sfărâmarea boabelor de cereale, la prelucrarea cauciucului etc. ♦ Cilindru care intră în componența unei mașini. – Din germ. Walze.

ZAR¹, zaruri, s. n. Cub mic de os, de lemn, de material plastic etc., care are pe fiecare dintre fețe imprimate puncte de la unu la șase și care se folosește la anumite jocuri de noroc; p. ext. (la pl.) joc de noroc la care se folosesc asemenea cuburi. – Din tc. zar.

ZOOMORF, -Ă, zoomorfi, -e, adj. (În artele plastice) Care reprezintă animale; zoomorfic. – Din fr. zoomorphe.

ZOOMORFIC, -Ă, zoomorfici, -ce, adj. 1. Referitor la zoomorfie. 2. (În artele plastice) Care reprezintă animale; zoomorf. – Din fr. zoomorphique.

EBONITĂ, ebonite, s. f. Material plastic obținut de obicei prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorosive, numeroase întrebuințări în industrie. [Var.: ebonit s. n.] – Din fr. ébonite.

EBOȘĂ, eboșe, s. f. 1. Semifabricat obținut prin deformare plastică din lingouri. 2. Primul stadiu în vederea realizării unei opere în arta plastică, indicând forma generală. ♦ Schiță, crochiu. – Din fr. ébauche.

MANECHIN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

MODELA, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

MODEL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

MATERIAL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitate a mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii și a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitate a documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

MATRIȚA, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

MATRIȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

DEGETAR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon.

DIADEMĂ, diademe, s. f. Podoabă în formă de cunună făcută din metal prețios și împodobită cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă făcută din diverse materiale și purtată de femei pe frunte, la numite ocazii. [Pr.: -di-a- – Var.: (înv.): diadem s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema.

EXPRESIV, -Ă, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arată ceva în mod viu, plastic, elocvent, grăitor, sugestiv. ♦ (Despre opere de artă) Care evocă în imagini vii. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă în mod pregnant, cu putere stări interioare. – Din fr. expressif.

FACTURĂ¹, facturi, s. f. Structură, constituție (intelectuală, psihică, morală etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de artă plastică. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determină specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

FISĂ, fise, s. f. Mică placă de metal, de os, de material plastic etc., care, în baza unei convenții, poate înlocui monede sau poate servi ca marcă de plată în localurile de consumație, la jocurile de cărți etc.; jeton. ♦ (Piesă metalică în formă de) monedă care, introdusă în mecanismul unui automat, declanșează funcționarea acestuia. Fisă de telefon. ◊ (Fam.; în expr.) A-i pica (sau cădea) cuiva fisa = a înțelege repede despre ce este vorba. – Din ngr. físa.

LAMINA, laminez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra un material (în special un metal) prin deformare plastică, cu ajutorul laminorului. 2. A întinde, a paraleliza și a omogeniza cu laminorul fibrele textile în procesul de filare în vederea toarcerii lor. 3. A reduce secțiunea de curgere a unui fluid. – Din fr. laminer.

PENSULĂ, pensule, s. f. Instrument alcătuit dintr-un smoc de fire de păr sau de material plastic prinse într-o coadă de lemn sau de metal, care servește mai ales la întinderea vopselelor și a lacurilor pe o suprafață. – Din germ. Pinsel.

PERSONAJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3). 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o literatură, muzicală, cinematografică sau plastică. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (astăzi rar) personagiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

PICTA, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor: tablou, pânză. ♦ Ansamblul creațiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

PLASĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

PLINTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

PLOSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizați la pat. – Din bg., scr. ploska.

PUNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin în mod curent banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, taleri sau lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.

RIGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A(-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Din lat. saccus.

SCAI² s. n. Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. – Et. nec.

SERĂ, sere, s. f. Construcție specială cu acoperiș (și cu pereți) din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. – Din fr. serre.

SUPRACOPERTĂ, supracoperte, s. f. Copertă suplimentară tipărită din hârtie mai groasă, din material plastic etc., care îmbracă coperta unei cărți, a unui album etc., în scopul protejării lor și al prezentării grafice mai atrăgătoare. – Supra¹- + copertă.

ȘIFONAT², -Ă, șifonați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie, materiale plastice etc.) Cu netezimea deformată, cu încrețituri neregulate; mototolit, boțit. ♦ Fig. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. șifona.

TĂBLIE, tăblii, s. f. 1. Tablă¹ (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli.

TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. ◊ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., scr. tok.

FOLCLOR s. n. 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a obiceiurilor și a tradițiilor populare ale unei țări sau ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu creațiile artistice, obiceiurile și tradițiile populare. – Din fr., engl. folklore.

FOLIE¹, folii, s. f. Foaie subțire din material plastic din care se confecționează pelerine, umbrele etc. – Din germ. Folie, it. foglia.

FORJA, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

FORJABILITATE s. f. Proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se deforma plastic la cald sau la rece sub acțiunea unor forțe de lovire (ciocan) sau de presare. – Din forjabil + suf. -itate.

FOTOSCULPTURĂ, fotosculpturi, s. f. Procedeu de executare a statuilor, a busturilor etc., înregistrându-se fotografic din mai multe părți conturul corpului de sculptat și reproducându-se mecanic acest contur în material plastic. ♦ Sculptură realizată prin acest procedeu. – Din fr. photosculpture.

FORJĂRIE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjerie s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

AMORAȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș.

FTALIC, -Ă, ftalici, -ce, adj. (În sintagma) Acid ftalic = acid organic care se prezintă sub formă de cristale albe, puțin solubile în apă și alcool, insolubile în cloroform, întrebuințat în industria maselor plastice. ♦ Care conține acid ftalic. Anhidridă ftalică. – Din fr. phtalique.

AMPRENTĂ, amprente, s. f. Imagine a unui obiect întipărită prin presare pe o suprafață (plastică). ◊ Amprente digitale = urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea autorului unei infracțiuni. Amprentă vocală = ansamblu al particularităților vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urmă lasată de o idee, de o stare psihică etc. – Din fr. empreinte.

FUNDAL, fundale, s. n. 1. (În artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detașează elementele principale ale compoziției. 2. Vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei construcții. ♦ Pânză, decor care acoperă fundul unei scene de teatru, în direcția opusă sălii. [Pl. și: fundaluri. – Var.: fondal s. n.] – Din it. fondale (după fund¹).

PAHAR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhar s. n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se servește cineva pentru a-și atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocnește (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii șubrede. (Fam.) Văduvă (sau, rar) văduv de paie = soție sau soț care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soț sau, respectiv, fără soție. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subțire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – Lat. palea.

PARÂMĂ, parâme, s. f. Frânghie ori cablu textil, metalic sau din material plastic, folosit la bordul unei nave. – Din tc. parima.

PASPOAL, paspoaluri, s. n. Șiret (lat) sau fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la rochii, de-a lungul unei cusături, a unui buzunar etc. ♦ Bandă, de obicei din piele sau din material plastic, fixată la unele fețe de pantofi sau la diferite obiecte de marochinărie pentru a le întări marginile sau pentru a ascunde unele cusături și a crea un efect decorativ. [Pl. și: paspoale] – Din fr. passepoil.

PASTIȘĂ, pastișe, s. f. Lucrare literară, muzicală sau plastică, de obicei lipsită de originalitate și de valoare, în care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitație, copie. – Din fr. pastiche.

PĂLMAR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei¹ (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă¹ + suf. -ar.

ANTIFON², antifoane, s. n. Mic corp plastic care se introduce în urechi pentru a le apăra de zgomote intense. – Din fr. antiphone.

ANTISTATIC, -Ă, antistatici, -ce, adj., s. n. 1. (Substanță) care împiedică electrizarea materialelor plastice. 2. (Substanță) care neutralizează discurile¹ (4) din punct de vedere electric. – Din fr. anti-statique.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

PICTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

PICTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoriță] – Pictor + suf. -iță.

ETUI, etuiuri, s. n. Cutiuță sau toc din piele, stofă, carton, material plastic etc., în care se păstrează unele obiecte (mici și fragile) pentru a le proteja și care are forma adaptată acestor obiecte. [Pr.: -e-tüi] – Din fr. étui.

PIEPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat¹ părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul¹ fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca întrebuințare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piepten s. m.] – Lat. pecten.

PITORESC, -EASCĂ, pitorești, adj. Care, prin așezare, aspect, formă, colorit, este potrivit pentru a deveni subiectul unei picturi; p. ext. care atrage atenția, care impresionează prin bogăția coloritului, varietatea formelor, prin originalitate etc.; plin de farmec, impresionant. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

PLANA², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

PLASTIC¹, -Ă, plastici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊ Masă plastică sau material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune. Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor. 2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊ Artă plastică (și substantivat, f.) = (mai ales la pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări ale corpului omenesc (în special ale feței), provenite din naștere sau dintr-un accident. II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din fr. plastique.

PLASTICIZA, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

PLASTILINĂ, plastiline, s. f. Material plastic ușor maleabil, constituit dintr-un amestec de caolin, substanțe grase, rășini naturale sau sintetice, colorat cu diferiți pigmenți și folosit la mici lucrări de modelare. – Din germ. Plastilin.

PLEXIGLAS s. n. Masă plastică transparentă incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații; sticlă organică, stiplex, polimetacrilat. [Acc. și: plexiglas] – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.

POANSON, poansoane, s. n. 1. Unealtă alcătuită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon.

NATURAL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filozofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3. Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare, simplu; care se realizează spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

POLIAMIDĂ, poliamide, s. f. Numele unor mase plastice obținute prin policondensare sau polimerizare și folosite la fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-a-. – Var.: poliamid s. n.] – Din fr. polyamide.

POLIETILENĂ s. f. Material plastic obținut prin polimerizarea etilenei, întrebuințat la fabricarea materialelor izolante și a unor obiecte de uz casnic sau industrial. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyéthylène.

POLIPROPILENĂ, polipropilene, s. f. Material plastic ușor și rezistent, obținut prin polimerizarea catalitică a propilenei. – Din fr. polypropylène.

POLISTIREN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor sau slab gălbui, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se întrebuințează în electrotehnică, în industria cablurilor și la fabricarea multor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren.

POLIVINIL s. n. Masă plastică foarte rezistentă obținută prin polimerizare. – Din fr. polyvinyle.

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

VINILIN s. n. Masă plastică pe bază de vinil, cu mare rezistență mecanică, având multiple întrebuințări în industrie și la fabricarea obiectelor de larg consum. – Din vinil.

POROPLAST, poroplaste, s. n. Material plastic poros folosit în construcții. – Cf. engl. poroplastic.

PORTCREION, portcreioane, s. n. Mic tub din metal, din plastic etc. în care se ține creionul. [Pr.: -cre-ion] – Din fr. porte-crayon.

PORTOCHELARI s. m. Toc de piele, de material plastic, de metal etc. în care se țin ochelarii. – Port¹- + ochelari.

PORTOFEL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperte mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portofei, portofeu s. n.] – Din rus. portfel’, fr. porte-feuille.

PLASTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat cu un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

PLASTICIAN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

POȘETĂ, poșete, s. f. Geantă mică din piele, material plastic etc. în care femeile țin și poartă acte, bani și diferite accesorii de toaletă. – Din fr. pochette.

FIGURA, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla înregistrat, înscris undeva. 2. Tranz. (Rar) A înfățișa ceva (în artele plastice). 3. Tranz. (Franțuzism înv.; construit cu dativul) A-și închipui, a-și imagina. – Din fr. figurer.

POLIURETAN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane.

POLIVINILIC adj. (În sintagma) Alcool polivinilic = compus macromolecular obținut din poliacetatul de vinil, folosit în industria materialelor plastice. – Din fr. polyvinylique.

PRIZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul căruia se realizează legătura electrică a unui receptor mobil la o rețea electrică prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = dispozitiv prin intermediul căruia se realizează o legătură electrică conducătoare directă cu pământul. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament. 9. Modul în care este prinsă mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.

PUF³, pufuri, s. n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. – Din fr. pouf.

PUFĂR, pufere, s. n. Rondelă de cauciuc, material plastic etc., pe care se sprijină unele aparate pentru a preveni alunecarea lor. – Din germ. Puffer.

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care alcătuiește un ansamblu; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

ȘIFONABIL, -Ă, șifonabili, -e, adj. (Despre țesături, hârtie, materiale plastice etc.) Care se șifonează ușor. ♦ Fig. (Fam.) Care se supără ușor, care nu știe de glumă; irascibil, țâfnos, susceptibil. – Din fr. chiffonnable.

ȘIFONABILITATE s. f. Proprietate a produselor textile, a hârtiei, a unor materiale plastice etc. de a se șifona. – Șifonabil + suf. -itate.

ȘILD, șilduri, s. n. Mică placă de metal sau de material plastic care se fixează în dreptul mânerelor și broaștelor la uși, ferestre, sertare etc. pentru a proteja gaura cheii. – Din germ. Schild.

OBLON, obloane, s. n. 1. Dispozitiv format din unul sau din mai multe panouri de metal, de lemn sau de material plastic, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care intră în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec.

ODONTOMETRU, odontometre, s. n. Mic instrument din metal, celuloid, material plastic sau carton, care servește la măsurarea dantelurii unei mărci poștale. – Din fr. odontomètre, germ. Odontometer.

ȘTACHETĂ, ștachete, s. f. 1. (Reg.) Ulucă, leaț. 2. Bară subțire, așezată transversal, confecționată din lemn, metal sau material plastic, peste care trebuie să sară sportivii la întreceri sau la exerciții de atletism, fără să o atingă. [Var.: stachetă s. f., ștachete s. m.] – Din germ. Staket.

ȘTANȚA, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanța vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stanță s. f.] – Din germ. Stanze.

ȘTERGĂTOR, -OARE, ștergători, -oare, subst. 1. S. f. Bucată de covor sau împletitură de papură, de sfoară, de material plastic etc., pe care își șterge cineva picioarele la intrarea în casă. 2. S. f. (Reg.) Prosop. 3. S. n., s. f. Cârpă de șters. 4. S. n. Perie cilindrică cu care se curăță țeava tunului. 5. S. n. Aparat format dintr-una sau din două palete cu muchie de cauciuc care, acționate de un motor, șterg geamul de la parbrizul unui vehicul. 6. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu curățatul hainelor. – Șterge + suf. -ător.

VERIGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase întrebuințări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței de vie. – Din sl. veriga.

CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut dintr-una sau din mai multe foi de pânză tare și impermeabilă, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau din material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunării, cu mișcare vioaie; melodia după care se execută acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan și necuviincios de exprimare și de comportare al cuiva. – Din ngr. kórti.

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FENOPLASTĂ s. f. (Chim.) Masă plastică produsă pe bază de fenol. – Din fr. phénoplaste.

FIGURATIV, -Ă, figurativi, -e, adj. 1. Care conține (multe) figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Care se bazează pe reprezentarea plastică și ușor identificabilă a ființelor și obiectelor din realitate. ♦ P. gener. Care constituie reprezentarea unui lucru. Plan figurativ. – Din fr. figuratif.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.

ORIZONT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizon, orizonte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.

MINGE, mingi, s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni și greutăți, confecționat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se folosește în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicală etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: mingie s. f.] – Cf. sl. mêč.

OTOPLASTIE, otoplastii, s. f. (Med.) Refacere plastică a urechii externe. – Din fr. ostoplastie.

OSTEOPLASTIE, osteoplastii, s. f. Operație de înlocuire a unui fragment de os sau a unui os întreg cu bucăți corespunzătoare de os, de metal sau de material plastic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoplastie.

FURTUN, furtunuri, s. n. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor. – Din tc. hortum.

FURAN s. m. Combinație chimică organică lichidă, obținută la distilarea rășinilor de conifere și folosită ca important intermediar în sintezele de mase plastice și de medicamente. – Din fr. furanne.

LAMĂ¹, lame, s. f. 1. Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuințări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică și tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. – Din fr. lame.

LUNGIRE, lungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lungi. ♦ Operație de deformare plastică efectuată pentru a mări lungimea unei piese prin micșorarea dimensiunilor transversale. 2. (Tehn.) Variație a lungimii unei bare sub acțiunea unor solicitări simple de întindere sau de compresiune. – V. lungi.

LIMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

LUMINISM¹ s. n. Varietate de clarobscur în artele plastice. – Din fr. luminisme.

CIZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma.

COPERTARE, copertări, s. f. Acțiunea de a coperta și rezultatul ei; operație de îmbrăcare a unei cărți, a unui caiet etc. cu un înveliș protector de hârtie, carton, material plastic etc. – V. coperta.

CUVĂ, cuve, s. f. 1. Vas special din metal, lemn, beton, material plastic, sticlă etc., de diferite forme și mărimi, folosit în operații tehnice. ◊ Cuvă de ulei = rezervor de metal umplut cu ulei, în care se cufundă transformatoarele, reostatele etc. 2. Porțiunea superioară a cuptorului metalurgic vertical. – Din fr. cuve.

MÂZGĂLITURĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitură s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură.

MERCALLOY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, întrebuințat în construcția aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.

METALOPLASTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.

MELAMINAT, -Ă, melaminați, -te, adj. (Despre materiale plastice) Fabricat din melamină. – De la melamină.

MELAMINĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, întrebuințată la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine.

MULA¹, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler.

MINIATURĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică sau de televiziune cu numere artistice de mici proporții. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

MODELATOR, (1) modelatori, s. m., (2) modelatoare, s. n. 1. S. m. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

MOJAR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. ♦ (Reg.) Piuliță (pentru pisat). ♦ (Reg.) Piua unui șteamp. – Din magh. mozsár.

MORBIDEȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbideță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

MOSOR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, scr. mosur.

NASTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al pernelor etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

RACURSI, racursiuri, adj., s. n. 1. Adj. Scurtat, prescurtat. 2. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. – Din fr. raccourci.

NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor obișnuiți. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. néo-réalisme.

NICOVALĂ, nicovale, s. f. 1. Unealtă de oțel sau de fontă folosită în atelierele de forjă pentru sprijinirea pieselor de metal supuse prelucrării, în operațiile de deformare plastică prin batere cu ciocanul; ilău. ♦ Unealtă de oțel pe care se bate tăișul coasei. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii, de formă asemănătoare cu cea a unei nicovale (1). – Din sl. nakovalo.

NIMB, nimburi, s. n. 1. Cerc (luminos) convențional cu care sunt înconjurate, în pictura bisericească, capetele sfinților și, în general, în artele plastice capetele unor personaje importante; aureolă; p. gener. cerc luminos; zonă luminoasă, strălucitoare. 2. Fig. (Aspect, semn, manifestare care marchează) prestigiu, măreție, glorie, slavă. – Din fr. nimbe.

ECRUISAJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

ECUSON, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Mică bucată de metal, de plastic sau țesătură atașată de îmbrăcăminte, având imprimate unele date despre persoana care o poartă. – Din fr. écusson.

ECVESTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

ELASTOMER, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

EXTRUDARE, extrudări, s. f. Procedeu de prelucrare a materialelor (metale, mase plastice) prin deformare plastică, constând în trecerea forțată a materialului, supus unei forțe de compresiune, printr-o matriță de formă adecvată; extruziune. – Cf. fr. extrusion.

EXPRESIVITATE s. f. Calitatea, capacitatea de a fi expresiv; exprimare vie, clară, plastică. – Din fr. expressivité.

ECRUISA, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

EMPLASTRU, emplastre, s. n. Preparat farmaceutic solid, plastic, care are în compoziția sa săruri de plumb, rășini, cauciuc, medicamente și care se aplică pe piele pentru izolarea rănilor sau fixarea pansamentelor; plasture. – Din lat. emplastrum.

STEREOTIP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și întrebuințată ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează datorită repetării în aceeași succesiune a condițiilor din mediul înconjurător. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.