MUFLĂ s. 1. (TEHN.) palan, scripete. 2. (MAR.) gruie, macara. 3. (TEHN.) pastică.

PALAN s. v. muflă.

SCRIPETE s. (TEHN.) 1. muflă, palan. (~ pentru ridicarea greutăților.) 2. căluș. (~ la ițele războiului de țesut.)

palan s. n., pl. palane

PALAN ~e n. Mecanism constituit dintr-un sistem de scripeți, folosit la ridicarea greutăților. /<fr. palan

MUFLĂ s.f. 1. Cameră cu pereți refractari a unui cuptor industrial sau de laborator, unde se introduc materialele de încălzit pentru a nu intra în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Grup de mai mulți scripeți așezați pe același ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. [< fr. moufle].

PALAN s.n. Macara formată din mai mulți scripeți, folosită la ridicarea unor greutăți mari. [Var. palanc s.n. / < fr. palan, cf. it. palanco].

PALANC s.n. v. palan.

ELECTROPALAN s. n. palan electric. (< electro- + palan)

MUFLĂ s. f. 1. cameră cu pereți refractari ai unui cuptor industrial sau de laborator, unde se introduc materialele de încălzit pentru a nu intra în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. sistem de scripeți pe același ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. (< fr. moufle)

PALAN s. n. macara din două mufle identice, servind la ridicarea unor greutăți mari. (< fr. palan)

pălan s. n. (pl. pălanuri)

palancă (pălănci), s. f. – Loc îngrădit, împrejmuire, estacadă, palisadă. – Var. palangă, țarc. It. palanca, prin intermediul pol. palanka, tc. palanka, palanga (Cihac, II, 239). Sec. XVII. E dubletul lui palan (var. pălan(g), palant, palanc), s. n. (Trans., țarc, împrejmuire), din mag. palánk (REW 6455; Gáldi, Dict., 148). Palangă, s. f. (pîrghie, bară) este rezultatul unei confuzii cu palanță.

scripcă (-ci), s. f. – Vioară. Rus. skripka (Tiktin), din sl. skripati „a scîrțîi”. Este dubletul lui scripete (var. scripet, scrip(e)ț), s. n. (palan, mufă, macara), megl. scripeati, din bg., slov. skripec, sb. skripac. Der. scripcar, s. m. (violonist; insectă, Saperda carcharias); scripcăraș, s. m. (greier, Gryllus campestris).

electropalan s. n. 1966 (circ.) Electrostivuitor v. electrotelefer, subansamblu //din electro- + palan//

2) palánc n., pl. urĭ, și palán, pl. e (ung. palánk, par, palisadă, d. it. palanca. V. palancă 2). Trans. Munt. Gard de scîndurĭ groase orĭ de parĭ groșĭ. (Cel de scîndurĭ supțirĭ se numește ulucă, mold. zaplaz). – Și pălan, pl. e, și pălant, pl. e și urĭ. V. stobor.

pălan(t), V. palanc.

palan s. n., pl. palane

stobór m. (vsl. stoborŭ, „stîlp, par”, sîrb. „curte, ogradă”, bg. „parmalîc”; rut. stóvbur, „stîlp, par”; ung. szobor, stîlp. Cp. cu steblă). Vest. Par de gard: o vacă legată de un stobor al garduluĭ. Scîndură ascuțită sus întrebuințată la făcut un gard: desprinseră porciĭ niște stoborĭ. (NPl. Ceaur, 153) Pl. Gard, palane, ocol, îngrăditură: îl chemă la stoborĭ. La (saŭ în) stobor, în curtea bisericiĭ, în adunarea de la ușa bisericiĭ: am să-l spuĭ în stobor (Cod); pricinile să (= se) domolea în stoboru bisericiĭ; bătrîniĭ îĭ chema pe prigonitorĭ în fața stoboruluĭ (Gr-N. 35). Stoboru Blagoveșteniiĭ, a doŭa zĭ de Buna Vestire, la 26 Martie (V. blagoveșnic). Stoboru Sîm-Pĭetruluĭ, a doŭa zĭ de Sfîntu Petru (30 Iuniŭ), cînd nu se lucrează „ca să fii ferit de lupi și de alte rele”. Stoboru Sintă-Măriiĭ micĭ, a doŭa zĭ de Sfînta Maria mică (9 Sept.), cînd nu se lucrează „ca să fiĭ ferit de loviturĭ”. – În Bucov. stoból, n., pl. oále, îngrăditură. V. zaplaz.

COLEA adv. 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, încoace sau alături, în apropiere. Vin’ colea și mănîncă, îl îndemna ea. SADOVEANU, N. F. 31. Șezi colea și să ospătezi oleacă. CREANGĂ, P. 32. Vin’ colea, să o privim. ALECSANDRI, T. 460. (Urmat de determinări) Sînt mai liniștit dacă te văd colea înaintea mea. SLAVICI, O. I 352. Vin’ colea lîngă mine și nu fi dușman mie. ALECSANDRI, P. III 226. ◊ (După prepoziții) Pe colea, p’îngă palan, Mă-ntîlnii c-un bogătan. JARNÍK-BÎRSEANU, D.435. ◊ (În opoziție cu aici, ici) Astăzi ici, mîne colea, Vreme bună, vreme rea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486. ◊ Expr. Ici și colea sau pe ici (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (și) din altă parte, dintr-un loc în altul. Apele primblărețe de ici colea s-au mutat. CONACHI, P. 212. Prind cocoșii a cînta, Și de ici și de colea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Ba ici, ba colea = în toate părțile, pretutindeni. Tot mai cercînd el, ba ici, ba colea, înspre sară numai ce dă de-o pîrtie. CREANGĂ, P. 144. Colea și colea = rar, puțin, cîte unul în toate părțile. Numai grămezi, grămezi de oase... risipite colea și colea. ISPIRESCU, L. 101. De colea pînă colea = dintr-un loc într-altul, încoace și încolo, repede, fără multă vorbă. (Și în forma regională cole) Ba din una, ba din alta, și de cole pînă colea, și-au plăcut unul altuia. CREANGĂ, P. 168. ◊ (Precedat de alte adverbe) Cît colea = aproape, prin apropiere, de aproape, la o parte. Eu mă duc, ia, cît colea, să tai nițele lemne. ISPIRESCU, L. 334. Tița rîde și nu crede, Dar marghiolul să repede, Ș-o urmează cît colea. ALECSANDRI, P. P. 325. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. Mai colea de... = ceva mai departe de...; în apropiere de... Astă-iarnă am iernat Mai colea de Calafat, Într-un bordei dărîmat. TEODORESCU, P. P. 289. 2. (Cu sens modal, avînd funcțiune mai mult de exclamație, întărește înțelesul frazei în care se găsește sau al cuvîntului pe care-l determină) într-adevăr, în toată puterea cuvîntului, bine de tot, tare, n-am ce zice! O drăguță de fată ca ruptă din soare și îmbrăcată colea, ca o zînă. RETEGANUL, P. V 46. Avea și el o păreche de boi, dar colea: porumbi la păr, tineri, nalți de trup. CREANGĂ, P. 37. Acu văd și eu că ești bărbat, om verde, colea, care rupe mîța-n două. ALECSANDRI, T. 907. ◊ Expr. Știi (sau știți) colea = zdravăn, de soi, de seamă, extraordinar. Știu într-un loc vin bun, știi colea, phiu! EMINESCU, N. 98. Mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării, știi colea, ceva mai omenește. CREANGĂ, P. 9. Am văzut pe Radu haiducul... era, știi colea, voinic din patruzeci, rupea piatra în mină. FILIMON, C. 301. 3. (Cu sens temporal, întărind, uneori pleonastic, determinări temporale) Atunci, în timpul cînd..., în momentul cînd... Colea cînd arde soarele mai tare, dete de o fîntînă. RETEGANUL, P. I 17. Vai de mine, cît dor duc Colea seara cînd mă culc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. ◊ Expr. Cînd colea (ce să vezi?) sau cîndu-i colea, se pune adesea înaintea unui adverb sau a unei construcții cu sens temporal, spre a pregăti pe ascultător că urmează ceva important, neașteptat, dorit. Cînd colea despre ziuă, cînd somnul e mai dulce, auzi un fîlfîit ca de un stol de păsări. ISPIRESCU, L. 74. Cîndu-i colea, dimineața, Lacrimile-mi taie fața. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202. – Variantă: (Mold.) cole adv.

MACARA, macarale, s. f. Aparat de ridicat, uneori și de transportat greutăți mari pe distanțe scurte, echipat cu scripeți, palane, troleuri etc., care poate fi acționat manual sau mecanic. ♦ (Mar.) Muflă. Scîrțîitul macaralelor începu să răsune pe puntea vaporului și acolo pîlcurile de oameni se adunau mereu. DUNĂREANU, CH. 223.

PALAN, palane, s. n. (Și în forma palane) Aparat de ridicat, constituit dintr-un sistem de scripeți cu axele paralele și dintr-un cablu sau lanț trecut pe șanțul scripeților. Să se ridice vaca la bord cu palancu. BART, S. M. 93. – Variantă: palanc s. n.

PĂLAN, pălanuri, s. n. (Regional) Gard de scînduri; ulucă, zaplaz. Cîntă cucu pe pălan, Numai trei zile mai am. ȘEZ. II 56. Pe colea p’îngă pălan, Mă-ntîlnii c-un bogătan. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 435. – Variantă: pălant (RETEGANUL, la CADE) s. n.

PĂLANT s. n. v. pălan.

SCRÍPETE (< bg.) s. m. (TEHN.) Mecanism simplu al cărui organ principal este o roată prevăzută cu un canal periferic în care rulează un element flexibil (cablu, fir, lanț etc.), prin intermediul căruia este transmisă o forță. Este folosit fie pentru ridicat sau tras, fie pentru susținerea elementului flexibil (ex. s. de la funiculare). S. poate fi fix, în care caz forța de acționare este egală cu greutatea obiectului ridicat, sau mobil, în care caz forța de acționare este mai mică decât greutatea obiectului. V. și muflă, palan.

OBSTACOL. Subst. Obstacol, piedică, stîncă (fig.), frînă (fig.), impediment, dificultate; barieră, bară, stavilă, opreliște, opreală (înv. și reg.); baraj, stâvilar, zăgaz, opritoare, dig; stop. Gard, împrejmuire, îngrădire, palancă (reg. ), pălan (reg. ), zăplaz, ulucă. Zid, zidurel (dim., pop.), mur (latinism înv.), perete. Fortificație, întăritură, baricadă. Șanț, tranșee. Baraj de sîrmă ghimpată; baraj de mine, cîmp de mine; baraj de artilerie, baraj de foc; linie fortificată, linie de apărare. Fort, fortăreață, cetate; meterez, redută. Blocadă, împresurare, încercuire, asediu, asediere, izolare. Oprire, stăvilire; zăgăzuire, îndiguire, baricadare, barare, blocare, blocaj (rar); fortificare, întărire; încuiere, zăvorîre, ferecare. Restricție; embargo; prohibiție. Adj. Barat, oprit, închis, zăgăzuit, îndiguit; împiedicat, înțepenit; zidit, închis; fortificat, întărit. Vb. A pune (a ridica) obstacole (în calea cuiva), a împiedica, a pune piedică (piedici); a pune bețe-n roate; a stăvili, a bara, a opri, a zăgăzui, a îndigui, a împrejmui, a îngrădi, a face (a ridica) un gard, a ridica (a construi) un zid, a zidi, a zidui (rar); a baricada, a ridica baricade; a fortifica, a întări; a închide, a zăvorî, a încuia, a fereca. A bloca, a încercui. V. apărare, împotrivire, împrejmuire, opoziție.

MUFLĂ s. 1. (TEHN.) palan, scripete. 2. (MAR.) gruie, macara. 3. (TEHN.) pastică.

PALAN s. (TEHN.) muflă, scripete.

SCRIPETE s. (TEHN.) 1. muflă, palan. (~ pentru ridicarea greutăților.) 2. căluș. (~ la ițele războiului de țesut.)

granic sn [At: ALRM II / 1, h. 408 / V: (reg) crain~ / Pl: ~ice / E: ger Kranich] 1 (Reg) Mașină cu care se ridică pietre sau lemne grele Si: elevator, macara, (reg) pălan. 2 (Mrn) Bigă specială folosită pe șlepuri. corectat(ă)

palan¹ sn [At: CADE / V: ~c / Pl: ~e, ~uri / E: fr palan, palanc, it palanco] (Mrn) 1 Utilaj de ridicare manuală sau mecanică, format din doi sau mai mulți scripeți în jurul cărora sunt înfășurate cabluri, frânghii sau lanțuri Vz macara, mulfă, paștică. 2 (Spc; îf palanc) Macara folosită în marină Vz bigă.

palan² sn vz palancă¹

palanc¹ sn vz palan¹

palancă¹ [At: HERODOT (1645), 493 / V: (îrg) ~ngă, (reg) ba~, palan sn, palanc sn, ~ng sn, ~nt sn, pălan sn, pălanc sn, păl~ sn, păland sn, pălane snp, pălang sn, pălangă, pălant sn, pălănc sn, pălânc sn / Pl: ~lănci / E: tc palanka, pn palanka, mg palánk] 1 sf (Asr) Palisadă. 2 sf (Pex) Loc întărit pentru apărare, construit de obicei din lemn și pământ Si: cetate. 3 av Lungit la pământ. 4 av (Îe) A da (sau a face ceva) ~ la pământ A culca la pământ Si: a doborî. 5 sf (Reg; spc) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) plavie, picătură. 6 sf (Trs; pan; îf pălane) Parte bătută cu scânduri la pridvor. 7 sf (Prc; îf pălanc) Scândură. 8 sf (Reg; îf pălang) Par în care se pun oalele la uscat. 9 sf (Olt) Loc pe lângă casă împrejmuit cu scânduri groase, așezate puțin înclinat, în care se adăpostesc iarna oile sau caprele. 10 sf (Reg) Constmcție rudimentară de adăpostit oile și caprele. 11 sf (Reg) Adăpost rudimentar pentru vite, făcut în câmp sau la munte din doi stâlpi înfipți în pământ, care susțin prăjini peste care se pun paie, frunziș sau stuf. 12 sf (Olt) Plasă în prelungirea acoperișului casei, pentru a-l adăposti de intemperii. 13 sf (Olt) Șopron lipit de o clădire. 14 sf (Olt) Șopron deschis. 15 sf (Reg; îf palangă) Acoperământ de lemn care adăpostește cuptorul construit afară din casă. 16 sf (Trs) Acoperământ al unui gard sau al unei porți. 17 sf (Ban) Fiecare dintre parii groși din care se fac garduri sau pe care se împletesc nuiele la casele ai căror pereți sunt făcuți din gard de nuiele. 18 sf (Reg) Fiecare dintre bârnele pe care se urcă butucii în vagoane. 19 sf (Reg) Rangă pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 20 sf (Reg) Punte a stavilei. 21 sf (Reg) Postată. 22 sf (Reg) Epitet pentru un cal slab sau rău.

pălan sn vz palancă¹

pălandru s [At: CHEST. II, 403/281 / Pl: nct / E: pălan + -(an)dru] (Reg) Gard de scânduri Vz palancă¹. corectat(ă)

pălangie^[1] sf [At: BORZA, D. 189 / A: nct / Pl: ~ii / E: cf pălan] (Bot; reg) Telegraf (Zebrina pendula). corectat(ă)

pălăior sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~oare / E: pălan + -ior] (Reg; șhp) 1-12 Palancă¹ (6-11) (mică) Si: (reg) pălănuț (1-12).

pălănuț sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~e / E: pălan + -uț] 1-12 (Reg; șhp) Pălăior (1-12).

vetă sf [At: LTR² / Pl: ~te / E: tc veta] (Nav) Parâmă a palanului¹ pentru bărci.

stobor² [At: (a. 1620) ROSETTI – CAZACU, I. L. R. I, 196 / V: (reg) stab~, stahor sm, stambori sm, ~ol, strobol sn, stubor sn / Pl: ~i sm, ~o'aie sn, (rar) ~uri sn / E: bg стобор] 1 sn (Îvp) Gard de lemn Si: (reg) pălan (Vz palancă¹), ștachetă, târcol, zăplaz Vz împrejmuire, îngrăditură, ocol, ogradă, ostrețe (Vz ostreț (1)), ulucă. 2 sm (Îrg; prc) Fiecare dintre scândurile, parii, ulucile etc. (cu vârful ascuțit) care formează un stobor¹ (1) Si: (pop) ostrețe (Vz ostreț) Vz leaț, ștachetă, ulucă, zăbrea. 3 sm (Ban; pex) Fiecare din cei patru stâlpi care susțin acoperișul fântânii. 4 sn (Îrg; pex) Ghizd la fântână. 5 sn (Reg; pex) Loc îngrădit pentru oi. 6 sn (Trs; pex) Cimitir.

MACARA s. f. 1. Scripete folosit la fîntîni, la mori etc.; sistem tehnic complex, format din scripeți, palane (și trolii), folosit la ridicarea sau la deplasarea greutăților pe distanțe scurte; (regional) nume dat mai multor unelte sau dispozitive cu care se ridică greutăți (v. șaitău, vinci, vîrtej). V. palan, m u f l ă, troliu. Se atribuie lui Archytas mai multe descoperiri, precum aceea a șurupului și a macaralei, OLLĂNESCU, H. O. 95. Șchelele vuiau, macaralele țipau în lanțuri grele, iar ceata înainta în două șiruri, unii cari încărcau și alții cari descărcau. DUNĂREANU, CH. 49, cf. 200, 223. Macarale fixe și rulante. NICA, L. VAM. 148. Clădiri, macarale, poduri, NOM. PROF. 28. Fonta.. . din oale este transportată cu ajutorul macaralelor la oțelărie. IOANOVICI, TEHN. 37. Prin strădania muncitorilor. . . s-a construit o uriașă macara electrică. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Dintr-o parte în alta, cerul Moscovei este acoperit de o întreagă pădure de macarale. BOGZA, M. S. 22. Macaralele sînt combinații de scripeți ficși cu scripeți mobili. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 84. Sub bolta halei, zeci de macarale. V. ROM. MAI 1957, 63. Icneau macarale, se ridicau scări. . . în abatajele de cărbuni. VINTILĂ, O. 22, cf. 31, ALRM II/I h 408. 2. (Regional) Sulul fîntînii (ALR SN III h 850, cf. ib. h 851); (la pl.) parte a morii (H XIV 359), (probabil) scripeți. 3. (Nav.) Muflă. La fiecare fronton e fixat. . . un cîrlig în care se așază o macara. SADOVEANU, O. IX, 238. Suflările vîntului care trecea prin măcărăli c-un șuierat ascuțit, răutăcios, făceau să vibreze frînghiile întinse ca niște coarde sunătoare. BART, S. M. 52, cf. 16. 4. (Regional) Mosorel de lemn, bucată de carton sau vergea pe care se înfășoară ața de cusut. Cf. SĂGHiNESCU, v. 95. Firele se petrec pe deasupra unui mosor (mosorel, macara) de ață, isprăvit și bătut într-un cui în coardă. PAMFILE, I. C. 318. Mosoaréle sau macarelele de ață, după ce s-au golit, slujesc copiilor, la diferite jocuri. id. J. I, 68, cf. II, 85. Pl.: macarale și (rar) măcărăli, (regional) macarale (A III 4), (4) macarele. – Și: (regional) macarauă (A I 23, III 17, pl. macarauă A I 23), măcăra (ALR I 792/610, A II 3), măcărauă (A II 3) s.f. Din tc. makara. Cf. bg. макара, ngr. μαϰαρᾶς.

palan s. n., pl. palane

BOGĂTAN sm. Trans. Bogătaș: Pe colea p’îngă pălan Mă ’ntîlnii c’un ~ (IK. -BRS.) [bogat].

ULUCĂ (pl. -ci) sf. 1 Scîndură groasă: tavanul acestei camere era de grinzi și uluci de stejar frumos lucrate (FIL.) ¶ 2 pl. Gard de scînduri, zaplaz, pălan(t) (🖼 5161): el avea două perechi de case una lîngă alta și despărțite numai prin niște uluci (BR.-VN.); ulucile erau ciur de găurile prin care ieșeau la uliță cîinii cu grămada (I.-GH.) [uluc].