Definiția cu ID-ul 956785:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SCRÍPETE (< bg.) s. m. (TEHN.) Mecanism simplu al cărui organ principal este o roată prevăzută cu un canal periferic în care rulează un element flexibil (cablu, fir, lanț etc.), prin intermediul căruia este transmisă o forță. Este folosit fie pentru ridicat sau tras, fie pentru susținerea elementului flexibil (ex. s. de la funiculare). S. poate fi fix, în care caz forța de acționare este egală cu greutatea obiectului ridicat, sau mobil, în care caz forța de acționare este mai mică decât greutatea obiectului. V. și muflă, palan.