bélhiță f., pl. e (var. din behliță). Un fel de guzgan puțin maĭ mic decît o pisică, c’o mare coadă stufoasă și trăitor pin păduri (myoxus glis, fr. loir). V. pîlș.

cincĭ num. (lat. quinque, pop. cinque, vgr. pénte, eolic pémpe, got. fimf, germ. fünf, vsl. pentĭ; it. cinque, pv. cinc, fr. cinq, sp. pg. cinco). Număr egal cu suma degetelor de la o mînă, patru plus unu. Al cincilea: anu 5 (al ereĭ), regimentu 5, pagina 5. Cincĭ-coade, căldărușă, o plantă; cincĭ-degete, o plantă rozacee tîrîtoare ([potentilla reptans]. V. scrîntitoare); cincĭ-foĭ, o plantă umbeliferă care crește pin pădurile umbroase și umede și care are proprietățĭ astringente ([sanicula europaea]. V. sănicĭoară).

coádă f., pl. e și cozĭ (lat. cauda și côda, it. coda, pv. coza, fr. queue, cat. coa, sp. cola). Prelungirea spinăriĭ (a coloaneĭ vertebrale) la multe cŭadrupede. La păsărĭ, penele cele marĭ din apoĭa corpuluĭ. La peștĭ, reptile și insecte, extremitatea din apoĭ opusă capuluĭ. La plante, ceĭa ce susține frunzele, florile și fructele pe ramurĭ. Păru capuluĭ împletit, cum poartă femeile, Chinejiĭ, preuțiĭ ortodocși de moda veche ș. a. Mîner: coada toporuluĭ, a lopețiĭ. Partea din urmă a unuĭ lucru: coada ochĭuluĭ (spre tîmplă), coada armateĭ (ariergarda), coada coloaneĭ, coada căruțeĭ, coada rochiiĭ. Șir de persoane care așteaptă să intre undeva pe rînd în ordinea sosiriĭ. Stea cu coadă, cometă. Coadă de topor (fig.), trădător, (fiind-că coada, care e de lemn, ajută să se taĭe lemnu). A face (subînț. semn) cu coada ochĭuluĭ, a face semn din ochĭ fără să observe alțiĭ. A se pune la coadă saŭ în coadă, a lua loc la urmă. A lega cuĭva tinicheaŭa de coadă, a-l face să fugă (ca cînele cînd i se leagă tinicheaŭa de coadă, cum obișnuĭesc uniĭ oamenĭ bárbarĭ). A trage mîța de coadă (pe rogojină) saŭ (barb. fr.) a-l trage pe dracu de coadă (Iron.), a’ndura mare sărăcie. Cu coada’ntre picĭoare, umilit, rușinat (ca cînele bătut). A’ncepe de la coadă, a’ncepe pe dos, jidănește (ca alfabetu lor). A-țĭ vîrî coada’n ceva, a te amesteca ca să stricĭ, ca să’ncurcĭ (cum crede poporu că face dracu). A scăpa scurt de coadă saŭ cu coada retezată, a scăpa cu perderĭ. A călca pe cineva pe coadă, a-l provoca: șarpele, pînă nu-l calcĭ pe coadă, nu se’ntoarce să te muște (Prov.). A pune coada pe spinare, a o rupe de fugă, ca boiĭ speriațĭ. Dacă munceștĭ, nu-țĭ cade coada, nu perzi boĭeria, nu te înjoseștĭ muncind. A lua litra (saŭ și purcica) de coadă, a te face bețiv (Fam.). A împleti coadă albă, a rămînea nemăritată (împletindu-țĭ păru, care ți s’a albit așteptînd măritișu). A pune coadă cuĭva, a scorni o mincĭună despre el. A pune coadă unuĭ lucru, a-l amplifica cu mincĭunĭ. Mincĭună cu coadă, mincĭună gogonată (mare). Numele multor plante: coada bouluĭ saŭ a vaciĭ, lumînărică, corovatică; coada caluluĭ saŭ a mînzuluĭ, o plantă acŭatică (hippúris vulgaris) și alta echisetacee, numită și barba Sasuluĭ (equisetum [arvense și silvaticum]); fasole coada caluluĭ, V. obedez; coada cocoșuluĭ, o plantă liliacee (polygonatum officinale); coada lupuluĭ saŭ a meluluĭ, lumînărică; coada raculuĭ, scrîntitoare; coada pricolicilor, barba popiĭ, o buruĭană rozacee care crește pin pădurile umbroase (spiraea aruncus orĭ aruncus silvester); coada șoriceluluĭ, achilee; coada vaciĭ, 1) lumînărică, 2) o plantă boraginee (échium altissimum), și 3) alta labiată, (salvia silvestris); coada vulpiĭ, codină, o plantă graminee foarte bună p. nutreț (alopecurus pratensis) și o varietate de poamă, de strugurĭ; coada zmeuluĭ, un fel de cactus cu florĭ roșiĭ și cu tulpina tîrîtoare; cincĭ coade (Trans.), căldărușă.

colníc n., pl. e (bg. kolník, sîrb. kólnik, drum de țară, drum de care, d. kola, car, ca lat. carraria, cărare, d. carrum, car. Capidan, Dac. 2, 813). Vechĭ. Azĭ rar. Drum de munte orĭ de deal: ș’aŭ deschis colnic cătră vĭața cerească (Dos. V. S. 203, 2), șarpe în cale și aspidă în colnic (Palia, la Cip.). Suc. (Șez. 31, 138). Cărare pin pădure: a plecat apoĭ pe un colnic anevoĭos pînă ce a ĭeșit din pădure (V. hățaș). Azĭ. Deal maĭ mic: pe cel deal, pe cel colnic trece-o fată șĭ-un voĭnic (P. P.) trecu dealurĭ, văĭ, colnice, străbătu pădurĭ întunecate (Isp.). Grădinile și livezile le avea pe colnicele Lapoșuluĭ (Od.). – În est și cólnic, deal. V. holm, momic, popic.

cucuváĭe (vest) f., pl. ăĭ, și cucuveá (est), pl. ele (ngr. kukuváĭa, kokováĭa, vgr. kikkábe, kikymis și kíkymos, id.; alb. kukuváĭa, -áĭkă și -máče; vsl. sîrb. kukuvika, bg. kukuvéĭka și kukumĕavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuvă și cĭovică). Un fel de bufniță mică care locuĭește pin zidurĭ pustiĭ și stîncĭ (strix nóctua saŭ athéne nóctua), c’o varietate maĭ mică, care locuĭește pin pădurile de brad (glaucidium passerinum) și alta maĭ mare, numită „încălțată” (nýctale Tengmalmi). Poporu crede că prevestește moartea în casa pe care cîntă, dar, în realitate, ĭa prevestește timp frumos. – Și cucuveĭcă, -veáŭcă și cocovéŭcă (nord), pl. veĭcĭ, veŭcĭ, și cucumeá (vest), pl. ele. V. puhace.

gládiș m. (sîrb. gladiš, rus. gládyš, o plantă. Bern. 1, 300). Verigar, un fel de arțar mic care crește pin pădurile și tufișurile cîmpuluĭ și face florĭ albe și samare roșiĭ (acer tataricum). O parte a războĭuluĭ de țesut (numită și jug) făcută din arțar.

*ĭenúpăr m., pl. ĭenuperĭ (lat. junĭpĕrus, jenĭpĕrus, de unde și it. ginepro, fr. geneivre, sp. enebro). V. jneapăr. Un copăcel conifer tot-de-a-una verde care crește pin pădurile stîncoase (juniperus commúnis). Fructele luĭ îs niște bace aromatice, stomahice și diuretice. – Se zice și inípere și inipír (Mold.) și științific și juníper. V. conifer și smirdar.

dósnică f., pl. e (d. dosnic). O plantă erbacee din familia compuselor care crește pin pădurile umede și umbroase (carpésium cérnuum).

2) leș și aléș n., pl. urĭ (ung. les, pîndă. V. leșuĭesc 1). Vechĭ. Pîndă: a se pune în leș orĭ aleș (a leș). Azĭ. Trans. Aleș, leșnic, crîsnic (de prins pește) și leș, locu rămas gol după ce s’a tăĭat pădurea (pin aluz. la locu gol pe care ți-l facĭ în prejur cînd te puĭ la pîndă în tufiș). V. ambuscadă.

léurdă f., pl. e (cp. cu lat. lúridus, -da, livid. Cp. și cu cald și urdă). O plantă liliacee cu florĭ albe ca zăpada și cu miros de usturoĭ și care crește pin pădurile umede și umbroase (allium ursinum). Prov. Pe unde a mîncat lupu leurdă, și după zece anĭ miroase, aluziune la amintirile amorurilor trecute. – E și un sat lîngă Btș., numit Lévirda la Nec. și e și un nume de fam. Lévîrdă (rut. lévurda vine d. rom.).

mălín m. (d. mălină). Olt. Un copăcel rozaceŭ care crește pin pădurile umede de la munte și face niște drupe negre marĭ cît bobu de mazăre așezate în strugurĭ și a căruĭ scoarță e amară și astringentă (prunus padus, cérasus padus și padus racemosa). Un fel de vișin mic (cu fructe negre și amare, cu lemnu roș mirositor din care se fac cĭubuce, țigarete și bastoane) care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (prunus [saŭ cérasus] mahaléb), numit odinioară antep. Drog, un copac din neamu salcîmuluĭ. Malin negru, 1. pațachină, verigar, salbă moale, 2. alt copăcel oleaceŭ (V. lemn cînesc). Trans. Mălin roș orĭ numaĭ mălin, malin și melin, liliac (syringa vulgaris). V. scumpie și călin.

moscușór m. (d. mosc). Frăguliță, o mică plantă erbacee caprifoliacee cu florĭ galbene verzuĭ (adoxa maschatellina). Emite un miros slab de mosc și crește pin pădurile umede și umbroase.

1) pánă și (Trans. Mac.) peană f., pl. pene (lat. pĭnna și pĕnna, pană; it. penna, pană; fr. panne, o stofă cu păr lung; sp. peña, stîncă. V. pinulă. Cp. cu geană). Țeavă garnisită cu puf care acopere corpu păsărilor: penele corbuluĭ îs negre, negru ca pana corbuluĭ. Pană groasă de la aripile păsărilor ascuțită și despicată la vîrf și întrebuințată ca peniță de scris, maĭ ales înainte de invențiunea penițelor de metal. Bucată de lemn (saŭ și de metal) ascuțit care se bate cu toporu’ntr’un buștean ca să se despice (în Trans. ichĭ). Felie de slănină saŭ alte lucrurĭ care servesc la împănat. Curea care atîrnă de căpăstru și ține calu legat în grajd (numită odinioară dălog). Fig. Scriitor saŭ stil distins: el e o pană distinsă, el are o pană elegantă (V. condeĭ). Pana zburătoruluĭ, o plantă cruciferă care crește pin pădurile umbroase și stîncoase și pe care o întrebuințează poporu în farmece (lunária [ánnua și biénnis]). Bc. Un fel de ferigă (struthiópetris germánica saŭ onocléa struthiópteris). Pană de somn orĭ somn pană, somn de la 15 kg. în sus. V. somn 1.

péste prep. (din maĭ vechiu préste, în Ps. Ș. 19 și azĭ în Trans., și péstre, compus din pre- și stre. V. préspre). 1. Deasupra: peste catu întîĭ e catu al doilea, un pod peste (saŭ pe) Dunăre. 2. Asupra: a domni peste o țară, peste un popor. 3. Dincolo de: hoțiĭ aŭ fugit peste rîŭ. Peste drum, în față, față în față, în cea-laltă parte (fr. vis-à-vis); peste drum de noĭ e o librărie. Fig. Peste măsură, prea mult, excesiv: a munci peste măsură. A trece peste (propriŭ și fig.), a merge maĭ departe de cît trebuĭe. 4. Maĭ pe sus de, superior: peste colonel e generalu, asta e peste putință (imposibil), peste poate, peste puterile mele. Peste tot, pretutindenĭ. 5. Pe, la: l-a lovit cu palma peste obraz, peste bot; ĭ-a dat peste mînă, ĭ-a lovit mîna. A te bate cu palma peste gură, a regreta ce aĭ zis. Fig. A da cuĭva peste nas, a-l mustra, a-l face să se modereze. 6. Maĭ mult de cît: eraŭ peste o sută, am dormit peste opt ceasurĭ. Fig. Peste cap, maĭ mult de cît trebuĭe, din belșug: avem mîncare peste cap. 7. După: peste un an. 8. În timpu, în cursu: peste noapte, peste an. 9. Unu după altu, succesiv: noroc peste noroc. Claĭe peste grămadă, în dezordine, de-a valma. Loc. A-țĭ fi (saŭ a-țĭ veni) peste mînă, a-țĭ fi incomod, a-țĭ fi greŭ. A apuca (adică „drumu”) orĭ a o lua peste cîmp, a lua drumu pin cîmp. (Dar nu se zice peste pădure, vie, baltă, ci pin pădure, vie, baltă. Tot așa e fals a zice: plec în America peste Hamburg, cum zic Româniĭ germanizațĭ după germ über, îld. pe la saŭ pin Hamburg). A da peste cap, a răsturna, a învinge de tot. A te da peste cap, a face o tumbă, un salt mortal, și fig. a face tot posibilu ca să reușeștĭ. A lua pe cineva peste picĭor, a-l lua cam în rîs, a-l lua la vale, a nu-l trata serios. A da peste (saŭ de) cineva, a te întîlni cu cineva, a-l descoperi. A da peste ceva, a găsi, a descoperi: na, c’am dat peste (saŭ de) dracu! Și piste (sud) și piște (nord).

1) pin m. (lat. pinus, pin, [din *picnus], d. pix, pícis, rășină. [V. păcură]; it. sp. pino, fr. pin, pv. cat. pi, pg. pinho). Un fel de brad care se întrebuințează la construcțiunĭ (corăbiĭ, catarge) și la ars. – Îs maĭ multe felurĭ de pini: pinu de pădure, pinu maritim (din care se scoate un fel de terbentină și colofoniu), pinu american ș. a. Eĭ pot ajunge pînă la o înălțime de 50 de metri, dar sînt și speciĭ de 5-10 metri.

pîrlitúră f., pl. ĭ. Parte saŭ loc pîrlit de foc orĭ de soare: pîrlitură pin pădure, pe fața unuĭ om. Pelagră. Fig. Păcăleală: spiritu glumeț dă ideile pe pîrlitură (Od.).

*prepozițiúne f. (lat. prae-positio, -ónis. V. pozițiune). Gram. Cuvînt invariabil care unește alte doŭă vorbe arătînd legătura dintre ele, ca a (miroase a smeură), de (miros de smeură), din (vine din casă), pin (trece pin pădure) ș. a. – Și -íție.

púpăză f., pl. eze (alb. pupă, dim. pupăză, d. lat upupa, vgr. épops; sîrb. pupavac, fr. huppe. Mrom. pupăză, „fofează”). O pasăre mare cît merla, cu cĭocu lung, cu penele pestrițe și cu un mare moț de pene în cap. Colivă (Cod. M. N. 1, 162). Fig. Colac peste pupăză, o bucurie saŭ (maĭ des) o întristare peste alta. Cozonăcel saŭ pînișoară p. copiĭ. Pîne împodobită cu poame care se oferă fetelor care vin în vizită la mireasă (Cod, M. N. 1, 84 și 88). Un fel de cĭocan de sfărămat peatra și de făcut găurĭ în lemn (Ban.). Un fel de orăstică (V. orăstică) numită și pipigĭoĭ (Trans.), care face niște florĭ purpuriĭ, apoĭ albastre, apoĭ verzuĭ și rar albe și care crește pin pădurile umbroase, maĭ ales la munte (órobus vernus).

rătăcésc v. intr. (d. lat. erráticus, eratic, rătăcitor, de unde s’a făcut *ratec, rătăcesc). Perd drumu: s’a dus pin pădure și a rătăcit. Perd drumu și umblu căutîndu-l: Ulise a rătăcit doŭă zecĭ de anĭ pe mare. Colind, umblu mult pin locurĭ depărtate: a rătăcit pin străinĭ, acest om a rătăcit pin toată lumea. V. tr. Perd drumu: copiiĭ aŭ rătăcit drumu. Perd pintre alte locurĭ: mĭ-am rătăcit bagajele pin gară. Fig. Duc pe căĭ rele, înșel cu ideĭ false: demagogiĭ rătăcesc tinerimea. Întunec, turbur: mizeria ĭ-a rătăcit mințile. V. refl. Mă perd pin mulțime (pin întuneric, pin pădure): copiiĭ s’aŭ rătăcit pin pădure. Mă perd depărtîndu-mă orĭ amestecîndu-mă cu alte lucrurĭ: copiiĭ s’aŭ rătăcit de părințiĭ lor pin mulțime, mi s’aŭ rătăcit scrisorile.

rîjnică f., pl. ĭ (cp. bg. rŭženik, pîne de secară, și -nica, paĭ de secară). O plantă erbacee cruciferă cu florĭ micĭ albe care crește pin pădurile umbroase (cardamine impátiens).

runc n., pl. urĭ (mlat. runcus, d. runcare, a plivi. V. arunc). Olt. Trans. Bucov. Curătură, ĭaz, izlaz orĭ ogor pe unde a fost pădure. Maram. Pădure pin care-s mulțĭ copacĭ căzuțĭ. Mold. Pisc păduros izolat (bobeĭcă) maĭ mare de cît bîtca. V. momic, holm, avaș.

talángă și -ncă f., pl. e și tălăngĭ, -ncĭ (ca și balangă, dalangă. V. telincă și tilincă). Un fel de clopot supțire (!) care sună dogit și care se atîrnă de gîtu vitelor ca să le auzĭ cînd se rătăcesc pin pădure. – Și teleancă, pl. encĭ (Mold. sud), și telincă (Mold.). V. acĭoaĭe, harang, izvon.

*tígru m. (fr. tigre, d. lat. vgr. tigris). Un animal felin vărgat mare cît și leu. Fig. Om foarte crud. – Tigru locuĭește pin sudu Asiiĭ (pînă’n Siberia), pin Java și Sumatra. Blana luĭ e portocalie vărgată cu negru și albă pe la pîntece și fălcĭ. Umblă noaptea pin pădurile umede de pe lîngă ape. Atacă maĭ ales omu, și de aceĭa Indieniĭ îl numesc mîncător de oamenĭ. Despopulează ținuturile pe unde se ivește. Blana luĭ e foarte prețuită și se întrebuințează ca covor.

scotocésc v. intr. și tr. (cp. cu cotroc, cu scocĭorăsc, și cu bg. stukam, jărăsc focu). Cotelesc, caut peste tot: a scotoci pin ladă, pin casă, pin pădure. V. bodicăĭesc.

sméur m. (d. smeură. D. rom. vine ngr. sméuron, smeur). O tufă rozacee care produce smeură și care crește pin pădurile, umede de la munte și pe aĭurea (rubus idaeus). – Și zm-.

HĂLĂDUI, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. A trăi undeva liniștit, ferit, în voie, în libertate; p. ext. a locui, a sălășlui. Iar cuviosul Agatanghel, binecuvîntînd casa și saraiurile prietinului hangiu, a dorit prea mult să afle ce bărbați străini mai hălăduiesc în acel frumos tîrg al Iampolului. SADOVEANU, N. P. 322. Nu vă e destul că, pre cît a fost tîlharul acesta cu zile, el a hălăduit în domnie atîția mari de ani? ODOBESCU, S. I 110. În codrii Catrinului, În pădurea Pinului, Unde corbii locuiesc Și ca frunza se-mulțesc Și bine hălăduiesc! ALECSANDRI, P. P. 147. 2. (Învechit) A scăpa (cu viață, de o primejdie). N-a mai fost chip să hălăduiască de feciorul blagocinului (= al administratorului bisericesc). CONTEMPORANUL, V_I 100. 3. (Rar) A izbuti. După multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa. CREANGĂ, P. 256.

PIN², pini, s. m. Arbore din familia coniferelor, cu ace lungi prinse în smoc cîte două, cîte trei sau cîte cinci la un loc pe ramuri; crește la munte și în regiunile nisipoase cu climă temperată, lemnul lui rezistent fiind întrebuințat în construcții (Pinus). V. brad. Doar pinii întunecați înfruntau toamna, tăind între crengile albe și zvelte ale mesteacănilor, umbre severe. C. PETRESCU, S. 169. ◊ (Cu sens colectiv) Ține inelușul meu Și du-te iute cu el în pădurea pinului, în munții Catrinului. PĂSCULESCU, L. P. 260. ◊ Pin maritim = varietate de pin cu lemnul poros și cu trunchiul foarte bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor de nisip mișcătoare. Cu mîna lui sădise la mormîntul Penelopei doi pini maritimi și o tufă de trandafiri agățători. BART, E. 259.

STRÎMTOARE, strîmtori, s. f. 1. Loc strîmt, îngust între munți sau între dealuri; pas, defileu, cheie. V. trecătoare. Cum ieșim din vatra satului, cotim la stînga și intrăm, pe spintecătura Jiului, în strîmtoarea munților. VLAHUȚĂ, O. AL. I 133. Această strîmtoare, numită Valea Călugărenilor, fu aleasă de Mihai spre a sluji de Termopile romînilor. BĂLCESCU, O. I 197. ♦ Loc îngust. Mai merge el înainte prin codru cît merge și la o strîmtoare numai iată că spînul iar îi iesă înainte, prefăcut în alte straie. CREANGĂ, P. 200. N-ați auzit de-un Jian... Care îmblă pin păduri... Și pîndește la strîmtori, De despoaie negustori, Și tot prinde la boieri, De-i curăță de averi? ALECSANDRI, P. P. 159. 2. Fîșie îngustă de apă care leagă două mări sau care se află între două porțiuni de uscat. Trecem prin strîmtoarea Caraibă, între Haiti și Cuba. RALEA, O. 35. Iar azi acelui loc i se zice strîmtoarea de la Gibraltar. ISPIRESCU, U. 56. 3. Faptul de a fi strîmt; îngustime. Și tot mai lumină se face; S-albește strîmtoarea cărării, Pe rînd depărtările zării S-apropie-ncet. COȘBUC, P. II 8. Mihai vru a se folosi de poziția și strîmtoarea acestui loc, ca... să facă mulțimea turcilor nefolositoare și ca să se poată astfel lupta cu dînșii cu puteri egale. BĂLCESCU, O. I 197. 4. Fig. Situație grea, lipsă (mai ales de bani), încurcătură, ananghie. Mai spui că nu e bine să aibă omul un porumbel la casa lui. Uite că folosește și el la o strîmtoare. Azi o să avem o ciulama bună. PAS, Z. I 131.

MIAZĂ s. f. sg. (Învechit și popular) 1. Mijloc (al zilei, al nopții). Vezi pre lac cum scînteiază De vermi stol înaripat, Pănă trece-a nopței miază. ASACHI, S. L. I, 176, cf. POLIZU, CIHAC, I, 164. ◊ E x p r. Ziua (la) miaza mare = în mijlocul zilei, în toiul zilei, la amiază; ziua în amiaza mare. Sufla cu tărie vîntul. . . aducând cu sine troiene de zăpadă deasă, care întunecau, ziua la miaza mare, lumina soarelui. FILIMON, O. I, 178. Să fie vrun tîlhar. . . nu cred c-ar vini ziua meaza mare. . . ALECSANDRI, T. 607. Dă, ziua la meaza-mare, în gropi și nu știe să-mparță paie la doi măgari. ODOBESCU, S. I, 397. Să fi căzut? Ziua la miaza mare?. . . Nu se poate. . . DELAVRANCEA, O. II, 120. ♦ (Regional) Miază cale (sau cărare) = punct situat la o depărtare (aproximativ) egală de extremitățile unui drum parcurs de cineva; mijlocul drumului, (regional) miez de cale, v. m i e z (II 2). Dimineața s-a sculat Ș-a venit și m-a luat Din casă, De după masă. . . Și la miez de miază cale Mi-a închinai cu pahare. TEODORESCU, P. P. 387, cf. ȘEZ. V, 106. Cînd au fost în miez de miază cale, S-au íntîlnit cu sfînta Luni. BÎRLEA, ap. CADE. Cîn o fost la miadzî carari, M-am tîlnit cu noauîdzăsi șî noauî di potsoi. GREIUL, I, 458. (Învechit și regional) Miază coastă = punct situat (aproximativ) la mijlocul unei coaste (de munte sau de deal). Și de la miază coastî apuci spri răsărit pănă în hatul la Piatra Roșie. . . și din Piatra Roșie drept în vale pin pădure pănă iară la miază coastă (a. 1 707). STEFANELLI, D. C. 22. Apucă de acole pe la miază coastă peste plaiul Prisloapelor (a. 1 790). id. ib. 190. Hotarul. . . să începi din părău Ioneilor. . . și. . . apucă din hat în hat drept miază coastă în sus. . . până în plaiu (a. 1 819). id. ib. 371. (Popular) Miază păresimi (sau păreasimă, păreasime, pâreasă, păresie, păresii) sau miezele păresimilor (sau părese) = mijlocul postului mare, care cade întotdeauna miercurea, în a patra săptămînă din post; (popular) miezul păresimilor, v. m i e z (II). Au bătut pregiur curtea din cîșlegi păn-la mează păresime. URECHE, LET. I, 200/20. Și au bătut curtea din cîșlegi pănă la mează păreasimă. M. COSTIN, ap. ȘINCAI, HR.231/38. Și fără veste au lovit în Iași. . . și au bătut den cîșlegi pănă la miază părese. N. COSTIN, LET. I A, 98/28. Duminică după miază păresii să te afli. . . în Galați (a. 1 746). URICARIUL, X, 120. Miedzîli păriesîmilor nu lucră dup-amnadzădz. ARH. FOLK. III, 43. La „nazîpăreasa” se lucrează numai o jumătate de zi. ib. VII, 56, cf. ALR II/I MN 113, 2850/95, 105, ALR II/284. (Învechit, neobișnuit) Miază vară = perioada centrală a verii, în care temperatura și luminozitatea specifică ajung la dezvoltare maximă; miezul verii, v. m i e z (I 1). Se topeaște zăpada în miază vară. MOXA, 362/2. 2. Miazăzi (1). Ar fi de dorit ca să avem popușoi mai timpuriu în coacere, ca așa să se lățască pretutindene rodirea aceea atît de minunată din miaza Franției. I. IONESCU, C. 63/14, cf. ȘEZ. V, 106. Bate vîntișor din miază, Sufletul în mine-ngheață; Bate vîntul cu zăpadă, Gîndurile stau grămadă. PAMFILE, C. Ț. 274. – Lat. media.

PINET s. n. Plantație, pădure de pini. (cf. it. pineta, fr. pinède)

IBIZA [ibiθa] (IVIZA, EIVISSA), insulă spaniolă în arh. Baleare, la SV de ins. Mallorca; 572 km². Oraș pr.: Ibiza (Eivissa). Relief colinar (alt. max.: 475 m). Plantații de citrice, măslini și smochini; legumicultură, pomicultură. Păduri de pini. Turism balneoclimateric.

RODOS, RÓDHOS sau RHODOS 1. Insulă grecească în M. Egee, cea mai mare din arh. Sporadelor, de Sud (grupul Dodecanez), situată în apropierea țărmului Asiei Mici; 1,4 mii km²; 75 km lungime; 37 km lățime max. Relief deluros, cu alt. max. de 1.215 m (vf. Atáviros), iar pe litoral câmpii de acumulare, Păduri de pin, chiparos, stejar mediteranean și vegetație de maquis. Cereale, viță de vie, tutun, citrice, măslini. Creșterea animalelor. Stațiuni balneoclimaterice, Pescuit. 2. Oraș în Grecia, în ins. cu același nume, port la M. Egee; 53,7 mii loc. (2001). Aeroport. Piață agricolă. Expl. de citrice. Centru turistic și stațiune balneară. În milen. 3-2 î. Hr., în R., care se afla în sfera de influență a civilizației cretano-miceniană, au existat importante centre ale comerțului maritim, care și-au păstrat însemnătatea și după invazia în R. a dorienilor. În sec. 8-7 î. Hr., orașele din R. au participat intens la colonizarea Siciliei, Africii de Nord și altor terit. În timpul războaielor greco-persane (Războaiele medice) (500-449 î. Hr.) ins. a fost cucerită de Persia, apoi orașele R. au devenit membre ale Ligii Ateniene. În 412 î. Hr., Sparta a reușit să-și subordoneze R., însă în 396 (sau 395 î. Hr.), ins. din nou a trecut la Atena, de care s-a despărțit definitiv în timpul Războiului Aliaților (357-355 î. Hr.). În 408-405 î. Hr. are loc unirea politică a orașelor din R., cu centrul în orașul R. fondat în 408-407 î. Hr. În Antic., puternic stat sclavagist care și-a menținut și în perioada elenismului organizarea politică republicană. În 44 d. Hr., R. a intrat în prov. romană Asia, iar în sec. 4-13 în componența Bizanțului, la începutul sec. 14 a fost cotropită de ordinul monaho-cavaleresc al Ospitalierilor. Începând cu sec. 16 ins. a fost alipită la Imp. Otoman până în 1923, când în baza Tratatului de la Lausanne s-a recunoscut Italiei dreptul de stăpânire a ins. Din 1947, ins. R. aparține Greciei, devenind unul dintre cele mai importante centre turistice. Biserica Panaghia (sec. 13), moschei, Palatul Marilor Maeștri din orașul medieval este inclus (din 1988) în lista Patrimoniului cultural universal. 3. V. Colosul din Rodos.

SAAREMAA, arh. estonian în E M. Baltice, în NV G. Riga, constituit din calcare și dolomite, delimitat de continent prin str. Suur (în NE) și Irbeni (în S); 2,7 mii km². Ins. pr.: Saaremaa, Hiiumaa, Muhu, Vormsi. Alt. max.: 54 m. Acoperit în mare parte cu păduri de pin și pajiști. Pescuit. Creșterea animalelor. Stațiuni balneoclimaterice (Kuressaare/Kingisepp, Käina, Kärdla). Cucerit de cavalerii cruciați din Ordinul livonian în 1227, care au fundat aici o episcopie, arh. S. a intrat în componența Danemarcii în 1559, apoi în cea a Suediei (1645), a Rusiei (1721) și a Estoniei în 1918.

PONTICI, Munții ~, lanț muntos în Turcia asiatică, format dintr-o culme estică și una vestică, extins în lungul coastei sudice Mării Negre, limitând la N Pod. Anatoliei; lungime: c 1.000 km; lățime: c. 130 km. Alt. max.: 3.937 m (vf. Kaçkar Daği). Expl. de cărbune și polimetale. Păduri de pin și tufișuri de maquis.

răsúr m. (d. răsură 1). Un fel de trandafir sălbatic mic care crește pe la marginile pădurilor și pin poĭene (rosa púmila). V. rug și măceș.

sugătór, -oáre adj. Care suge încă: copil, mĭel sugător; mamiferele se pot numi și „sugătoare”. Care absoarbe (cerneala): hîrtie sugătoare. S. m. Sugar, prunc sugător. S. f. Hîrtie sugătoare (fals sugativă!). O mică plantă cărnoasă care crește pintre frunzele putrede (maĭ ales ale pinilor) din pădurile umbroase (monótropa hypópitys). – Originea hîrtiiĭ sugătoare e asta: într’o fabrică de hîrtie din Berkshire (Anglia), în seculu 17, un lucrător uĭtă să pună’n pastă scrobeala necesară, și ĭeși hîrtie sugătoare. Pentru asta fu pedepsit, dar el, din întîmplare, descoperise calitățile hîrtiiĭ sugătoare. Totușĭ tradiționalu nisip se menținu încă mult timp. corectat(ă)

pinet sn [At: DR II, 88 / Pl: ~uri / E: lat pinetum] (Rar; csc) Pădure de pini² (1).

SAIAN, sistem muntos în Asia (Federația Rusă), în apropierea graniței cu Mongolia, cuprins între izv. fl. Obi și m-ții Altai la V și L. Baikal la E. Cuprinde două lanțuri montane: S. de Est, format din șisturi cristaline și intruziuni granitice, lung de 965 km și lat de 160 km, cu alt. max. de 3.491 m (vf. Munku-Sardîk) și S. de Vest, extins pe 695 km lungime, fragmentat de fl. Ienisei și afl. săi. Cele două lanțuri încadrează depresiunile înalte Tuva și Minusink. Păduri de zadă, pin siberian, molid. Ghețari la peste 3.000 m alt.

SIERRA NEVADA 1. Masiv muntos în extremitatea de S a Spaniei, în Cordillera Betica, alcătuit din roci cristaline, dolomite și calcare, extins pe 150 km lungime și 41 km lățime; alt. max.: 3.478 m (vf. Mulhacén, cel mai înalt din Pen. Iberică). Relief variat, cu forme rotunjite și cu câteva vârfuri ascuțite de tip alpin. Mici ghețari și zăpezi persistente la peste 3.000 m alt. Expl. de pirite și mercur. 2. [sierə nəvædə] Lanț muntos în V S.U.A. cuprins între depr. internă a Californiei și pod. Marelui Bazin, orientat NV-SE, reprezentând un horst format din granodiorite, asimetric, ridicat, extins pe 692 km lungime și 80-140 km lățime. Versantul de V, abrupt, domină depr. internă a Californiei cu c. 1.500 m, cel de E, mai domol, coboară treptat spre Marele Bazin. Vârfurile sunt peneplenizate și păstrează urme ale glaciației cuaternare. Alt. max.: 4.418 m (vf. Whitney). Reprezintă o reg. de seismicitate ridicată, cu numeroase izv. termale și vulcani noroioși. Climă de tip mediteranean montan cu precipitații abundente iarna. Versantul de V este acoperit cu păduri de foioase și conifere, local arborete de sequoia, iar cel de E cu păduri rare de pin. Între c. 2.200 și 2.800 m se desfășoară pajiștile alpine, iar la peste 3.000 m alt. este domeniul zăpezilor persistente și al ghețarilor. În acest lanț muntos se găsesc numeroase cascade, lacuri, canioane adânci, pasuri (Sonora 2.935 m, Ebbetts 2.680 m, Carson 2.620 m, Donner 2.175 m ș.a.) și parcuri naționale (Yosemite, Sequoia, Kings Canyon). Zăcăminte de minereuri polimetalice. Descoperit în mart. 1772 de căpitanul Pedro Fages și explorat în 1874 de Josiah D. Whitney (1819-1896). Stațiuni ale sporturilor de iarnă.

bóur m. (lat. búbalus, bivol, de unde s’a făcut *bualu, *buaru, apoĭ buar, buor, boor și bor, ĭar azĭ bour, ca nour și nor din núbilum. V. bivol 1). 1) Un fel de boŭ sălbatic (bos urus) care trăĭa în mare număr pin codriĭ din centru Europeĭ și pin Moldova. Ultimu a fost omorît la 1627 în Polonia. Romaniĭ, după Germanĭ, îl numeaŭ urus, ĭar Cezar (B. G. VI, 28) zice că pe timpu luĭ eraŭ mulți bourĭ în codru care se întindea din Bavaria pînă în Dacia (Hercynia silva). Adeseorĭ a fost confundat cu zimbru (care trăĭa și el pe la noi). Marca Moldoveĭ și a Mecklemburguluĭ era un cap de bour. 2.) Danga (pe care era gravat un cap de bour) cu care se însemnaŭ vitele, criminaliĭ, stîlpiĭ și copaciĭ de hotar. 3.) Copac lăsat ca semn de hotar într’o pădure. 4) Bir pe vin (pin însemnarea butoaielor cu dangaŭa cu capu de bour). 5) Trans. (bor). Melc (pin aluz. la coarne). Adj. Vechĭ. (Dos. Nec.). Coarne boure, coarne curbe și marĭ (de ex., ca cele de cerb).

PUCIOSU, masiv vulcanic de mici dimensiuni (de fapt un con vulcanic bine conservat), situat în SE m-ților Harghita, pe stg. văii Oltului, în zona defileului de la Tușnad, format din andezite și piroclastite. Alt. max.: 1.301 m. În craterul de explozie al conului se află cantonat lacul Sf. Ana, iar la 1 km NE de acesta se extinde tinovul Mohoș sau Lacul cu Mușchi (40 ha), un fost lac, tot de crater, în prezent colmatat. Masivul P. este acoperit de păduri de molid, brad, pin și fag. Cunoscut și sub numele Ciomatu Mare sau Ciumatu Mare. Rezervație naturală complexă (speologică, floristică și faunistică), în cadrul căreia se află cinci peșteri cu atmosferă interioară puternic încărcată cu hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Zonă turistică.

JAPONIA 1. Țara Japoniei, „Țara Soarelui Răsare” (Nihon sau Nippon Koku), stat în E Asiei (Extremul Orient), ocupând Arh. Japonez, format din 3.922 ins. aflate în V Oc. Pacific, între 21° și 44° lat. N. Cuprinde 4 mari ins.: Hokkaidō, Honshū, Kyūshū, Shikoku, precum și arh. Ryūshū (ins. pr. Okinawa), Ogasawara (fost Bonin), Kazan Rettō (sau Volcano) și Minami-Tori. Lungimea țărmurilor: 33,4 mii km (țărmuri naturale 24,3 mii km, arficiale 8,8 mii km, guri de râu 0,3 mii km); supr.: 377,7 mii km²; 125,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: japoneza (nipona). Religia: șintoistă și budistă c. 80%, creștină (protestanți, catolici) c. 20%. Cap.: Tōkiō. Orașe pr.: Yokohama, Ōsaka, Nagoya, Sapporo, Kyōto, Kōbe, Fukuoka, Kawasaki, Hiroshima, Kitakyūshū, Sendai. Este împărțit în 47 de prefecturi (todōfuken). Relief predominant muntos (83,8% împreună cu dealurile), în care 25 de vârfuri trec de 3.000 m alt. (Fuji Yama, 3.776 m. alt max. a J.). Lanțurile munților de încrețire, formați în Terțiar, li se adaugă 7 lanțuri de munți vulcanici cu 150 vulcani, în parte activi (Asama Yama, Bandai-san, Aso-san, Sakurajima, Azuma-san ș.a.). Seisme frecvente (Gifu, 516 anual), majoritatea de slabă intensitate, care, alături de vulcani, conturează imaginea unei zone labile tectonic, componentă a „Cercului de Foc” al Pacificului. Câmpiile ocupă 15% din terit., mai extinse fiind Kanto (în zona central-estică a ins. Honshū), Sendai (în NE ins. Honshū), Nobi, Setsu (Ōsaka), Ishikari și Tokachi (în ins. Hokkaidō). Clima este tropicală în Ryūkyū, subtropicală în Kyūshū și temperată în restul terit. (mai aspră în ins. Hokkaidō), cu nuanțe imprimate de orientarea reliefului, prezența oceanului și acțiunea musonilor. În V, precipitațiile sunt mai bogate toamna și iarna, pe când în E ele cad mai ales vara. Taifunurile și, uneori, valurile uriașe (tsunami) provocate de seismele puternice se abat asupra insulelor, având efecte dezastruoase în reg. litorale. Râurile, scurte, au un ridicat potențial energetic (în mare parte valorificat), iar lacurile (Biwa, Kasumiga, Saroma) completează peisajul japonez. Vegetație extrem de variată (magnolii, bananieri, arbori de camfor, cedrul japonez, pinul roșu, chiparoși ș.a.). Pădurile ocupă 67,3% din terit. Faună variată (140 de specii de mamifere, 350 specii de păsări, 30 specii de reptile ș.a.), este ocrotită în 27 de parcuri naționale (c. 2 mil. ha), parcuri ale prefecturilor și sute de rezervații, constituind atracții turistice majore (parcul național Fuji-Hakone-Izu este vizitat anual de peste 20 mil. turiști). Țară cu o economie dezvoltată, a doua putere economică mondială după S.U.A., J. are resurse minerale variate, care însă nu asigură decât în mică măsură necesarul de materii prime ale unei ind. complexe, cu înalt nivel tehnologic (J. importă 99,8% din cantitatea de petrol, 90,7% din gazele naturale și 82% din cărbunele de care are nevoie). Ocupă locul 2 pe glob după S.U.A. ca produs național brut și locul 3 pe glob (după S.U.A. și Germania) ca PIB/locuitor. Ind. antrenează 34% din pop. activă și contribuie cu 40% la PNB. J. se află pe unul dintre primele trei locuri pe glob în metalurgia feroasă și neferoasă, electronică, constr. navale (c. 1/3 din totalul prod. mondiale de nave comerciale), de autovehicule, ind. lemnului, mat. de constr., petrochimie, hârtie, textile ș.a. Marile concentrări ind. sunt Kanto (zona capitalei), Kinki (Ōsaka-Kōbe-Wakayama ș.a.), Chukyō (Yokkaichi-Nagoya-Toyohashi) și Kitakyūshū, dar ind. este bine reprezentată în toate centrele urbane. Expl. de huilă (6,9 mil. t, 1994), lignit, petrol, gaze naturale, imn. de fier, mangan, crom, tungsten, molibden, cupru, plumb, zinc, staniu, aur, argint, uraniu, bismut, sulf, germaniu, azbest, sare (toate în cantități moderate). Mare producătoare de energie electrică (906,7 miliarde kWh, 1993, locul 4 pe glob și locul 3 pe glob ca putere instalată în centrale electronucleare), fontă și feroaliaje (73,8 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), oțel (98,3 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), cocs (42 mil. t, locul 2 pe glob), nichel, titan, aluminiu (336,5 mii t, 1994, locul 3 pe glob), cupru brut și rafinat (1,1 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), plumb, zinc (665,5 mii t, 1994, locul 1 pe glob), staniu, magneziu, sulf, utilaje și instalații ind., linii tehnologice, mașini-unelte, tractoare (161,8 mil. bucăți, 1991, locul 3 pe glob), autovehicule (8,68 mil. bucăți autoturisme, 1993, locul 1 pe glob și 2,73 mil. buc. vehicule utilitare, 1993, locul 2 pe glob), avioane și elicoptere, motociclete (2,7 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), aparataj electrotehnic, elemente tranzistorizate, televizoare (9,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), calculatoare, instrumente de precizie și aparate optice, mașini de calcul, ceasuri, aparate foto (12,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), frigidere, produse petroliere (300 mil. t/an capacitatea rafinăriilor: benzină 43,9 mil. t, 1994, locul 2 pe glob, uleiuri grele, locul 1 pe glob), acid sulfuric (6,6 mil t, 1994, locul 4 pe glob), sodă caustică (3,8 mil t, 1994, locul 3 pe glob), sodă calcinată, îngrășăminte azotoase, materiale plastice și rășini sintetice (locul 3 pe glob), medicamente, cauciuc sintetic (1,4 mil t, 1994, locul 2 pe glob), anvelope (locul 2 pe glob), celuloză, hârtie și cartoane (10,6 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), hârtie de ziar (2,97 mil t, 1994, locul 3 pe glob), cherestea, furnir, placaje, ciment (91,6 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), fire și țesături de lână, țesături de mătase, fire și fibre artificiale (locul 3 pe glob) și sintetice (locul 2 pe glob), produse de sticlă și porțelan, țigarete (locul 3 pe glob), lapte, unt, brânzeturi, carne, conserve și făină de pește, margarină, zahăr, vin, bere ș.a. Meșteșuguri; artă tradițională. Terenul arabil reprezintă 15% din supr. țării. Agricultura, protejată (prețurile produselor agricole fiind de 2-3 ori mai mari decât media mondială), asigură 70% din necesarul de alimente al țării (mai ales cu cereale – orezul ocupă 45% din supr. cultivată, legume și fructe). Se cultivă orez (13,1 mil t, 1994), cartofi, batate, taro și igname, soia, trestie și sfeclă de zahăr, ceai (92 mii t, 1997, locul 7 pe glob), tutun, legume (varză, locul 3 pe glob, castraveți, locul 3 pe glob, vinete, locul 2 pe glob), struguri, fructe (mere 1,1 mil. t, 1994), citrice (mandarine 1,5 mil t, 1994, locul 1 pe glob), pepeni, ananas, căpșuni, castane (locul 2 pe glob), arahide. Floricultură dezvoltată. Sericicultură de veche tradiție. Creșterea animalelor este mai puțin extinsă (în 1994 erau 4,99 mil. capete bovine, 10,62 mil. capete porcine, 25 mii capete ovine). Pescuitul este foarte dezvoltat (11 mil. t/an, locul 1 pe glob), produse acvatice (maricultură), balene vânate (locul 2 pe glob). Rețeaua de comunicații este complexă și în continuă modernizare. Transportul feroviar este deservit de trenuri rapide „Shinkansen”, ce leagă întregul arhipelag. Căile ferate traversează numeroase poduri și tunele, între care se remarcă Seikan (53,85 km, cel mai mare din lume), ce leagă ins. Honshū de Hokkaidō. Porturile se numără printre cele mai mari de pe glob (Kōbe, Chiba, Nagoya, Yokohama, fiecare având peste 120 mil. t trafic anual). C. f.: 27.152 (din care 1/3 electrificate). Căi rutiere: 1,13 mil. km (din care 772 mii km asfaltate). Flota comercială: 24,28 mil. t. r. b. (locul 4 pe glob). Moneda: 1 yen = 100 sen. Turism dezvoltat (3,5 mil. loc.), cu numeroase obiective: marea metropolă Tōkyō (cea mai mare aglomerație de pe glob), vulcanii Fuji Yama și Asama Yama, stațiunile de sporturi de iarnă Kamizawa și Sugadaira, Nikko, unul dintre cele mai frumoase orașe ale J., cu cascada Kegon, Ōsaka – supranumită „Veneția J.”, cu templele Temmangu (sec. 10) și Shitennoji (sec. 6), iar, în apropiere de orașul Takarazuka, vechile capitale Nara, cu templul Todaiji (cu marea statuie a lui Buddha din anul 752) și Kyōtō, cu c. 2.000 de monumente de arhitectură (palatele Gosho și Saiho, Pavilionul de aur/Kinkakuji, Pavilionul de argint/Ginkakuji, templul Nishi Honganji, castelul Nijō ș.a.). J. are 2.053 puncte cu instalații de tratament balnear și hoteluri, mai cunoscut fiind Beppu (ins. Kyūshū), cu peste 3.000 de izvoare. J. este a treia mare putere comercială a lumii (după S.U.A. și Germania, în 1994), atât ca volum al exporturilor, cât și al importurilor, înregistrând excedente anuale impresionante atât cu statele Americii de Nord și Asiei, dar și cu țările U.E. (20% din exporturile sale). Export: mașini, utilaje, autoturisme, nave, computere, produse electronice, echipamente industriale diverse (65%), produse siderurgice și metalice (15%), textile, produse chimice, mat. de constr., produse alimentare. Import: combustibili și materii prime (50%), min. de fier și fier vechi, bumbac, cocs, grâu, lemn, orez, zahăr ș.a. – Istoric. Pe terit J., locuit încă din Paleoliticul inferior (ins. Honshū), cultura Jōmon (c. 5000-250 î. Hr.), continuată apoi de cultura Yayoi (250 î. Hr.-250 d. Hr.), în timpul căreia s-a dezvoltat agricultura și a fost introdusă cultura orezului. Potrivit tradiției, Jimmu Tenno, descendent al zeiței soarelui, Amaterasu Omikami, este considerat fondatorul (660 î. Hr.) imperiului japonez. În sec. 4-6, ca urmare a intensificării relațiilor cu China și a ocupării Coreii de Sud, în J. au pătruns confucianismul și budismul, intrând în conflict cu șintoismul, cultul populației băștinașe, budismul reușind, în cele din urmă, să se impună ca religie de stat (594). În epoca Nara (710-794), J. a devenit o monarhie absolută, marcată însă de o îndelungată perioadă de lupte interne pentru putere între marile clanuri. În aceste condiții a avut loc mutarea reședinței împăratului de la Nara (594) la Heiankyo (actualul Kyōto), întărirea autonomiei marilor feudali și slăbirea treptată a autorității centrale. Între 858 și 1192 puterea politică a fost uzurpată de clanul Fujiwara. În 1192, Yoritomo din clanul Minamoto, concentrează întreaga putere de stat în mâinile sale, punând bazele shogunatului (1192-1867), împăratul având doar rolul de suveran nominal. După invaziile eșuate ale mongolilor din 1274 și 1281, criza politică internă s-a accentuat, fiind urmată de o lungă perioadă de bipolarism politic și războaie civile între nordul, cu capitala la Kyōto, și sudul, cu capitala la Yōshino, atingând acum maximul descentralizării politice și fărâmițării feudale. Primii europeni ajunși în arh. japonez sunt comercianții portughezi (1543), care aduc cu ei armele de foc, și misionarii iezuiți (1549-1551 – Francisco Xavier), care introduc creștinismul în J. Devenit shogun în 1603, Ieyasu Tokugawa mută capitala la Edo (actualul Tōkyō), restabilește unitatea imperiului și impune, din 1639, o politică izolaționistă. În 1853, o escadră a S.U.A. sub comanda lui M.C. Perry a intrat în raza portului Edo în timp ce o escadră rusă, comandată de amiralul E.V. Putiatin, a staționat în fața portului Nagasaki, impunând renunțarea la măsurile izolaționiste. În urma tratatelor încheiate de J. cu Marile Puteri (1854 și 1855), porturile nipone au fost deschise pentru comerțul cu străinătatea. În urma revoluției din 1867-1868, are loc înlăturarea shogunatului, restabilirea puterii imperiale și începe epoca Meiji, caracterizată prin realizarea unor importante reforme: abolirea structurilor feudale (1871) și introducerea unor instituții moderne, după model occidental, în special german, care au asigurat dezvoltarea capitalistă a țării, transformând J. la începutul sec. 20 în una din marile puteri militare și economice ale lumii. În 1889, potrivit Constituției, J. este declarată monarhie constituțională ereditară. Tendințele expansioniste ale cercurilor politice conducătoare pe continentul asiatic s-au materializat prin războiul împotriva Chinei (1894-1895), soldat cu anexarea Formosei (azi Taiwan), a ins. Penghu și a războiului ruso-japonez (1904-1905), prin care J. își instituie stăpânirea asupra Manciuriei de Sud, a părții de S a ins. Sahalin și instaurarea protectoratului asupra Coreei, pe care a anexat-o în 1910. În timpul primului război mondial, J. se alătură Antantei, obținând, prin Tratatul de la Versailles, concesiunile germane din China și mandatul asupra fostelor colonii germane din Extremul Orient. În perioada 1918-1922, J. a efectuat o intervenție armată în Extremul Orient Sovietic. Anii de război au impulsionat puternic dezvoltarea industriei, în special a industriei de război și a comerțului. În 1926, Hirohito a devenit împărat. În perioada 1931-1932, J. a cucerit întreaga Manciurie. Devenind, în dec. 4, un stat autoritar, cu tendințe militarist-naționaliste, J. s-a apropiat treptat, după ce a părăsit Societatea Națiunilor (1933), de Germania și Italia cu care a încheiat Pactul Anticomintern (25 sept. 1936), la care, în 1937, a aderat și Italia, punându-se astfel bazele Axei Berlin-Roma-Tōkyō și Pactul Tripartit (27 sept. 1940). În 1938, au avut loc acțiuni armate ale trupelor japoneze în zona lacului Hasan (din U.R.S.S.), iar în 1939, în reg. Halhîn-Göl (din Mongolia). În apr. 1941, J. semnează la Moscova un pact de neagresiune cu U.R.S.S., ceea ce i-a permis ca, la 7 dec. 1941, în urma unui atac surpriză, îndreptat împotriva bazei americane de la Pearl Harbour, să se alăture puterilor Axei în cel de-al doilea război mondial. Datorită unei mobilizări exemplare, a unei rapidități de acțiune și a unei eficiențe remarcabile, J. a obținut o serie de victorii în dauna trupelor anglo-americane, cucerind întinse teritorii din Extremul Orient, sud-estul Asiei și Oc. Pacific, instaurând un regim de ocupație foarte dur. Bătăliile de la Midway (ian. 1942) și Guadalcanal (febr. 1943), au reprezentat o cotitură în desfășurarea războiului, trupele anglo-americane preluând inițiativa. După capitularea Germaniei (mai 1945), în condițiile în care teatrul de război s-a apropiat de terit. J., aceasta folosit ultimele resurse militare și umane, inclusiv atacurile kamikaze. Pentru a pune capăt războiului, S.U.A. a recurs la folosirea primelor 2 bombe atomice asupra orașelor Hiroshima (6 aug.) și Nagasaki (9 aug.), silind guvernul J. să semneze (2 sept. 1945) capitularea necondiționată. La 8 aug. 1945, U.R.S.S. au declarat război J., trupele sovietice ocupând arh. Kurile și ins. Sahalin. La 8 sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia, fără participarea U.R.S.S., precum și un acord militar care legaliza, pe timp nedeterminat, staționarea trupelor americane pe terit. J. În oct. 1956, s-a semnat declarația comună sovieto-japoneză, prin care înceta starea de război între cele două state și erau restabilite relațiile diplomatice. Pe baza tratatului încheiat cu S.U.A. (15 mai 1972), în contextul războiului rece, ins. Okinawa a fost retrocedată J., dar americanii și-au păstrat aici bazele militare. În deceniul 6, economia japoneză a cunoscut un puternic reviriment („miracolul japonez”), caracterizat printr-o creștere continuă a PNB, ajungând în 1987, să ocupe locul al doilea în lume (după S.U.A.). Pe plan politic s-au afirmat noi partide, în special Partidul Liberal Democrat, care a dominat timp îndelungat viața politică a țării (1955-1993). În ultimele decenii, situația politică din țară s-a caracterizat prin instabilitate, corupție și scandaluri financiar-bancare (în 1998 a traversat cea mai critică perioadă postbelică). În 1989, în urma morții lui Hirohito, tronul a revenit fiului său, Akihito. Monarhie constituțională, conform Constituției din 3 mai 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral – Dieta – format din Camera Consilierilor și Camera Reprezentanților, iar cea executivă, de un guvern desemnat de Dietă și numit de împărat. 2. Marea Japoniei (Nihon-Kai), mare în bazinul de V al Oc. Pacific, situată între țărmul de E al Asiei, ins. Sahalin (în N), Hokkaidō și Honshū (în E) și arh. Tsushima (în S); 1.062 km². Ad. medie: 1.725 m; ad. max.: 3.742 m. Temp. apei 0-12°C (iarna) și 17-26°C (vara). Salinitate: 27,5-34,8‰. În S comunică, prin str. Coreii, cu Marea Chinei de Est și Marea Galbenă, în N, prin str. Tătară și La Pérouse, cu M. Ohotsk, iar în E prin str. Tsugaru cu Oc. Pacific. Pescuit și navigație intensă. Pr. porturi: Vladivostok, Nahodka (Rusia), Akita, Niigata. Kanazawa (Japonia), Wonsan, Hungnam, Ch’ongjin (R.P.D. Coreeană), Pusan, Ulsan (Rep. Coreea). 3. Groapa Japoniei, mare fosă în NV Oc. Pacific, în E Arh. Japonez; lungime: 680 km; lățime medie: 59 km; ad. max.: 8.412 m. 4. Curentul Japoniei v. Kuro-Șivo.

síhlă f., pl. e (din maĭ raru silhă, var. din *tîhlă, *tîlhă. Cp. cu tihăraĭe și cu ung. szilfa, ulm. Cu vsl. suhlĭ, vreascurĭ, uscăturĭ, din cauza formeĭ silhă, n’are legătură. V. tîlhar). Desiș (hățiș) într’o pădure: de abea putea străbate pin desișu întunecos al uneĭ sihle de carpenĭ tinerĭ (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 121). – Mold. sî-. Și țihlă, mold. țî-. In Trans. vest (Vicĭu) sîlhă, „brad înalt”, la Frîncu „codru”. V. bunget, codru, ciriteĭ, brad.

sihlă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: selbă (Pl: selbe și selbi), (îrg) silhă, (înv) salbă, (reg) sihelbe^[1], sahelbe, săhelbă, săhelbe, săhoalbe, săluă, sehelbă (Pl: sehelbe și sehelbi), sehelbe, selecherb s, silhă^[2], sâluă, sârlă, țârlă, țihlă, țilhă, (îvr) silbă, silcă, salhă, sâlvă, (nob) sihlie^[3] (A: nct) / Pl: ~le / E: ns cf lat silva] 1 Pădure deasă (de copaci tineri) Si: hățiș, (reg) sihlete, sihliș, sâhlar, sâhlărie, sâhliște, țihloacă. 2 (Zlg; reg; îc) Cocoș-de-~ Cocoș-sălbatic. 3 (Reg) Loc defrișat (pe care au crescut tufișuri). 4 (Mtp; reg) Zână a pădurii. 5 (Trs) Brad (1). 6 (Trs) Molid. 7 (Trs) Pin². 8 (Reg; îf silhă) Trunchi de copac (cu diametru aproape egal la ambele capete). 9 (Bot; reg; îf silhă) Coada-calului (Hippuris vulgaris). corectat(ă)

păltiór m., (din *păltinĭor, ca gălbior, bătrîor, din *gălbinĭor, *bătrînĭor). Paltin mic. Un copăcel din familia pomușoareĭ numit și coacăz de munte (ribes petráeum). Face niște bace roșiĭ foarte acre și crește pin locurile stîncoase, umede și umbroase ale pădurilor.

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

SCHITU DUCA, com. în jud. Iași, situată în E Pod. Central Modovenesc, pe râul Vaslueț; 4.483 loc. (2005). Expl. de calcar, de gresii și de lemn. Moară. Centru viticol. În satul S. D., atestat documentar în 1803, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1802, restaurată în anii 1827-1830 și pictată în 1924), iar în satul Pocreaca, menționat documentar în 1772, există biserica Duminica Tututor Sfinților (1853). Biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1774), în satul Poiana. Rezervație naturală forestieră (pădurea Poieni-Cărbunăriei) incluzând și o plantație de pin, în amestec cu larice și molid, cu arbori seculari, cu o bogată faună de pădure.

SILVOSTÉPĂ (< silvo + stepă) s. f. (GEOGR.) Zonă de tranziție între pădure și stepă; antestepă, în care vegetația ierboasă alternează cu petice de păduri compacte sau cu păduri poienițe. În s. tipică de pe terit. Ucrainei și părții europene a Federației Ruse, ca și în N Moldovei și în Câmpia de Vest pădurile sunt alcătuite preponderent din stejar sau gorun; în Câmpia Română, sudul Moldovei și Dobrogea esențele lemnoase predominante în s. sunt stejarul pufos, stejarul brumăriu și cerul (constituind tipul sudic de s., cu influențe mediteraneene). În Siberia pădurile de s. sunt alcătuite din conifere, în special pin. În prezent vegetația naturală de s. a fost înlocuită de culturi agricole, iar pădurile care s-au mai păstrat sunt adesea transformate ca urmare a acțiunilor silviculturale. Solurile tipice de s. sunt cernoziomurile cambice.

sugătoare f. plantă parazită ce crește printre frunzele putrede în pădurile umbroase (Monotropa hypopitus). [Planta suge arborii (în special pinii) în cari se încuibă].

CUCURUZ I. sm. Tr.-Carp. 🌿 1 Porumb ¶ 2 Plantă ierboasă, cu flori albe-gălbui dispuse în capitule mici, ce crește prin pădurile de la munte (Petasites albus) (🖼 1643) ¶ 3 = CAPTALAN ¶ 4 Rodul bradului, pinului, etc. în formă de con acoperit cu solzi (🖼 1644): pică ~ul bradului (SB.) ¶ 5 CUCURUZ-DE-PĂDURE = MAMA-PĂDURII¹. II. CUCURUZ (pl. -ze) sn. 🚜 Trans. Porumbiște: nici grindina nu-ți flecește mai tare ~ele de cum ți-i dobzază aceste bețe (RET.) [sl.].

bungét n., pl. urĭ și e (alb. bunk, art. bungu, stejar). Pădure foarte deasă, desiș: s’a dus până ce s’a pierdut pin bungeturile din marginea păduriĭ (Sadov. VR. 1906, 10, 487), în marginea poieniĭ, ĭeșit din bunget (tot el, Univ. 19 April 1913, 1, 8). V. sihlă.

SIERRA MADRE 1. Sistem muntos în America de Nord (Mexic), format din trei lanțuri montane care înconjură Pod. Mexican, acoperind c. 75% din suprafața Mexicului. Climă tropicală montană, uscată spre podiș și umedă spre ocean. Vegetație xerofilă (în N) și păduri tropicale (în S) care trec spre păduri de conifere la altitudini mai mari (în special diferite specii de pin). Cele trei lanțuri montane sunt: Sierra Madre Oriental, format din culmi paralele ce se întind de la NNV spre SSE, pe 1.130 km lungime, paralel cu țărmul G. Mexic, cu versanți abrupți către E, care domină câmpia din partea de E a Mexicului cu c. 1.500 m, și pante domoale spre V, care coboară spre Pod. Mexican. Munții din acest lanț sunt alcătuiți din calcare, gresii și lave vulcanice. Alt. max.: 4.056 m (vf. Peña Nevada); Sierra Madre Occidental, constituit din șisturi cristaline, calcare, gresii și lave vulcanice, se desfășoară sub forma unor culmi paralele, extinse pe direcție NV-SE, pe c. 1.600 km lungime și 160-480 km lățime, paralel cu țărmul G. Californiei și cel al Oc. Pacific, fragmentat de canioane adânci de c. 2.000 m. Alt. max.: 3.992 m (vf. Cerro de Mohinora); Sierra Madre del Sur, extins de-a lungul țărmului pacific din partea de S a Mexicului, de la Rio Balsas în NV și până la istmul Tehuantepec, respectiv până la Rio Tehuantepec în SE, pe terit. statelor mexicane Guerrero și Oaxaca. Alt. max.: 3.850 m. 2. Lanț muntos situat în extremitatea de SE a Mexicului și în partea de VNV a Guatemalei, la E de istmul Tehuantepec, care se desfășoară paralel cu țărmul G. Tehuantepec al Oc. Pacific. Alt. max.: 4.220 m (vf. Tajumulco, situat în VNV Guatemalei). 3. Lanț muntos în Filipine, în NE ins. Luzon, extins pe 345 km lungime, de-a lungul țărmului Oc. Pacific. Alt. max.: 1.850 m.

lúncă f., pl. ĭ (vsl. lonka, golf, vale, pajiște; bg. luká, vale, cotitură, pajiște pin locurĭ inundabile; sîrb. rut. lúka, rus. luká; ung. lanka, livadă). Zăvoĭ, pădure de sălciĭ, plopĭ, arinĭ, ulmĭ și frasinĭ pe malu unuĭ rîŭ. Teren inundabil acoperit de pășune saŭ de fîneață. V. cohalm, berc 1.

PÂNGĂRAȚI 1. Lac de acumulare, realizat în scop hidroenergetic, pe rusul mijlociu al râului Bistrița, în arealul com. omonime; supr.: 153 ha; vol.: 6,75 mil. m³. 2. Com. în jud. Neamț, pe râul Bistrița; 5.295 loc. (2003). Stație (în satul P.) și haltă de c. f. (Stejaru). Hidrocentrală (23 MW) dată în folosință în 1964. Mănăstirea P. (de călugări), cu biserica Sf. Dumitru, a fost întemeiată în 1461, reconstruită în 1560 (după ce fusese mistuită de un incendiu) prin osârdia lui Alexandru Lăpușneanu și renovată în mai multe rânduri (1642, 1806, 1857); prezintă particularitatea supraînălțării deasupra unor încăperi boltite (paraclis), reprezentând o situație unică în arhitectura medievală românească: două biserici suprapuse. Turn-clopotniță (sec. 19), prăbușit la 18 iun. 1996. Desființată în 1959, mănăstirea P. a fost reînființată în 1991. În clădire a funcționat un timp stațiunea de cercetări biologice și geografice a Univ. din Iași, mutată, ulterior, la Piatra Neamț. Rezervație forestieră (pădure alcătuită predominant din arbori de tisă Taxus baccata în amestec cu pin, brad, molid, fag, carpen).

priseácă f., pl. ecĭ (vsl. pri-sĭeka, tăĭere de tot, retezare. V. prisecesc). Vest. (Ml.). Pădure tăĭată și lăsată pe loc. Maram. (prisacă, pl. ăcĭ). Poĭană făcută pin tăĭerea copacilor, loc lăzuit. Mold. (prisacă). Stupărie, stupină: alțiĭ umblaŭ de stricaŭ prisecile oamenilor. (N. Cost. Let. 2, 101). Întinderea uneĭ prisăcĭ era cît puteaĭ arunca c’o măcĭucă orĭ c’o secure. V. iaz.

túfă f., pl. e (lat. tûfa, vgr. týphe, moț, egretă, înrudit cu francicu tupfa, de unde fr. touffe, și long. zuppfa, de unde it. ciuffo și rom. cĭuf 1. D. lat. vine alb. tufă, tufă; d. lat. orĭ rom. vine ngr. túfa, tufă, moț. V. cĭuf 1 și stuf). Copăcel mic cu frunze pînă la pămînt (ca alunu, coacăzu ș. a.). Vergĭ de tufă: cu tufele îĭ mulțămesc (Gr. Al.). Tufan (quercus pubéscens). Stejar între 10-15 anĭ (Bz.). Serbia. Pădure. Adv. Fam. Nimic, ĭoc: Aĭ găsit ceva? Tufă (saŭ tufă de Veneția!, pin aluz. la lipsa de vegetațiune în acest oraș, care e zidit pe apă). A fi tufă, a nu avea nimic în pungă.

PĂDURE ~i f. 1) Mulțime de copaci care acoperă compact o întindere relativ mare de pământ. ~ de salcâmi. ~ de pini. 2) Suprafață de teren pe care crește o astfel de mulțime de copaci. ◊ ~ virgină pădure neexplorată. ~-livadă pădure de copaci și arbuști care furnizează material de construcție și materie primă pentru industria alimentară. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oraș destinat odihnei oamenilor. De ~ care trăiește sau crește în pădure. Din ~ a) sălbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut în ~ a) a fi needucat; b) a fi înapoiat. A căra lemne în (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fără uscături nu există colectivitate fără elemente criticabile în sânul ei. 2) fig. (urmat de determinări) Mulțime omogenă și compactă de obiecte în poziție verticală. O ~ de mâini s-a ridicat în clasă. [G.-D. pădurii] /<lat. padule

sihlă, sihle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.

crestățeá f., pl. ele (d. crestat 2, pin aluz. la frunze). Un fel de lăptucă (lactuca sagittata), numită și susaĭ de pădure și (Trans.) tîlhărea.

*esénță f., pl. e (lat. essentia, d. esse, a fi). Ceĭa ce constitue natura unuĭ lucru: esența divină. Lichid móbil și volátil. Tărie, uleĭ aromatic obținut pin destilațiune: esență de roze. Fel, vorbind de arboriĭ uneĭ pădurĭ: esențele conifere predomină în pădurile norduluĭ.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata); p. ext. nume generic dat arborilor din familia coniferelor. V. pin, molid, ienupăr. Mari bogătani, Fiare flămînde-nsetate De aur, de arginți, de bucate, De păduri de brad. BENIUC, V. 153. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Din vîrful Carpaților, Din desimea brazilor, Răpezit-am ochii mei. ALECSANDRI, P. II 9. ◊ (Metaforic) Ea încă avea la ce se uita la el; căci era un brad de romînaș. ISPIRESCU, L. 125. ◊ Apă de brad = amestec lichid de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere, săli de spectacole etc. ◊ Compuse: bradul-ciumei = un fel de jneapăn cu fructe mici; brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad. EMINESCU, O. I 105. 2. Vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în timpul nunții. 3. (Articulat; în forma hora bradului) Numele unei hore care se joacă în ajunul cununiei la casa miresei.

BRAD sm. 1 🌿 Copac rășinos, totdeauna verde, care crește în pădurile de la munte: e numele generic al tuturor copacilor din familia coniferelor, cum sînt pinul, moliftul, jneapănul, etc.; speța cea mai răspîndită la noi numită ~ sau ~-ALB (Abies pectinala sau Abies alba) are coaja netedă, albă-argintie și o înălțime mijlocie de 15-25 de metri, ajungînd uneori pînă la 35-40 de metri; crengile lui, numite „cetină”, se desprind din trunchiu ca spițele unei roți și sînt acoperite cu niște frunze subțiri, turtite, numite „ace” sau „țepușe”, așezate ca dinții unui pieptene; fructul lui numit „cucuruz (de brad)” e de formă cilindrică și e acoperit cu niște solzi care se desfac și cad jos la maturitate: lemnul lui e des întrebuințat în tîmplărie sau dulgherie, sub formă de scînduri, grinzi, etc. (🖼 572) ¶ 2 Lemnul acestui copac: dulap de ~ ¶ 3 Fig. Un ~ de flăcău, un ~ de Român, despre un om chipeș, înalt și voinic ¶ 4 🌿 ~-ROȘU – MOLIFT ¶ 5 🌿 BRADUL-CIUMEI, varietate de jneapăn de mărime mijlocie (Junipeus intermedia) ¶ 6 Ramură mare de brad, mai adesea împodobită, care se pune la carul sau la poarta caselor miresei în ajunul nunții, sau care se poartă înaintea mirilor, cînd se duc la biserică să se cunune; alte-ori se înfige dinaintea casei unde e un mort, sau e purtată cînd duc mortul la groapă ¶ 7 Un fel de horă ce se joacă la casa miresei, înainte de cununie: joacă flăcăii și fetele ~ul la mireasă (GR.-N.) [comp. alb. bred].

PLOUA, pers. 3 plouă, vb. I. 1. Intranz. impers. (Adesea urmat de determinări modale) A cădea, a curge ploaie. Într-o zi ploua strașnic și era o glodărie pin’ la genunchi. HOGAȘ, DR. II 121. Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă. CARAGIALE, O. I 360. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și-un ghețuș, de nu te mai poți de feli ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și dese. De două săptămîni plouă cu găleata, un ceas, două în fiecare noapte. CAMIL PETRESCU, O. I 264. Nu trece vreme de un ceas, și unde nu începe a se-nnora, apoi a trăsni și a fulgera... sufla un vînt și ploua ca din cofă. RETEGANUL, P. IV 71. Plouă de varsă = plouă foarte tare. Ciucur verde de mătase, Lasă-mă, mîndruțo-n casă, C-afară plouă de varsă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă v. ninge. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia», «norii») Căci ploaia, cînd ar ploua, Aurul ți l-ar stricai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 509. El oftează și jălește Și prin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pămînt, Cînd la cîrduri de cucoare Ce mereu zbor cătră soare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. impers. (Cu complement intern) De-ar ploua ploaie cu tină. ȘEZ. I 76. Plouă ploaie cu bulbuci Și tu, bade, tot te duci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ♦ Tranz. A uda (pe cineva) ploaia, a cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădiniță, Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. Oltu-i umflat, Că la munte l-a plouat. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia») Murgule, coamă rotată, Du-mă la mîndra odată, Că ți-oi face grajd de piatră Vîntul să nu mi te bată, Nici ploaia să nu te ploaie, Nici neaua să nu te ningă. HODOȘ, P. P. 47. 2. Intranz. unipers. Fig. A cădea sau a curge în cantitate mare, fără întrerupere. Odaia era strîmtă și foarte înaltă. Printr-un geam opac din tavan ploua înlăuntru o lumină albă. DAN, U. 193. Din albastrul șters al cerului adînc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 14. Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tînăr vînt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dînsa. EMINESCU, O. I 122. ♦ Tranz. A lăsa să cadă sau să curgă în cantitate mare. De sus, din colivie, sticletele plouă mereu la coji. BASSARABESCU, V. 170. Infanteria din centru ploua nouri de săgete. HASDEU, I. V. 150. – Forme gramaticale: prez. conj. să plouă și să ploaie. - Prez. ind. și: (regional) ploaie (HODOȘ, P. P. 118).

secĭ n., pl. urĭ (vsl. sĭecĭ, tăietură; nsl. sĭeč, copaci tăiați, gard viu; sîrb. seč, seča, rus. sĭeča, dărâmătură de copacĭ, măcel, rudă cu lat. sectio, secțiune. V. secĭuĭesc, șișcă, priseacă). Mold. Vechĭ (săcĭ). Parapet de copacĭ tăĭațĭ. Azĭ. Ciriteĭ, pădurice (rămasă dintr’o pădure mare): numaĭ săcĭu se maĭ vede pe cîmpiĭ (Neam. Rom. Pop., 2, 553). Mold. Gard de cătină orĭ de alte tufe ghimpoase pin care cresc și copăceĭ (la viĭ, capete de ogoare ș.a.). Trans. sud. Laz, loc de flneață făcut pin despădurire. V. sihlă.

*ARBORE sm. 1 🌿 Copac, pom; arbori de pădure, copaci cari alcătuesc pădurile, cum sînt bradul, fagul, ulmul, frasinul, arțarul, paltinul, etc.; arbori rășinoși, copaci verzi, a căror mîzgă îngroșată produce rășina, ca: bradul, pinul, cedrul, etc.; arbori fructiferi, pomi roditori; arbori de ornament, copaci cari se plantează pe alee, prin parcuri, grădini, boschete, etc. ¶ 2 🌿 ~-PUTUROS = CENUȘER; ARBORELE-VIEȚII = TUIE ¶ 3 ⛵ Catart: ~ trinchet, ~ mic, ~ din provă, catartul care se află în apropierea provei; ~ mare, catartul cel mai mare, așezat aproape de centrul vasului; ~ artimon, catartul cel mai mic, așezat aproape de pupă; ~ gabier 👉 GABIER ¶ 4 🛡 ~ genealogic, desen în formă de arbore din care se vede ieșind, ca dintr’un trunchiu, diferitele ramuri ale unei familii, spița neamului (🖼 175) ¶ 5 🔬 ~le Dianei, cristalizație artificială în formă de arbore obținută printr’un amalgam de argint; ~le lui Jupiter, grupări cristaline de săruri de cositor; ~le lui Saturn, cristalizări de plumb pe o lamă de zinc ¶ 6 Ax de transmisiune [lat.].

înfúnd, a -á v. tr. (d. fund, ca și a- și cu-fund). Pun fund, astup cu fundu, cepu saŭ dopu: a înfunda un butoĭ, o butelie. Astup, închid: a înfunda o ușă, un drum. Îndes: îșĭ înfundă gîtu’n umerĭ și bumbacu’n urechĭ. Mă ascund, caut adăpost, ajung în: locuitoriĭ de frică aŭ înfundat pădurile, hoțiĭ înfundă pușcăriile. Aduc la o strîmtoare din care să nu maĭ poată ĭeși: Cîniĭ o înfundase pe vulpe. Fig. Pun în cofă, rad, înving pin vorbă saŭ știință: ĭ-a înfundat pe toțĭ învățațiĭ. Zdrobesc cu întrebările saŭ cu răspunsurile așa încît să nu maĭ poată obĭecta nimic: judecătoru l-a înfundat pe criminal. V. refl. Mă astup, mă închid: drumu s’a înfundat. Mă îndes: bumbacu i s’a înfundat în urechĭ. Mă afund, mă ascund, dispar: lupiĭ s’aŭ înfundat în codri. Fig. Staŭ retras de lume: mă înfund în casă, în provincie. A ți se înfunda, a ți se sfîrși un răŭ pe care-l comiteaĭ: hoțuluĭ i s’a înfundat în fine, că poliția l-a prins.

2) máre adj. (vgerm. de sus orĭ gep. mâri, măreț, mare). Foarte întins în dimensiunĭ: om mare (maĭ des: om înalt, ĭar mare se zice maĭ des despre etate saŭ valoare); cal, casă, pădure, înălțime, adîncime mare. Înaintat în etate: copiĭ marĭ, frate maĭ mare, om mare. Intens, puternic: vînt, ploaĭe, curent mare. Fig. Ilustru, distins, genial, generos: om mare (pin fapte orĭ suflet). Care e făcut orĭ zis de un om mare, care impune pin valoare: fapte, cuvinte marĭ. Titlu dat suveranilor, demnitarilor și altora: Ștefan cel Mare, mare logofăt, mare cruce. Fată mare, fecĭoară, virgină. Boĭer mare, boĭer însemnat. Mare și tare, omnipotent, care poate face ce vrea. A te face mare, a crește mare, a înaonta în etate. A veni mare, a crește, a se umfla: rîu a venit mare. A te ținea mare, a face pe marele, a te arăta mîndru, a-țĭ da aere. Mare de anĭ, înaintat în etate. Mare cît toate zilele, cît ziŭa de mîne (Fam.), foarte mare. Mare (saŭ lung) cît o zi de post, lung și plicticos. S. m. pl. Ceĭ marĭ, 1. ceĭ înaintațĭ în etate, 2. ceĭ puternicĭ, bogațĭ, influențĭ. Adv. Fam. Mult, foarte: mare bun maĭ era! Cu mare ce, cu greŭ, cu mare greutate.

tihăráĭe și -ríe f. (rudă cu ung. cihere, desiș, care poate să vie din rom. țîhlă, sihlă. Cp. și cu stuhăraĭe, -ríe). Est. „Loc în pădure ascuns și greŭ de străbătut” (Nț. Rev. I. Crg. 3, 156), povîrniș rîpos acoperit de brazĭ căzuțĭ, desiș în loc abrupt: pe marginea uneĭ tihărăĭ adîncĭ și înguste (VR. 1923, 4, 6), nu putea nimeri pin tihăraĭa ceĭa (Șez. 31, 137), trece pin pădurĭ, tihărăĭ și cîmpiĭ pustiĭ (Șez. 33, 27). V. smidă, hududoĭ, tîhlăriș, ponor.

MĂRUNT, -Ă adj. I. (Indică dimensiunea) De dimensiuni, de proporții reduse ; mic. Pre pizmași goni-i-va cu fulgere multe, Și le va da spaimă cu săgeți mînunte. DOSOFTEI, PS. 51/8. Pre la marginele cărții, unde mărturia lor trebuiaște, cu slove mai mănunte insămnate le veți videa. CANTEMIR, HR. 52, cf. 90, id. IST. 143, PISCUPESCU O. 136/4. Sămínța ei este foarte mănuntă. I. IONESCU, c. 84/22, cf. CONACHI, P. 264. Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte, Ca o sămință măruntă, îmi cădeau adînc în minte? HASDEU, R. V. 152. Pomul nalt frumos răsare Din sămínța cea măruntă. ALECSANDRI, POEZII, 236, cf. 34. Puse de tăie scîndurile, făcîndu-le țîndări mărunte. ISPIRESCU, L. 65. Încă nițel, încă nițel și aripioarele lui vor curge ca niște flori mărunte. DELAVRANCEA, V. V. 87. Poate că intrase chiar, cu un pas mărunt, ușor și nesimțit, prin ușa întredeschisă a odăii. HOGAȘ, M. N. 20. O stea măruntă și vie din infinit se ivea mereu prin coroana unui plop. IBRĂILEANU, A. 182. Imensa lume a vietăților mărunte lucrase c-o hărnicie neistovită. SADOVEANU, O. IX, 79, cf. 13. Pe atunci umbla cu pași mărunți pe ulița noastră moș Bodrîngă. id. E. 114, cf. BENIUC, V. 23. Minerii noștri harnici de pe Jii Farămă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. Multe-s frate și mai multe Corturi mari, corturi mărunte. ALECSANDRI, P. P. 77, cf. GCR II, 300. Lelea cu mărgele multe Amiroase-a flori mărunte De pe vale, de la munte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 36, cf. 100, 169, 402, HODOȘ, P. P. 92,482. Piatră măruntă. ALR I 1 372/26, cf. 1 372/30, 35, 40, 45, 75, 77, 79, 85, 87, 251. Din grăunțe mărunte Se fac grămezi mai multe. ZANNE, P. I, 190, De la baltă pînă la munte, Tot zale mârunte (Stelele). GOROVEI, C. 356. ◊ Vite mărunte = denumire pentru oi și capre. De toată turma de vite mari sau mărunte. . . la pășune se lua de la lei 50 și pînă la 80. CR (1830), 25¹*17. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Ce mi-ai da dar, cînd ți-aș înșira pa nume, vere Moțăilă, numirea strugurilor?. . . Uite: strugure tămîios,. . . coada vulpii, mărunt (mărunțel). JIPESCU, O. 53. Mălaiul mărunt se seamănă ca și cerealele. PAMFILE, A. R. 196, cf. 68. Mei mărunt. PANȚU, PL. 175. Muscă d-a mănuntă. ALR SN I h 243, cf. ALR I 1952/35, 45. Prune mărunte. ALR II 6082/928. ◊ (Adverbial) Făcu semnul crucii mărunt și de multe ori, asupra ușilor și asupra perinei. SADOVEANU, B. 125. ♦ (Despre scriere) Cu litere de dimensiuni reduse. Privi mult scrisul mărunt al fetei. AGÎRBICEANU, A. 76. ◊ (Adverbial) E un volum elegant și mărunt tipărit, pe hîrtie velină. SADOVEANU, O. IX, 322. 2. (Despre suprafețe; în opoziție cu întins, vast) Care ocupă o suprafață redusă ; restrîns, mic. Și sînt și alte api curătoari. . . carile cură prin Acarnaniia și dă în marea ostroavilor mănunte. HERODOT (1645), 95. 3. (În opoziție cu î n a l t) De înălțime, măsură sau statură redusă ; scurt, scund, mic. Fiind locul despre apă cu pădure mănuntă, au pogorît pre mirodenia fumului la locul unde este acum mînăstirea Ețcani. SIMION DASC., LET. 15, cf. N. COSTIN, LET. I A, 5/5. Figura sa. . . domnea între urmașii lui ca un pin puternic între arborii mai mănunți. ASACHI, S. l. II, 70. Și din fundul celor munți Trec prin ape fără punți Albi mocani pe cai mărunți. ALECSANDRI, POEZII, 589, cf. 284. Cum nu-s vîntul ce aleargă Pe oglinda largă Luciul apei de-l încruntă Cu undă măruntă. EMINESCU, O. IV, 24, cf. ODOBESCU, S. III, 65. Pe cai de munte, mărunți, puternici și cuminți, caravana urca la pas. VLAHUȚĂ, O. A. III, 44. Astfel pe cale vorbind, mergeam spre mărunta căscioară. COȘBUC, AE. 157, cf. 55, DELAVRANCEA, H. T. 98. Ajunseră la o fîntînă cu ghizduri mărunte. SANDU-ALDEA, D. N. 67, cf. 12, 81. Trec pe vale la iernat Turmele mărunte. IOSIF, P, 52. Nu rareori se întîmpla ca măruntul meu călugăr să-și tragă iute mîna de pe cîte un hrib. HOGAȘ, DR. I, 233, cf. II, 87. Își făcu loc prin îngrămădeală un bătrîn mărunt, îndesat. SADOVEANU, O. V, 562, cf. X, 8, id. E. 116. Oameni mărunți apar, oameni de munte, și trec cu luntrea peste apele Oltului. BOGZA, C. O. 346, cf. STANCU, R. A. III, 155. Înlemnit în fața colonelului, un ofițer mărunt raporta. CAMILAR, N. I, 84. Ș-acum se găsesc De benchetuiesc. . . La des păltiniș, Mărunt aluniș. ALECSANDRI, P. P. 63, cf. H XI I 5, DR. V, 526. Masa-i măruntă. ALR II/I h 80. 4. (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici sau foarte mici ; fin. Sarea măruntă ce se face tăind drobii nu se pierde aici ca la Ocna. I. IONESCU, P. 354, cf. URICARIUL, XIX, 379. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I, 87. Mustățile lungi și genele rășfrînte li s-au albit de pulberea măruntă din bolovanii de piatră în cari izbesc de dimineață pînă seara. DELAVRANCEA, V. V. 118, Cf. SANDU-ALDEA, D. N. 19. Suflarea aspră a crivățului. . . rîdica spre naltul nourilor vîrteje sure de gheață măruntă. MIRONESCU, S. A. 23. Și calea ți-aș vărui Tot cu var de cel mărunt Ca să ajungi mai curînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 115. Făină menuntă. ALR I 1372/85, cf. 1372/26,35, 40, 45, 69, 75, 77, I 79, 87, 251. Brînză măruntă la putină. ib. 1818/786. Cărbune mărunt. GL. V. J. ◊ (În ; context figurat) Și tot mai blînd răsună cîntări molcomitoare. . . Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. PĂUN-PINCIO, P. 93. ♦ Cu bobul mic. Cf. DR. XI, 125. Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii Tot de grîu mărunt Și de arnăut. ALECSANDRI, P. P. 116. Iar prin brazde-a azvîrlit Arnăut cu grîu mărunt. PĂSCULESCU, L. P. 25. (Regional) Vin mărunt = vin de bună calitate. Aleze zin d'e cel mărunt. Gruia s-îmbâta curund. POP., în JAHRESBER. VI, 54. ** S p e c. (Despre ploaie, burniță sau ninsoare) Cu stropi sau fulgi mici și deși. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavale. EMINESCU, N. 33. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. A. III, 72. Și-n țîrîitul măruntei ploi auzi Parcă-un suspin, ce-ncearcă să te-nmoaie. PĂUN-PINCIO, P. 48. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. TOPÎRCEANU, B. 23, Începe o ploaie rece, măruntă. BART, S. M. 15, cf. CAMIL PETRESCU, O. III, 192, ALR I 1 978/35. ◊ (Adverbial) S-a luminat a ploaie... începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, O. I, 144. Ningea mărunt și des, iar o furie de viscol împrăștia fulgii de-a lungul ulițelor. DEMETRESCU, O. 122. Ploua mărunt. . . Crengile pădurii începeau să se acopere de ploaie. SAHIA, N. 76. 5. (Adesea adverbial) (Tăiat, rupt, sfărîmat) în bucăți de dimensiuni (foarte) reduse. Și chedrii din Livanul Domnul îi detună. . . Mănunt îi zdrumică. DOSOFTEI, PS. 87/11. Tot trupul tăiat cu cuțite mănunt eși vitejeaște biruind cătră D[u]mn[e]dzău. id. V. S. octombrie 6^v/6. Să iei patlageanele. . . și dupe ce le vei da undă să le scuri de apă bine și să le tai măruntu (a. 1749). GCR II, 43/34. În oale fierbea curechiu, cu clisă Rîncedă și cu ceapă mănuntă. BUDAI-DELEANU, Ț. 304. Să iai buruiană. . . proaspătă, mărunt pisată, un pumn plin. CALENDARIU (1814), 173/24. Unul apă îi aduce, Altul îi taie mere, Al treilea mărunt i le face. ȘEZ. IV, 144. Tai pînea mănunt. ALR II 3 474/76. 5. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). Dar atuncea greieri, șoareci, Cu ușor măruntul mers, Readuc melancolia-mi Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I, 106. Iară freamătul de frunze Îngîna măruntu-ți mers. PĂUN-PINCIO, P. ◊ (Adverbial) Pășea iute, mărunt, ușor, ca un șoarice. DELAVRANCEA, H. T. 99, cf. AGÎRBICEANU, A. 458. Se urcă, fugi mărunt, își alese un loc și începu să se sorească. C. PETRESCU, R. DR. 26. Îmi închipuiam, cred, că mi-i dragă copila care trecuse mărunt pe lîngă mine. SADOVEANU, O. VII, 317. Două cîrduri de oi urcau mărunt spre cîmpie, pe culmea plină de nenumărate poteci. PREDA, I. 143. ♦ (Substantivat f. art. ; regional) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. II. (Despre ființe) Care este de vîrstă fragedă, abia născut sau de cîțiva ani; care este nevîrstnic, mic. Să răpească și să fure Fete mari cu ochi de mure, Și copii mărunți de ani, Copilași de cei bălani. ALECSANDRI, POEZIIi, 414. Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți, DELAVRANCEA, V. V. 225, cf. 131. Copiii mei sînt toți mărunți. CIAUȘANU, GL. ◊ (Substantivat) Sforăiau subțire, învălmășiți în somn, mărunții familiei. V. ROM. ianuarie 1956, 37. ♦ (Substantivat, în credințele populare, eufemistic) Ielele. MARIAN, D. 336. Mă-n- tîlnii cu Frumoasele, Multele, Măruntele. id. ib. III. (Indică cantitatea ; învechit, substantivat, în l o c. a d v.) Cu măruntul = în cantitatate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. S-au hotărît... ca acele cîte două plătească la vameșul cel ce le strînge cu măruntul (a. 1822). DOC. EC. 250. Îl va împărți prin vînzare și pe la alții din coprinsul Prințipatului, ca și ei să vînzâ cu măruntul pe la particulari (a. 1 839). ib. 732, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU. Este o bonificație. . . ce o acordă angrosiștilor și aceștia detailiștilor. . . la vînzarea cu coletul sau cu măruntul. I. PANȚU, PR. 5. IV. (Învechit, rar ; indică intensitatea, în opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, intens) De intensitate redusă ; ușor, slab, scăzut, mic. Se face slobozire de toate tunurile , și focul cel mărunt, începînd mehterhaneaua și altă muzică. GHEORGACHI, LET. III, 303/38. V. (Indică valoarea, calitatea) 1. (În opoziție cu v a l o r o s, î n s e m n a t, i m p o r t a n t) Care are o valoare, o importanță redusă, neînsemnat, mic. V. m i n o r. Nu huli . . . nici blâstemă pre zioa ceaia ce-au născut, fac mulți și în boale mărunte. CORESI. V. 146. De lucrurile a toată lumea gîndește, cele mai menunte le trece cu gîndul. M. COSTIN LET. I, 282/30. Multe războaie mai mănunte au avut romanii cu dachii în Misia. CANTEMIR, HB. 166, cf. 322. Noi aice ne mărginim numai a arăta lista cărților ce au ieșit de sub teascurile sale, afară de afișuri, bileturi, înștiințeri și alte tipărituri mărunte (a. 1 851). URICARIUL, XIII, 342. Să te angajezi la o tipografie mică, dintre acelea care execută lucrări mărunte, ca practicant. PAS, Z. I, 300. Judecă judecătorul procese mărunte – furturi de găini, furturi de oi, bătăi între neamuri. STANCU, D. 257, cf. V. ROM. iulie 1 953, 94. Evidența cheltuielilor mărunte o ține nevastă-mea. V. ROM. iulie 1 954, 297. Și-ți tot minte mii și sute Și mai mari și mai mănunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276. Cheltuieli mărunte fac datorii de frunte. ZANNE, P. V, 164. ◊ S p e c. (Despre bani, monede) O monedă măruntă se va stămpa din aramă. AR (1829), 170¹/46. Să-mi dai bani mărunți de cîteva mii, ca să-i am la îndemînă. SADOVEANU, O. X, 577. Șept'e buț D'e ban morunț, Să nu-ț paie că-m dai mulț. T. PAPAHAGI, M. 100. ♦ (Substantivat ; la pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mărunțiș (III 2) Și n-am mărunte. . . D-o săptămînă n-am luat socoteli prăvăliei. DELAVRANCEA, O. II, 361. Taxa diseară; acum n-am mărunte, zise el. CONV. LIT. XLIV₁, 41. N-am mărunt. I. CR. III, 119. N-am mărunt să-ți dau restul. MAT. DIALECT, I, 180. ♦ ( Substantivat, f. pl., adesea în corelație cu „multe”) Fleacuri, nimicuri,. mărunțișuri. Cf. LM. Și acum intră în casă începe-a se chicoti și a spune de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. cf. ȘĂINEANU, D. U. S-au întors la Malu, vorbind cîte și cîte mărunte. SADOVEANU, M. C. 138. De la un asemenea flecar, cu agerime descusut, multe și mărunte se puteau afla. C. PETRESCU, A. R. 17. ** (Substantivat, f. pl.; rar) Amănunte, detalii. A cunoaște toate mănuntele unei pricini. PONTBRIANT, D. ◊ Loc. a d v. (Cu) de-a mărunta = în mod amănunțit, cu de-amănuntul. Cf. COSTINESCU, ARHIVA, II, 198, BARCIANU. Din oraș la Țăligrad La sărdaru lu Novac, Lua ul'iț d-a rînda, Birturi d-a mărunta. ALEXICI, L. P. 8. 2. (Despre oameni) Lipsit de finețe psihică și intelectuală, lipsit de înțelegere, de generozitate ; (despre idei, sentimente, fapte ale oamenilor) care arată sau trădează lipsă de rafinament, care dovedește orizont îngust. V. b a n a l, meschin. Femeile, în genere, cînd au simțul comicului, îl au mărunt. IBRĂILEANU, S. L. 45. Poale lungi și minte scurtă Judecată mai măruntă. ZANNE, P. III, 307. ◊ (Adverbial) Entuziasmul este altoit pe același fond de nemulțumire și pe aceeași concepție mărunt pesimistă. LOVINESCU, C. VI, 17. 3. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rînd. Ștefan vodă strîns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă. SIMION DASC., LET. 43. Aici, în ziua asta de duminică, e plimbarea poporului mărunt. SADOVEANU, O. IX, 230. Dacă mergi dumneata, merge tot Oboru, și dacă merge Oboru, merge toată negustorimea măruntă. CAMIL PETRESCU, O. II, 101. A cunoscut nevoile și suferințele părintelui unei mărunte familii mic-burgheze. V. ROM. septembrie 1 954, 137. - PL: mărunți, -te. – Și: (învechit și popular) mănúnt, -ă, (învechit) mînúnt, -ă, (regional) menúnt, -ă, morúnt, -ă adj. – Lat. minutus, -a, -um.

AJUNGE, ajung, vb. III. 1. Intranz. (Adesea cu determinări locale introduse prin prep. «la», «pînă la», «în» etc.) A sosi (la destinație sau într-un punct anumit). Scrisoarea a ajuns la București. ◊ Ajunsese pînă în cele mai depărtate măhălăli vestea întîmplărilor înfricoșate de la curte. SADOVEANU, N. P. 388. Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid. EMINESCU, O. I 144. ◊ Expr. A ajunge departe = a dobîndi succese, a reuși, a izbuti. Omenirea ar fi ajuns mult mai departe pe drumul progresului dacă muncitorimea nu ar fi fost scizionată. ◊ C-un asemenea cap [ca al lui Dionis] omul nu ajunge departe. EMINESCU, N. 36. Cine se scoală de dimineață departe ajunge. A ajunge la mal (sau la liman) = a răzbi prin greutăți. A-i ajunge cuțitul la os = a fi într-o situație desperată. A ajuns cuțitul la os bieților oameni. ȘEZ. V 20. ♦ A atinge (o limită în timp), a apuca (o anumită vreme); a trăi. El ajunsese la căruntețe și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. De-aș ajunge pin’ la toamnă, Să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ◊ (Eliptic) Sărmana [maică-ta]... n-a ajuns să te vadă mare și mîndru. SADOVEANU, N. F. 82. ◊ Tranz. (Ironic) Să trăiești, fine, cu bine, Să n-ajungi ziua de mîne! HODOȘ, P. P. 125. 2. Tranz. (Adesea determinat prin «din urmă») A sosi, venind din urmă, lîngă o ființă sau un vehicul în mișcare; a prinde din urmă. Uitați-vă cum se zvîrle! mai să-l ajungă pe scumpul meu pui! SADOVEANU, N. F. 34. Du-te... că acuși te ajung din urmă. CREANGĂ, P. 113. Apucai pe drum la vale Și-ajunsei pe Leana-n cale. ALECSANDRI, P. P. 237. ◊ Fig. Și neguri se-nalță din vale. E noapte, și ziua de mîne Ne-ajunge pe cale! COȘBUC, P. II 28. ◊ Expr. A-l ajunge (pe cineva) zilele (sau anii de pe urmă) = a îmbătrîni, a-i fi trecut vremea. Spune craiului viteaz, din parte-mi, că e bătrîn, că l-au ajuns zilele. DELAVRANCEA, S. 94. ◊ Fig. A atinge același nivel moral sau intelectual cu cineva, a egala. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? EMINESCU, O. I 134. 3. Tranz. (Despre o armă, un proiectil, o lovitură etc.) A nimeri, a lovi. Fiul pașei din Ianina Sare-n șa, îndoaie brîul, Bate-n cal nebun cu frîul – Și-l ajunge carabina. COȘBUC, P. I 63. ◊ Fig. Mărturisesc că lovitura a fost tare și m-a ajuns drept în inimă. SADOVEANU, N. F. 97. ♦ (Despre un neajuns, o nenorocire) A da peste... a lovi. Ce nevoie te-a ajuns de mine, Harap-Alb? CREANGĂ, P. 271. ◊ Expr. (Rar) Ce te-a ajuns? = ce ți s-a întîmplat? Ce te-a ajuns, dragă Petre? Spune-mi să știu, că mi se rupe inima. RETEGANUL, P. II 56. ♦ (Despre o stare sufletească sau fizică) A cuprinde, a răzbi. Mă ajungea truda zilei din ajun. SADOVEANU, N. F. 152. Fiind... ajuns de osteneala drumului, puse și el capul jos și-l fură somnul. ISPIRESCU, L. 109. De mergea ce mai mergea, Greu zăduf îl apuca, Osteneala-l ajungea. TEODORESCU, P. P. 438. 4. Intranz. A se întinde pînă la..., a atinge. Părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile-n nouri! CREANGĂ, P. 293. ♦ (Mai ales în construcții negative) A reuși să atingă un obiect care e prea sus sau prea departe, întinzîndu-se sau servindu-se de un instrument. Dragă mi-i lelița naltă, Că-mi dă gură peste poartă; Dar lelița mititea Să-ntindea și n-ajungea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ Expr. A nu-i ajunge (cuiva) cu prăjina (sau cu strămurarița) la nas = a fi ținut la distanță de cineva înfumurat. Acum patru ani, măi Dumitrache Hau, nu-ți ajungeam cu prăjina la nas. SADOVEANU, N. F. 94. Multe capele a sucit [Sultănica]; mulți ochi au jinduit-o; ea, aș, n-aude, nu vede; nu doară c-ar fi fudulă să nu-i ajungi cu strămurarița la nas, dar inima, bat-o pustia: să fii și cu stemă-n frunte, n-o frîngi, tot degeaba. DELAVRANCEA, S. 10. ◊ Tranz. La noi oamenii își fac grădinile de legumuri pe lîngă casă, de poți ajunge și pin fereastră ce-ți trebuie. SBIERA, P. 180. 5. Refl. A se întîlni (unul cu altul), a se împreuna, a se uni. Deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om. CREANGĂ, P. 192. Trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra rîului. EMINESCU, N. 67. ◊ Fig. A se potrivi, a se înțelege, a cădea de acord. Se vede că nu s-au ajuns cu tîrgul. ALECSANDRI, T. 348. 6. Intranz. (Despre prețuri, p. ext. despre mărfuri) A atinge un nivel, a se ridica pînă la... În țările capitaliste articolele de primă necesitate au ajuns la prețuri foarte ridicate. 7. Intranz. (Urmat de determinări ca: «rezultat», «scop», «împlinire» etc. introduse prin prep. «la») A realiza, a împlini, a atinge. Printr-o muncă asiduă am ajuns la bune rezultate. ◊ Refl. impers. Nu ne-a fost de loc indiferent cum se va ajunge la realizarea planului și la depășirea lui. ♦ A fi în situația de a..., a avea parte de... Pînă acum toți rîdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să rîdă el și de dracul. CREANGĂ, P. 51. Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. EMINESCU, O. 1147. 8. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. «la») A trece într-o stare nouă, într-un nou fel de viață (ca urmare a unor procese de transformări, de schimbări succesive sau de răsturnări revoluționare). ♦ A se vedea, a se pomeni într-o situație nouă sau neașteptată; a deveni, a se face. Era un om cinstit, muncitor... într-o zi putea ajunge fala gospodăriei. CAMILAR, TEM. 32. Ne-au înșelat [stăpînii de altădată] cum c-au să ne deie pămînt. Nu mi-au dat nici măcar pe-al meu. Am făcut o jalbă la domnie. Cum n-ai primit tu răspuns, așa n-am primit nici eu; și-am ajuns precum mă vezi. SADOVEANU, N. F. 95. Ajunse ca un buștean pîrlit. ISPIRESCU, U. 124. Vei ajunge și tu o dată mare și tare. CREANGĂ, P. 223. ◊ Expr. A ajunge rău = a decădea, a se compromite, a fi în situație proastă. Ajunsese rău din pricina beției. PAS, Z. I 55. A ajunge bine (sau repede) = a dobîndi succese, a reuși, a izbuti, a ajunge departe. A ajunge pe drumuri = a rămîne fără sprijin, a sărăci, a scăpata. A ajunge pe mîinile cuiva = a fi la discreția cuiva, a fi în puterea cuiva. Cum se poate... să ajungă pe mîinile unora și altora, pe care nu putea să-i vază de urîți ce-i erau? ISPIRESCU, L. 26. A ajunge de pomină v. pomină. A ajunge la sapă de lemn v. sapă. A ajunge în mintea copiilor v. minte. 9. Intranz. (Peiorativ) A se căpătui; a parveni. Oportunistul se zbate ca s-ajungă. ◊ Refl. Te-ai ajuns! 10. Intranz. (Construit cu dativul) A fi în cantitate suficientă pentru a îndestula pe cineva. [Amorului] mii de lacrimi nu-i ajung Și tot mai multe cere. EMINESCU, O. I 189. ♦ A fi destul. Ajunge o măciucă la un car de oale. ◊ Refl. Ciorbă lungă, să se ajungă. PAS, L. I 93. ◊ (Rar; refl. ca formă și impers. ca înțeles) Vă poftesc... Slănini grase, Cîrnați lungi, Pîn’ la toamnă să te-ajungi. SEVASTOS, N. 291. ◊ (La indicativ, mai rar la conjunctiv, cu valoare de interjecție, în construcții eliptice) Ajunge! sau ajungă! = destul! Ajungă atîta sînge vărsat! NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Tranz. (în expr.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a ști, a se pricepe (într-un moment dat) ce e de făcut. Acu nu mă mai ajunge capu ce-i de făcut. SADOVEANU, N. F. 116. - Forme gramaticale: perf. s. ajunsei, part. ajuns.

mălin s.m. (bot.) 1 (și mălin-alb, mălin-negru) Prunus padus; <reg.> prun-sălbatic. 2 (reg.) v. Lămâiță. Sirinderică (Philadelphus coronarius). 3 (reg.) v. Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare). 4 (reg.; și mălin-roșu) v. Liliac¹. Liliac-comun (v. liliac¹). Liliac-nemțesc (v. liliac¹). Liliac-roșu (v. liliac¹). Liliac-sălbatic (v. liliac¹) (Syringa vulgaris). 5 (reg.) v. Mahaleb. Vișin-turcesc (v. vișin¹) (Prunus mahaleb). 6 (reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniță (Artemisia annua). 7 (reg.) v. Pin (Pinus silvestris). 8 (reg.) v. Zmeur. Zmeurar (Rubus idaeus). 9 (reg.) mălin-verde v. Liliac¹. Liliac-franțuzesc (v. liliac¹). Liliac-nemțesc (v. liliac¹). Liliac-persan (v. liliac¹) (Syringa persica); mălin-sălbatic v. Liliac-de-pădure (v. liliac¹). Liliac-sălbatic (v. liliac¹). Tulichina-lupului (v. tulichina). Tulichină (Daphne mezereum).

RĂȘINÓS, -OÁSĂ (< rășină) adj., s. f. pl. 1. Adj. Care conține sau care produce rășină. 2. S. f. pl. (SILV.) Denumire dată unor arbori, arbuști sau subarbuști cu frunze aciculare sau solzoase, de regulă persistente, mai rar căzătoare, dispuse câte una, două sau în mănunchiuri. Inflorescențele mascule au forma unor conuri mici sau a unor mâțișori, iar cele femele sunt conuri lemnoase, pieloase sau cărnoase. Semințele unor specii de r. sunt aripate. Cele mai multe r. formează, singure sau în asociații, păduri întinse, cu o mare valoare economică. Lemnul de r. are o creștere rapidă și se folosește în construcții sau în industria hârtiei și celulozei. Printre cele mai importante specii de rășinoase se numără bradul, pinul, molidul etc. Sin. conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinii; cleios, lipicios.

CONIFER, (1) coniferi, s. m., (2) conifere, s. n. 1. Arbore (ca bradul, molidul, pinul etc.) sau arbust (ca ienupărul) cu frunzele persistente, în formă de ace și cu fructele lemnoase conice. Coniferii rămîn întotdeauna verzi. ◊ (Adjectival) Arbore conifer. 2. (Numai la pl.) Familie din care fac parte acești arbori. Pădure de conifere.

sugător, ~oare [At: PSALT. 10 / Pl: ~i, ~oare și (9-10) ~i sf / E: suge + -ător] 1-2 sm, a (Îvp) Sugar (1-2). 3 sf (Îvr) Biberon (1). 4 sm (Fam) Bețiv (1). 5 a (Înv; d. animale sau d. insecte) Care suge (1). 6 sm (Rar) Trompă la insecte. 7-8 sf, a (Îrg) (Femelă) care are lapte sau care alăptează. 9 sn (Îvr) Pompă¹. 10 a (Med; înv; d. vase sangvine) Limfatic. 11 a (Med; înv; d. vase sangvine) Absorbant (2). 12 sf (Reg) Amigdală². 13-14 sn (Zlg; înv; adesea adjectival) Mamifer. 15-16 sf, a (Asr; îs) Hârtie ~ Hârtie sugativă (1-2) Vz: sugativă. 17 sf (Reg) Snop mic de papură, legat la mijloc, care se pune pe pervazul ferestrei pentru a absorbi apa care se scurge pe geam. 18 sf Mică plantă de pădure, de culoare palid-gălbuie, brună, rar, roz sau cenușie, lipsită de clorofilă, care are frunze în formă de solzi și flori albe-gălbui dispuse în racem Si: (reg) sparangă-de-brădet Vz: sparanghel, suge(36)-pin (Monotropa hypopithys).

2) múșchĭ m. fără pl. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. *músculus, dim. d. muscus, mușchĭ [plantă], it. múschio și [rar] músco, sp. pg. musgo, înrudit cu germ. moos, vgerm. mos, de unde vine fr. mousse; rus. moh). O plantă criptogamă care crește pe stîncĭ, petre, zidurĭ vechĭ, trunchĭurĭ de arborĭ, pintre arboriĭ pădurilor, pe supt tufișurĭ ș. a. Prov. Peatra care se rostogolește nu prinde mușchĭ, omu instabil nu strînge avere. – Supt numele de mușchĭ se cuprind în bot. diferite plante micĭ care trăĭesc la umezeală, dar rezistă și celor maĭ marĭ uscăcĭunĭ, ca mnium, bryum, hypnum, polýtrichum, sphagnum ș. a. Mușchĭu se înmulțește pin sporĭ, n’are vase lemnoase, nicĭ rădăcinĭ, ci numaĭ niște firișoare care aduc nutrimentu și fixează planta. El se poate usca așa de mult în cît să se prefacă în praf. Dar, îndată ce e udat de ploaĭe, renaște. El se fixează pe locurile cele maĭ sărace în substanțe nutritive, acolo unde plantele marĭ ar peri de foame. Cele maĭ multe substanțe nutritive îĭ vin din apa de ploaĭe, care le aduce în drumu luĭ. Ocupînd stîncile ca un covor, el formează încet-încet un pămînt vegetal, pe care se pot fixa pe urmă și plante maĭ marĭ, așa în cît el e principalu înaintaș al vegetațiuniĭ. În locurile mlăștinoase, unde nu poate putrezi bine mușchiu mort, el se carbonizează și se preface într’un cărbune poros numit turbă, cum e maĭ ales în Irlanda (unde o zecime din pămînt e acoperită de turbă), în Olanda, Bavaria, Prusia, ĭar în România, în munțiĭ Leaoteĭ (Dîmbovița) și la Dorna (Suceava). V. la turbă. Mușchĭu absoarbe multă apă, ceĭa ce ține umed pămîntu pădurilor. Unde se taĭe o pădure, pere și mușchĭu ĭubitor de umbră, și, dacă e la munte, ploile torențiale ĭaŭ pămîntu vegetal, scot la iveală stîncile, formează șivoaĭe și, nefiind oprite de vegetațiune, dărîmă tot în calea lor. Pe urmă, fiind-că toată se scurge violent, seacă izvoarele, și dezolarea se întinde în prejur. Mușchĭu servește ca adăpost insectelor, painjinilor, melcilor și altor vietățĭ în timpu ĭerniĭ. Păsările îșĭ fac cuĭburile tot din mușchĭ, ĭar oameniĭ îl întrebuințează la împachetat și umplut pernele, saltelele și mindirele. Cînd mușchĭu se desvoltă pin pășunĭ și ogoare, face răŭ, că răpește plantelor lumina, aeru, nutrimentu și locu. Chear pe scoarța arborilor nu trebuĭe lăsat, că formează ascunzătorĭ p. insecte stricătoare și ține prea mult timp tulpina umedă, în cît ĭa poate putrezi.

brániște f., pl. braniștĭ și brăniștĭ (bg. branište, pădure, d. vsl. braniti, a lupta, a împedeca, branŭ, luptă, zabraniti, a interzice. V. brănesc, bărănesc, izbrănesc, zabran, zăbrea). Apărătură, pădure oprită de a fi tăiată. Pădure netăĭată timp de 25 de anĭ. Loc de pășune și de fîneață pe moșiile domnitorilor Moldoveĭ, numit braniște domnească (Supraveghetoru acestuĭ loc se numea căpitan de braniște, ĭar agențiĭ luĭ brănișterĭ). Car de braniște, car de rechizițiune p. căratu fînuluĭ domnesc. Darea braniștiĭ, un bir care se percepea vara de la cîrciumĭ și pivnițe pin brănișterĭ p. cositu și strînsu fînuluĭ domnesc. V. curătură.

ȚINUT¹, ținuturi, s. n. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins asupra căruia se exercita autoritatea unui for administrativ unic și care constituia o unitate administrativă. V. district, județ, provincie. Sîntem de la Turturești, din ținutul Vasluiului. MIRONESCU, S. A. 32. De loc era de la Găiceni, din ținutul Teleorman. VLAHUȚĂ, O. AL. 98. Acest tîrg... pe urmă ajunsese a fi capitală de ținut, iar acum nici aceea nu este. NEGRUZZI, S. I 192. Gios, pe apa Prutului, În ținutul Hușului, La casele Lupului. ALECSANDRI, P. P. 179. ◊ Ținut grăniceresc v. grăniceresc. 2. (Astăzi) Loc, regiune. Păduri negre de brazi, de fag, uneori și de stejar acoperă ca niște armii dese totul, făcînd ținutul de nestrăbătut. CĂLINESCU, I. C. 7. Îi vorbește de ținuturile în care a trăit el odinioară. SADOVEANU, E. 260. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Sîntem în ținutul pinului și moliftului. I. BOTEZ, ȘC. 222. 3. (Învechit) Țară. [Păsările numite «grive»] se află... multe prin ținuturi vecine noi, prin Polonia și Austria. ODOBESCU, S. III 28. ♦ Întindere, cuprins (al unei țări). Așa scrisoare nu se mai văzuse pînă atunci în tot ținutul acelui împărat. GORJAN, H. I 123. Am temeinică nădejde că patria noastră poate cu mult mai mult a să ferici, fiindu-i ținutul mai mare și pămîntul din fire bogat. GOLESCU, Î. 184.

PIN¹ (lat. pinus) s. m. Arbore din familia pinaceelor, genul Pinus, cu numeroase specii răspândite în Europa, Asia, N Africii și America. În România este frecvent p. silvestru, arbore înalt până la 40 m, cu scoarța roșcată, exfoliată și frunze aciculare lungi de 4-6 cm, grupate câte două (Pinus sylvestris). Pinul negru de Banat, subspecie endemică în SV României, pe stâncării, mai ales calcaroase, bine reprezentat îndeosebi în bazinul Cernei (Pinus nigra ssp. banatica). Este considerat relict terțiar. În plantații este răspândit și p. negru austriac, ca și specii de p. originare din America de Nord, îndeosebi p. strob. Florile sunt grupate în conuri de culoare brună-cenușie, de 3-7 cm lungime. Foarte răspândit în pădurile din Europa și Siberia, iar în România în regiunile montane; se mai cultivă în plantații forestiere sau ca arbore ornamental. Lemnul său, foarte rezistent, este folosit în construcții. Din muguri și frunze se fac infuzii și siropuri, cu proprietăți antibronșitice, antiseptice, diuretice etc. Fiind veșnic verde și cu rășină nealterabilă, este considerat simbol al nemuririi.

límbă f., pl. ĭ (lat. lĭngua și dĭngua, limbă; got. tuggô, engl. tongue, germ. zunge; it. lingua, sard. 1. limba, pv. sp. lengua, fr. langue, pg. lingoa). Partea cărnoasă și mobilă din gura omuluĭ și a multor animale și care e principalu organ al gustuluĭ și al vorbiriĭ (saŭ strigătuluĭ). Idiomă, modu particular de a vorbi al unuĭ popor: limba e tendența spirituluĭ de a preface sunetu articulat în expresiune a cugetăriĭ (Humboldt). Regulele acesteĭ idiome: a respecta limba. Popor, națiune: limbile dușmăneștĭ. (Vechĭ. Pop.). Ceĭa ce seamănă a limbă, ca: limba briceaguluĭ (lamă), a catarameĭ, a clopotuluĭ, a cumpeneĭ, limbă de pămînt (peninsulă saŭ suprafață lungă și îngustă), limbă de pădure, limbă de apă (val care se înalță ca o limbă), limbă de foc (1. flacără lungă, 2. fosfură de idrogen care ĭese din mlaștinĭ și arde singură). Cambulă (pește). Limbă mamă, limbă primitivă din care se derivă altele. Limbă vie, care se vorbește de un popor. Limbă moartă, care nu se maĭ vorbește de un popor (ca latina, greceasca veche ș. a.). Limbă maternă, aceĭa în care cugețĭ și care, pin urmare, a pătruns maĭ adînc în mintea ta (în opoz. cu limbă străină). Limbă păsărească, 1. pe care n’o poțĭ înțelege, 2. argot. A lăsa ceva cu limbă de moarte, a hotărî ceva în momentele morțiĭ. A prinde limbă, a afla pin spionĭ (Vechĭ), a prinde gust de vorbă, a începe a vorbi. A avea mîncărime la (saŭ de) limbă, a vorbi prea mult. A aștepta cu limba scoasă, a aștepta cu mare poftă saŭ curiozitate. A scoate limba de un cot, a fi foarte ostenit. A-țĭ sta o vorbă pe limbă, a fi gata s’o pronunțĭ. Prov. Toată pasărea pe (adică: pin) limba eĭ pere, orĭ-ce om pin faptele luĭ cade (sau se înalță). Nume de plante: limba bouluĭ, miruță: limba broașteĭ, limbricariță; limba vecineĭ, năvalnic; limba măriĭ, o erbacee, cruciferă, cu silicule (ibéris umbellata); limba meluluĭ, borágine; limba oiĭ, pătlagină; limba peșteluĭ, cu frunze verzĭ albăstruĭ lanceolate, cu florĭ violete, și care crește pin locurĭ nisipoase și umede (státice limónium); limba vrăbiiĭ, erbacee, cu florĭ micĭ verzuĭ și care crește pin cîmpurĭ aride (thymelaea passerina, thymelaea arvensis orĭ stelléra passerina). – Limbile cele maĭ vorbite sînt: chineza 400 de milioane, engleza 200, ruseasca 120, japoneza 90, germana 85, spaniola 70, bengaleza 50, franceza 50, italiana 50, portugheza 38-40, arabica 37.

1) păr m., pl. perĭ (lat. pilus, it. sp. pelo, pv. pel, fr. poil. V. răspăr, depilez, plisă 2, oripilant). Fir supțire care crește pe capu saŭ pe trupu omuluĭ și pe trupu animalelor ca să le apere de frigĭ. Țiganiĭ aŭ păr negru, boiĭ aŭ de ordinar păru alb. Fir de păr: Țiganiĭ aŭ periĭ negri, țĭ-a ĭeșit un păr (saŭ: un fir de păr) alb. Fire, filamente la plante orĭ la stofe. Sugel, panariciŭ (Mold.). Un fir supțire spiralat care se întinde și se strînge la ceasornic. În păr, în mare număr, toțĭ: Jidaniĭ se adunase în păr. Tras de păr, forțat, nenatural: argument tras de păr, asta e prea trasă de păr. În doĭ perĭ, nicĭ alb, nicĭ negru, nicĭ tînăr, nicĭ bătrîn, ca lupu cînd îșĭ schimbă păru, (fig.) nehotărît, evaziv: un om în doĭ perĭ (ca etate saŭ în privința graduluĭ de beție), răspuns în doĭ perĭ. A te lua de păr cu cineva, a ajunge la ceartă orĭ la bătaĭe cu cineva. A ți se face păru măcĭucă, a ți se zbîrli păru de frică. A scoate cuĭva perĭ albĭ, a-l îmbătrîni pin suferințe. A despica păru (saŭ firu) în patru, a te pricepe foarte bine, a ști foarte multe, a face distincțiunĭ foarte subtile. A depinde de un fir de păr, a depinde de foarte puțin lucru. Cu păru tăŭ și cu învățu altuĭa, profitînd altu din munca ta. Prov. Lupu păru îșĭ schimbă, dar năravu ba. V. nărav. Ca numirĭ de plante: păru cĭuteĭ, pațachină (rhámnus cathártica); păru Maĭciĭ Domnuluĭ, o plantă erbacee care crește pintre stîncĭ în pădurile umede și umbroase (asplénium adiántum nigrum); păru porculuĭ, 1. pir, 2. barba ursuluĭ; păru Veneriĭ, un fel de cŭarț.

ARBORI. Subst. Arbore, arboraș (dim., rar), copac, copăcel (dim.), pom. Abanos, eben; acaju, mahon; arbore-de-cacao; arbore-de-cauciuc; arbore-de-pîine; arin; arțar, arțăraș (dim.); banan, bananier (livr.); baobab; brad, brăduț (dim.), brădișor, brăduleț, brăduliță (rar), brădan (reg.), brădănaș (dim., reg.), brădui, brăduștean, tîrș, tîrșuț (dim.); calembec (înv.); castan, castan-sălbatic, castan-porcesc; cedru; cer; chinchină; chiparos; chitru; coconar; cocotier; cola; corn; curmal; dafin, laur; eucalipt; fag, buc (reg.); fistic; frasin; frasin-de-munte; mojdrean, urm; gaiac; gîrneață (reg.), gîrniță (reg.); gorun, slădun (reg.); hicori; jugastru; livan; manghier; manglier; măslin; mesteacăn, mestecănaș (dim.); migdal; molid, molidaș (dim.), brad-negru, brad-roșu; nuc, nuculeț (dim.), nucuț, nucșor; palisandru; palmier, palm (neobișnuit); paltin, păltinaș (dim., pop.), păltinel (pop.), păltior (pop.); papaia; pin; platan; plătică, roșcov-sălbatic; plop, plopușor (dim., rar), plopuț (reg.), plop-alb, plop-negru, plop-tremurător, plop-de-munte; plută, plutaș, plop-plutaș, plop-piramidal; portocal, oranz (înv.), răchită, răchițică (dim.); rodiu, rodier (rar); roșcov; salcă, sălcuță (dim.); salcie, sălcioară (dim.), sălcică, salcie-pletoasă, salcie-plîngătoare; salcîm, acaț (reg.); santal; scorțișor; sicomor; smochin; sorb; stejar, tufan, stejărel (dim.), stejăraș, ghindar (reg.); tamarin; tec; tei, teișor (dim.), teiuleț; terebinț; tufar; tufan; tuia, arborele-vieții; ulm; velniș; ylang-ylang; zadă. Arboret, pădure, pădurice (dim.), păduriță, păduriște (rar), rediu (reg.); crîng, hățiș, huceag (reg.), huci (reg.), selbă (rar), tufărie, tufăriș, tufiș; dumbravă. Arbori-cultură; arboricultor. Dendrologie, dendrografie. Adj. Dendrologic. Vb. A planta, a sădi. A crește. V. arbust, creangă, fructe, frunză, pădure, plante ornamentale, pomi fructiferi.

curpen sm [At: DOSOFTEI, PS. 271 / V: ~păn, ~ă sf ~pină sf (Pl: ~e, ~i) ~e, ~pin / Pl: ~i / E: ns cf alb kurpen] 1 Mlădiță lungă a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc. 2 Tulpină a unor plante târâtoare (cum este dovleacul). 3 (Pex) Ramură tânără și flexibilă. 4 (Îe) A se urca în ~i A se urca cu dificultate, cu schimbări multe de direcție, așa cum face curpenul de viță. 5 (Mol) Sfeșnic cu 12 brațe unde se pun lumânările înaintea catapetesmei. 6 (Mun) Numărul nouă în jocul de copii „pietricelele”. 7 (Bot; îc) ~-de-pădure (sau alb, negru) Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule Si: curpeniță (2) (Clematis vitalba). 8 (Bot; îc) ~-de-munte Plantă din familia ranunculacee Si: curpeniță (1) (Clematis alpina). 9 (Bot; Trs; șîc ~-scurt) Clocoței (Clematis integrifolia). 10 (Bot; îc) ~-de-pădure Luminoasă (Clematis recta). 11 (Bot; îc) ~-alb Caprifoi (Lonicera caprifolium). 12 (Bot; îc) ~-alb, ~-de-munte Caprifoi (Lonicera xylosteum). 13 (Bot; îc) ~-tătăresc Plantă din familia caprifoliacee (Lonicera tartarica). 14 (Bot; îc) ~ină-de-pădure Lăcrămioare (Convallaria majalis). 15 (Bot; șîs ~-alb sau negru) Viță sălbatică (Vitis sylvestris). 16 (Bot; îc) ~-alb Muștar (Sinapis alba). 17 (Reg; îf ~ă) Varietate de oi provenite din încrucișarea țurcanei cu țigaia.

NOR¹ s. m. 1. (Mai ales la pl.) Grupare delimitată de picături de apă sau cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă, în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă. Noorii străbătură grindire. psalt. hur. 12^r/9. Și-i duse cu nuor dzua și toată noaptea cu luminră de focu. ib. 65^v/23, cf. 123^v/13. Rădică nuorii din cumplitele pămîntului. psalt. 281, cf. 26, 201, 204, 221. Nuor și negură împrejurul lui. coresi, ev. 37. Aceasta lui grăind, fu un nour, de deștinse pre el. id. ib. 532, cf. 177, 178, 267, 534. Întunecată apă întru nuori de sus. id. ps. 37/7. Nuori fără de apă, de vînt purtați (a. 1569-1575). gcr i, *12/2. Ivi-se u noor din ceriu (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 148/7, cf. 374. Arcul mieu voi pune în nuori. palia (1581), 40/1, cf. gcr i, 83/39, 202/28. Să arătă deasupra lor un nuăr întunecat. varlaam, c. 390, cf. 22, 24, 129, 334, 443. Iaca nuor luminat umbri pre ei. n. test. (1648), 22^r/22. Să tinză nuăru ca un șes pînă la dînșii agiungînd. dosoftei, v. s. decembrie 230^r/29. Rîdicatu-s-au nuărul de pre fața soarelui. cantemir, ist. 123. Din ceriu fulgere, din nuori smida și piatra. id. ib. 170. Vom fi răpiți spre noorii întru întîmpinarea Domnului (a. 1698). gcr i, 316/7, cf. 302/33, ii, 23/1, 56/27. Au socotit să-și puie scaunul peste norurile ceriului. R. greceanu, cm ii, 180. Nor, ...slobozești din tine ape. mineiul (1776), 106^r2/12, cf. 185^r1/25, budai-deleanu, ț. 78. Apoi rămîne cu ochii pe un nor și ne spune... că acolo e biata fericire. heliade, o. ii, 108. Cerul să acoperă cu nori. marcovici, d. 14/20, cf. 3/17. Au năvălit ca un nour luminat de soare o nespusă mulțime de omăt. ar (1839), 47¹/28. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el. negruzzi, s. i, 57. La apus se adun nori, se întind ca un veșmînt. alexandre s cu, m. 17. Pe cer se afla o mulțime de nori mici. filimon, o. i, 115. Iar pe lîngă alba lună, Nouri vineți se adună. alecsandri, p. ii, 123, cf. id. o. p. 255, id. o. 201, id. t. i, 400. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi. eminescu, n. 23, cf. 4, id. o. i, 92, 95, 144, iv, 125. Gîndit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele, luna cu mîna și prin nouri să cauți cununa? creangă, p. 196, cf. 213, 294. Cerul este acoperit cu nori. caragiale, o. iv, 294. Nourul cel plin de apă, iubitorul de ogoare, în albastru, iată-l, vine repede, mînat de vînt. beldiceanu, p. 65. Munții erau nalți încît întreceau norii. ispirescu, l. 56, cf. poni, f. 189. O pată de nor, înfiptă pe creștetul bolții, Vreme-ndelung-a rămas. coșbuc, p. ii, 62, cf. id. f. 77. Norii, jos de tot, se mișcau în palii lungi. d, zamfirescu, r. 254. Cerul era învălit în nori. f (1906), 37/1, cf. 7/2. Pe cer se mișcau alene cîțiva nouri de aramă. dunăreanu, cii. 67. Peste creștet de dumbravă, Norii suri își poartă plumbul. goga, p. 103, cf. 53, 68. Trist, încărcat de plîns, ca norul, Jelește-acum în mine dorul. cerna, p. 120, cf. 78, 157. Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. anghel-iosif, c. m. ii, 16. Norii vin... ca să se ducă. iosif, v. 33, cf. 55, 63, pamfile, dușm. 314. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stele. brătescu-voinești, î. 14. O mică cisternă pe care norii văzduhului erau porunciți s-o țină veșnic plină. hogaș. dr. i, 18. Vezi, cînd se despică norii grei Și negri, Zigzagul de argint al fulgerului viu. camil petrescu, v. 8, cf. id. u. n. 286. Nori leneși își risipesc agale spuma. c. petrescu, s. 142, cf. 43. La spatele cernit al unui nor uriaș se dezvelise o boltă roșie-aprinsă de lumină. rebreanu, Nuv. 10, cf. id. i. 118. Norii lungi, în hore pure, Trec și ei pe calea lumii. arghezi, v. 34. S-a posomorît și a cuvîntat pămîntului cu fulgere și nori. id. t. c. 22, cf. id. c. o. 91, id. vers. 167, 298, id. f. 19. Se-ntrezăreau nourii groși, tîrîndu-se. mironescu, s. a. 97. Prin fumul de țigări, ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există. bacovia, o. 32, cf. 126, 204. Și norii plini și grei de-o ploaie nouă Au hotărît solemn să nu mai plouă. minulescu, v. 193, cf. 19. Și străbătînd a norilor perdele... Sclipeau în întuneric șapte stele. topIrceanu, b. 87, cf. 11, 23, id. p. o. 117. Norii... au venit deodată călători ca niște fumuri. d. botez, p. o. 49. Prin văzduh, pe sub păcura nourilor, fugeau coloane de neguri despletite. sadoveanu, o. i, 431, cf. vi, 350. Nori negri s-au pogorît peste pădure. stan cu, u.r.s.s. 170, cf. cișman, Fiz. i, 560, agrotehnica, i, 253. Norii se formează dacă există o depresiune barometrică. carafoli-OROVEANU, m. f. I, 78, cf. DEȘLIU, G. 41, v. rom. mai 1957, 35. Să duceți traiul pulberii hoinare Și-al nourilor fugăriți de vînt! labiș, p. 36, cf. 41. Pe cerul acoperit de zdrențe de nori, plutea o lună rotund. t. popovici, se. 38. Era o zi de mai, înnăbușitoare, cu un cer plin de nori. barbu, ș. n. 7. Nori albi trec peste crestele munților. contemp. 1953, nr. 359, 1/3, cf. tribuna, 1962, nr. 267, 1/3. Și pin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pâmînt. alecsandri, p. p. 141. Grei nori de ploaie vin. pop., ap. gcr ii, 330. Și din lună și din nor, Eu cetesc numai tot dor! jarnIk-bîrseanu, d. 143. Cînd merg norii asupra vîntului, are să ploaie. șez. iv, 120, cf. 119. Vin așa nuviri și să-mpreună amîndoi nuviri[i]. arh. folk. iii, 141, cf. candrea. ț. o. 32, 51, vîrcol, v. 96, pamfile, văzd. 61. Nu e cer fără nori. zanne, p. i, 18. Cui i-e frică de orice nor nici o călătorie face. id. ib. 55. Norii cei mici se duc la cei mari. id. ib. Vine-un nour nourat cu gorilă (?) amestecat (Ploaia). șez. vii, 120. Ce trece peste apă și nu face valuri? (Norul). ib. xiii, 26, cf. pascu, c. 58. ◊ Fig. Scăpăm de norul nesațiului și de bură și de cufundarea fără de măsură. coresi, ev. 45. Mare și întunecat nor și plin dă fulgere și de trăsnete au căzut pă Țara Rumânească cu Șărban Vodă. r. popescu, cm i, 446, cf. mineiul (1776), 165^r2/27. Între norii obrazului strălucesc și fulgerile măniii. molnar, ret. 8/6. Raze mîngîitoare vor lumina întunecosul și tristul nor ce mă încungiură. marcovici, c. 50/10. [Iubirea] înaurește cu raze nourii de desfătare. conachi, p. 287. Soarele nostru va răsări iarăși din norul ce-l acopere, nu vom lucra decît numai cu dreptatea și frăția. bolliac, o. 224. Cîteodată, un nor de neîncredere în viitor schimba într-o clipă fața fizionomiei sale. filimon, o. i, 126. Iar pe fruntea Udrei se lasă un nor. bolintineanu, O. 51. Cine va șterge de nori fruntea ta? id. ib. 460. Cînd gîndesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine. eminescu, o. i, 10. Fruntea lui rămase liniștită, dar se acoperi cu un nour de vise. id. g. p. 61. Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori. macedonski, o. i, 114. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! hogaș, m. n. 109. Priveam cam cu sfială la ochii lui plini de nouri de mînie. sadoveanu, o. vii, 297. ◊ loc. adj. și adv. Pînă la (sau în) nor(i) = a) (care se înalță) foarte sus, (care este) foarte înalt. Acei munți pînă la nouri, acele stânci despicate. conachi, p. 101, cf. 85. Rîndunelele zboară pînă în nouri, încet. pamfile, văzd. 57; b) (învechit) pretutindeni. D[oa]mne, în ceriu domniia ta și pănră la nuor. psalt. hur. 30^r/21. Se mări pînră la ceriu domniia ta și pînră la nuoriu e adevărul tău. ib. 48^r/11. ◊ Expr. A fi sau a trăi (cu capul) în nori = a trăi izolat de realitatea înconjurătoare, într-o lume fantezistă; a fi distrat. Tot în nouri și visuri ai să trăiești? i. negruzzi, ap. ddrf, cf. zanne, p. <span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”>i</span>, 55. Parcă ar fi căzut din nori, se zice despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. A bate cu fruntea-n nori = a) a fi foarte înalt. cf. zanne, p. ii, 161; b) a fi mîndru. id. ib. (Regional) L-a purtat prin nouri = l-a bătut tare. id. ib. ix, 414. ◊ (Cu sens colectiv) Am voi... Ca nici văzduhul de nour să fi pătimit cernire. conachi, p. 266. Mi-e dor de munți... de Caraimanul Pe veci acoperit de nor. iosif, v. 82. Norul de demineață vesteaște ploaie. zanne, p. ix, 414. Nici de nor de vară să te-ntristezi, nici de senin de vară să te înveselești. id. ib. i, 55. După nor și ploaie Răsare și soare. id. ib. (loc. vb.) E nor sau (rar) sînt nori = e înnorat. Va fi nor și liniște. pamfile, s. t. 123. Du-te dor Pînă e nor. reteganul, ch. 83, cf. alr i 1 228/744, 1 234/85, 1 267/129. Îi nuvăr pe ceri. alr ii 2 449/2, cf. 2 449/551, 836. ♦ (Geol.) Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică, cu temperatura ridicată (cca 700°C), care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. cf. ltr². Înălțarea norului arzător în atmosferă este însoțită de puternice descărcări electrice. der. (Astron.) Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Dimensiunile norilor de stele sînt de ordinul sutelor de ani-lumină. ib. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre, ib. 2. p. anal. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Masă densă (și mobilă) de praf, fum etc. Văzuiu un nuoru de focu presprea totu pămîntul (cca 1550). gcr i, 2/20. Intră nuor de foc în peșteră. dosoftei, v. s. octombrie 83^v/18, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/16. Și văzu prea sfînta un nuor de foc tinsu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 328/16, cf. cod. tod. 203, 211. Priviți colo norul cel de colb care se-nalță pîn’la cer? alecsandri, t. ii, 12. Un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului. eminescu, n. 15. Un nor de praf ne învăluia în acel vîrtej de goană. delavrancea, t. 35. Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet departe – Cresc nori de pulbere-napoi. iosif, patr. 50. O caravană prin deșert, care se pierde, sufocată în norii de nisip rătăcitor. camil petrescu, v. 15. Vezi un nor de colb ce urcă și coboară coasta lină? eftimiu, î. 109. Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. topîrceanu, p. o. 80. Se plimba ca un Dumnezeu printre norii groși ai aburilor cocliți. sahia, n. 33. Un nor de praf alb învăluie tot timpul concasorul. bogza, c. o. 182. Îi apăru în față, departe, la o cotitură, un nour de pulbere. v. rom. august 1954, 37. Un ion oarecare este înconjurat de un nor de ioni de semn contrar. Chim. an. călit., 34. Șoseaua Nordului era pustie. Deasupra plutea un nor mare de praf. barbu, ș. n. 31. Virusul gripei... se elimină în timpul vorbirii, strănutului sau tusei, formînd un nor de picături mici. tribuna, 1962, nr. 267, 2/4. A bătut un vînt de sus, Nori de praf a răspindit. teodorescu, p. p. 625. ♦ Mulțime compactă (și mobilă) de ființe. Și nuor de lăcustă în groză de goni. dosoftei, v. s. ianuarie 10^v/25. Ni-am timpinat cu nuorul cel de lăcuste. m. costin, ap. gcr i, 201/19. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. russo, s. 139. Și toți pe loc la fugă plec iute, se duc orbi, Cum pleacă din cîmpie un nor întins de corbi. alecsandri, p. iii, 292. Duduind își mișcau norul negru de turme bisonii. boureanu, s. p. 18. – pl.: nori și (regional, n.) noruri. – Și: nour (pl. nouri și, regional, n., noururi, alr i 1 240/388), (învechit și regional) noor, nuăr, nuîr (gcr i, 49/37), nuor, (regional) noăr (a ix 3), nouor (alr i 1 228/129, 1 234/820, 850), năure (pl. năuri, ib. 1 240/684, alr ii 2 449/682), nuvăr (pl. nuvări și nuviri) s. m. – lat. nubilum.

perd (est) și pĭerd (vest), perdút, a pérde v. tr. (lat. pĕr-do, pér-dere, it. pérdere, sp. pg. perder, pv. fr. cat. perdre. – Să peardă [est], pĭerd și pĭerz, să pĭardă și să pĭarză [vest]. V. ascund, cred, vînd). Încetez de a maĭ avea fiind-că mĭ-a răpit soarta orĭ n’am știut să păstrez: a perde părințiĭ, averea, vederea, dințiĭ, un picĭor, rangu, funcțiunea, iluziunile. Îmĭ cade din buzunar și nu găsesc: am perdut punga în pĭață. Rătăcesc: țăranca perduse copilu pin oraș. Îs învins, nu cîștig: a perde un rămășag, un proces, o bătălie, niște banĭ la cărțĭ. Ruinez, nimicesc: vorba asta l-a perdut. Nimicesc, daŭ de gol: vorba asta l-a perdut. Corup: reaŭa societate perde tinerimea. Avortez. Dezonorez: calomnia poate perde un om. Consum, întrebuințez: mașina asta perde multă apă, am perdut mult timp cu scrisu, a perde timpu (a perde timpu fără folos). Scap, nu apuc: a perde trenu, ocaziunea, chilipiru. Nu maĭ văd, nu maĭ știŭ unde-ĭ: a perde drumu, direcțiunea. Mă las de: a perde un obiceĭ, un gust. V. refl. Mă sting, mor: îl vedem că se perde. Mă rătăcesc: copiiĭ s’aŭ perdut în pădure. Dispar ascunzîndu-mă: hoțu se perdu în mulțime. Dispar, nu mă maĭ văd din cauza distanțeĭ: corabia se perdu în zare. Mă înec: mulțĭ oamenĭ și corăbiĭ s’aŭ perdut acolo. Mă ruinez. Mă compromit. Mă corup. Mă emoționez, nu maĭ știŭ ce fac, îmĭ perd capu: el se perdu (cu firea) cînd văzu privirile tuturor ațintite spre el. Îmĭ perd capu (saŭ sărita), nu maĭ raționez, mă emoționez saŭ mă înfuriĭ. Perd firu (saŭ șiru) vorbeĭ, uĭt șiru vorbeĭ. Perd din vedere, 1. nu maĭ văd ceva, 2. uĭt, omit. Perd terenu, îs forțat să mă retrag. Perd răsuflarea, gîfîĭ neputînd trage atîta aer cît îmĭ trebuĭe.

STÎRNI, stîrnesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la pietre, frunze, praf etc.) A face să sară din loc, să se ridice de jos, să se înalțe; a ridica, a mișca, a clinti din loc. Caii se întinseseră cu burta la pămînt, tropăind cu iuțeală și stîrnind în urmă un drum gros și înalt de pulbere albă. PREDA, Î. 62. Stîrnite de vînt, vorbesc frunzele arborilor. STANCU, U.R.S.S. 168. Și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele, pe care le stîrneam cu picioarele, cît mine de sus. CREANGĂ, A. 67. 2. Tranz. (Cu privire la păsări, animale sălbatice etc.) A face să-și părăsească ascunzătoarea, culcușul, speriindu-le, gonindu-le; a zburătăci. Să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. L. 69. O cucuvea, stîrnită din culcușul ei de întuneric, lunecă pe sub streașina clopotniței. CAZABAN, V. 62. Au hăituit... – pin huci și au stîrnit un iepure care s-au vîrît în turmă pintre ceialalți. SBIERA, P. 145. ◊ (Metaforic) Vîntul stîrnise herghelia de nori Și iarba foșnea ușurel uneori. DEȘLIU, G. 41. ◊ Fig. Călca în bobote peste pietrișul proaspăt pus și se poticnea în movilele de margine, fără să se teamă că face larmă și stîrnește noaptea din așezările și cotloanele ei. POPA, V. 82. ◊ Expr. A stîrni cîinii = a întărîta, a provoca cîinii. Ați început a zbiera la fereastră... Ați stîrnit toți cîinii cartierului. C. PETRESCU, S.74. Vătăjelul stîrnește toți cîinii din culcușuri, cînd sună din goarnă. SP. POPESCU, M. G. 23. Odată ne-am întîrziat împreună pînă-n faptul zilei într-o mahala... Stîrnisem toți cînii și comisarii. ALECSANDRI, T. I 414. 3. Refl. (Despre vînt, vijelie, furtună etc.) A se porni, a se isca, a se dezlănțui. Trecuse o ploaie grabnică, cum sînt ploile de la munte, și se stîrnise vînt. SADOVEANU, F. J. 537. Cum au pornit el din pădure, pe loc s-a și stîrnit un vifor cumplit. CREANGĂ, P. 143. Iată, mări, s-a stîrnit Un vînt mare pre pămînt. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Tranz. Valurile, stîrnite de roata vaporului, fug speriate în urma noastră și se izbesc de maluri. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, O. 98. ♦ (Despre războaie, lupte, neînțelegeri etc.) A izbucni. După petreceri se stîrnesc cîteodată certuri între tata și mama. VORNIC, P. 13. Ce zavistie s-a stîrnit? SADOVEANU, O. VIII 223. ◊ Tranz. De ce să ne punem noi împotrivă și să stîrnim bătălie pentru asta? SADOVEANU, P. M. 13. ♦ (Despre anumite acțiuni ale oamenilor) A lua naștere, a se produce (în mod brusc). Deodată se stîrni un zvon depărtat, Ca un glas ce-ar răzbate prin ceață. DEȘLIU, G. 42. Printre bărbați iarăși se stîrni murmurul, ca de apă repede, depărtată. DUMITRIU, N. 168. Se stîrni un hohot de rîs colosal. HOGAȘ, M. N. 34. 4. Tranz. A da naștere (la ceva), a pricinui, a cauza, a provoca (ceva), a trezi, a deștepta. Pești negri și plați, foarte scurți, care străbat apele ca o frunză lată de brusture, verticali, stîrnind mirare prin îngustimea lor. BOGZA, C. O. 207. Orice scoate din gură stîrnește rîsul. CĂLINESCU, I. C. 258. Declarația, făcută cu o gravitate solemnă, stîrni într-adevăr mulțumiri. REBREANU, R. II 94. Prea ai meșteșugul de a mi te vîrî nepoftită în suflet... și a-mi stîrni fel de fel de vedenii cu farmazoniile d-tale. HOGAȘ, M. N. 21. ◊ Refl. Șezînd fără lucru, i se stîrnesc în minte o mulțime de gînduri. SP. POPESCU, M. G. 27. 5. Tranz. A provoca (la ceva), a îndemna, a ațîța. Frate Năstase, nu te are omul nostru, Neagu Cioară, la stomac... îl stîrni Zaharia. PAS, L. I 176. El doar pe cei mai de frunte viteji îi stîrni la bătaie. MURNU, I. 144. [Îi] era... lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva și să-l mai stîrnească la vorbă. CREANGĂ, A. 140. 6. Refl. (Despre boli, dureri) A apărea, a se ivi. Mi s-a stîrnit un junghi. ȘEZ. II 212. ♦ Tranz. A răscoli, a reînvia. Durerea stărui o săptămînă... umezeala primăverii o stîrni din nou. C. PETRESCU, Î. II 241. 7. Tranz. (Regional) A născoci, a scorni, a inventa. Tot prin casă mă poftea, Frumos nume că-mi stîrnea. ȘEZ. I 143.

MOLÍD s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor, înalt pînă la 50 de metri, cu coroana piramidală, tulpina dreaptă, frunzele în formă de ace, de un verde strălucitor; brad, brad-roșu, brad-negru, (regional) molidar (1), molete² (II 1 e)(Picea excelsa). Molidvu (a. 1600-1630). CUV. BĂTR. I, 293. Molifții, brazi ce port răcoarea. ALEXANDRESCU, M. 64. Lîngă biserică sînt doi molizi mari. I. IONESCU, P. 372. Printre brazi, printre molifzi, printre afini și ienuperi. ODOBESCU, S. M, 179. Molidul bătrîn și puternic. COȘBUC, AE. 44. Sub moliftul din dreapta tîrlei ne aștepta masa întinsă. SĂM. III, 122. Porniră împreună într-o pădure deasă de molifți. REBREANU, I. 419. Arare trece o veveriță de pe o cracă de molid pe alta. SADOVEANU, O. X, 465. În curînd au să bată din aripi, asupra molizilor bătrîni, cucoșii sălbatici, id. ib. 572. Nu erau verzi decît cei doi molifți din dreptul ferestrelor. sahia, n. 55, cf. ARGHEZI, V. 17. Printre brazii și molifții înalți și drepți, de un verde-închis, aproape negru, se îndeseau umbrele. V. ROM. IULIE 1954, 36. Să-l încalic să mă duc Cătră sînul munților, La umbra molizilor. POP., ap. GCR II, 306. Cîntă puiul cucului Pe crucea molidvului. ALECSANDRI, P. P. 299. Brazi nalți, molifți uscați. TEODORESCU, P. P. 61. Aduce-și brazi încetinați, Cu molifți alăturați. MÎNDRESCU, L. P. 212. Du-te dor de la izvor Și-mi despică molidu, Nu-mi despica sufletu. DOINE, 101, cf. 98. Cîntă cucul din molizi. RETEGANUL, CH. 32. Sus în vîrful muntelui, în poalele moliftului, E un rîu repede. PĂSCULESCU, L. P. 52, cf. 57. Foaie verde lemn molid Cît e lumea și pămîntu Nu te ie cine ți-e gîndu. ȘEZ. III, 20, cf. IV, 135. 2. (Ban. și sudul Transilv.) Numele mai multor specii de conifere: a) pin (Pinus). ALR I 1949; b) (și în sintagma molid mic, BARCIANU) jep (Pinus pumilio). ALR I 1 947/77, cf. ALR SN III h 626/64; c) tisă ( Taxus baccata). Cf. ALR I 1 923/65, 69, 90, 283. – Pl.: molizi. – Și: molídv, molídf (BARCIANU), molift (pl. molifți și molifzi), (regional) molít (ALR SN III h 623/130), molítv (ib. h 623/105), moliv (ALR I 1 923/283, ALR SN III h 623/310), molím (VÎRCOL, V. .96), molín (H XVIII 40, ALR SN III h 623) s. m. – Cf. alb. m o l i k ë.

prin pp [At: CORESI, EV. 155 / V: (pop) pân, pin, (înv) păn, pen, pren, ~iîn, (reg) pim, prân / E: pre + în] 1-3 Exprimă cuprinderea a ceva (pe întinsul unei suprafețe,) (în interiorul unui spațiu sau) de-a lungul unui traseu. 4-5 Exprimă situarea unei realități într-una sau pe mai multe părți, porțiuni, zone etc. (cuprinse nedefinit pe o suprafață anumită sau) într-o multitudine de suprafețe identice Nu-i lăsa să locuiască prin sate. 6-7 Arată că suprafața pe care se situează o realitate este (parte a unui interior spațial sau) a mai multora identice Purta lumânări prin biserici. 8-9 Arată că interiorul spațial este (cuprinsul unui mediu lichid sau) adâncitura lăsată pe întinderea unei suprafețe moi, în masa unui material afânat, într-o structură elastică etc. Purceii se tăvăleau prin noroi. 10 Arată că interiorul spațial este gândit ca plasat între limitele unei stări fizice, ale manifestării unui fenomen meteorologic etc. Corabia se apleca prin furtună. 11 Arată că starea fizică gândită ca interior spațial este un mediu sonor, optic etc. Mergea prin întuneric. 12 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți, porțiuni, zone etc. rămase neocupate de vreunul dintre elementele de același fel adunate într-o aglomerare discontinuă sau în ceva gândit ca atare Rătăcea prin pădure. 13 Arată că situarea pe întinsul unei suprafețe, în cuprinsul unui spațiu, al unui mediu fizic etc. este percepută explicit senzorial Se auzea plescăind prin apă. 14 Exprimă faptul că senzația este resimțită ca fiind situată în interiorul spațial al unei ființe sau al unei părți a acesteia Simți o durere prin corp. 15 Arată că un fapt psihic, un act de gândire etc. este considerat în interiorul spațial al capului, în minte, în suflet etc. imaginate ca interioare spațiale Nu mi-a trecut prin cap ideea. 16 Exprimă străbaterea unui traseu cuprins nedefinit de una sau mai multe linii posibile de traversare a unei suprafețe anumite sau a unei multitudini de suprafețe identice A trecut prin munți. 17 Exprimă faptul că suprafața traversată este un loc de trecut sau un element gândit ca atare, care permite intrarea sau ieșirea a ceva în vederea depășirii locului de trecut sau a elementului gândit ca atare Ploaia intra prin găurile acoperișului. 18 Exprimă faptul că suprafața traversată este o cale de trecere de-a lungul căreia se poate ajunge dintr-un loc în altul Se deplasa prin strada aglomerată. 19 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți, porțiuni, zone etc. de pătrundere, de perforare, de străpungere, de infiltrare etc. într-o masă materială compactă Cuiul a pătruns prin zid. 20 Exprimă mijlocirea realizării a ceva de către părți, porțiuni, zone etc. cuprinse nedefinit pe o suprafață anumită sau într-o mulțime de suprafețe identice Poți scoate ceva bani numai prin livezi. 21 Urmat de un determinant distributiv, exprimă răspândirea a ceva în părți, porțiuni, zone etc. ale unei multitudini de elemente de același fel, considerate ca unități independente, nedefinite numeric Au căutat prin fiecare curte. 22 Arată că aria de răspândire este constituită dintr-o mulțime de interioare spațiale sau de elemente gândite ca atare și considerate ca unități independente nedefinite numeric Prin orice peșteră vezi lilieci. 23 Exprimă faptul că aria de răspândire este constituită dintr-o multitudine de repere de același fel indicate ca orientări pentru o deplasare și considerate ca unități independente nedefinite numeric Prin fiecare cărare puteți ajunge la cabană. 24 Exprimă faptul că o senzație este resimțită ca fiind răspândită într-o multitudine de elemente de același fel ale unei ființe Frigul mă pătrundea prin fiecare mădular. 25 Exprimă localizarea unei realități în părți, porțiuni, zone etc. cuprinse nedefinit pe un anumit plan de raportare spațială față de un reper exprimat sau subînțeles, ori față de o multitudine de repere identice Trecu prin fața Ateneului. 26 Arată că planul de raportare spațială privește toate punctele de orientare ale reperului exprimat sau subînțeles Prin împrejurimi sunt magazine. 27 Exprimă încadrarea a ceva în cuprinsul unui interval de timp sau în decursul duratei unei circumstanțe. 28 Exprimă plasarea petrecerii unui fapt într-unul sau în mai multe momente cuprinse nedefinit într-un interval delimitat calendaristic sau într-o succesiune de asemenea intervale identice Cireșul se coace prin iunie. 29 Exprimă faptul că intervalul de timp este delimitat în interiorul duratei unei circumstanțe Prin sărbătorile Crăciunului mă duceam la țară. 30 Interiorul duratei privește perioada de desfășurare a unei stări fizice, fiziologice etc. Tresar prin somn. 31 Este urmat de determinări care marchează explicit durata în interiorul căreia se manifestă o circumstanță sau o stare Am trecut prin vremuri grele. 32 Urmat de determinări care marchează explicit durata în interiorul căreia se manifestă desfășurarea unei circumstanțe sau a unei stări, arată că parcurgerea unui interval de timp se realizează mental, vizionar etc. Prevăd prin secoli a ei înălțare. 33 Exprimă proiectarea momentelor cuprinse nedefinit într-un interval de timp sau într-o succesiune de asemenea intervale identice, ca termen de programare pentru petrecerea unui fapt Ne vom muta prin anul viitor. 34 Exprimă rolul, datorită scurgerii unui interval de timp delimitat calendaristic sau unei succesiuni de asemenea intervale identice, în favoarea sau în defavoarea împlinirii unui fapt Și-a desăvârșit pregătirea prin anii petrecuți în străinătate. 35 Exprimă repetarea regulată a aceluiași fapt într-o succesiune nedefinită de intervale de timp identice, delimitate calendaristic Prin orice lună de iarnă puteai găsi flori la magazin. 36 Exprimă faptul că intervalele identice de timp prezentate în succesiune nedefinită sunt delimitate în interiorul duratelor repetabile cu regularitate ale aceleiași circumstanțe Prin orice vreme ei se duceau la înot. 37 Exprimă determinarea în timp a petrecerii unui fapt pe baza încadrării cu aproximare a acestuia într-un plan de raportare a imediatei sale anteriorități față de un reper temporal exprimat sau subînțeles ca delimitare calendaristică Era prin preajma lui întâi martie. 38 Exprimă făptui că planul de raportare poate privi ambele sensuri de orientare, anterior și posterior, față de reperul temporal exprimat sau subînțeles Se întâmplase prin jurul Crăciunului. 39 Exprimă integrarea a ceva în sfera unui domeniu, a unei posibilități, a unei modalități etc. sau a unei realități oarecare gândite ca modalitate. 40 Exprimă implicarea ca aspect înglobat, ca parte componentă, ca trăsătură intrinsecă etc. a unuia sau a mai multor elemente în sfera unitară a unui domeniu sau în multitudinea unor realități identice aparținând aceluiași domeniu de referință Vestigii dacice întâlnim prin folclorul maramureșean. 41 Arată că sfera unitară care implică un cuantum parțial de actualizare a ei este o capacitate potențială Dacă i-ar fi stat prin putință ar fi omorât-o. 42 Arată că sfera unitară care implică aspectul comun al părților componente dintr-un tot este o însușire dominantă Viața lui a excelat prin corectitudine. 43 Exprimă petrecerea unui fapt aparte față de obișnuit sau a mai multora de același fel, cu repercusiuni directe în sens pozitiv ori negativ asupra cuiva sau a ceva Prin multe am trecut. 44 Arată că faptul petrecut cuiva constă în trăirea unei stări sufletești ca urmare a influenței pozitive sau negative exercitate de o circumstanță, de o conjunctură, confruntarea cu o formă de verificare, de examinare etc. Omul trecuse prin dureroase furtuni. 45 Urmat de un determinant cantitativ, arată un mod al cuiva de manifestare, de săvârșire a ceva Prin mult efort am rezolvat problema. 46 (Îlav) ~ excelență Indică dezvoltarea maximă a intensității de manifestare a cuiva Era prin excelență artist. 47 Exprimă direcționarea cu valoare de reper intermediar în desfășurarea cursului evolutiv al unei acțiuni a cuiva Trecând prin romantism, tema ajunge la poeții moderni. 48 (Îlpp) ~ intermediul, ~ mijlocirea Urmat de un termen care indică o modalitate sau este gândit ca având o valoare modală, exprimă recurgerea la un factor mediator din a cărui intervenție decurge ceva scontat Rezolvase totul prin intermediul felului ei original de a fi. 49 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea de trimitere sau de primire a ceva Scrisoarea a fost expediată prin coletărie rapidă. 50 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea de trimitere sau de receptare a comunicării unei idei Pictorul îți exprimă ideile prin culori. 51 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea de justificare, de argumentare etc. a manifestării unui fapt A pierdut prin neprezentare. 52 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea adecvată, oportună de realizare a ceva Au luat puterea prin revoluție. 53 Arată că factorul mediator datorită căruia pot fi puse în legătură două sau mai multe elemente este o trăsătură de marcare a asemănării sau a diferenței dintre aceste elemente Ei se aseamănă prin eleganță. 54 Urmat de un termen care indică un nume de instrument sau este gândit ca având o valoare instrumentală, arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva este un mijloc concret sau gândit ca atare Casa era nimicită prin foc. 55 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge sau din care decurge ceva privește transportarea a ceva Am trimis scrisoarea prin avion. 56 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge sau din care decurge ceva privește actul expedierii sau al primirii unui mesaj, a unei informații etc. I-am comunicat prin telefon. 57 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge sau din care decurge ceva privește adeverirea unui fapt Rezultatele au fost verificate prin calculator. 58 Urmat de un termen care indică o operație sau este gândit ca având o valoare operațională, arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva este o cale folosită în vederea atingerii unui rezultat Se curăță prin frecare. 59 Urmat de un termen care indică un act, un document etc., arată că factoml mediator la care se recurge sau din care decurge ceva este un asemenea înscris Numit prin decret prezidențial. 60 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge sau datorită căruia decurge ceva privește transferarea unei sume de bani Am trimis banii prin mandat poștal. 61 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge sau datorită medierii căruia decurge ceva privește accesul la un lucru oarecare Plecarea se face prin bilet de voie. 62 Urmat de un termen care indică o persoană, o instituție, un organ administrativ etc., arată că factorul mediator la al cărui oficiu se recurge sau datorită intervenirii căruia decurge ceva este un asemenea intermediar Încheierea acordului s-a făcut prin solul de pace. 63 Exprimă faptul că intermediarul la al cărui oficiu se recurge sau datorită intervenirii căruia decurge ceva privește realizarea unei intenții, satisfacerea unui interes etc. Am obținut audiență prin secretară. 64 Urmat de un termen care indică o stare psihică sau o formă de exteriorizare a acesteia, arată că factorul mediator la care se recurge sau datorită căruia decurge ceva este o reacție afectivă sau o atitudine comportamentală L-am pus la punct prin brutalitate. 65 Exprimă faptul că reacția afectivă sau atitudinea comportamentală la a cărui mediere se recurge sau datorită căreia decurge ceva privește exteriorizarea poziției adoptate de cineva față de un fapt supus unei aprecieri Și-au manifestat dezaprobarea prin tăcere. 66 Urmat de un determinant distributiv, exprimă reluarea constantă, continuă, neîntreruptă etc. a unui fapt oarecare privit ca element mediator în vederea realizării a ceva Mă jignește prin fiecare cuvânt. 67 Exprimă întemeierea manifestării sau săvârșirii unui fapt pe conformitatea cu ceea ce indică termenul pe care îl precedă, considerat ca bază de conformare Are acest drept prin lege.

printru pp [At: PSALT. HUR. 74^v/18 / V: pen~, (pop) pîn~, (îrg) păn~, pin~, (înv) păîn~, pean~, peîn~, pentră, preîn~, priîn~, pren~, (reg) păntu, pântu, pentu, pintu, prîntra, prîn~^[1], pun~ / E: pre + întru] 1-2 Semnifică ideea de includere a unei realități (în cuprinsul unui element singularizat față de altele subînțelese de același fel sau) în cuprinsul nedeterminat al mai multora singularizate dintr-o multitudine subînțeleasă de elemente identice. 3 Exprimă situarea unei realități în cuprinsul unei suprafețe singularizate față de altele subînțelese Se jucau printr-o curte. 4 Arată că suprafața pe care se situează o realitate este parte a unui interior spațial singularizat față de altele de același fel L-a găsit printr-un sertar. 5 Exprimă faptul că interiorul spațial este un mediu lichid sau masa unui material afânat, unei structuri elastice Se bălăceau printr-o apă murdară. 6 Exprimă faptul că interiorul spațial este gândit ca plasat între limitele unei stări fizice, ale manifestării unui fenomen meteorologic etc. Se vedea casa printr-o ceață alburie. 7 Arată că starea fizică gândită ca interior spațial este un mediu sonor sau optic Vocea se auzea printr-un zgomot infernal. 8 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți rămase neocupate de vreunul dintre elementele de același fel aflate într-o aglomerare discontinuă Avea vizuina printr-o pădure de fagi. 9 Arată că situarea în cuprinsul unui spațiu este percepută explicit senzorial Omul pândea printr-o gaură a gardului. 10 Exprimă faptul că senzația este resimțită ca localizată într-una sau mai multe părți din interiorul spațial al corpului unei ființe Simțea o durere printr-un picior. 11 Exprimă străbaterea unui traseu nedefinit pe una sau mai multe linii posibile de traversare a unei suprafețe singularizate față de altele de același fel Au trecut printr-o localitate. 12 Arată că suprafața traversată este un loc de trecere care permite intrarea și ieșirea a ceva dintr-un spațiu în altul A intrat printr-o spărtură a gardului. 13 Arată că suprafața traversată este o cale de trecere dintr-un loc în altul Printr-o cărare îngustă se ajunge la râu. 14 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți, zone de pătrundere, de străpungere, de infiltrare într-o masă materială compactă Morcovul îl pasezi printr-o sită. 15 În legătură cu o suprafață, cu un cuprins spațial, determinate cantitativ, exprimă extinderea a ceva pe tot întinsul indicat de determinant prin singularizare față de alte întinderi identice Printr-un sfert de țară a plouat. 16 Exprimă îndrumarea unei deplasări spre o localizare spațială singularizată ca reper orientativ sau spre mai multe localizări spațiale singularizate Evacuarea s-a făcut printr-o ieșire de serviciu. 17 Arată că localizarea spațială singularizată ca reper orientativ este parte a unui interior Treceți printr-aceeași cameră pe unde ați venit. 18 Exprimă mijlocirea realizării a ceva de către o orientare spațială singularizată față de altele de același fel Printr-un drum drept ajungi mai repede. 19 Exprimă încadrarea a ceva într-un interval de timp sau în decursul duratei unei circumstanțe. 20 Exprimă plasarea petrecerii unui fapt într-un interval calendaristic singularizat față de altele de același fel Era printr-un august ploios. 21 Exprimă faptul că interiorul duratei privește perioada desfășurării unei stări fizice, fiziologice, meteorologice etc. Muncea printr-o arșiță mare. 22 Exprimă parcurgerea unui interval de timp delimitat calendaristic și singularizat față de altele de același fel Am trecut printr-o vară secetoasă. 23 Este urmat de determinări care marchează explicit durata în interiorul căreia se manifestă o circumstanță A trecut printr-un moment dificil. 24 În legătură cu un interval de timp determinat cantitativ, exprimă extinderea pe toată durata indicată de determinant prin singularizare față de alte durate de același fel A trecut printr-un deceniu de frământări sociale. 25 Exprimă faptul că perioada de desfășurare a unui fapt este delimitată în tot interiorul duratei unei circumstanțe Printr-una din acele ierni, n-a existat zi fără zăpadă. 26 Exprimă proiectarea unui fapt într-un interval de timp singularizat față de altele subînțelese Vom face excursia printr-o lună de vară. 27 Exprimă rolul mediator în favoarea sau în defavoarea împlinirii unui fapt, al scurgerii unui interval de timp singularizat față de altele de același fel Printr-o lună de practică, muncitorii au deprins meșteșugul. 28 Exprimă faptul că intervalul de timp care favorizează împlinirea unui fapt este delimitat de o circumstanță Mi-am revenit printr-un concediu de odihnă. 29 Exprimă integrarea a ceva în sfera unui domeniu, a unei posibilități, a unei modalități etc. 30 Exprimă implicarea a ceva ca aspect înglobat, ca parte componentă în sfera unitară a unui domeniu singularizat față de altele de același fel Prezența elementelor progresiste printr-unele literaturi occidentale este evidentă. 31 Arată că sfera de implicație în care se singularizează aspectele eterogene ale unui tot este o însușire dominantă unificatoare Operele se caracterizează printr-o sobrietate stilistică remarcabilă. 32 Exprimă faptul că sfera de implicație este suportul obiectiv al unui act de comunicare Nu se înțelegea nimic printr-aceste vorbe laconice. 33 Exprimă petrecerea de către cineva sau ceva a unui fapt singularizat față de altele de același fel El trece printr-o criză morală. 34 În legătură cu un fapt determinant cantitativ, exprimă amploarea modului de manifestare, de săvârșire a acestui fapt Se remarca printr-o bogată activitate literară. 35 Exprimă faptul că amploarea modului de manifestare a unui fapt rezultă din aspectul cantitativ al realității asupra căreia se extinde Aducerea aminte a acelei epoci se păstrează printr-o mulțime de legende. 36 Exprimă direcționarea către ceva singularizat ca reper intermediar în descrierea desfășurării cursului evolutiv al unui fapt Romantismul a trecut printr-unii poeți minori până la marii săi reprezentanți. 37 În legătură cu un termen care indică o modalitate, exprimă recurgerea la un factor mediator sau datorarea decurgerii a ceva din manifestarea unui factor mediator Printr-acest mijloc obținură victoria. 38 Arată că factorul mediator la care se recurge privește modalitatea de trimitere sau de primire a ceva Animalele vii se trimit printr-o coletărie specială. 39 Arată că factorul mediator la care se recurge privește modalitatea de justificare a manifestării unui fapt E vestit printr-un castel încărcat de opere de artă. 40 Exprimă faptul că factorul mediator prin care poate fi demarcată o manifestare specifică este o modalitate de exteriorizare particulară Boala începe printr-o stare de indispoziție. 41 Arată că factorul mediator privește modalitatea adecvată de realizare a ceva A trântit-o printr-o lovitură. 42 În legătură cu un termen care indică un instrument, exprimă faptul că factorul mediator la care se recurge este un mijloc concret Apa a fost absorbită printr-o pompă. 43 Arată că mijlocul concret la care se recurge privește transportarea a ceva Ziarele veneau printr-o bandă rulantă. 44 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge privește actul recepționării unei informații îi vorbisem printr-un videofon. 45 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge privește eficiența îndeplinirii unui fapt Circulația era dirijată printr-un semafor. 46 În legătură cu un termen cu valoare operațională, exprimă faptul că factorul mediator este o cale de obținere a unui rezultat Am închis robinetul printr-o înșurubare bruscă. 47 Arată că mijlocul la care se recurge privește felul de redare a unui conținut de idei sau de sentimente Relatase totul printr-un grai foarte colorat. 48 În legătură cu un termen care indică un document, exprimă faptul că mijlocul mediator la care se recurge este un asemenea înscris Și-a lăsat averea printr-un testament legalizat. 49 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge privește transferarea unei sume de bani Suma e transferată printr-o foaie de virament. 50-51 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge privește (aducerea la cunoștință sau) justificarea unui fapt îl anunț printr-o telegramă. Mă justific printr-o chitanță. 52 Exprimă faptul că înscrisul datorită căruia poate fi consemnată o manifestare specifică într-un anumit stadiu din desfășurarea unei activități este o fonnă de contribuție în domeniul activității respective Și-a încheiat activitatea printr-un roman istoric. 53 În legătură cu un termen care indică o persoană, o instituție, un organ administrativ, exprimă faptul că factorul mediator este un asemenea intermediar Nota a fost remisă printr-o ambasadă. 54 Arată că intermediarul la al cărui serviciu se recurge privește aducerea unei probe despre ceva L-am convins printr-un martor ocular. 55 Arată că intermediarul datorită căruia poate surveni trecerea într-un nou stadiu al unei situații este un agent declanșator Totul a început printr-un prieten care ne-a făcut cunoștință. 56 Exprimă faptul că intennediarul datorită căruia pot fi puse în legătură două sau mai multe elemente este un factor determinant al unirii sau separării Suntem legați printr-un copil. 57 În legătură cu un termen care indică o stare psihică, exprimă faptul că factorul mediator datorită căruia decurge ceva este o reacție afectivă sau comportamentală O îmbună printr-un compliment. 58 Arată că reacția afectivă sau comportamentală privește exteriorizarea atitudinii față de ceva sau față de cineva Ea își manifestă dezaprobarea printr-o tăcere ostentativă. 59 Exprimă faptul că reacția comportamentală datorită căreia poate fi generată o ambianță specifică este o formă de manifestare consacrată în circumstanța dată Ceremonia se încheia printr-o horă mare. 60 Exprimă faptul că reacția comportamentală prin intermediul căreia pot fi puse în legătură două elemente este o manifestare a divergenței dintre ele Se deosebea de colegii săi printr-o rară dibăcie.

MĂLÍN s. m. I. (Bot.) 1. (Și în sintagmele mălin alb, lb, mălin negru, BRANDZA, FL. 541, PANȚU, pl.) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este întrebuințată în medicina populară ; (regional) prun sălbatic (Prunus padus). Iată mintă, săbiuță . . ., sălvie. . . Toate într-un smoc de flori de salcîm, de mălin și de liliac. NEGRUZZI, S. I, 98. Frunză verde ș-un mălin, Prin tufarii de arin, Se rotește coasa bine. BELDICEANU, P. 88. În fund sînt mălinii cu frunze întunecate sub care am plîns în serile triste. PETICĂ, O. 280. Din albele crenguțe de mălin, Petale mici cu palide nervuri Îmi plouă tot parfumul din păduri. CAZiMIR, L. U. 9. Culeseră din pădure ramuri de tei și de mălin cu care împodobiră luntrea. STĂNOIU, C. I. 96. Înălțat în ceru-albastru și senin, Se ridică-n floare albă un mălin. BOTEZ, P. O. 164. Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului. SADOVEANU, O. I, 85. ♦ Vișin-turcesc (Prunus mahaleb). Cf. GRECESCU, FL. 197, PANȚU, PL. 2. (Transilv. și Maram. ; și în sintagma mălin roșu) Liliac (Syringa vulgaris). Cf. COTEANU, PL. 13, LB, PANȚU, PL. Liliacul (Syringa vulgaris), numit prin unele locuri mălin roșu, iorgovan, scriuțe, e destul de cunoscut în popor. ȘEZ. XV, 56. Frunză verde de mălin, Plecat-a stîna Dunchii Și cu fratele Bercii. BUD, P. P. 20, cf. 79. Cînd îi ieși din grădină, Rumpe-o creangă de mălină. BÎRLEA, B. 126, cf. ALR I 1 917/100, 170, 223, 350, 381. ◊ (Prin Bucov.) Mălin alb = liliac alb (Syringa vulgaris alba). Cf. PANȚU, pl., BUJOREAN, B. L. (Prin Bucov.) Mălin verde = liliac franțuzesc (Syringa persica). Cf. PANȚU, PL. 3. (Regional ; și în sintagma mălin negru) Lemn-cîinesc (Lygustrum vulgare). Cf. LB, PONTBRIANT, D. Lemnul-cînesc, mălinul negru sau lemnul-cîinelui face niște fructe negre, niște bobițe din cari se capătă un negru pentru boirea vinului. PAMFILE, I. C. 224, cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 215, PANȚU, PL. 4. (Regional; și în sintagma mălin alb de pă lemn, BULET. GRĂD. BOT. V, 65) Sirinderică (Philadelphus coronarius). Cf. PONTBRIANT, D. 5. (Regional) Numele a doi arbuști: a) (și în sintagma mălin roșu. DAMÉ, T_,2, 38) verigar (Rhamnus cathartica). Cf. CIHAC, II, 185, DAMÉ, T_.2, 38 ; b) crușîn (Rhamnus frangula). Cf. CIHAC, ii, 185, DDRF. 6. (Regional) Mesteacăn alb (Betula alba). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 7. (Regional) Salcîm (Robinia pseudacacia). Com. din RUDARI-BĂILEȘTI. 8. (Regional) Năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, 54, PANȚU, PL. 9. (Regional) Numele mai multor specii de conifere: a) brad (Abies alia) (Ștei-Hunedoara). ALR I 1 950/Í16 ; b) (prin Transilv.) pin (Pinus). ALR I 1 949/87, cf. 1 949/138 ; c) jneapăn (Juniperus communis). Vine marea mare, Vine-n tulburare. . . Unda se aduce Lumea s-o îmbuce: Tot mălini, călini, Brazi din rădăcini. MARIAN, Î. 107, cf. ALR I 1 947/138, 320. 10. Compuse: mălin-de-grădină = arbust cu. flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Deutzia crenata). PANȚU, PL. ; mălin-sălbatic = tulichină (Daphne mezereum). ib. ; mălin-negru = arin-negru (Alnus glutinosa). DDRF ; mălin-roșu = soc (Sambucus nigra). LM. 11. (Suspect, sens etimologic) Zmeur (Rubus-idaeuș). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. II. (Regional, cu sens neprecizat, probabil) Erizipel (Petrestii de Jos-Turda). ALR II/I MN 61, 4 206/250. – Pl.: mălini. – Și: (regional, I 2, 4) mălină s. f. – Derivat regresiv de la mălină¹.

REGHIN, municipiu în jud. Mureș, situat în E Pod. Transilvaniei, pe râul Mureș, la confl. cu râul Gurghiu; 36.773 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1885 și modernizată în 1968). Nod rutier. Centrală electrică și de termoficare. Turnătorie de oțel și fontă. Constr. de mașini, utilaje agricole și piese de schimb. Combinat de prelucr. a lemnului, în cadrul căruia se produc instrumente muzicale, ambarcațiuni nautice, articole sportive, plăci aglomerate din lemn etc. Fabrici de confecții, de încălțăminte, de lapte praf, bere, sucuri naturale, preparate din carne etc. Parc (6 ha); pădurea Rotundă (30 ha), folosită ca loc de agrement. Muzeu (1960), cu secții de istorie, etnografie și științele naturii (peste 1.500 specii din ornitofauna României și altor țări). Colecție de ouă încondeiate. Bibliotecă municipală, cu cărți rare și vechi. În perimetrul municipiului au fost descoperite vestigiile mai multor așezări suprapuse datând din Neolitic, Epoca Bronzului și din perioada geto-dacă. Totodată, s-a mai descoperit un tezaur monetar roman (peste 600 de piese) și vestigiile unei cetăți de pământ din sec. 8-9. În sec. 12, în R. și zonele înconjurătoare au fost colonizați sași. Prima mențiune documentară datează din 1228, cu numele Regun, iar apoi ca reșed. a unui decanat monahal (1300) și al unui capitlu (1332). Prădată și incendiată de invaziile tătare din anii 1241, 1285, 1393, așezarea s-a refăcut de fiecare dată și a fost înconjurată cu ziduri de apărare. Amintit documentar ca târg (oppidum) în 1427, R. devine în sec. 16 un important centru meșteșugăresc în care activau numeroase bresle (tăbăcari, cizmari, cojocari, croitori etc.) și comercial, cu vestite târguri anuale. În 1863, R. a fost ridicat la rangul de oraș liber, cu drept de a trimite deputați în Dieta Transilvaniei. În 1870, la R. a fost instalată o tipografie, iar în 1874 a luat ființă o secție a societății ASTRA, care a jucat un important rol cultural. După 1 dec. 1918, R. a cunoscut o dezvoltare însemnată, mai ales în domeniul ind. lemnului și alim. Declarat municipiu la 24 nov. 1994. Monumente: biserica evanghelică, începută înainte de anul 1300 ca bazilică romanică și terminată în 1330, cu unele transformări gotice din sec. 16 și 18. Renovată în 1857 (după incendiul din 1848) și restaurată în anii 1929-1930 și 1959-1961. Are un turn înalt de 47 m, prevăzut cu un ceas instalat în sec. 19; biserica de lemn Sf. Nicolae (1725 sau 1744-1748, renovată în 1760, 1857, 1957 și 1982), cu pictură de factură populară în altar și icoane pe tâmplă datând din 1857; biserica romano-catolică (1781), în stilul barocului târziu, a fost repictată în 1968; biserica sf. Treime, ctitorie din 1805 a lui Petru Maior, terminată în 1811; castel (sec. 15, refăcut în sec. 19), în localit. componentă Apalina, construit în stilul Renașterii, cu elemente baroce, situat într-un parc (15 ha) cu exemplare de frasin american, salcâm japonez, pin, tisă ș.a.

PRIN prep. A. I. Introduce un complement circumstanțial de loc. 1. În legătură cu verbe de mișcare, complementul arătînd spațiul pe care-l străbate sau pe unde pătrunde ceva. O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise. EMINESCU, N. 81. Prin tinde întunecoase, mergea la odaia tatălui său. ODOBESCU, S. I 65. Eu cu gindul plec și ferice trec Prin poiene-n floare, prin păduri umbroase. ALECSANDRI, P. A. 135. ◊ Expr. A-i trece cuiva prin minte v. minte. ◊ (Complementul arată mediul în care se desfășoară un proces) Văluri albe. luceau prin fumegarea făcliilor. SADOVEANU, F. J. 26. Scîntei prin ceafă se văd plutind. BELDICEANU, P. 60. 2. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia se desfășoară sau are loc o acțiune) în, undeva în... Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat, însă groaznic cînd își încruntă sprînceana. SADOVEANU, F. J. 9. Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni. TOPÎRCEANU, B. 54. La acea semeață și groaznică strigare ce se răspîndise ca o furtună prin tot orașul, norodul întreg se turbură. ODOBESCU, S. I 102. II. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu... cu ajutorul..., pe calea..., folosindu-se de..., utilizînd... Primise o scrisoare de la Neagu, prin care întreba de ea și anunța că se întoarce în țară. BART, E. 384. Și pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere. CREANGĂ, O. A. 250. Roza se exprimă Prin al ei ferice și plăcut miros, Pasărea prin cîntu-i, steaua prin lumină. BOLINTINEANU, O. 103. Moliere și Boileau au luat asupră-le, unul prin comedie, iar celălalt prin satiră, aceste vesele dar nu puțin primejdioase îndatoriri. ODOBESCU, S. I 31. ◊ Expr. Ce se înțelege prin... = cum se interpretează..., cum se explică... III. Introduce un complement circumstanțial de mod în construcții infinitivale, cerute de verbele «a începe» sau «a sfîrși». Autorul începe prin a-și expune planul. ▭ Ipocondrul sfîrșește prin a-și îngropa el tot neamul. La TDRG. ◊ Loc. conj. Prin urmare = în consecință, deci. Bijucă, care se trezise de mic tot între lume subțire și aleasă... nu știe prin urmare decît franțuzește. HOGAȘ, DR. 131. ♦ (Cu nuanță temporală) Cu... o dată cu... Vindecarea lui Radu Comșa începe prin regretul după suferința pe care o părăsește. C. PETRESCU, Î. II 76. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) în..., în cursul..., în timpul... Mereu aud prin somn prelungi somații. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 14. Unul prin vis vede plîngînd O mamă-mbătrînită. ALECSANDRI, P. A. 160. Mîndra mea, mîndră de domn, Nu mă drăgosti prin somn.JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ◊ (Timpul e arătat în mod vag, cu aproximație) Prin anii 1888-1889. ▭ Într-o noapte, prin culesul viilor... în loc s-o luăm la deal, pe la Oteteleșeanu, să ieșim la mine acasă, ne-am hotărît să urmăm pe strada Brezoianu. GHICA, S. A. 147. B. În compunere cu prep. «de». I. (Introduce atribute) Din... de pe... Toată megieșia se văietă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. ISPIRESCU, L. 75. Toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori. CREANGĂ, P. 16. II. (Introduce complemente circumstanțiale de loc) De pe la..., de undeva din... De prin crișme și prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri... o lumină murdară. EMINESCU, N. 34. Zbierăt, răget, țipet, vaiet. Se ridică de prin codri, de pe dealuri. ALECSANDRI, P. III 14. Și mă scoate, dacă poți, De prin mîini de pe la hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale de timp) Cam din..., din. De prin iulie au început ploile. – Variante: (regional) pîn (CARAGIALE, S. N. 206), (popular) pin (ȘEZ. II 139, ALECSANDRI, P. P. 35) prep.

ochĭ m., pl. tot așa (lat. óculus și óclus, dim. d. *ocus, vgr. ophthalmós, [răd. op, de unde vine optic]; scr. aksha-m saŭ akshi, germ. auge, vsl. oko [V. ocnă]; it. óechio, pv. uelh, fr. oeil, sp. ojo, pg. olho). Fie-care din cele doŭă organe cu care vede omu și cele-lalte animale: unele animale inferioare aŭ maĭ mulțĭ ochĭ. Vedere, privire, uĭtătură: a avea ochĭ ager. Punct colorat pe cărțile de joc: doĭ ochĭ de cupă. A face ochĭ, a-ĭ deschide după ce te-aĭ deșteptat din somn (fam.), ĭar la animalele care se nasc cu ochiĭ închișĭ a-ĭ deschide după 5-6 zile. A deschide saŭ a face ochiĭ în patru (adică: părțĭ), a fi foarte atent: ochiĭ în patru! A lua ochiĭ, a orbi pin strălucire saŭ pin violență: era un soare (saŭ sufla un crivăț) de-țĭ lua ochiĭ. A lua la ochĭ, a ochi, a căuta să loveștĭ pin foc de armă (comanda militară: la ochĭ!) și fig. a însemna, a observa: profesoru l-a luat la ochĭ (în bine saŭ în răŭ) pe acest elev. A-țĭ arunca ochiĭ, a te uĭta, a examina. A mînca (saŭ a sorbi) din ochĭ (saŭ cu ochiĭ), a privi cu admirațiune, cu nesațiŭ. A da ochiĭ cu cineva, a te întîlni cu el. A scoate cuĭva ochiĭ (fig.), a-ĭ imputa, a-ĭ tot aduce aminte ceva. Văzînd cu ochiĭ, întun mod care se poate constata foarte ușor: acest copil crește văzînd cu ochiĭ. De ochiĭ lumiĭ, pentru lume: surîdea numaĭ de ochiĭ lumiĭ, dar în realitate era trist. A închide ochiĭ, 1. a tolera făcîndu-te că nu vezĭ (fig.); 2. a muri. A deschide ochiĭ (fig.), a observa atent. A face cu ochiu saŭ din ochĭ (sing.), a face cuĭva semn cu ochĭu. A face cuĭva ochĭ dulcĭ, a-ĭ arăta dragoste. Cu ochiĭ închișĭ, orbește, ca orbu. În ochĭ, pe față, verde: ĭ-am spus în ochĭ că refuz. A pune ochiĭ pe, a ochi, a-țĭ alege din ochĭ, a căuta să obțiĭ. Din ochĭ, din privire, cu uĭtătura: a alege din ochĭ. A te uĭta cu ochĭ bunĭ saŭ răĭ, a te uĭta cu simpatie saŭ antipatie. Asta bate la ochĭ, asta atrage atențiunea. N’are ochĭ decît pentru ĭa, nu vrea să se uĭte de cît la ĭa (de mult ce-o ĭubește). A nu perde din ochĭ, a supraveghea continuŭ. A ĭubi ca ochiĭ din cap, a ĭubi foarte mult. Îĭ joacă ochiĭ în cap, are ochĭ foarte viĭ și care se uĭtă’n toate părțile. Între patru ochĭ, numaĭ între doŭă persoane, în secret. A nu închide ochiĭ, a nu putea adormi; Mincĭună cu ochĭ și cu sprincene, mincĭună gogonată, cu coadă, prea evidentă. Adv. Un pahar plin ochĭ, foarte plin. Prov. Banu e ochĭu draculuĭ, îĭ tentează pe toțĭ. Ochĭu stăpînuluĭ îngrașă vita, supravegherea stăpînuluĭ îngrașă vita. Ochiĭ îs oglinda sufletuluĭ, pasiunile, sentimentele se oglindesc pe față. Ochĭ pentru ochĭ și dinte pentru dinte, pedeapsa trebuĭe să fie egală cu greșeala, adică pedeapsa talionuluĭ. S. n., pl. ochĭurĭ. Uŭă întregĭ prăjite în unt. (V. scrob). Geam de fereastră. Mugur (Rar). Fire scoase în relief cu vergeaŭa (ca niște mugurĭ) la o țesătură. Spațiile dintre fire la o țesătură. Laț. Vîrtej, anafor (Munt.). Luminiș (poĭană) într’o pădure saŭ în stuf pe lac. Alte lucrurĭ care seamănă a ochĭurĭ (ca spațiile dintre firele plaseĭ ș. a. Zool. Ochĭu bouluĭ (Mold. Bucov. Trans.) aușel, o păsărică. Ochĭu păunuluĭ, un fel de fluture mare. Bot. Ochĭu bouluĭ, mărgărită. Ochĭu șarpeluĭ (Trans.), urechea șoariceluĭ (V. ureche). Ochĭu soareluĭ, eliotrop. Min. Ochĭ (sing.) de pisică, de tigru, V. cŭarț.

MĂDUVĂ s. f. I. 1. Substanță moale și grasă, de culoare gălbuie, aflată în canalul oaselor și care contribuie la formarea sîngelui și a țesutului osos. Desparte și d[u]hul și sufletul și măduva den oase. CORESI, L. 543/17. Ț-voi aduce cu drag. . . Jărtve de ars cu măduhă grasă. DOSOFTEI, PS. 211/7. Oasele lui le va împlea de măduhă. BIBLIA (1688), 377²/8, cf. 372¹/43. Măduhă din oase a o suge. ȚICHINDEAL, F. 300/26. Oasele. . . îi păreau uneori că au în ele măduva putredă. GALACTION, O. 305. Să ieși, Să fugi. . . Din creierii capului, Din măduva oaselor. TEODORESCU, P. P. 366. Bubă de nouă feluri de bubă, Să ieși din măduva osului. ȘEZ. III, 193, cf. VIII, 111. Din os în măduhî Ducî-sî vestea. GRAIUL, I, 504. Trei lucruri nu se pot pe lumea asta: scară în cer, punte peste mare și măduvă în fer. ZANNE, P. VI, 263. ◊ (La pl., în descîntece) Pi su rarunci, pin tăti ciolanili, pin tăti măduvili. ȘEZ. VI, 92. Fugi mînătură. . . din toate măduhurili. ib. XX, 49, cf. ARH. FOLK. III, 125. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central, aflată în interiorul coloanei vertebrale. Măduva spinărei ocupă canalul șirei spinărei. ENC. VET. 75. Măduva spinării prezintă o diferență apreciabilă între cele două părți din regiunea lombosacrată. PARHON, O. A. I, 220, cf. 1,12, 127. ◊ E x p r. A-i îngheța (sau a-i degera cuiva) măduva-n oase (sau în ciolane etc.) (de frig) = (despre oameni) a-i fi foarte frig, a fi înghețat. Ne degera măduva-n oase de frig! CREANGĂ, A. 116. Ne-a înghețat. . . măduva în ciolane de frig. id. P. 256. De bucurie nici nu bag de samă că-mi îngheață măduva în fluierele picioarelor. SADOVEANU, O. IX, 433. (Regional) A (-i) cerca (cuiva) măduva și oasele = a pune pe cineva la tot felul de încercări, pentru a afla cît prețuiește. ZANNE, P. II, 607. Pînă în (sau la) măduva oaselor (sau din oase) sau pînă în măduvă = pînă în adîncul ființei, al sufletului; în cel mai înalt grad. Cînd ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moralicește și fizicește pînă în măduva oaselor. FILIMON, O. I, 96. Mi-am sleit puterea toată pînă-n măduva din oase. EFTIMIU, Î. 129. Izbucneau te miri de unde năprasnice cîntece pandurești, să te străpungă pînă în măduva oaselor. C. PETRESCU, A. R. 44. Sînt înveninat pînă în măduvă și pînă în vîrful degetelor. SADOVEANU, P. M. 126. Răsărea un soare. . . de te pătrundea pînă la măduva oaselor. PREDA, Î. 90. Măduvă de miel = (glumeț) mîncare aleasă, rară ; trufanda. Cf. ZANNE, P. III, 658. ♦ (Prin sud-vestul Transilv., în sintagma) Măduvă de pe ureche = cerumen. ALRM I/I h 36. 2. Fig. Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc. ; esență, miez, nucleu. Cîte am însemnate în analii mei, o parte și numai măduva o voi aduce aci. ȘINCAI, HR. II, 94/19, cf. III, 272/1. Dete o proclamațiune a cărei măduvă era, că el nu a venit să combată și să asuprească popoară. BARIȚIU, P. A. II, 396. Aci a fost totdauna măduva românității. HASDEU, I. C. I, 37. ♦ Tărie, putere, vlagă, energie. Fug de neologisme și aleg acele cuvinte vechi. . . în care se află încă toată măduva înțelesului popular. MAIORESCU, CR. II, 287. II. P. anal. Partea cea mai dinăuntru, partea din mijloc. V. i n i m ă. 1. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor ; inima (tulpinii) ; p. r e s t r. sevă, mîzgă. Suc sau măduhă de lemn (a. 1705). GCR I, 357/14. Măduhă în lemn. LB. Se creastă deasupra [mlădița] pînă în măduhă. ECONOMIA, 158/21. Ochiul său se mărește așa, că ar voi parcă să străbată prin măduva copacilor. GANE, N. I, 127. Măduvă de soc, Fir de busuioc, Să fiarbă la foc. COȘBUC, P. II, 148. O masă centrală de paremchim numită măduvă. GRECESCU, FL. 5. Stătea posomorît ca un copac cu măduva uscată. REBREANU, I. 27. Și viul măduvii sporește Simțind frunzarele vecine Cum îl înconjură frățește, Cum tot la adăpost l-ar ține. V. ROM. ianuarie 1 954, 179, cf. ALR I 957/320, A III 3. Ce-i înalt cît pădurea Și nu vede de feli lumea? (Măduva copacului). GOROVEi, C. 227. ◊ Fig. Douăsprezece șerbe. . . tocau făina De orz și grîu, care-i a lumii hrană Și măduva. MURNU, O. 342. 2. (Prin Transilv.) Ața mai tare care trece pe lîngă cocleți de la un capăt la celălalt al ițelor ; inima ițelor. Cf. șez. viii, 147. Ața de lîngă fuștei se mai numește și inima sau măduva ițelor. PAMFILE, I. C. 267. 3. (Regional, în sintagma) Măduva luminii = feștila luminării (Mihăileni-Miercurea Ciuc). ALR II/I MN 141, 3908/574. – Accentuat și: (regional) măduvă (ALR I 958/9, 540, 750, 790, 805, 898, 954, 990). – Pl.: (rar) măduve.- Și: (învechit și regional) măduhă (accentuat și măduhă A II 12, III 19; pl.: măduhe ALRM I/I h 36, și măduhi LB, măduhuri), (regional) madúhă (ALR I 1 957/94, 856, A III 5, 16, 17, 18 ; accentuat și măduhă A III 5), máduhnă (ALR I 1 957/418), măduă (accentuat și mădúă ib. 958/56, 834, 926, 1957/8, 12, 24, 60, 63, 164, 280, 360, 768, 865, 870, 878, 880, 885, 887, 926), mădugă (BL III, 23, ALR I 958/28, 35, 1957/30, accentuat și mădúgă ALR I 958/28, 35, 1 957/28, 35, 40, 45, 49, 69, 77, 810, 850), măduie (ib. 1957/93), modúvă (ib. 1957/782), modúă (ib. 1957/18) s. f. – Lat. medulla.

MÎNCÁ vb. I. Tranz. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică un aliment) A mesteca în gură și a înghiți (spre a-și potoli foamea); a folosi în alimentație, a consuma. Se uscă înrima mea că uitai a mînca pînrea mea. PSALT. HUR. 83^v/5. Luo pănre și. . . începu a mînca. COD. VOR. 94/3, cf. 49/13. Mărăncu measerii și satură-se. PSALT. 38, cf. 208. Fericit amu cine are a mînca mîncare. CORESI, EV. 419, cf. 21, 25, 51. Avram va să dea mie carne de berbeace, de să mîrăncu (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 191/23. Să-i dai pîine să mânînce (a. 1600-1625). GCR I, 66/3, cf. 90/32. Carne. . . să nu mănînce. PRAV. GOV., ap. GCR I, 90/32, cf. PRAV. 128. Nu-ș spală mînile sale cînd mănîncă pîine. N. TEST. (1648), 19^v/32. Mîncăm de ne săturăm. DOSOFTEI, V. S. octombrie 80^v/35. N-au fost leage să mănînce cineva azimă (a. 1699). GCR I, 330/37, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 226. De la doisprezăce ani înainte să nu mănînce pești (a. 1750). GCR II, 67/14. Au mîncat cu poftă cîteva cartofle. DRĂGHICI, R. 138/20. Mă culc cu dînsu alăturea, mănînc cu dînsu. ALECSANDRI, T. 615. Și mînîncă fata la plăcinte și mînîncă, hăt bine. CREANGĂ, P. 290, cf. 210, 289, 313. Vă trimit un pachețel cu zaharicale: să le mlncați sănătoși! CARAGIALE, O. VII, 200, cf. ODOBESCU, S. III, 10. Ce s-ar face popii, de-ar fi să nu murim? . . . Dar cei cîți ne mănîncă cu poftă din pomană? MACEDONSKI, O. I, 43, cf. SADOVEANU, O. II, 405. Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. SAHIA, N. 32. Parc-aș mînca ceva bun, ceva rar. CĂLINESCU, E. O. II, 179. Oamenii mîncau . . . hartane de pui. CAMIL PETRESCU, O. III, 176. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. Nu-mi tignește nici ce mînc. id. ib. 89, cf. 118, 120, 162, 183, 317, 394, 462, 506. ◊ (În proverbe și zicători) Cine va să mânînce miezul, trebuie mai întîi să spargă coaja. ZANNE, P. I, 226. Nebunii dau mese și înțelepții mănîncă. id. ib. 647. Nu e nebun cel ce mănîncă șapte pîini, ci cel ce i le dă. PANN, P. V. I, 129/19, cf. ZANNE, P. IV, 43, 80. De vei să mănînci pîne, nu-ți bate joc de tărîțe. ZANNE, P. IV, 50. Cazi, pară (sau stai, mămăligă), să te mănînc sau și a mînca e greu, se zice unui om leneș. Cf. id. ib. I, 244, III, 616, 627, ȘEZ. I, 219. Cine-și mănîncă sămînța de in, își mănîncă cămașa, se spune despre risipitori. Cf. ZANNE, P. I, 199. Cine mănîncă puțin, mănîncă de multe ori, se spune despre cei cumpătați și prevăzători. Cf. id. ib. III, 619. Cine cerne toată ziua, nu mănîncă mămăligă, id. ib. III, 519. Cel ce a mîncat-o îi știe gustul. id. ib. 357, cf. 571. Mănîncă-ți hreanul, Că ți-ai dat banul sau săpun ai cumpărat, săpun mănînci. id. ib. 577. Cine mănîncă (ou) și nu se pică (sau picură) ? id. ib. 622, cf. IV, 34. Cine se amestecă în tărîțe (sau în lături), îl mănîncă porcii. Cf. NEGRUZZI, S. I, 248, ZANNE, P. III, 204. Cu lingura îi dă să mânînce și cu coada îi scoate ochii. ZANNE, P. III, 592. Cum îți vei săra, așa vei mînca sau cum a semănat, așa a(și) mîncat. Cf. id. ib. I, 284, IV, 102. Cu vorbe dulci mai multă pîine mănînci. id. ib. II, 810. Colacul nu-i al cui se menește, ci al cui îl mănîncă. id. ib. III, 532. În dorul căpșunilor (sau fragilor) mîncăm frunzele (sau foile). Cf. PANN, P. V. III, 101/15, 119/6, ISPIRESCU, U. 17, ZANNE, P. I, 132, 182. Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul. Cf. ALECSANDRI, T. 216, CREANGĂ, P. 319, ZANNE, P. III, 598. Unul mănîncă aguridă și la altul se strepezesc dinții sau părinții să mânînce merele și dinții feciorilor să strepezească. Cf. CORESI, EV. 168, ZANNE, P. III, 438. Vaci n-avem, brînză mîncam. Cf. ZANNE, P. III, 487. Vai de acela ce are pîine și n-are dinți să o mânînce. Cf. id. ib. IV, 52. Parcă mănîncă numai vinerea (sau gheață friptă). Cf. ISPIRESCU, L. 101, ZANNE, P. III, 630. Parcă a mîncat scurmuș (sau picior) de găină (sau de curcă), se zice despre cel care nu poate păstra un secret. Cf. ZANNE, P. I, 457, 466, III, 631. Boii ară și caii mănîncă sau orzul îl ară boii și-l mănîncă caii, unul seamănă și altul mănîncă, unul ține frigarea și altul mănîncă, cine adună și cine mănîncă. Cf. id. ib. I, 112, 229, 283, III, 542, 556, V, 10. Decît să mînînc pîine cu unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine (să mînînc) pîine cu sare Și să mă uit (la el sau la ea ca) la soare. Cf. PANN, P. V. II, 129/2, ZANNE, P. III, 607. ◊ Mănînci? = numele unui joc de copii. ȘEZ. IX, 10, cf. PAMFILE, j. I, 58. ◊ E x p r. A mînca ca în tîrgul (sau ca în satul) lui Cremene (sau ca în codru) = a mînca fără socoteală, cît poate, cum îi place. A mînca cît (sau ca) un lup (sau cît patru, cît șapte, cît un turc din cei calici, ca o căpușă, ca o lăcustă, ca un popă, ca diacul la pomene, de parcă n-a văzut fir verde) = a mînca mult și cu lăcomie. Cf. ZANNE, P. I, 398, 497, III, 624, 632, 636, ȘEZ. i, 218, CHEST. VIII 100/7. A mînca ca o pasăre (sau ca o vrabie) = a mînca puțin, ALEXI, W. A mînca de-a gata = a profita de munca altuia. Cf. SBIERA, P. 254, ZANNE, P. III, 632. A mînca pe sponci v. sponcă. A avea ce mînca = a avea din ce trăi. Slava domnului, am ce mînca la casa d-tale. CREANGĂ, P. 188. A mînca pîinea (sau pîinea și sarea, pita) cuiva = a fi găzduit, întreținut de cineva; a fi în slujba cuiva, a se folosi de binefacerile cuiva. Cf. ZANNE, P. IV, 58, 109. Cine mănăncă părea mea, rădică spre mere sfadă. PSALT. 79. Dumnezeu i-au osîndit, căci s-au viclenit de către stăpînul lor, împăratul, a cărui au mîncat pînea și sare, și au vrut să se închine la svezul. N. COSTIN, ap. ZANNE, P. IV, 58. Taina stăpînului căruia i-am mîncat pita, n-am putut-o descoperi. NECULCE, L. 218. Eu mănînc pînea cocoanei Duduchii. FILIMON, O. I, 139. A mînca pîine și sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mînca toți o pîine și o sare sau a mînca (cu cineva sau toți) dintr-un blid (sau dintr-o zeamă) = a trăi la un loc, a conviețui; a se afla în raporturi de strînsă prietenie cu cineva. Pine și sare nu mai mâncăm împreună, dacă d-na doctor nu se ține de vorbă. CARAGIALE, O. VII, 90. Să facă ce va face cu pruncul său. . . că de nu, pîne și sare de pe un talger cu el nu va mînca. MARIAN, O. I, 182. Bate-l, Doamne, om urît. . . Nu știu cum naiba-am brodit Să mînc cu el dintr-un blid ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 167, cf. CHEST. II 2/51. A fi mîncat pîine (sau pită) din multe cuptoare sau a fi mîncat (mai) multe paști (sau mai mulți crăciuni decît cineva) = a fi-(mai) bătrîn; a fi cu (mai) multă experiență. Cf. ZANNE, P. IV, 69, VI, 528. A mînca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur foloasele. Cf. LM, ZANNE, P. III, 496. A-și mînca de sub unghii (sau de sub unghie, de sub tălpi, de sub dînsul) = a fi foarte zgîrcit. Cf. PANN, P. V. III, 77/17, IORDAN, STIL. 13, ZANNE, P. II, 444, 454, III, 633, CIAUȘANU, GL., COMAN, GL. Fata lui Hagi-Cănuță. . . n-a fost învățată la casa părintească să-și mânînce de sub unghie ! CARAGIALE, S. N. 28. De fapt sînt cam zgîrie-brînză. își mănîncă de sub unghii. IOVESCU, N. 94. (Regional) A mînca borșul (sau asmațuchi, calupul, lumînarea, mucul, schimbeaua, șofranul) cuiva = a se păcăli, a fi înșelat de cineva într-o afacere. Cf. ZANNE, P. I, 287, III, 53, 215, 251, 450, 482, IV, 116. A mînca răbdări prăjite (sau ciuperci, coaste fripte) = a nu mînca nimic, a răbda de foame. Cf. SBIERA, P. 184, ZANNE, P. III, 527, 534. A mînca praz (sau borș, haram, rahat, ciuperci) =a minți; a flecări. Cf. ZANNE, P. IV, 98, 100. Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă? CREANGĂ, P. 240. (Parcă) a mîncat bureți (sau ciuperci, ceapa-ciorii, laur, măsălar) = (parcă) e nebun. Cf. ZANNE, P. I, 203, III, 499, 528, 633. A-i mînca colacul (sau colacii, coliva) cuiva sau a-i mînca (cuiva) din colivă = a) (de obicei în imprecații) a vedea mort pe cineva. Cf. id. ib. VI, 522; b) a nenoroci; a omorî pe cineva, id. ib. 525. A fi mîncat (sau a ști) moarea cuiva v. moare. Îi mănîncă cîinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se zice: a) despre un om mic de statură. Cf. ZANNE, P. I, 385, 635; b) despre un om prost, bleg. Omul nostru era un om din aceia căruia-i mîncau cîinii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. A mînca foc pentru cineva = a face orice pentru a servi pe cineva, a-și pune viața în primejdie pentru cineva. Celor ce nu știau carte, le scria și le citea scrisorile. Iar soldații mîncau foc pentru el. CAMILAR, N. I, 31. A mînca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. Trase la scară o căruță ferecată, cu patru telegari, de mîncau foc. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. I, 182. Și-a cumpărat buiestraș, de mîncă foc, nu altceva, BRĂTESCU-VOINEȘTI, î. 59. Chiar pe drumul de care vorbirăm, venea în goana mare o droșcă cu niște armăsari cari mîncau foc. RĂDULESCU-CODIN, Î. 161, cf. ZANNE, P. I, 182, 200. (Regional) A mînca nori de. . . = a fi extraordinar de . . ., fără seamăn de . . . Mîncă nori de frumoasă. COMAN, GL. (Regional) A mînca pămînt de durere = a suferi peste măsură. PAMFILE, J. I, 126. (Regional) A mînca lut și pămînt = a tăgădui cu încăpățînare. ZANNE, P. III, 631. A mînca piatră = a răzbi toate greutățile. Omul harnic mănîncă piatră. SLAVICI, O. I, 57. A(-și) mînca averea (sau banii, aurul) cu lingura = a cheltui fără măsură. E în stare să ia un bărbat tînăr. . . care i-a mînca toată averea cu lingura. ALECSANDRI, T. 807; b) a fi foarte bogat. ZANNE, P. I, 116, cf. V, 26, 73. A mînca (cuiva sau a-și mînca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețele, norocul etc.) = a(-și) irosi existența, a(-și) distruge viața. Tu, Florine, nu ești făcut să-ți mînînci viața c-o țărancă ca Florica. ALECSANDRI, T. 908. Fată frumoasă. . . să-și mănînce ea tinerețele cu un ăla. CARAGIALE, O. VI, 16. Își mîncau zilele, lucrînd prin alte sate învecinate. SLAVICI, N. I, 9. Îi mîncasem tinerețele cu nebuniile noastre. BRĂESCU, V. 20. Mi-a mîncat viața . . .nu-l rabde pămîntul. REBREANU, NUV. 56. Mi-a mâncat tinerețea cu tine, ticălosule ! CĂLINESCU, E. O. II, 48. Noi cu ei ne mîncâm viața. CAMIL PETRESCU, O. II, 219. Suveica și ițele îi mănîncă zilele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 604. Trăsnita asta de fată are să-mi mănînce zilele cu-ndărătnicia ei. RETEGANUL, P. I, 52. Vezi cu cine-mi mînc viața. DOINE, 242. (Învechit și regional) A mînca (cuiva sau a-și mînca) capul = a (se) distruge, a (se) nimici. Aceaia apoi au mîncat capul lui Barnovschii Vodă, că pîră de la nepriieteni nu lipsiia. M. COSTIN, O. 102. C-ave mulți și mari neprieteni la Duca Vodă, de sta în tot ceasul să-i mînînce capul. NECULCE, L. 62. Venisă lucru de îmbla beizade să mănînce capul lui Neculachi (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III 271/1. Tu mi-ai mîncat capu, vere Gligore. PETICĂ, O. 238. Domnule, măria ta ! Pe Codreanul nu-l ierta, Că el capul ți-a mînca. ALECSANDRI, P. P. 90. Atîția holtei își mîncaseră capul cu paza fetei. SBIERA, P. 52. A-și mînca credința (sau omenia, lefteria, regional leanca) = a-și pierde prestigiul, cinstea. Cf. GORJAN, H. I 45/32. Își mănîncă credința ca țiganul biserica. PANN, P. V. I, 51/14. (F i g.) Pîrîul nostru și-a mîncat credința la sfinția-ta ? GALACTION, O. 205, cf. ZANNE, P. III, 205, VI, 382. A-i mînca inima (sau sufletul cuiva) = a necăji (pe cineva) peste măsură. Cf. ȘEZ. IX, 146. (Îți vine) să-l (sau s-o) mănînci (din ochi ori de viu, de vie), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare. Vezi ce frumușică-i diavoloaica ! Îți vine s-o mănînci de vie. ALECSANDRI, T. 415. Îți vine s-o mănînci de dragă. ap. TDRG, cf. ZANNE, P. ii, 356, III, 632. A mînca (pe cineva sau ceva) din ochi (sau cu ochii) (de viu) v. o c h i. Mînca-ți-aș ochii sau mînca(-mi)-te-aș, propoziție incidență prin care vorbitorul își exprimă afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutînd să-i cîștige bunăvoința. Spune, cioară degrab, că te omor. – Spui, coconașule, mînca-te-aș. FILIMON, ap. TDRG. Răspunde: cum te cheamă ? – Vasile Corbu, mînca-ți-aș ochii. ALECSANDRI, T. 235, cf. ZANNE, P. II, 357. CIAUȘANU, V. 178. Mănîncă-l fript sau mănînc-o friptă, formulă care exprimă disprețul vorbitorului față de cineva sau de ceva (precum și renunțarea sa). Uite ce fată ne-a dat Dumnezeu ! Uite și bucură-te și mănînc-o friptă ! REBREANU, I. 88. A mînca bătaie (sau trînteală, chelfăneală etc.) = a căpăta bătaie, a fi lovit, bătut; p. e x t. a fi învins (într-o luptă, la o întrecere, la un joc de societate etc.). Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală. ALEXANDRESCU, M. 355. Știi c-am mai mîncat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. Toți strămoșii mei luptară. . . dar nici unul dintre ei N-a mîncat bătaie. EFTIMIU, Î. 12. Mai mîncă de la stăpîn o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III, 29. A mînca pumni (sau palme, bastoane etc.) = a fi bătut, lovit. Se încolți cu oamenii și mîncă la repezeală niște pumni. REBREANU, R. II, 175. Palmă bună de mînca, Din beție se trezea. TEODORESCU, P. P. 544. A mînca (o) săpuneală (sau papară) = a) a fi bătut, lovit. Cu toată stăruința lui moș Fotea . . . Smărăndița a mîncat papara. CREANGĂ, A. 3; b) a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mîncînd pămîntul (sau de mănîncă pămînt ori pămîntul) sau a mînca pămînt (ori pămîntul) (fugind ori alergînd) = a fugi foarte repede, în mare goană. Cum au văzut pre unguri, îndată, de ar fi fost mișei, ar fi fugit mîncînd pămîntu. MAIOR, IST. 76/5, cf. 220/16. De omul rău să fugi mîncînd pămîntul. PANN, P. V. I, 167/20. Aleargă de groaza pieirei bătut, Mănîncă pămîntul. COȘBUC, F. 29, cf. GÎRLEANU, L.. 113. Vor începe nemții să fugă, mîncînd pămîntul. BENIUC, M. C. I, 383, cf. ZANNE, P. II, 572. F i g. (Sugerînd iuțeala, rapiditatea unei mișcări, a unei acțiuni) Cîndí toarce, mănîncă caierul. DELAVRANCEA, S. 12. Roțile veneau mîncînd meridianele, miliarde de roți de fier se rostogoleau unele după altele. CAMILAR, N. II, 101. ◊ (Prin analogie) Soba asta mănîncă multe lemne. CADE. R e f l. p a s. Ostropielul. . . să mănîncă cu găinuși de pădure. (a. 1749). GCR II, 44/29. (În proverbe) Nu se mănîncă în toate zilele plăcinte. Cf. ZANNE, P. IV, 91. Ce s-a mîncat s-a și uitat. Cf. id. ib. III, 622. Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a fost dulce s-a mîncat. id. ib. 538. Cu greu se mănîncă pita lui vodă, se spunea, în trecut, despre greutatea serviciului militar. Cf. id. ib. IV, 688. Nu știe încă cum se mănîncă mămăliga. Cf. ISPIRESCU, L. 14, ZANNE, P. IV, 610. După ce umblă el, nu se mănîncă. Cf. CREANGĂ, P. 99. Spune și el ce nu se mănîncă. Cf. PAMFILE, J. II, 153. Nu tot ce zboară se mănîncă. Cf. NEGRUZZI, S. I, 251, ZANNE, P. I, 115, 643, 644, 645. (E x p r.) A crede că tot ce (sau toate cîte) zboară se mănîncă = a-și imagina că poate obține orice, a-și face iluzii, a fi naiv. Cf. PANN, P. V. I, 86/4, NEGRUZZI, S. I, 251, ZANNE, P. I, 643, 644, II, 768. R e f l. i m p e r s. Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi ? SAHIA, N. 57. ♦ l n t r a n z. A se hrăni, a se nutri, a se alimenta. Am fost flămînd și nu mi-ați dat să mănînc. VARLAAM, ap. GCR I, 104/16. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. Pare că nu mîncase de o lună. ISPIRESCU, L. 17. Omul nu trăiește să mănînce, ci mănîncă să trăiască. ZANNE, P. III, 617. ♦ (Azi familiar) A trăi din . . . Truda rodului tău mînca-veri. PSALT. 275. Mănîncă den fărîmele cealea ce cad den masa domnilor săi. N. TEST. (1648), 20^v/10. Mănîncă munca altuia. CHEIA ÎN. 97^v/27. A fost învățător în sat, iar azi mănîncă o pensie de cinci zloți pe lună. REBREANU, I. 14. ♦ (Complementul indică un bun material) A lua, a-și însuși (pe nedrept), a răpi; a cheltui, a risipi. Fiulŭ tău acesta mîncă avuțiia ta. CORESI, EV. 31. Bînd și alte cheltuiale rrele făcînd . . . mînîncă (talantul) cu ceia ce n-au. VARLAAM, C. 247. Nu vor să li dea venitul și-l mănâncă ei de 20 de ani și mai bine (a. 1 707). IORGA, S. D. VI, 128. Și au mîncat banii toți Dumitrașcu Vodă. NECULCE, L. 86. Nevoindu-se maștera să le mănînce avearea părinților. MINEIUL (1776), 186^r2/15. Dobîndise un complice cu care să poată mînca în siguranță starea postelnicului. FILIMON, O. I, 142, cf. 94. Fratele hotărî să le călugărească numaidecît, spre a putea să le mănînce partea lor de moștenire. BOLiNTiNEANU, O. 351. Crîșmariul nostru așa-i că ți-a mîncat nouă sute de lei ? CREANGĂ, A. 17, cf. 76. Pentru mîndra cea din colț Mîncai șeptezeci de zloți. JARNIK-BÎRSEANU, D. 376, cf. 181, 280. (R e f l. p a s.) Nu li se plătește . . . li se mănîncă lefile de capi. BĂLCESCU, M. V. 257. ♦ F i g. (Învechit și popular; complementul indică oameni, popoare) A exploata, a spolia, a jecmăni. Era la Gălaț păn' la Bîrlad tot tătari. . . de-au șădzut toată vara, de-au mîncat pre bieții oameni, de-au rămas numai cu sufletele. NECULCE, L. 354, cf. 116. Mîncați și păscuți am fost noi săracii de cătră cei bogați. SADOVEANU, P. M. 29. Am așteptat să-mi vie bărbatul. . . L-am întrebat: – De mult te mânîncă megieșii și neamurile ? STANCU, D. 21. ♦ F i g. (Complementul indică un sentiment de durere, un necaz etc.) A suferi, a pătimi, a avea parte de . . . Cît necaz o mîncat el pin țări străine ! ALECSANDRI, ap. CADE. Are să mănînce și el rușinea cu lingura, n-ai grijă ! REBREANU, I. 184. De cînd d-acas-am plecat, Mult dor de voi am mîncat. BIBICESCU, P. P. 102. ♦ (Învechit și regional, cu complementul „otravă”) A înghiți, a lua. De frica împăratului au mîncat otravă singur și-au murit. NECULCE, L. 353. ♦ (Familiar; la jocul de șah; complementul indică o piesă) A cîștiga de la adversar. Eu am să mănînc pionul. SADOVEANU, O. XI, 675. (Familiar; complementul indică un sunet, o literă sau un cuvînt) A omite (în vorbire sau în scris). 2. (Despre animale și păsări sălbatice) A rupe în bucăți, a sfîșia (și a devora). Mărăncă elu (s t r i c a t u – a u D., o r r o a s e a H) mascur de luncă și un singuru sălbatec măncatu-l-au. PSALT. 166. De să va prileji să piară acealt dobitoace, sau să le mănânce lupii, acesta să le plătească. PRAV. 18. Să aseamănă unui om ce fugea de un inorog. . . ca nu cumva sâ-l ajungă și să-l mănînce (a. 1654). GCR I, 165/22. Poate într-această noapte mă vor mînca fiarăle ! DRĂGHICI, R. 45/31. De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mîncat ! CREANGĂ, P. 25, cf. 133. Mai bine mă făcea maica un mînz și mă mînca un lup ! SADOVEANU, O. I, 157. Ce-a mîncai lupul e bun mîncat. ZANNE, P. I, 523. (R e f l. r e c i p r.) Lupii nu se mănîncă între dînșii. id. ib. 525. ◊ (În imprecații) Hi, mînca-o-ar lupii. ALECSANDRI, T. 394. Mînca-l-ar corbii. MARIAN, O. II, 24. (Prin analogie, despre oameni) Vai, cum m-ai mîncat, dușmane. BĂRAC, A. 62/5. Da unde-s ticăloșii, să-i mănînc ! ALECSANDRI, T. I, 91. Cu nevastă-mea, mizerabile ! Te-am mîncat! CARAGIALE, M. 47. M-ai mîncat friptă ! fecior de lele. ISPIRESCU, L. 195. Mai vorbești l Vai, trâsni-m-ar, c-acuma-l mînc ! DAVIDOGLU, M. 65. Savină, drăguța mea, Ia, leagă tu bîrnețul Că mă mîncă păgînul ! PAMFILE, Ț. 92. ◊ F i g. Vorincea . . . mînca zece premianți cu pătrunderea și cunoștințele sale. VLAHUȚĂ, N. 29. ◊ E x p r. A mînca carne de (sau din) om sau a-și mînca din carne (sau carnea de pe el), se spune despre un om rău, crud. Cf. LM, ZANNE, P. II, 62, 63. ♦ R e f l. r e c i p r. (Popular) A se bate. ALR SN II h 376. ♦ R e f l. r e c i p r. F i g. (Despre indivizi sau colectivități sociale) A se certa, a se dușmăni; a se prigoni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. Și așe tot să pîrîe și să mînca unii pe alții. NECULCE, L. 100. Stavarachi se mînca cu socrul său Manoli (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 238/34. Cu prilegiul acesta au început Solomon a se mînca cu Geza. ȘINCAI, HR. I, 206/14, cf. 260/28. Niște republice ce să mînîncă între iale. BELDIMAN, N. P. II, 63/25. Femeie, taci! Nu te mînca cu mine. SLAVICI, ap. TDRG. Începură . . . să se mănînce una pe alta, să-și facă o sumedenie de mici mizerii. AGÎRBICEANU, A. 486. Moștenitorii s-au certat și s-au mîncat multă vreme. SADOVEANU, E. 120. Așa m-am mîncat eu cu părinții mei de v-am adus pe feciorul d-voastră acasă. ȘEZ. I, 230, cf. 220. Să mîncă zua cu noaptea = se înnoptează. ALR SN III h 769/157. ♦ R e f l. r e c i p r. (Regional) A se cicăli, a se certa în glumă (Chișindia-Vașcău). CV 1952, nr. 2, 37. Nu te teme, măi Petre, că numa se mîncă cu tine. ib. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. Tremise pre ei muște cînrești și-i mînca. PSALT. HUR. 66^r/24. Te voi unge cu miere și te voi lega de stîlpul porții, ca să te mănînce muștele. FILIMON, O. I, 133. Fugi d-aci te du la luncă, Că puricii te mănîncă. TEODORESCU, P. P. 326, cf. ȘEZ. I, 127, 153. Așa joacă și caii Cînd îi mîncă țînțarii. DOINE, 279. ◊ (În imprecații, adesea glumeț) Om bun, mînca-te-ar puricii, să te mănînce ! CREANGĂ, P. 172. Să te mănînce păduchii ! Com. PAȘCA. ♦ (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau părți ale corpului) A produce senzație de mîncărime, însoțită de nevoia de a se scărpina. Mă mănîncă mîna. . . de mă prăpădește. I. NEGRUZZI, S. IV, 491, cf. ȘEZ. III, 47. Mă mănîncă tot trupul. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Impersonal) Îl mănîncă într-o parte și se scarpină în alta. ZANNE, P. II, 603. Unde-l mînîncă, acolo-l scarpină. Cf. id. ib. ◊ E x p r. (În superstiții) ÎI mănîncă palma dreaptă = simte o senzație de mîncărime în palma dreaptă, semn că va țrebui să dea o sumă de bani. îl mânîncă palma stîngă = simte o senzație de mîncărime în palma stîngă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mînca spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar cere fie bătut. ÎI păștea păcatul și-l mînca spinarea, sărăcuțul ! CREANGĂ, P. 24. Taci, mă, din gură și pleacă d-aici. . . ori te mănîncă pielea. . , PREDA, Î. 50. Ci tot numai el a bătut-o pre dînsa cînd o mînca pielea și căuta vreo pricină. MARIAN, O. I, 347, cf. ZANNE, P. II, 421. A-l mînca ( cineva) mîna (sau palma) = a fi dornic, nerăbdător să bată pe cineva. ZANNE, P. II, 388. A-l mînca (pe cineva) tălpile = a nu avea astîmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece Cf. ZANNE, P. I, 206. Da acasă nu puteai sta măi femeie ? Zău, parcă te mănîncă tălpile. REBREANU, I. 15. A-l mînca (pe cineva) să . . . = a simți impulsul, îndemnul să . . ., a fi tentat să. . . Ei, parcă mă mănîncă, să-ți rup cîte coaste! COȘBUC, S. 133. Mă mănîncă să mă duc la iarmaroc. PAMFILE, J. I, 126. 4. (Complementul indică un lucru necomestibil) A roade cu dinții, a-și înfige dinții în . . . (din pricina enervării, a neastîmpărului etc.). Șiruri lungi de călăreți viteji. . . își reped caii care sforăie, mîncîndu-și zăbalele. DELAVRANCEA, O. II, 164. Cînd Herdelea pomeni de casă, popa tăcu, puse ochii în pămînt și-și mîncă unghiile cîteva minute. REBREANU, I. 360. 5. (Despre viermi, molii, agenți fizici s chimici) A roade, a distruge. Veșmentele voastre moliile mîncară-le. COD. VOR. 132/10. Vădzu. un om spîndzurat. . . și-l mînca viermii (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 326/20. Voiu fi ca o haină ce iaste mîncată de molie (a. 1633). GCR I, 81/37. Viermii aceia vor mînca și vor roade pre oamenii aceia. CHEIA ÎN. 97^v/27, cf. GCR I, 112/11. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I, 140. Pe rîpoasa, nici murele nu se fac, iar în vale apa mănîncă rodul. SLAVICI, ap. CADE. Prutul. . . mîncîndu-și mereu malurile-i nisipoase. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Ursuz, platanul, mîncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 37. Profesorul. . . a izbutit să dezlege deplin chrilicele mîncate de ploi. SADOVEANU, O. VII, 354. Merg pe lunga săliță a celulelor cu podeaua ei de cărămidă, mîncată de umezeală. CAMIL PETRESCU, O. I, 388, cf. II, 80, III, 191. Avea mîinile subțiri, albe și degetele mîncate de leșie. T. POPOVICI, SE. 39. Viermii îl mănîncă de viu, se zice despre un om leneș. Cf. PANN, P. V. III 128/10, ZANNE, P. I, 690. L-a băgat mumă-sa în ladă și l-au mîncat moliile, se zice a) despre cei care de mici copii au fost răsfățați de părinți. Cf. PANN, P. V. II, 139/13, ZANNE, P. 555; b) despre un om urît și ciupit de vărsat. Cf. ZANNE, P. I, 555. ◊ (În imprecații, uneori glumeț) Auzi, tu muiere, da unde-i Traian, ăla mic. – O murit amu-s două luni, păgînule, mînce-te viermii cei neadormiți ! T. POPOVICI, SE. 127. Mînca-te-ar, bade, viermii. JARNIK-BÎRSEANU, D. 251, cf. 281. Mult mi-e dragă, mînce-o viermii! HODOȘ, P. P. 171. ◊ Refl. Fundul buții s-a mîncat și acuma se prelinge încet toată moarea. Com. din FRATA-CLUJ. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. Așa de mîncat era de holeră bietul om, că vedeam că fără agiutor nu s-ar fi mai putut întoarce acasă. RUSSO, S. 30. Cum i-a mîncat rîia prin streini, mititeii! CREANGĂ, A. 32. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. STANCU, D. 281. ÎI mîncă racul. ALR I 1645/578. ◊ (În imprecații) Mînca- v-ar ciuma să vă mînînce. CREANGĂ, P. 11. Mînca-l-ar brînca să-l mînînce [de purcel]. . . că mult mă mai înăduși cu dînsul! id. ib. 76. Ciofule, mînca-te-ar boala, La ce-ai stricat lelii oala. MARIAN, O. I, 229. **F i g. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face (pe cineva) să sufere; a chinui. Ba de la o vreme încoace, urîtul îi mînca și mai tare. CREANGĂ, P. 73. Vedea pe mă-sa slabă, mîncată de necazuri, zbuciumată de necurmatele amărăciuni. VLAHUȚĂ, O. A. 140. Omulețul ăsta, mîncat de pizmă, îi purta și lui Cornean sîmbetele. AGÎRBICEANU, A. 475. Mi se pare mie că alte necazuri te mănîncă pe tine. REBREANU, I. 109, cf. 317. Mîncatu-s de nevoi Ca iarba de cele oi ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 191, cf. 121. Luncă, luncă, vale-adîncă, Doru-n tine mă mănîncă. RETEGANUL, TR. 96, cf. 183. Nici un gînd nu l-o mîncat în viață. id. P. III, 55, cf. II, 49. ◊ E x p r. (Regional) A fi mîncat ca alba (sau iapa) de ham = a fi sătul, plictisit de ceva. SCRIBAN, D. (R e f l.; regional) A se mînca cu lucrul = a se chinui, a se speti muncind. Să știu cînta ca cucul, nu m-aș mînca cu lucrul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 136. Nu mă mîne cu lucrul. RETEGANUL, TR. 62, cf. 80. ♦ (Rar, despre crăpături, galerii etc.) A sparge, a găuri (un teren). Muntele întreg e mîncat de ganguri, de goluri mari. AGÎRBICEANU, A. 424, cf. 523. Stîncile aspre. . . sînt mîncate de crăpături. BOGZA, Ț. 24. 6. F i g. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. Foc aprinse-se de mănia mea. . . și mărăncă pămîntul. PSALT. 315. Și focul lui fi-va de va mînca tot pămîntul. CORESI, EV. 36. Ascuțitul săbiei vă va mînca. MINEIUL (1776), 143^v1/3. Cumplită sabia împărăției mele te va mînca. DIONISIE, C. 186. Mînă, blestematule, acuma la furci să te mănînce. BĂRAC, T. 62/4. Sabia atunci mănîncă carne și nu cruță pe nimine. RUSSO, S. 131. Noroc ai tu că nu sînt eu primar, că pușcăria te-ar mînca. PETICĂ, O. 235. Pe ea ar fi mîncat-o mînăstirea, iar pe tine și pe mine ne mînca spînzurătoarea. GALACTION, O. 72. S-a isprăvit, nu mai era nici o scăpare. O să-l mănînce ocna. ARGHEZI, C. J. 239. Avem cînepă de vară Ș-o mîncă focul pe-afară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 457. Pămîntu pă toate le mănîncă. ȘEZ. III, 100. ◊ (în imprecații) Nu șezi cu dînșii. . . să-ți scoată peri albi, mînca-i-ar pămîntul, să-i mănînce. CRFEANGĂ, A. 38. Ridică-te neguriță. . . De pe casa badiului, Să i-o văz, mînca-o-ar focul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 161, cf. 386, Of, mînca-te-ar focul, moarte, Cum mai faci și tu dreptate. MARIAN, Î. 120. Mînca-te-ar funia. ȘEZ. II, 228. Mînca-te-ar sîcreata (pustia). Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. – Prez. ind.: pers. 1 mănînc și (regional) mîninc, mînc, 2 mănînci, (regional) mînîncă, mînci, 3 mănîncă, (regional) mînîncă, mîncă, 4 mîncăm, 5 mîncați, 6 mănîncă, (regional) mînîncă, mîncă. – Lat. manducare.

MĂRUNȚÉL, -EA, -ÍCĂ adj., adv., s. f. Diminutiv al lui m ă r u n t. I. Adj. 1. Cf. m ă r u n t (I 1). 9 șiruri mărgăritar mărunțel (a. 1 745). URICARIUL, XI, 224. De-ar fi scule mănunțele, Roagă fluturul ușor Să-mplínească dorul lor. ALECSANDRI, POEZII, 645. Cuviosul bătrîn a plecat cu pasul mărunțel, blagoslovind în dreapta și în stîngă. CARAGIALE, O. II, 285. Sclepiții îs mînînței și vărgați, cu pătături cenușii și gălbii. MARIAN, INS. 353. Ce flori mărunțele, pipernicite, aproape verzi ca și frunzele. GÎRLEANU, L. 30. Cînd bat clopotele cele mărunțele, ies veverițele în poienile de la marginea codrului. SADOVEANU, O. IX, 12, cf. id. N. F. 30. Ea rîdea în liniște, și-i luceau dinții albi, mărunței ca urmuzurile. CAMILAR, C. P. 156. Puii nu-s mai mult Căci s-au prefăcut Stele mărunțele Și luceferele. POP., ap. GCR II, 328, cf. 300, 333. Și pe-ntinsul hainelor Și-mprejurul poalelor Luceau stele mărunțele. JARNlK-BÎRSEANU, D. 512. Omu care-i năcăjit Se cunoaște pe pășît, Că ii pasu mărunțel Și necazu-i după el. MÎNDRESCU, L. P. 19, cf. MARIAN, SA. 233. Ce mi-a fost mai drag pe lume. . . Potecuța prin pădure Pardosită cu alune, Cu alune mânunțele C-așa-i drag puicuței mele. ȘEZ. VIII, 59. Un răvaș că mi-i scria Cu slova mărunțea. MAT. FOLK. 61, cf. 1 436, I. CR. III, 306, GRAIUL, I, 508. Face oauă multe mînînțele. ALR I 1 189/295. Mărunțel ca macu Dar iute ca dracu. ZANNE, P. II, 607. Ciuhurele Mînînțele Merg pe drum înșirățele (Oile). GOROVEI, C. 75, cf. 74, 76, 77. Petricele Mănunțele Cianga, Langa, După ele (Drumul). id. ib. 136. De la noi Pînă la voi Tot mărgele Mărunțele De fuge mîța de ele (Furnicarul). id. ib. 165. Chicățica Mărunțica, Înverzește Și-negrește Și priește (Ploaia). id. ib. 296, cf. 329, PASCU, C. 46. ◊ (Ca determinativ urmînd după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau varietăți ale acestora). Grăunțe de mălai mărunțel. IS. AM. 59^v/12, cf. 60^v/4. Ce mi-ai da dar, cînd ți-aș înșira pa nume, vere Moțăilă, numirea strugurilor?. . . Uite: strugure tămîios,. . . coada vulpii,. mărunt (mărunțel). JIPESCU, O. 53, cf. ISPIRESCU, L. 243, DDRF. Păpușoiul. . . nemțesc, cicantin, mărunt, mărunțel, portocaliu. PAMFILE, A. R. 68. Făsoalea-ntr-un picior. . . se mai numește și fasole mărunțică. id. ib. 185, cf. id. I. C. 142, MARIAN, V. 198. Dacă s-ar teme omul de vrăbii, n-ar mai semîna malai mărunțel. ȘEZ. I, 219. Păr . . . mărunțâl. ALR I 875/510. Brad mînînțăl. ib. 1923/266, cf. 1950/45. Pițîgușă gușă Ce-ai în gușă? – Mălai mănunțăl; – Ce să faci cu el? – Să-l dau la puiuți Că-s tare micuț. ALR II 4 354/76. Ceapă de cea mînințică. ib. 6 012/537, cf. ZANNE, P. I, 699. ♦ (Adverbial) Cu mișcări scurte (și dese). Tremura ca varga ținîndu-se de o culisă, pe care o cletina mărunțel. CARAGIALE, O. III, 192. Dumicînd firele de hacimă descîntate mărunțel. . . unge copilul cu amestecătura aceasta. MARIAN, NA. 378. Eu dau mărunțel din picioare. ALR I 1475/257, cf. 1475/385, LEXIC REG. 12. ♦ (Despre scris) Cu litere de dimensiuni (foarte) reduse. (Adverbial) Sfîntul soare-un diecel Să tot scrie mărunțel. JARNIK-BÎRSEANU, D. 176, cf. 332. Scrie tare mărunțel. DOINE, 90. Unul scrie mărunțel, Ca frunza de pătrunjel. MAT. FOLK. 1356. Că acolo badea scrie, Scrie, scrie mărunțel Pe frunza de pătrunjel. ANT. LIT. POP. I, 141. 2. Cf. mărunt (I 3). El era om mărunțel, cam de zile, și ghibos. BĂRAC, T. 45/10. Un flăcău mărunțel, după ce lăsă dulapul, îi puse mîna pe umeri. DUNĂREANU, CH. 224. Plutonierul încruntat și un furier mărunțel, îngropați într-un maldăr de registre și dosare, scriau de zor. BART, S. M. 76. Nu cumva venea pe la dumneata o fetișcană mărunțică, una cu niște ochi negri ca măslinele? STANCU, R. A. IV, 331. Sta pururi la bibliotecă, lîngă o fată mărunțică cu ochii plini de deșteptâciune. CAMILAR, N. I, 114. Cum li se întîmplă adeseori oamenilor mărunței, pe scaun Cristescu arăta cu totul altfel decît în picioare. GALAN, B. I, 7. Se apropie de cei doi tineri o femeie ca de patruzeci de ani, mărunțică, pieptănată simplu. VORNIC, P. 53. Mitrică era un om mărunțel de tot, cu obrajii mici. PREDA, D. 47. Dar ceaușul mărunțel, Mărunțel și ocheșel, Bădiulesei răspundea Și din gură mi-i zicea. TEODORESCU, P. P. 540. Stau rînd caii priponiți. . . Călușei Tot mărunței Cu frîne cruciș pe ei. HODOȘ, P. P. 201, cf. A I 21. ◊ (Învechit și popular, cu determinările „de trup”, „la stat”) Era acel Caplan Gherei hanul cam mărunțăl la stat. AXiNTE URICARIUL, LET. II, 176/33. Aci văzurăm o babă mărunțică de trup. GORJAN, H. II, 206/26. De trup ești mărunțel nu-i vorbă, dar la fire ești mare. CREANGĂ, P. 150. Mărunțel la statu lui. ALR II 3185/762. 3. Cf. m ă r u n t (I 4). Sfarmă var nestins mînînțel. . . și te leagă pe noapte (a. 1 743). IORGA, S. D. XVII, 79. Iacă vă dau o mierțâ de sămînțâ de mac amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Da-i frumos pe-acolo, bre. . . e numai nisip. . . nisip mărunțel-mărunțel ca macu. REBREANU, NUV. 197. Fărină mînînțauă. ALR I 1372/59, cf. 1813/280. ♦ S p e c. (Despre ploaie, burniță sau ninsoare) Cu stropi sau fulgi mici și deși. Plouă ploaie mărînțîcă. ALR SN III h 790/537. Ploaie ca pîn sită de mînînțauă. ALR I 1978/80, cf. ZANNE P. I. 60. ◊ (Adverbial) Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă. CARAGIALE, O. I, 173. Plouă mănînțăl cum ai cerne. ALR SN III h 790/284. (F i g.) Se așeză trudit sub streașina-i largă prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. 4. (Adesea adverbial) Cf. m ă r u n t (I 5). Și pune în tingire, punîndu-i untdelemn. . . și o ceapă tocată mărunțel (a. 1749). GCR II, 42/19. Carnea au dumicat-o mărunțel, au așezat-o pin oale. SBIERA, P. 244. Mâ-sa de s-a măcina Mînînțea ca fărina, De ni-om fi dragi ni-om lua. RETEGANUL, TR. 159. Eu frămînt, sfărm mărînțăl. ALR I 1 989/558. 5. Cf. m ă r u n t (I 6). (Adverbial) Mergea mărunțel și iute, ferit pe marginea lanurilor. POPA, V. 144. ♦ (Substantivat, art., și în construcția de-a mărunțelu) Numele unei hore care se joacă cu pași mici și repezi, ca de sîrbă ; rusasca. Mai cu seamă însă se joacă pe la noi. . . țigănescul și mînînțelul. MARIAN, S. R. I, 87. După ce au mîncat încep a juca arcanul, rusasca, numită altmintrelea și mănînțica. id. ib. 267, cf. PAMFILE, J. III, 12, VARONE, D id. J. R. 20, 42, H III 312, XIV 347, ALR I 1477/63, 320, 347, 350, ALR II 4336/64. ◊ (Cu determinări indicînd o varietate a dansului) Trei țigani, două cobze ș-o lăută, trăgeau să moară „mărunțica craiului” , înșirînd, din cînd în cînd, viersuri întocmite din senin. DELAVRANCEA, S. 55, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U.' 6. Cf. m ă r u n t (II). Cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței. ISPIRESCU, L. 174. Și flăcăuanii sînt băieții dumitale? – Ai noștri, domnișorule, și mai sînt acasă cinci mai mărunței. HOGAȘ, DR. I, 199. Am tăiat, Pîn-la paisprezece mii Tot prunci mărunței, copii. TEODORESCU, P. P. 105, cf. ȘEZ. III, 195. Du-Ti acasî, nu mai bea, Cî ai copcii mînînțâi. VASILIU, C. 6. Ce să fac cu băieții? Că tare-i lași mînînțâi, Mînînțăi și fără milă. Și eu îs în sat străină. ȘEZ. XIX, 144. Copiii vecinului îs mînînței. MAT. DIALECT, I, 182. 7. (Învechit și regional, substantivat, în l o c. a d v.) Cu mărunțeaua = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. Se va vinde la prăvălie cu mărunțeaua (a. 1,816). ap. T. PAPAHAGI, C. L. Precupeți de rînd cu mărunțeaua (a. 1835). DOC. EC. 603. Vinde vin și rachiu cu mărunțeaua. DR. IV, 833. 6. Cf. m ă r u n t (V 1). Pîn concorghe chiar și lucrurile mânînțele cresc. BĂNUȚ, T. P. 5, Fleacuri mănînțăle. ALR II 3525/272. ◊ S p e c. (Despre bani, monede) Ți-om da dudcuțe mînînțele Să cumperi pe ele. MARIAN, NU. 669. De la noi Și pînă la voi Tot în zele Și-n măsele Și-n parale Mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ♦ (Substantivat ; mai ales la pl.) Mărunțiș (III 2). Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. CARAGIALE, O. III, 19. Mărunțele n-am, bătute nu s-au întîmplat. PAMFILE, J. II, 153, cf. IORDAN, STIL. 190, BUL. FIL. VII-VIII, 96. Cît îi prețu pe dînsa? Cinci sute și cinci de lei Și pe atíța mărunței. MÎNDRESCU, P. 180. Cu mărunțeaua se face haznaua. ZANNE, P. V, 325. 9. Cf. m ă r u n t (V 2). (Substantivat) Mulți mărunței, curtizani ai naivităței mulțimei, vor detesta principiile și părerile lui. CARAGIALE, N. F. 95. 10. Cf. m ă r u n t (V 3). Mai in jos de ei Sfinți mai mărunței, Sfinți și mucenici, o sută și cinci, Beau și ospătau. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ (Substantivat) Pe culmea aceasta, au căzut toate fulgerile mărunțeilor orînduiți în căprării. CIAUȘANU, R. SCUT. 43. II. Adv. (Regional ; adesea în construcția de-a sau de mînînțelu) În mod amănunțit, cu de-amănuntul. Da Dumnezeu, care li știe tăti de mînînțălu, i-o oblicit gîndurili. ȘEZ. XXIII, 37. Am cătat în casă mînînțăl pă tot locu. ALR II 3 131/353. A căuta ceva de-a mînînțelu. MAT. DIALECT, I, 212. III. S. f. 1. (Regional ; la pl.) Bube mici, albe, care apar pe față (Scărișoara-Abrud). ALR II/I MN 63, 4 217/95. 2. (Regional ; la pl.) Măruntaie (I 1) (Ciurchi-Iași). ALR I 751/516. 3. (Argotic ; în forma mărunțică) Bîtă mică și groasă. GR. S. VII, 119. – Pl.: mărunței, -ele. – Și: (cu schimbare de suf.) mărunțică adj., s. f., (regional) măruntél, -eá, -ícă, mărînțél, -eá, -ícă, mănunțél, -eá, -ică, mănînțél, -eá, -ícă, mălînțél, -eá, -ícă (ALR I 1 372/61), mînunțél, -eá, -ícă (MAT. FOLK. 1 436), mînînțél, -eá, -ică, mînîntél, -eá, -ícă (ALR I 1 987/289), mînțél, -eá, -ícă (ALR I 140/59, 1 372/292), mununțél, -eá, -ícă (ALR I 1 372/554, 1 987/554, ALR II 3 474/414) adj., adv., s. f. – Mărunt + suf. -el, -ea. – Mărunțică: cu schimbare de suf.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau, a ceva). Trecînd, se opri la cutioarele de argint, de sidef, de fildeș. C. PETRESCU, C. V. 377. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia, Vrun prinț mai tînăr cînd trecea. COȘBUC, P. I 56. Îi aștepta cu o bîtă de corn în poartă și pe care cum trecea, mi-l măsura peste spate. RETEGANUL, P. V 47. Ei trec ca vijelia cu aripi fără număr. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Urmat de determinări locale) Trecu prin fața unei case mari. DUMITRIU, N. 159. Popoare nouă de viteji trec pe pămîntul strămoșesc, ducînd foc și sabie la dușman. SADOVEANU, O. I 247. Treceau drumeți pe lîngă ea, Șoptind, dar fata nu-i vedea. COȘBUC, P. I 283. Trece lebăda pe apă Între trestii să se culce. EMINESCU, O. I 207. ◊ Expr. Trece ca pe lîngă o moară pustie, se spune despre cineva care trece pe lîngă o casă cunoscută fără să intre sau pe lîngă o persoană cunoscută fără să o salute. A trecut baba cu colacii = e prea tîrziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. A nu-i trece cuiva pe dinainte v. dinainte (1). ♦ A merge rînduri-rînduri formînd un convoi, o coloană; a se perinda. O căprioară răsări la marginea poienii... Pe urmă se arătă alta și alta: toate trecură mînate de spaimă. SADOVEANU, O. I 64. O sărmane! ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? EMINESCU, O. I 134. ◊ (Metaforic) Pe jos, valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 331. ◊ Tranz. (În expr.) A trece în revistă = a inspecta trupele (adunate în acest scop într-o anumită formație); fig. a considera fapte, evenimente, în desfășurarea lor. Ceasuri întregi stăteam cu Panu adeseori și ne treceam în revistă viața de școală. HOGAȘ, DR. II 119. ♦ (Despre vehicule cu rută fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit; a intra și a ieși din stație. După trenul acesta nu va mai trece poate nici unul. DUMITRIU, N. 77. Veneau trenuri de departe și treceau în depărtări. SADOVEANU, O. V 21. ♦ (Despre păsări) A străbate văzduhul în zbor; a zbura. Peste vîrf de rămurele Trec în stoluri rîndunele. EMINESCU, O. I 214. Iar pe sub grozavii nori Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. III 8. Trece-un cîrd de rîndunele Pe deasupra casei mele. BIBICESCU, P. P. 371. ♦ (Mai ales despre proiectile) A străbate aerul. Alicele mi-au trecut pe la urechi. DUMITRIU, N. 36. Chiar cînd merg ceva mai departe, obuzele trec pe lîngă tine, stîrnind curent. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. ♦ (Despre vînt, vîrtej) A sufla, a bate. A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor. TOPÎRCEANU, B. 45. ◊ Fig. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare! SADOVEANU, O. VII 55. ♦ (Despre ape curgătoare) A merge la vale; a curge. Pe-aici au trecut odată puhoaie, Acum, alb în soare, sclipește pietrișul, Iar Crișul, În matca lui leneș se-ntinde, se-ndoaie. BENIUC, V. 99. Trebuie să mai treacă multă apă pe Moldova pînă ce-i învăța tu atîtea ș-atîtea. SADOVEANU, O. VIII 213. Valul trece neoprit. ALECSANDRI, P. II 101. Apa trece, pietrele rămîn. ♦ (Despre corpuri cerești sau despre nori) A se mișca pe cer. Sus, peste clipirile stelelor, treceau grămezi uriașe de nouri. SADOVEANU, O. VI 11. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. Un nor trecea pe ceruri, pămîntul aburind. BOLINTINEANU, O. 242. ♦ (Despre lumină) A se întinde peste..., a ajunge, a cuprinde pe rînd (locuri, ființe, lucruri, unele după altele). Soarele răsare și trece cu lumina lui peste oameni și peste dobitoace, peste cîmpuri și peste ape, apune, și a doua zi răsare iar. STANCU, D. 13. ◊ (Metaforic) Cozma vorbea liniștit, încruntat; parcă de cînd era el, lumină de zîmbet nu trecuse pe chipul lui. SADOVEANU, O. I 469. Iar pe buze-i trece un zîmbet Înecat, fermecător. EMINESCU, O. I 67. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51. Băiatul cel bubos însă, de cîte ori trecea cu cofa la apă și ea era la fereastră, vedea că îi tot rîde. ISPIRESCU, L. 386. Nu știu luna pe cer merge, Ori puica la apă trece, Să-mi aducă apă rece. TEODORESCU, P. P. 319. ♦ (Despre ape curgătoare și despre drumuri, șosele) A avea cursul sau traseul prin... Dîmbovița trece prin București. ▭ Șosele care trec prin sate Ca niște rîuri fără valuri Ce scînteind lucios în soare, Coboară văi, ridică dealuri. D. BOTEZ, F. S. 6. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strîmte și noroioase, ce trec prin noianul de case mici. EMINESCU, N. 33. 3. Intranz. A se abate pe undeva sau pe la cineva; a face o vizită (scurtă) cuiva. Nu s-a putut stăpîni să nu treacă pe la Avrum, să vadă ce se mai petrece. REBREANU, I. 35. S-a dus după leac, trecînd iarăși pe la Ileana. SBIERA, P. 30. Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la nuntă. ISPIRESCU, L. 94. 4. Tranz. (Popular) A ocoli. Aoleo, frate Răsneț! Ce ne treci ca un drumeț Și nu vii să ne mai vezi? ALECSANDRI, P. P. 280. ◊ Fig. Ori acu, ori altă dată, blestemu să nu te treacă. ȘEZ. XII 66. ◊ Expr. A trece (pe cineva sau ceva) cu vederea = a) a nu lua în seamă, a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite. Ai trecut cu vederea și ai nesocotit vînatul numit «grives». ODOBESCU, S. III 24; b) a nu lua în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. E păcat grozav, pe care nu poate să-l dezlege ori să-l treacă cu vederea nici un vlădică. GALACTION, O. I 76. Își dedea silința să uite cele petrecute, să le treacă cu vederea, ca și cînd nu ar fi fost. SLAVICI, O. I 179. Te rog iubită Anicuță să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale. ALECSANDRI, T. 183. A trece (ceva) sub tăcere v. tăcere. 5. Intranz. A depăși (un anumit loc sau punct), a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. Călătorule! nu trece, stă, cetește și cunoaște. CONACHI, P. 88. ◊ (Mai ales urmat de determinări locale sau temporale) Pe cerul îndepărtat și senin, soarele abia trecuse de amiază. BOGZA, C. O. 24. Cum trecu de poartă, vizitiul începu a chiui. La TDRG. Trecînd de aci, văzu un bolnav zăcînd în pat. RETEGANUL, P. II 59. ◊ Fig. Mă doare că te muncesc, Cobilo, dar poate c-așa ne-o ajuta scrisul să trecem și d-astă primejdie. DELAVRANCEA, S. 204. ◊ Expr. A-i trece cuiva înainte = a ocupa locul, rîndul cuvenit altcuiva; a lăsa pe altul în urmă; fig. a depăși pe altul în merite, demnități, ranguri. S-au găsit alții mai destoinici ori mai dibaci, care mi-au trecut înainte. SADOVEANU, A. L. 18. La mir [boierii țării] trebuia să lase să le treacă înainte plăcintarii, lăptarii și bucătarii Fanarului. GHICA, la TDRG. ◊ Tranz. Voi vă opreați din joc... și vă uitați după el. Pe urmă, după ce trecea colțul, vă vedeați mai departe de ale voastre. PAS, Z. I 60. Unde sîntem? Am trecut orașul?... Dar afară nu se putea vedea nimic. SAHIA, N. 86. De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig.. Mînia grădinarului trecu orice hotare cînd veni și văzu acea mare prăpădenie. ISPIRESCU, L. 152. 6. Tranz. A merge peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. Se vestise la mare depărtare, că nohaii au trecut Nistrul, după războiul Tomșei. SADOVEANU, O. VII 77. Trecură dealuri, trecură munți și văi. ISPIRESCU, L. 22. Și cînd să treacă un pod peste o apă mare, iaca o nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. CREANGĂ, O. A. 245. Ei zboar-o vijelie, trec ape făr’ de vad. EMINESCU, O. I 98. ◊ (Urmat de determinări modale) Fugariul însă, sporind mai mult, au ajuns pînă la un sîn de mare... pe care bietul rob, cu așa grabă l-au trecut înot. DRĂGHICI, R. 167. ◊ Fig. Treci, dorule, Murășul, Nu-mi mai rupe sufletul; Treci, dorule, Tîrnava, Nu-mi mai rupe inima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. ◊ Expr. A trece pragul casei v. prag (2). A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea v. drac. Nu zi hop, pînă nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbîndă încă nesigură. ◊ Tranz. fact. (Cu complement dublu) Mă trecuși, măicuță, dealu... Să nu ne vedem cu anu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Intranz. Cînd au ajuns băiatul la foc, n-au știut ce-i acesta, un deal ori alta ceva? Au dat să treacă peste dînsul și n-au putut. SBIERA, P. 34. Că valea-i cu pietricele, Nu poci trece preste ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. Armăsariul l-auzea... De la iesle se smucea, Peste zid ușor trecea. ALECSANDRI, P. P. 130. (Fig.) Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă, Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. Nimeni nu mai are curajul să treacă șoseaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 283. A trecut drumul pe dinaintea noastră și a intrat iar în pădure. CREANGĂ, P. 120. ♦ Intranz. A merge pășind peste cineva sau ceva, călcînd în picioare, zdrobind. A venit un tîlhar de general cu un regiment de călăreți și toate oalele mi le-a spart, a trecut cu caii preste ele. RETEGANUL, P. II 20. Iată o nuntă de furnici... Să trec peste dînsele, am să omor o mulțime. CREANGĂ, P. 237. ◊ Expr. A trece peste cineva = a nu-l lua pe cineva în seamă, a-l desconsidera, a-l disprețui. Vor trece peste voi cum trec tătarii peste bălăriile pustiului! DELAVRANCEA, O. II 247. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste... ). M-a trecut în luntre pe celălalt mal. GALACTION, O. I 63. Se roagă de turc să-i treacă de cea parte. RETEGANUL, P. III 5. Văzînd și pe Ercule cu nevasta, el fu gata a-i trece soția dincolo preste gîrlă. ISPIRESCU, U. 74. Trage podișca de car, Să mă treci la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ (Cu complement dublu) Ș-o să pui murgul înot Să mă treacă Oltul tot; Că cu luntrea nu mai pot. TEODORESCU, P. P. 323. 8. Tranz. A atinge un obiect alunecînd ușor pe suprafața lui. Își trecea limba peste buzele arse parcă, și surîdea cu ochii albaștri. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Uneori își trece mîna peste frunte, peste ochi, ca să alunge închipuirile stăruitoare. C. PETRESCU, A. 277. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. ◊ Intranz. (În expr.) A trece peste ceva cu buretele = a da ceva uitării, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin... sau peste... Iar traista o purtau cu frînghia trecută peste amîndoi umerii. BOGZA, C. O. 26. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. Venea la vale un cîine, care trecea dintr-o curte într-alta. DUMITRIU, N. 159. Ianco, fără a-i răspunde, trece din nou în cîrciumă. DAVIDOGLU, M. 12. Trecu la cealaltă ușă, fură clopoțelul și se întoarse. ISPIRESCU, L. 255. A crescut Murășu mare... Nici îi luntre Și nici punte Să trec la mîndruța-n curte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. ◊ Expr. A trece la cineva (sau în rîndurile cuiva) sau a trece de (sau, învechit, în) partea cuiva (sau a ceva) = a se ralia la ceva, a se alia cu cineva. Ardelenii vîndură pe domnul lor într-un chip foarte mîrșav; căci ei, înțeleși fiind cu Basta de mai nainte, trecură în partea vrăjmașului. ISPIRESCU, M. V. 51. Oastea cea curat moldovenească a lui Petru cel Șchiop se grăbi a trece la Potcoavă, pe care-l dorea de mai nainte. HASDEU, I. V. 187. Miron nu vru la 1674 să treacă cu Petriceico-vv. în partea polonezilor. BĂLCESCU, O. I 185. ◊ Fig. O parte din versurile sale [ale lui Eminescu] au trecut în rîndul cîntecelor populare. BENIUC, P. 24. ◊ Expr. A trece pe linie moartă v. mort (6). ◊ Tranz. [Locomotiva] trăgea un vagon de marfă gol. Îl trecu de pe o linie pe alta, cu ușile lui larg deschise, pustii. DUMITRIU, N. 70. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «din lume», «din viață») A muri. Stăpîne al ființei mele, nu este nimic alta decît că roaba ta dorește să treacă din această lume. SADOVEANU, D. P. 112. ◊ Refl. Ursul făcu numai joap! în cuptoriul cu foc... Și așa s-au trecut ursul în chinurile cele mai cumplite. SBIERA, P. 205. Au căpătat oftică și s-au trecut din viață. DRĂGHICI, R. 3. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mînă în mînă) pînă la... Cofăielul trece la moș Vîrlan. Bea și moș Vîrlan. SADOVEANU, O. VIII 162. (Tranz.) Trage o dușcă zdravănă și trece băutura bătrînului. REBREANU, I. 14. O apucă alții ș-o trec mai departe. ȘEZ. I 272. ◊ Expr. A trece din mînă în mînă (din om în om sau de la unul la altul) = a ajunge pe rînd de la unul la altul. Pachetele de cărți treceau din mînă în mînă. DELAVRANCEA, S. 123. (Tranz.) Poftiți de-nchinați o dată, Vă udați gura căscată Și-o treceți din mînă-n mînă. TEODORESCU, P. P. 171. (Rar) A trece din ureche în ureche = a se transmite de la unul la altul prin viu grai. Vestea trecu din ureche în ureche. C. PETRESCU, C. V. 297. A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură v. gură (I 3). A trece din generație în generație (sau din tată în fiu) = a se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. ♦ Tranz. A transmite ceva (mai ales averea). Au înzestrat-o cu patru table de porumb... trecîndu-i și casa din capul satului. REBREANU, I. 48. Și acum (bătrîna) o trecea (casa ei de zestre) copilului ei. BASSARABESCU, la TDRG. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou cîmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva. Se hotărăște să nu mai întrebe despre el și trece la niște încurcate daraveri de pămînt. SADOVEANU, O. VIII 184. Abia trecusem la partea a doua a abecedarului. SAHIA, N. 21. E păcat să rămîi fără leac de învățătură, zicea părintele... ești acum la ceaslov și mîne-poimîne ai să treci la psaltire. CREANGĂ, A. 7. ◊ Expr. A trece la fapte = a trece la acțiune, a acționa, v. acțiune. ◊ Tranz. Cînd ajungeai la scoarța din urmă a cărții, (dascălul) te trecea la... gramatica compusă de... Neofit Duca. GHICA, la TDRG. ♦ (Urmat de determinări în care alternează «de la» cu «la», mai rar «din» cu «în») A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. A trece de la starea lichidă la starea gazoasă. ◊ Tranz. Iată cincizeci de pașale Că veneau la Iancul Mare, Să-l treacă-n legea turcească Dintr-a lui, a creștinească. TEODORESCU, P. P. 481. 13. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A introduce (pe cineva sau ceva) înțr-o clasificare, într-o rubrică (v. înregistra, înscrie); a repartiza pe cineva undeva. Se așază, ia condeiul și-ncepe a trece hîrtii la registru. CARAGIALE, O. II 213. Să mă treci la catastif pe mine?... Da ce sînt eu, să mă treci la izvod? ALECSANDRI, T. 111. Cum s-o dus, cum ni l-o tuns. Ni l-o tuns la Bozîieni, L-o trecut la atnileri (= artilerie). ȘEZ. II 182. ◊ Refl. pas. Clăcașii, transformați în robi, nu numai că urmară a se vinde împreună cu pămîntul lor, dar și numele lor începu a se trece în actul vînzării. BĂLCESCU, O. I 139. ♦ A înscrie un bun imobil pe numele cuiva. Acum are două milioane, avere trecută pe numele nevestei. DELAVRANCEA, la TDRG. 14. Tranz. A susține cu succes un examen, a fi declarat reușit, admis; a înainta în treptele învățămîntului, a fi promovat într-o clasă superioară. După ce-a trecut examenul de bacalaureat, s-a înscris la drept. VLAHUȚĂ, O. A. 257. II. 1. Intranz. A străbate un drum (îngust) sau un spațiu gol. În zori de ziuă ajung la palat și, trecînd cu dînsa printre străji, o silesc să intre în odaia ei tot cum a ieșit. CREANGĂ, P. 269. Dar poate acolo să fie castele... Să treci tu prin ele, o sfîntă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină. EMINESCU, O. I 38. ◊ Tranz. Golescu trecu sala și din pragul altei odăi, îl pofti pe beizadea Scarlat Ghica. CAMIL PETRESCU, O. II 490. ◊ Expr. A-i trece cuiva ceva prin gînd v. gînd (4). A-i trece cuiva ceva prin minte v. minte. A-i trece cuiva ceva prin cap = a-i trece cuiva ceva prin minte. (Rar) A nu-i trece cuiva ceva nici prin vis, se spune față de întîmplări sau situații cu totul neașteptate, care provoacă uimire. Să am... Și cai și trăsură Care nu-mi trecură Nici măcar prin vis. ALECSANDRI, T. I 37. ♦ A străbate cu osteneală, a-și face drum cu greu, a înainta (prin... sau printre... ); a răzbate. Porneam cu o nouă însuflețire, călcam prin smîrcuri, treceam prin desișuri. SADOVEANU, O. VIII 205. Trecurăm cum trecurăm pînă aci stăpîne; mai avem un hop. ISPIRESCU, L. 6. Trec prin tină, nu se-ntină; De voinic tînăr s-anină; Trec prin apă nu se-neacă, De voinic tînăr se leagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ Expr. A trece ca un cîine prin apă = a nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. Da multe mai știi și dumneata. – Știu, firește; cum să nu știu?... că pîn’ la vîrsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un cîine pîn apă. CARAGIALE, O. III 53. A trece prin foc și prin apă = a avea de îndurat multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. Cînd sînt zile și noroc, treci prin apă și prin foc și din toate scapi nevătămat. CREANGĂ, P. 235. Un om cu maniere nobile... un om în sfîrșit ce trecuse prin foc și prin apă. NEGRUZZI, S. I 73. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. A trimis acolo o scrisoare ca pentru un prieten al lui – vorbă să fie! – și ne trece iarăși prin toate apele: că sîntem popor așa și pe dincolo, că sîntem o țară nu știu cum. PAS, L. I 251. ♦ (Despre legi) A fi aprobat, a fi votat. Legea a trecut prin Marea Adunare Națională. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat, de trăit; a fi supus la... Cine nu-și mai amintește de suferința prin care a trecut camaradul nostru Bozan? SAHIA, N. 36. Prin multe focuri și prin mari greutăți a trecut și Brăila pe vremuri. VLAHUȚĂ, O. AL. I 124. Crîncu, prin cîte trecuse și tot era voinic și frumos, de gîndeai că nici un gînd nu l-o mîncat în viață. RETEGANUL, P. III 55. Trec prin fel de fel de ispite, necazuri și nevoi. ISPIRESCU, L. 61. ◊ Tranz. (Rar) Cînd îi vorba de mers la curte, parcă m-aș duce la moarte, mai ales de cînd mi-a spus vrăjitoarea c-am să trec o cumpănă mare. CONTEMPORANUL, VI_II 7. 3. Intranz. A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut. CARAGIALE, O. II 74. Și prin frunzele uscate Rînduri-rînduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. A-i trece cuiva ceva printre degete = a lăsa să-i scape ceva, a pierde ceva. Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?... nu se poate. ALECSANDRI, T. 546. A trece mulți bani prin mîinile cuiva, se spune cînd cineva cheltuiește mult și fără socoteală, risipind. ◊ Tranz. Ea numai trecuse mîna prin deschizătură și apucase toporul. SADOVEANU, O. VIII 194. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, strecurare, cernere. 4. Intranz. A ieși pe partea cealaltă (făcînd o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. Dar nu mai tăceți, măi? Că ia, acuși trec cu picioarele prin păreți și ies afară cu acoperămîntul în cap, zise Lăți-Lungilă. CREANGĂ, P. 254. Lasă-le, saracele, Că-s catane tinerele, Nu știu rîndul la oțele, Ș-o trece focu prin ele, Ca coasa prin buruiene. ȘEZ. II 79. ◊ (În diverse expresii, sugerînd senzații neplăcute) Deodată a simțit că-i trece Junghiul pe sub coaste, fulgerat și rece, Și s-a strîns de spaimă toată lîngă pom. COȘBUC, P. I 253. Cînd i-a zărit împărăteasa [pe căței] i-au trecut numai rece pin inimă. SBIERA, P. 109. Cînd s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheața îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul. CREANGĂ, P. 26. Prin lumea spăimîntată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte. ALECSANDRI, P. II 11. ◊ Tranz. Îi bate tare pieptul ș-o trece un fior. MACEDONSKI, O. I 244. (Expr.) A trece (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie v. foc (I 2). A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul săbiei (sau sub sabie, sub paloș) = a tăia, a omorî (cu o armă ascuțită). Îi trecură pe sub ascuțișul săbiei. ISPIRESCU, M. V. 29. Pe care-l prindea Pe subt paloș îl trecea, Pînă cînd îi isprăvea. TEODORESCU, P. P. 512. ♦ A pătrunde în întregime prin... Numai să fie bine fripți [puii], știi colea, să treacă focul printr-înșii. CREANGĂ, P. 33. 5. Tranz. A năpădi pe cineva (fără a putea fi oprit). Nu cumva mă trădez? se gîndi Anculia simțind că-l trece nădușeala. DUMITRIU, N. 179. Negoiță luă o hotărîre mare de-l trecură mii de nădușeli. GALACTION, O. I 300. Sudori reci și calde îl trecură. BUJOR, S. 25. Rîde, cît îl trec lacrîmile, de gluma pe care-a făcut-o. EMINESCU, N. 143. ◊ Expr. A-l trece pe cineva cu rece și cu cald = a fi zguduit de o emoție puternică. Parcă-l trecea cu rece și cu cald, parcă vedea pe Anica cum îi rîdea. La TDRG. ♦ (Popular, despre excremente și despre urină) A nu putea fi reținut. Din cauza usturimii, îl podidesc lacrimile și cîteodată îl trece udul. PAS, Z. I 65. Nu mă faceți, că ia acuș vă ard cîteva jordii prin țolul cela, de v-a trece spurcatul! CREANGĂ, A. 128. III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfîrșit). După-amiaza trecu liniștită, fără întîmplări. SADOVEANU, O. VII 161. Pe măsură ce trece vremea, îmi dau seama ce minunat tovarăș mi-am căpătat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 9. În ce vară? În ce an? Anii trec ca apa... TOPÎRCEANU, B. 9. Și-ncet ce trece viața Cînd n-ai nici un noroc – Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! COȘBUC, P. I 61. Nu trece nici un ceas la mijloc, și-un cuptiori de plăcinte, cîțiva pui pîrpîliți în frigare și prăjiți în unt... erau gata. CREANGĂ, P. 10. ◊ (Metaforic) Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atîtea clipe. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. Pe zi ce trece v. ce (IV 1). Mai trece ce mai trece = după o bucată de vreme, după un timp (nu prea lung). Mai trecu ce mai trecu și mai mărindu-se și dînsul, într-una din zile, ducîndu-se iarăși la vînat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat. ISPIRESCU, L. 122. Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea tîrziu, mai e timp. Nu te mai face așa de bătrîn, că doar nu ți-i vremea trecută. CREANGĂ, P. 154. Nici acum nu e timpul trecut. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (Cu pronumele personal în dativ) Povestea verzi și uscate, ca să le treacă timpul. ISPIRESCU, L. 98. Hai, leliță, la prisacă, Timpul dulce să ne treacă. ALECSANDRI, P. P. 344. ♦ Refl. A se epuiza, a se sfîrși, a nu mai fi actual. He-he-he! rîse jupîn Năstase, s-au trecut acele vremuri! Curcanul cel bătrîn ți-o jucat festa. Ce să faci?... s-o trecut vremea curcanilor. ALECSANDRI, T. I 227. Supărate-s fetele Că să trec cîșlegile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). O, fii ai soarelui! Voi ați văzut cum împărățiile trec. BOUREANU, S. P. 10. Toate ale lumii trec și rămînem în veci cu dulceața ori cu otrava faptelor noastre. SADOVEANU, O. VIII 251. Ei nu-i trecea Răbdarea așteptînd. COȘBUC, P. I 283. ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. Criza cea mare a trecut. C. PETRESCU, C. V. 205. Trece-un rău și altu vine, N-am nădejde de mai bine; Trece-un rău ș-o supărare, Și-mi vine alta mai mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ (Cu pronumele personal în dativ) Și-n toată făptura ei atîta lumină și veselie, că-ți treceau parcă toate necazurile numai cît te uitai la ea. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Încercă deci, după ce se văzu singură, a-și face voie bună, ca să-i treacă urîtul, și tot cîntînd merse înainte. RETEGANUL, P. IV 4. De-a cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. ALECSANDRI, P. P. 234. ◊ (În construcții impersonale) Așa ne învățase o babă să facem, ca să ne treacă de rîie. CREANGĂ, A. 28. Ardă-l focu pe badea, Că rău mi-a rupt inima, Și mi-a rupt-o tocma-n zece, Cît trăiesc nu mai îmi trece. HODOȘ, P. P. 86. 3. Tranz. A petrece (un timp, o epocă din viață). Ea vedea încă seara, în pat, cu ochii pe jumătate închiși, printre gene, ca într-un vis, dormitorul nesfîrșit al internatului în care-și trecuse copilăria. BART, E. 102. Altă grijă nu avea sărmanul decît cum să-și treacă viața dintr-o zi în alta. SBIERA, P. 282. Dară acești doi ani care am trecut în casa păstoriului au fost prea amărîți pentru mine. KOGĂLNICEANU, S. 138. Valea sui, dealul cobor, Îmi trec viața tot cu dor. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și întrebuința vremea (fără folos); a-și pierde vremea. Să nu ne trecem vremea căutîndu-l. RETEGANUL, P. I 14. Da ia să nu ne trecem vremea cu vorbele. – Hai, sui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 116. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. Au prins să vorbeasc-amîndoi Să-și treacă din vreme. COȘBUC, P. I 235. ◊ Refl. pas. Vremea se trecea cu instrucție într-o poiană mai mărișoară. CAMIL PETRESCU, U. N. 7. ♦ Refl. (Învechit) A se petrece, a se întîmpla. Era străin mai la toate cîte se trecuse între mine și Bem, între mine și Kossuth. GHICA, A. 630. 4. Intranz. A depăși o anumită vîrstă, o anumită limită de timp. Copiii se jucau toți laolaltă... iar colo, după ce cam trecură de nouă ani, îi îmbrăcă împăratul într-un port. RETEGANUL, P. I 33. Un bătrîn odinioară de nouăzeci de ani trecut. PANN, P. V. II 103. ◊ (Impersonal) Trebuie să fie trecute de unsprezece. Să mă culc. CARAGIALE, O. I 68. Pînă-și ia buhaiu-n spate, Trecut-a de miez de noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Tranz. (Rar) O să mor cînd oi apropia suta, poate după ce-oi trece suta. STANCU, D. 16. 5. Refl. (Despre ființe) A-și pierde frăgezimea tinereții; a îmbătrîni. [Coana Liza] s-a trecut repede. S-a resemnat cu situația de întreținută și cu fărîme de fericire. PAS, Z. I 87. Așa vă treceți, bieți bătrîni. GOGA, P. 33. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, O. A. 185. ♦ A-și pierde sănătatea, vigoarea. Omul începe a se umfla la pîntece, a se îngălbeni... și încetul cu încetul se trece, se prăpădește și moare. ȘEZ. II 71. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se ofili, a se usca. Dacă nu se culege cînepa la vremea ei, în cîteva zile firele se trec... adecă se usucă. PAMFILE, A. R. 170. Culese flori și făcu trei legături... Pe cea mai mare, care era alcătuită din flori ce începuse a se trece și abia mai mirosinde, o dete fetei împăratului cea mai mare. ISPIRESCU, L. 165. Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde. Arde sufletu-mi și geme Căci mă trec fără de vreme. ALECSANDRI, P. P. 232. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt (pierzînd din savoare sau din valoare). Unul [dintre pepeni] se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mîncare și al treilea dase în copt. ISPIRESCU, L. 150. ♦ A se sfîrși, a se stinge. În așternutu-i de jăratec Să trece flacăra cu-ncetul. La TDRG. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma, a se împuțina. Felinarul... pîlpîia, gata să se stingă, fiindcă lumînarea de seu se trecuse. CAMIL PETRESCU, O. II 104. Sus paharul se ridică, sănătățile pornesc, Și cu cît se trece vinul, vorbele se înmulțesc. BELDICEANU, P. 54. Vinu-i bun și rece, Mult vinaț se trece. ALECSANDRI, P. P. 121. ♦ (Despre mărfuri) A avea căutare, a se vinde. Se vînd boi ca al meu în tîrg? – Tot s-ar trece – îi răspunse omul – numai are prea mari ochi. SBIERA, P. 2. ♦ Tranz. A vinde; a desface. De ce să nu-l vinzi [vinul]?... – Nu-l vînd, giupîne, pentru c-am să-l trec la crîșma mea cea de la drum. ALECSANDRI, T. 1542. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decît o anumită mărime, cantitate, valoare; a depăși. Toată cireada satului trecea de cinci sute. CAMIL PETRESCU, O. I 16. Mi se pare că trecem cam dincolo de măsură. O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. ALECSANDRI, P. P. 262. ◊ Expr. Treacă de la mine (de la tine etc.), se spune cînd cineva face o concesie dînd ceva în plus sau cînd cedează admițînd părerea altuia. Fie... treacă de la mine... DELAVRANCEA, O. II 345. Dar ce-mi pasă!... Piciu să trăiască! Treacă de la mine! ALECSANDRI, T. 530. (Eliptic) Mi se pare că ești cam aspru cu dînșii... dar, treacă! ODOBESCU, S. II 540. Treacă-meargă v. merge (V 2). ♦ A ajunge pînă dincolo de... Lui Bedros [Soliman] abia-i trecea de brîu. DUMITRIU, N. 258. [Ei] străbăteau porumburile care treceau de creștet. La TDRG. ♦ Tranz. A întrece, a depăși. Noi citim luptele voastre cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură. ALEXANDRESCU, P. 164. ◊ Expr. A trece măsura = a exagera. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios, a se emoționa. (Impersonal) A se trece de șagă (sau de glumă) = a se merge prea departe cu gluma; a începe să fie lucru serios; a se îngroșa gluma. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă. CREANGĂ, P. 9. Și eu plin de jale Îți rostesc matale: Duducuță dragă, S-o trecut de șagă. ALECSANDRI, T. I 48. (Rar) A se trece cu gluma = a exagera cu gluma. Eleno, dar cu gluma tu te-ai trecut. MACEDONSKI, O. II 36. (Tranz.) A-l trece pe cineva cu șaga = a glumi pe socoteala cuiva, întrecînd măsura. Deși Talpă-Lată mă trece cu șaga... nu mă mîniu. ALECSANDRI, T. 612. ♦ Refl. (De obicei determinat prin «din băut», «din pahare») A bea prea mult, a se ameți de băutură. Se cam trecuse și din băut de focul pasiunii. CARAGIALE, O. III 20. Osteniți cum erau de drum, se cam trecuseră din pahare. id. ib. 49. V. 1. Refl. A fi luat în seamă; a avea crezare, trecere. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama cu nepăsare; la mine nu se trec acestea. CREANGĂ, A. 119. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece. EMINESCU, O. I 151. Du-te, omule, de unde ai vinit, că nu ți se trec brașoavele pe la noi. ALECSANDRI, T. I 254. ♦ Tranz. A ierta, a îngădui. Știi cum m-a făcut dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atîtica din al meu. CARAGIALE, O. I 48. ◊ Refl. pas. Orice măgării făcea (măgarul), Toate-i erau lăudate, toate lui i se treceau. La TDRG. 2. Intranz. A fi considerat de..., a fi luat drept... Sadoveanu trece, cu drept cuvînt, ca cel mai de seamă poet descriptiv al literaturii noastre. VIANU, A. P. 227. Medelioglu, slab, uscat, cu fața arămie și osoasă... trecea drept un mare cărturar. CAMIL PETRESCU, O. I 303. Safta face să treacă de stăpînă în casă. SLAVICI, N. I 80. 3. Intranz. A se transforma, a se preface. În pragul porței bîzîia o albină, care să roti o dată și trecu în pasăre, să roti a doua oară și să prefăcu într-o ciută. DELAVRANCEA, S. 247. Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față... «E scris din noi doi unul în pulbere să treacă». ALECSANDRI, P. III 433.