PIN¹ (lat. pinus) s. m. Arbore din familia pinaceelor, genul Pinus, cu numeroase specii răspândite în Europa, Asia, N Africii și America. În România este frecvent p. silvestru, arbore înalt până la 40 m, cu scoarța roșcată, exfoliată și frunze aciculare lungi de 4-6 cm, grupate câte două (Pinus sylvestris). Pinul negru de Banat, subspecie endemică în SV României, pe stâncării, mai ales calcaroase, bine reprezentat îndeosebi în bazinul Cernei (Pinus nigra ssp. banatica). Este considerat relict terțiar. În plantații este răspândit și p. negru austriac, ca și specii de p. originare din America de Nord, îndeosebi p. strob. Florile sunt grupate în conuri de culoare brună-cenușie, de 3-7 cm lungime. Foarte răspândit în pădurile din Europa și Siberia, iar în România în regiunile montane; se mai cultivă în plantații forestiere sau ca arbore ornamental. Lemnul său, foarte rezistent, este folosit în construcții. Din muguri și frunze se fac infuzii și siropuri, cu proprietăți antibronșitice, antiseptice, diuretice etc. Fiind veșnic verde și cu rășină nealterabilă, este considerat simbol al nemuririi.