túfă f., pl. e (lat. tûfa, vgr. týphe, moț, egretă, înrudit cu francicu tupfa, de unde fr. touffe, și long. zuppfa, de unde it. ciuffo și rom. cĭuf 1. D. lat. vine alb. tufă, tufă; d. lat. orĭ rom. vine ngr. túfa, tufă, moț. V. cĭuf 1 și stuf). Copăcel mic cu frunze pînă la pămînt (ca alunu, coacăzu ș. a.). Vergĭ de tufă: cu tufele îĭ mulțămesc (Gr. Al.). Tufan (quercus pubéscens). Stejar între 10-15 anĭ (Bz.). Serbia. Pădure. Adv. Fam. Nimic, ĭoc: Aĭ găsit ceva? Tufă (saŭ tufă de Veneția!, pin aluz. la lipsa de vegetațiune în acest oraș, care e zidit pe apă). A fi tufă, a nu avea nimic în pungă.