AIUREA adv., adj. 1. Adv. În alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj. fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

ALTOCUMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus.

ALTOSTRATUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus.

BOLOVĂNI, bolovănesc, vb. IV. Refl. (Rar, despre nori) A se îngrămădi ca niște bolovani. ♦ Tranz. (În expr.) A bolovăni ochii = a holba, a căsca ochii. – Din bolovan.

GEANĂ, gene, s. f. 1. Fiecare dintre firișoarele de păr de pe marginea unei pleoape. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene (sau geană-n geană), se spune despre o persoană care este gata să ațipească, să adoarmă. A privi printre gene = a privi cu ochii întredeschiși. 2. (Înv.) Pleoapă (a ochiului). 3. Fig. Dungă, fâșie îngustă de lumină; fâșie de deal, de nor etc. luminată. – Lat. *genna (= gena „obraz, pleoapă”).

GREU, GREA, grei, grele, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeței pe care stă; care are greutate (mare); care cântărește mult. Corp greu. ◊ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unităților sale tunuri și obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. (Sport) Categorie grea = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ◊ Expr. Pas greu = moment dificil, inițiativă plină de greutăți. Bani grei = sumă mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovărat, îngreuiat, încărcat. Sac greu. ◊ Familie (sau casă) grea = familie numeroasă și greu de întreținut. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă. ♦ (Despre nori) De culoare neagră, aducător de ploaie și de furtună. II. Adj. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare că apasă (din cauza oboselii, bolii, stării sufletești etc.). Are capul greu. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimțiri rele. A avea mână grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților. 2. (Despre alimente) Care produce ușor indigestie; care se asimilează cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzație de neplăcere, de insuficiență respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rău; încărcat; p. ext. apăsător, copleșitor. ◊ Atmosferă grea = atmosferă apăsătoare care precedă declanșarea unei furtuni, unei ploi torențiale; fig. atmosferă încărcată de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceață etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Muncă grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi străbătut cu greutate. ♦ Care se înțelege, se învață cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferințe, necazuri, împrejurări etc.) Care se suportă cu mari suferințe, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferințe și se vindecă cu mare greutate sau nu se mai vindecă; grav. ◊ Zile grele sau viață grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitură grea = lovitură morală dureroasă. ◊ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal și greu la vale, se spune când cineva este silit să facă față unei situații dificile cu posibilități (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ◊ Vorbă grea = insultă, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toată greutatea. S-a lăsat greu. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutății, cantității). Cântărește greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu trudă; anevoie. Muncește greu. ◊ Expr. A-i fi greu (să)... = a simți dificultatea inițierii unei acțiuni. A-i veni (cuiva) greu (să...) = a-i fi neplăcut (să...), a-i displăcea; a se jena (să...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi silă, a fi sătul (de cineva sau de ceva); b) a se rușina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară. ♦ Încet (și neplăcut). Orele trec greu. 3. Rău, grav, tare. E greu bolnavă. ◊ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plăti greu = a) a plăti scump, cu mari sacrificii; b) a nu plăti la timp. V. S. n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificilă; impas. ◊ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultăți; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treabă anevoioasă. A greu = cu neplăcere. ◊ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutăți. 2. Povară, sarcină; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificilă a unei munci, a unei situații etc. 3. Partea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).

HIADĂ, hiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a norilor încărcați de ploaie. [Pr.: hi-a-] – Din n. pr. Hyades.

ÎNNORA, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnoura vb. I] – În + nor.

ÎNNORARE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnourare s. f.] – V. înnora.

ÎNNORAT, -Ă, înnorați, -te, adj. (Despre cer) Acoperit, umbrit de nori; noros. ♦ Fig. Trist, posomorât. [Var.: înnourat, -ă adj.] – V. înnora.

ÎNSENINAT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

NUOR s. m. v. nor.

UMBLA, umblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci, a cotrobăi (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.: (înv. și pop.) îmbla vb. I.] – Lat. ambulare.

ZGÂRIA, zgârii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

PLAFON, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operații financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

RISIPI, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, scr. rasipati.

RUPERE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componente. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; Fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., scr. sur.

FULGER, fulgere, s. n. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. – Lat. fulger (=fulgur, -is).

NOROS, -OASĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nouros, -oasă adj.] – Nor + suf. -os.

VIFOROS, -OASĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

PICA¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

CIRCUIT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Mișcare a capitalului industrial sau a fondurilor unei întreprinderi în sfera producției și a circulației (de la forma bănească la forma productivă, apoi la forma marfă și din nou la forma bănească). ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță de străbătut pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus.

POSOMORÂT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Rău dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o rea dispoziție, tristețe. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.

POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

PROTUBERANȚĂ, protuberanțe, s. f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. ieșită în relief; proeminență, ieșitură. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare în forma unor limbi de foc. – Din fr. protubérance.

FLOCUL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.

ZGÎRIE-NORI s. m. (v. zgîria (3)) [sil. -ri-e-] (trad. din fr. gratte-ciel) [morf. DOOM]

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nour, nuor, s. m.] – Lat. nubilum.

LIMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

CIROCUMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus.

CIROSTRATUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus.

CIRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus.

ZGURĂ, zguri, s. f. ~ (Fig.) Negură. Din zgura vremii. ◊ Zgură bazică = produs secundar obținut la fabricarea oțelului și folosit ca îngrășămînt. Piatră de zgură = piatră de construcție, fabricată dintr-un amestec de nisip, zgură și un liant și întrebuințată la prepararea betoanelor și a plăcilor izolante. ◊ (Fig.) (Cu aluzie la culoarea neagră a reziduului) Soarele spărgea norii de zgură. (din ngr. σκουρά, σκουριά < gr. σκωρία; cf. scoare și scr. skorija, bg. zgorija, zgurija, zgurja, alb. zgürë) [def. DLRLC]

NOUR s. m. v. nor.

RIDICA, ridic, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos și a duce în sus (susținând cu forța brațelor, cu spatele etc.); a sălta. ◊ Expr. A ridica mănușa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage în sus; a înhăța. ♦ A desprinde din locul în care a fost pus sau fixat și a trage în sus. ◊ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) = a porni la luptă (împotriva cuiva); a începe un război. A ridica ancora = (despre vapoare) a părăsi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a îndepărta, a înlătura. ◊ Expr. A ridica (cuiva) o piatră de pe inimă = a scăpa (pe cineva) de o grijă apăsătoare, a liniști pe cineva. A-și ridica pălăria = a-și scoate pălăria în semn de salut, de stimă; a saluta. A ridica masa = a strânge masa după ce s-a terminat de mâncat. (Refl.) Întinde-te (sau pune-te) masă, ridică-te masă, se spune despre cei ce duc o viață de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca mânecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face să înceteze, a desființa, a anula; a îndepărta. ◊ Expr. A ridica ședința = a declara o ședință închisă, terminată. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a răpi, a smulge. ◊ Expr. A ridica (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî (pe cineva). 3. A lua și a duce în alt loc, a muta din loc. ◊ Expr. A ridica stâna = a coborî cu turmele și cu toate uneltele păstorești, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Înv.) A se muta. ♦ A strânge de pe jos, a culege. ♦ A încasa o sumă de bani. ♦ A lua pe cineva cu forța; a aresta. 4. A așeza în poziție dreaptă un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce în poziție verticală. 5. (În expr.) A ridica un plan = a determina, prin măsurători de distanțe și unghiuri, poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe o hartă. II. 1. Refl. (Despre ființe) A se scula de jos, părăsind poziția de așezat sau de culcat. ◊ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula și a sta așezat sau în picioare pe locul unde mai înainte fusese culcat. A se ridica în scări = a se înălța în scările șeii. ♦ Tranz. A susține, a ajuta pe cineva să se scoale în picioare. ◊ Expr. (Înv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se însănătoși, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre construcții înalte, copaci etc.) A avea o direcție verticală, a se îndrepta în sus, a se înălța. 3. Tranz. A mișca, a îndrepta în sus brațele, mâinile, capul, sprâncenele etc.; a da o mișcare verticală, a duce mai sus. ◊ Expr. A(-și) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se află mai sus; a privi. A(-și) ridica capul = a) a se arăta dârz, plin de curaj; p. ext. a se răzvrăti; b) a-și reveni dintr-o situație proastă; a se redresa. A(-și) ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat; a deveni obraznic. A ridica mâna (sau degetul) = a cere cuvântul. A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mâinile (către cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprâncene = a face ochii mari de mirare, de surpriză; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-și arăta nedumerirea sau indiferența față de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica părul (măciucă) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre păsări) A porni în zbor, a-și lua zborul; a se înălța în văzduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o mișcare ascendentă, a se îndrepta în sus. ♦ (Despre aștri; p. ext. despre lumină, zori etc.) A se înălța deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a răsări, a se ivi. ♦ (Despre ceață, negură etc.) A se împrăștia, a se risipi; a dispărea. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar și puternic; a se răspândi în aer; a răsuna. ♦ Tranz. A face să se audă, să răsune cu putere. ◊ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrăzneală sau protestând împotriva cuiva; a striga, a țipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. și refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, țări, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta împotrivă, a se opune; a se răzvrăti, a se răscula, a porni la luptă. ◊ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-și) ridica pe cineva în cap = a proceda astfel încât să producă nemulțumiri, să-și facă mulți dușmani. 8. Tranz. Fig. A pune în mișcare, a face să pornească o mulțime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strânge oameni. ◊ Expr. (Înv.) A ridica trupe (sau oaste, oștire) = a recruta oaste, a înrola soldați pentru a porni la luptă. 9. Refl. A se naște, a se isca, a se stârni. ♦ A apărea, a se arăta. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidență, a releva. III. 1. Refl. și tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a crește. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. și tranz. A (se) face mai înalt; a (se) înălța. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treaptă superioară, a face să progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ◊ Expr. A ridica din cenușă (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta, a întări (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a înălța în grad, în rang. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) = a lăuda foarte tare (pe cineva). (Înv.) A ridica în scaun = a face domn, a înălța pe tronul țării. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și face o situație mai bună, a progresa. ◊ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situație cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mări, a spori, a face să crească. A ridica producția. ◊ Expr. A ridica prețul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un număr la o putere = a înmulți un număr cu el însuși de atâtea ori de câte ori arată exponentul. A ridica un număr la pătrat = a înmulți un număr cu el însuși. A ridica la cub = a înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumită valoare, a ajunge la o anumită cantitate, sumă etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a clădi locuințe, case etc. ♦ Fig. A făuri, a crea, a întemeia. 6. Tranz. A da naștere; a pricinui, a cauza, a provoca. ◊ Loc. vb. A ridica o învinuire (sau o acuzație) = a formula o acuzație; a învinui, a acuza. A ridica pretenții = a formula o pretenție, a pretinde să i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiecție = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ◊ Expr. A ridica o problemă (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discuție o problemă. [Var.: (înv.) aridica, (reg.) rădica vb. I] – Lat. eradicare „a dezrădăcina”.

NORIȘOR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor.

NORIȚĂ, norițe, s. f. (Zool.) Nurcă. – Nor + suf. -iță.

NEFELOMANȚIE s. f. (Livr.) Ghicitul viitorului prin observarea norilor. – Din fr. néphélomancie.

NEFOSCOP, nefoscoape, s. n. (Met.) Instrument cu care se determină viteza și direcția de deplasare a norilor. – Din fr. néphoscope.

NEBULOZITATE, nebulozități, s. f. Gradul de acoperire cu nori a bolții cerului; starea cerului acoperit de nori. ♦ Fig. Lipsă de claritate (vizuală, în idei etc.); confuzie. – Din lat. nebulositas, fr. nébulosité.

NORULEȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț.

NORUȚ, noruți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uț.

NIMBOSTRATUS s. m. Tip de nori inferiori, situați în medie la 800 m înălțime, de culoare cenușiu-închis, care se prezintă ca o pânză întinsă, producând precipitații de lungă durată; nimbus. – Din fr. nimbo-stratus.

TRĂI, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Sa trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. ♦ Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati.

TRĂSNET, trăsnete, s. n. Descărcare electrică, însoțită de o lumină vie și de un zgomot puternic, care are loc între doi nori sau între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. – Trăsni¹ + suf. -et.

TULBURA, tulbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turbura vb. I] – Lat. *turbulare ( < turbare).

TULBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: turbure adj.] – Lat. *turbulus ( = turbidus).

RĂZBUNA, răzbun, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Răz- + bun.

CUMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.

DINTRE prep. 1. (Introduce un atribut care arată locul ocupat de cineva sau de ceva între două sau mai multe obiecte) Care se află între..., în mijlocul... Spațiul dintre pat și masă. ♦ (Introduce un complement care arată punctul de plecare) Din mijlocul... Iese luna dintre nori. 2. (Introduce un atribut care arată detașarea unui obiect din mijlocul mai multora de același fel) Printre, între, din. Dintre sute de elevi. 3. (Introduce un atribut exprimând o corelație sau o alternanță) Între. Raportul dintre parte și întreg. 4. (Introduce un atribut care indică răstimpul dintre două momente cunoscute) Situat între... Momentul dintre noapte și zi. 5. (Introduce un atribut care exprimă un raport de reciprocitate) Care există între... S-au întărit legăturile dintre ei. – De⁴ + între.

SENIN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărin, -ă adj.] – Lat. serenus.

STRATOCUMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudini relativ joase, având aspectul unor valuri. – Din fr. strato-cumulus.

STRATUS s. m. Nori de forma unui strat orizontal, uniform și continuu, de culoare cenușie, asemănători cu ceața, situați la înălțimi joase și care produc burniță și zăpadă grăunțoasă. – Din fr., lat. stratus.

STRĂVEDEA, străvăd, vb. II. Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp străveziu). ♦ Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. ◊ Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [Var.: (reg.) strevedea vb. II] – Stră- + vedea.

CUMULONIMBUS s. m. Formație de nori denși de culoare cenușie-plumburie, de mari dimensiuni, care se dezvoltă pe verticală de la suprafața pământului până la altitudinea de 10 000 m și care aduce furtună cu ploaie, zăpadă și grindină. – Din fr. cumulo-nimbus.

CUMULOSTRATUS s. m. Formație de nori compusă din cumulus și stratus. – Din fr. cumulo-stratus.

CUMULUS s. m. Formație de nori groși, albicioși, cu aspect de grămezi izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care apar la înălțimi de peste 1000 m, semnalând timp frumos. – Din fr., lat. cumulus.

CURAT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Chiar, precis, întocmai, exact. – V. cura².

ASCUNDE vb. 1. a (se) dosi, a (se) mistui, (rar) a (se) tăinui, (pop.) a (se) piti, a (se) pitula, (reg.) a (se) mătrăși, a (se) mitoși, (prin Maram.) a (se) scuti, (înv.) a (se) supune. (S-a ~ în pădure.) 2. a se băga. (S-a ~ sub pat.) 3. a dosi, a pune. (Spune-mi imediat unde ai ~ banii!) 4. v. feri. 5. v. acoperi. 6. a masca, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 7. a (se) disimula, a tăinui, (fig.) a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca. (~ adevărul.) 8. a masca, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 9. a tăinui, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)

BUILDING s. v. zgârie-nori.

DINSPRE prep. 1. (local) din. (~ apus venea un nor.) 2. (indică o relație de rudenie) după, (înv.) despre. (Văr ~ tată.)

ÎNGRĂMĂDI vb. 1. v. îmbulzi. 2. a se băga, a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a se vârî. (Nu vă mai ~ așa în mine!) 3. a burduși, a ghemui, a îndesa, a înghesui, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. și pop.) a strâmtora, (reg.) a bucși, (prin Transilv. și Mold.) a bâcsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. și Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuși. (A ~ în valiză toate cele necesare.) 4. (fig.) a se bolovăni. (Norii se ~.)

MASCA vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanții la bal s-au ~.) 2. v. camufla. 3. v. acoperi. 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.)

RAREFIA vb. (rar) a (se) subția, (reg.) a (se) subțira. (Vântul ~ norii.)

RAREFIAT adj. 1. subțire. (Nori ~.) 2. rar, rărit, (rar) rarificat. (Aerul ~ al piscurilor.)

RĂZLEȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)

RISIPI vb. 1. v. împrăștia. 2. a (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) răzleți, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.) 3. a împrăștia, a spulbera, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 4. a (se) destrăma, a (se) împrăștia, a (se) spulbera, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 5. a se împrăștia, a se ridica. (Ceața s-a ~.) 6. a dispărea, a pieri. (Noaptea s-a ~.) 7. a împrăștia, a spulbera, (pop.) a zburătăci. (Vântul ~ frunzele.) 8. v. răspândi. 9. a (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) revărsa, a (se) vărsa. (Soarele ~ o căldură plăcută.) 10. a îndepărta, a spulbera. (I-a ~ toată temerea.) 11. v. cheltui. 12. v. irosi. 13. v. dărâma.

RISIPIRE s. 1. v. împrăștiere. 2. împrăștiere, (înv. și reg.) spargere, spart. (~ norilor.) 3. împrăștiere, ridicare. (~ ceții.) 4. v. spulberare. 5. împrăștiere, prefirare, presărare, presărat, răsfirare, răspândire. (~ nisipului pe alee.) 6. v. cheltuire. 7. v. irosire. 8. v. prăbușire.

RISIPIT adj. 1. v. împrăștiat. 2. difuz, împrăștiat. (Elemente ~.) 3. împrăștiat, (înv.) spârcuit. (O armată ~.) 4. împrăștiat, (înv. și reg.) spart. (Prin norii ~ se zărea soarele.) 5. împrăștiat, prefirat, presărat, răsfirat, răspândit. (Nisip ~.) 6. v. spulberat. 7. v. irosit. 8. v. dărâmat.

SOLITAR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~; frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

SPULBERA vb. 1. a împrăștia, a risipi, (pop.) a zburătăci. (Vântul ~ frunzele.) 2. a viscoli. (Vântul ~ zăpada.) 3. a (se) destrăma, a (se) împrăștia, a (se) risipi, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 4. a împrăștia, a risipi, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 5. a îndepărta, a risipi. (I-a ~ toată temerea.)

SUBȚIRE adj. 1. (înv.) subtil. (Un ac, un fir ~.) 2. (prin Ban.) sumernic. (Un lemn ~.) 3. mic. (Buze ~.) 4. îngust, mic. (O talie ~.) 5. v. suplu. 6. v. ușor, (înv.) sprinten. (O haină ~ de vară.) 7. v. vaporos. 8. v. rar. 9. rarefiat. (Nori ~.) 10. apos. 11. diluat. 12. v. acut. 13. ascuțit, pițigăiat, (rar) piuitor, (reg.) înțiglat. (O voce ~.)

ZGÂRIE-NORI s. (englezism) building.

nor s. m., pl. nori

noradrenalină s. f. (sil. -dre-; mf. nor-), g.-d. art. noradrenalinei

zgârie-nori s. m. (sil. -ri-e-)

ADUCĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care aduce ceva. Nori ~ori de ploaie. /a aduce + suf. ~ător

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcție sau înclinație. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ câștig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfățișa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoștință a înștiința. ~ mulțumiri a mulțumi. ~ jertfă a jertfi. A-și ~ aminte a-și aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziția cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziția a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). ~ a mucegai. ~ a dogorât. /<lat. adducere

AERIAN ~ană (~eni, ~ene) 1) Care se află în aer. 2) Care se produce în aer. Luptă ~ană. 3) Care ține de aviație; propriu aviației. Cale ~ană. 4) fig. Care este gingaș, diafan; transparent. Ființă ~ană. 5) fig. Care este lipsit de simțul realității; cu capul în nori. [Sil. a-e-ri-an] /<fr. aérien

ALTOCUMULUS n. Formație de nori situată la o altitudine medie de 4000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie. /<fr. altocumulus

ALTOSTRATUS n. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6000 m, cu aspect de strat uniform de culoare cenușie sau albăstruie. /<fr. altostratus

A SE ARĂTA mă arăt intranz. 1) A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a se ivi; a apărea; a se isca. Un nor negru s-a arătat. 2) A avea aparența; a fi în aparență; a părea. Vara se arată a fi călduroasă. ◊ Pe (sau după) cât se arată după cum pare. 3) (despre persoane) A apărea (într-un anumit fel) în fața unei colectivități; a se manifesta. 4) pop. A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări; a (i) se năluci. /<lat. arrectare

A SE BOLOVĂNI se ~esc intranz. (despre nori) A se strânge grămadă (ca niște bolovani). /Din bolovan

CAP¹ ~ete n. 1) Parte a corpului la om și animale, unde se află creierul, principalele organe de simț și cavitatea bucală. ◊ Cu ~ul gol cu capul descoperit. Din ~ până-n picioare de sus până jos. Cu noaptea-n ~ foarte devreme. Cu ~ul plecat rușinat; învins. Cu un ~ mai sus superior. Bătut în ~ tâmpit; prost. A da la ~ (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu ~ul în traistă a fi distrat. A-și lua lumea-n ~ a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe ~ul cuiva a sosi pe neașteptate (și fără a fi dorit). A-și aprinde paie în ~ a-și cauza neplăceri. A se bate ~ în ~ a fi diametral opus. A-și face de ~ a) a fi obraznic; b) a duce o viață amorală. 2) Judecată sănătoasă; minte. ◊ Cu ~ deștept, cu minte. Fără ~ necugetat, nesocotit. Cu scaun la ~ cu judecată sănătoasă. A nu avea ~ a nu avea minte. A fi greu la ~ a fi prost. A umbla cu ~ul în nori a fi distrat. 3) înv. Existență umană; viață. A plăti cu ~ul. 4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etc.). ~ul scării. ◊ ~ de pod porțiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. ~ul coloanei începutul coloanei. /<lat. caput

CIROCUMULUS m. Nori situați la mare altitudine, care par ca o pătură albă, adesea ondulatorie, formați din cristale mici de gheață. /<fr. cirrocumulus

CIROSTRATUS m. Nori situați la mare altitudine, având culoare albă-lăptoasă, formați din cristale mici de gheață. /<fr. cirro-stratus

CIRUS m. Nori de culoare albă formați la mare altitudine din cristale de gheață. /<fr. cirrus

CUMULUS m. Nori groși, albi, în formă de grămezi izolate, care prevestesc timp frumos. /<fr., lat. cumulus

DINTRE prep. 1) (exprimă un raport spațial) Distanța dintre două sate. Soarele a apărut dintre nori. 2) (exprimă un raport relațional) Dragoste dintre părinți și copii. 3) (exprimă un raport cantitativ) Din. O parte dintre ei vor lucra la uzină. 4) (exprimă un raport temporal) În timpul dintre cele două războaie. /de + între

A FUGI fug intranz. 1) A se deplasa cu viteză; a alerga. 2) A alerga pe urmele cuiva. 3) A ocoli în fel și chip; a se eschiva. 4) A pleca întrerupând orice relații. 5) fig. (despre timp, fenomene naturale) A trece foarte repede. Timpul fuge. Norii fug. 6) (despre deținuți) A scăpa prin fugă (și pe ascuns); a evada. ~ din închisoare. 7) fam. (despre lichide) A da în foc. /<lat. fugire

GEANĂ gene f. 1) Fir de păr de pe marginea pleoapei. 2) fig. Fâșie luminoasă; dungă de lumină (pe un deal, pe o culme, pe un nor etc.). * În ~a zilei în zorii zilei; dis-de-dimineață. [G.-D. genei] /<lat. genna

GREU² grea (grei, grele) 1) (în opoziție cu ușor) Care cântărește mult; de greutate mare. * Artilerie grea artilerie înzestrată cu tunuri de mare calibru și de mare greutate. Industrie grea. v. INDUSTRIE. Categorie grea categorie de sportivi (luptători, boxeri, halterofili) cu cea mai mare greutate. Pas ~ pas hotărâtor. Cuvânt ~ cuvânt decisiv. Bani grei bani mulți. A avea mână grea, (a fi ~ la mână) a) a avea mână puternică; b) a face ceva fără îndemânare. 2) Care este încărcat (cu ceva). Livadă grea de rod. ◊ Nori grei nori întunecați, care aduc furtună. 3) (despre părți ale corpului) Care pare că apasă cu greutate, provocând o senzație neplăcută. A avea picioarele grele de oboseală. ◊ Somn ~ somn profund. A avea (sau a-i fi) inima grea a) a fi îndurerat; b) a se îngrijora. 4) pop. (despre femei) Care este gravidă; însărcinată. 5) (despre alimente) Care se asimilează îndelung și anevoios. 6) (despre miros) Care este neplăcut. 7) (despre aer) Care stă neîmprospătat de mult timp; stătut; închis. 8) (despre sentimente, suferințe etc.) Care este dificil de suportat; care apasă; apăsător. * Atmosferă grea a) atmosferă înăbușitoare (care prevestește ploaie); b) atmosferă, stare de spirit apăsătoare, datorită grijilor, neînțelegerilor. 9) Care cere mari eforturi; dificil. Însărcinare grea. Problemă grea. ◊ A fi ~ de (sau la) cap v. CAP. Viață grea viață plină de lipsuri. 10) (despre boli, răni etc.) Care prezintă un pericol; periculos. 11) Care se caracterizează printr-un moment de criză; critic. Situație grea. Vremuri grele. ◊ Iarnă grea iarnă lungă și geroasă. 12) (despre insulte, pedepse etc.) Care poate avea consecințe serioase. /<lat. grevis

A IEȘI ies intranz. 1) (în opoziție cu a intra) A trece din interior în exterior; a pleca afară; a părăsi un spațiu sau un mediu (închis). ~ din clădire. ~ din pădure. Ies la plimbare. ◊ ~ cuiva înainte a întâmpina pe cineva. 2) A ajunge undeva. ~ la marginea șoselei. ~ primul la finiș. ◊ ~ la liman v. LIMAN. 3) A-și face apariția; a se lăsa văzut; a deveni vizibil. Soarele ieși de după nori. ◊ ~ la lumină (sau la iveală) a deveni cunoscut. ~ la suprafață a) a deveni vizibil; a apărea; b) a deveni cunoscut. ~ de sub tipar a fi editat; a apărea pe calea tiparului. A nu-i ~ din cap (ceva) a fi urmărit în permanență (de un gând, de o idee); a fi obsedat. A-i ~ vorbe rele (cuiva) a fi vorbit de rău. 4) A trece de anumite limite. Apa a ieșit din maluri. Aluatul a ieșit din formă. 5) A-și face apariția prin creștere. Grâul iese. Copilului i-au iesit dintii. 6) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumită origine; a-și avea obârșia; a proveni; a coborî; a deriva. ~ dintr-o familie de țărani. ◊ ~ din comun a fi neobișnuit. 7) A înceta de a mai fi într-o stare, poziție sau funcție. ~ din directorie. ~ din criză. ◊ A-și ~ din sărite (sau din fire, din răbdări, din țâțâni) a-și pierde calmul; a se enerva. ~ din joc a) a înceta să mai participe la un joc; b) a nu mai fi părtaș la o acțiune. ~ basma curată a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A-și ~ din minți a) a-și pierde calmul; b) a înnebuni. 8) A rezulta în urma unui efort; a da rezultatul scontat. Scenariul îi iese. ◊ A-i ~ cuiva ceva după plac a-i reuși cuiva ceva. Cum va ieși cum va fi. ~ din mâna cuiva a fi realizat de cineva. A-i ~ pe nas v. NAS. 9) (despre calcule, probleme etc.) A fi rezolvat corect; a da rezultatul cerut. 10) A-și pierde culoarea inițială (la spălat, la soare); a se decolora; a se șterge; a se spălăci. Rochia a ieșit în apă. /<lat. exire

A INTRA intru intranz. I. 1) (în opoziție cu a ieși) A pătrunde din exterior în interior; a trece dintr-un spațiu sau mediu în altul. ~ în magazin. ~ în livadă. ~ în nori. 2) A se angaja (într-o activitate), îndeplinind anumite cerințe; a începe să facă parte (dintr-o instituție, ansamblu, partid etc.). ~ în societatea de renaștere a culturii naționale. ~ la universitate. 3) A trece într-o altă perioadă de timp. ~ în anul 2001. ~ în al treizecilea an de viață. 4) A putea fi cuprins în anumite limite; a încăpea. În sacoșă intră 10 kg de cartofi. 5) A fi parte componentă; a se include. În sumă intră toate cheltuielile. 6) (despre materiale) A se cere pentru realizarea unui obiect; a fi necesar; a trebui. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de inițiere a unei acțiuni) ~ în luptă. ~ în vorbă. ◊ ~ în vigoare a căpăta caracter oficial, începând a se aplica în practică. 2) (sugerează ideea de trecere într-o altă stare) ~ în nevoi. ◊ ~ la spălat a-și micșora dimensiunile la spălat. 3) (sugerează ideea de infiltrare în cineva sau ceva) ~ groaza în cineva. ~ umezeala în pereți. ◊ A (nu)-i ~ în voie cuiva a (nu)-i satisface cuiva dorințele. ~ în sânge a deveni o necesitate. [Sil. in-tra] /<lat. intrare

ÎNĂLȚIME ~i f. 1) Distanța de la pământ până la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luată de la baza lui orizontală până la vârf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spațiu situat la o distanță mare de deasupra pământului; boltă cerească; cer. 4) Perpendiculară coborâtă din vârful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Formă înaltă de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzătoare momentului sau situației). ◊ A fi la ~ a corespunde cerințelor în situația dată. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascuțit. 9) înv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverențios, folosit la adresa unei persoane de rang înalt. ~ea sa. ~ea voastră. [G.-D. înălțimii] /înalt + suf. ~ime

A ÎNNORA pers. 3 ~ează tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

A SE ÎNNORA pers. 3 se ~ează intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

LIMPEDE ~zi adj. 1) (despre lichide) Care este lipsit de orice impurități; curat; străveziu. Apă ~. 2) (despre cer, atmosferă) Care este fără nori; senin. 3) (despre ochi, privire) Care reflectă curățenie sufletească; curat; luminos. 4) (despre sunete, voce) Care se aude bine; cu o sonoritate deosebită; argintiu; cristalin. 5) (despre minte, judecată) Care înțelege bine lucrurile; lucid. 6) (despre idei, gânduri) Care este clar, ușor de înțeles; clar; inteligibil; accesibil. Răspuns ~. ♦ ~ ca buna ziua care nu are nevoie de nici un fel de explicații; clar. /<lat. limpidus

MOCNIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MOCNI. 2) (despre ploaie) Care este liniștită, înceată, dar de lungă durată. 3) (despre stări de lucruri) Care ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 4) (despre vreme, atmosferă) Care devine mai întunecos din cauza norilor; înnourat; mohorât. 5) (despre sunete) Care nu are sonoritate. 6) (despre apă) Care stă mai mult timp într-un loc; neîmprospătat. /v. a mocni

A SE MOHORÎ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni roșu-închis (ca spicele mohorului). 2) A se închide la culoare; a se întuneca. 3) (despre timp, cer) A se schimba în rău (devenind mai întunecos din cauza îngrămădirii norilor); a se posomorî; a se înnora. 4) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se posomorî; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. /Din mohor

NEBULOASĂ ~e f. 1): ~e galactice obiecte cosmice de formă neregulată, luminoase sau obscure, formate din nori gigantici de pulbere și gaze rarefiate, care se observă în Galaxia noastră și în interiorul altor galaxii. 2): ~e extragalactice roiuri stelare din Universul extragalactic, având forme eliptice sau spiralate, strălucire slabă sau slab vizibilă (din cauza depărtării) și numărând sute de miliarde de stele fiecare; galaxii. /<fr. nébuleux

NEBULOZITATE ~ăți f. 1) Caracter nebulos. 2) Stare a cerului acoperit de nori; grad de înnorare. 3) fig. Lipsă de claritate; neclaritate. ~ în idei. /<lat. nebulositas, fr. nébulosité

NOR nori m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. Nori de ploaie. ◊ Nor arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) nori la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) nori a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din nor se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). Nor de praf. ◊ Nor de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

NOROS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre cer) Care are (mulți) nori; plin de nori; acoperit de nori. ◊ Zi (sau vreme) ~oasă zi (sau vreme) când cerul este acoperit de nori. 2) fig. (despre persoane) Care este cuprins de tristețe; posomorât. /nor + suf. ~os

PLAFON ~oane n. 1) Suprafață orizontală care formează partea superioară a unei încăperi; tavan; pod. 2) Limită superioară care nu poate fi depășită. 3) Înălțime la care se găsește suprafața inferioară a stratului de nori. /<fr. plafond, germ. Plafond

PLUMBURIU ~e (~i) Care este de culoarea plumbului. Nori ~i. /plumb + suf. ~uriu

A SE POSOMORÎ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. 2) (despre cer, vreme etc.) A deveni (mai) întunecat (din cauza îngrămădirii norilor); a se înnora; a se mohorî. /Orig. nec.

A PREVESTI ~esc tranz. 1) A stabili din timp prin deducție sau intuiție, aducând la cunoștință; a prezice. 2) fig. A semnaliza prin sine însuși. Norii plumburii ~esc furtună. /pre- + a vesti

PROTUBERANȚĂ ~e f. 1) Parte proeminentă; ridicătură; proeminență; convexitate. 2) astr. Nor de gaz incandescent care se formează pe marginea discului solar. /<fr. protubérance

A SE RISIPI se ~ește intranz. 1) A se răspândi în diferite direcții sau pe un spațiu mai mare; a se dispersa; a se împrăștia. 2) (despre construcții) A cădea la pământ, desfăcându-se în bucăți. 3) (despre nori, ceață etc.) A se împrăștia treptat, răsfirându-se; a se spulbera. 4) fig. (despre vise, iluzii, idealuri etc.) A înceta să mai existe; a se spulbera. /<bulg. razsipja, sb. rasipati

RUPERE ~i f. v. A RUPE și A SE RUPE. ◊ ~ de nori ploaie torențială. Cu ~ de inimă cu durere adâncă. /v. a rupe

SENIN¹ n. Lipsă de nori; seninătate; limpezime. ◊ Din ~ deodată; pe neașteptate. /<lat. serenus

SENIN² ~ă (~i, ~e) 1) (despre cer, timp etc.) Care este fără nori; limpede. 2) fig. Care vădește liniște sufletească; calm; netulburat. Privire ~ă. /<lat. sarenus

STRATOCUMULUS m. Formație de nori situată la altitudine relativ joase, având aspect de valuri. /<fr. strato-cumulus

STRATUS m. Strat uniform de nori de culoare cenușie, asemănător cu ceața, situat la o înălțime de până la 1 km, care produce de obicei burniță și zăpadă grăunțoasă. /<lat., fr. stratus

A SE STRĂVEDEA mă străvăd intranz. rar 1) A se vedea neclar (prin ceață, printre nori etc.). ◊ Slab de se străvede se zice despre cineva care este foarte slab. 2) fig. A se face văzut; a ieși la iveală; a se vădi; a se releva. /stră- + a vedea

SUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care este de culoare intermediară între alb și negru; de culoarea cenușii; cenușiu; gri. Costum ~. Pasăre ~ă. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; înnorat; noros. 3) (despre păr) Care este încărunțit; cărunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe în păr; cărunt. /<bulg., sb. sur

TROPOSFERĂ f. Strat inferior (până la altitudinea de aproximativ 10 km) al atmosferei, situat între Pământ și stratosferă (unde se formează norii și precipitațiile). [G.-D. troposferei; Sil. -po-sfe-] /<fr. troposphere

TULBURE ~i adj. (în opoziție cu limpede) 1) (despre lichide) Care este lipsit de transparență; amestecat cu impurități. 2) (despre cer, vreme) Care este întunecat din cauza îngrămădirii norilor; posomorât; mohorât. 3) (despre ochi, privire) Care este lipsit de luciditate; împăienjenit; cețos; neguros. 4) fig. (despre vorbire, gânduri etc.) Care nu se deslușește; greu de înțeles. 5) fig. (despre situații sociale, politice) Care se caracterizează prin frământări sociale, criză. /<lat. turbulus

VIFOROS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care se caracterizeză prin prezența viforului; cu vifor. Noapte ~oasă. 2) Care aduce vifor. Nori ~oși. 3) Care se produce cu putere mare (ca un vifor); cu caracter de vifor. /vifor + suf. ~os

A ZGÂRIA zgârii tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului) A răni ușor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit). * Mâța blândă zgârie rău v. MÂȚĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafață lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteț și necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzație auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare

VIRGA s.n. Picături de apă care cad din nori sub forma unor fîșii, evaporîndu-se pînă la pămînt. [< fr., lat. virga].

CEILOMETRU s.n. Instrument pentru determinarea plafonului norilor. [Pron. -ce-i-. / < germ. Ceilometer].

CUMULIFORM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].

CUMULIZARE s.f. Procesul de formare a norilor de tip cumulus. [Et. incertă].

CUMULONIMBUS s.m. Formație de nori de mari dimensiuni, întunecați, care se întind pe verticală pînă la 1000 m și care produc precipitații abundente sub formă de averse. [< fr. cumulo-nimbus].

CUMULOSTRATUS s.m. Formație compusă din nori cumulus și stratus cu bază ondulată, situați la o altitudine medie de 2000 m; stratocumulus. [< fr. cumulo-stratus].

STRATOCUMULUS s.n. Formație compusă din nori cumulus și stratus cu bază ondulată, situați la o altitudine medie de 2000 m; cumulostratus. [< fr. strato-cumulus].

ÁLGĂ s.f. Algele comestibile sunt folosite tradițional în bucătăria japoneză (kombu, nori, mekabu, wakame), dar și în cea europeană, îndeosebi în țările nordice, în Marea Britanie și Irlanda (kelp, carrageen / caragheen, Irish moss), proaspete („salată-de-mare”) sau uscate și presate; ele se utilizează și ca materie primă pentru producerea de gelifiante; v. agar-agar.

FLOCUL s.n. Regiune a discului solar care apare pe fotografii sub formă de nori strălucitori. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < engl. flocule – smoc, cf. lat. flocculus].

FRACTONIMBUS s.m. Fîșie de nori joși și negri care apar pe fondul clar al unui nimbostratus. [< fr. fractonimbus].

FRACTOSTRATUS s.m. Fîșie de nori care provin dintr-un stratus rupt de vînt sau de vîrfurile munților. [< fr. fractostratus].

GLORIA s.f. (Met.) Aureolă colorată în culorile spectrului, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. [< lat. gloria, cf. fr. gloire].

HIADĂ s.f. Divinitate, nimfă a norilor încărcați de ploaie. [Pron. hi-a-. / < gr. Hyades – numele celor șapte stele din capul constelației Taurului, care prevestesc ploaie].

IZONEFĂ s.f. Linie pe suprafața Pămîntului care unește punctele avînd aceeași nebulozitate. [Var. isonefă s.f. / < fr. isonèphe, cf. gr. isos – egal, nephos – nor].

LUCULĂ s.f. (Met.) Granulație strălucitoare, ovală pe suprafața fotosferei, formată din nori. [Cf. lat.sav. lucula < lux, luculentus].

NEBULE s.f.pl. (Arhit.) Element decorativ constînd dintr-o bandă ondulată care sugerează o fîșie de nori. [< fr. nébules].

NEBULOZITATE s.f. 1. Faptul de a fi nebulos; stare a cerului acoperit cu nori. ♦ Raportul (exprimat în zecimi) dintre suprafața ocupată de nori și suprafața totală vizibilă a bolții cerești; gradul de acoperire a cerului cu nori; înnourare ușoară. 2. (Fig.) Neclaritate, obscuritate, confuzie. [Cf. fr. nébulosité, lat. nebulositas].

NEFELO- Element de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nor”, „noros”. [< fr. néphélo-, cf. gr. nephele].

NIMB s.n. 1. Parte luminoasă (în formă de cerc sau de triunghi) desenată de pictori în jurul capului unor persoane (mai ales al sfinților de pe pereții bisericilor); aureolă. 2. (Fig.) nor (de praf). 3. (Fig.) Prestigiu, măreție, glorie, slavă. [< fr. nimbe, cf. lat. nimbus – nor].

NUBECULĂ s.f. Pată corneană. V. nefelion. [< fr. nubécule, cf. lat. nubecula – nor mic].

OBNUBILAȚIE s.f. (Med.) Obnubilare. ♦ Întunecare, slăbire a vederii; (p. ext.) slăbire a memoriei, diminuare a inteligenței. [Gen. -iei, var. obnubilațiune s.f. / cf. fr. obnubilation, lat. obnubilare – a acoperi cu un nor].

PLAFON s.n. 1. Tavan. 2. Cifră-limită peste care nu se poate trece, care nu poate fi depășită (în operații financiare, de planificare etc.). 3. Nivel de altitudine. ♦ Înălțime maximă pe care o poate atinge un avion. ♦ Înălțime la care se găsește un strat de nori (partea inferioară). [Pl. -oane, -onuri, var. plafond s.n. / < fr. plafond].

STRATIFORM, -Ă adj. 1. Care are forma sau compoziția unui strat; dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) De tip stratus. [< fr. stratiforme, engl. stratiform].

ALTOCUMULUS s.n. Formație de nori a cărei altitudine nu depășește 6000 m, avînd aspect de pături de culoare cenușie, compuse din mici picături de apă. [< fr. altocumulus].

ALTOSTRATUS s.n. Formație de nori situată la altitudine medie de 6000 m, prezentînd forma unui strat uniform de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. [< fr. altostratus].

CIROCUMULUS s.n. (Met.) Tip de nori de mare altitudine, formați din grupe albe separate. [< fr. cirro-cumulus].

CIROSTRATUS s.n. (Met.) Tip de nori de mare altitudine, compuși din cristale de gheață, care au forma unui voal alburiu, alcătuind un halo în jurul Lunii sau al Soarelui. [< fr. cirro-stratus].

CIRUS s.m. (Met.) Tip de nori de culoare albă strălucitoare, formați din particule de gheață, care plutesc izolați la mare înălțime. [Pl. -uși. / < fr., lat. cirrus].

aiurea, adv. – 1. În altă parte, undeva. – 2. Cu capul în nori, în mod inconștient. – Var. aiuri, aiure. – Mr. (n)al’iurea, megl. l’urea, istr. (a)l’ure. Compunere ale cărei elemente nu sînt complet clare. Prima parte trebuie să fie ălῑbῑ „în altă parte”, pentru rezultatul căreia cf. iu. A doua parte este mai dificil de explicat. Plecînd de la analogia cu ubivis „oriunde vrei”, se poate presupune că este vorba de forma vulg. a lui vis, adică *volet (Bourciez 79) redus datorită folosirii sale enclitice (cf. pronunțarea actuală a acestui vb. în rom.: (v)om, (v)eți, (v)or). În orice caz, grupul final -re fie că reprezintă lat. *(vo)let fie că are altă origine, apare în mai multe formațiuni adv. rom., cf. altminteri, pretutindeni (< pretutindere), oare. Pentru rom. s-ar putea explica formarea lui aiurea și pe baza lui *ubi volet, construcție cu totul paralelă cu ubivis; însă formele dialectale presupun prezența lui alibi. În mod normal, explicațiile anterioare pleacă de la aliubi (Crețu 305; Candrea-Dens., 29; REW 347; Drăganu, Dacor., IX, 265) și de la corespondența sau analogia cu fr. ailleurs, v. sp. alubre, port., gal. alhur. Este posibil, totuși, să fie întîmplătoare coincidența între aceste limbi și rom., căci forma *aliore care se postulează în cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom. Dificultatea cea mai mare este la -re care s-a încercat explicată prin lat. libet, puțin probabil. Cipariu, Gram., 364, urmat de Scriban, pleacă de la lat. aliorsum, care pare și mai dificil. Popescu-Ciocănel derivă vb. aiuri de la tc. hayir „stupefiat”. Der. aiura (var. aiuri), vb. (a delira); aiureală, s. f. (delir, extravaganță; Arg., somn, acțiunea de a dormi); aiurit, s. m. (fam., nebun, prost); aiuritor, adj. (delirant). Pentru specializarea sensurilor lui aiura, față de aiuri, cf. Iordan, BF, II, 63.

corcolani s.m. pl. (reg.) nori groși de vară; nori cumulus.

CUMULUS s.m. Formație de nori groși de culoare albă, cu aspect de ghemotoace de vată, izolate, al căror contur se modifică neîncetat, care, apărînd vara la înălțimi de peste 1000 m, prevestesc timpul frumos. [Pl. -uși. / < fr., lat. cumulus].

deznora, pers. 3 sg. deznorează, vb. I refl. (reg., înv.) a se risipi norii; a se însenina.

îndrica, pers. 3 sg. îndrică, vb. I (reg., înv.; despre nori) a se ridica.

învoalbe vb. III (înv.) 1. (despre apă, valuri, nori, praf. etc.; refl.) a se învârti (ca într-un vârtej), a se învârteji, a se învolbura. 2. (refl.; despre ființe) a se întoarce roată, a se învârti pe loc, a se opri repede. 3. a înfășura, a învăli (a înfășura pânza pe sul), a o face val, a găti firele pentru năvădit, a suci caierul. 4. (refl.; despre plante) a se dezvolta, a crește; (despre om) a încărna, a se înspița, a se deforma. 5. (despre ochi) a căsca, a holba. 6. a-i veni să verse, să râgâie; a i se apleca.

negri, negresc, vb. IV (înv. și pop.) 1. a (se) înnegri, a (se) bronza, a (se) acoperi (de nori). 2. a (se) murdări. 3. (fig.) a denigra, a ponegri, a defăima.

noreală s.f. (înv. și reg.) nori de ploaie, vreme închisă.

noreață s.f. (reg.) vreme închisă, cu nori de ploaie.

noriu, norie, adj. (reg.) de culoarea norilor de ploaie; gri-vânăt.

bour (bouri), s. m. – 1. Taur sălbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capăt încovoiat al unui obiect. – 4. Emblemă, stemă, pecete a Moldovei. – 5. (Înv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele îndoite în așa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var. buăr, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat. būbălus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Pușcariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum „bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de ademenea posibil să fi existat o confuzie cu lat. bubulus „tăuraș”, ceea ce ar fi ușurat confuzia ulterioară între cele două animale, bou și bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., consideră că bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a îndrepta, a înălța, a ridica); bourean, s. m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, îl derivă de la bou; cf. opinia contrară a lui Pascu, Beiträge, 16; bourel, s. m. (bour tînăr; melc; animal, Lucanus cervus; pasăre, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascuțit, cu vîrf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a îndrepta); bourie, s. f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascuțit, cu vîrf). Trebuie adăugat probabil aici bur, care apare numai în expresia destul de rară, bou bur „bou bălan”. După Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi și una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buăr, boor › bor. Această reducere, care ar fi normală (cf. nour › nor), s-a oprit probabil întrucît cuvîntul a ieșit mai mult sau mai puțin din uz, o dată dispărut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; după Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datorează influenței lui r).

NEFELOMANȚIE s.f. (Liv.) Pretinsă artă de a ghici prin observarea norilor. [Gen. -iei. / < fr. néphélomancie].

NEFOSCOP s.n. Instrument cu care se determină viteza și direcția de deplasare a norilor. [Pl. -scoape. / < fr. néphoscope, cf. gr. nephele – nor, skopein – a examina].

NIMBOSTRATUS s.m. Formație de nori dispuși într-un strat neîntrerupt, cenușiu-închiși la culoare, care aduc ploaie sau ninsoare de lungă durată. [< fr. nimbo-stratus].

scutureală, scutureli, s.f. (reg.) 1. (în sintagmă) scutureală de nori = ploaie de vară ușoară și de scurtă durată; scuturătură. 2. ștergere a prafului de pe obiectele din casă; curățenie, dereticare, dereticat, scuturare, scuturat. 3. scuturare a pomilor fructiferi, scuturiș; fructe scuturate de vânt sau recoltate prin scuturare.

seninime s.f. (înv.) senin; timp frumos, fără nori; claritate, limpezime, senineală, senineață.

ceață (cețuri), s. f. – 1. (Înv.) Nor, negură, albeață care întunecă vederea. – 2. Negură, pîclă. – 3. Praf care acoperă unele fructe proaspete. Lat. vulgar. *caecia „albeață a ochiului” de la caecus „orb” (Pușcariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Pușcariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevăzută încă de autorii Lexiconului de la Buda, se bazează după Crețu 313 pe un der. *caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad „fum”, opinie acceptată de Weigand, BA, III, 108 (< bg. čadica), în ciuda probabilității sale reduse. – Der. cețos, adj. (cu ceață); cețoșa (var. încețoșa, cețui), vb. (a se lăsa ceață; a (se) împăienjeni vederea).

șercan, șercani, s.m. și șercane, s.n. (reg.) 1. (s.m.) balaur, șarpe fantastic ce ar purta norii și ar aduce grindina. 2. (s.n.) vânt puternic. 3. (s.n.) zmeu de hârtie.

șiriță, șirițe, s.f. (reg.) 1. hotar între două proprietăți. 2. șir de nori subțiri. 3. plantă care crește în lanurile de cereale.

șolomar, șolomari, s.m. (reg.) 1. vrăjitor despre care se crede că ar stăpânii norii; șolomăț. 2. (în sintagmă) șolomariul ploii = salamandră.

șolomăț, șolomăți, s.m. (reg.) șolomar (v.), vrăjitor al norilor.

coamă (coame), s. f. – 1. Păr lung crescut pe grumazul sau spinarea unor animale. – 2. Păr lung, plete. – 3. Creastă, culme. – 4. Creastă (de acoperiș). Mr., megl. coamă, istr. comę. Lat. cŏma (Pușcariu 305; Candrea-Dens., 377; REW 2071; DAR); cf. it. chioma, prov. v. sp., port. coma. – Der. comat (var. încomat), adj. (cu coamă, pletos); comos, adj. (pletos). Matei Caragiale pare să fi fost primul care a folosit vb. a încoma „a încununa cu plete” (nori ce trec încomînd cerul), construit pe baza adj. anterior; comar, s. n. (partea dinspre ceafă a apărătorii de jug).

STRATUS s.m. Formație de nori care se găsesc la mică altitudine, compuși dintr-un strat uniform, asemănător ceții. [< fr. stratus, cf. lat. stratus – strat].

anorganic (a-nor- / an-or-) adj. m., pl. anorganici; f. anorganică, pl. anorganice

anorhidie (a-nor- / an-or-) s. f., art. anorhidia, g.-d. anorhidii, art. anorhidiei

curcubeu (curcubeie), s. n. – 1. Fenomen optic datorat refracției, cu aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. – 2. Iris, spectru solar. – 3. Plantă (Cynodon dactylon). – 4. Plantă (Lychnis coronaria). – Var. curcubeu (s. m.), curcubei, curcubel, curcubău. Mr. curcubeai, megl. (curcu)bei. Pare a fi reprezentant al lat. *cucuvius „încovoiat”, cuvînt care apare în forma sa m., cucurvior, la San Jerónimo (cf. Corominas, I, 900). Este vorba de o reduplicare expresivă de la curvus, ca în cucurbae „coardă de alfă” › ven. curcuma și de aici ngr. ϰουρϰούμα; cf. și cucurbita, cucullus. Posibila legătură cu curvus sau concurvare a fost semnalată încă de Lexiconul de la Buda; Cipariu, Gram., 132; Laurian; Cihac, I, 65; Philippide, Principii, 140; Densusianu, Hlr., 104; Tiktin; și combătută de Pușcariu 458. Celelalte explicații par mai puțin convingătoare. Plecînd de la imaginea, curentă în mentalitatea populară, care interpretează curcubeul ca un mijloc de a absorbi apa rîurilor pentru a o condensa în nori (Jura arc-boit, retor. arcobevondo, campan. arcovévere; cf. Rohlfs, Quellen, 12), s-a încercat să se explice ultima parte a cuvîntului prin lat. bĭbĕre. Giuglea, RF, II, 49, pleacă de la un lat. *arcus › combibulus (cf. REW 2037a), care cu greu ar fi ajuns la rezultatul rom. (*arcus combibu- › *arcurcubeu › *acurcubeu). Pușcariu, Dacor., VI, 315-7 și DAR, preferă să plece de la circus bĭbit, asimilat la *curcus bĭbit, care „corespunde exact” lui curcubeu; afirmație surprinzătoare, dacă se are în vedere că bĭbit a dat în rom. be › bea și că, devenind intervocalic acest b trebuia să se piardă; fără a mai vorbi de cît de puțin normală este această compunere în rom. După Roesler 39, din per. kalkum; Bogrea, Dacor., IV, 805, se gîndea la o posibilă legătură cu cucură. Scriban se gîndește la cocobelci, var. de la culbec, sau cubelc „melc”. Din rom. provine rut. korkobeč (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Etym. Wb., 130; Berneker 571; Candrea, Elemente, 407).

ACROMANȚIE s. f. pretinsă artă de a ghici viitorul după conformația norilor. (< acro- + -manție)

ALTOCUMULUS s. m. formație de nori dispuși în grupuri sau șiruri, de culoare cenușie, la altitudine de 6000 m. (< fr. altocumulus)

ALTOSTRATUS s. m. formație de nori pentru timpul închis, la o altitudine medie de 3000-4000 m, în forma unui strat uniform, de culoare cenușie sau albăstruie. (< fr. altostratus)

BUILDING [BIL-DING] s. n. clădire modernă, cu un mare număr de etaje; zgârie-nori. (< engl. building)

CEILOMETRU s. n. instrument pentru determinarea plafonului norilor. (< germ. Ceilometer)

CELOMETRU s. n. instrument compus dintr-o lunetă și un înclinometru, cu care se determină înălțimea norilor. (< fr. coelomètre)

CIROCUMULUS s. m. formație de nori de mare altitudine, formați din cristale de gheață și dispuși în sfere mici, albe. (< fr. cirrocumulus)

CIROSTRATUS s. m. formație de nori de mare altitudine, din cristale de gheață, care au forma unui voal alburiu. (< fr. cirrostratus)

CIRUS s. m. formație de nori de culoare albă strălucitoare, formați din particule de gheață, care plutesc izolați la mare înălțime. (< fr. cirrus, lat. cirrus, fir)

CUMULIFORM, -Ă adj. (despre nori) de tip cumulus. (< fr. cumuliforme)

CUMULONIMBUS s. m. formație de nori de culoare albă la vârf și cenușie la bază, care (între 50 m și 6 km) produc precipitații abundente sub formă de averse. (< fr. cumulonimbus)

CUMULUS s. m. formație de nori groși de culoare albă, cu aspect de ghemotoace de vată izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care vara prevestesc timpul frumos. (< fr., lat. cumulus)

FLOCUL s. n. fiecare dintre regiunile discului solar care apar pe fotografii sub formă de nori strălucitori. (< engl. flocule, lat. flocculus)

FRACTONIMBUS s. m. fâșie de nori negri pe fondul clar al unui nimbostratus la atitudine mică. (< fr. fractonimbus)

FRACTOSTRATUS s. m. fâșie de nori dintr-un stratus rupt de vânt. (< fr. fractostratus)

GLORIA s. f. 1. (met.) aureolă colorată în culorile spectrului solar, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. 2. (muz.) partea a doua a unei mise cu caracter de imn. (< it., lat. gloria)

HIADĂ s. f. divinitate, nimfă a norilor încărcați de ploaie. (< Hyades, constelația Taurului)

LUCULĂ s. f. granulație strălucitoare, ovală, pe suprafața fotosferei, formată din nori. (< lat. lucula)

MUTONAT, -Ă adj. 1. (despre cer) acoperit cu nori mici, albi și floconoși. 2. (despre roci) în formă de mamelon care poartă urme ale șlefuirii de către ghețari. (< fr. moutonné)

NEBULE s. f. pl. (arhit.) element decorativ constând dintr-o bandă ondulată care sugerează o fâșie de nori. (< fr. nébules)

NEBULOZITATE s. f. 1. faptul de a avea aspectul unei nebuloase; stare a cerului acoperit cu nori. 2. gradul de înnorare a cerului. 3. (fig.) lipsă de claritate, obscuritate, confuzie. (< fr. nébulosité, lat. nebulositas)

NEFEL(O)-/NEFO-, -NEFĂ elem. „nor, nebulozitate”, „emulsie”. (< fr. néphél/o/-, népho-, -nèphe, cf. gr. nephele, nephos)