ALANI s. m. pl. Triburi de origine sarmată, care locuiau în secolele al II-lea și I î. Hr. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în secolul al V-lea, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa. – Din lat. alani.

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

AMBLISTOMA s. f. Gen de amfibieni cu corpul lung de 15 – 25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândiți în America de Nord (Amblystoma). – Din fr. amblystome.^[1]

ARAB, -Ă, arabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține arabilor (1) sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arăbesc. ◊ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.

ARAB¹ ~ă (~i, ~e) Care aparține țărilor semitice din Orientul Apropiat și din Africa de Nord sau populației acestora. /<fr. arabe, lat. arabus

ARAB² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din Africa de Nord sau este originară din aceste țări. /<fr. Arabe, lat. arabus

ARBIU s. 1. vargă, vergea. (Cu ~l se curăța odinioară țeava puștii.) 2. (reg.) climpuș, (prin nordul Transilv.) puștoc. (~ la pușcoci.)

ARCTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de Arctica sau de Polul Nord; propriu Arcticii sau Polului Nord; boreal. Faună ~că. 2) Care se află în regiunea Arcticii sau Polului Nord; de la Polul Nord. [Sil. arc-tic] /<fr. arctique, lat. arcticus

ARCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus.

ARPAGIC s. (BOT.) 1. (Allium schoenoprasum) (reg.) pur, (prin Transilv.) chișărău. 2. ceapă de sămânță, (Olt. și Munt.) orceag, (Transilv.) parpangică, (prin Ban.) puiac, (prin nord-vestul Olt.) puiț.

AUL ~e n. Sat la unele popoare din Asia Mijlocie și Caucazul de Nord. /<rus. aul

BAC s. pod mișcător, pod plutitor, pod umblător, (reg.) brod, brudină, (nordul Mold. și prin Bucov.) parom.

BALTISTICĂ s.f. Știință care studiază limbile și literaturile baltice. [< (Marea) Baltică, mare continentală din nordul Europei + -istică]

BANJO ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, având cutia de rezonanță din piele, un gât lung și 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo

BASE-BALL [pr.: beizbol] n. Joc sportiv nord-american, practicat între două echipe de câte nouă persoane (jucători), foarte asemănător cu oina. /Cuv. engl.

BASE-BALL s. n. Joc sportiv nord-american, practicat între două echipe de câte nouă jucători cu o minge ca cea de oină, care se lansează cu un bătător spre terenul echipei adverse, de unde poate fi trimisă înapoi tot prin lovire cu bătătorul. [Pr.: beiz-bol] – Cuv. engl.

BASTARD adj., s. 1. adj. natural, nelegitim, (reg.) sărman, (prin Transilv. și Maram.) bitang. (Copil ~.) 2. s. copil din flori, (reg.) fochiu, urzicar, copil de gard, (prin Transilv. și Maram.) bitang, (prin Maram.) mărăndău, (Transilv., Maram., Bucov. și nordul Mold.) șpur, (înv.) copil. (Un copil legitim și un ~.) 3. s. (BIOL.) corcitură, metis, (reg.) corci. (~ul este planta ori animalul rezultate din încrucișarea a două specii deosebite.) 4. adj. (TIPOGR.) batard. (Scriere ~.)

BASTARDĂ s. (Bucov., nordul Mold. și Transilv.) șpuroaică.

BEDUIN, -Ă, beduini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Arab nomad din Peninsula Arabia și din Africa de nord. 2. Adj. Care aparține beduinilor (1), privitor la beduini. – Din fr. bédouin.

BEDUIN² ~i m. Persoană care face parte dintr-o populație arabă nomadă din Peninsula Arabă și din nordul Africii; arab nomad. [Sil. -du-i] /<fr. bédouin

BEDUIN¹ ~ă (~i, ~e) Care aparține unei populații arabe nomade din Peninsula Arabă și din nordul Africii. [Sil. -du-i-] /<fr. bédouin

BERBER, -Ă, berberi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație hamito-semitică din nordul Africii; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține berberilor (1), privitor la berberi. – Din fr. berbère.

BIDINEA s. (reg.) perie, (prin Transilv.) mătură, (Transilv.) meseleu, (prin Munt.) premetea, (sudul Transilv. și nordul Olt.) spoitor.

BOOGIE-WOOGIE s. n. Dans de origine nord-americană, asemănător cu blues-ul; melodie după care se dansează acest dans. [Pr.: bughi-ughi] – Cuv. engl.

BOR s. margine, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streașină, tichie, (Ban. și nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. și Bucov.) pânză, (prin Transilv.) văcălie. (~ al pălăriei.)

BORA n. invar. Vânt puternic, uscat și rece, care bate pe coastele nord-estice ale mărilor Adriatică și Neagră. /<it., fr. bora

BORA s. m. invar. Vânt puternic, uscat și rece, care bate iarna dinspre munte spre mare, mai ales pe coastele de nord-est ale Mării Adriatice și ale Mării Negre. – Din it., fr. bora.

BOREAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de polul nord; propriu polului nord; nordic; arctic. * Auroră ~ă fenomen luminos care se produce în ionosferă deasupra regiunilor polare. [Sil. -re-al] /<fr. boréal, lat. borealis

BULGAR, -Ă, bulgari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. pl. Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei; bulgăresc. ◊ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.

BUSOLĂ ~e f. 1) Instrument de orientare, constând dintr-un cadran și un ac magnetic mobil, care indică direcția nord; compas. * A-și pierde ~a a) a-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci; a se buimăci; a se năuci; b) a pierde simțul măsurii; a-și ieși cu totul din fire. 2) fig. Principiu călăuzitor (în viață sau într-un domeniu de activitate). /<fr. boussole

BUSOLĂ s. compas. (~ indică direcția nord-sud.)

BUSOLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se așază pe direcția nord-sud. ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci, a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Din fr. boussole.

CAID² ~zi m. (în trecut, în statele musulmane ale Africii de Nord) Guvernator al unei provincii sau al unui oraș care deținea și funcțiile de judecător și de șef al poliției. [Sil. -ca-id] /<fr. caïde

CAID², caizi, s. m. Titlu purtat altădată de guvernatorul unei provincii sau al unui oraș din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea și funcții judecătorești; persoană care purta acest titlu. – Din fr. caïd.

CAIS s. (BOT.; Armeniaca vulgaris) (prin Transilv.) măgdălan, tenghere, (prin nordul Transilv.) tinghirel.

CASTRA vb. a jugăni, a scopi, a steriliza, (livr.) a emascula, (rar) a scapeți, (pop.) a întoarce, a stârpi, (reg.) a bate, a curăți, a herelui, (Transilv. și nordul Olt.) a suci. (A ~ un animal mascul.)

CASTRARE s. jugănire, jugănit, scopire, scopit, sterilizare, (livr.) emasculație, evirație, (pop.) întoarcere, stârpire, (reg.) batere, curățire, hereluire, (Transilv. și nordul Olt.) sucire. (~ a unui armăsar.)

CATALPĂ, catalpe, s. f. Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt până la 15 m, cu frunze mari, ovale și cu flori albe (Catalpa bignonioides). – Din fr. catalpa.

CĂMILĂ, cămile, s. f. 1. Mamifer rumegător mare din Africa de Nord și din Asia, cu una (dromader) sau cu două cocoașe pe spate, folosit la cărat poveri (Camelus bactrianus). 2. (Mar.) Ponton din lemn pentru ridicarea navelor scufundate. – Din sl. kamilĩ (< gr.).

CÂNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).

CEAPĂ s. (BOT.) 1. ceapă de sămânță = arpagic, (Olt. și Munt.) orceag, (Transilv.) parpangică, (prin Ban.) puiac, (prin nord-vestul Olt.) puiț. 2. v. bulb. 3. ceapa-ciorii = a) (Allium vineale) (reg.) pur; b) (Muscari comosum) (reg.) zambilă, floarea-viorelei; c) (Gagea pratensis) (reg.) scânteiuță; ceapă-ciorească (Allium fistulosum) = (reg.) cepșoare (pl.), ceapă-lungă; ceapă-de-mare (Scilla maritima) = (reg.) ceapa-câinelui.

CEARȘAF s. (rar) pânză, (Transilv. și Ban.) lepedeu, (prin Olt. și Ban.) pânzaică, (Mold., Bucov. și nordul Munt.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de pat.)

CERC, cercuri, s. n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură. ◊ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade și 33 de minute la nord sau la sud de el. Cerc diurn = cerc descris de aștri în mișcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mișcare în formă de cerc (I 1). ◊ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greșeală de logică constând în faptul de a defini sau de a demonstra un lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului lucru. 3. Linie în formă de arc. 4. Fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoștințe, de atribuții, de ocupații etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subțire de metal sau de lemn care înconjură un butoi cu doage pentru strângerea și consolidarea acestora. 2. Bandă subțire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Șină de fir fixată în jurul roților de lemn ale vehiculelor, pentru a consolida obezile și pentru a servi ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un bețișor. 5. (Înv.) Diademă. III. Disc gradat, întrebuințat la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni legați între ei prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni legați între ei prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop științific, artistic sau instructiv-educativ. ◊ Cercuri muncitorești = organizații politice muncitorești apărute la noi la sfârșitul secolului trecut. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu sensuri neologice după fr. cercle).

CHEFUI vb. a benchetui, a petrece, a prăznui, (înv. și pop.) a (se) ospăta, (Mold. și Bucov.) a mesi, (prin nordul Transilv. și prin Maram.) a mulătui. (Au ~ toată noaptea.)

CHINEZESC ~ească (~ești) Care ține de China; propriu Chinei. ◊ Zid ~ a) zid construit în antichitate la hotarele de nord ale Chinei pentru a o apăra de invazii; b) factor care împiedică realizarea unei acțiuni. /chinez + suf. ~esc

CICATRICE s. (MED.) semn, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas o ~ de la plagă.)

CIMERIENI s. m. pl. Populație de origine tracă, migrată în antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-eni] – Din fr. Cimmériens.

CIOBAN s. oier, păstor, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu o turmă de oi.)

CISALPIN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin.

COD¹ s. m. Pește marin din nordul Oceanului Atlantic, cu trei aripioare dorsale (Gadus morrhua). – Din engl. cod.

COMANȘI s. m. pl. Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. – Din fr. Commanci.

COSTOBOCI s. m. pl. Populație traco-dacică din nord-estul Daciei, menționată documentar în sec. I-II p. Cr. – Din lat. Costoboci.

CRIVĂȚ s. v. miazănoapte, nord.

CRIVĂȚ, s. n. Vânt puternic și rece care suflă iarna în Moldova și în Câmpia Dunării dinspre nord-est, aducând scăderi mari de temperatură; acvilon. ♦ (Înv. și reg.) Nord. – Din bg. krivec.

CURĂTURĂ s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărână, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. și Transilv.) târșeală.

DACOROMÂN, -Ă, dacoromâni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit și mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. 2. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. – Dac + român.

DAKOTAS subst. Populație amerindiană din America de Nord, care locuia în bazinul fluviului Missouri și în prerii până aproape de Munții Stâncoși. – Cuv. fr.

DECLINAȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ◊ Declinație magnetică = unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinațiune s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.

DEZVIRGINA vb. a deflora, (pop.) a desfeciori, a desfeti, (prin nord-estul Olt.) a schilodi, (înv.) a strica.

EXARH, exarhi, s. m. 1. Comandant al unei unități de cavalerie în armata romană. ♦ Guvernator bizantin din Italia și din Africa de nord. 2. (În biserica ortodoxă, în trecut) Demnitate bisericească, superioară aceleia de mitropolit și inferioară aceleia de patriarh, care se conferea, prin delegație, de către patriarhia din Constantinopol; persoană care deținea această demnitate. 3. Organ de inspecție și de control al mănăstirilor dintr-o eparhie; arhiereu din acest organ. [Pr.: eg-zarh] – Din ngr. íxarhos.

FELAH, felahi, s. m. Țăran stabil din țările arabe ale Orientului Apropiat și din nordul Africii. – Din fr. fellah.

FINO-UGRIC, -Ă, fino-ugrici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limbă fino-ugrică = (la pl.) familie de limbi din nordul și din centrul Europei și din nordul Asiei, din care fac parte finlandeza, maghiara etc.; (și la sg.) limbă aparținând acestei familii. 2. Care aparține limbilor fino-ugrice, privitor la aceste limbi. Studii fino-ugrice. – După fr. finno-ougrien, germ. finnisch-ugrisch.

FLECĂRI vb. a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăifăsui, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tândăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bârfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dârdâi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (A ~ toată ziua.)

FLORICELE s. pl. (pop.) cocoșei (pl.), cocoși (pl.), (prin nord-vestul Olt. și sudul Transilv.) puiculiță. (Mănâncă ~.)

FOTĂ s. catrință, (înv. și pop.) peștiman, (pop.) pestelcă, (reg.) zăvelcă, (Transilv. și Maram.) pânzătură, (prin nordul Mold.) pristoare, (Transilv. și Maram.) zadie. (~ este o piesă din portul popular femeiesc.)

FRIULANĂ s. f. Ramură a limbii retoromane vorbită în nord-estul Italiei. ◊ (Adjectival) Limba friulană. [Pr.: fri-u-] – Din fr. frioulan.

FUGI interj. pleacă!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!

GATER s. joagăr, (reg.) moară, (Maram. și nordul Transilv.) spată. (Lemne tăiate la ~.)

GĂLEATĂ s. 1. căldare, (Bucov. și prin nordul Mold.) șaflic, (Olt., Ban. și Transilv.) vadră. (Bea apă din ~.) 2. v. ciutură. (Cu ~ se scoate apa din fântână.)

GERMAN, -Ă, germani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generală dată unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul și nordul Europei; (și la sg.) persoană aparținând unuia dintre aceste popoare. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemțesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germană. – Din lat. Germanus.

GERMANIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

GIROSCOPIC, -Ă, giroscopici, -ce, adj. Care aparține giroscopului, privitor la giroscop. ◊ Compas giroscopic = aparat care indică unui avion direcția în grade, unei nave nordul geografic etc. – Din fr. gyroscopique.

GRIZZLY s. m. Rasă de urs brun, de talie mare, agresiv, care trăiește în America de Nord (Ursus arctos horribilis). – Cuv. engl.

HAMITIC, -Ă, hamitici, -ce, adj. Care aparține vechilor hamiți. ◊ Limbi hamitice = grup de limbi vorbite în nordul și estul Africii. – Din fr. hamitique.

HAMIȚI s. m. pl. Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice. – Din fr. Chamites.

HELVEȚI s. m. pl. Trib celtic, care trăia în antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

HICORI, hicori, s. m. Arbore din America de Nord, asemănător cu nucul, din al cărui lemn, greu, foarte tare și flexibil, se fac diverse obiecte, mai ales schiuri (Carya ovata). – Din fr. hickory.

HIPERBOREU, -EE, hiperborei, -ee, adj., s. m. și f. (Persoană) din regiunea extremului nordic; p. gener. (persoană) de la nord; hiperborean. – Din fr. hyperborée.

HUȚAN, -Ă, huțani, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Huțănesc. ◊ Cal huțan = cal de munte foarte rezistent, răspândit în nordul Moldovei. 2. S. m. și f. Huțul. – Huț[ul] + suf. -an.

ILUMINISM s. n. 1. Mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase; luminism². 2. Concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate. – Din fr. illuminisme.

IROCHEZ, -Ă, irochezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte sau este originară dintr-o uniune de triburi indiene din nordul S.U.A. și din Canada. 2. Adj. Care aparține irochezilor (1), privitor la irochezi. – Din fr. iroquois.

ÎNCORPORA vb. I. 1. v. îngloba. 2. v. absorbi. 3. v. anexa. II. (MIL.) a înrola, a recruta, (înv. și pop.) a scrie, (Transilv.) a cătăni, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a șorozi, (înv., prin Transilv. și Ban.) a asenta. (Au fost ~ la infanterie.)^[1]

ÎNROLA vb. 1. (MIL.) a încorpora, a recruta, (înv. și pop.) a scrie, (Transilv.) a cătăni, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a șorozi, (înv., prin Transilv. și Bucov.) a asenta. (I-a ~ la infanterie.) 2. (MIL.) a intra, a merge. (Se ~ în armată.) 3. v. înregimenta.

ÎNTOCMAI adv. 1. v. ad litteram. 2. absolut, aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, leit (înv. și pop.) așijderea, (Mold. și Bucov.) liștai, (prin Bucov.) prici, (Transilv.) tistaș, (prin nord-estul Olt.) tixlim, (înv.) atocma, tij, tocmai. (Este ~ ca tată-său.) 3. v. drept. 4. v. exact. 5. v. chiar.

JACQUERIE s. f. Răscoală țărănească antifeudală care a avut loc în provinciile din nordul și nord-vestul Franței la jumătatea sec. XIV. [Pr.: jacherie] – Cuv. fr.

JAZ, (2) jazuri, s. n. 1. Muzică ușoară (de dans), adesea cu caracter de improvizație, provenită din împletirea elementelor folclorice nord-americane (muzica populară a negrilor) cu muzica popoarelor europene, caracterizată printr-un ritm vioi, sincopat. 2. Orchestră formată de obicei din instrumente de suflat și de percuție care execută această muzică; jazband. [scris și: jazz] – Din fr., engl. jazz.

JIAN, -Ă, jieni, -e, subst. 1. S. m. și f. Locuitor din regiunea Jiului. 2. S. f. art. Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei; melodie după care se execută acest dans; jieneasca, jianca. [Pr.: ji-an] – Jiu (n. pr.) + suf. -an.

JUMĂRI s. pl. 1. (reg.) scrijele (pl.). (~ din slănină.) 2. omletă, (reg.) papară, prajilă, (nordul Mold., Bucov. și nordul Transilv.) papă, (Transilv. și Ban.) păpăradă, ratotă, (Mold. și Bucov.) scrob, (înv., în Transilv.) sfungată. (~ de ouă.)

KARNAC s. n. Calitate de bumbac egiptean. (cf. fr. karnac < n. pr. Karnak = oraș în sudul Egiptului, pe Nil, la nord de Luxor)

LADIN², -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor² (1), privitor la ladini² ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini² (1); retoromană. – Din it. ladino.

LĂCOMI vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgârci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. a jindui, a râvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)

LIGURI s. m. pl. Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani. – Din fr. Ligures, it. ligure.

LIVADĂ s. pomet, (înv. și reg.) sad, (reg.) ogradă, pomăret, pomărie, pomăriște, pomărit, (Maram., Transilv., Ban. și nordul Mold.) rât. (O ~ de pruni.)

LONGOBARD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

LUNCĂ s. 1. (prin Bucov. și Mold.) prelucă, (Maram., Transilv., Ban. și nordul Mold.) rât. (~ unui râu.) 2. zăvoi. (~ de sălcii.)

LUSTRUI vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. v. șlefui. 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)

MAGOT, magoți, s. m. Maimuță mare, fără coadă, care trăiește în nordul Africii și în regiunea Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.

MARABU s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabut s. m.] – Din fr. marabout.

MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația băștinașă care locuia în antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor, privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

MĂCELAR s. (pop.) casap, (nordul Mold. și Bucov.) misar, (Transilv., Maram. și Ban.) misarăș, (înv.) chesăgiu, meserciu.

MĂMĂLIGĂ s. (Transilv., Ban., Bucov. și nordul Mold.) coleașă, (Ban. și Transilv.) mandră, (Maram., nordul Transilv. și Ban.) tocană, (înv.) mălată, polentă. (~ cu brânză.)

MĂTĂSAR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

MIAZĂNOAPTE s. v. nord.

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.

MIAZĂZI s. f. Punct cardinal opus nordului; sud; amiază; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) sud. – Lat. mediam diem.

MOCASIN, mocasini, s. m. Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. ♦ Încălțăminte foarte suplă și comodă, cu talpă plată, fără șireturi. – Din fr. mocassin.

MOHICAN, mohicani, s. m. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din fr. Mohican.

NARVAL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa doi metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

Nord ≠ sud

NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția stelei polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

NORD s. (GEOGR.) miazănoapte, (livr.) septentrion, (înv. și reg.) crivăț, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)

nord s. n., simb. N

nord-american s. m., adj. m. american

NORD-AMERICAN, -Ă, nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau populației ei, privitor la America de Nord sau la populația ei; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor; originar din aceste ținuturi. – Nord + american. Cf. fr. nord-américain, germ. nord-amerikanisch.

nord-americancă s. f. americancă

NORD-APUSEAN adj. v. nord-vestic.

NORD-COREEAN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni sau la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen.

nord-coreean s. m., adj. m. coreean

nord-dunărean adj. m. dunărean

NORD-DUNĂREAN, -EANĂ, nord-dunăreni, -e, adj. Care aparține teritoriilor situate în nordul Dunării sau popoarelor de acolo, privitor la aceste teritorii sau la popoarele lor; originar din nordul Dunării. – Nord + dunărean.

NORD-EST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est.

nord-est s. n., simb. N-E

NORD-EST s. (GEOGR.) (înv.) nord-ost.

NORD-ESTIC adj. (GEOGR.) (înv.) nord-ostic.

NORD-ESTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic.

nord-estic adj. m. estic

NORDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico.

NORD-OST s. v. nord-est.

NORD-OSTIC adj. v. nord-estic.

NORD-OVEST s. v. nord-vest.

NORD-VEST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest.

NORD-VEST s. (GEOGR.) (înv.) nord-ovest.

nord-vest s. n., simb. N-V

nord-vestic adj. m. vestic

NORD-VESTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic.

NORD-VESTIC adj. (GEOGR.) (înv.) nord-apusean.

NORD-VIETNAMEZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparținea nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi sau la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

nord-vietnamez s. m., adj. m. vietnamez

OMLETĂ s. jumări (pl.), (reg.) papară, prajilă, (nordul Mold., Bucov. și nordul Transilv.) papă, (Transilv. și Ban.) păpăradă, ratotă, (Mold. și Bucov.) scrob, (înv., în Transilv.) sfungată. (~ de ouă.)

OPOSUM, oposumi, s. m. Gen de mamifere marsupiale care trăiește în America de Nord, de mărimea unei pisici, a cărui blană cenușie este foarte căutată (Didelphys); animal care face parte din acest gen. ♦ Blana prelucrată a acestui animal. – Din fr. opossum, germ. Opossum.

PAPUC s. 1. (reg.) sandală, (Transilv., Maram. și Bucov.) pantof, (Mold. și Bucov.) scarpă, (Ban. și nordul Olt.) șlap, (Ban. și Transilv.) șlarf, (înv.) babuși (pl.). (~i de casă.) 2. (TEHN.) sabot. (~ la un pilon.) 3. (BOT.; Cypripedium calceolus) blabornic. 4. (BOT.) papucul-doamnei (Impatiens roylei) = (reg.) papucaș, pantofii-doamnei.

PERCHEZIȚIONA vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.

PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: pieile-roșii = nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

PLEACĂ interj. 1. v. marș! 2. v. afară! 3. fugi!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!

POLAR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli¹ ai Pământului, de la poli¹, caracteristic polilor¹; din regiunea sau din zona polilor¹. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii¹ unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.

Polul Nord s. m. + s. n.

POPULA vb. 1. (înv.) a împopora, a popora. (A ~ un teritoriu.) 2. a locui. (Tribul ~ cândva nordul țării.)

PRERIE, prerii, s. f. Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie.

PROSCOMIDIE, proscomidii, s. f. 1. Parte din slujba liturghiei în care preotul pregătește și sfințește pâinea și vinul pentru împărtășanie. 2. Masă sau firidă în peretele de nord al altarului, unde se săvârșește proscomidia (1). [Acc. și: proscomidie] – Din sl. proskomidija.

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

RECRUTA vb. 1. (MIL.) a încorpora, a înrola, (înv. și pop.) a scrie, (Transilv.) a cătăni, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a șorozi, (înv., prin Transilv. și Bucov.) a asenta. (Au fost ~ la infanterie.) 2. v. racola.

RETOROMAN, -Ă, retoromani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care trăiește în sud-estul Elveției, în nord-estul Italiei și în unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține retoromanilor (1), privitor la retoromani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de retoromani (1), prezentând mari deosebiri dialectale; ladină. – Din fr. rhéto-roman.

SAMOED, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyède. corectat(ă)

SCĂPĂTAT s. v. amurg, apus, asfințire, asfințit, înserare, miazănoapte, nord, seară, vest.

SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană care a trăit, timp de mai multe secole înainte de Cristos, în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

SCOȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

SEFARZI s. m. pl. Evrei de rit spaniol emigrați din Spania în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. – După fr. Sefardini.

SEMIT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

SEMN s. 1. indicator, jalon, reper. (Ca ~ este un stâlp de piatră.) 2. (reg.) zăloagă. (~ de carte.) 3. marcă. (~ distinctiv aplicat pe un obiect.) 4. semn grafic = caracter. (Un scris cu tot felul de ~.) 5. (LINGV.) semn de punctuație = semn ortografic; semnele citării v. ghilimele; semn ortografic = semn de punctuație; semnul exclamației v. semnul exclamării; semnul exclamării = semnul exclamației, (rar) punct al mirării, punct de exclamație; semnul întrebării = (înv.) punct de întrebare, semn întrebător, semn răspunzător. 6. semn zodiacal = zodiac, zodie. 7. constelație, zodie. (Cele 12 ~ ale zodiacului.) 8. țintă, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 9. (MED.) cicatrice, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas un ~ de la plagă.) 10. urmă. (N-a lăsat nici un ~ al trecerii sale pe aici.) 11. însemn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 12. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 13. amintire. (Îi cere un ~ spre a nu-l uita.) 14. semnal. (La ~ul convenit, a apărut.) 15. manifestare, simptom. (Are ~e de nebunie.) 16. piază, prevestire, (livr.) augur. (~ bun sau rău.) 17. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, notă, particularitate, proprietate, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (Câteva ~ esențiale ale acestui fenomen.)

SEPTENTRION s. n. (Livr.) Nord, miazănoapte. [Pr.: -tri-on] – Din fr. septentrion.^[1]

SEPTENTRION s. v. miazănoapte, nord.

SEVER s. v. miazănoapte, nord.

SIMUN s. n. Vânt puternic, fierbinte și uscat, care bate în Sahara și în Arabia, de la sud la nord. – Din fr. simoun.

SPAHIU², spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

SUD s. n. 1. Punct cardinal opus nordului, aflat în direcția în care se îndreaptă Soarele la amiază în emisfera nordică; miazăzi, amiază. ◊ Loc. adj. De sud = sudic. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc., așezată spre sud (1). ♦ Popoare, populații care locuiesc în sud (2). – Din fr. sud.

Sud ≠ miazănoapte, nord,

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care aparține acestor clase. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). ♦ (În loc. adj.) Sus-pus = care este într-o situație socială înaltă. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. ◊ Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică-te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 4. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) În cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ♦ Sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte. Sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 5. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Expr. Sus și tare = a) ferm, categoric, energic; b) în auzul tuturor, în gura mare. 6. (În mistica creștină) În cer, în rai. ◊ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

ȘACAL, șacali, s. m. 1. Mamifer carnivor sălbatic asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă și cu botul ascuțit, care trăiește în nordul Africii, în sudul Asiei și în sudul Europei și se hrănește cu animale mici și cu hoituri (Canis aureus). 2. Epitet pentru o persoană rapace, hrăpăreață, josnică. – Din fr. chacal.

ȘAMANISM s. n. Religie animistă, primitivă, care are la bază credința că slujitorii cultului pot influența spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri și prin formule magice, practicată de unele populații din nordul și centrul Asiei, de diverse triburi de eschimoși și de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia și din Africa. – Din fr. chamanisme.

ȘARPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șerpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

ȘERPAȘ, șerpași, s. m. Persoană aparținând unor triburi din Nepal, nordul Indiei etc., care însoțește expedițiile din Himalaia și care cară poverile. – Din fr., engl. sherpa.

TAIFUN, taifunuri, s. n. Vânt foarte puternic, cu furtună și cu vârtejuri, care ia naștere în partea de apus a Oceanului Pacific și se manifestă mai ales în estul Asiei și în estul Americii de Nord; ciclon tropical. – Din germ. Taifun. Cf. rus. taifun.

TAIGA, taigale, s. f. Pădure formată în special din conifere, care acoperă o regiune mlăștinoasă întinsă din Siberia și din partea europeană a Rusiei; p. ext. nume dat subzonei pădurilor de conifere din nordul zonei temperate a emisferei boreale. – Din rus. taiga. Cf. fr. taïga.

TALPĂ s. 1. (ANAT.) plantă, (prin Transilv.) tablă. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) tălpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. și Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) tălpig, (rar) patină (pop.) fălcea, (reg.) tălpeț, (Olt. și Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roată.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 6. v. butuc. 7. (TEHN.) călcător, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagăr.) 9. v. plaz. 10. v. grindei. 11. (BOT.) talpa-gâștei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucătoare, cătușniță, cervană, somnișor, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, coada-leului, creasta-cocoșului, iarba-cășunăturii, iarbă-de-dat, iarbă-flocoasă, laba-lupului; talpa-lupului (Cheiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Mării; talpa-ursului = a) (Acanthus longifolius) (reg.) matrună, pălămidă, brânca-ursului; b) (Heracleum palmatum) plăcinta-porcului.

TAURISCI s. m. pl. Numele unor triburi celtice dintre care unul, așezat în nord-vestul Daciei, s-a integrat ulterior în masa populației romanizate. – Din lat. taurisci, gr. tauríscos.

TIV s. 1. tivitură, (pop.) refec, (înv. și reg.) tiveală, (reg.) refecătură, roit, tighel, (prin nordul Mold. și nordul Transilv.) rubăț, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lungă.) 2. paspoal, tivitură. (Jachetă cu ~ de catifea.)

TIVI vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a știpui. (A ~ o rochie.)

TIVITURĂ s. 1. tiv, (pop.) refec, (înv. și reg.) tiveală, (reg.) refecătură, roit, tighel, (prin nordul Mold. și nordul Transilv.) rubăț, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lungă.) 2. paspoal, tiv. (Jachetă cu ~ de catifea.)

TRANSHUMANȚĂ, transhumanțe, s. f. Migrație periodică a păstorilor și a turmelor (de oi), primăvara de la șes la munte sau de la sud spre nord și toamna de la munte la șes sau de la nord spre sud, în vederea asigurării hranei pentru animale. – Din fr. transhumance.

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

TROPIC¹, tropice, s. n. 1. Fiecare dintre cele două paralele situate la latitudinea de 23°27’ nord sau sud de ecuatorul terestru, unde, în timpul celor două solstiții, Soarele trece la zenitul locului. 2. (La pl.) Zonă, regiune aflată în jurul celor două tropice (1). ◊ Loc. adj. De tropice = din regiunea tropicală. – Din fr. tropique, lat. tropicus.

TRUVER, truveri, s. m. Poet-cântăreț francez din evul mediu, în nordul Franței. – Din fr. trouvère.

TUAREGI s. m. pl. Numele unei populații care locuiește în partea centrală a Saharei, în munții Ahaggar și în deșerturile de la nordul Nigerului. [Pr.: tu-a-] – Din fr. Touaregs.

TUNDRĂ, tundre, s. f. Zonă de vegetație situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din mușchi, licheni, unele graminee, arbuști pitici, tufișuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra.

ȚĂRĂNESC, -EASCĂ, țărănești, adj. Care aparține țăranilor, care provine de la țărani, de țăran. ♦ (Substantivat, f. art.) Dans popular răspândit în nordul Moldovei, cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. – Țăran + suf. -esc.

UED, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed] – Din fr. oued.

UMPLE vb. 1. (înv.) a plini. (A ~ paharele.) 2. v. încărca. 3. v. înfunda. 4. v. astupa. 5. v. înțesa. 6. a (se) acoperi, a (se) încărca, (prin nordul Munt.) a (se) puiezi. (Grădina s-a ~ de flori.) 7. v. păta. 8. v. acoperi. 9. v. podidi. 10. v. năpădi.

VALE s. 1. (GEOGR.) (prin nord-estul Olt.) sască, (înv.) zăpodie. (O ~ largă între munți.) 2. v. bazin. 3. (GEOL., GEOGR.) vale glaciară = trog.

VANDAL, vandali, s. m. 1. Persoană care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au coborât în sec. V de pe țărmul Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat și de unde au pătruns în Roma, jefuind crunt și distrugând numeroase valori culturale și artistice ale antichității. 2. Fig. Om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. – Din fr. vandale.

VECIN adj., s. 1. adj. v. învecinat. 2. adj. învecinat, limitrof, mărginaș, (reg.) megieș, mejdaș, (înv.) megieșesc, megieșit. (Pe teritoriul ~.) 3. s. (pop.) megieș, (înv. și reg.) apropiaș, (Maram. și nordul Transilv.) somsid, (înv.) împrejuraș, împrejurean, răzeș, răzoraș. (~ul meu de casă.) 4. s. v. iobag.

VENET, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană așezată în antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes.

VEST s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus estului; p. ext. Loc pe orizont, regiune unde apune soarele; apus. ♦ Nume generic dat unui loc, unei regiuni, unui stat așezat spre apus (în special nume dat statelor din apusul Europei și din America de Nord); apus, occident. ◊ (Adjectival) Statele vest-europene – Din germ. West.

VIKING, vikingi, s. m. Nume dat războinicilor, navigatorilor și negustorilor scandinavi care au întreprins, între secolele VII și X, numeroase expediții în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

VIZON, vizoni, s. m. Mamifer sălbatic carnivor asemănător cu nurca, dar de talie mai mare, cu blană prețioasă, care trăiește în America de Nord (Lutreola vison). ♦ Blana acestui animal. – Din fr. vison.

WAPITI s. m. Cerb de talie mare din America de Nord și din Asia. (din fr., amer. wapiti)

WILLY-WILLY s. m. (Met.) Ciclon tropical care se manifestă în nordul Australiei. [Pr.: uili-uili] – Cuv. engl.

YANKEU, yankei, s. m. Nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul S.U.A.; p. gener. (de obicei depr.) cetățean al S.U.A. – Din engl. yankee.

ZAPAT s. n. (Reg.) Vânt care bate din nord-vest. Cf. rus. zapad.

ZAPAT, zapaturi, s. n. (Regional) Vîntul de nord-vest. Nu mai încetează zapatul, o să ne calicească pe toți. ANTIPA, P. 369.

ZGÂRCIT adj., s. 1. adj. v. contractat. 2. v. chircit. 3. s., adj. avar, calic, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strângător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hârsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalâș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgârciob, frige-linte, zgârie-brânză. (Strânge banii, e un ~ fără pereche.)