AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-. □ ~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie₂), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-₁, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil₁), adj., autogam*; ~filie (v. -filie₁), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-₁, v. -geme₁), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie₁), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-₂, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie₁), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-₁, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohematoterapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom₁), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere^[1]; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofism*^[2]; ~uroterapie (v. uro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.

AUTOFILIE s. f. narcisism. (< fr. autophilie)

AUTOMULȚUMIRE. Subst. Automulțumire, mulțumire de sine, autoliniștire, autoamăgire. Amăgire, iluzie. Încîntare, autoîncîntare, narcisism; amor propriu, orgoliu, suficiență (rar), vanitate; îngîmfare, infatuare, ifos, înfumurare; trufie, trufă (înv.), trufâșie (înv.), superbie (rar), semeție, aroganță, ocoșie (reg.), fudulie, fală, fâloșenie, făloșie (reg.), lăudăroșenie, lăudăroșie (rar), împăunare, fanfaronadă. Supraapreciere, supraestimare, prezumție. Narcis; fanfaron. Înfumurat, trufaș, arogant. Adj. Mulțumit de sine, încîntat de sine. Orgolios, plin de orgoliu, vanitos; îngîmfat, înfumurat, suficient, încrezut, infatuat, superb (rar), trufaș, împăunat, arogant, semeț, mîndru, ocoș (reg.), fudul, fălos (pop.), lăudăros, lăudăcios (rar). Narcisic (livr.), narcisiac (livr.), narcisist (livr.). Vb. A fi mulțumit de sine, a fi încîntat de sine, a fi plin de sine, a fi încrezut, a se culca pe o ureche, a se culca pe lauri; a se îngîmfa, a se înfumura, a se infatua, a se crede cel mai grozav, a se crede (a se socoti) buricul pămîntului, a nu se da pe cineva; a se lăuda, a se fuduli, a se împăuna, a se furlandisi (fam.), a se semeți, a se făli (peior.), a se mîndri, a se făloși (reg.), a-și face reclamă, a-și lăuda marfa, a-și da importanță (ifose), a-și da (a-și lua) aere, a se îngîmfa. V. afectare, exagerare, îngîmfare, ostentație.

egolatrie sf [At: V. ROM. februarie 1960, 164 / Pl: ~ii / E: cf lat ego, după idolatrie] (Rar) 1 Adorare a propriei persoane Si: narcisism. 2 Egotism (1).

egotism sn [At: LM / Pl: ~e / E: fr égotisme] 1 Tendință de supraapreciere a propriei individualități Si: (rar) egolatrie (2). 2 Preocupare exagerată pentru propria persoană Si: egocentrism, narcisism. 3 Tendință a unui scriitor de a face o analiză excesivă a personalității sale psihice și morale într-o operă literară.

Narcis Considerat astăzi foarte modern, Narcis reproduce pe cale cultă gr. Narkissos, purtat de un cunoscut personaj mitologic. Îndrăgostit de propria-i imagine, oglindită în apă (ca pedeapsă pentru că ar fi respins dragostea nimfei Echo), tînărul și frumosul Nárkissos moare tînjind după chipul de neatins și se transformă în floarea care îi poartă numele (legenda are urmări și în terminologia medicală, narcisismul fiind o stare patologică definită prin dragostea exagerată de sine). Se pare însă că legenda, ca în unele cazuri similare, a inversat raportul dintre cuvîntul comun și cel propriu, în realitate numele personal fiind format de la nárkissos. Numele plantei este obscur din punct de vedere etimologic (probabil de origine mediteraneeană, adică preindo-europeană), dar nu este exclus ca el să fi fost apropiat de cuvîntul gr. nárke „amorțeală, toropeală” (de aici vb. narkoún și subst. narkotikón „narcotic”). Destul de frecvent în perioada veche, Nárkissos este redat în latină prin Narcissus (numele, apare și în Vulgata, purtat de un nobil roman creștinat), formă prin care se explică rom. Narcis, mult mai puțin frecvent decît corespondentul fem. Narcisa, favoarea de care se bucură acesta explicîndu-se prin identitatea cu narcisa – planta și floarea (după cum am mai arătat, sînt la modă astăzi prenumele feminine care au corespondente în domeniul florei; procedeul de a forma asemenea antroponime are o mare vechime și este cunoscut de toate popoarele). ☐ Engl. Narcis, fr. Narcisse, magh. Nárcisszusz, Nárcisz, bg., rus. Narțis, Narțisa ctc.

NARCISIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

narcisic, ~ă a [At: BOGZA, C. O. 159 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr narcissique] (Liv) 1-2 Propriu unui narcis¹ (1-2) Si: (liv) narcisiac (1-2). 3-4 De narcis¹ (1-2) Si: (liv) narcisiac (1-2). 5 Caracteristic unei persoane stăpânite de narcisism Si: (liv) narcisiac (5).

NARCISIC, -Ă adj. (Livresc) Propriu unui narcis¹, de narcis¹; caracteristic celui stăpînit de narcisism; (livresc) narcisiac. E o lene narcisică, de adolescent căruia îi place să stea zile întregi întins pe covoare de iarbă, luînd în felul acesta cunoștință de propriul său trup. Bogza, c. o. 159. – pl.: narcisici, -ce. – Din fr. narcissique.

NARCISIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) Propriu unui narcis¹, de narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

NARCISISM s.n. Dragoste exagerată, patologică, față de propria persoană.

NARCISISM s. n. Admirație contemplativă și dragoste exagerată (pînă la anormal) față de propria sa persoană fizică. (Poetic) Împrejurul unui lac minunat ca o piscină ibiși cu piciorul de mărgean, cuprinși de un etern narcisism, se privesc în oglinda apelor. ANGHEL, PR. 113.

NARCISISM s. n. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste, admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. – Din fr. narcissisme. corectat(ă)

NARCISÍSM (< fr., de la n. pr. Narcis) s. n. 1. (În limbaj curent) Atenție excesivă acordată propriei persoane, propriului corp. 2. Dragoste de sine, opusă dragostei față de ceilalți. Există un n. primar (al copilului care nu se diferențiază pe sine de ceilalți) și un n. secundar, care poate lua forme normale ale dragostei de sine (cum ar fi respectul de sine, centrarea pe sine a adolescenților în perioada identificării cu modelele) ori forme exagerate (supraestimarea de sine, n. părinților posesivi care se iubesc pe ei înșiși în copii, n. artiștilor), culminând cu centrarea pe sine patologică a bolnavilor psihici (în psihanaliză).

narcisism s. n.

narcisism s. n.

NARCISISM s. n. 1. admirație contemplativă față de sine însuși; autofilie. 2. anomalie în care persoana proprie devine obiectul instinctului sexual. (< fr. narcissisme)

NARCISISM s.n. Dragoste, admirație excesivă, patologică a cuiva față de propria-i persoană. [< fr. narcissisme].

NARCISISM n. Dragoste exagerată, patologică, pentru propria persoană. /<fr. narcissisme

narcisism s. n.

NARCISISM s. n. Admirație și dragoste exagerată față de propria sa persoană fizică, constituind adesea o stare patologică. Printr-un narcisism frecvent la el, înfățișarea lui de atunci o găsim, mai bine decît în amintirea prietenilor, în propriile sale cuvinte. călinescu, E. 153. Punînd pentru prima oară oamenii față în față cu propria lor imagine, apele le-au adresat o mare invitație la contemplare și narcisism. bogza, c. O. 236, cf. 160. Din vechiul narcisism nu mai este nici urmă. contemp. 1956, nr. 512, 3/4. Matei a început să sufere de narcisism. H. lovinescu, c. s. 52. ◊ (Glumeț, prin lărgirea sensului) Împrejurul unui lac minuscul ca o piscină, ibiși cu piciorul de mărgean, cuprinși de un etern narcisism, se privesc în oglinda apelor. anghel, pr. 113. – Din fr. narcissisme.

NARCISISM s. n. Admirație și dragoste exagerată față de propria persoană fizică, care constituie adesea o stare patologică. – Din fr. narcissisme.

narcisism sns [At: ANGHEL, PR. 113 / E: fr narcissisme] Admirație și dragoste exagerată față de propria sa persoană fizică, constituind adesea o stare patologică.

NARCISIST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

narcisist, ~ă [At: V. ROM. martie 1960, 89 / Pl: ~iști, ~e / E: narcis¹ + -ist] (Liv) 1 a Care ține de narcisism. 2 a Care se referă la narcisism. 3-4 smf, a (Persoană) care are o dragoste și o admirație exagerată față de sine însuși.

NARCISIST, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de narcisism. (< fr. narcissiste)

NARCISIST, -Ă adj. (Liv.) Referitor la narcisism. [< fr. narcissiste].

NARCISIST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. (Livr.) Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

NARCISIST, -Ă adj. (Livresc) Care ține de narcisism, care se referă la narcisism. v. egotist. Nu vor trece decît trei ani, și mărturisitorul credinței narcisiste va deveni un ferm apărător al mesajului social. v. rom. martie 1960, 89. – pl.: narcisiști, -ste. – Narcis¹ + suf. -ist.

Narcis și narcisism – Ovidiu, în Metamorfozele (III, 346 ș.u.) povestește în versuri legenda lui Narcis. Tînărul Narkissos din mitologia greacă, deosebit de frumos, era trufaș și rece față de dragostea nimfelor. Una din ele l-a blestemat „să iubească fără a fi iubit”. Și blestemul l-a ajuns. Narcis, privindu-se într-o fîntînă, s-a îndrăgostit de propriul lui chip. Cucerit de imaginea pe care n-o putea ajunge, a murit de durere. Cînd nimfele au venit să ridice corpul lui Narcis, n-au mai găsit decît o floare care a căpătat numele lui. Prin Narcis se înțelege, îndeobște, un om îndrăgostit de sine însuși, care nu încetează să se admire și nu vede pe nimeni în afară de el. Iar această admirație excesivă, patologică, a cuiva față de propria-i persoană se cheamă narcisism. Plutarh susține că numele Narcis vine de la cuvîntul grec narke (amorțire), de unde și termenii medicali narcoză și narcotic. Referirile literare la Narcis sînt foarte multe. Unele serioase: Milton descrie în Comus (235 ș.u.) dragostea zeiței Echo pentru Narcis. Lenin, în operele sale, utilizează în repetate rînduri comparația cu Narcis pentru cei îndrăgostiți de ei înșiși (vol. 12, p. 369 – vol. 13, p. 156 – vol. 20, p. 251). Iar Eminescu, în Călin (III, 3-4): „Și Narcis, văzîndu-și fața în oglinda sa, izvorul, /Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul”. Alte aluzii sînt ironice, ca de pildă: în primul catren dintr-un portret în versuri, făcut de Anghel și Iosif unui Fost-ministru: Departe de-a fi un Narcis, El totuși persoana-și adoră. Se vede și noaptea în vis Și ziua în fiece oră. MIT.