Definiția cu ID-ul 1214718:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Narcis Considerat astăzi foarte modern, Narcis reproduce pe cale cultă gr. Narkissos, purtat de un cunoscut personaj mitologic. Îndrăgostit de propria-i imagine, oglindită în apă (ca pedeapsă pentru că ar fi respins dragostea nimfei Echo), tînărul și frumosul Nárkissos moare tînjind după chipul de neatins și se transformă în floarea care îi poartă numele (legenda are urmări și în terminologia medicală, narcisismul fiind o stare patologică definită prin dragostea exagerată de sine). Se pare însă că legenda, ca în unele cazuri similare, a inversat raportul dintre cuvîntul comun și cel propriu, în realitate numele personal fiind format de la nárkissos. Numele plantei este obscur din punct de vedere etimologic (probabil de origine mediteraneeană, adică preindo-europeană), dar nu este exclus ca el să fi fost apropiat de cuvîntul gr. nárke „amorțeală, toropeală” (de aici vb. narkoún și subst. narkotikón „narcotic”). Destul de frecvent în perioada veche, Nárkissos este redat în latină prin Narcissus (numele, apare și în Vulgata, purtat de un nobil roman creștinat), formă prin care se explică rom. Narcis, mult mai puțin frecvent decît corespondentul fem. Narcisa, favoarea de care se bucură acesta explicîndu-se prin identitatea cu narcisa – planta și floarea (după cum am mai arătat, sînt la modă astăzi prenumele feminine care au corespondente în domeniul florei; procedeul de a forma asemenea antroponime are o mare vechime și este cunoscut de toate popoarele). ☐ Engl. Narcis, fr. Narcisse, magh. Nárcisszusz, Nárcisz, bg., rus. Narțis, Narțisa ctc.