legitimare sf [At: HELIADE, O. I, 301 / Pl: ~mări / E: legitima] 1 (Jur) Acțiune juridică prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut din căsătorie Si: (asr) legitimație (1), recunoaștere. 2 (Îvr) Adopție a unui copil. 3 (Îvr) Recunoaștere a caracterului legitim (1) Si: (îvr) legitimație (4). 4 Dobândire a unui caracter legitim (1) Si: (rar) legitimizare. 5 Oficializare a unei căsătorii. 6 Justificare. 7 Motivare. 8 Dovedire a identității cuiva pe baza unui document oficial, a unei legitimații (7) etc. 9 (Înv; îs) Bilet (sau carte) de ~ Permis de liberă trecere Si: legitimație (4).

justificare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 587/8-9 / Pl: ~cări / E: justifica] 1-4 Demonstrare a justeții (1-4) unui lucru. 5 Motivare. 6 Îndreptățire. 7 Dovedire a nevinovăției cuiva Si: dezvinovățire, (înv) justificație (1). 8 Dovedire a întrebuințării legale a unor sume de bani, a unor materiale etc. prezentând actele necesare. corectat(ă)

MOTIVA vb. I. T r a n z. 1. A arăta motivul care stă la baza unei acțiuni, a unei stări sufletești etc.; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărîri. V. j u s t i f i c a. Cf. NEGULICI. Ne cerem voie să motivăm ceva mai pe larg părerea noastră. MAIORESCU, CR. II, 182. Acțiunile eroilor nu sînt peste tot motivate cu destulă putere. GHEREA, ST. CR. ii, 262. își motivă mai întîi venirea în Capitală. REBREANU, R. I, 189. Cum va putea să motiveze el mandatul de arestare ? STANCU, R. A. IV, 298. ♦ A constitui temeiul, motivul {I 1) unei acțiuni, al unui fapt; a îndreptăți. Însușirea particulară care a motivat raportul. MAIORESCU, CR. I, 162. Toate aceste gînduri parcă motivau felul de a fi al lui Codin. V. ROM. iulie 1954, 151, cf. august 1954, 22. 2. S p e c. (Despre elevi, studenți etc.) A justifica absența de la cursuri; a prezenta un bilet de motivare a absențelor. Lipsea sistematic reușind apoi într-un fel sau altul să-și motiveze absențele. V. ROM. septembrie 1955, 65. ♦ (Despre cadre didactice sau administrative). A socoti îndreptățite absențele cuiva și a le scuza. – Prez. ind.: motivez. – Din fr. motiver.

justifica [At: MAIORESCU, CR. III, 159 / Pzi: justific / E: lat justificare, fr justifier] 1-4 vt A arăta că ceva este just (2, 6, 7, 10). 5-8 vt A demonstra justețea (1-4) unui lucru. 9 vt A motiva. 10 vt A îndreptăți. 11 vt A dovedi nevinovăția cuiva. 12 vr (D. oameni) A se disculpa. 13 vt A dovedi că anumite sume de bani, materiale etc. au fost întrebuințate legal, prezentând actele necesare.

cuviincios, ~oasă a [At: AMIRAS, ap. LET. III, 174 / Pl: ~oși, ~oase / E: cuviință + -os] (înv) 1 Care îi revine cuiva pe drept, pe merit. 2 Potrivit (corespunzător). 3 Competent. 4 Suficient. 5 Motivat. 6 Just. 7 Necesar. 8 Prețios. 9 Conform cerințelor societății, moralei sau religiei. 10 Politicos. 11 Decent. 12 Cuvios.

motiva vt [At: NEGULICI / Pzi: ~vez / E: fr motiver] 1 A arăta motivul (1, 2) care stă la baza unei acțiuni, a unei stări sufletești etc. 2 A aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri Vz a justifica. 3 A îndreptăți o acțiune, un gest. 4 (Spc; d. elevi, studenți etc.) A justifica absența de la cursuri prezentând o motivare scrisă. 5 (D. cadre didactice sau administrative) A socoti îndreptățite absențele cuiva și a le scuza.

legitimație sf [At: COD. ȚIV. 6^bis/11 / V: (rar) ~iune, (îvr) ~ghiti~, ~măciune, ~mățiune / Pl: ~ii / E: fr légitimation, ger Legitimation] 1 (Jur; asr) Legitimare (1). 2 (Îvr) Înfiere a unui copil. 3 (Îvr) Adopție a unui copil. 4 (Îvr) Legitimare (4). 5 (Asr) Justificare. 6 (Asr) Motivare. 7 Document oficial prin care se constată și se probează identitatea, calitatea cuiva sau apartenența unei persoane la o instituție, la un club etc. 8 (Fig) Dovadă. 9 (Fig) Probă.

MOTIVAȚIE s.f. (Rar) Motivare. ♦ (Psih.) Totalitatea motivelor, a considerațiilor sau a mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. [Gen. -iei. / cf. fr. motivation].

explicare sf [At: IORGOVICI, O. 58/23 / V: (înv) esp~, isp~, (îvr) sp~ / Pl: ~cări / E: explica] 1 Expunere amănunțită în vederea clarificării unei probleme, a unui fenomen etc. Si: comentare, explicație (1), interpretare, lămurire, deslușire. 2 Detaliere a unor aspecte, pentru a fi mai ușor de înțeles Si: explicat¹ (2), explicație (2). 3 Motivare a unor fenomene, proprietăți Si: explicat¹ (3), explicație (3). 4 Justificare a unei acțiuni, atitudini etc. Si: explicat¹ (4), explicație (4). 5 (Îe) A avea o ~ (cu cineva) A purta o discuție cu scopul de a justifica o acțiune, o atitudine, de a lămuri un lucru, de a înlătura un conflict (5). 6 Discuție între două sau mai multe persoane cu scopul de a se pune de acord Si: explicat¹ (5), explicație (6). 7-8 Găsire sau existență a unei motivări pentru a înțelege ceva Si: explicat¹ (6-7), explicație (7-8). 9 Cauză. 10 (Pex) Origine.

ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv. și arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum. corectat(ă)

apofază (gr. apophasis „răspuns negativ”), figură care constă în răspunsul, însoțit de motivare, ce-l dă oratorul unei întrebări ipotetice a adversarului (P): „Si qui furem occiderit, iniuria occident; quam ob rem? quia ius constitutum nullum est; qui se telo defenderit, non iniura; quid ita? quia constitutum est.” „Dacă cineva a ucis un hoț, l-a ucis pe nedrept; pentru care motiv? pentru că nu s-a stabilit nici un drept; dacă cumva s-a apărat cu vreo armă, nu pe nedrept [a fost ucis]; de ce așa? fiindcă s-a hotărât acest drept.” (Cicero; → L., § 772) Sin. prolepsă.

vrednici [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 162^r/11 / Pzi: ~icesc / E: vrednic] 1 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A-i acorda unui om vrednic (1) harul divin, favoarea de a avea parte de ceva. 2 vtf (Înv; construit cu complementul în dativ) A face pe cineva să fie vrednic (6) de ceva. 3 vr (Îvr) A se strădui (învingând greutăți, piedici etc.) pentru a fi vrednic (1). 4 vt (Îvr) A găsi de cuviință să ... 5 vt (Îvr) A acorda cuiva cinstea de a … 6 vt (Înv) A merita ceva. 7 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A face ca ceva să fie meritat, justificat. 8 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A îndreptăți ceva care este (pe deplin) motivat. 9 vi (Reg) A valora (3). 10 vr (Îrg) A fi vrednic (16). 11 vi A da dovadă de hărnicie. 12 vi A munci cu râvnă.

pricină sf [At: HERODOT (1645), 133 / A și: ~cină / V: (înv) precenă, ~icenă^[1] / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: slv причина] 1 Ceea ce determină apariția unei acțiuni, unei situații, unui fenomen Si: cauză, mobil, motiv, (înv) obiect, ocă¹, povod, (reg) parfie, price (9). 2 (Îlav) Fără (nici o sau, înv, de) ~ Fără justificare Si: nemotivat. 3 (Îlc) Din ~ că Deoarece. 4 (Îlpp) Din ~na sau (rar) din ~ de Ca urmare a... 5 (Pop) Motiv de ceartă Si: conflict, diferend. 6 (Înv; spc) Proces. 7 (Îe) A(-i) căuta ~ sau ~ni (cu lumânarea) A căuta cuiva motiv de ceartă. 8 (Îe) A(-i) găsi ~ A găsi cuiva motiv de ceartă. 9 (Pex; îae) A reproșa cuiva ceva pe nedrept. 10 (Îrg, îlv) A se pune de (sau în) ~ A se certa. 11 (Îrg; îal) A se împotrivi. 12 (Înv; îe) A avea (sau a fi în) ~ (cu cineva) A fi certat cu cineva. 13 (Înv; spc; îae) A se judeca cu cineva. 14 (Înv; îe) A sta (de) ~ A se împotrivi. 15 (Reg; îlv) A da la ~ A începe să se certe. 16 (Înv; ccr) Act în care sunt consemnate datele privitoare la o acțiune judiciară. 17 (Pop) Pretext (1). 18 (Înv; îlv) A pune ~ (că...) A motiva. 19 (Înv) Acuzație, adesea neîntemeiată. 20 (Înv; pex) Vină. 21 (Înv; îla) De (sau cu) ~ ori cu ~ni Vinovat. 22 (Înv; îlv) A-i da ~ A acuza. 23 (Îrg) Necaz. 24 (Asr) Problemă. 25 (Îla) Cu ~na Despre care este sau a fost vorba Si: respectiv. 26 (Reg; euf) Epilepsie. corectat(ă)

da vb. I în construcțiile: ♦ a se da mare (lb. vorbită) A-și da aere, a se crede superior ◊ „Am mai întrebat în dreapta, am mai întrebat în stânga și am aflat că respectivul C.A. se dă mare și intangibil. Cum nu-i plac ochii cuiva, fie că e vorba de o femeie de serviciu, fie că e vorba de un turist, mai mereu mahmurul A. amenință.” R.l. 18 VII 79 p. 5. ◊ „Bodyguarzii se comportă oribil. Se dau mari.” Libertatea 6 X 95 p. 7; v. și R.l. 22 VI 81 p. 2. ♦ a se da de gol, dare de gol, dat de gol [până-n Dumnezeu] (arg.) ◊ „Stiți ce este un dat de gol? Este un om de nimic, lipsit de cultură, de dorința de a munci, care face din îmbrăcămintea modernă un acoperământ al nulității. Altfel spus, un compromis. Pentru ei [tinerii serioși] un astfel de tânăr «se dă de gol», «se compromite», se descoperă a nu fi altceva decât un manechin care își plimbă îmbrăcămintea ultra-modernă. Câte unul dintre ei, care nu este numai leneș și incult, dar și prost – o «culme» de incultură și de prost gust – este considerat a fi dat de gol până-n Dumnezeu! De aici, prin extensie, orice prostie, gafă, stângăcie, a devenit o dare de gol.” R.lit. 19 VII 79 p. 9. ♦ a-și da foc la valiză A lucra împotriva propriilor interese ◊ „Prin această mărturisire, președintele [Iliescu] [...] și-a dat foc la valiză, ca să folosim o expresie adecvată argumentației avansate pentru a motiva disensiunile sale cu Petre Roman.” R.l. 27 III 92 p. 4. ♦ a-i da călcâie (arg.) A pleca de la cursurile universitare sau, prin extensie, a pleca ◊ „X i-a dat călcâie de la seminarul de azi.” ◊ „Y i-a dat călcâie din București.” ♦ a da pe cineva prin praf A uimi ◊ „Cătălin a dat-o pe Florica prin praf cu cunoștințele lui despre stimulatorul cardiac.” (formal din lat. dare)

descărca [At: (a. 1645) HERODOT, 3 / Pzi: ~carc și (reg) ~cărc / E: ml discarricare] 1 vt (C.i. încărcătura) A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport. 2 vt (D. corăbii, nave, vase) A lăsa la mal Si: a debarca. 3 vr (Îvr) A naviga. 4 vt (Îvr) A trece ceva în contul altuia. 5 vt A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. 6 vt A declanșa o armă de foc. 7 vt A trage un foc de armă. 8-9 vtr A (se) despovăra. 10 vt A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. 11 vt A suprima sau micșora forțele care acționează asupra unei piese, unei construcții, unui sistem tehnic etc. care ar putea produce deformarea acestuia. 12-13 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde încărcătura electrică. 14 vr A se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). 15 vr (Îe) A-și ~ inima sau sufletul ori conștiința A-și ușura inima (sufletul, conștiința) prin confesare. 16 vt (C.i. sentimente sau stări sufletești apăsătoare) A da la iveală printr-o comportare violentă, nestăpânită (care se răsfrânge asupra unei ființe sau asupra unui obiect). 17-18 vtr A (se) repercuta. 19 vr A-și explica, a-și motiva o acțiune, o atitudine Si: a se justifica. 20 vt A scuti de pedeapsă. 21 vt A trece în creditul contului. 22 vr A se ușura de o vină, de un păcat etc. 23 A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului.

scuza [At: (începutul sec. XVIII) MAG. IST. I, 197/7 / V: (înv) e~ (S și: escusa), exc~ (S și: excusa) / Pzi: scuz și (înv) ~zez / E: fr excuser, it scusare] 1 vt (C. i. situații, acțiuni, manifestări, stări sufletești etc. proprii sau ale altora) A prezenta ca fiind mai puțin reprobabil, prin arătarea motivelor sau prin explicații, argumente etc. 2 vt (Pex) A motiva. 3 vr A-și căuta motive (întemeiate), explicații, argumente etc. convingătoare în ceea ce privește o acțiune, o manifestare etc. (reprobabilă), pentru diminuarea (sau anularea) unei vini sau pentru neîndeplinirea (sau îndeplinirea în mod nesatisfăcător) a unei acțiuni, a unei însărcinări Si: a se dezvinovăți, a se disculpa, a se justifica. 4-5 vr A-și exprima regretul (în fața cuiva) (sau a-și cere iertare de la cineva) pentru o greșeală, pentru o jignire (neintenționată), un deranj sau o manifestare (involuntară) care nu a fost la locul ei, pentru o impolitețe, o stângăcie etc. 6 vt (C. i. oameni) A fi de acord cu scuzele (4) exprimate de cineva. 7 vt (Pex) A ierta. 8 vt(a) (La imperativ; adesea cu determinările enclitice „-mă”, „-ne”) Formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. Si: (mii de) scuze!, scuzele mele!, pardon!, iertați(-mă)!. 9 Formulă de politețe prin care cineva cere permisiunea, îngăduința etc. cuiva Si: iertați(-mă!, pardon!, permiteți(-mi)!, îngăduiți(-mi)!.

MANDÁT s. n. 1. Ordin, dispoziție, directivă, poruncă. 3 bărbați uciși la mandatul lui Kemeny. BARIȚIU, P. A. II, 498, cf. COSTINESCU. Mi-a amerințat acuma că. . . mă va privi ca renitent la mandatele lui și-mi va apleca procedura disciplinară. SBIERA, F. S. 272. Nobilii ce vor lua parte la dietă să fie obligați cu mandat imperativ. . . a susținea numai cele ce vor fi pe placul nobililor. XENOPOL, I. R. IV, 53. ♦ S p e c. Rescript prin care papa poate numi un prelat într-un post rămas vacant prin deces. Cf. NEGULICI. 2. (De obicei cu determinări introduse adesea prin prep. „de”) Ordin scris dat de o instanță de judecată unui organ executor. Camera decide. . . să dea comitetului său de acuzare. . . dreptul mandatelor de aducere cu sila. MAIORESCU, D. II, 28, cf. I, 172. Nimeni nu poate fi oprit sau arestat. . . decît în puterea unui mandat judecătoresc motivat. HAMANGIU, C. C. XIV. Nimeni nu poate fi arestat și deținut mai mult de 48 ore, fără un mandat al parchetului. CONST. R.P.R. 28. Cum va putea să motiveze el mandatul de arestare? STANCU, R. A. IV, 298. 3. Ordin sau aviz de plată emis de către o bancă, pentru efectuarea unei plăți; p. e x t. adresă sau act scris prin care se dă acest ordin. Și mumă-mea scontase al pensiei mandat, Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană, Nevrînd ca să mă-ngroape orașul de pomană. MACEDONSKI, O. I, 45. ♦ Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. e x t. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. Ți-am expediat suma reclamată prin mandat telegrafic, așa că desigur pînă acum ai și primit-o. CARAGIALE, O. VII, 164. În tolba sa poștașul. . . poartă zilnic și importante sume de bani, pe care le distribuie pe baza mandatelor. SCÎNTEIA, 1963, nr. 5854. 4. (De obicei în legătură cu verbele „a da”, „a avea”) împuternicire contractuală de a reprezenta o persoană fizică sau morală și a acționa în numele ei. V. p r o c u r ă, d e l e g a ț i e. Mandatul este un contract in puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane, de la care a primit însărcinarea. HAMANGIU, C. C. 389. La toate congresele internaționale de navigație lua parte ca delegat, avînd mandat să reprezinte interesele armatorilor. BART, E. 303. Trebuie să obținem participarea la această muncă a miilor de bărbați și femei care ne-au dat mandat la ultimul nostru Congres. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Decret pentru prelungirea duratei mandatului asesorilor populari. BO 1953, 1, cf. 46. Mandatul este un contract în virtutea căruia o persoană numită mandatar se obligă de a face ceva în numele și pe seama altei persoane, numită mandant, de la care a primit însărcinarea. PR. DREPT 387, cf. 48, 68. ♦ S p e c. Împuternicire pe care o obține cineva, prin votul alegătorilor, de a reprezenta poporul într-un organ al puterii de stat. De cînd, mă știu cu mandat, amoarea mea de patrie, de glorie și de popularitate a developat dispuseciunile mele de orator. ALECSANDRI, T. 1733. Demnitatea mandatului de reprezentant al țărei. MAIORESCU, D. I, 115. Mandatul de reprezentant al națiunii. GANE, N. III, 187. Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. CARAGIALE, VI, 120. Deputații sînt obligați, prin mandatul încredințat, să informeze regulat cetățenii care i-au ales asupra măsurilor și hotărîrilor luate. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 105. Vor acorda mandatul de deputat unui număr de 105 000 cetățeni. SCÎNTEIA, 1963, nr. 5813. ♦ Împuternicire încredințată unui stat de a tutela sau a administra anumite teritorii ori țări. DICȚ. – Pl.: mandate. Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

scuzare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) e~ (S și: escusare) / Pl: ~zări / E: scuza] 1 (Rar) Prezentare a unei acțiuni, a unei situații, a unei manifestări etc. proprii sau a altcuiva ca fiind mai puțin reprobabilă, prin arătarea motivelor sau prin explicații, argumente etc. Si: dezvinovățire, disculpare. 2 (Pex) Motivare. 3 (Îdt) Căutare de motive (întemeiate), de explicații, argumente etc. convingătoare pentru o acțiune, o manifestare etc. (reprobabilă), pentru diminuarea (ori anularea) unei vini, pentru neîndeplinirea (ori îndeplinirea în mod nesatisfăcător) a unei acțiuni, a unei însărcinări, a unei obligații etc. Si: dezvinovățire, disculpare, justificare. 4 Exprimare a regretului pentru o greșeală, o jignire (neintenționată), pentru un deranj sau pentru o manifestare, o impolitețe, o stângăcie etc. (involuntară). 5 (Îdt) Acceptare a scuzelor (4) exprimate de cineva. 6 (Pex) Iertare.

scuză sf [At: HELIADE, D. J. 61/13 / V: (înv) e~ (S și: escusă) / S și: (înv) scusă / Pl: ~ze / E: it scusa, fr escuse] 1 Motiv (real sau inventat), explicație, argument etc. prin care se încearcă să se motiveze, să se justifice o situație, o acțiune, o manifestare, o stare sufletească etc. (reprobabilă), neîndeplinirea (sau îndeplinirea în mod nesatisfăcător) a unei activități, a unei însărcinări, a unei obligații etc. să micșoreze sau să anuleze o vină, o greșeală etc. 2 (Pex) Motivare. 3 (Jur; de obicei cu determinări care arată circumstanța atenuantă) Împrejurare care atrage, în caz de săvârșire a unei infracțiuni, fie nepedepsirea făptuitorului, fie micșorarea vinovăției lui. 4 (De obicei lpl; adesea în legătură cu verbe ca „a cere”, „a prezenta”, „a înfățișa”, înv, „a face” etc.) Cerere de iertare pentru o greșeală, pentru o jignire (neintenționată), pentru un deranj sau pentru o manifestare (involuntară) care nu a fost la locul ei, pentru o impolitețe, o stângăcie etc. 5 Cuvânt de disculpare. 6 (Îlv) A primi (sau a accepta, a admite) ~zele (cuiva) A scuza (6). 7 (Îc) (Mii de) ~ze! (sau ~zele mele!) Formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, pentru o stângăcie etc. Si: iertați(-mă)!, scuzați(-mă)!, pardon!.

PRETEXT, pretexte, s. n. (Adesea în construcție cu verbele «a căuta»,«a găsi»,«a invoca») 1. Motiv aparent pe care îl invocă cineva pentru a ascunde adevăratul motiv al unei acțiuni sau pentru a justifica o acțiune nepotrivită. Aș fi încîntat să găsesc un pretext și să ne apropiem din nou. C. PETRESCU, C. V. 335. Tînărul Herdelea mai făcu puțină politică cu Grigore... Pe urmă găsi un pretext să se retragă în compartimentul său. REBREANU, R. I 213. Și de cumva, ar vre să te facă să scrii ceva... află vrun pretext și nu scrie! NEGRUZZI, S. III 476. ◊ (Precedat de prep. «sub») Dacă poporul vede jandarmi, totul e pierdut. – Adu-i sub pretextul evacuării acuzaților. CAMIL PETRESCU, T. II 608. Sub pretext că privește hora, ascultă ce vorbesc țăranii. REBREANU, R. I 136. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității, [Lăpușneanu] îi despoiă de averi subt feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod. NEGRUZZI, S. I 143. 2. Motivare, justificare aparentă a unei acțiuni. Cei doi frați... sînt agenții de legătură care de azi dimineață au făcut de trei ori drumul la cazinou, întorcîndu-se mereu cu alt pretext. CAMIL PETRESCU, O. II 248. Ea-și pusese ceva în cap azi: o idee... și acesta era modul cu care căuta pretext de ceartă. EMINESCU, N. 91. [Polonii] nu căutau decît pretexte spre a intra în Moldavia. NEGRUZZI, S. I 158. ♦ Impuls, stimulent. La un artist opera citită va fi mai mult un pretext de a crea. GHEREA, ST. CR. II 134. – Pl. și: (învechit) pretexturi (NEGRUZZI, S. I 19).

spre pp [At: CORESI, EV. 48 / E: ml super] Exprimă: 1 Orientarea poziției unei realități față de un reper spațial în direcția căruia se află realitatea respectivă Doarme cu fața ~ fereastră. 2 Orientarea poziției unei realități față de un reper spațial peste care se află extinsă această realitate. Trecătoarea dă ~ Bran. 3 Orientarea poziției unei realități, reprezentată de o exteriorizare comportamentală, o atitudine adoptată sau o manifestare a unei percepții față de un reper spațial, în direcția căruia se află realitatea respectivă. Tu pleci ochii ~ pământ. Țăranul a arătat ~ palatul de peste drum. 4 Orientarea poziției mai multor realități față de un reper spațial, care reprezintă punctul de convergență al acestor realități Apele se unesc ~ vărsare. 5 Orientarea poziției unei realități, exprimate sau subînțelese, față de un reper spațial, care reprezintă un sens de raportare la altă realitate. Arată cu mâna ~ direcția casei. 6 Orientarea poziției unei realități, exprimate sau subînțelese, față de un reper spațial, care este un plan de raportare delimitat în interiorul unei suprafețe, al unui întreg etc. Iese dinlăuntru ~ afară. ~ centrul Pământului. 7 Orientarea poziției unei realități, exprimate sau subînțelese, față de un reper spațial, care este un punct cardinal Este ~ apus de Grecia. Abaterea e uneori ~ răsărit, alteori ~ apus. 8 (Înv) Orientarea poziției unei realități față de un reper spațial, care este cel pe care se suprapune prin contact direct ceva manifestat sau produs de această realitate. Păsările încuibează ~ ramurele lui. Încinși ~ piept cu brâu de aur. 9 Orientarea desfășurării unui fapt față de un reper spațial în direcția căruia se îndreaptă acest fapt. Să sufle vântul ~ mare. Veneau unul ~ altul. 10 Orientarea desfășurării unui fapt sau a manifestării unei percepții față de un reper spațial, care este cel vizat ca destinație a desfășurării acestui fapt sau a manifestării acestei percepții. Vine ~ ei. Întoarce-te ~ mine. 11 Orientarea desfășurării unui fapt față de un reper spațial care este cel asupra căruia este concentrată desfășurarea acestui fapt. Păsările se agitau ~ deal. 12 Orientarea desfășurării unui fapt față de un reper spațial, care este cel împotriva căruia este pornită desfășurarea acestui fapt. Deschid focul ~ noi. 13 Orientarea desfășurării unui fapt față de un reper spațial, care este un sens de raportare la o altă realitate, exprimată sau subînțeleasă. Aleargă ~ dreapta. Pragul călătoriei ~ aiurea. 14 Orientarea desfășurării unui fapt față de un reper spațial, care este un plan de raportare delimitat în interiorul unei suprafețe, al unui întreg etc. Apucai ~ fundul grădinii. Pornește ~ marginea orășelului. 15 Orientarea desfășurării unui fapt față de un reper spațial, care este un punct cardinal. Ieși ~ răsărit. Soarele cobora ~ asfințit. 16 Orientarea anterioară a încadrării unui fapt prin raportare la un reper temporar orar, calendaristic etc. față de care se aproximează prezența acestui fapt. În noaptea ~ 15 august. 17 Orientarea anterioară a încadrării unui fapt prin raportare la un reper temporal circumstanțial, față de care se aproximează prezența acestui fapt. A venit ~ seară. 18 Orientarea anterioară a vârstei atinse de cineva prin raportare la un reper temporal, reprezentat de o limită cantitativă exprimată în număr de ani. Are ~ patruzeci de ani. 19 Orientarea anterioară a încadrării unui fapt prin raportare la un reper temporal, precedat de o indicație orală sau calendaristică, care reprezintă limita de extindere a intervalului determinat în raport cu indicația orală sau calendaristică corelată. Noaptea de luni ~ marți. 20 Orientarea anterioară a încadrării unui fapt prin raportare la un reper temporal, care reprezintă o parte a unei unități durative, determinată prin poziția pe care o ocupă în cursul desfășurării acesti unități durative ~ miezul nopții. ~ sfârșitul verii. 21 Orientarea unui fapt față de un reper temporal, care este un plan de perspectivă, sau, mai rar, de retrospectivă apreciat prin raportare la un moment actual, exprimat sau subînțeles, în care se încadrează faptul respectiv O fereastră ~ viitor. ~ ani mai fericiți visăm. 22 Orientarea anterioară a programării unui fapt prin raportarea la un reper temporal orar, calendaristic etc. față de care se aproximează actualizarea acestui fapt. După amiază, ~ ora 16. La sfârșitul lunii, ~ 26. 23 Orientarea anterioară a programării unui fapt prin raportare la un reper temporal, față de care se aproximează actualizarea acestui fapt și care este un plan de perspectivă apreciat dintr-un moment actual, exprimat sau subînțeles, în care se încadrează faptul respectiv. Am mutat speranțele ~ un viitor nu prea îndepărtat. 24 Orientarea ca raportare la un obiectiv căruia i se atribuie sensul manifestării unui fapt. Copiii capătă aplecare ~ învățătură. 25 Orientarea sensului de manifestare a unui fapt față de un obiectiv, în raport de care se confirmă, atestă etc. faptul respectiv. L-a îndreptat ~ cercetarea de sine. 26 Orientarea ca raportare la un obiectiv, față de care se apreciază o schimbare de la orientarea normală a sensului de manifestare a unui fapt. N-o da ~ glumă! 27 (Îcs) ~ deosebire, înv, ~ asemănare Orientarea aprecierii unui fapt față de altul, înrudit ori diferit, prin raportare la un obiectiv, față de care se evaluează felul de comparare considerat ca sens al acestei orientări ~ deosebire de mine, el e bine pregătit. 28 (Înv) Orientarea sensului relatării unui fapt, ca raportare la un obiectiv, față de care se fundamentează această orientare ~ zisele lui nu putea să razime cineva. 29 Orientarea sensului de manifestare a unui fapt prin raportare la un obiectiv, față de care se prevede consecința acestei orientări Paguba era prea mare ~ a nu-l îngrijora. 30 Un sens de orientare pentru manifestarea unui fapt, dedus din reacția, de obicei sufletească, provocată asupra cuiva de faptul respectiv, față de un obiectiv, în raport de care se stabilește accidental această orientare. ~ mirarea lui. 31 (Înv) Orientarea sensului de manifestare a unui fapt față de un obiectiv, reprezentat de un destinatar și în raport de care se determină această orientare Supunere a pruncilor ~ părinți. 32 (Înv) Orientarea sensului de manifestare a unui fapt față de un destinatar, în raport de care se determină această orientare și care este cel în beneficiul căruia se manifestă acest fapt S-a milostivit ~ ei. 33 (Înv) Orientarea sensului de manifestare a unui fapt față de un destinatar, în raport de care se determină această orientare și care este cel împotriva sau în detrimentul căruia se manifestă acest fapt Au rădicat oaste ~ nemți. 34 (Înv; îcs) Unul ~ altul Orientarea sensului de manifestare a unui fapt față de un destinatar, în raport de care se determină această orientare și care este cel care replică prin manifestarea aceluiași fapt Nu mintireți unul ~ altul. 35 Orientarea ca raportare la un obiectiv indicat pentru motivarea sensului manifestării unui fapt ~ pomenirea neamurilor. 36 Orientarea sensului manifestării unui fapt față de un obiectiv, prin care este indicată o motivare pentru această orientare și care este petrecerea, producerea, săvârșirea etc. a ceva Să-mi slujească ~ îndreptarea greșelilor. 37 Orientarea sensului manifestării unui fapt față de un obiectiv prin care este indicată o motivare pentru această orientare și care se referă la un țel ce urmează a fi atins Silințele neamului ~ adevărata cultură. 38 Orientarea sensului manifestării unui fapt față de un obiectiv prin care este indicată o motivare pentru această orientare și care este intenția de aducere a unei dovezi ~ exemplu.., ~ pildă... 39 (Înv; îcs) ~ semn de (ori că), ~ semnul Orientarea sensului manifestării unui fapt față de un obiectiv prin care este indicată o motivare pentru această orientare și care constă în intenția de a atribui acestui fapt o anumită valoare simbolică Această pungă dăruim ~ semnul mulțumirei noastre.

CUM¹ adv. I. (Interogativ) 1. În ce mod? în ce fel? în care chip? Cum ai făcut de ai venit după noi, de nici una dintre surori nu te-a văzut? ISPIRESCU, L. 239. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump? EMINESCU, O.I 213. Foaie verde de trifoi, Cum să vorbim amîndoi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. ◊ Expr. Cum și în ce chip sau cum și ce fel = în ce fel. Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S.III 23. ◊ (Eliptic, urmat de un conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A nu avea (sau a nu ști) cum = a nu avea modalitatea, posibilitatea, mijloacele de a... Pentru atîta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. ODOBESCU, S. III 9. Dulce ți-i gurița, lele, Mai dulce n-are cum fi, Că-i ca strugurul din vii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25. ◊ (Interogativ-exclamativ, urmat de cuvinte ca «focul», «naiba», «dracul», «dumnezeu») Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a mai fi chemînd? CREANGĂ, P. 245. ♦ (Repetat, în propoziții enunțiative) Într-un fel oarecare (pe care vorbitorul nu ține să-l precizeze). În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vîrful nuielei lui. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Însoțit de un verb, de asemenea repetat) Trecurăm cum trecurăm pînă aci, stăpîne. ISPIRESCU, L. 6. Era bucuroasă să-l vadă cum l-a vedea urnit de-acasă. CREANGĂ, P. 111. ◊ (Cînd verbul repetat este la forma negativă, arată că nu interesează felul cum se face o acțiune, ci numai faptul că se face) Cum îl prinse, cum nu-l prinse Aripă-Frumoasă pe zmeu, destul că îl trînti. RETEGANUL, P. III 70. ♦ (În întrebări retorice, uneori cu nuanță optativă) De ce? Cum nu vii tu, Țepeș, doamne...? EMINESCU, O.I151. Cuculețule năuc, Cum n-am pușcă să țepușe?. ȘEZ. I 46. ◊ (Întrebarea este legată de o motivare, o justificare, o explicație a unei acțiuni) Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mîinile de vatră. CREANGĂ, P. 140. Cum nu-i dorul mare cine, Că de la Oșorhei vine? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 305. Ba zău, cum s-o părăsesc, Cînd ca ea nu mai găsesc? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ (Motivarea este subînțeleasă) Mai țin minte... – cum să uit? CASSIAN, în POEZ. N. 101. Nu mai chiui. – Ba nu!... tu cum ai chiuit de trei ori? CREANGĂ, P. 55. ◊ Expr. Cum de... = cum se face că..., cum se poate, cum e posibil că... Plesni de necaz cum de să fie el ocărit. ISPIRESCU, L. 48. Bunele bătrîne nu se puteau dumiri cum de sînt atît de învățați drăguții lor. NEGRUZZI, S. I 6. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. (Cu o nuanță de regret) Cum de să se prăpădească o așa bunătate de june? ISPIRESCU, L. 102. (Retoric) Cum de nu cade trăsnetul, să ardă pe niște asemenea necredincioși! NEGRUZZI, S. I 49. (Urmat de «așa», se așteaptă o explicație) Cum așa, de nu știi nici de unde vii, nici încotro te duci? CREANGĂ, A. 141. (Da) cum (să sau de) nu! = a) desigur! firește! mai încape vorbă? se poate altfel? vezi bine! Tu, ciocîrlane, nu cumva știi unde se află Mănăstirea de Tămîie? – Da cum să nu știu, stăpînă? CREANGĂ, P. 93. Mîndrulică, ochii tăi Bine seamănă cu-ai mei! – Da cum, foc, n-or sămăna, Că-s făcuți pe seama ta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402; b) vorbă să fie! da de unde?! Acum cred că... mi-i da drumul să intru la dumnezeu, că tare mare treabă mai am. – Da, cum nu; ia mai pune-ți pofta la o parte, că doar nu piere lumea. CREANGĂ, P. 314. Apoi (sau, popular, păi) cum! = desigur! se înțelege! 2. (Exprimînd o părere de rău, o contrarietate) Se poate? adevărat să fie? Mămuca ne vede. – Cum? Eu o văd că doarme. CREANGĂ, P. 8. Cum? Ai abandonat pe Sînziana? ALECSANDRI, T. I 458. Eu nu pot ceti romînește.- Cum! Apoi dar ce înveți tu? NEGRUZZI, S. I 4. 3. (Cu intonație ascendentă, întrebuințat pentru a face pe cineva să repete cele spuse și neauzite sau neînțelese bine) Ce? poftim? Cum? mai spune, te rog, o dată! 4. (În legătură cu verbul «a da», întrebuințat pentru a se informa despre prețul unui lucru) Cu cît? cu ce preț! Cum dai roșiile? II. (Exclamativ) Cît de (mare, mult, tare etc.)! Cum cîntă toate luncile în floare! CERNA, P. 160. Dragii mămucuței, dragi! Cum așteaptă ei cu bucurie! CREANGĂ, P. 25. Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. ◊ (Urmat de un adverb introdus prin prep. «de») O, cum fulgeră de strașnic! NEGRUZZI, S. I 58.

MÍJLOC s. n. I. 1. (De obicei precedat de prep. „în”, „din”, „prin”, „la”, „pe la”, învechit, „pre”, și urmat de un genitiv) Punct, linie, parte a unui lucru, a unei suprafețe care se găsește la depărtare egală de punctele periferice, de circumferință, de extremități (v. c e n t r u, j u m ă t a t e, m i e z, b u r i c); p. ext. (în opoziție cu m a r g i n e) parte a unui lucru situată la oarecare distanță de fiecare dintre punctele marginale ale acestuia; (în opoziție cu c a p ă t, e x t r e m i t a t e) interval cuprins între două extremități sau între două elemente de același fel. În mijloc de besearecă cîntu tinre. PSALT. HUR. 17^v/21. În mijlocul raiului răsădi Dumnezeu pom de preceput ce iaste bine și rău. MOXA, ap. GCR I, 57/39. Banii. . . să să facă în loc vestit, cum are fi în mijlocul târgului, să vadză toți. PRAV. 76, cf. 230. În mijlocul teatrului. DOSOFTEI, V. S. septembrie 19^r/29. Zveazda. . . slujeaște încă, ca să stea pururea în mijlocul discosului cinstita pîine (a. 1680-1700). GCR I, 244/24. Din iezăr cură apă prin mizlocul orașului. N. COSTIN, ap. IORGA, L. I, 94. După ce au aflat Brîncovanul pe Bălâceanul mort în război, trimisu-i-au capul la București, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrâdzîi lui. NECULCE, L. 105. La mijlocul moșiei Brăndușăni au intrat Chirileștii (a. 1759). BUL. COM. IST. IV, 201. Merse în mijlocul bisericii și. . . se înturnă spre norod. NEGRUZZI, S. I, 149. Luni pe la amiazi, pe cina eram m ulița mare, in mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un impiegat cu guler roșu. GHICA, S. 244. Trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele. CREANGĂ, P. 13. Harap Alb. . . cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului, îi și zboară capul. id. ib. 226. Văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. II, 262. Acel vas. . . se află pe o masă în mijlocul unei bisericuțe. ISPIRESCU, L. 29. Vulturul de pe monumentul independenții ridicat. . . în mijlocul orașului Calafat. VLAHUȚĂ, R. P. 16. Era o casă albă, veche și simplă, în mijlocul unei curți largi. id. O. A. III, 72. Sării ars în picioare, prin întuneric, drept în mijlocul poieții. HOGAȘ, M. N. 87. Avînd margine sau poale, bolta cerului are și un mijloc sau o inimă, pe sub care. . . se crede că nu-i bine să meargă omul. PAMFILE, CER. 3. În mijlocul drumului picotește cîinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Nu apucă însă să ajungă decît pînă la mijlocul uliței. id. R. I, 152. Din mijlocul chiliei îi privea zîmbind bătrînul Mihu. SADOVEANU O. V, 569. Spune-mi un' mi-i îngropa? În ușa altarului, În mijlocu raiului. JARNIK-BÎRSEANU, D. 173, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 162, ALR I 965/1, ALR II 6673/47, 235, 362, 6 706/102, 141, 235, 250, 812, 886, 987, A II 6. Să te sălești a fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247. (Determinat de termeni care denumesc spații, întinderi mari, include ideea de zonă foarte înaintată, foarte lăuntrică, cu caracteristici excesive) Apele îngroșară-se și undele pre mijloc de mare. PSALT. 311. Corabiia era în mijlocul măriei. CORABIA, EV. 262. Iară corábiia era pre în mijlocul mării învăluită de valuri. CHEIA ÎN. 31^v/21.au trecut pre mijloc de Marea Roșie ca pre uscat. FL. D. (1680), 69^v/7. Au venit împăratul. . . într-un mijloc de cîmpu pustiiu. NECULCE, L. 226. În mijlocul cîmpiei întinsă ce se perde. . . Culcat pe spate șede voinicul bivolar. ALECSANDRI. POEZII, 368. Cînd mă trezii, eram afară de barieră, în mijlocul cîmpului. BOLINTINEANU, O. 387. În mijloc de codru-ajunse Lîngă teiul nalt și vechi. EMINESCU, O. I, 66, cf. 215. Cînd se pomeni în mijlocul mării, Ileana Simziana se prefăcu că-i pare rău și prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului. JARNIK-BÎRSEANU, D. L-am cătat vara toată. . . în mijlocul codrului, La porțile dorului. MAT. FOLK. 1050, cf. 74, DENSUSIANU, Ț. H. 97, A II 2, 8. ◊ Mijlocul cerului = a) (învechit) zenit. Zenitu și căruia uneori i se mai dă numirea de mijlocul ceriului. CULIANU, C. 9; b) (regional) miazăzi (1). Cf. ALR I 1236/75, 85. L o c, a d j. De mijloc = situat (sau destinat a fi așezat) în centru sau, p. e x t., în spațiul dintre alte lucruri. Plasa de mijloc [a năvodului]. ANTIPA, P. 461. (Indicînd poziția într-o clasificare, o ierarhie) Birnicii sînt 17214 familii din care 4 082 „dă frunte”, 4 961 „dă mijloc” și 8171 „dă coadă” (a. 1819). DOC. RC. 225. Ține treapta cea de mijloc între sublim și simplu. HELIADE O. II, 37. Locuitorii săi din clasa de mijloc . . . vara se adunau la grâdinele Rreslea, Barbălată. FILIMON, O. I, 175. (Expr.) Drum (sau cale, linie, învechit, hotar) de mijloc = soluție intermediară, atitudine de compromis. Povățuiește pre părinți ca să nu se arate cu atîtă neomenire și asprime către fiii lor . . . ci să cuvine să păzească hotarul cel de mijloc. PANN, E. I, [prefață] 7/4. Cînd îi alb, spun alb și la negru, spun negru . . . ori, ori! Că drum de mijloc nu există. DAVIDOGLU, M. 83. (Regional) Degetul de mijloc = degetul mijlociu, v. m i j l o c i u (I 2). Sâ-m trimeatâ inelu Dzîn zezetu hăl dze milzoc. DENSUSIANU, Ț. H. 160. Gegitu dă meljoc. ALR II/I MN 32, 2 186/310. ◊ Din mijloc = a) l o c. a d j. așezat în centru, în zona centrală; central. După catapeteazma din mijloc era cortul ce să chiamă sf[i]nția sf[i]nților. N. TEST. (1 648), 297^r/2; b) l o c. a d j. (Învechit) în devălmășie. La tovărășie, cheltuiala iaste din mijloc, cum și cîștigul și paguba. PRAVILA (1814), 86/10; c) l o c. a d v. din centru; (în opoziție cu d i n d ă r ă t și d i n a i n t e ) din flanc; p. e x t. în plin. Goniră pre Alexandru . . . și deteră în trîmbițe și în tîmpine și-i loviră unii din dărăpt, unii din mijloc, alții dinainte.ALEXANDRIA 37/11. (E x p r.; învechit) A ridica (sau a scoate) (pe cineva sau ceva) din mijloc = a înlătura, a îndepărta; a exclude (din discuție). Trebuie să se rădice Mihai Vodă den mijloc, ca un amestecător și turburător de prieteșug între domni. N. COSTIN. LET.² I, 494. Pentru cutremur, căutînd pe filosofi, vom găsi unii zicînd una și alții alta, scoțînd la aceasta pre D-zeu din mijloc. ANTIM, ap. TDRG. Acest hrisov prin lămurită sa înțălegere, rădică din mijloc toată îndoiala și toată împotriva punere înainte asupra stăpînirei vrăncenilor (a. 1817). URICARIUL, IV, 341/13. ◊ L o c. a d v. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. R ă s t i g n i r ă . . . și alți doi de încoace și de încolo, e în mijloc I[su]s. CORESI, ap. GCR I, 21/25. Cela ce va ucide pri cela ce va întră la mijloc să-i împartă . . . nu să va certa. PRAV. 116, cf. 91. Cîte 3 alăturea mergînd, craiul la mijloc (a. 1700). GCR I, 334/29. Piața sfintei Troiți. . . are în mijloc un stîlp de marmură. GOLESCU, Î. 25. O frumoasă mînă scapă de pe margine de-altan O mânușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu. EMINESCU, O. I, 166. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere. CARAGIALE, O. II, 268. Casa n-avea nici o podoabă, dară în mijloc era o masă mare. ISPIRESCU, L. 50. Lăutarii trecură la mijloc. REBREANU, R. I, 220. Își așternu și lui un pat, la mijloc, între tovarășii săi de suferință. MIRONESCU, S. A. 129. Îl crepăm așe cu cuțîtu în jumătate ș-avem un ic de lemn și-l băgăm la ńiljoc. ALR SN I h 222/141. Cînd e plosca la mijloc, Mare, mic e cu noroc, se spune despre cei bețivi. ZANNE, P. IV, 92. Sus copaie, jos copaie, La ńiljoc carne de oaie (Scoica). SADOVEANU, P. C. 12. (E x p r.) A sta (sau a se pune) la mijloc = a se interpune, a sta între două persoane pentru a le împiedica să se încaiere; (învechit și popular) a interveni, a stărui (pentru cineva). Ca să pot isprăvi mai iute, te rog umil pe dumneata, milostivul mieu domn și de bine făcător, să te pui la mijloc . . . ca să stăruie cu trecerea lui crăiască pe lîngă măria sa domnul (a. 1 681). IORGA, S. N. 79. Ș-au stătut banul la mijloc cătră viziriul, de au aședzat să-l puie pre dînsul leșii craiu. NECULCE, L. 59. Văzînd noi că era cît pe ce să se încaiere la bătaie, ne punem la mijloc și-i împăcăm cu mare greu. CREANGĂ, A. 107. Kir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască; dar musafirii s-au pus la mijloc și l-au oprit în piept. CARAGIALE, O. II, 227. Boierii din Țara Românească se puseră la mijloc cu rugăciuni și se făcu pace. ISPIRESCU, ap. CADE. (Învechit) A pune (ceva) la mijloc = a aduce, a oferi în folosința, în fondul comun. Li-au adus toate [prăzile] și li-au pus la mijloc cît au dobîndit. HERODOT (1645), 493. La logodnă au fost pus la mijloc galbini 12000, cine ar strica logodna, acela să peardă acea somă de bani. N. COSTIN, LET². I, 382. Toată averea mea o puiu la mijloc cu voi. GORJAN, H. I, 147/6. (Învechit) A aduce (sau a pune pe cineva sau ceva) la (sau în) mijloc = a aduce în fața, la cunoștința, în discuția unei adunări; a convoca pe cineva într-o adunare. Iară Domnul nostru Isus Hristos, aciiaș aduse la mijloc cugetul lor și grăi lor. CORESI, EV. 61. Nici întrebare ca aciasta la mijloc să puie s-au căzut. CANTEMIR, IST. 153. A filului și a inorogului pomenire la mijloc să fie adus de carii aminte mi-am adus, precum nici la adunare dintei chemați să nu fie fost. id. ib. 159. Să aducem în mijloc pe fericitul David carele zice. . . ANTIM, ap. TDRG. Iată ascultai cuvîntul tău și voi scoate din sfat mîniia și pohta și voi aduce la mijloc înțelepciunea și dragostea. VARLAAM-IOASAF, 9^V/17. Ritorul, pentru ca să dovedească după leage și după dreptate lucrul acela. . . aduce la mijloc vreun cap din pravilă. MOLNAR, RET.102/18. (Învechit) A sta la mijloc = a nu fi hotărît, a sta în cumpănă; a rămîne în suspensie. Acealea ce să feaceră pre tine au fost den farmeci, iară nu dentr-adevăr. Și stînd la mijloc voroava, socoti de chemă pre popii idolilor să facă și ei ceva minune. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^v/25. A-și pune capul (sau, rar, gîtul) la mijloc = a garanta (cu viața). Mi-a spus mie cine l-a văzut, că Ion a luat-o, gîtul îmi pun la mijloc. CREANGĂ, A. 56. Despre asta mi-aș pune capul la mijloc. id. P. 170. A fi la mijloc = a) (învechit) a fi prezent într-o adunare, la o consfătuire. Or sta la pace, fiind și alți crai megieși la mijloc să socotească și să judece. NECULCE, L. 248; b) a fi în cauză, în joc. Așadar, a răspuns Făt-Frumos, un om prost, pă cum ai spus măria-ia, ar avea drept să te învinuiască de călcarea făgăduința, iar eu n-am, cînd e la mijloc tot norocul vieții mele. CARAGIALE, O. II, 354; c) se spune pentru a semnala că există un dedesubt al lucrurilor, că desfășurarea faptelor este influențată de un factor suplimentar. Vezi d-ta că-i un „dacă” la mijloc. CONV. LIT. IV, 336. Îți venea parcă să crezi că e vreo șiretenie la mijloc. GANE N. III, 161. Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă.CREANGĂ, P. 266. La casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părințească la mijloc, id. ib. 286. Spun unii ș-alții că n-ar fi fost la mijloc puterea ursitoarei, ci că numai vraja dragostii a făcut așa prefaceri minunate. CARAGIALE, O. II, 354. Dăscălița înțelese numaideât că nu poate fi la mijloc lucru curat. REBREANU, I. 262. Era la mijloc o înșelare și o uneltire. SADOVEANU O. XI, 110. Bănuind că e ceva încurcat la mijloc, se duse de-a dreptul la jupîneasa Ralița. CAMIL PETRESCU, O. II, 268. E o confuzie la mijloc. CĂLINESCU, S. 123. Ați trimis după doctor?. . . Crezi că nu e nimic la mijloc, DEMETRIUS, C. 41. Altceva e la mijloc. Ție ți-a plăcut să trăiești comod. BARANGA, I. 154. (Cu parafrazarea expresiei) Bănui că aci la mijloc se joacă vreo drăcovenie. ISPIRESCU, U. 16. Muma zmeului pricepu că aci la mijloc se joacă vreo drăcie, id. L. 19. (Popular) A băga (pe cineva) la mijloc = a înconjura (pe cineva) cu simpatie sau cu afecțiune. Lumea nu-l bagă la mijloc, toți îl ocolesc. JIPESCU, ap. ZANNE, P. IV, 220. ◊ L o c. p r e p. În (sau prin) mijlocul. . . sau (învechit) în mijlocul a . . ., pe mijlocul. . ., în (sau prin pre, întru) mijloc de . . ., la mijloc = (urmat de un pl.) între, printre; (urmat de un nume colectiv) în. În mijloc de mulți lăuda-voiu el. PSALT. HUR. 97^r/11. Atunce stătu Pavelu prin mijlocu de ei și dzise. COD. VOR. 88/27. Tremiseși izvoare în balte, pre mijloc de codri trecu ape. PSALT. 214. Ia socotiți credința ucenicilor lu Hristos și ascultarea ! Că ei în mijloc de lucrure-s fiind, și deaca auziră Hristos zicîndu-le. . . lăsară tot, de mearseră după el. CORESI, EV. 334. [Sămínța] căzu în mijloc de mărăcini. id. ib. 350. Și zice Dumnezeu: fie tărie în mijlocul apelor, să despartă apele de la ape. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/6. În mijlocul celor fărădeleage se numără ca să te ducă pre tine să viețuiești (a. 1642). GCR 1, 102/22. Cînd să va prileji în mijlocul a mulți, de vor fi unii dentrănși mai capete, cumu s-are dzice, ispravnici, atunce la unii ca aceia nu va micșura giudețul certaria aceii greșeale pentru cei mulți. PRAV. 271, cf. 154. Chemă I[su]s un poroboc și-l puse în mijlocul lor (a. 1648).GCR I, 127/8. Văzură pe sv[î]nta în cuptoriu în mijloc de doi îngeri. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21^r/9. Unde sînt doi sau trei adunați întru numele mieu, acolo sînt pre mijlocul lor (a. 1 693). GCR I, 310/7. Iată eu vă trimeț pre voi, ca pre niște oi în mijlocul lupilor (a. 1746). id. ib. II, 38/4. Spînzurat în mijlocul a doi tîlhari. MINEIUL(1 776), 127^r2/10. Se fălesc cei ce se îngrașă în mijlocul societăței făr' de a-i fi de vreun folos. MARCOVICI., C. 18/24, cf. 9/9. Corabia plutea cu mare repejiune prin mijlocul valurilor. DRĂGHICI, R. 24/26. Crede-te în această casă ca în mijlocul unor vechi și intimi amici. BOLINTINEANU, O. 419. Văzînd pe Galben de Soare în mijlocul iepelor, se răpezi la dînsul. ISPIRESCU, L. 28. D. Sadoveanu, în mijlocul povestirilor sale, are și nuvele veritabile: Păcat boieresc, Haia Sanis etc. IBRĂILEANU, S. L. 58. Herdelea nu s-a plictisit prea rău în mijlocul cărților frumoase. REBREANU R. I, 55. A crescut ca un dușman în mijlocul nostru. C. PETRESCU, C. V. 229. Cît îi de ticăloasă lumea ! . . . – D-apoi n-o cunosc eu? suspină baba. Că doar în mijlocul ei am îmbătrînit l SADOVEANU, O. VII, 320. Din mijlocul. . . sau (învechit) de mijloc de. . . = (urmat de un sg. cu înțeles colectiv) din; (urmat de un pl.) dintre. Deaci dzise voiniciloru se deștingă și se-lu rapă elu din mijlocul loru. COD. VOR. 50/5. Izbăvit-au sufletul mieu de mijloc de schimeni. PSALT109. Vor ieși îngerii de vor aleage răii den mijlocul drepților. CORESI, ap. GCR I, 18/9. Numai iată că iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal. CREANGĂ, P. 194. Harap Alb iese atunci din mijlocul celorlalți și iar se înfățișează înaintea împăratului, id. ib. 262. Regretíndu-vă foarte mult absența din mijlocul nostru, am avut onoarea să ridicăm primul pahar în sănătatea domniei voastre. CARAGIALE, O. VII, 585. ♦ (Învechit, în opoziție cu m a r g i n e I 2) Teritoriu de centru, zonă de interior. Cîmpul de jos și Bahnița dă jos, ca niște mărginași. . . să să socotească. . . Iar jilțurile dă Sus i Baia, ca niște mijloace ale județului (a. 1819). DOC. EC. 225. 2. Partea corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brîu. Era Ioan îmbrăcat cu peri de cămilă și brîu de curea prespre mijlocul lui. N. TEST. (1648), 41^r/20. Legă cu brîul mijlocile lor. BIBLIA (1688), 368²/2. Încingînd vîrtos mijlocul său, întări brațele sale pre lucru (a. 1 694). GCR I, 313/6. Ș-au legat mijlocul cu brîul de o creangă groasă. DRĂGHICI, R. 49/30. Voinic foarte chipos.. . Din mijlocul delicat, Gîndea cineva că vede un alt Narțis. PANN, E. II, 19/7. Gîndeá că mijlocul ei cel dulce s-ar putea odihni cuprins de brațul lui. EMINESCU, N. 74. Atunci, ea deodată s-a văzut încinsă cu un cerc zdravăn, de fier, peste mijloc. CREANGĂ, P. 88, cf. 98. Era încins cu bete cu mărgele mici. . . învîrtite de cinci ori în jurul mijlocului, peste brîul roșu. CAMIL PETRESCU, O. I, 72. Mijlocul [fetelor]. . . e locul din care tot farmecul pleacă, să li se răspîndească în restul ființei. BOGZA, C. O. 282. S-a mișcat încet, a săltat o mînă și s-a îndoit de mijloc pe spate. PREDA, Î. 159. Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele. ALECSANDRI, P. P. 17. O fețișoară Cu cosița gălbioară, Cu mijloc de trestioară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). E iubitul, care vine De mijloc să te cuprindă. EMINESCU, O. I, 76, cf. id. N. 9. Ai luat-o de mijloc și te uitai la ea așa galeș. CARAGIALE, O. II, 225. Cînd vezi răul lîngă mine – Haide, prinde-mă mai bine De mijloc. COȘBUC, P. I, 238. Unde să stăm? întrebă Titu, cuprinzîndu-i mijlocul. REBREANU, R. I, 245. El de mijloc o ținea, Lîngă peptu-i o strîngea. ALECSANDRI, P. P. 97. A fi moale de mijloc = a fi lingușitor. Cf. ZANNE, P. II, 273. ♦ Șale; crucea șalelor. Nevastă secerătoare, Ce seceri vara la soare Și mijlocu nu te doare? JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. Hai, Ioane, de fă focul! Nu pot. Mă doare mijlocul. ANT. LIT. POP. I, 216, cf. ALRM II/I h 120. ♦ Durere de șale. Cf. LB. Și io-s secerător, De mijloc numai nu mor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. P. a n a l. Parte a corpului albinei situată între torace și abdomen (unde corpul pare a fi sugrumat). Cf.CHEST. VI 65/17, 20. ♦ (Regional) Tulpina unei plante. Vro doi meri Și vro doi peri, Din stupină stupinași, Din mijloace depărtași, La vírfuri apropiași. BIBICESCU, P. P. 253. [Scaiete] rădăcina ți-oi secui, Mijlocul ți-oi mijloci, Vîrful ți-oi vîrfui. DENSUSIANU, Ț. H. 282. 3. (Regional) Nume dat anumitor părți ale unor obiecte, situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv sau care reprezintă corpul principal al acestuia: a) mijlocar (I 4). Cf. CADE; b) (la pl., în forma mijloace) cruce de lemn care desparte fereastra în mai multe cîmpuri ; răscruci, (regional) mijlocar (I 6). Cf. CHEST. II 177/91; c) (la pl., în forma mijloace) broderie, dantelă sau orice alt lucru de mînă care unește două bucăți de țesătură (măi ales la fețele de masă); (regional) mijlocar (I 7). Prostirile. . . fiind late se compun din mai multe foi, cusute de-a lungul sau legate prin împletituri numite mijloace sau mijlocuțe. PAMFILE, I. C. 284, cf. ALR II 5 780/791; d) plasa din mijloc a năvodului cu trei plase. Cf. ANTIPA, P. 461; e) (urmat de determinări) calota pălăriei. Cf. ALR II 3 279/325; f) parte a cobzei nedefinită mai de aproape, probabil bîrdan. Cf. H XII 176. ♦ Partea interioară, lemnoasă a unui fruct, în care stau sîmburii; cocean. Mijlocu mărului. ALR I 890/214, cf. 890/576, 764, 842, 887, 926, 990. 4. (Învechit și popular, în opoziție cu m a r g i n e I 5, a r i p ă) Corp central al unei formații de luptă; (învechit) temei. Tabăra. . . la mijloc era mai cu puțini oameni decît la perși. HERODOT (1645), 347. Așezarea oștilor în „rînduiala bătăliei” era astfel: pedestrimea . . . la mijloc (centru); la cornul din dreapta sau aripa dreaptă se așezau călărașii. BĂLCESCU, M. V. 618. Bate tu marginile, Că eu bat mijloacele, Care-a scăpa de la mine Să nu scape de la tine. ALECSANDRI, R. P. 126. 5. (Învechit, calc după fr. milieu) Mediu¹ (înconjurător), ambianță. Plăcerea noastră . . . pentru producerile literare ale d-rei Cugler și ale d-lui Șerbănescu va fi cu atît mai ușor de explicat, cu cît ne vom aminti mai mult mijlocul literar în care le aflăm. MAIORESCU, CR. I, 300. Spiritele ce nu sînt accesibile . . . senzațiunilor ce deșteaptă în noi mijlocul înconjurător. MACEDONSKI, O. IV, 103. Pîn-acum am vorbit despre înrîurirea mijlocului social asupra creațiunei literare și de stabilirea legăturei între mijlocul natural și social. GHEREA, ST. CR. I, 38, cf. 36, II, 70. Din mijlocul social al lui Tudorache, al țigănașilor, al slugilor . . . voia mama să mă scoată. MILLE, V. P. 162. 6. (În opoziție cu început, sfîrșit) Moment situat (aproximativ) la aceeași depărtare de începutul și sfîrșitul unei unități de timp, al unei acțiuni sau al unui fenomen care se desfășoară în timp. Începutul iernii va fi cu grindină, mijlocul cald. CALENDARIU (1 814), 64/8. Un străin. . . a călătorit prin părțile noastre pe la mijlocul secolului al XVII-lea. CANDREA, F. 139. Băură ce mai era de băut și mîncară ce mai era de mîncat, neuiúnd să caute după aceea mai cătră mijlocul mesei alte hartane și alte căni, pentru oamenii lor, care așteptau . . . la căruțe. SADOVEANU, O. XI, 36. Cînd la mijloc de cale. . . S-a iscat un vînt. SEVASTOS, N. 136. Mńișlocu postului. ALR II 2 850/325. ◊ L o c. p r e p. În mijlocul sau (învechit) în mijloc de = în timpul, în cursul; (cu nuanță intensivă) în plină desfășurare, în toiul. . . În mijloc de bănat, învie-mă-veri. PSALT. HUR. 117^r/16, cf. 64^r/2. Îmi făgăduiam . . . zile seninoase și liniștite în mijlocul chinurilor vieții. MARCOVICI, C. 15/7. În mijlocul zburdăciunei tinereței ferbăntate. . . De adevărul acesta fii lovit și zi și noapte. CONACHI, P. 289. După o ocară așa de mare care mi s-au făcut, adecă de a mi se opri pașaportul în mijlocul drumului. . . ce-mi mai rămîne mie de nădăjduit ? KOGĂLNICEANU, S. 190. Moș Nichifor era și geambaș de cai și cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. Avea amnezii lacunare, uitînd dintr-o dată în mijlocul vorbirii ideile. CĂLINESCU, S. 236. Ne aflăm în mijlocul iernii. STANCU, D. 307. În mijlocul hohotelor, Ilie o luă încet spre ușă. PREDA, D. 122. ◊ E x p r. A trece (sau a fi, rar, a face) la (sau, învechit, în) mijloc, se spune pentru a insista asupra ideii de interval, de răstimp intervenit între două date de referință. Nu multă vreamea în mijloc fu. CORESI, EV. 58. De la așezămîntul romanilor în Dachia pănă la acest Aorelian a trecut la mijloc 167 de ani. CANTEMIR, ap. HEM 1 998. Într-o vreme . . ., sînt mulți ani trecuți la mizloc, o rudenie a bâtrînilor noștri, anume Enache Bîrzu, aflîndu-se la închisoare pentru o blăstâmăție, au mers doi moși ai noștri. . . de l-au scos de la închisoare (a. 1 786). URICARIUL, XIV, 250. Și trecând multă vreme la mijloc . . . ei s-au apucat că vor scrie și niciodată nu contenia ca să scrie (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 204/11. Așa scria unul la altu tot cu poșta, făcînd luni la mijloc pănă lua unu de la altul scrisoarea, ib. 256/10. Fiind acun trei săptămîni la mijloc (a. 1825). URICARIUL, XXV, 120. Au trecut cîteva zile la mijloc fără a le istoris ceva. DRĂGHICI, R. 111/12. Trecură trei ani la mijloc de la despărțirea acestor doi frați. GORJAN, H. I, 2/17. Să-ți vorbesc despre aceasta, trebui timp la mijloc. PANN, E. I, 92/3. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în car ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I, 120. Astăzi, că ai trecut zecimi de ani la mijloc, nu o pot spune fără un pic de înduioșare. GANE, N. III, 28. Nu po ști cît a fi trecut la mijloc, pînă ce am adormit mort. CREANGĂ, A. 16, cf. id. P. 140, 183, 260 305. A trecut după aia o săptămînă la mijloc. CARAGIALE, O. VI, 6. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa. ISPIRESCU, L. 112. ♦ (Astăzi rar) Veacul (sau vîrsta) de mijloc = evul mediu. O pompă solemnă ce aducea aminte de turnerile cavalerilor vrîstei de mijloc. NEGRUZZI S. I, 36. Clasicismul antic și romantismul din veacul de mijloc. GHEREA, ST. CR. II, 106. Sîntem o societate cu moravurile veacului de mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 55. ♦ P. e x t. Parte centrală a unei comunicări orale sau scrise Ei! începutul [basmului] nu-i nimica; să vez dumneata mijlocul și sfîrșitul. CARAGIALE, O. II 247. Ți-o trimite, bade, carte Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 135. 7. (Învechit și popular, în opoziție cu frunte, coadă) Ceea ce are dimensiunea, calitatea valoarea situate între extrema inferioară și cea superioară. Scos-au hîrtii frunte de 4 ugh,i mijlocul de trei ughi și de 2, coada de un ughi. NECULCE, L. 322. ◊ (Adjectival) Om mijloc = om de statură mijlocie. Cf. DR. IX, 429, ALRM II/I h 137. ◊ L o c. a d j. De mijloc = a) nic prea mare, nici prea mic (ca dimensiune); potrivit. Alecsandru Vodă era la stat de mijloc. N. COSTIN, LET. II, 98/4. 8 tingiri de mijloc (a.1 738). IORGA, S. D. XIV, 56. Era. . . la mărirea trupului om de mijloc. MINEIUL (1776), 18^r2/27. Cartoflele. . . cele de mijloc să pun întregi. I. IONESCU, C. 58/26. Nu depășea pe un om de mijloc, nici prin înălțime, nici prin grosime. GALAN, B. I, 35. Fărină de mńijlocu. ALR 1 372/357, cf. 1 372/359, 388; b) nici prea bun nici prea rău; obișnuit, banal; mediocru. Care scaune. . . le îmbracă cu postav roș, nici prei bun, nici prea rău, de mijloc. GHEORGACHI, LET. III, 320/25. Frăgarii mai bine cresc în loc de mijloc și cam arinos, decît în loc gras. ECONOMIA, 210/4. Acel om este un autor de mijloc. HELIADE, O. II, 25. Multe [poezii] prea de mijloc. . . ar fi fost mai bine să rămînă nepublicate. MAIORESCU, CR. I, 322. Muntenii, rîdea sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece. . ., ori dușmani căpcăuni. . . la noi nu sînt oameni de mijloc. SADOVEANU, O. X, 587. (Învechit, în construcții negative cu valoare de superlativ) Nădăjduind și alte vrednice cărți a se tipări în limba românească, spre literatura aceștei limbi și spre nu de mijloc folos acestui națion (a. 1814). BV III, 102. Limba latinească cea de obște nu de mijloc schimbare au pătimit. MAIOR, IST. 233/28; c) moderat, temperat. Începutul iernii va fi cu grindină . . . iară sfîrșitul de mijloc. CALENDARIU (1814), 64/8, cf. ib. 72/2, LB. ◊ (Adverbial) Mazerea iubește mai mult un pămînt de mijloc de vîrtos. IONESCU, C. 24/14.1. II. 1. (Învechit) Persoană care se pune în serviciul cuiva pentru a stabili o legătură, pentru a obține o favoare, mediator (1); persoană de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. Deci găsind Racoț și Matei Vodă mijloc pre acest boiar, ș-au așăzat între dînșii să-i trimiță oști den țara Ungurească și den țara Rumânească și el va fi cap lor de va scoate pre Vasilie Vodă den scaun (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 299/14. ◊ L o c. prep. Prin (sau cu) mijlocul. . . sau prin mijloc de . . . = prin intermediul. . . , cu concursul. . ., prin intervenția . . . ; pe calea . . . Grăiaște cu noi. . . pren mijloc de îngeri. CORESI, EV. 282. Au făcut pă Dionisie patriearh Țarigradului cu mijlocu domnului Constantin Vodă Brîncoveanu. IST. Ț. R. 56. I-au văzut osînda perind nevinovat de alți domni, însă tot prin mijlocul Ducăi Vodă și cu îndemnarea lui. N. COSTIN, LET. II, 18/3. Au fost isprăvit Șerban logofătul, cu mijlocul Ducăi Vodă, de au fost mărsu un capegi-bașe de au luat pre toți frații lui Șerban și neamul lui din închisoarea lui Grigorie Vodă din Rucurești. NECULCE, L. 51. Au ieșit. . . de la închisoare, din Vama, cu mijlocul hanului. id. ib. 272. Pren mijlocul ev[an]gh[e]liei biruim pre iudei (a. 1703). GCR I, 348/12. Silia cu mijlocul tergimanului și a capichihaelilor să isprăviască să-i ierte împăratul. AXINTE URICARIUL, LET. II, 150/27. Sînteți datori să le știți și să le păziți nu numai voi, ce și bieții creștini prin mijlocul vostru. ANTIM, ap. GCR II, 28/16. Venit-au iarăși Constantin Duca Vodă la scaunul țării Moldovei, luînd domniea cum și cea dintăi cu mijlocul socru-său. MUȘTE, LET. III, 31/14. Zic că i s-ar fi dat otravă prin mijlocul unui dohtor. VĂCĂRESCUL, IST. 259, cf. 248. Dumnezău știe. . . că era să să facă mai bun prin mijlocul ticăloșiilor. DRĂGHICI, R. 54/17. 2. P. g e n e r. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (de obicei la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva într-un anume scop; p. e x t.chin, cale, metodă, procedeu de_a acționa; (învechit) mijlocire (3). M-am îndemnat a scrie o adunare istornică a prea puternicilor împărați otomani, pe scurt alcătuită, arătînd de cînd și cu ce mijloc au luat această stăpînire începerea ei. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Vom arăta mijlocul cu care poate fieștecare să să facă de tot putearnic. MOLNAR, RET. [prefață] 8/23. Trebuia ca să-i găsească un mijloc ca să-l dizbrace de averea lui (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/3. Loghica iaste meșteșug ce învață pre mijlocul de a îndrepta mintea din lipse (a. 1826). GCR II, 253/13. Mijloc de ajutor pentru cei mai de treabă și cu familii grele. GOLESCU, Î. 31. Tipărirea în limba rumânească a unei gazete este negreșit între celelalte un mijloc deosebit a lumina pe fieștecare asupra drepturilor și datoriilor sale. CR (1829), 247¹/23. Toată lumea s-a pătruns de adevărul acesta că singurul mijloc al împărtășirii ideilor este limba patriei. ib. (1 833), 35¹/30. Muzica vedem asemenea că este un mijloc prin care artistul de multe ori mai mult și decît cu vorba poate a ne porni lacrămile. HELIADE, O. II, 38, cf. 10, 95, 168, 208. Gîndește la mijloacele cele mai bune ca să te aperi de nenorocire. MARCOVICI, D. 16/25, cf. id. C. 24/4, 35/18. Te faci drag la orcare Cu mijloace-nțelepțești. PANN, E. II, 127/8. Se îngrijea acum de mijloacele scăpărei amantului ei. ASACHI, S. L. II, 12. Numai acest mijloc au spre a-și redobîndi starea lor cea dintîi. BĂLCESCU, M. V. 393. Hrana obștiei de prin târguri să fie sub cea mai de aproape îngrijire a ocărmuirei spre a nu se mai face un mijloc de îmbogățiri particulare (a. 1848). URICARIUL, X, 10. Am recitit toate băgările de seamă ce faci asupra limbii românești și m-am bucurat văzînd în dumneata mijlocul prin care să ne putem înțelege mai bine cu moldovenii. BOLLIAC, O. 50. O supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I, 49, cf. 143, 286, 341. Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare. Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Pe dată ce dorința care ne-a aprins imaginațiunea se află împlinită, ne liniștim și mai adesea căutăm mijloace ca să ne desfacem de obiectul ce o aprinsese. FILIMON, O. I, 114, cf. 126. Baba are Mijloc de răzbunare. BOLINTINEANU, O. 74. Este un mijloc de a scăpa de această greutate. EMINESCU, N. 53. Să caut vreun mijloc ca să ne căpătuim. ISPIRESCU, L. 162. Cînd chelnerița își bătuse joc de sufletul ei. . . Berta găsise mijloc să zîmbească. ZAMFIRESCU, A. 185. E o fericire pentru compilatorul nostru cînd mijloacele sale de a ști devin mai puține în secolul al XVI-lea. IORGA, L. I, 91. Aș fi regretat toată viața, dacă nu aș fi încercat și acest ultim mijloc. C. PETRESCU, C. V. 337, cf.108, 109. Sînt destule mijloace să vă fac să spuneți adevărul. SAHIA, N. 80. Căutau zadarnic un mijloc ca să-și cîștige pîinea. BART, E. 302. Deasupra patului, într-o nișă, o scară de frînghie – mijloc de salvare în caz de incendiu. id. S. M. 41. Cititorul lui Creangă este mai întîi izbit de mulțimea mijloacelor tipice ale prozei sale. VIANU, A. P. 110, cf. GRAUR, I. L. 29 ◊ (Urmat de determinări care arată natura; uneori concretizat) Mijloacele fotografice excelente înlesnesc răspîndirea copiilor. PETICĂ, O. 407. Accentuarea, oricare i-ar fi natura, nu-i un fapt propriu-zis lingvistic, întrucât nu se exprimă prin mijloace lingvistice (sunete, cuvinte, morfeme). IORDAN, STIL. 18. Momente psihologice care cer o reducere pînă la maximum a mijloacelor de expresie. id. ib. 278. Într-o limbă există uneori mai multe mijloace gramaticale pentru a exprima aceeași categorie logică. GRAUR, I. L. 40. Chiar procedeele inversiunii, ale elipsei sau ale repetiției, care trec uneori drept mijloace stilistice specific poetice, sînt prezente în vorbirea comună. VIANU, M. 147. ◊ L o c. a d v. Prin toate mijloacele sau prin orice mijloc, cu orice (sau orișice) mijloace, (rar) cu tot mijlocul, cu multe feluri de mijloace = pe toate căile; p. e x t. cu orice preț, indiferent cum. Nevoea cu tot mijlocul ca să rădice domn de pămînt.IST. Ț. R. 5. Munciea cei mai mari cu multe feliuri de mijloace să-l oprească pre el și numai oștile cu seraschieariu să trimită. ib. 58. Vreau să scap de tine prin toate mijloacele, chiar de-a fi să mă arunc în mare. ALECSANDRI, T. I, 444. Cu orișice mijloace a face bani voim, în lux și-n desfătare ne place să trăim. BOLINTINEANU, O. 155. Boierii s-au făcut cu atît mai spoliatori. . . cu cît societatea consideră îmbogățirea prin orice mijloc, chiar dezonorant, ca o dovadă de destoinicie și talent. OȚETEA, T. V. 60. ◊ E x p r. (Învechit și regional) A nu fi mijloc (de a . . .) = a nu exista o posibilitate de înfăptuire, de realizare; a fi cu neputință de înfăptuit, a nu fi chip, a nu fi mod. Caută, cum vei ști, a căpăta [bani] de la turci, altminterea nu e mijloc de lucrare. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 454. [Mănăstirea] de lemn s-o facem nu e mijloc, Căci lemnul poate s-ardă de foc. MARIAN, SA. 250. Împărate! nu e mijloc a prinde omul de flori altfel. H IV 59. A nu avea mijloc să. . . = a nu avea posibilitatea, a-i fi imposibil să . . . N-am mijloc să prefac Belele care nu-mi plac. I. VĂCĂRESCUL, P. 251/4. (Învechit) A face toate mijloacele (sau mii de mijloace) = a face tot ce este cu putință, tot ce este posibil. Am făcut mii de mijloace să fug din patria mea. PANN, E. I, 68/3. [Vistieria] au făcut toate mijloacele ca să înduplice pe dumnealui contracciul . . . să plătească banii acestui adaos (a. 1837). DOC. EC. 663. (Cu parafrazarea expresiei) Ca să-i vază înțelepți. . . Părinții. . . mii de mijloace pătimesc și griji nenumărate. PANN, E. IV, 16/19. ♦ Logică, rațiune, temei, motivare (a unui fapt); p. e x t. pretext, (învechit) cale, chip. Va arăta viața împăratului Roamei a lui Marco Avrelie și învățăturile lui carea să cuvin domnilor la cîrma obștii, arătînd de atocma direptatea și mijlocile cu carea va fi domnul întru aleagerea giudecătorilor. N. COSTIN, ap. GCR II, 9/23. Gîndul și gătirea lui Șerban Vodă era să fie el împărat în Țarigrad. Și cu acel mijloc silie să facă pe Cantemir domnu în Moldova. NECULCE, L. 88. Nu aduce mijloc boale mincinoase. ANTIM, ap. ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 167. Arătăm cele de mai sus mijloace profundei voastre judicăți, deși sîntem convinși că neasemănata voastră înțelepciune poate să invente alte mai avantagioase (a. 1776). UTICARIUL, I, 180. Tu nu poți vedea, sărace, corzile nenumărate A căror armonie ține lucrurile atîrnate Nici a ști cu ce mijloace . . . Au așezat rînduiala crugurilor. CONACHI, P. 259. Să uita . . . la el. . . Dar prea nebăgat în seamă și cu un tainic mijloc. PANN, E. I, 114/18. Se mai adăuga la toți membrii Comisiei și duhul camaraderiei, amintirea vieții și a petrecerilor împreună, peste care nu aveau mijloace destule ca să treacă. CAMIL PETRESCU, O. II, 580. 3. (La pl., urmat de determinări arătînd natura sau scopul) Unelte, instrumente, utilaj. Omul de azi, mai luminat și mai înțelegător, trebuie să-și cultive pămîntul mai bine, cu mijloace tehnice. SADOVEANU, E. 26. Mijloace de muncă (sau de bază) = lucrurile cu ajutorul cărora omul acționează asupra obiectului muncii și îl modifică. Mijloacele de bază se trec în folosința Comerțului Interior. BO (1953), 10. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă. Naționalizarea principalelor mijloace de producție a creat un puternic sector socialist în economia națională. CONTEMP. 1 948, nr. 104, 13/1. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 4. (La pl.) Avere, stare, fonduri, resurse materiale (suficiente); spec. (urmat de determinări ca „bănești”, „financiare” etc.) bani; (învechit) mijlocire (4). Mijloacele de monedă ale grecilor de ce merg să împuținează. CR (1829), 4²/3. Multe familii cărora le-au mai rămas ceva mijloace de bani au fugit în ostrovul bălții Ianinii. ib. (1 830), 130²/12. Neavînd mijloace, la școală nu m-a dat. HELIADE, O. II, 110. Avînd lipsă de mijloace trebuincioase spre a susține schitul acesta, au lăsat nesăvîrșit și nefăcut toate ce era de făcut (a. 1856). URICARIUL, IV, 411/1. Pe la anul 1816, Bălcescu, procurîndu-și mijloace bănești din familie, a pornit în streinătate. GHICA, S. 698. Ni se cer mijloace finanțiare. MAIORESCU, D. I, 87, cf. id. CR.I, 273. Această instituție culturală.. . dă avînt învățăturilor științei prin nenumăratele burse ce acordă tinerilor fără mijloace. D. ZAMFIRESCU, Î. 55. Mi-a dat 40 de florini, rugîndu-mă . . . să-i înapoiez banii, fondurile consulatului fiind . . . destinate celor lipsiți cu totul de mijloace. BRĂESCU, A. 201. Bătrînul a avut totuși mijloace de a-și susține familia. CĂLINESCU, E. 158, cf. id. S. 375. Mai am puține zile de trăit, Lucica. Puține mijloace. CAMIL PETRESCU, O. I, 410. - Accentuat și: mijloc. - Pl.: mijloace, mijlocuri și (învechit) mijloci. – Și: (regional) míjluc (ALR II 2940/414, 551, 6496/365), míjlic (A V 26, accentuat și míjlic GLOSAR REG.), míjoc (GR. S. VI, 241, ALR II/I H 43, ib. MN 32, 2186/130, ib. MN 34, 2 194/723, 2 940/130), míljoc (PUȘCARIU, ET. WB., DENSUSÍANU, Ț. H. 43, ALR Il/l MN 17, 6 929/769, ib. MN 32, 2 186/141, 872, ib. MN 34, 2 194/157, A III 5, 6, 12, GL. V. J., GLOSAR REG.), míljuc (ALR II 2 940/95, A V 14, accentuat și miljúc GLOSAR REG.), míljluc (A V 14, accentuat și miljlúc GLOSAR REG.), mílgoș (MAT. DIALECT. I, 181), mínjoc (ALR II 2 940/27, 172), mírjoc (L. COSTIN, GR. BĂN. 138), míșloc (BL I, 112, ALR II/I MN 34, 2 194/325, ib. MN 32, 2 186/334, 574, 987), méljoc (ALR II 2 940/102, 310, A I 13), méljuc (ALRT II 52), mióljoc (A I 26, 31), mióljuc (ib. 21), míójuc (ALR II 2 940/605), móljuc (PHILIPPIDE, P. 141), (învechit) mízloc s. n. - Lat. medius locus.