MOTIVA vb. I. T r a n z. 1. A arăta motivul care stă la baza unei acțiuni, a unei stări sufletești etc.; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărîri. V. j u s t i f i c a. Cf. NEGULICI. Ne cerem voie să motivăm ceva mai pe larg părerea noastră. MAIORESCU, CR. II, 182. Acțiunile eroilor nu sînt peste tot motivate cu destulă putere. GHEREA, ST. CR. ii, 262. își motivă mai întîi venirea în Capitală. REBREANU, R. I, 189. Cum va putea să motiveze el mandatul de arestare ? STANCU, R. A. IV, 298. ♦ A constitui temeiul, motivul {I 1) unei acțiuni, al unui fapt; a îndreptăți. Însușirea particulară care a motivat raportul. MAIORESCU, CR. I, 162. Toate aceste gînduri parcă motivau felul de a fi al lui Codin. V. ROM. iulie 1954, 151, cf. august 1954, 22. 2. S p e c. (Despre elevi, studenți etc.) A justifica absența de la cursuri; a prezenta un bilet de motivare a absențelor. Lipsea sistematic reușind apoi într-un fel sau altul să-și motiveze absențele. V. ROM. septembrie 1955, 65. ♦ (Despre cadre didactice sau administrative). A socoti îndreptățite absențele cuiva și a le scuza. – Prez. ind.: motivez. – Din fr. motiver.