BADE s. m. (Pop.) 1. Termen politicos de adresare către un om matur sau mai vârstnic (de la țară); nene. 2. Termen mângâietor folosit de femeile de la țară pentru bărbatul iubit. [Art.: badea] – Et. nec.

BĂRBĂTEȘTE adv. 1. Ca bărbații. 2. Cu bărbăție. ♦ În mod matur. – Bărbat + suf. -ește.

GROZAMĂ, grozame, s. f. Mic arbust cu flori galbene, din ramurile căruia se fac mături (Genista sagittalis). – Et. nec.

NUCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

MATURARE, maturări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.

MATUR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: matur] – Din lat. maturus, it. maturo.

MATURA, maturez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

MATURITATE s. f. Stare de deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); calitatea de a fi matur; p. ext. perioadă din viața omului între tinerețe și bătrânețe. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplină a unui organ sau a unui organism întreg. ♦ Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu înaintat de experiență, de însușire a cunoștințelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă, de experiență). ◊ (Ieșit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturité, lat. maturitas, -atis.

MATURIZA, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

MĂLAI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

LIGHIOANĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

MĂTURA, mătur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

MĂTURAR, măturari, s. m. Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

MĂTURARE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

MĂTURAT s. n. Măturare. – V. mătura.

MĂTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

MĂTURĂTOR, -OARE, măturători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

MĂTURĂTURĂ, măturături, s. f. 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

MĂTUREA, -ICĂ, măturele, s. f. 1. Diminutiv al lui mătură. ♦ Mătură (1) mică pentru periat hainele. 2. (La pl.; în forma măturele) Plantă erbacee albă și păroasă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată și cu floarea compusă, de culoare roz (Centaurea jurineifolia). [Pl. și: măturici] – Mătură + suf. -ică.

MĂTUROI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi.

FORMAT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

PAPĂ¹ s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. ◊ Compus: (reg.) papa-găini = păpădie. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). – Lat. pappa.

PAPUS, papusuri, s. n. (Bot.; la compozite) Grupare de perișori la extremitatea superioară a fructului matur. – Din lat. pappus.

PELIN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, întrebuințată în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin de mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scopuri curative. – Din bg. pelin.

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (împreună cu ființele care trăiesc în el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ◊ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊ Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. – V. fi.

PRECOCE, precoci, -ce, adj. (Despre ființe și însușiri ale lor) Care se dezvoltă fizic sau psihic înainte de vârsta normală, care este mai matur în comparație cu cei de aceeași vârstă. ♦ (Despre plante sau fructe) Care ajunge la maturitate foarte devreme, care înfrunzește devreme sau se coace repede; timpuriu, văratic. – Din fr. précoce, lat. praecox, -cis.

OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.

ȘTIULETE, știuleți, s. m. Fructul matur al porumbului, cu (sau fără) pănușile care îl învelesc. – Et. nec.

FĂRAȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foraș s. n.] – Din tc. faraș.

OVULAȚIE, ovulații, s. f. Stadiu din ciclul ovarian care constă în eliminarea ovulului matur (apt de a fi fecundat) din ovar. – Din fr. ovulation.

OSTEOCIT, osteocite, s. n. Celulă osoasă în stadiu matur, complet diferențiată, care prezintă numeroase prelungiri ramificate. [Pr.: -te-o-. – Var. (după alte surse) osteocită] – Din fr. ostéocyte.

MINTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-o dată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata sănătoasă, a-l zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

COPT², COAPTĂ, copți, coapte, adj. I. 1. (Despre alimente) Care a fost supus, fără apă sau alt lichid, acțiunii focului pentru a putea fi mâncat. ◊ Expr. (Fam.) Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. 2. (Despre fructe și plante) Ajuns la deplină dezvoltare sub acțiunea unor condiții naturale; bun de mâncat. ◊ Expr. Pică de coaptă! = a) excesiv de copt, foarte copt; b) (fig.) întrece măsura obișnuită, formidabil, culmea! II. Fig. 1. (Despre acțiuni, situații, condiții etc.) Care e gata, bun (de)..., potrivit (să)..., pregătit (pentru)... 2. (Despre oameni sau despre mintea, gândurile lor) Matur, deplin dezvoltat. III. (Despre abcese, bube etc.) Care a făcut puroi și este gata să se spargă. – Lat. coctus.

MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

NAIV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul și sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenționat perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

NEVÂRSTNIC, -Ă, nevârstnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care este încă la vârsta copilăriei; care nu a ajuns încă matur; (foarte) tânăr; mic. – Ne- + vârstnic.

DRĂMUI, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

TÂNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

TÂRN¹, târnuri, s. n. 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

TÂRNOMATĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn¹ de măturat aria”.

TÂRNUI, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. (Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: târnui] – Târn¹ + suf. -ui.

RĂSCOPT, -OAPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.

CONDROCIT, condrocite, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. – Din engl. chondrocyte.

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

Matur ≠ nematur

Măturat ≠ nemăturat

Nematur ≠ matur

ADULT adj. v. matur.

ARUNCA vb. 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilv. și Maram.) a țipa, (înv.) a scutura. (~ un lucru nefolositor.) 2. v. azvârli. 3. a azvârli, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (~ pe foc un caiet.) 5. v. proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (~ o piatră la distanța.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeți.) 8. a azvârli, (Bucov.) a hăti. (O ~ în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui. 14. v. împrăștia.

AZVÂRLI vb. 1. v. arunca. 2. a arunca, a repezi, a zvârli, (înv. și reg.) a năpusti. (A ~ donița după el.) 3. a arunca, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a arunca, a da. (~ pe foc caietele.) 5. v. proiecta. 6. a arunca, a zvârli. (~ o piatră la distanță.) 7. a arunca, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeți.) 8. a arunca, (Bucov.) a hăti. (~ ceva în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui.

BĂLUR s. v. costrei, mătură.

BIDINEA s. (reg.) perie, (prin Transilv.) mătură, (Transilv.) meseleu, (prin Munt.) premetea, (sudul Transilv. și nordul Olt.) spoitor.

BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.

CHIBZUIT adj., adv. 1. adj. v. calculat. 2. adj. v. cumpătat. 3. adj. așezat, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, potolit, tihnit. (O viață ~.) 4. adj. cuminte, înțelept, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 5. adv. cuminte, înțelept, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.) 6. adj. cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.) 7. adj. v. judicios. 8. adj. cuminte, deștept, inteligent, înțelept. (O măsură ~.)

COPT adj. v. matur.

CREȘTINARE s. (BIS.) botez, botezare. (~ a unui om matur necreștin.)

FLOCOASĂ s. v. mătură.

IZGONI vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mâna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprânji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.

MARE adj. 1. v. întins. 2. amplu, întins, larg. (Știrea ocupa un spațiu ~ în ziar.) 3. v. dezvoltat. 4. v. spațios. 5. v. voluminos. 6. v. gros. 7. v. mășcat. 8. v. înalt. 9. v. lung. 10. v. majuscul. 11. v. adânc. 12. v. crescut. 13. v. lat. 14. v. holbat. 15. v. numeros. 16. v. apreciabil. 17. v. bogat. 18. v. ridicat. 19. v. exorbitant. 20. v. matur. 21. v. puternic. 22. v. intens. 23. v. violent. 24. v. important. 25. important, însemnat. (O zi ~ din viața lui.) 26. v. deosebit. 27. v. evident. 28. v. celebru. 29. v. ales. 30. (înv.) vel. (~ spătar.) 31. (înv.) velit. (Boier ~.) 32. adânc, intens, profund, puternic, viu. (O impresie, o emoție ~.) 33. v. acut. 34. bogat, întins, vast. (Are o experiență ~.) 35. v. fastuos.

MATUR adj. 1. adult, mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. v. chibzuit.

MĂLAI-TĂTĂRESC s. v. mătură.

MĂRĂCINE s. 1. (BOT.) spin, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 2. v. spin. 3. (la pl.) v. mărăciniș.

MĂTURA vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

MĂTURA-MAICII-PRECESTA s. v. năfurică.

MĂTURARE s. v. măturat.

MĂTURAT s. măturare, măturătură. (~ul școlii.)

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. (FITOP.) mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vântului. (~ este numele unei boli a arborilor.)

MĂTURĂ s. v. bidinea.

MĂTURĂ-ROȘIE s. v. brâncă.

MĂTURĂTURĂ s. v. măturat.

MĂTURĂ-TURCEASCĂ s. v. năfurică.

MĂTURICĂ s. 1. măturea, măturice, măturiță, (rar) măturișcă. (O ~ de haine.) 2. (BOT.; Kochia scoparia) mătură.

MEI-TĂTĂRESC s. v. mătură.

NĂFURICĂ s. (BOT.; Artemisia annua) (reg.) mălin, măturișcă, măturiță, peliniță, buruiană-de-țară, mătura-Maicii-Precesta, mătură-turcească.

PATUL-VÂNTULUI s. v. mături-de-vrăjitoare.

SERIOS adj., adv., interj. 1. adj. v. cumpătat. 2. adj. grav. (Are o fizionomie ~oasă.) 3. adj. grav, solemn, (înv.) marțial, (înv.) solemnel. (Ton ~.) 4. adj. chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, matur, socotit, temeinic. (O judecată ~oasă.) 5. adj. amănunțit, atent, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, (înv.) scump. (O ~oasă cercetare a faptelor.) 6. adj., adv. stăruitor, temeinic, (fig.) sănătos. (S-a apucat ~ de treabă.) 7. adj. adânc, profund, temeinic, (fig.) pătrunzător. (Un eseu ~.) 8. adj. v. convingător. 9. adj. fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvântat. (A invocat o scuză ~oasă.) 10. adj. adânc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~oase.) 11. adj. deosebit, important, însemnat, mare, notabil, prețios, remarcabil, substanțial, temeinic, valoros, (fig.) consistent. (A adus o contribuție ~oasă la dezvoltarea...) 12. adj. grav, greu, malign, periculos, primejdios, (rar) sever, (fam.) urât. (O boală ~oasă; o formă ~oasă a bolii.) 13. adv. foarte, grav, greu, rău, tare. (E ~ bolnav.) 14. adv. adevărat, cert, sigur. (- Așa s-au întâmplat lucrurile! – ~?) 15. interj. zău!, (franțuzism) parol.

SOCOTIT adj. 1. v. calculat. 2. v. chibzuit. 3. v. chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, temeinic. (O judecată ~.) 4. bun, chibzuit, folositor, gândit, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.)

TĂTAR s. v. cocoș-de-munte, cocoș sălbatic, colos, curier, gigant, mătură, mesager, ștafetă, titan, uriaș.

TĂTARCĂ s. v. hrișcă, mătură, tărtăcuță.

imatur adj. m. matur

mat s. n., pl. maturi

matur adj. m., pl. maturi; f. sg. matură, pl. mature

matura vb., ind. prez. 1 sg. maturez, 3 sg. și pl. maturează

mătura vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură

măturare s. f., g.-d. art. măturării; pl. măturări

măturat s. n.

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături

pelin de mături s. m. + prep. + s. f.

târn (mătură, arbust) s. n., pl. târnuri

ADULT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; matur. /<fr. adulte, lat. adultus

ANABAPTISM n. Doctrină religioasă care preconizează botezul la o vârstă matură. /<fr. anabaptisme, germ. Anabaptismus

BĂRBĂȚIE f. 1) Vârstă matură a bărbatului. 2) Totalitate de caractere fizice și sexuale ale bărbatului. 3) Forță fizică proprie bărbaților; vigoare de bărbat. 4) Comportare sau atitudine de om curajos; îndrăzneală; cutezanță. [Art. bărbăția; G.-D. bărbăției; Sil. -ți-e] /bărbat + suf. ~ie

CICLU ~ri n. 1) Ansamblu de fenomene care se produc în evoluția unui proces și care constituie un cerc închis. ~ de ardere. ~ anual de rotație a Pământului. ◊ ~ geografic schimb succesiv al etapelor de dezvoltare a reliefului scoarței Pământului. ~ vital totalitate a fazelor de dezvoltare, prin care trece un organism pentru a deveni matur și capabil de a se reproduce. 2) Succesiune de manifestări având o temă comună. ~ de conferințe. ~ de concerte. 3) Lanț închis de atomi în molecula unor compuși chimici. 4) Grupare a claselor în învățământ. ~ primar. 5) Hemoragie fiziologică la femei, care se produce lunar; menstruație. /<fr. cycle, lat. cyclus

A SE COACE mă coc intranz. 1) (despre plante, fructe, semințe) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge în faza de dezvoltare completă; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre ființe) A se înfierbânta tare (de căldură). /<lat. cocere

COPIL ~i m. 1) Băiat (sau fată) în perioada de la naștere până la adolescență. ~ mic. ~ de școală. ◊ De mic ~ din copilărie. A ajunge (sau a cădea) în mintea ~ilor a avea manifestări copilărești. ~ de casă fecior de boier care slujea ca paj la curtea domnească sau la un boier mare. ~ de trupă copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 2) Persoană de orice vârstă luată în raport cu părinții săi. 3) fig. Persoană matură care dă dovadă de naivitate și lipsă de experiență. /Cuv. autoht.

COPT coaptă (copți, coapte) 1) (despre alimente) Care este pregătit pentru mâncare prin încălzirea în cuptor. 2) (despre fructe sau despre plante) Care a ajuns în ultima fază de dezvoltare naturală; bun pentru consum. Măr ~. Cireșe coapte. ◊ Mort-~ în orice condiții; cu orice preț. 3) fig. (despre oameni) Care are suficientă experiență de viață; ajuns la maturitate; matur. ◊ Om ~ la minte om cu bună judecată; om serios. 4) (despre stări de lucruri) Care este de acum gata de ceva; ajuns în faza superioară de dezvoltare. 5) (despre abcese) Care a făcut puroi și este gata să se spargă. /<lat. coctus

FĂRAȘ ~e n. Obiect de uz casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul sau cu care se scoate jăraticul. /<turc. faraș

FEMEIE ~i f. 1) Persoană matură de sex feminin. ◊ ~ în casă femeie angajată, în trecut, pentru treburi gospodărești. 2) pop. Persoană de sex feminin care și-a pierdut fecioria. [Art. femeia; G.-D. femeii; Sil. fe-me-ie] /<lat. familia

FIRE ~i f. 1) Lume materială; natura înconjurătoare. 2) Fel de a fi al omului; caracter; natură. 3) Judecată sănătoasă; cuget. ◊ În toată ~ea a) matur; b) cu mintea sănătoasă. [G.-D. firii] /v. a fi

FUSTĂ ~e f. 1) Piesă vestimentară femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; foaie. ~ plisată. 2) fig. depr. Persoană matură de sex feminin; femeie; muiere. [G.-D. fuștei] /< ngr. fústa

GROZAMĂ ~e f. Arbust din familia leguminoaselor, cu flori dispuse în racem, din care se confecționează mături. /<germ. Grausen

INFANTIL ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru copii (în ceea ce privește nivelul intelectual și afectiv); propriu copiilor; copilăresc; pueril. 2) Care ține de prima copilărie. Boală ~ă. 3) fig. (despre oameni maturi) Care manifestă lipsă de maturitate; copilăros; pueril; naiv. /<fr. infantile, lat. infantilis

JUNE ~ă (~i, ~e) și substantival rar (despre persoane) Care încă nu este matur; neajuns la maturitate; tânăr. * ~ prim actor care interpretează roluri de tânăr îndrăgostit; prim-amorez. /<lat. juvenis

MATUR ~ă (~i, ~e) 1) (despre organisme, ființe) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă profunzime și maturitate; cu înțelepciune profundă și serioasă. Om ~. Judecată ~ă. /<lat. maturus, it. maturo

MATURITATE f. 1) Stare de dezvoltare fizică și intelectuală completă. 2) Caracter matur. 3) Perioadă din viața unui om, cuprinsă între tinerețe și bătrânețe. 4) Stare de dezvoltare deplină (a unui fruct); coacere. 5) Nivel avansat de experiență, acumulat o dată cu înaintarea în vârstă. /<fr. maturité, lat. maturitas, ~atis

A MATURIZA ~ez tranz. A face să se maturizeze. /matur + suf. ~iza

A SE MATURIZA mă ~ez intranz. 1) A deveni matur; a ajunge la maturitate. 2) (despre persoane) A atinge maturitatea spirituală; a căpăta o experiență bogată și multe cunoștințe. /matur + suf. ~iza

A MĂTURA mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafață. /Din mătură

MĂTURAR ~i m. 1) Persoană care face mături. 2) Vânzător de mături. /mătură + suf. ~ar

MĂTURĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic, făcut din tulpini de mălai sau din tulpinile altor plante, cu care se mătură. 2) Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată și stufoasă din care se fac astfel de obiecte. [G.-D. măturii] /Orig. nec.

MĂTURĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care mătură străzile sau curțile într-o localitate. 2) Vehicul prevăzut cu o perie mare circulară cu care se mătură străzile. /a mătura + suf. ~ător

MĂTURĂTURĂ ~i f. 1) v. A MĂTURA. 2) Gunoi adunat cu mătura (de pe o suprafață). /a mătura + suf. ~ătură

MĂTUREA ~ele f. (diminutiv de la mătură) la pl. Plantă erbacee păroasă cu tulpina ramificată și cu flori roz. /mătură + suf. ~ea

MĂTUROI ~oaie n. (augmentativ de la mătură) Mătură făcută din ramuri flexibile, fixate de o coadă, folosită pentru măturatul curților și al străzilor. /mătură + suf. ~oi

MUIERE ~i pop. 1) Persoană matură de sex feminin; femeie. 2) Femeie căsătorită în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă; soție. 3) depr. Femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris

NEVÂRSTNIC ~că (~ci, ~ce) (negativ de la vârstnic) Care nu a devenit încă matur. /ne- + vârstnic

OAIE oi f. 1) Mamifer rumegător domestic, crescut pentru lână, lapte și carne. ◊ Ca oile buluc; în dezordine. Șiret (sau deștept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matură a acestui animal. 3) fig. depr. Om mărginit. 4) mai ales la pl. (în limbajul bisericesc) Om credincios în raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis

ODRASLĂ ~e f. 1) pop. Persoană (de orice vârstă) în raport cu părinții săi; copil; rod. 2) Pui de animal domestic; prăsilă. 3) Ramură tânără care crește din rădăcina sau din tulpina unei plante mature; lăstar; mlădiță. [Sil. -dras-] /<sl. otraslu, odraslu

OM oameni m. 1) Ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată, capabilă să-și confecționeze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăiește. ~ onest. ~ în vârstă. ◊ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omenește. ~ ca toți oamenii om normal, care nu se deosebește de alții. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoană care reprezintă puterea de stat. ~ de știință savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educație bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situație; a aranja (pe cineva) în viață. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminți; b) a deveni bogat; a îmbogăți; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calități morale și intelectuale. ◊ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un ~ și jumătate (a fi) înzestrat cu calități (morale) excepționale. A fi din oameni a-și trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-și atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț; bărbat. 5) Persoană de încredere. ◊ A avea ~ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ◊ ~ domnesc slujbaș însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelația boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo

PAPĂ¹ f. (în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii mici) Ceea ce se mănâncă; mâncare. /<lat. pappa

PUF² ~uri n. 1) Totalitate a penelor mici, subțiri și moi, care acoperă corpul puilor de pasăre sau care crește pe abdomenul și sub aripile păsărilor mature. ◊ A crește în ~ a crește ferit de griji sau de lipsuri materiale. 2) Piesă cosmetică făcută din astfel de pene sau dintr-un material asemănător, folosită pentru pudrare. 3) Totalitate a perilor fini care acoperă coaja unor fructe. 4) (la adolescenți) Prima mustață și barbă; tulei. /<sb. puhu

SCUTURĂTOARE ~ori f. 1) Mătură pentru scuturat praful. 2) Teica morii. /a scutura + suf. ~ătoare

TÂNĂR ~ă (tineri, tinere) 1) și substantival (despre persoane) Care încă nu este matur; neajuns la maturitate; june. ~a generație. 2) Care există de puțin timp; aflat la începutul existenței sau dezvoltării. Livadă ~ă. Cal ~. ◊ De ~ a) din tinerețe; b) de timpuriu. Tineri căsătoriți (sau însurăței) soți uniți de curând prin căsătorie. 3) fig. Care este la început de cale (într-un domeniu de activitate). ~ specialist. /<lat. tener

TÂRN ~uri n. Mătură mare făcută din mărăcini sau nuiele flexibile (fixate pe o coadă), folosită pentru măturatul curților sau străzilor. /<sl. trunu

A TÂRNUI ~iesc tranz. pop. 1) A mătura cu târnul. 2) fig. A bate, trăgând de păr; a flocăi; a părui. /târn + suf. ~ui

TOMNATIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de toamnă; propriu toamnei; autumnal. Ploaie ~că. 2) (despre fructe, legume) Care se coace toamna. Ridiche ~că. 3) (despre pomi) Care are fructe ce se coc toamna. 4) fig. (despre persoane) Care este înaintat în vârstă. ◊ Flăcău ~ bărbat matur, rămas neînsurat. /toamnă + suf. ~atic

ANABAPTISM s.n. Doctrină religioasă care neagă eficacitatea botezului înainte de vîrsta matură. [< fr. anabaptisme, cf. lat. anabaptismus, gr. anabaptismos < ana – din nou, baptizein – a boteza].

BALEIA vb. I. tr. A parcurge cu un fascicul electronic suprafața ecranului luminescent al unui tub catodic. [Pron. -le-ia. / < fr. balayer, cf. balai – mătură].

ESTRU s.m. (zool.) insectă de mărimea unei albine, ale cărei larve trăiesc ca parazite pe diferite animale; (pop.) streche. // s.n. 1. fază a ciclului sexual la mamifere, în care are loc expulzarea ovulului matur din ovar. 2. perioadă a rutului la animale. 3. (fig.) dorință, capriciu, pornire avîntată. // (în forma estro-) element prim de compunere savantă cu semnificația „excitație”, „incitație”, „rut”. [pl. (s.m.) eștri, (s.n.) estre. scris și oestru. / cf. fr. oestrus, it. estro, lat. oestrum < gr. oistros – tăun]

PIPER, piperi, s.m. 1. Plantă tropicală (Piper nigrum) ale cărei fructe (boabe) sunt variat utilizate drept condiment. Se comercializează ca piper măcinat (pulbere) sau ca piper boabe (boabe întregi), iar acestea ca: a) piper verde = boabe recoltate înainte de maturare, conservate în saramură sau oțet; b) piper negru = boabe recoltate verzi, apoi uscate; c) piper alb = boabe mature, decorticate. 2. Boabe picante ale altor plante exotice: a) piper roz (roșu) sau piper american (pink peppercorns) = fructele aromatice ale unui mic arbore sud-american (Schinus molle); b) piper chinezesc sau de Sichuan (Chinese pepper) = fructele uscate ale unui arbore asiatic (Zanthoxylum piperitum), cu gust și aromă de piper. 3. (Adesea sin. cu boia) Piper de Cayenne = boia extrem de iute obținută din ardei de Cayenne (fr. poivre de Cayenne); pop. piper roșu = boia de ardei.

SARDEÁ, sardele, s.f. (Iht.) Pește marin, numit și sardină (pl. sardine), din subordinul clupeizi, din care fac parte și heringul, șprotul, hamsia și scrumbia, foarte asemănătoare unele cu altele în anumite stadii de dezvoltare. Sardeaua este de culoare albă-albastră-verde, atinge o lungime de 18-25 cm, iar la maturitate are corpul gros și carnea foarte grasă (Sardina pilchardus). Peștele matur se comercializează ca pilchard. Peștii de max. 16 cm apar în comerț sub formă de conserve de sardine, dar acestea conțin adesea și heringi de mici dimensiuni sau șprot. Prin sardelă (pl. sardele) sau sardeluță se înțelege, de obicei, hamsia, și nu niste sardine de mici dimensiuni.

MATURARE s.f. Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare; (spec.; bot.) maturație, coacere. [< matura].

OSTEOCITĂ s.f. (Biol.) Celulă matură a oaselor. [Var. (și după alte surse) osteocit s.n. / < fr. ostéocyte, cf. gr. osteon – os, kytos – celulă].

OVULAȚIE s.f. Eliminare periodică a ovulului matur din ovar. [Gen. -iei, var. ovulațiune s.f. / < fr. ovulation].

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl.: mâțe / E: pbl fo cf. alb mica] 1 (Pop.) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg.; îcs) (De-a) mâța oarbă sau de-a mâța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop.; îcs) (De-a) mâța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop.; îcs) mâța de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop.; îcs) mâța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam.; îe) a fi mâță blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam.; îe) a fi (ca o) mâță plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg.; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mâța-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam.; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam.; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca mâța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg.; îe) A se stupi ca mâțele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop.; îe) A fi învățat ca mâța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg.; îe) A păți cinstea mâței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța în jurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care îi place. 20 (Reg.; îe) A umbla ca mâța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg.; îe) A trăi ca mâța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam.; îe) A trage mâța de coadă (sau reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg.; îe) A nu avea nici mâța la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg.; îe) A se uita ca mâța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam.; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg.; îe) Mătură ca mâța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca mâța A se spăla superficial. 29 (Reg.; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mâța Taci, că spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg.; îe) A călca în urme de mâță stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam.; îe) A rupe mâța-n două A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg.; îae) A se învoi la preț cu cineva. 36 (Reg.; îe) A se face mâță A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg.; îe) A-i oua și mâța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg.; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg.; îs) Mâță sălbatică Pisică sălbatică (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâță de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg.; îc) mâța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă-urs. 46 (Ent; reg.; îac) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg.; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg.; îac) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg.; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop.; îe) A se da de-a mâța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot.; reg.) Mâțișor (4) 53 (Bot.; reg.) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot.; reg.) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot.; reg.) Păpădie (Taraxacum officinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg.) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg.) Ostie. 63 (Reg.) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg.) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg.) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar.) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg.) Laț de prins păsări. 72 (Reg.) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor împinși pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg.) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu cellalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg.) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg.) lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg.) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg.) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o așează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg.) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar.) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg.) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg.) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg.) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg.) Firidă mică făcută în peretele cămării Si: (reg.) mâțoacă(3). 99 (Pop.; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop.; art.) Melodie după care se execută mâța(99).

APOFIZĂ s.f. 1. (Anat.) Parte proeminentă a unui os. ♦ (Bot.) Partea terminală, vizibilă, a solzului seminal la corpurile mature. 2. Ramură secundară a unei roci eruptive. 3. Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. [< fr. apophyse, cf. gr. apophysis – excrescență].

CONDROCIT s.n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. [Cf. gr. chondros – cartilaj, kytos – celulă].

ciutuc, ciutuce, s.n. (reg.) coadă (de mătură, de păr).

cotorî, cotorăsc, vb. IV (reg.) 1. a ridica vița de vie și a o lega de araci. 2. a tăia lăstarii de vie inutili. 3. a scormoni pământul în jurul butucului viței de vie; a cuibări. 4. a jumuli o pasăre. 5. a bate pe cineva cu un cotor de mătură. 6. a căuta ceva cu de-amănuntul; a cotrobăi.

horjoc, horjoace, s.f. (reg.) 1. mătură din foi de porumb cu care se curăță hornul; șterț. 2. coada cociorvei (uneltei cu care se scoate jăraticul din cuptor).

ijog, ijoguri, s.n. (reg.) mătură cu coadă lungă, făcută dintr-o buruiană (iarbă-roșie), cu care se mătură cuptorul de cenușă.

FORMAT, -Ă adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Matur. [< forma].

ledezeu s.n. (reg.) mătura sau târsul cu care se alege grâul de pleavă, de paie.

meiuș s.m. (reg.) mătură.

MATROANĂ s.f. (Ist.) Nume dat în semn de respect mamelor sau femeilor căsătorite din aristocrația romană. ♦ (Uneori ironic) Femeie matură, respectabilă; mamă a unei familii numeroase și respectabile. [< lat. matrona, cf. germ. Matrone, it. matrona, fr. matrone].

MATURITATE s.f. 1. Dezvoltare completă din punct de vedere fizic și (mai ales) intelectual; calitatea de a fi matur; (p. ext.) perioadă în viața omului între tinerețe și bătrînețe. ♦ (Fig.) Stadiu înaintat de experiență. 2. Seriozitate, profunzime. ◊ (Ieșit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. 3. (Biol.) Dezvoltare desăvîrșită a unui organ sau a organismului întreg, a unui fruct. [Cf. lat. maturitas, fr. maturité].

MATUR, -Ă adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experiență. ♦ Serios, adînc, profund, chibzuit. [Acc. și matur. / < lat. maturus, it. maturo].

MATURA vb. I. tr., refl. A (se) maturiza. [< it. maturare, cf. germ. maturieren].

MATURIZA vb. I. tr., refl. 1. A face sau a deveni matur, a atinge maturitatea; a (se) matura. 2. (Fig.) A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, un mod de a judeca plin de răspundere. [< matur + -iza].

primitea, primitele, s.f. (reg.) 1. mătură cu coadă lungă, făcută din nuiele sau fire de mătură, cu care se mătură pleava, paiele rămase la vânturatul cu lopata; felează, felezeu, felezitoare, felezoaie, leasă, târn. 2. unealtă formată dintr-o plasă susținută de o prăjină, cu care se îndepărtează pleava (la vânturatul cu lopata). 3. (în forma: premetea) bidinea. 4. (în forma: premetea) ștergar, prosop; cârpă de spălat sau de șters vasele, de spălat pe jos.

primiteală, primitele, s.f. (reg.) 1. înlăturăre, curățire, măturare a țevei unor cereale (la vânturatul acestora cu lopata); primitit. 2. (în forma: premeteală) curățire; înnoire, reînnoire. 3. (la pl.) rufărie de schimb; primeneală. 4. (în forma: premeteală) curățenie (în casă).

primiti, primitesc, vb. IV (reg.) 1. (despre pleava sau paiele de cereale) a da la o parte, a curăți, a mătura cu primiteaua (felezeul, târnul) la vânturat cu lopata. 2. a mătura în casă, a scutura, a curăți; a înnoi, a reînnoi; a vărui. 3. (în forma: premeti) a primeni rufăria (de corp sau de pat). 4. (despre pâine; în forma: premeti) a frământa, adăugând aluat nou la cel vechi. 5. (despre unele păsări și animale) a agita mereu ceva.

primitit s.n. (reg.) înlăturare, curățire, măturare a plevei și paielor unor cereale (la vânturatul acestora cu lopata); primiteală.

strujan, strujeni, s.m. (reg.) 1. tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. 2. buruiană mare. 3. cotor de mătură uzată. 4. frunza verde a cepii.

PREFORMISM s.n. Concepție neștiințifică, antidialectică, care neagă dezvoltarea și schimbarea organismelor în procesul vieții lor și al interacțiunii cu mediul, susținînd că toate însușirile și caracteristicile organismului matur există deja date într-o formă ultimă în germenul organismului. [Cf. fr. préformisme, engl. preformism, rus. preformizm].

șterț¹, șterțuri, s.n. (reg.) 1. băț mai gros la un capăt, cu care se mestecă zerul și laptele în care s-a pus cheag. 2. fitil pentru opaiț făcut din cârpă; opaiț. 3. lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut; lampa minerului. 4. băț cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăța vatra cuptorului sau coșul casei. 5. mătură uzată. 6. făcăleț de mestecat mămăliga. 7. (în forma: ștearț) candelă. 8. felinar portativ. 9. (în forma: știarț) flacără. 10. fitil, feștilă.

știulei, știuleie, s.n. (reg.) fructul matur al porumbului; porumb, cucuruz, păpușoi, drugă, știulete.

tohoc, tohoace, s.n. (reg.) resturi de paie, fân, coceni; gunoi măturat la treierat. 2. noroi, murdărie.

chișiță (chișițe), s. f. – 1. Încheietură a piciorului, deasupra copitei, la cai. – 2. Pensulă. – 3. Mătură. – 4. Mănunchi, legătură. Sb. kičica „chișiță”, dim. de la kika „plete” (› chică), probabil contaminat cu kitica „buchet” (Bogrea, Dacor, IV, 680; DAR).

coace (coc, copt), vb. – 1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. – 2. A găti înăbușit. – 3. A fierbe puțin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). – 6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamații, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenușă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s. m. (ajutor de brutar); cocător, s. n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s. n. (maturitate; acțiunea de a coace); cocăt, s. n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s. n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere și *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor.

crește (cresc, crescut), vb. – 1. A se mări, a se dezvolta. – 2. A se mări, a căpăta volum, a deveni gros. – 3. A se umfla aluatul. – 4. A se umfla, a se ridica apa. – 5. A ridica prețul. – 6. A se mări Luna. – 7. A îngriji, a veghea dezvoltarea unei plante sau a unui copil. – 8. A educa, a instrui, a forma. – Mr. crescu, criscui, creaștire, megl. cresc, istr. crescu. Lat. crescĕre (Pușcariu 414; Candrea-Dens., 407; REW 2317; DAR); cf. it. crescere, prov. creire, fr. croître, cat. crexer, sp., port. crecer. – Der. crescînd, adj. (care crește), der. artificial, pe baza part. prez., ca fr. croissant; crescut, adj. (dezvoltat; educat; adoptat; fermentat; matur); crescut, s. n. (înv., vîrstă); necrescut, adj. (foarte tînăr; prost crescut); crescător, adj. (educator; persoană care se ocupă de creșterea animalelor); creștere, s. f. (mărire; acțiunea de a crește; înv., recoltă, educație); crescătorie, s. f. (loc unde se cresc animale; pepinieră); creștet, s. n. (vîrf, culme, creastă, vîrful capului), mr. creaștit, cu suf. -et (Pușcariu, Dacor., IX, 440; DAR; după Meyer, Alb. St., IV, 70, din alb. krešte „creastă”, opinie extrem de puțin probabilă; după Pascu, I, 70, de la un lat. *crĭstĭdum, der. puțin convingător; după Cihac, I, 62 și Scriban, de la creastă), cuvînt folosit în general (ALR, I, 5; lipsește în Mold., dar apare la Cantemir, Negruzzi, Creangă); descrește, vb. (a diminua, a micșora, a se reduce), format ca fr. décroître.

făraș (fărașe), s. n. – Obiect casnic în care se strînge cu mătura gunoiul. – Mr. fărașe, megl. frașă. Tc. faraș (Șeineanu, II, 168; Ronzevalle 123), cf. ngr. φαρασι, bg. faraš.

fărîma (fărîm, fărîmat), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru o › ă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (< mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (< mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom. – Cf. înfărma. Der. fărîmă, s. f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s. n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s. f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.

felezeu (-ee), s. n. – Mătură pentru a curăța pleava. Mag. felező „mătură” (Tiktin; DAR). – Der. felez(u)itoare, s. f. (mătură); felezui, vb. (a mătura, a curăți pleava; refl., a se fuduli), din mag. felezni (Gáldi, Dict., 89).

APERSONALIZARE s. f. depersonalizare nevrotică, ca un deficit de responsabilitate matură de a se conduce în viață. (< a- + personalizare)

BALEIA vb. tr. 1. a parcurge cu un fascicul electronic suprafața ecranului luminescent al unui tub catodic. 2. (fig.) a mătura. (< fr. balayer)

CONDROCIT s. n. celulă cartilaginoasă matură. (< engl. chondrocyte)

MATROANĂ s. f. femeie căsătorită în aristocrația romană. ◊ (ir.) femeie matură, respectabilă. (< lat., it. matrona, fr. matrone)

MATUR, -Ă adj. 1. ajuns la maturitate; adult. ◊ copt (la minte), cu experiență. 2. serios, adânc, profund. (< lat. maturus, it. maturo)

MATURA vb. tr., refl. a (se) maturiza. (< it. maturare, germ. maturieren)

MATURITATE s. f. 1. dezvoltare completă din punct de vedere fizic și intelectual; calitatea de a fi matur; perioadă în viața omului între tinerețe și bătrânețe. ◊ (fig.) stadiu înaintat de experiență. 2. seriozitate, profunzime. 3. (biol.) dezvoltare desăvârșită a unui organ sau organism, a unui fruct. 4. stadiu de evoluție a solului în care acesta și-a format un profil cu orizonturi bine dezvoltate. (< fr. maturité, lat. maturitas)

MATURIZA vb. tr., refl. a face, a deveni matur; a (se) matura. ◊ (fig.) a căpăta, a face să capete seriozitatea omului matur. (< matur + -iza)

NORMOCIT s. n. globulă roșie matură, provenind dintr-un normoblast prin expulzarea nucleului. (< fr. normocyte)

OOZOM s. m. corpusul citoplasmatic din ovulul matur. (< fr. oosome)

OSTEOCIT s. n. celulă osoasă matură. (< fr. ostéocyte)

OVULAȚIE s. f. eliminare periodică a ovulului matur din ovar. (< fr. ovulation)

TELIBLAST s. n. gamet femel matur. (< fr. thélyblaste)

mator (matoră), adj. – Bătrîn, încărcat de ani. – Var. matur. Mr. matur. Sl. matorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 190; Romansky 124; Conev 59), cf., bg., sb., cr., slov. mator. Originea cuvîntului sl. nu este sigură: din lat. materia după Berneker, II, 25, mai probabil din lat. maturus, ca în mr. (după Pușcariu 1052, rom. provine direct din lat.). E dubletul lui matur, adj. (copt, În toată firea), sec. XIX, cu der. maturitate, s. f., din fr. maturité. – Der. matori, vb. (rar, a îmbătrîni); matorie, s. f. (înv., vechime).

mătreață (-ețe), s. f. – 1. Epidermă descuamată de pe pielea capului. – 2. Lintiță (Peplis portula). – 3. Plantă acvatică. – 4. Lichen (Usnea barbata). – Var. mătriță, s. f. (Trans., plantă, Zannichellia palustris). Megl. mătriță. Origine necunoscută. Nici una dintre der. propuse nu este convingătoare. A fost considerat drept der. al lui mătură cu suf. -eață și cu sensul de „ceea ce se scoate, se separă la curățat” (Cihac, II, 190; Philippide, Principii, 63; Iordan, Dift., 56; Scriban). Der. de la un lat. *matricia (Candrea-Dens., 1071; Spitzer, Dacor., IV, 641; REW 5406; Candrea), atrăgătoare prin paralelismul cu mătrice, nu este clară semantic. Nu sînt posibile următoarele ipoteze (legat cu it. materasso < arab. matrah, cf. sp. almadraque, după Tiktin; din lat. tarmes „car (entom.)”, cu ajutorul unei metateze a lui *trămeață după Giuglea, Dacor., III, 603; din gr. μαδάρος, după Diculescu, Elementele, 479). E cuvînt de uz comun (ALR, I, 11).

mătură (mături), s. f. – 1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață.

MĂTURIȘ s. n. (Rar) Lan de mături (2). – Din mătură + suf. -iș.

omăt (-meți), s. m. – Zăpadă. Sl., cf. sl. omesti, ometą „a arunca”, rus. omet „morman”, sb. omet „măturat” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. nămete. – Der. omăta, vb. (a ninge); omătos, adj. (cu zăpadă); omătuță, s. f. (plantă, Leocoium vernum); (în)omeți, vb. (a acoperi cu zăpadă); ometiță, s. f. (fulg de zăpadă; praf de făină), din sb. umetica (Candrea).

pămătuf (pămătufuri), s. n. – 1. Feleștioc, mătăuz, pensulă de ras, periuță. – 2. Fard, ruj. Sl. pometuchŭ, din pomesti, pometą „a mătura” (Cihac, II, 519; Tiktin); der. din mag. pemetfű „mătură”, care aparține aceleiași familii, e mai puțin probabilă. Bg. pomatuh (Conev 111) nu ne este sigur; ar putea proveni din rom., ca; i bg. pometuša.

pătură (-ri), s. f. – 1. Înveliș, strat. – 2. Pled, cergă, cuvertură. – 3. Valtrap, cioltar. – 4. (Trans. de S.) Pliu de ie. – Mr. petur „plăcintă de foi”. Din pat „sol, înveliș”, pl. paturi, de unde s-a refăcut un sing. analogic, în conformitate cu tipul mături-mătură, cf. latură < lat. fagure < faguri < fag etc. Alte ipoteze nu satisfac: din lat. *pittŭla, dim. de la *pitta „pată”, cf. pată (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1358; REW 6548); din gr. πέταλον „foaie” (Diculescu, Elementele, 471); din lat. *coactile; prin intermediul unei forme *quactula (Giuglea, Dacor., II, 819; cf. REW 2001a). Der. pături (var. împături, (îm)pătura), vb. (a suprapune, a pune strat peste strat; a plia, a dubla), cf. Bogrea, Dacor., IV, 878; păturică, s. f. (covoraș, scîndurică, preș, ștergător). Din rom. sau din mr. trebuie să provină alb. petulë „minciunică”, bg. petura „plăcintă de foi”, ngr. πέτουρον „plăcintă de foi” (Capidan, Raporturile, 225; Candrea-Dens., 1358).

primeti (-tesc, -it), vb. – 1. A mătura. – 2. A curăța, a vîntura. – Var. premeti. Sl. (bg.) prĕmetati (Tiktin). – În Trans. – Der. primeteală, s. f. (Trans., băț).

stîrni (-nesc, -it), vb. – 1. A scorni vînatul. – 2. A excita, a provoca. – 3. A trezi, a deștepta. – 4. (Refl.) A se produce, a se dezlănțui, a izbucni. – Var. înv. stirgni. Probabil din sl. strumiti (sę) „a țîșni” (Cihac, II, 369), cf. rus. strmumitisja, slov. strmêti, ceh. strmêti „a întrece”. – Der. din sl. sŭtrŭgnąti „a trezi” (Candrea), pare mai puțin probabilă, dar cf. var. Din rom. tîrn „mătură” (Pușcariu, Dacor., III, 691) este neverosimilă. – Der. stîrneală, s. f. (provocare; ridicare).

știulete (-ți), s. m. – Fructul matur al porumbului. Slov. štulec (Tiktin), cf. bg. stulec (Conev 51). Forma normală știuleț, a căpătat un nou sing. analogic (Byck-Graur 26).

tătar (-ri), s. m. – 1. Persoană care făcea parte din triburile mongole; tatarin. – 2. Mătură (Sorghum vulgare). – 3. Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). – Megl. tătar. Tc. tăt. tatar (Șeineanu, II, 351; Lokotsch 2045), cf. sl. tatarinŭ, mag. tatar. Ultimul sens (Candrea) pare a fi o interpretare artificială a numelui științific Tetrao. – Der. tătarcă, s. f. (tătăroaică: mătură; hrișcă, Polygonum fagopyrum; tichie turcească; varietate de tigvă, Coccinia indica), din sl. tatarka, cf. mag. tatarka (Gáldi, Dict., 162); tătărcuță (var. tărtăcuță), s. f. (tichie turcească, tigvă); tătăroaică, s. f. (femeie tătară); tătăresc, adj. (de tătari); tătărește, adv. (în limba tătară; ca tătarii); tătărie, s. f. (desime, asprime); tătărime, s. f. (mulțime de tătari); tătarnică, s. f. (varietate de spin, Echinops).

tîrn (-nuri), s. n. – Smoc de mărăcini sau nuiele, folosit ca măturoi. Sl. trŭnŭ (Cihac, II, 402; Giuglea, Cercetări lexic., 9), cf. bg. tărn, trăn, slov. tèrn, ceh. trn, pol. tarn, rus. tern. – Der. tîrnui, vb. (a mătura cu tîrnul; a se lua de păr; a se părui); tîrnuială, s. f. (măturare, tîrnuire; păruială, chelfăneală). Aceleiași familii din sl. trŭnŭ aparțin tîrnăcop (var. tîrnacop), s. n. (cazma, săpoi), din bg. tărnăkop, sb. trnokop „săpătoare de tufișuri de mure”; tîrnomată (var. tîrnomete), s. f. și n. (bălegar, gunoi), cf. sb. trnomet „măturătoare pe arie”, cr. ternomet „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 402; Tiktin); tîrnosie (var. tîrnoslivă), s. f. (varietate de prune), din sb. trnoslivja (Candrea). Cf. tîrnă.

vîrstă (-te), s. f. – 1. Etate. – 2. Dungă, fîșie. – 3. Smoc, cosiță. – 4. (Trans.) Buchet. – Var. vrîstă. Mr. vîrstă, vrîstă, megl. vrăstă. Sl. vrŭsta, vrŭstŭ (Cihac, II, 465; Conev 59), cf. bg. vrăstĭ „etate”, slov. vèrsta „linie”. – Der. vîrsta (var. vrîsta), vb. (a dunga; a împestrița, a asemui); vîrstnic (var. vrîs(t)nic), adj. (adult, matur; înv., de aceeași etate); vîrstnicie (var. vrîstnicie), s. f. (vîrsta de adult); învrîsta, vb. (a dunga; a alterna; a varia).

găina bătrână face supa / ciorba / zeama / bună prov. (er.) femeia matură experimentată reprezintă pentru bărbați partenerul de sex ideal.

A FURA a achiziționa, a agăța, a aporta, a apreta, a arde, a avea mâna lungă, a bali, a blătui, a buli, a cabota, a cardi, a căduli, a cărăbăni, a ciordi, a ciuguli, a ciupi, a-și completa efectele, a coti, a cujbi, a da cu cioarda / cu jula / cu panacotu’ / cu racu’ / cu vastu / cu zula, a da extemporal, a da la spate, a da pui de giol, a da recital, a da șapte degete și-o fugă bună, a dosi, a executa, a extrage, a face ceva la stânga, a face curățenie, a face cinci ori cinci douăzeci și cinci, a face harim-narim, a face număru’ cinci, a face piața / plinul, a face pui de giol, a face recepția, a fi lung de gheară / de mână, a furgăsi, a gioli, a golgăni, a goli, a hașli, a hăli, a horșchi, a îmbrățișa, a întoarce, a întoarce cu acul (pe cineva), a întoarce (pe cineva) de gologani, a înțepa, a juli, a-i lăsa (cuiva) doar de zugrăvit, a lăsa (pe cineva) inginer, a lăsa țuț, a lua caleaua / canciogul, (d. hoții care au o sursă legală de venituri) a lucra extern, a mangli, a mătura locul, a mușca, a palma, a panacota, a panghi, a pașli, a paște, a pescui, a pișca, a prădui, a pune cazmaua / mâna, a pungăși, a răcui, a sălta, a sălta în laterală, a sălta ploconul, a sări (pe cineva) din portofel, a servi, a servi (pe cineva) la flanc, a sfeterisi, a speria, a șparli, a șpringui, a șterge, a șterpeli, a șuti, a o trage groasă, a tira, a trosni, a umbla cu lama, a umbla prin chimire, a umfla, a ușchi, a vămui, a vântura mălaiul, a zuli.

A PLECA PRECIPITAT a se alivăni, a se căra, a se cărăbăni, a da cu pasul, a da dos la față, a da pedală, a-i da sas, a se duce duluță, a se eclipsa, a face lampa mică, a face pași, a fugi ca tăunul cu paiul, a-și lua avrigu’, a-și lua călcâiele la spinare, a-și lua câmpii / lumea în cap, a o lua la papuc / la picior / la sănătoasa, a-și lua traista în băț, a-și lua valea / zborul, a mătura locul, a pedala, a-și plimba anatomia, a o rade, a saluta din mers, a se scurge, a-i sfârâi (cuiva) călcâiele, a se smulge, a spăla putina, a o șparli, a o șterge la papuc, a șterge putina, a o tăia, a o tuli, a o tunde, a usca leșia, a se ușchi, a vira.

a mătura locul expr. (intl.) 1. a fura tot ce se poate de la locul spargerii. 2. a fugi, a pleca, a-și pierde urma.

a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă.

maturitatea sedimentelor, (engl.= sediment maturity) 1. (sedim.), carac- teristică dinamică ce sugerează gradul de prelucrare a sedimentelor epiclastice în mediul lor de transport și depunere și se reflectă prin bogăția acestora în claste de cuarț, prin gradul de rotunjime ridicat și prin sortare granulometrică bună și foarte bună. Nisipurile și gresiile cuarțoase (ex. gresia de Kliwa) sunt dep. mature; 2. (petrogr.), indice de m. dat de prezența min. rezistente la alterare (cuarț) sau raportul zircon-turmalină-rutil (YRT), de asemenea, de gradul bun de sortare și rulare a clastelor dintr-un depozit sedimentar.

subrotunjit, (engl.= subrounded) categorie morfometrică care definește granulele sedimentare parțial rotun-jite, întâlnite, de obicei, în conglomerate și gresii relativ mature.

balais á jazz (cuv. fr.) v. mături.

BĂRBĂTEȘTE adv. 1. Ca bărbații. 2. Cu bărbăție; vitejește. ♦ În mod matur. A judeca bărbătește. – Din bărbat¹ + suf. -ește.