ABECEDAR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ◊ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarium, fr. abécédaire.

ACVATINTĂ s. f. 1. Procedeu de gravură cu acid azotic, care imită desenul în tuș. 2. Gravură obținută prin acvatintă (1). 3. Procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, în care forma de cupru se pregătește prin gravare manuală și coroziune chimică. – Din it. acquatinta.

ALGEBRĂ s. f. 1. Teorie a operațiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe și rezolvarea ecuațiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice și a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual școlar care se ocupă cu studierea acestor operații. 2. (În sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozițiilor, claselor și relațiilor. – Din fr. algèbre, lat. algebra.

BANC¹, bancuri, s. n. I. 1. Îngrămădire de nisip, de pietriș sau de nămol formată pe fundul mărilor sau al fluviilor, care ajunge uneori până la suprafața apei. 2. Grup mare de scoici sau de pești. II. 1. Masă sau platformă special amenajată pentru efectuarea de lucrări caracteristice unei profesiuni manuale. Banc de tâmplărie. Banc de ceasornicar. ♦ Banc de probă = instalație pentru controlul calităților tehnice ale unor motoare. 2. Banchetă la ambarcații mici. – Din fr. banc.

BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera boreală; unul din cele douăsprezece semne ale zodiacului. ◊ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie și 21 aprilie, când soarele trece în dreptul berbecului (I 2). II. 1. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Greutate mare, acționată mecanic sau manual, care prin cădere, servește la baterea pilonilor, la bătucit pământul, la spargerea bucăților mari de fontă etc. [Var.: berbece s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).

BORACI s. n. Unealtă portabilă, acționată manual, prevăzută cu un burghiu mișcat de o roată cu clichet și cu ajutorul căreia se dau găuri în piesele metalice mari, greu transportabile. – Cf. germ. Bohrer.

BOSTON² s. n. Presă manuală pentru imprimarea cărților de vizită, a ferparelor,^[1] a afișelor de format redus. – Din germ. Boston[presse]. modificată

BURARE, burări, s. f. Acțiunea de a bura²; buraj. ◊ Burarea căii = îndesare manuală sau cu mijloace mecanizate a balastului sub traversele unei linii de cale ferată. – V. bura².

CAIER, caiere, s. n. Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune în furcă pentru a fi tors manual. [Pr.: ca-ier] – Lat. *caiulus.

CALONEȚ, caloneți, s. m. Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec.

CĂLUȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.

CEROGRAFIE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal. – Din fr. cérographie.

CLUPĂ, clupe, s. f. 1. Instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori; compas forestier. 2. Unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat. – Din germ. Kluppe.

DANTELĂ, dantele, s. f. Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

FERĂSTRĂU, ferăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrău, fierăstrău, herăstrău s. n.] – Firiz + suf. -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui).

GĂRDINAR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.

GEOLOGIE s. f. Știință care studiază modul de formare, alcătuirea și istoria dezvoltării globului terestru. ♦ Manual în care se studiază această știință. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géologie.

GEOMETRIE s. f. Ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile corpurilor, precum și raporturile lor spațiale. ♦ Manual în care se studiază această știință. ♦ Structură, aspect regulat, simetric pe care îl are o construcție, un obiect, un sistem etc. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géométrie, lat. geometria.

GRAMATICĂ, gramatici, s. f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor și la îmbinarea lor în propoziții; ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiază aceste elemente. – Din lat. grammatica.

GRAMATICIAN, -Ă, gramaticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în studii de gramatică; autor de manuale, tratate sau studii de gramatică; gramatic. [Pr.: -ci-an] – Gramatică + suf. -ian (după fr. grammairien).

INDUCTOR, -OARE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

INDUSTRIALIZA, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

ÎMBĂLA, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale.

ÎNDEMÂNATIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânatec, -ă, îndemănatec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

JAC¹, jacuri, s. n. 1. Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fișe, stabilirea unei legături între două linii. 2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane și casetofoane. [Scris și: jack. – Pr. și: geac] – Din fr., engl. jack.

SUCALĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., scr. sukalo.

ȚESUT², -Ă, țesuți, -te, adj. 1. Care a fost confecționat la războiul² mecanic sau manual. 2. Care a fost cârpit². – V. țese.

UNEALTĂ, unelte, s. f. 1. Piesă, ansamblu de piese, dispozitiv acționat manual sau de un mecanism, care servește pentru a efectua o operație tehnică de prelucrare mecanică, de montare, manevrare etc.; p. ext. piesă auxiliară care servește la efectuarea unei lucrări. 2. Fig. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil); persoană, grup sau organizație de care se servește cineva pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil). 3. (În sintagma) Unealtă gramaticală = instrument gramatical, v. instrument. – Une[le] + alte[le].

VADEMECUM s. n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc.) pe care o poartă cineva cu sine ca să o consulte în diverse împrejurări. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.

VARNIȚĂ, varnițe, s. f. Ladă de scânduri deschisă în partea de sus și îngropată pe jumătate în pământ, folosită la stingerea varului sau la prepararea manuală a mortarului pe un șantier. ♦ Groapă amenajată în pământ pentru construirea cuptoarelor de var; cuptor în care se arde piatra de var. – Din bg., scr. varnica.

ZEȚAR, zețari, s. m. Muncitor tipograf care culege manual literele în culegar după manuscris; culegător. – Din germ. Setzer.

ZINCOGRAVURĂ, (2) zincogravuri, s. f. 1. Tehnică a realizării clișeelor de zinc impermeabile prin gravare manuală sau mecanizată. 2. Clișeu executat prin zincogravură (1). – Din fr. zincogravure.

ECARISARE s. f. Acțiunea de a ecarisa (1) și rezultatul ei; operație manuală de tăiere și de fasonare a buștenilor pentru a se obține diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.). – V. ecarisa.

MANEVRABIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

MANOPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

MANUAL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesiuni) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

MANUFACTURĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile; țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. Manufaktur.

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

METODĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii. [Var.: (înv.) metod s. n.] – Din fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode.

MAUS², mausuri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la un computer, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecran. – Din engl. mouse.

ARITMETIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmetique, lat. arithmeticus.

FACSIMIL, facsimile, s. n. Reproducere exactă a unui text, a unei semnături, a unui desen sau a unei picturi cu ajutorul fotografiei, al fototipiei, prin copiere manuală etc. [Acc. și: facsimil] – Din fr. fac-similé, lat. fac simile.

FARMACOPEE, farmacopei, s. f. Manual oficial, cu caracter normativ, folosit în practica farmaceutică, conținând descrierea și indicațiile pentru controlul celor mai importante substanțe și formule farmaceutice, cu scopul de a îndruma prepararea, conservarea și întrebuințarea medicamentelor. – Din fr. pharmacopée.

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

PILĂ¹, pile, s. f. Unealtă de oțel călit, având una sau mai multe fețe prevăzute cu numeroși dinți mărunți și ascuțiți, folosită la ajustarea manuală sau mecanică a unor obiecte dure. ♦ Ustensilă metalică în formă de lamă cu suprafața crestată, folosită la netezirea unghiilor (după tăierea lor). – Din sl. pila.

REGAL¹, regale, s. n. (Tipogr.) Dulăpior la secția de culegere manuală a unei tipografii, folosit la păstrarea casetelor cu litere sau a formelor pentru tipar. – Din germ. Regal.

RULA, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

STĂVILAR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar.

TAPISERIE, tapiserii, s. f. 1. Lucru de mână cusut pe o canava cu lână, cu mătase, cu fir. ♦ Țesătură din lână sau din mătase înfățișând subiecte diverse sau teme alegorice, lucrată manual sau la război și folosită mai ales la împodobirea pereților sau a unor mobile. 2. Partea tapisată a unei mobile. [Var.: tapițerie s. f.] – Din fr. tapisserie.

TEACĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Din lat. theca.

FOARFECE, foarfece, s. n. 1. Unealtă sau mașină unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ (În forma foarfecă) Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unui foarfece, practicată în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri. 3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-bălții = plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). [Var.: foarfecă, foarfeci, s. f., foarfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

PALMĂ¹, palme, s. f. 1. Partea dinăuntru a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma¹ (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma¹ (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme¹, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

PATERNOSTER s. n. 1. Ascensor cu mai multe cabine, antrenate printr-un sistem de lanțuri continue și cu funcționare neîntreruptă. 2. Elevator pentru ridicarea materialelor de construcție, compus din colivii prismatice fixate pe două lanțuri sau pe două benzi continue, montate vertical și antrenate manual sau mecanic prin intermediul a două tobe. – Din fr. pater-noster, germ. Paternoster.

PÂNZĂ, pânze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă etc., din care se confecționează albituri de corp, de pat etc.; bucată din această țesătură. ◊ Pânză de casă = pânză țesută la războiul manual; pânză țărănească. ◊ Loc. adv. Până în pânzele albe = fără încetare, până la capăt; până la ultima limită; necruțător. ◊ Expr. A zări ca printr-o pânză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită. Ține-te (sau să te ții) pânză (să nu te rupi), se spune pentru a arăta că este vorba de o acțiune grea și de durată, de un lucru care se desfășoară cu mare intensitate și care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, răbdare etc. A i se ridica (sau a-i cădea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe să înțeleagă limpede lucrurile, a înceta să mai privească eronat un anumit lucru, o anumită situație; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânză = a curge fără întrerupere. A țese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuși planurile făcute. ♦ Plasă deasă de pescuit. ♦ Fig. Șir, rând (de oameni). ♦ Fig. Șuviță; fascicul. 2. Bucată de pânză (1) cu diferite întrebuințări; a) țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe față), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vânt, face să înainteze vasul; velă; c) bucată de țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou; d) (în sintagma) pânză de cort = foaie de cort; e) țesătură pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție; ecran. 3. Țesătură pe care o face păianjenul pentru a prinde prada. 4. Țesătură sau împletitură specială din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. ◊ Pânză de calc = pânză subțire și transparentă pe care se desenează planuri tehnice. II. 1. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. ◊ Pânză de ferăstrău = tăișul de metal al unui ferăstrău. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânză de șariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate și împinse prin mișcările tectonice peste altele mai noi; suprafața pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânză eruptivă = formă de zăcământ a rocilor vulcanice, rezultată prin consolidarea curgerilor de lave. Pânză de apă subterană = strat acvifer. 3. Desiș (de copaci) lung și îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.

FIZIC, -Ă, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii (4), privitor la fizică. – Din fr. physique.

PERIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Om lingușitor. 2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (1), folosite la curățarea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură. 3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. – Et. nec. Cf. sl. perije.

ARITMOMETRU, aritmometre, s. n. Aparat care efectuează (manual sau mecanic) operații aritmetice. – Din fr. arithmomètre.

PIEPTĂNĂTURĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

PLĂMĂDI, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

PLIERE, plieri, s. f. Acțiunea de a plia. 1. Operație manuală sau mecanizată de îndoire și de așezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

PLIVI, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița de vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

PORTUNEALTĂ, portunelte, s. f. Piesă sau dispozitiv de prindere a unei unelte în vederea mânuirii ei la prelucrări efectuate manual sau cu mașini-unelte; portsculă. – Port¹- + unealtă (după fr. port-outil).

PROMPTUAR, promptuare, s. n. (Franțuzism) Manual prescurtat. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. promptuaire.

ȘAIDAJ, șaidaje, s. n. Operație de alegere manuală a minereurilor, însoțită de spargerea acestora cu ciocanul de mână. [Pr.: șa-i-] – Din fr. scheidage.

ȘANFRENA, șanfrenez, vb. I. Tranz. A executa, manual sau cu ajutorul unei mașini, o fațetă oblică la extremitatea unei găuri cilindrice sau la marginea unei suprafețe plane, a unei piese, pentru a înlătura muchiile ascuțite. ♦ A tăia oblic muchiile pieselor de metal pentru a fi sudate. – Din fr. chanfreiner.

CIOCAN¹, ciocane, s. n. 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovala = a fi într-o situatie critică (din care nu există posibilitate de ieșire). A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a stărui întruna pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele. 2. Nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul (1). ♦ Unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. ♦ Spec. (Sport) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner; p. ext. probă sportivă de atletism practicată cu acest instrument. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. ♦ Spec. Fiecare dintre fusele vârtelniței. 3. Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 4. (În sintagma) Ciocan de foc = bombardament de artilerie intens și de scurtă durată. – Din sl. čekanŭ.

ONANIE² s. f. Anomalie sexuală care constă în obținerea orgasmului prin autoexcitație (de obicei manuală); masturbație, onanism, malahie. – Din lat. onania, germ. Onanie.

FĂȚUITOR, -OARE, fățuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor.

FIZIOLOGIE s. f. Ramură a biologiei care studiază funcțiile organismului viu (animal sau vegetal). ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiologie.

LĂTUNOAIE, lătunoi, s. f. 1. Gaură, răritură care se produce la marginile pânzei în timpul țesutului manual prin ruperea unor fire din urzeală. 2. Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean. [Pl. și: lătunoaie. = Var.: (2) lătunoi s. n.] – Latură + suf. -oaie.

LETCĂ, letci, s. f. (Reg.) Unealtă manuală care servește la depănatul firelor pe mosoare. – Din bg. letka.

LECTURĂ, lecturi, s. f. Faptul de a citi¹; citit, citire. ◊ Sală de lectură = încăpere amenajată pe lângă o bibliotecă, în care publicul poate citi cărți, reviste etc. Lectură particulară = cărțile citite de un elev în afara manualelor. – Din fr. lecture, lat. lectura.

CITIRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru primele clase elementare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetire s. f.] – V. citi.

MECANIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MULGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.) mulge-capre subst. = lipitoare. – Lat. mulgere.

ELEMENTAR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din scr. drug.

TALPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.

TINDECHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula.

TEASC, teascuri, s. n. 1. Presă manuală cu ajutorul căreia se storc strugurii, semințele plantelor oleaginoase etc. pentru a se obține mustul, uleiul. 2. (Înv.) Mașină de imprimat; p. ext. tipar, tipărire. 3. (Reg.) Capcană pentru anumite animale. – Din sl. tĕskŭ.

TORCĂTOR, -OARE, torcători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care toarce (manual sau mecanic). 2. S. f. Mașină sau unealtă pentru torsul materiilor textile. – Toarce + suf. -ător.

TRICOTA, tricotez, vb. I. Tranz. A transforma (manual sau mecanic) firele de lână, de bumbac etc. în tricot; p. ext. a confecționa obiecte de îmbrăcăminte prin împletirea în ochiuri a unor fire textile. ◊ Mașină de tricotat = mașină pentru efectuarea tricotajelor sau a tricoturilor; tricoteză. – Din fr. tricoter.

TRICOTEZĂ, tricoteze, s. f. 1. Mașină de tricotat. 2. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). – Din fr. tricoteuse.

TANGHIR, tanghire, s. n. Placă transparentă de gelatină sau de masă plastică, având pe o față, în relief, puncte sau linii de diferite forme, folosită la obținerea umbrelor sau semitonurilor la tipărirea manuală. – Din germ. Tangier[manier].

COMANDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande.

REVOLUȚIE, revoluții, s. f. I. 1. (Fil.) Ansamblul transformărilor calitative profunde care cuprind fie un sistem în întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia. 2. Schimbare bruscă și de obicei violentă a structurilor sociale, economice și politice ale unui regim dat. 3. (Pop.) Răscoală, revoltă. 4. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu. ◊ Revoluție industrială = procesul înlocuirii radicale a producției manufacturiere (manuale) cu producția bazată pe mașini. II. 1. Mișcare periodică continuă a unui corp având ca traiectorie o curbă închisă. ◊ Perioadă de revoluție = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită. 2. (Geom.) Mișcare de rotație a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. [Var.: (înv.) revoluțiune s. f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.

RETUȘ, retușuri, s. n. Îndreptare, corectare (executată de obicei manual) a unui tablou, a unei fotografii, a unui desen, a unei piese tehnice etc.; retușare. – Din fr. retouche.

RETUȘAT, -Ă, retușați, -te, adj. (Despre fotografii, desene, piese tehnice etc.) Care este corectat, îndreptat (de obicei manual). – V. retușa.

RINDEA, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândea s. f.] – Din tc. rende.

DEPĂNUȘA, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des¹ + pănușă.

ROZETĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

DECLANȘATOR, declanșatoare, s. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. – Declanșa + suf. -tor.

SCRÂNCIOBAR, scrânciobari, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

SECERĂ, seceri, s. f. 1. Unealtă agricolă manuală folosită la recoltarea cerealelor prin tăierea tulpinilor acestora, formată dintr-o lamă îngustă și curbată de oțel, cu tăișul în interior (prevăzut cu dinți), fixată într-un mâner de lemn. 2. Secerat, seceriș (1). [Var.: (pop.) secere s. f.] – Lat. sicilis.

SONETĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

STATIVE s. f. pl. (Reg.) 1. Război de țesut manual. ◊ Expr. A pune pânza în stative cu cineva = a lucra în tovărășie cu cineva, a se asocia cu cineva. 2. Instrument cu ajutorul căruia se întinde pielea vitelor tăiate, spre a fi curățată de păr, folosit în industria casnică. – Din scr. stative.

STAVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stavili] – Din sl. stavilo.

COMUTAȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation.

CRIC, cricuri, s. n. Aparat portativ, acționat manual, folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus. – Din fr. cric.

CRIVAC, crivacuri, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcații de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcației. – Et. nec.

CROMOALGRAFIE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor pe plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie.

CROȘETA, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter.

CURS², cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite, șapirografiate sau dactilografiate în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours.

FIZIC adj., s. 1. adj. v. corporal. 2. adj. v. sexual. 3. adj. v. trupesc. 4. adj. pământesc, trupesc. (O iubire fizică.) 5. s. v. conformație. 6. adj. v. concret. 7. adj. v. mecanic. 8. adj. manual, (înv.) mecanicesc. (Muncă fizică.)

MANUAL adj. v. fizic.

MECANICESC adj. v. fizic, manual.

manual adj. m. (sil. -nu-al), pl. manuali; f. sg. manuală, pl. manuale

manual s. n. (sil. -nu-al), pl. manuale

ABECEDAR ~e n. 1) Manual pentru învățarea scrisului și cititului. 2) fig. Carte care cuprinde noțiunile elementare într-un domeniu de activitate. /<lat. abecedarius, fr. abécédaire

BANC² ~uri n. Masă (sau platformă) special amenajată într-un atelier pentru efectuarea unor lucrări ce țin de exercitarea profesiilor manuale. ~ de tâmplărie. /<fr. banc

BUCOAVNĂ ~e f. înv. 1) Manual pentru învățarea scrisului și a cititului; abecedar (cu caractere chirilice). 2) Orice carte tipărită cu alfabet chirilic. [Sil. bu-coav-] /<sl. azubukovino

CITIRE ~i f. v. A CITI. ◊ A da ~ a citi în fața publicului. Carte de ~ manual pentru clasele primare. /v. a citi

CLUPĂ ~e f. 1) Unealtă manuală pentru filetat. 2) Instrument silvic pentru măsurarea diametrului arborilor; compas forestier. /<germ. Kluppe

COARBĂ ~e f. Unealtă manuală cu ajutorul căreia se pune în mișcare de rotație un sfredel. [Sil. coar-bă] /<ucr. korba

COASĂ ~e f. 1) Unealtă agricolă manuală, formată dintr-o lamă ascuțită de oțel, fixată de o coadă lungă de lemn, folosită la cositul plantelor furajere, cerealelor etc. 2) Perioada cositului. Timpul ~ei. 3) Cantitate de iarbă cosită. Trei ~e pe an. [G.-D. coasei; Sil. coa-să] /<sl. kosa

COMANDĂ ~enzi f. 1) Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială, spre a fi îndeplinită de cei vizați; ordin; poruncă. A da ~. ◊ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea și după dorința unui superior. 2) Funcție de conducere militară. ◊ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei acțiuni militare. 3) Cerere prin care se solicită livrarea unui produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 4) Marfă comandată. 5) Operație prin care se manevrează un sistem tehnic. ~ programată. ~ manuală. 6) Element al unui mecanism care asigură funcționarea ansamblului. ◊ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfășurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placă pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă. [G.-D. comenzii] /<fr. commande

A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce în scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de artă sau științifice) A reproduce integral sau parțial, prezentând drept creație proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gândi și de a acționa al cuiva) A lua drept model; a adopta în mod servil în calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a cânta al cuiva) A reproduce cu măiestrie (provocând efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenți) A scrie o lucrare, folosind pe furiș lucrarea unui coleg sau alte surse (notițe, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier

DREZINĂ ~e f. Vehicul pe roți de tren acționat manual sau cu motor, destinată curselor scurte de servicii pe calea ferată. /<fr. draisine

FĂȚUITOR ~oare n. 1) Unealtă de tâmplărie, de forma unei rindele, cu care se fățuiesc scândurile sau piesele de lemn. 2) Cuțit puțin curbat, cu două manere, folosit la fățuirea manuală a pieselor din lemn. /a fățui + suf. ~tor

FERĂSTRĂU ~aie n. 1) Unealtă prevăzută cu o lamă (cu dinți ascuțiți), acționată manual și folosită la tăiat (lemne). ◊ ~ cu ramă ferăstrău cu lama montată într-un cadru. ~ electric portativ mașină-unealtă având un lanț prevăzut cu dinți tăietori, acționată de un motor electric. ~ circular mașină-unealtă prevăzută cu un disc dințat, care, în timpul funcționării, execută o mișcare de rotație. 2) Instrument muzical constând dintr-o lamă dințată care produce sunete cu ajutorul unui arcuș. /<ung. fürésztö

A SE FOLOSI mă ~esc intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) 1) A face uz; a se servi, punând în aplicare; a uza. ~ de manual. 2) A dispune trăgând foloase; a beneficia. ~ de încrederea cuiva. /Din folos

GLONȚ gloanțe n. Proiectil mic pentru armele de foc manuale. * ~ exploziv glonț care explodează când lovește ținta. ~ trasor glonț fosforescent, vizibil pe o mare parte a traiectoriei lui. [Var. glonte] /cf. ung. galacs

GREBLĂ ~e f. Unealtă agricolă manuală constând dintr-o bară cu dinți de metal sau de lemn, fixată într-o coadă lungă de lemn și folosită pentru a aduna ceva (paie, fân, gunoaie etc.) de pe o suprafață sau pentru a nivela pământul arat sau săpat. * ~ mecanică mașină agricolă pentru strânsul cerealelor cosite. /<bulg. greblo

ILĂU ilaie n. Bloc de oțel folosit ca suport la forjarea manuală a metalelor; nicovală. /ung. ülö

INDUCTOR² ~oare n. 1) Dispozitiv al unei mașini electromagnetice care produce curent alternativ. 2) Generator mic de curent alternativ acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. /<fr. inducteur

INSTRUMENT ~e n. 1) Obiect acționat manual, folosit la îndeplinirea unor operații de muncă; sculă; unealtă. ~ de tăiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percuție. 3): ~ de ratificare document prin care părțile contractante confirmă, făcând să intre în vigoare, un acord încheiat mai înainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativă care exprimă raporturi între cuvinte sau propoziții. 5) Persoană sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum

JAC ~uri n. 1) (la telefonia manuală) Piesă care, prin introducerea unei fișe, stabilește legătura între două linii. 2) Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane, casetofoane etc. /<engl. jack

LĂTUNOAIE ~oi f. 1) Răritură la marginea pânzei țesute manual, formată prin ruperea unor fire din urzeală. 2) Scândură cu o parte plană, iar cu alta convexă, tăiată de la marginea unui buștean.[Sil. -noa-ie; Var. lătunoi] /latură + suf. ~oaie

LOGICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul formelor și legilor fundamentale ale gândirii. 2) Manual în care sunt expuse elementele de bază ale acestei științe. 3) Modalitate de a gândi; fel de a raționa. 4) Rațiune coerentă, consecventă și temeinică. 5) Temei firesc al unei acțiuni. [G.-D. logicii] /<fr. logique, lat. logica

LUCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casă. ◊ ~ prost (sau rău) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, muncă pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi în care se lucrează. ~ manual a) lucru de mână; b) obiecte lucrate de mână. Metodă de ~ metodă folosită în procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furcă cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei mașini care funcționează cu transmisii mecanice; b) lucru făcut în mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o soluție; chestiune; problemă. 5) Întâmplare care a avut loc în realitate; fapt; eveniment. * ~ de nimic lucru fără însemnătate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neînsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

MAI³ maiuri n. 1) Ciocan mare de lemn, folosit, mai ales, în dulgherie și rotărie. 2) Unealtă manuală sau mecanică folosită în construcția drumurilor pentru îndesarea pământului sau a altor materiale de terasament. /<lat. malleus

MANETĂ ~e f. Pârghie mică folosită la declanșarea, oprirea și manevrarea manuală a unui mecanism sau instalații. /<fr. manette

MANOPERĂ ~e f. 1) Muncă manuală care este necesară pentru efectuarea unei lucrări. 2) rar Mijloc de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop; manieră; modalitate; procedeu; manevră. /<fr. manoeuvre, it. manovra

MANUAL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care se efectuează cu mâna; făcut cu mâna. Proces ~. 2) Care lucrează cu mâinile. Lucrător ~. [Sil. -nu-al] /<fr. manuel

MANUAL² ~e n. Carte care cuprinde elementele fundamentale ale unei discipline, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice. ~ de istorie. ~ de biologie. [Sil. -nu-al] /<fr. manuel, lat. manualis

MANUFACTURĂ ~i f. 1) Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin folosirea preponderentă a muncii manuale. 2) Întreprindere industrială unde predomină munca manuală. 3) pop. Produs textil; țesătură. /<fr. manufacture

MAȘINĂ ~i f. 1) Sistem tehnic constând din piese ce funcționează coordonat, transformând o formă de energie în alta sau efectuând un lucru mecanic util. * ~-agricolă mașină folosită în agricultură. ~-unealtă mașină echipată cu scule pentru așchiere, forfecare, tăiere sau pentru deformare plastică. ~ electrică mașină care transformă energia electrică în energie mecanică și invers. ~ de calcul (sau de calculat) mijloc tehnic de mecanizare sau de automatizare a operațiilor de calcul și de prelucrare a informației, care poate fi acționat manual, electric sau electronic. 2) Orice mecanism (cu motor) sau dispozitiv, instrument (mecanic) ce efectuează un lucru util. ~ de spălat. ~ de cusut. ~ de scris. ~ de gătit. 3) Autovehicul pentru transportul de persoane și materiale; automobil. 4) Vehicul de cale ferată pentru remorcarea vagoanelor; locomotivă. 5) fig. Ansamblu complex de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). ~ de stat. [G.-D. mașinii] /<fr. machine, germ. Maschine

MĂIESTRIE ~i f. 1) Capacitate de a face totul cu ușurință și cu dibăcie; dexteritate; pricepere. 2) mai ales la pl. înv. Obiect, creație executată cu multă iscusință; creație artistică. 3) înv. Îndeletnicire bazată pe munca manuală calificată; meșteșug; meserie. [Sil. mă-ies-] /măiestru + suf. ~ie

MESERIE ~i f. Îndeletnicire de orice natură bazată pe munca manuală calificată; meșteșug. [G.-D. meseriei] /Din mesereare înv.

MEȘTERIE ~i f. pop. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe munca manuală calificată; meserie; meșteșug. 2) Măiestrie în lucru; iscusință. /meșter + suf. ~ie

MEȘTEȘUG ~uri n. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe muncă manuală calificată; meserie. 2) Deprindere practică de a efectua (în ascuns) un lucru cu îndemânare și cu pricepere. 3) fig. Modalitate ingenioasă; tactică; iscusință. /<ung. mesterség

METALOGRAVURĂ ~i f. 1) la sing. Procedeu de gravare manuală, folosit în poligrafie, pentru obținerea clișeelor metalice. 2) Clișeu obținut prin acest procedeu. /<fr. metallogravure

METODICĂ ~ci f. 1) Compartiment al didacticii generale care se ocupă cu studiul principiilor, metodelor și formelor de predare proprii unei discipline. 2) Manual în care se tratează elementele de bază ale acestui compartiment. /<germ. Metodik, rus. metodika

MEU¹ mea (mei, mele) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele vorbitorului) Are un manual ca al meu. ◊ Pe-a mea după cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, mea

PLUMB² ~i m. 1) mai ales la pl. Proiectil mic de metal la armele manuale de foc; glonț. 2) Bucățică de metal moale, în formă de disc, folosită la sigilarea diferitelor obiecte sau mărfuri. 3) Greutate care servește ca lest. /<lat. plumbum

PROMPTUAR ~e n. Manual prescurtat. [Sil. -tu-ar] /<fr. promptuaire

SCULĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat și acționat manual în vederea executării unei operații de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei mașini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai ești!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

SUCALĂ ~e f. Unealtă casnică de depănat firele pe țevi (pentru războiul de țesut manual); rodan; cicârâc. /<bulg. sukalo

ȘAIDAJ ~e n. Alegere manuală a minereurilor, însoțită de spargerea lor cu ciocanul. [Sil. șa-i-] /<fr. scheidage

TACHELAJ ~e n. 1) mar. Totalitate a parâmelor unei nave cu ajutorul cărora se fixează catargele și se manevrează pânzele. 2) tehn. Operație de manevrare și de deplasare a obiectelor grele cu ajutorul unor dispozitive manuale simple. /<germ. Takelage

TEACĂ teci f. 1) Toc (de metal sau de piele) în care se țin obiecte tăioase. 2) Parte a unei unelte manuale cu lamă în care se fixează coada sau mânerul. 3) (la unele plante, mai ales leguminoase) Înveliș al semințelor, având formă alungită și constând din două valve. 4) Parte a frunzei, mai ales la graminee, care îmbracă tulpina. /<lat. thëca

TIMONĂ ~e f. mar. Roată cu spițe prelungite (care servesc ca mânere), folosită pentru manevrarea manuală a navei. /<fr. timon, ngr. timóni

TOCILĂ ~e f. Dispozitiv (manual) pentru ascuțirea instrumentelor de tăiat. /<sl. tocilo

TRICOTEZĂ¹ ~e f. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). /<fr. tricoteuse

UNEALTĂ unelte f. 1) Obiect acționat manual la îndeplinirea unei operații de muncă; sculă; instrument. 2) fig. Mijloc de care se servește cineva într-un mod necinstit pentru a-și atinge anumite scopuri. [G.-D. uneltei] /une[le] + alte[le]

ACVATINTĂ s.f. 1. Gravură cu apă tare care imită desenul cu tuș. 2. (Poligr.) Procedeu de tipar în semitonuri, în care forma de cupru se pregătește prin gravare manuală și coroziune chimică. [Var. acuatintă s.f. / < it. acqua tinta].

BISTURNAJ s.n. (Vet.) Metodă învechită de castrare la taur și berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul în interiorul pungii testiculare. [< fr. bistournage].

BRICOLER s.m. (Rar) Persoană care se ocupă în timpul liber cu tot felul de lucrări manuale de întreținere și de reparații. [< fr. bricoleur].

CALCOTIPIE s.f. Procedeu grafic de reproducere constînd în executarea unui desen manual pe o placă de zinc și apoi în gravarea chimică a acesteia; stampă obținută prin acest procedeu. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. chalcotypie].

CAPSATOR s.n. Instrument pentru capsarea hîrtiilor. ♦ Dispozitiv folosit în legătoria manuală pentru turtirea și fixarea inelușelor de metal ale albumelor, ale placardelor etc. [< capsa + -tor].

CEROGRAFIE s.f. (Poligr.) Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal; gravură în encaustică. [< fr. cérographie].

CLUPĂ s.f. 1. Compas forestier pentru măsurarea diametrelor arborilor sau buștenilor. 2. Portunealtă pentru tăierea manuală a filetului la țevi și la bare rotunde. 3. Piesă la mașina de lățit și egalizat, care prinde marginea țesăturii prelucrate. [< germ. Kluppe].

COMPENDIU s.n. Expunere concisă a unei concepții sau a principiilor unei discipline; manual, lucrare (de format mic) cuprinzînd o asemenea expunere. [Pron. -diu, var. compendie s.f., pl. -ii. / < lat., fr. compendium].

FOTOCROMOXILOGRAFIE s.f. 1. Procedeu de reproducere în culori cu clișee gravate în lemn. ♦ Stampă colorată obținută prin acest procedeu. 2. Gravură executată în lemn și colorată manual. [Gen. -iei. / < fr. photochromoxylographie].

MANUAL s.n. 1. Carte (folosită mai ales în școli) care conține o prezentare succintă a noțiunilor unei discipline, ale unei arte etc. 2. Claviatura orgii. [Pron. -nu-al. / cf. fr. manuel, it. manuale].

MANUAL, -Ă adj. 1. De mînă, făcut cu mîna. 2. Care muncește cu mîinile. [Pron. -nu-al. / < lat. manualis].

MANUFACTURĂ s.f. 1. Producere a anumitor lucruri cu mîna. ♦ Formă de producție capitalistă premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului; întreprindere corespunzătoare acestei forme de producție. 2. Produse ale industriei textile; țesături. [< fr. manufacture, cf. lat. manus – mină, facere – a face].

PEDAGOGIE s.f. Știință care studiază metodele de educație și de instruire a oamenilor (a tineretului în special). ♦ Manual, tratat care are ca obiect această știință. [Gen. -iei. / cf. fr. pédagogie, lat. pedagogia, gr. paidagogia < pais, paidos – copil, agoge – conducere].

PORFIRIZARE s.f. Pulverizare manuală prin frecare cu o moletă de piatră pe o placă de piatră, de porfir. [După fr. porphyrisation].

TRAFALET, trafaleți s. m. (nerecomandat pl. și trafalete / trafaleturi, s. n.) Unealtă de zugrăvit manual, constând dintr-un rulou confecționat dintr-un material spongios, prevăzut cu un mâner; (reg.) rol (de zugrăvit). – cf. bg., rus. трафарет „șablon”

TACHELAJ s.n. 1. (Mar.) Ansamblul manevrelor unei nave. 2. (Tehn.) Ansamblul operațiilor de manevrare și de deplasare a obiectelor grele cu ajutorul unor dispozitive manuale simple. [< germ. Takelage].

TRAPIST s.m. Călugăr dintr-un ordin monahal catolic întemeiat în sec. XVII, care avea un regulament deosebit de sever (interzicerea cărnii și a peștelui, obligativitatea muncilor manuale, izolarea completă etc.). // s.n. Brînză fabricată după un procedeu special de fermentare. [Pl. -iști; -turi s.n., var. trapistă s.f. / < fr. trappiste, it. trappista].

TURNICHET s.n. 1. Mosor vertical de metal care împiedică lanțul ancorei să se frece de punte. 2. Masă rotativă pe care se așază, manual sau automat, sticlele spre a fi umplute cu lichide, în industria alimentară. 3. Bare în cruce care se rotesc, permițînd trecerea cîte unei singure persoane. 4. Lansare. [< fr. tourniquet].

abecedar (abecedare) s. n. – Manual elementar pentru învățarea scrisului și cititului. < Fr. abécédaire, it. abecedario (sec. XVIII), din abc (pronunțat abece), de unde var. ortografică ABCdar.

COPIA vb. I. tr. 1. A reproduce un text, o operă de artă etc. ♦ A reproduce ceva în mod servil și fără originalitate. 2. (Peior.) A imita servil pe cineva. ♦ intr. A redacta o teză, o lucrare etc. folosind pe furiș în timpul examenului lucrarea unui alt coleg, manuale, notițe etc. 3. (Tehn.) A prelucra prin așchiere la o mașină-unealtă un model, piesa rezultată avînd un profil identic. [Pron. -pi-a, p. i. 3,6 -iază, 4 -iem, ger. -iind. [< fr. copier, cf. it. copiare].

CROMOALGRAFIE s.f. (Poligr.) Procedeu de pregătire a unei forme de tipar în culori prin executarea manuală a imaginilor pe plăci de aluminiu. [< fr. chromoalgraphie].

firog s.m. sg. (reg.) lucru (manual) destinat unei persoane să-l termine într-o zi; soroc.

FARMACOPEE s.f. Manual oficial care conține indicațiile pentru controlul produselor farmaceutice, precum și descrierea acestora. [Pron. -pe-e. / < fr. pharmacopée, cf. gr. pharmakon – remediu, poiein – a face].

GRAMATICĂ s.f. Totalitatea regulilor privitoare la modificarea cuvintelor și la îmbinarea lor în propoziții și fraze; ramură a lingvisticii care studiază aceste reguli. ♦ Manual, tratat, carte care cuprinde un studiu asupra regulilor gramaticale. [< lat. grammatica, cf. it. grammatica, germ. Grammatik].

INDUCTOR, -OARE adj. (Electr.) Care produce un cîmp electromagnetic ce acționează asupra unui organ; care produce, transmite un curent de inducție. // s.n. 1. Parte a unei mașini electrice în care se formează curentul de inducție. 2. Mic generator electric manual care funcționează prin inducție electromagnetică. [Cf. fr. inducteur].

MANOPERĂ s.f. 1. Muncă manuală necesară pentru efectuarea unei lucrări, pentru producerea unui lucru. 2. (Fig.) Uneltire, intrigă, manevră. [După fr. manoeuvre, it. manovra, cf. lat. med. manopera].

METODĂ s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul cărora se predă o știință, o disciplină. ♦ Manual care conține principiile de învățare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii și ale societății. [< germ. Methode, fr. méthode, lat., gr. methodos < gr. meta – după, hodos – cale].

subțietor, -oare, adj., s.n. (înv.) 1. (adj.) care (se) subțiază; care (se) diluează; ca (se) prelungește. 2. (s.n.) cuțit folosit în legătoria manuală la șlefuirea marginilor pielii pentru copertat; șerfmeser.

suceavă, suceve, s.f. (reg.) țeava suveicii de la războiul de țesut manual.

PETROGLIFĂ s.f. Rocă șlefuită grosolan pe cale naturală sau rudimentar sculptată manual. ♦ Desen incizat pe o rocă. [< fr. pétroglyphe].

PROMPTUAR s.n. (Liv.) Manual prescurtat. [Pron. -tu-ar. / < fr. promptuaire].

ștroafă, ștroafe, s.f. (reg.) joagăr pentru tăiat scânduri, acționat manual.

citi (citesc, citit), vb. – A parcurge un text. – Var. ceti (înv.). Sl. čitati (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la čisti, – čitǫ „a cinsti, a citi”, care este etimonul lui cinsti. – Der. citanie, s. f. (lectură; înv., învățătură; astăzi, slujbă religioasă), din sl. čitenije, četanije; citeț, s. m. (cititor), din sl. čĭticĭ; citeț, adj. (lizibil), de la citi; citeală, s. f. (înv., lectură, studiu); citire, s. f. (lectură; enciclopedie, manual, carte de școală elementară); cititor, s. m. (lector).

ȘOMER, -Ă s.m. și f. Muncitor manual sau intelectual care în condițiile economiei capitaliste nu are de lucru, care nu se poate angaja nicăieri, care șomează. [< fr. chômeur].

TRICOTEZĂ s.f. 1. Mașină de tricotat. 2. Femeie care tricotează (manual sau mecanic). [< fr. tricoteuse].

croșetă (-tă), s. f. – Ac de croșetat. – Var. croșet. Fr. crochet. – Der. croșeta, vb. (a împleti manual cu croșeta).

ACVATINTĂ s. f. 1. procedeu de gravare cu acid azotic, care imită desenul cu tuș. ◊ gravura obținută. 2. procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, prin gravarea manuală în cupru și coroziunea chimică. (< it. acquatinta, fr. aquatinte)

ARMONICĂ s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibrația unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuță (de gură). (< germ. Harmonika, it. armonica)

BISTURNAJ s. n. procedeu învechit de castrare la taur și berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul. (< fr. bistournage)

BRICOLER s. m. cel care se ocupă în timpul liber cu tot felul de lucrări manuale de întreținere și de reparații. (< fr. bricoleur)

CALCOTIPIE s. f. procedeu grafic de reproducere în executarea unui desen manual pe o placă de zinc și apoi în gravarea chimică a acesteia; stampă obținută. (< fr. chalcotypie)

CAPSATOR, -OARE I. s. m. f. muncitor specializat în capsarea lăzilor și a tapițeriei de mobilă. II. s. n. instrument pentru capsarea hârtiilor. ◊ dispozitiv în legătoria manuală pentru turtirea și fixarea inelușelor de metal ale albumelor etc. (< capsa + -tor)

CEROGRAFIE s. f. procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară pe o placă de metal. ◊ gravură în encaustică. (< fr. cérographie)

CLUPĂ s. f. 1. compas forestier pentru măsurarea diametrelor arborilor sau buștenilor. 2. portunealtă pentru tăierea manuală a filetului la țevi și la bare rotunde. 3. piesă la mașina de lățit și egalizat, care prinde marginea țesăturii prelucrate. 4. șablon de secționare pentru cuparea urechilor la câinii de rasă. (< germ. Kluppe)

COPIA vb. I. tr. 1. a reproduce un text, o operă de artă etc. ◊ a reproduce ceva în mod servil și fără originalitate; a plagia. 2. (peior.) a imita servil pe cineva. 3. (tehn.) a prelucra prin așchiere la o mașină-unealtă un model, piesa rezultată având un profil identic. II. intr. a redacta o teză, o lucrare etc. folosind pe furiș în timpul examenului lucrarea unui alt coleg, manuale, notițe etc. (< fr. copier)