ACCESIUNE, accessiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății, rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la alt bun mai important. [Pr.: -si-u-] – Din fr. accession.

AHTIAT², -Ă, ahtiați, -te, adj. Stăpânit de o dorință puternică de a obține ceva, lacom de un bun (mai ales material). [Pr.: -ti-at] – V. ahtia.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

AUSPICIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile²; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile², alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac² + suf. -ui.

BUNĂTATE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.

CACEALMA, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi lași impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçirma

CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert sau a iaurtului. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak.

CAMPIONAT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato.

CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (în bine sau în rău), care provoacă uimire, spaimă etc. Așa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calități. 2. Un lucru (cât de) mic, o cantitate, o parte (cât de) neînsemnată, (cât de) puțin. Să fac și eu ceva cât stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecât, câtva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seamă, mai frumos, mai bun sau mai rău, mai urât etc. III. Adv. Întrucâtva, puțin, cât mai (sau cât de) puțin. ♦ (Repetat) Cât de cât, măcar, (foarte) puțin. – Ce + va.

ECLECTISM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

IACA¹ s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.

IDILIZA, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren.

ÎMBUNA, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbun] – În + bun.

ÎMBUNĂTĂȚI, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătăța vb. I] – În + bunătate.

ÎMBUNĂTĂȚIT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.

ÎNDULCI, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

MAI¹ adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte. 2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de fată! ◊ Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Așa om mai rar! II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Copii și mai cuminți, și mai obraznici. Ploaia mai încetase. III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Cetina mai că-i ajunge la pământ. ◊ Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Mai vine la noi. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut. V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Avea casă, mai ceva bani. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt! – Lat. magis.

CONCURS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) care se termină întotdeauna cu un clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus.

CRITERIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium.

ELITĂ, elite, s. f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite.

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

OCHEAN¹, ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an.

OPTIM, -Ă, optimi, -e, adj. Cel mai bun sau foarte bun (adecvat, potrivit, indicat etc.). ♦ Spec. Care asigură cea mai mare eficiență economică, care corespunde cel mai bine intereselor economice urmărite. – Din fr. optime, lat. optimus.

ORAȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare omenească cu dimensiuni variabile și dotări industriale, având de obicei funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orășenești, croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város.

PREFERA, prefer, vb. I. Tranz. A da întâietate sau precădere unui lucru, unei situații sau unei ființe, în raport cu altceva sau cu altcineva; a considera ceva sau pe cineva mai bun, mai valoros, mai important etc., în raport cu altceva sau cu altcineva; a aprecia mai mult ceva sau pe cineva. ◊ Loc. adv. De preferat = preferabil. [Var.: (înv.) preferi vb. IV] – Din fr. préférer.

PREMIU, premii, s. n. Recompensă materială sau distincție acordată cuiva pentru meritele deosebite obținute într-un domeniu de activitate, la un concurs etc. ♦ Distincție acordată la sfârșitul anului școlar elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură. – Din lat. praemium.

RECORD, recorduri, s. n. Rezultat realizat într-o competiție sportivă oficială, a cărui valoare reprezintă cea mai bună performanță, omologată de o persoană juridică; p. gener. realizare maximă, performanță supremă obținută într-un domeniu de activitate, într-o acțiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (în ceva) = a atinge treapta cea mai înaltă (în ceva). A ține (sau a deține) un record = a păstra un record obținut; a fi neîntrecut în... – Din fr. record.

FORMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (extern), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

FRUNTE, frunți, s. f. 1. (La oameni) Partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; față, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții). ◊ Loc. adv. În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); fig. în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – Lat. frons, -ntis.

AȘEZA, așez, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a ședea sau a face să șadă. ◊ Expr. (Refl.) A se așeza în pat = a se întinde în pat; a se culca. A se așeza la lucru = a începe să facă o treabă. ♦ Refl. A poposi. ♦ Refl. (Despre păsări sau insecte) A se lăsa din zbor pe ceva pentru a se odihni. ♦ Refl. A se așterne formând un strat. ♦ Refl. (Despre lichide în fermentație) A se limpezi. ♦ Refl. Fig. A se potoli, a se liniști. 2. Refl. A se stabili într-o localitate, într-un loc. II. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o anumită ordine; a (se) rândui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a plănui. III. Tranz. 1. (Rar) A înfățișa un fapt într-o anumită lumină. 2. (Înv.) A dispune, a decreta, a hotărî; a institui, a statornici, a fixa. IV. Tranz. A procura cuiva o situație mai bună; a căpătui. ♦ A instala pe cineva într-o funcție. – Lat. *assediare.

ARENDAȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun (mai ales o proprietate agricolă mai întinsă). – Arendă + suf. -aș.

ANTRENA, antrenez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti prin exerciții metodice (fizice, tactice, tehnice, psihologice și teoretice) pentru a obține cele mai bune rezultate într-o activitate (sportivă). 2. Tranz. și refl. A atrage sau a se lăsa atras într-o acțiune, într-o discuție etc.; a (se) înflăcăra. 3. Tranz. A atrage după sine, a pune în mișcare, a mișca un organ de mașină sau o mașină. ♦ A deplasa un material (solid, lichid sau gazos) cu ajutorul unui fluid în mișcare. – Din fr. entrainer.

ARONDA, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrare. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – După fr. arrondir.

PERFECȚIONAT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

PERFORMANȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

PIELM, pielmuri, s. n. (Pop.) Făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate). [Var.: piemn s. n.] – Et. nec.

PIEPTĂNAT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

PIEPTĂNĂTURĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

ARONDAT, -Ă, arondați, -te, adj. 1. Care a fost împărțit în zone pentru o mai bună administrare. 2. Care a fost repartizat la un anumit centru de distribuire a unor produse, la o școală etc. – V. aronda.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

POCHER, pochere, s. n. Numele unui joc de cărți în care fiecare jucător dispune de cinci cărți cu care poate să câștige dacă are combinația cea mai bună sau dacă reușește să-i convingă pe adversari de acest lucru. – Din fr., engl. poker.

ȘAPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. ◊ Expr. A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. ◊ Expr. Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șepte num. card.] – Lat. septem.

PREFERAT, -Ă, preferați, -te, adj. Care este apreciat, dorit sau ales înaintea altuia, fiind considerat mai bun, mai valoros, mai important etc.; pentru care cineva are o preferință. ♦ (Substantivat) Ființă pe care cineva o preferă, o iubește mai mult. [Var.: (înv.) preferit, -ă adj.] – V. prefera.

PROTECȚIE, protecții, s. f. 1. Faptul de a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează; persoană, instituție etc. care protejează; dispozitiv, sistem tehnic etc. care servește la protejare. ◊ Protecția muncii = ansamblu de măsuri luate pentru ocrotirea vieții și a sănătății celor ce muncesc, pentru asigurarea desfășurării muncii în condițiile cele mai bune. ◊ Loc. adj. De protecție = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. 2. (Înv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.

FIN¹, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

OPTIMISM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia în lume binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

FINIȘ, finișuri, s. n. Parte finală a unei curse sportive, parcursă cu efort maxim în vederea obținerii unei performanțe cât mai bune. – Din engl., fr. finish.

LAMURĂ s. f. Partea cea mai bună, mai curată și mai aleasă dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru. – Lat. lamina sau *lam(i)nula.

LIMAN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

MULT, -Ă, mulți, -te, adj., adv. 1. Adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporții mari, de durată lungă. ◊ Loc. adv. De (mai) multe ori sau în (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ◊ Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (și variate). ◊ Expr. A nu ști multe = a) a trece repede la acțiune, a lua hotărâri energice; b) a se supăra ușor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (și de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe și mărunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Și mai multe nu = neapărat, cu orice preț. 2. Adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanță mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ◊ Cu mult = în foarte mare măsură. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în construcții negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ◊ Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantității, duratei, intensității (extreme) etc. ◊ Expr. Mai mult sau mai puțin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depășește ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult și bine = vreme îndelungată. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârșitul unei acțiuni; b) a fi aproape de sfârșitul vieții, a nu mai avea de trăit decât puține zile. ♦ (Înv. și reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) În cel mai înalt grad; foarte, extrem. [Gen.-dat. pl. m. și f. multora] – Lat. multus, -a, -um.

MIGRA, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

RIDICA, ridic, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos și a duce în sus (susținând cu forța brațelor, cu spatele etc.); a sălta. ◊ Expr. A ridica mănușa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage în sus; a înhăța. ♦ A desprinde din locul în care a fost pus sau fixat și a trage în sus. ◊ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) = a porni la luptă (împotriva cuiva); a începe un război. A ridica ancora = (despre vapoare) a părăsi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a îndepărta, a înlătura. ◊ Expr. A ridica (cuiva) o piatră de pe inimă = a scăpa (pe cineva) de o grijă apăsătoare, a liniști pe cineva. A-și ridica pălăria = a-și scoate pălăria în semn de salut, de stimă; a saluta. A ridica masa = a strânge masa după ce s-a terminat de mâncat. (Refl.) Întinde-te (sau pune-te) masă, ridică-te masă, se spune despre cei ce duc o viață de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca mânecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face să înceteze, a desființa, a anula; a îndepărta. ◊ Expr. A ridica ședința = a declara o ședință închisă, terminată. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a răpi, a smulge. ◊ Expr. A ridica (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî (pe cineva). 3. A lua și a duce în alt loc, a muta din loc. ◊ Expr. A ridica stâna = a coborî cu turmele și cu toate uneltele păstorești, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Înv.) A se muta. ♦ A strânge de pe jos, a culege. ♦ A încasa o sumă de bani. ♦ A lua pe cineva cu forța; a aresta. 4. A așeza în poziție dreaptă un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce în poziție verticală. 5. (În expr.) A ridica un plan = a determina, prin măsurători de distanțe și unghiuri, poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe o hartă. II. 1. Refl. (Despre ființe) A se scula de jos, părăsind poziția de așezat sau de culcat. ◊ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula și a sta așezat sau în picioare pe locul unde mai înainte fusese culcat. A se ridica în scări = a se înălța în scările șeii. ♦ Tranz. A susține, a ajuta pe cineva să se scoale în picioare. ◊ Expr. (Înv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se însănătoși, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre construcții înalte, copaci etc.) A avea o direcție verticală, a se îndrepta în sus, a se înălța. 3. Tranz. A mișca, a îndrepta în sus brațele, mâinile, capul, sprâncenele etc.; a da o mișcare verticală, a duce mai sus. ◊ Expr. A(-și) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se află mai sus; a privi. A(-și) ridica capul = a) a se arăta dârz, plin de curaj; p. ext. a se răzvrăti; b) a-și reveni dintr-o situație proastă; a se redresa. A(-și) ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat; a deveni obraznic. A ridica mâna (sau degetul) = a cere cuvântul. A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mâinile (către cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprâncene = a face ochii mari de mirare, de surpriză; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-și arăta nedumerirea sau indiferența față de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica părul (măciucă) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre păsări) A porni în zbor, a-și lua zborul; a se înălța în văzduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o mișcare ascendentă, a se îndrepta în sus. ♦ (Despre aștri; p. ext. despre lumină, zori etc.) A se înălța deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a răsări, a se ivi. ♦ (Despre ceață, negură etc.) A se împrăștia, a se risipi; a dispărea. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar și puternic; a se răspândi în aer; a răsuna. ♦ Tranz. A face să se audă, să răsune cu putere. ◊ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrăzneală sau protestând împotriva cuiva; a striga, a țipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. și refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, țări, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta împotrivă, a se opune; a se răzvrăti, a se răscula, a porni la luptă. ◊ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-și) ridica pe cineva în cap = a proceda astfel încât să producă nemulțumiri, să-și facă mulți dușmani. 8. Tranz. Fig. A pune în mișcare, a face să pornească o mulțime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strânge oameni. ◊ Expr. (Înv.) A ridica trupe (sau oaste, oștire) = a recruta oaste, a înrola soldați pentru a porni la luptă. 9. Refl. A se naște, a se isca, a se stârni. ♦ A apărea, a se arăta. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidență, a releva. III. 1. Refl. și tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a crește. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. și tranz. A (se) face mai înalt; a (se) înălța. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treaptă superioară, a face să progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ◊ Expr. A ridica din cenușă (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta, a întări (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a înălța în grad, în rang. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) = a lăuda foarte tare (pe cineva). (Înv.) A ridica în scaun = a face domn, a înălța pe tronul țării. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și face o situație mai bună, a progresa. ◊ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situație cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mări, a spori, a face să crească. A ridica producția. ◊ Expr. A ridica prețul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un număr la o putere = a înmulți un număr cu el însuși de atâtea ori de câte ori arată exponentul. A ridica un număr la pătrat = a înmulți un număr cu el însuși. A ridica la cub = a înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumită valoare, a ajunge la o anumită cantitate, sumă etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a clădi locuințe, case etc. ♦ Fig. A făuri, a crea, a întemeia. 6. Tranz. A da naștere; a pricinui, a cauza, a provoca. ◊ Loc. vb. A ridica o învinuire (sau o acuzație) = a formula o acuzație; a învinui, a acuza. A ridica pretenții = a formula o pretenție, a pretinde să i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiecție = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ◊ Expr. A ridica o problemă (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discuție o problemă. [Var.: (înv.) aridica, (reg.) rădica vb. I] – Lat. eradicare „a dezrădăcina”.

DOBORÎ, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.

SCOATE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DUMINICĂ, duminici, s. f. Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. ♦ (Adverbial) În prima duminică următoare zilei în care ne aflăm; (art.) în fiecare duminică. [Var.: duminecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.

STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = luceafărul de dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor Crăciunului. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asterias); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steauă s. f.] – Lat. stella.

SUPERIOR, -OARĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ♦ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (În vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur.

TERMINAT², -Ă, terminați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Care a fost dus până la capăt; sfârșit. 2. (Fam.; despre oameni) Pentru care nu mai există șanse de revenire la situația mai bună de dinainte; sfârșit din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. termina.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc., de obicei cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Loc înălțat, platformă, estradă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

RESTABILI, restabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A stabili din nou, a readuce în starea de la început (sau în alta mai bună). 2. Tranz. A reconstitui cuvinte, texte, manuscrise etc. în forma (presupusă) originară. 3. Refl. A-și reface sănătatea zdruncinată, a se întrema; a se însănătoși; a se înzdrăveni. – Re¹ + stabili (după fr. rétablir).

REȘLEFUI, reșlefuiesc, vb. IV. Tranz. A șlefui din nou pentru a netezi mai bine, pentru a da o formă mai bună. – Re¹- + șlefui.

DERBI, derbiuri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță și prestigiu între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. – Din engl., fr. derby.^[1]

SEMICONDUCTOR, -OARE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

SMÂNTÂNĂ s. f. 1. Produs alimentar gras, de culoare albă-gălbuie, care se formează la suprafața laptelui nefiert, după ce a fost lăsat câtva timp la temperatura obișnuită, sau care se separă din lapte cu o mașină centrifugă specială. ♦ (Reg.) Caimac. 2. Fig. Partea cea mai bună, cea mai valoroasă dintr-un lucru. – Cf. bg., ucr. smetana.

SPRÂNCEANĂ, sprâncene, s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊ Expr. A încreți (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprâncene = a se uita pe furiș. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc. A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit). 2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal). 3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [Var.: sprinceană s. f.] – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena).

SPUMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.

CRUȘÂN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.^[1]

SUPERFIN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super- + fin. Cf. fr. superfin.

SUPREM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus.

SULTANIN, -Ă, sultanini, -e, adj., subst. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță de vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine.

ARGUMENT s. I. 1. considerent, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 2. motiv, motivare, motivație. (Cel mai bun ~ adus în sprijinul opțiunii sale.) 3. v. motiv. II. v. variabilă independentă.

AVEA vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.

DIN prep. 1. (local) (înv.) ot. (Eftimie ~ Bistrița.) 2. (local) dinspre. (~ apus venea un călăreț.) 3. (local) dintru. (Vine ~ acel colț îndepărtat de țară.) 4. (temporal) dintre. (În una ~ zile.) 5. (temporal) dintru. (O întâmplare ~ acea seară.) 6. (arată natura, proveniența) de. (Masă ~ brad.) 7. (partitiv) dintre, între, printre. (Cel mai bun ~ toți.) 8. (partitiv) dintru. (Știe multe ~ ale vieții.) 9. (instrumental) cu. (Pocnește ~ bici.)

DINTRE prep. 1. (temporal) din. (În una ~ zile.) 2. (partitiv) din, între, printre. (Cel mai bun ~ toți.)

ÎNLOCUI vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. v. substitui. 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. suplini.

JINDUITOR adj. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, râvnitor, (fig.) înfometat, însetat, lacom, setos. (~ de o viață mai bună.)

PRINTRE prep. 1. între. (Trăiește ~ străini.) 2. din, dintre, între. (Cel mai bun ~ toți.)

PURTA vb. 1. v. căra. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 3. a avea, a ține. (~ în mână un buchet de flori.) 4. a ține. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a susține, a ține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subțire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a deține, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 12. a păstra, a reține. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreține. (A ~ o corespondență vie cu...) 14. a da, a desfășura, a duce, a susține, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerția.) 15. a ademeni, a amăgi, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)

SCHIMBA vb. 1. v. înlocui. 2. a preschimba. (A ~ bani, hârtii de valoare.) 3. a înlocui, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. primeni. 5. v. muta. 6. v. devia. 7. a (se) deplasa, a (se) muta. (Accentul s-a ~ pe ultima silabă.) 8. a muta, (înv. și reg.) a strămuta. (Să-ți ~ gândurile cu privire la...) 9. v. împărtăși. 10. v. metamorfoza. 11. v. modifica. 12. a (se) preface, a (se) transforma, (înv.) a (se) prăvăli. (~ marea în uscat.) 13. v. reforma. 14. v. transforma. 15. v. transforma. 16. a (se) modifica. (Temperatura s-a ~ brusc.) 17. v. face. 18. a (se) preface, a (se) transforma, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (înv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ în suspine.) 19. v. fluctua.

ACĂTĂRII adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care are calități corespunzătoare destinației; bun. ◊ Mai ~ deosebit. 2) (despre persoane) Care este de treabă; cumsecade. /Orig. nec.

ALES² aleasă (aleși, alese) 1) v. A ALEGE și A SE ALEGE. 2) Care este mai bun între mai multe lucruri sau persoane. Opere alese. ◊ Mai ~ îndeosebi; în special. 2) Care este distins, remarcabil; deosebit; rar; scump. Oameni aleși. Mâncăruri alese. /v. a alege

A SE AMELIORA se ~ează intranz. A deveni mai bun sau a reveni la calitatea de mai înainte; a se îmbunătăți; a se îndrepta. [Sil. -li-o-] /< fr. améliorer

A ARONDA ~ez tranz. 1) (teritorii, suprafețe etc.) A împărți în zone locale în vederea unei mai bune administrări. 2) (cartiere sau populația lor) A repartiza la un anumit centru de distribuire a unor bunuri (produse, mărfuri etc.). /<fr. arrondir

A SE AȘTEPTA mă aștept intranz. A spera (la ceva) cu încredere. M-am așteptat la un rezultat mai bun. /<lat. adspectare

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Să mă (te...) audă Dumnezeu! să mi (ți...) se împlinească cele dorite. 2) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate; a afla. ◊ A nu (mai) voi să audă de cineva a rupe relațiile cu cineva. Să (ne) auzim de bine formulă de rămas bun. 3) (mai ales interogativ) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simțul auzului. 2) A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

BUNIȘOR ~oară (~ori, ~oare) (diminutiv de la bun) Care este aproape bun; mai bun decât rău. /bun + suf. ~ișor

CAIMAC ~uri n. 1) Strat subțire de grăsime care se formează la suprafața laptelui. ◊ A lua ~ul a-și însuși partea cea mai bună. 2) Spumă care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. [Sil. cai-mac] /<turc. kaymak

CEL² cea (cei, cele) art. 1) (leagă un substantiv de determinativul lui ) Băiatul cel frumos. Ștefan cel Mare. 2) (realizează substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (servește la formarea superlativului relativ) Cel mai isteț. ◊ Cel puțin minimum; măcar; barem. Cel mult a) maximum; b) în cel mai bun caz. Cel din urmă ultimul. În cele din urmă în sfârșit; în fine. (Toate) cele bune formulă de salut, rostită la despărțire. /Din acel, aceea

CEVA² adj. Care este în cantitate mică; puțin; câtva. Mai are ~ treabă. ~ bani. ◊ Mai ~ mai bun; mai frumos. /ce + va

A SE CORECTA mă ~ez intranz. (despre persoane) A deveni mai bun; a reveni la starea normală de comportare; a se îndrepta; a se corija. /Din corect

A SE CORIJA mă ~ez intranz. A deveni mai bun; a reveni la starea normală de comportare; a se îndrepta; a se îmbunătăți. /<fr. se corriger

CREMĂ ~e f. 1) Preparat culinar obținut printr-un amestec de lapte, ouă, zahăr, unt, vanilie și alte ingrediente, folosit ca desert sau la prepararea prăjiturilor. 2) Produs cosmetic obținut din grăsime, uleiuri și ingrediente; alifie. 3): ~ de ghete produs industrial pentru îngrijirea încălțămintei de piele. 4) fig. Partea mai bună, mai de valoare din ceva; frunte. /<fr. creme

A SE DESĂVÂRȘI mă ~esc intranz. 1) A deveni mai bun din punct de vedere calitativ; a se perfecționa. 2) (despre acțiuni) A căpăta formă definitivă. /de + a savârși

A DIRECȚIONA ~ez tranz. 1) (obiecte) A face să ia o anumită direcție. 2) fig. (persoane, colective) A face să găsească soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare); a orienta. /<fr. directionner

ELITĂ ~e f. 1) Partea cea mai bună, mai de frunte. ◊ De ~ cu calități deosebite; distins; ales. 2) Grup de oameni privilegiați, care au pretenții de superioritate. /<fr. élite

EPITROP ~i m. 1) Persoană care tutelează pe cineva; om care are grijă de o persoană incapabilă de a acționa independent (minor, bătrân ș. a.) și administrează bunurile ei materiale; tutore. 2) înv. Administrator al unor bunuri, mai ales bisericești. [Sil. e-pi-trop] /<ngr. epitropos

IAROVIZARE ~ări f. Procedeu de tratare a semințelor plantelor de cultură înainte de reînsămânțare, pentru a grăbi răsărirea și a asigura o mai bună dezvoltare a lor. /<rus. iarovizatiia

A IDILIZA ~ez tranz. (viața, fapte etc.) A reda în mod idilic; a prezenta mai frumos și mai bun decât este în realitate. /idilă + suf. ~iza

A SE ÎMBUNA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe) A deveni mai bun; a se îmblânzi. 2) fig. (despre vreme) A căpăta un caracter mai liniștit (după furtună, ploaie îndelungată etc.); a se îmblânzi; a se domoli; a se potoli; a se liniști; a se tempera; a se modera; a se ogoi. /în + bun

A SE ÎMBUNĂTĂȚI pers. 3 se ~ește intranz. A deveni mai bun sau a reveni la calitatea de mai înainte; a se ameliora; a se îndrepta. S-a ~it situația existentă. /în + bunătate

A SE ÎNDREPTA mă îndrept intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se vindeca; a se lecui; a se însănătoși. 2) (despre timp) A se schimba în bine. 3) A lua direcția; a o apuca; a face. ~ spre pădure. 4) A recăpăta forma sau poziția inițială; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai înainte; a se ameliora; a se îmbunătăți. Copilul și-a ~t purtarea. /în + drept

A SE ÎNDULCI mă ~esc intranz. 1) (despre fructe, mâncăruri, băuturi etc.) A deveni (mai) dulce. 2) fig. A deveni mai bun sau mai blând; a se îmbuna; a se îmblânzi; a se înmuia. 3) A gusta puțin din ceva dorit; a se înfrupta. /în + dulce

A SE ÎNMUIA mă înmoi intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tărie; a se fleșcăi. Ceara s-a înmuiat. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scădea în intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se îmbiba cu apă (sau cu alt lichid). Lutul s-a înmuiat. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) A deveni mai bun (sau mai puțin dur); a se îmbuna; a se îmblânzi; a se îndulci. Vocea i s-a ~t. ◊ A i ~ inima cuiva a se înduioșa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /în + a muia

A SE ÎNSĂNĂTOȘI mă ~esc intranz. 1) A deveni (din nou) sănătos; a reveni la starea normală (după o boală); a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) fig. (despre relații între oameni, ambianțe) A deveni mai bun; a se îmbunătăți; a se ameliora. /în + sănătos

ÎNTÂI² num. ord. (când precedă un substantiv, se folosesc formele hotărâte întâiul, întâia). 1) Care precedă pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Întâiul pacient. ◊ De mâna ~ de calitatea cea mai bună; foarte bună. Felul ~ fel de bucate fierbinți, conținând mult lichid. Întâiul-născut copilul născut înaintea celorlalți copii; primul copil. 2) rar Care este înainte; în frunte (prin importanță sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus

LAMURĂ f. Partea cea mai bună, cea mai fină a unui lucru; frunte a unui lucru. [G.-D. lamurii] /<lat. lamina

MULT² adv. 1) În număr mare; în cantitate mare; un timp îndelungat. A produce ~. A cânta ~. ◊ Cu ~ în mare măsură; considerabil. Mai ~ mai cu seamă; îndeosebi. Cel ~ a) maximum; b) în cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decât viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frică; b) a fi peste măsură de istovit. Din ~ în mai ~ într-o măsură tot mai mare; din ce în ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai puțin într-o măsură oarecare; întrucâtva. Nici mai ~, nici mai puțin a) atât, cât se cuvine; tocmai cât trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta întrece orice măsură; asta-i prea-prea. ~ și bine a) mult timp; timp îndelungat; b) degeaba; în zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La depărtare mare; departe. A lăsa ~ în urmă. 3) (deseori urmat de prea) În cel mai înalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus

NIMIC² pron. neg. Nici un lucru; de nici un fel. ~ bun. ◊ Mai ~ aproape deloc; foarte puțin. De ~ lipsit de valoare sau de importanță; mărunt; neînsemnat. Pe ~ pe un preț foarte redus; aproape degeaba. Pentru ~ în lume în nici un caz. [Var. nimica] /<lat. nemica

NUMĂR ~ere n. 1) Mărime cu ajutorul căreia se efectuează diferite calcule și care se notează, de obicei, cu cifre; noțiune de cantitate. ◊ ~ natural fiecare dintre numerele întregi pozitive (1, 2, 3, 4 etc.). ~ algebric număr însoțit de un semn (+ sau -). ~ pozitiv număr însoțit de semnul +. ~ întreg număr care conține una sau mai multe unități. ~ fracționar număr care poate fi exprimat sub formă de fracție. ~ prim număr întreg mai mare decât 1 care se împarte la el însuși și la unitate. ~ par număr care se împarte exact la 2; număr cu soț. ~ impar număr care nu se împarte exact la 2; număr fără soț. 2) Semn grafic sau grup de semne grafice folosite pentru a nota o cantitate. 3) Cantitate de elemente de același fel care fac parte dintr-o serie sau dintr-un ansamblu. ~ărul bărbaților. ◊ La ~ (sau în ~) a) în cantitate; b) în total. Cu ~ a) numărat; b) cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie să fie. Un anumit ~ o cantitate anumită. Un ~ neînsemnat (foarte) puțini. Un ~ mare (sau un mare ~) (foarte) mulți. În ~ mare în cantitate mare; (foarte) mulți. Fără (de) ~ în cantitate foarte mare; nenumărat; puzderie. A nu (mai) avea ~ a fi foarte numeros. (De) un ~ de ori (de) atâtea ori. 4) Indice cifric care servește pentru a identifica un obiect (sau o persoană), indicându-i locul într-o succesiune sau într-o serie. ~ărul biletului. ◊ ~ de ordine număr care indică locul unui obiect într-un șir. ~ărul unu a) de prima categorie; de calitatea întâi; cel mai bun în genul său; b) de primă importanță; de prim ordin; cel mai important; c) care cere o soluționare urgentă. 5) Fiecare dintre exemplarele unui ziar sau ale unei reviste, care face parte dintr-un tiraj. 6) Bucată din programul unui concert sau al unei reprezentații de circ. 7) Ansamblu de cifre cu ajutorul cărora se stabilește legătura telefonică într-un emițător și un receptor. 8) Categorie gramaticală care servește pentru exprimarea opoziției dintre un reprezentant al unei serii de obiecte și mai mulți reprezentanți ai aceleiași categorii de obiecte. ~ărul singular. ~ărul plural. /<lat. numerus

OMENIE f. 1) Totalitate a celor mai bune însușiri ale unui om; însușirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasă și înțelegătoare. ◊ Om de ~ om cumsecade. A-și mânca ~a a-și pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie

OPTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care este cel mai bun, mai potrivit, mai favorabil sau mai indicat. 2) Care asigură cea mai bună eficiență; în stare să corespundă cel mai bine intereselor urmărite. /<fr. optime, lat. optimus

A SE ORIENTA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe) A ști să determine locul aflării sau direcției mișcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter

A SE PERFECȚIONA mă ~ez intranz. 1) A face să devină mai bun din punct de vedere calitativ; a apropia de perfecțiune; a desăvârși. ~ un mecanism. ~ metodele de diagnosticare. 2) A-și ridica calificarea, acumulând cunoștințe noi într-un domeniu de activitate. [Sil. -ți-o-] /<fr. perfectionner

PIELM ~uri n. pop. Făină de grâu sau de porumb de cea mai bună calitate. /Orig. nec.

POCHER ~e n. Joc de cărți în care fiecare participant, dispunând de 5 cărți, poate să câștige, dacă are într-adevăr combinația cea mai bună sau dacă reușește să-i facă pe parteneri să creadă în aceasta. /<fr., engl. poker

PREFERABIL ~ă (~i,~e) Care poate fi preferat; considerat mai bun. /<fr. préférable

A REGENERA ~ez tranz. 1) A face să se regenereze. 2) (materiale sau produse uzate) A repune în uz, restabilind proprietățile inițiale. 3) A substitui prin ceva mai bun. /<fr. régénérer, lat. regenerare

A REMANIA ~ez tranz. 1) (organe de conducere) A supune unor modificări de componență sau de structură; a modifica. 2) (materiale, mașini etc.) A face să devină mai bun din punct de vedere calitativ sau să revină la starea de mai înainte; a îmbunătăți; a ameliora; a remedia. [Sil. -ni-a] /<fr. remanier

A REMEDIA ~ez tranz. A face să devină mai bun din punct de vedere calitativ sau să revină la starea de mai înainte; a îmbunătăți; a ameliora; a remania. [Sil. -di-a] /<fr. remédier, lat. remediare

RONDELA ~e f. 1) Disc mic, subțire, cu gaură la mijloc, care se îmbracă pe șurub, între piesa fixată și piuliță, pentru a asigura o îmbinare mai bună; șaibă. 2) Bucată mică, rotundă, de carton, care acoperă alicele dintr-un cartuș de vânătoare. 3) Fiecare dintre bucățile rotunde de metal pregătite special pentru baterea monedelor și medaliilor. 4) Mostră transversală din trunchiul unui copac, folosită pentru analiza structurii microscopice sau pentru determinarea vârstei arborilor. [G.-D. rondelei] /<fr. rondelle

SCULĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat și acționat manual în vederea executării unei operații de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei mașini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai ești!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

SPRÂNCEANĂ ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele două dungi arcuite de păr de deasupra ochilor. ◊ A încrunta (sau a încreți) ~enele (sau din ~ene) a manifesta supărare, dispoziție rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi încruntat. A alege pe (sau după) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Aleși (ca) pe ~ arătoși, chipeși. 2) Extremitate superioară alungită a unui deal sau munte; creastă; culme; coamă. 3) fig. Porțiune lungă și îngustă; șuviță. [G.-D. sprâncenei] /<lat. supercina

ȘAIBĂ ~e f. 1) Piesă mică, subțire și rotundă, cu gaură la mijloc, care se introduce între șurub și piuliță, pentru a asigura o îmbinare mai bună; rondelă. ~ acționată. 2) Roată pe care se îmbracă cureaua de transmisie. ~ de siguranță. /<germ. Scheibe

UNUL una (unii, unele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, deștept etc.) decât altul toți la fel de buni (frumoși, deștepți etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fără deosebire; deopotrivă. Până una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A ști (sau a o ține) una și bună a persista într-o opinie. /<lat. unus, una

AMBRAZURĂ s.f. 1. Deschizătură practicată în pereții unei fortificații pentru a permite tragerea cu armele de foc. 2. Deschizătură într-un zid în care se montează o ușă sau o fereastră. ♦ Deschidere practicată într-un unghi care să permită (în cazul unei ferestre) evazarea interioară pentru un iluminat mai bun sau (în cazul unui portal) evazarea exterioară cu mai multă lărgime intrării. [< fr. embrasure].

ARISTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nobil”. [Cf. fr. aristo-, gr. aristos – cel mai bun].

ASPIRANT, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care tinde, care năzuiește la ceva. ♦ Persoană care studia pentru a obține titlul de „candidat în științe”. ♦ Primul grad de ofițer în marina militară. ♦ (În unele țări) Tînăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obținerea gradului de ofițer stagiar; elev-ofițer. 2. Arbore de cea mai bună calitate, selecționat dintre candidații (2) unui arboret. [Cf. fr. aspirant, it. aspirante, rus. aspirant].

AVANTAJ s.n. 1. Folos, profit, beneficiu. ♦ Situație mai bună, favorabilă. 2. Superioritate (de situație, de poziție etc.) ♦ (La tenis) Punct marcat de unul dintre jucători cînd aceștia se află fiecare la 40 de puncte. 3. Drept excepțional; privilegiu, favoare. [Var. avantagiu s.n. / < fr. avantage, cf. it. avvantaggio].

EFECT s.n. 1. Fenomen care rezultă cu necesitate dintr-o cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobișnuită pe care o capătă mingea (la tenis, volei, fotbal) lovită după anumite procedee. ◊ Minge cu efect = minge care, în urma unei anumite lovituri, ia o anumită traiectorie. 2. Impresie făcută de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbește, atrage privirile, auzul etc. ◊ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales veșminte) care aparțin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet].

MELIORISM s.n. Concepție care proclamă posibilitatea de ameliorare continuă a lumii; denumire dată unor concepții sociale reformiste. [Pron. -li-o-. / < fr. méliorisme, cf. lat. melior – mai bun].

OPTIM, -Ă adj. Cel mai bun; minunat, excelent, grozav. // s.n. Optim de vegetație = regiune în care o specie forestieră se dezvoltă în cele mai bune condiții de vegetație. [< lat. optimus – superlativ al lui bonus – bun, cf. fr. optime, it. ottimo].

OPTIMIZA vb. I. tr. A alege și a aplica soluția cea mai bună (optimă) dintre toate soluțiile posibile. [< fr. optimiser].

PERFECȚIONA vb. I. tr., refl. A (se) face mai bun, mai util; a(-și) corecta greșelile, defectele. ♦ refl. A se specializa. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. perfectionner]

PRIM, -Ă adj., num. ord. 1. Cel dintîi (în spațiu sau în timp); care se află în fruntea unei serii. ◊ Materie primă = material prin a cărui prelucrare se obțin produse finite. 2. Cel mai bun; cel mai însemnat etc. ◊ De prim rang = de calitate superioară. 3. Pe treapta cea mai înaltă, întîiul în categoria respectivă. // Element prim de compunere savantă cu sensul „întîi”, „primul”. [Var. primi-, primo-. / < lat. primus, cf. fr. primi-, it. primo-].

PROTECȚIE s.f. 1. Ocrotire, pază, apărare. ◊ Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a se asigura desfășurarea muncii în condițiile cele mai sigure și mai bune pentru cei care o execută. 2. Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoană influentă; favoare; (p. ext.; fam.) persoană care acordă acest sprijin. [Gen. -iei, var. protecțiune s.f. / cf. fr. protection, lat. protectio].

ACCESIUNE s.f. (Jur.) Mod de dobîndire a unei proprietăți, rezultînd din alipirea naturală sau prin acțiunea cuiva a unui bun la un alt bun mai important. [Pron. -si-u-. / < fr. accession, lat. accessio].

ADEZIV, -Ă adj. (Despre materiale, substanțe etc.) Care aderă, care se lipește strîns de ceva. // s.m. Produs natural sau sintetic cu care se lipește, se încleiază lemnul, metalele, sticla etc. ♦ Substanță care se adaugă la preparatele agricole antiparazitare pentru a asigura o mai bună fixare pe plante a acestora. [< fr. adhésif].

AMELIORA vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndrepta, a (se) îmbunătăți. 2. tr. A obține soiuri mai bune de animale, de plante etc. [Pron. -li-o-. / < fr. améliorer, cf. lat. melior – mai bun].

BONITATE s.f. 1. Calitatea unei zone forestiere de a produce arboreturi mai bune sau mai slabe din punctul de vedere al producției la hectar în material lemnos. 2. (Fin.) Solvabilitate, capacitate de plată și de credit. [< germ. Bonität, cf. lat. bonitas].

CAMPIONAT s.n. 1. Competiție sportivă cu caracter mai larg, în care se întrec cei mai buni dintre sportivi sau cele mai bune echipe, dintre care se alege cel mai bun sportiv sau cea mai bună echipă. 2. Situația, calitatea de campion. [Pl. -te. / < it. campionato].

CAPĂ s.f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. Poziția pe care o ia o navă pe un timp foarte rău și care îi permite să reziste în cele mai bune condiții. [< fr. cape, cf. it. cappa].

ELITĂ s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ De elită = ales, deosebit. 2. Parte a unei societăți care are o poziție superioară în ansamblul grupului social respectiv; ◊ teoria elitelor = teorie adoptată de unele curente sociologice care susține că în orice societate sarcina conducerii vieții sociale îi revine unui grup restrîns de oameni, superior dotați, elitei. [< fr. élite, cf. lat. eligere – a alege].

înhodoroba vb. I (reg.) 1. a însăila din mai multe obiecte proaste ceva mai bun; a înfiripa, a înjgheba, a închipui, a înciocăla. 2. (refl.) a-și îndrepta sănătatea; a se însănătoși.

EXTRAFIN, -Ă adj. Foarte fin, de cea mai bună calitate. [Cf. fr. extra-fin].

FORMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărîri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvînt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

INFERIOR, -OARĂ adj. 1. Care este așezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apă; p. ext., despre o regiune) Situat în apropiere de punctul de vărsare; depărtat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proastă; mai puțin bun; mai puțin frumos; mai mic decît alții. 4. Care are un grad, o funcție, un rang mai mic decît altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inférieur].

nișastea s.f. (înv.) partea cea mai bună a făinii, fruntea, crema; făină de calitate extra; lamură de făină din care se făcea halvaua.

picluită, picluite, s.f. (reg.; despre făină) care a fost cernută fin; care este de cea mai bună calitate.

pielm, pielmuri, s.n. 1. (pop.) făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate); nulaș, pervă. 2. (reg.) pulbere fină de făină care se depune pe sită sau pe obiectele din moară; pospai. 3. (înv.) aluat, cocă; plămădeală. 4. (reg.) amestec subțire din făină de grâu și apă, cu care se ung unele aluaturi, înainte de a fi băgate în cuptor; muruială. 5. (reg.) coaja de la turta de mălai.

bobleț (bobleață), adj. – Prost, netot, tont. – Var. boblete, bobletic. Creație expresivă (cf. Iordan, BF, II, 183). Etimologia propusă de Körting 1173, din lat. *balbaticus, este „fantastică” (Densusianu, Rom., XXXIII, 275). Nu este mai puțin nici cea a lui Pascu, Suf., 70 (calabr. babbu „prost”). Bogrea, Dacor., II, 652, nu pare să fi venit cu o soluție mai bună, cînd se referă la lat. apoplecticus. În sfîrșit, Densusianu, GS, IV, 152, pleacă de la un sl. *vablec, der. de la o rădăcină vab- „a înșela”, și atestat numai în forma vabec. În realitate este o formă reduplicată a rădăcinii expresive ble-, cf. bleau.

ÎNNOBILA vb. I. tr. 1. (Ist.) A da cuiva un titlu de noblețe, a face nobil. 2. (Fig.) A face mai bun, mai fin; a înălța. 3. A îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, a unor plante etc.). ♦ A îmbunătăți calitățile unui material etc. [După fr. anoblir, ennoblir].

poghircă, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statură, pipernicit; (în forma: boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă. 4. nume de pasăre. 5. s.m. (în forma poghirc) nume de plantă târâtoare.

LUSIN s.n. (Mar.) Sfoară subțire din cînepă de cea mai bună calitate, folosită la matiseli. [< fr. lusin].

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).

pruhă s.f. (înv. și reg.) partea cea mai bună a ceva; frunte.

NIȘĂ s.f. 1. Firidă. ♦ Intrînd amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, se poate adăposti ceva etc. 2. (Geol.) Formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unui izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. Dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare, folosit în laboratoare împotriva gazelor vătămătoare. 4. (Anat.) Mic spațiu în formă de intrînd. 5. (Biol.) Regiune în care un organism sau o populație găsește cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. [< fr. niche, cf. it. nicchia – cochilie].

bun (-nă), adj. – 1. Care are calități, cu fire generoasă sau cu inimă miloasă. – 2. Favorabil, propice. – 3. Inspirat, fericit, care produce satisfacție. – 4. Potrivit, adecvat. – 5. Desăvîrșit, de calitate. – 6. Adevărat, sincer. – 7. Legitim, autentic, veritabil. – 8. Direct, de gradul întîi. – 9. De neam mare, nobil. – 10. Capabil. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 12. (Antepus unui adj.) Complet, definitiv. – 13. (S. n.) Parte bună a ceva. – 14. Bogăție, avere. – 15. (Înv.) Bunătate. – 16. (Adv.) Introduce o propoziție printr-un acord sau o concesie retorică (se preferă, cu această funcție, adv. bine). – 17. Element de compunere care se combină cu unele substantive, pentru a le adăuga noțiunea de „desăvîrșit, perfect, autentic”: bună credință, bună cuviință, bun gust, bun plac, bunăstare, Buna-Vestire, etc. – Mr., megl. bun, istr. bur. Lat. bŏnus (Pușcariu 237); REW 1208; Candrea-Dens., 195; DAR); cf. it. buono, prov. bo(n), fr. bon, sp. bueno, port. bom. Cf. bun „bunic”, bunătate. Der. bunețe, s. f. (înv., bunătate); îmbuna (var. îmbuni), vb. (a îmbunătăți; a împăca, a liniști; înv., a adula, a linguși); îmbunător, adj. (înv., lingușitor); îmbunăciune, s. f. (adulare; bunăvoință); îmbunătăți (var. bunătăța), vb. (a face ca ceva să devină mai bun); îmbunătură, s. f. (înv., adulare, lingușire); nebun, adj. (dement, smintit; nemaipomenit; bufon; piesă de șah); nebunariță, s. f. (măselariță, Hyosciamus niger); nebunatic, adj. (neastîmpărat, năzdrăvan); nebuneală, s. f. (demență, sminteală, țicneală); nebunesc, adj. (de nebun, nebun); nebunește, adv. (ca un nebun); nebunie, s. f. (demență, sminteală; năzdrăvănie, poznă; aiureală, trăzneală); nebuni (var. înnebuni), vb. (a-și pierde mințile; a se prăpădi, a se da în vînt după ceva); răsbuna, vb. (a-și face singur dreptate), al cărui semantism („a îmbunătăți”) se potrivește cu cel al lui vindicare › vindeca „a lecui”; răsbunător, adj. (vindicativ; care răzbună). Din rom. provine bg., sb., rut. bunika (Hyosciamus niger), cf. nebunariță (Capidan, Raporturile, 219).

bunătate (bunătăți), s. f. – 1. Însușirea de a fi bun. – 2. Blîndețe, dulceață. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogății, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. Lat. bŏnĭtātem (Pușcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăți, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).

PERFORMANȚĂ s.f. 1. Rezultat excepțional obținut într-o probă sportivă; (p. ext.) realizare deosebită într-un domeniu oarecare. 2. Cel mai bun rezultat dat de un aparat, un motor etc. privitor la una dintre caracteristicile lui. [< fr. performance, cf. engl. to perform – a împlini].

RANFORSAT, -Ă adj. Întărit cu ranforți; făcut mai rezistent. ♦ Suspensie ranforsată = suspensie mai bună și mai rezistentă la caroseriile de automobil. [Cf. fr. renforcé].

RODAJ s.n. 1. Folosire a unui motor la turații și la sarcini crescînde pentru a se obține o ajustare și o rectificare cît mai bună a pieselor; perioadă în care un motor funcționează în felul acesta. 2. Faptul de a roda (2); rodare. [< fr. rodage].

SCARIFICA vb. I. tr. 1. A scormoni suprafața unei șosele care trebuie refăcută, pentru a asigura o legătură mai bună între noile și vechile materiale. ♦ A afîna pămîntul cu ajutorul scarificatorului. 2. A cresta ușor pielea unui bolnav în scop terapeutic (pentru a-i lua sînge etc.). [P.i. scarific, 3,6 -că. / < lat., it. scarificare, cf. fr. scarifier].

SUPERFIN, -Ă adj. Foarte fin, de cea mai bună calitate; suprafin, extrafin. [Cf. fr. superfin].

SUPREM, -Ă adj. Cel mai de sus, cel mai înalt, cel mai bun etc.; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. [Cf. fr. suprème, lat. supremus, superlativ al lui superus].

tarom s. m. sg. (intl.) 1. penitenciar cu condiții de viață mai bune 2. penitenciarul Jilava

a alege pe sprânceană expr. a alege ce e mai bun / ce e mai valoros

ADEZIV, -Ă I. adj. (despre materiale) care stă strâns lipit. ◊ (biol.; despre organe) care fixează organismul de ceva. II. s. m. 1. produs, natural sau sintetic, la încleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc. 2. substanță care se adaugă la preparatele agricole antiparazite pentru o mai bună fixare a acestora pe plante. (< fr. adhésif)

AMELIORA vb. I. tr., refl. a (se) îmbunătăți. II. tr. a obține soiuri sau rase mai bune de animale, de plante etc. (< fr. améliorer)

ASPIRANT, -Ă s. m. f. 1. cel care tinde, năzuiește la ceva. ◊ doctorand. ◊ (în unele țări) primul grad de ofițer în marina militară; tânăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obținerea gradului de ofițer stagiar. 2. arbore de cea mai bună calitate, selecționat dintre candidații (2) unui arboret. (< fr., rus. aspirant)

AUSPICIU s. n. 1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I). ♦ dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor și cenzorilor). 2. (rar) protecție. ♦ sub ~ iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ ii = în împrejurări favorabile. (< lat. auspicium, fr. auspice)

AUTOVACCIN s. n. vaccin preparat prin culturi de microbi chiar de la bolnav, pentru a obține o cât mai bună imunizare. (< fr. autovaccin)

AVANTAJ s. n. 1. folos, profit, beneficiu. ◊ situație mai bună, favorabilă. ♦ ~ reciproc = principiu de bază în relațiile internaționale potrivit căruia raporturile dintre state trebuie să se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)naționale, să favorizeze dezvoltarea acestora. 2. superioritate (de situație, de poziție etc.). ◊ (tenis) punct marcat de unul dintre jucători când aceștia se află fiecare la 40 de puncte. 3. drept excepțional; privilegiu, favoare. (< fr. avantage)

CAMPIONAT s. n. 1. competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură sportivă pentru desemnarea celui mai bun. 2. situația, calitatea de campion. (< it. campionato)

ELITĂ s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♦ de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societăți împărțite în clase antagoniste, care are o poziție superioară în ansamblul grupului social respectiv. ♦ teoria ~lor = elitism. 3. plantă izolată care întrunește în cea mai mare măsură complexul de caractere și însușiri pentru ameliorare. (< fr. élite)

ENGINEERING [ENGINIRING] s. n. ansamblu de operații ce se referă la concepția, proiectarea și realizarea unei lucrări industriale, instalații, amenajări funciare etc. în condiții cât mai bune de execuție și eficiență; cunoștințele și experiența dobândite într-o asemenea activitate. (< engl. engineering)

IACO s. m. papagal gri din Africa tropicală, cel mai bun imitator, care clocește în scorburile de mangrove. (< fr. jaco)

INFERIOR, -OARĂ I. adj. 1. așezat mai jos; de jos. ◊ (despre o parte a unui curs de apă, o regiune) în apropiere de punctul de vărsare; depărtate de izvor. 2. mai mic din punct de vedere numeric. 3. de calitate (mai) proastă; mai puțin bun; mai puțin frumos; mai mic decât alții. 4. care are un grad, o funcție, un rang mai mic decât altul. II. s. m. subaltern, subordonat. (< fr. inférieur, lat. inferior)

ÎNNOBILA vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noblețe. 2. a îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ◊ a îmbunătăți calitățile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (după fr. ennoblir)

MERCHANDISING MERCENDAIZING/ s. n. cercetare a dezvoltării vânzării și a utilizării mărfurilor și serviciilor printr-o mai bună prezentare și publicitate în rândul consumatorilor. (< engl. merchandising)

NIȘĂ s. f. 1. intrând amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, adăposti ceva etc. 2. formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unei izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare în laboratoare împotriva gazelor nocive. 4. (anat.) mic spațiu în formă de intrând. 5. imagine radiologică a unui cancer gastric. 6. (biol.) regiune în care un organism, o populație, o specie găsesc cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. (< fr. niche)

OPTIM, -Ă I. adj. cel mai bun; minunat, excelent, grozav. ◊ care asigură cea mai bună eficiență economică. II. s. n. stare a unui lucru, a unei situații considerate ca cea mai favorabilă. ♦ ~ ecologic = ansamblul condițiilor de vegetație în care o specie apare cel mai frecvent într-o regiune; ~ de populație = densitatea populației unei țări care permite cea mai bună folosire a resurselor naturale. (< fr. optime, lat. optimus)

OPTIMIZARE s. f. acțiunea de a optimiza. ◊ ansamblu de lucrări de cercetare operațională care urmărește găsirea celei mai bune soluții pentru rezolvarea unei anumite probleme. ◊ (mat.) raționament, calcul care permite a găsi valorile unuia sau mai multor parametri ce corespund maximului unei funcții. (< optimiza)

ORDIN s. n. 1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă. ◊ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ◊ societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decorație superioară medaliei. 4. dispoziție de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă și familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

PERFECȚIONA vb. I. tr., refl. a (se) face mai bun, mai util; a(-și) corecta greșelile. II. refl. a-și desăvârși pregătirea profesională. (< fr. perfectionner)

PERFORMANȚĂ s. f. rezultat excepțional într-o probă sportivă; (p. ext.) realizare deosebită într-un anumit domeniu. ◊ cel mai bun rezultat dat de un aparat, un motor etc. (< fr. performance)

PRIM²-, -Ă num. ord., adj. 1. cel dintâi (în spațiu sau în timp); care se află în fruntea unei serii. ♦ (mat.) număr ~ = număr natural care nu admite alți divizori decât pe 1 și pe el însuși; materie ~ă = materie brută prin a cărei prelucrare se obțin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai însemnat etc. ♦ de ~ rang = de calitate superioară. 2. pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. ♦ ~ ministru = premier (< lat. primus)

RESTABILI vb. I. tr. 1. a stabili din nou, a aduce în starea în care a fost la început sau în alta mai bună. 2. a stabili, a reconstitui (un cuvânt, un text). II. refl. a se întrema, a se înzdrăveni. (după fr. rétablir)

RODAJ s. n. 1. suprafinisare, cu ajutorul unui abraziv, a suprafețelor de contact în mișcare a două piese metalice asociate în funcționare. 2. operație prin care anumite mecanisme, (organe de) mașini etc. sunt supuse la diferite regimuri de funcționare, pentru a se obține o ajustare și o rectificare cât mai bună a suprafețelor de contact ale pieselor. (< fr. rodage)

SCARIFICA vb. tr. 1. a scormoni suprafața unei șosele care trebuie refăcută pentru a asigura o legătură mai bună între noile și vechile materiale. ◊ a afâna pământul cu scarificatorul. 2. (med.) a cresta ușor pielea pentru provocarea unei sângerări, aplicarea ventuzelor etc. (< fr. scarifier, lat. scarificare)

SUPERFIN, -Ă adj. foarte fin, de cea mai bună calitate; extrafin. (< fr. superfin)

VAPORIZA vb. I. tr., refl. 1. (despre lichide) a (se) transforma în vapori. 2. a (se) pulberiza. II. tr. (text.) a supune acțiunii vaporilor firele, pentru a se asigura o stabilitate mai bună, sau țesăturile, pentru a fixa coloranții pe fibre. (< fr. vaporiser)

flor (floară), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).

gîrloafă (-fe), s. f. – Regulator la plug. Germ. Vorläufer „precursor”. În Trans. După Cancel 17, ar fi de origine sl., dar sl. trebuie să fie, în cel mai bun caz, un intermediar al germ.

ierta (iertat, at), vb. – 1. (Înv.) A cruța. – 2. A absolvi, a scuti de pedeapsă. – 3. A scuza. – 4. A permite, a îngădui, a accepta. – 5. (Refl.) A se împăca, a face pace. – 6. (Refl., înv.) A-și lua rămas-bun creștinește. – 7. (Înv.) A abandona, a lăsa, a renunța. – Mr., megl. l’ert, l’irtare. Lat. lῑbertāre „a cruța” (Pușcariu 769; Candrea-Dens., 811; REW 5014; DAR; Densusianu, GS, II, 18; Rosetti, I, 167), păstrat numai în rom. – Der. iertăciune, s. f. (iertare; compoziție poetică ce se recită atunci cînd tînăra căsătorită se desparte de părinți; despărțire, rămas-bun, mai ales cînd este vorba de un muribund); iertător, adj. (indulgent, care iartă ușor); neiertat, adj. (care nu poate fi iertat; care nu este iertat); neiertător, adj. (care nu iartă).

mai adv. – 1. Indică superioritatea într-o comparație: cine ce are mai bun (Neculce). – 2. Mai mult, mai bine: noi mai iubim binele Împărăției tale (Varlaam); nu unul să-l mai iubească iară pre altul să-l mai urască (Pravila mică), în acest sens absolut, înv., echivalează cu mai mult. – 3. Încă, și: ași mai vrea (Eminescu). – 4. Altădată, înainte: n-am mai văzut (Alecsandri). – 5. Deja: nu-i mai era frig (Macedonski). – 6. Aproape, într-un anumit fel: carnea era mai crudă (Sbiera); un ofițer, așa ca dînsul, mai că i-ar plăcea (Gib Mihăescu). Mai... mai arată o alternanță de acțiuni: mai nu vrea, mai se lasă (Eminescu). – 7. Puțin mai mult: te-i mai încălzi mergînd (Creangă). – 8. Expletiv, în fraze exclamative: ciudată făptură omenească mai ești! (D. Zamfirescu). – Mr. ma, megl., istr. mai. Lat. magis (Candrea, Éléments, 35; Pușcariu 1015; Candrea-Dens., 1041; REW 5228), cf. it. mai, ma, prov., fr. mais, cat. may, sp., port. mas. Mr. nu trebuie confundat cu ma „dar, însă” (Weigand, Jb., XII, 91), care provine din din it. (Bartoli, Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din ngr. (REW 5228). Evoluția fonetică a lui mai nu este clară. Probabil trebuie să se pornească de la o formă populară *mas (› sp.), cu aceeași evoluție ca de la das › dai sau νos › voi etc. Sensul expletiv (8) coincide cu cel sp. – Cf. cam, numai. Din rom. provin bg. maj „aproape” (Candrea, Elemente, 408; ; Berneker, II, 5), rut. și pol. din Bucov. maj „mai”, în comparații (Miklosich, Wander, 17; BL, VI, 240), țig. mai „mai”, comparativ (D. Sampson, The dialect of the Gypsies of Wales, 321).

poznă (pozne), s. f. – 1. Boroboață, trăsnaie. – 2. Belea, bucluc. Origine incertă. Pare legat de sl. poznanije „cunoștință”, dar evoluția semantică nu este clară. Alte explicații nu sînt mai bune: din sl. posmechŭ „rîs” (Cihac, II, 289); din germ. Posen „glume” (Tiktin; Scriban). – Der. poznaș, adj. (hazliu, glumeț; ștrengar; rar, ciudat; primejdios, periculos). Rut. pozna provine din rom.

prefera (prefer, preferat), vb. – A considera mai bun. – Var. preferi. Fr. préférer; var., mai puțin frecventă, a avut în vedere paralelismul cu oferi, suferi, conferi etc. – Der. preferabil, adj., din fr. préférable; preferent, adj. (care preferă); preferență (var. preferință), s. f., din fr. préférence; preferanță (var. preferans(ă), preferanț), s. f. (un anumit joc de cărți, azi înv.).