GRĂDINĂ, grădini, s. f. 1. Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie. ◊ Expr. O grădină de om = om plăcut, simpatic. 2. Suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Grădină botanică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante vii. Grădină zoologică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pământului. ♦ Grădină de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) Grădină de copii = grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = grădină de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

GRĂDINĂ ~i f. 1) Teren, de obicei îngrădit, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi. * ~ botanică grădină în care se cultivă plante din diferite regiuni ale globului. ~ zoologică grădină în care se cresc și se întrețin animale din diferite regiuni ale globului. 2) Suprafață de teren plantată și amenajată (cu alei, bănci etc.), care servește ca loc de agrement; parc. * ~ de vară restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. [G.-D. grădinii] /<bulg., sb. gradina

parc (parcuri), s. n. – Grădină de agrement, rezervație, loc de staționare a vehiculelor. Fr. parc. – Der. parca, vb. (a închide animalele sau oamenii într-un țarc mare; a așeza autovehiculele într-un loc), din fr. parquer; parchet, s. n. (pardoseală de lemn în forme geometrice; instituție judiciară; curătură), din fr. parquet, popular în Olt. și Munt.; cu ultimul sens, datorită folosirii lui în silvicultură.

BĂNEASA 1. Lac antropogen, de baraj, pe valea Colentinei în N municipiului București; 0,45 km² (din care 0,40 km² asanat). Loc de agrement și bază pentru sporturi nautice. 2. Com. în jud. Constanța; 5.594 loc. (1991). 3. Com. în jud. Galați; 2.465 loc. (1991). 4. Com. în jud. Giurgiu; 6.498 loc. (1991). Stație de c. f.

CERNICA 1. Lac artificial pe valea Colentinei, la 7 km E de București; 341 ha. Ad. max.: 3 m. Pescuit. Amenajat ca loc de agrement pentru locuitorii Capitalei. 2. Com. în Sectorul Agricol Ilfov, pe Colentina; 8.579 loc. (1991). Complex turistic. Iazuri și heleșteie. Așezare și necropolă din Neoliticul timpuriu (milen. 4 î. Hr.); mănăstire zidită în 1608 de vornicul Cernica Știrbei, în timpul domniei lui Radu Șerban, ulterior reconstruită și restaurată (1781). Deasupra primei biserici a mănăstirii se află Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, construită în 1815. Biserica principală a mănăstirii este Biserica Sf. Gheorghe (construită între anii 1831-1842), în jurul căreia se află chiliile. Colecție de artă.

lumiduct s. n. ◊ „Până la sfârșitul secolului s-ar putea să fie construite orașe în care soarele va fi «transplantat» spre locuințe, spre centre comerciale și chiar locuri de agrement subterane, prin «lumiducte», un fel de tuburi speciale, având calitatea de a reflecta lumina.” R.l. 4 VII 73 p. 6 (cf. fr. lumiduc; DTN 1977)

COMANA 1. Com. în jud., Brașov, pe Olt; 2.714 loc. (1991). Reșed. com. este satul Comana de Jos. 2. Com. în jud. Constanța; 1.433 loc. (1991), 3. Com. în jud. Giurgiu; 8.401 loc. (1991). Iazuri și heleșteie. Piscicultură. Stație de c. f. Pe terit. comunei se află lacul (700 ha) și pădurea Comana (630,5 ha) declarată rezervație complexă în care se găsesc arbori ca Fraxinus ornus, Quercus cerris, Ulmus procera și plante ca Allium bulgaricum (usturoiul bulgăresc), Fritillaria orientalis (laleaua pestriță), bujorul sălbatic (monument al naturii) etc. Loc de agrement. Mănăstire construită, potrivit tradiției din sec. 15, biserica Sf. Nicolae reclădită în sec. 16-17; distrusă de turci a fost reconstruită în 1854.

HERĂSTRĂU 1. Lac antropic, pe valea Colentinei, în întregime asanat, situat în N municipiului București; 77 ha. Loc de agrement pentru locuitorii Capitalei și bază de sporturi nautice. 2. Parc în partea de N a Bucureștiului (187 ha), realizat în 1930-1936 de ing. N. Caranfil (forma de astăzi datează din 1951). Aici se află Muzeul Satului, întemeiat de Dimitrie Gusti și inaugurat la 17 mai 1936, Palatul Elisabeta (1936) ș.a.

FLOREASCA, lac antropogen pe valea Colentinei, în N municipiului București; 56 ha. Total asanat; loc de agrement. Legat prin ecluze, în amonte, cu lacul Herăstrău și, în aval, cu lacul Tei. Bază nautică.

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

REGHIN, municipiu în jud. Mureș, situat în E Pod. Transilvaniei, pe râul Mureș, la confl. cu râul Gurghiu; 36.773 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1885 și modernizată în 1968). Nod rutier. Centrală electrică și de termoficare. Turnătorie de oțel și fontă. Constr. de mașini, utilaje agricole și piese de schimb. Combinat de prelucr. a lemnului, în cadrul căruia se produc instrumente muzicale, ambarcațiuni nautice, articole sportive, plăci aglomerate din lemn etc. Fabrici de confecții, de încălțăminte, de lapte praf, bere, sucuri naturale, preparate din carne etc. Parc (6 ha); pădurea Rotundă (30 ha), folosită ca loc de agrement. Muzeu (1960), cu secții de istorie, etnografie și științele naturii (peste 1.500 specii din ornitofauna României și altor țări). Colecție de ouă încondeiate. Bibliotecă municipală, cu cărți rare și vechi. În perimetrul municipiului au fost descoperite vestigiile mai multor așezări suprapuse datând din Neolitic, Epoca Bronzului și din perioada geto-dacă. Totodată, s-a mai descoperit un tezaur monetar roman (peste 600 de piese) și vestigiile unei cetăți de pământ din sec. 8-9. În sec. 12, în R. și zonele înconjurătoare au fost colonizați sași. Prima mențiune documentară datează din 1228, cu numele Regun, iar apoi ca reșed. a unui decanat monahal (1300) și al unui capitlu (1332). Prădată și incendiată de invaziile tătare din anii 1241, 1285, 1393, așezarea s-a refăcut de fiecare dată și a fost înconjurată cu ziduri de apărare. Amintit documentar ca târg (oppidum) în 1427, R. devine în sec. 16 un important centru meșteșugăresc în care activau numeroase bresle (tăbăcari, cizmari, cojocari, croitori etc.) și comercial, cu vestite târguri anuale. În 1863, R. a fost ridicat la rangul de oraș liber, cu drept de a trimite deputați în Dieta Transilvaniei. În 1870, la R. a fost instalată o tipografie, iar în 1874 a luat ființă o secție a societății ASTRA, care a jucat un important rol cultural. După 1 dec. 1918, R. a cunoscut o dezvoltare însemnată, mai ales în domeniul ind. lemnului și alim. Declarat municipiu la 24 nov. 1994. Monumente: biserica evanghelică, începută înainte de anul 1300 ca bazilică romanică și terminată în 1330, cu unele transformări gotice din sec. 16 și 18. Renovată în 1857 (după incendiul din 1848) și restaurată în anii 1929-1930 și 1959-1961. Are un turn înalt de 47 m, prevăzut cu un ceas instalat în sec. 19; biserica de lemn Sf. Nicolae (1725 sau 1744-1748, renovată în 1760, 1857, 1957 și 1982), cu pictură de factură populară în altar și icoane pe tâmplă datând din 1857; biserica romano-catolică (1781), în stilul barocului târziu, a fost repictată în 1968; biserica sf. Treime, ctitorie din 1805 a lui Petru Maior, terminată în 1811; castel (sec. 15, refăcut în sec. 19), în localit. componentă Apalina, construit în stilul Renașterii, cu elemente baroce, situat într-un parc (15 ha) cu exemplare de frasin american, salcâm japonez, pin, tisă ș.a.

GRĂDINĂ, grădini, s. f. 1. Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie. ◊ Expr. O grădină de om = om plăcut, simpatic. 2. Suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Grădină botanică = instituție (științifică) dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante. Grădină zoologică = instituție (științifică) dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale din diverse regiuni ale Pământului. ♦ Grădină de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) (Ieșit din uz) Grădină de copii = grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = grădiniță de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., sb. gradina.

apă, ape, s.f. – (mit.) Apă vie, lichid miraculos pe care eroii din basme îl beau pentru a-și recăpăta energia și forța, necesare în luptele epuizante contra dușmanilor. „Apa care învie pe cei morți, revine foarte des în poveștile poporului, unde i se adaugă și apa moartă, care închiagă membrele mortului, pe când apa vie îi redă duhul de viață” (Țiplea, 1906, glosar). „Soacra’ atunci s-o supărat, / Apa (v)ie ș-o luat / Și pă drum ie o plecat / Și cu apă o muiet / Idra minten o nviet” (Țiplea, 1906: 438). ♦ (top.) Apa Sărată, locație în pădurea de pe dealul Dura, spre Tăuții Măgherăuș. Aici s-a descoperit un izvor de apă minerală în anul 1896. În perioada interbelică, apa se transporta „în mai multe orașe cari se găsesc în jurul ei: Baia Mare, Satu Mare, Seini etc”. Tot aici, în 1904, funcționau băi pentru tratament (Băile Măgherăuș). Apa minerală este încadrată în categoria apelor sărate, bicarbonatate și era întrebuințată extern sub formă de băi calde sau reci pentru boli reumatice și ginecologice. După 1940, apa nu a mai fost comercializată (Nădișan, 2012: 47-49). În perioada postbelică, până în 1990, stațiunea a funcționat ca loc de agrement pentru băimăreni. – Lat. aqua „apă; mare, lac” (Pușcariu, CDDE cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

grădină sf [At: BIBLIA (1688) 4/26 / A și: (Trs) grădină / Pl: ~ni / E: bg градина, srb gradina] 1 Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse Si: (rar) grădinărit (2), (reg) grădinit. 2 (Fig; înv; îe) O ~ de om Om plăcut, simpatic. 3 (Șîs ~ publică) Suprafață de teren plantată și amenajată cu alei, bănci etc., care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. 4 (Îs) ~ botanică Instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate colecții de plante (rare), în scopul prezentării și studierii. 5 (Îs) ~ zoologică Instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute animale vii din diverse regiuni ale pământului, spre a fi expuse publicului sau studiate. 6 (Îs) ~ de vară Restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 7 (Îs) ~-chimică (sau minerală) Experiență în care cristale de diferite săruri minerale colorate, introduse într-o soluție apoasă de silicat de sodiu sau ferocianură de potasiu, se cristalizează diferit. 8 (Înv; îs) ~ de copii Grădiniță (3). 9 (Iuz; îs) ~ sezonieră Grădiniță care funcționa în mediul rural, în timpul muncilor agricole. 10 (Înv; îe) A face ~ A culca la pământ.

AGREMENT, agremente, s. n. 1. (Mai ales în loc. adj. de agrement) Plăcere, distracție. Călătorie de agrement. 2. (În legătură cu verbele «a da» sau «a cere») Aprobare, încuviințare, dată sau cerută de guvernul unei țări, pentru numirea reprezentanților diplomatici. Guvernul și-a dat agrementul pentru numirea ministrului plenipotențiar al R. D. Germane.

livadă sf [At: (a. 1684) IORGA, S. D. VIII, 29 / V: (îvr) lev~, ~de, ~die, ~vea~, ~vede, ~vedie, ~vezea / Pl: ~vezi, (îrg) ~de, ~văzi, ~vezuri / E: bg ливада, ucr левада]

1 (Udp „de”, care arată felul, specia) Suprafață de teren plantată cu pomi fructiferi. 2 (Șîs ~ de sau cu fân) Întindere de pământ pe care se lasă să crească iarbă pentru cosit sau pentru pășunat Si: delniță (2), fâneață, islaz. 3 (Pop) Loc îngrădit pe lângă casă, cultivat cu legume, flori etc. Si: grădină (1). 4 (Înv) Pajiște artificială sau naturală, amenajată ca loc public de odihnă și agrement Si: parc. 5 (Mun; Trs) Zonă inundabilă a unei ape curgătoare, unde iarba crește din abundență. 6 (Olt; Ban) Loc de pe care s-a cosit fânul. 7 (Olt) Porțiune de pământ arabil, lăsată nelucrată și necultivată Si: pârloagă, țelină. 8 (Mun) Pădure tânără de tufe Si: braniște (2).

parc sn [At: CR (1830), 241¹/24 / Pl: -uri / E: fr parc] 1 Suprafață de teren întinsă, cu plantații, cu alei și bănci, adesea cu lacuri sau bazine, cu diferite construcții adecvate, amenajată ca loc public de odihnă și agrement. 2 (Îs) ~ național Suprafață întinsă de teren, păzită și îngrijită, în care exploatările de orice fel, silvică, minieră, vânătorească, agricolă etc., sunt oprite, pentru a se păstra neschimbată natura, care conține exemplare rare. 3 (Șîs ~ de vânătoare) Teren împrejmuit unde vânatul este crescut și îngrijit pentru reproducție și vânătoare Vz rezervație. 4 Grădină mare în jurul unei clădiri, cu alei, copaci, adesea cu bazine, chioșcuri etc. 5 Suprafață de teren parcelată pentru locuințe, având numeroase spații verzi. 6 (Rar; euf) Cimitir. 7 (Reg) Țarc al oilor. 8-10 Loc neacoperit și neîngrădit (de staționare mai îndelungată a vehiculelor și) (a animalelor de tracțiune sau) de depozitare a materialelor. 11-13 (Pex) (Vehicule) (cu animale de tracțiune și) materiale aflate într-un parc (8-10). 14 (Udp „de”, rar „din”) Totalitate a vehiculelor, a mașinilor, a aparatelor etc. unei întreprinderi, ale unei instituții, ale unei armate etc. 15 (Udp „de”) Totalitate a instalațiilor mecanice de pe un teren de unde se extrage minereu sau unde sunt amenajate sonde. 16 (Îs) ~ electric Rețea centrală de distribuire a curentului electric.

plimbare sf [At: PRAV. 175 / V: (îrg) plinb~, prăîmbla~, preămblare, preîmblare, preumblare, primblare, prinblare, (reg) prămblarie, prăumbla~, prembla~ / Pl: ~bări / E: plimba] 1 Mers în voie pentru a se recrea, a lua aer etc. Si: plimbat¹ (1), promenadă, (rar) plimbet (1). 2 (Fam; îe) A trimite pe cineva la ~ A nu vrea să stea la discuție cu cineva. 3 (Fam; îae) A da afară. 4 (Fam; îae) A concedia. 5 (Fam; îae) A se descotorosi de cineva. 6 (Pgn) Călătorie de agrement Si: plimbat¹ (2). 7 (Înv; ccr) Loc de promenadă Si: (înv) plimbătoare (3). 8 Deplasare a unor oameni sau animale dintr-un loc în altul Si: plimbat¹ (3). 9 (Înv) Closet.

terasă¹ sf [At: CR (1833), 40¹/17 / V: (înv) ~ață (S și: terra~) / S și: (înv) ~assă / Pl: ~se / E: fr terrasse, ger Terrasse cf it terrazza] 1 Platformă deschisă, uneori acoperită, situată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperișul unei clădiri (servind ca loc de odihnă sau de agrement). 2 Suprafață plană amenajată pe o ridicătură de teren (de obicei în parcuri și în grădini), care folosește ca loc de plimbare. 3 (Pan) Porțiune de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt așezate mese pentru consumatori. 4 (Glg) Formă de relief cu aspect de treaptă, provenită din ridicarea treptată a scoarței pământului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul țărmurilor marine sau al unei ape curgătoare. 5 (Pan) Sistem de suprafețe plane, făcute artificial în formă de trepte, pentru a combate eroziunea produsă de ape curgătoare. 6 (Îla) În ~se Așezat pe porțiuni de teren terasat (1).

BUFTEA 1. Lac de origine antropică (amenajat în 1937). situat pe rîul Colentina în dreptul orașului B., supr.: 307 ha; ad. max.: 6 m. Barajul (9 m înălțime) asigură un volum de c. 10 mil. m³ de apă folosită pentru alimentarea orașului, pentru irigații și agrement. Microhidrocentrală. Pe malul său se află Studioul Cinematografic „București”, construit în anii 1951-1956. 2. Oraș în Sectorul Agricol Ilfov; 19.309 loc. (1991). Fabrici de vată, de conserve din legume și fructe și de ambalaje metalice pentru ind. alim.; preparate din carne și lapte; produse de panificație. Filatură de bumbac. Combinat avicol. Atestat documentar cu numele de B. din 1778, dar cu o existență anterioară. Declarat oraș în 1968. – Preliminariile de la ~, tratat preliminar de pace semnat de România cu Puterile Centrale la 5/18 mart. 1918, care impunea cedarea către Puterile Centrale a unor însemnate părți din terit. României și subordonarea economiei țării capitalului german. A fost completat și definitivat prin Pacea de la București din mai 1918.

topliță, toplițe, (tepliță) s.f. – 1. Izvor de apă caldă. 2. Braț izolat al unui râu; băltoacă, lac. ♦ (top.) Teplița, lac (numit și Balta lui Năsui) situat la ieșirea din Sighet, spre loc. Tisa. Are o suprafață de 4 ha, fiind creat prin excavarea terenului și este alimentat de pârâul Teplița; zonă de agrement pentru localnici; Teplița, pârâu; Toplicioara, vale în Săcel. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din sl. toplica „baie caldă naturală” (Scriban, DEX).

minivacanță s. f. ◊ „Minivacanța” (Vacanța de la 1 la 4 mai) Emisiunea de televiziune «Album distractiv» din 2 V 73. ◊ „Minivacanță pe litoral, 14 mai [...] Multiple posibilități de distracții în restaurante și discoteci. Plimbări de agrement cu vaporașe, yole, bărci, hidrobiciclete, șalupe.” R.l. 29 IV 75 p. 4. ◊ „De la finele campionatului, după o mini-vacanță de patru zile, lotul reprezentativ și-a început joia trecută pregătirile.” I.B. 25 V 84 p. 3. ◊ „Agențiile și filialele oficiilor județene de turism și ale ITHR București oferă în lunile ianuarie și februarie locuri pentru cură balneară, odihnă, minivacanțe sau excursii în stațiunile Felix, Herculane [...]” I.B. 21 I 86 p. 3; v. și bowling (din mini- + vacanță)

SÁLCIE (lat. salicem) s. f. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști din genul Salix, familia salicaceelor, cu frunze de obicei lanceolate și cu flori grupate în amenți cilindrici (Salix alba, Salix triandra, Salix pentandra etc.). Se cunosc c. 350 de specii, răspândite în reg. temperate și subpolare (tundră) din Europa, Asia și America de Nord. S. comună (Salix alba) crește de obicei în lunci, în locuri umede, adesea periodic inundate. Lemnul, ușor și moale, este utilizat mai mult pentru foc și fabricarea chibriturilor. Crengile folosite pentru diverse împletituri. Scoarța conține salicilină. ◊ S. plângătoare (sau pletoasă) = specie de s. cu ramuri foarte lungi, flexibile, care stau aplecate în jos (Salix babylonica). Originară din Asia, frecvent cultivată în parcuri, pe malul lacurilor de agrement etc. ◊ S. căprească = specie de Salix atingând până la 5 m înălțime, cu frunze eliptice sau oval-eliptice, de 5-12 cm lungime, albicioase pe spate (Salix caprea). Crește în regiuni de munte, îndeosebi pe la marginea pădurii; specie pionieră care se dezvoltă abundent acolo unde pădurea a fost incendiată, tăiată sau rărită. Invadantă în plantațiile tinere. ◊ S. pitică = nume dat mai multor specii de arbuști pitici din genul salix (S. herbacea, S. retusa, S. reticulata), cu tulpina foarte scurtă, de obicei îngropată în sol sau târâtoare, care cresc în munții înalți, îndeosebi în etajul alpin, pe soluri scheletice sau grohotișuri, în locuri vântuite sau în care zăpada stagnează un timp îndelungat.

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km²; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km²); celelalte 7 ins. (în total 44 km²) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.