bilanț s.n. 1 (econ.) Tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau activități financiare, economice, tehnice etc. într-o perioadă de timp. 2 Fig. Situație finală, rezultat sintetic al unei acțiuni, al unei activități etc. Bilanțul unui an de guvernare. ◊ Expr. A face bilanțul = a rezuma, caracterizînd și apreciind rezultatele. 3 (electr.) Bilanț energetic = calcul efectuat pe principiul conservării energiei privind sursele, repartiția și consumul energiei. 4 (biol, med.) Analiză cantitativă a diferitelor elemente (minerale, glucide, lipide, proteine, lichide etc.) primite și cedate de organism, de obicei, în cadrul unui proces fiziologic. • pl. -uri. /<germ. Bilanz, it. bilancio, fr. bilan.

cetonic, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr cétonique] 1 De natura cetonei. 2 (Îs) Corpi ~ici Produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași.

CORTIZÓN (< fr.; {s} lat. cortex „scoarță”) s. m. Hormon secretat de glanda cortisuprarenală avînd efecte metabolice complexe (crește cantitatea de glucoză și lipide în sînge, intensifică dezasimilația proteică, crește eliminările de azot). Sub formă sintetică este utilizat ca antiinflamator, antialergic și antitoxic.

DISLIPIDEMIE s. f. modificare, în exces sau în deficit, a concentrației lipidelor sangvine. (< fr. dyslipidémie)

ELAIO- „ulei, grăsime, uleios, oleaginos”. ◊ gr. elaion „ulei de măsline” > fr. élaio-, germ. id., engl. id. > rom. elaio-. □ ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule grase, bogate în lipide, depuse sub formă de picături; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea densității uleiurilor grase; ~patie (v. -patie), s. f., umflătură nedureroasă cu conținut gras, prezentă la articulațiile distale ale membrelor inferioare; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., leucoplaste cu rol în formarea și în depunerea uleiurilor sub formă de picături; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul sferic gras, prezent în celulele parenchimului palisadic și spongios; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., apendice de pe semințe sau fructe, cu conținut oleaginos.

FICÁT (lat. ficatum) s. m. (ANAT., FIZIOL.) Glandă anexă a tubului digestiv, de culoare roșie-brună, situată la mamifere și la om în partea dreaptă a abdomenului, sub diafragmă, formată din patru lobi și din colecist. Cea mai voluminoasă glandă a organismului, f. secretă bila și o varsă în intestin în timpul digestiei, intervine în metabolismul glucidelor, protidelor, lipidelor, hormonilor, vitaminelor, sintetizează și depozitează glicogenul, participând la reglarea glucozei sangvine, neutralizează toxinele endogene (uree, acid uric) și exogene, participă la mecanismele antihemoragice etc. Îmbolnăvirea f. tulbură funcțiile întregului organism; lipsa lui este incompatibilă cu viața.

fosfatidă sf [At: PARHON, B. 45 / Pl: ~de / E: fr phosphatide] Substanță din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în țesutul nervos.

FOSFATIDĂ s.f. Substanță din clasa lipidelor, care conține în molecula sa fosfor și care se găsește mai ales în țesutul nervos. [< fr. phosphatide].

FOSFATIDE s. f. pl. lipide complexe care conțin în moleculă fosfor și mai ales azot; fosfolipide. (< fr. phosphatides)

GLI-, v. GLIO-. □ ~oxizomi (v. oxi-, v. -zom), s. m. pl., organite produse de reticulul endoplasmatic, prezente în celulele vegetale, cu rol important în metabolismul lipidelor.

glucocorticoid sm [At: DEX-S / Pl: ~izi / E: fr glucocorticoïde] (Blg) Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, cu rol în reglarea metabolismului glucidelor, lipidelor și proteidelor, precum și în cel al apei și al electroliților.

GRĂSIME s. 1. (la pl.) v. lipide. 2. (înv.) gras. (Carne cu ~.) 3. unsoare. (~ de gătit.)

GRĂSÍMI (< gras) s. f. pl. Amestecuri naturale (solide sau lichide) de compoziție complexă, alcătuite în proporție mare din gliceride, în special din trigliceride mixte, sintetizate de organismele vegetale și animale. Biochimic, fac parte din grupul lipidelor simple; aliment de bază, g. sunt întrebuințate și în ind. săpunurilor, plastifianților, materialelor plastice etc.

HIPOLIPIDEMIE s. f. reducere a cantității de lipide din sânge. (< fr. hypolipidémie)

insulină sf [At: MACAROVICI, CH. 645 / Pl: ~ne / E: fr insuline] Hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism.

INSULINĂ s. f. Hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism. – Din fr. insuline.

INSULINĂ s. f. hormon hipoglicemiant secretat de pancreas care reglementează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism. (< fr. insuline)

LECITINĂ s. f. lipidă fosforată în gălbenușul de ou, în țesutul nervos etc. (< fr. lécithine)

LECITINĂ s.f. Lipidă fosforată care se găsește în gălbenușul de ou, în țesutul nervos etc. [< fr. lécithine, cf. gr. lekithos – gălbenuș de ou].

LIP-, v. LIPO-₁. □ ~emie (v. -emie), s. f., totalitatea lipidelor din sînge; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare de lipide prin urină.

LIPAZĂ s. f. diastază în sucurile digestive, care descompune lipidele. (< fr. lipase)

LIPÁZE (< fr.; {s} gr. lipos „grăsime”) s. f. pl. Enzime din clasa hidrolazelor, ce catalizează scindarea trigliceridelor până la glicerină și acizii grași. La om și al animale se găsește în țesuturi și în sucul pancreatic și participă la digerarea hranei; au rol în descompunerea și în metabolizarea lipidelor.

LIPEMIE s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

LIPEMÍE (< fr. {i}; {s} gr. lipos „grăsime” + haima „sânge”) s. f. Concentrația lipidelor în sânge (normal 400-800 mgr‰ cu creștere adecvată după consum de lipide). Patologic crește în arterioscleroză, alcoolismul cronic, în unele afecțiuni metabolice etc.; este scăzută în boli hepatice, mai ales în ciroză. Sin. lipidemie.

LIPEMIE s.f. (Med.) Cantitatea totală a lipidelor din sînge. [Gen. -iei. / < fr. lipémie, cf. gr. lipos – grăsime, haima – sînge].

lipemie sf [At: DER / Pl: ~ii / E: fr lipémie] (Med) Cantitate totală a lipidelor din sânge.

lipemie s.f. (med.) lipidemie. Lipemia este cantitatea totală a lipidelor din sânge.

LIPEMIE, lipemii, s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

LIPEMIE s. f. 1. prezența lipidelor în sânge. 2. creșterea anormală a numărului lipidelor din sânge. (< fr. lipémie)

lipidă [At: AGROTEHNICA, I, 429 / Pl: ~de / E: fr lipide] (Mpl) Substanță organică grasă, insolubilă în apă, componentă a materiei vii, care prin oxidare produce energia necesară funcționării organismului.

lipidă s. f., pl. lipide

lipidă s. f., g.-d. art. lipidei; pl. lipide

lipidă (li-/lip-) s. f., g.-d. art. lipidei; pl. lipide

LIPIDE s. pl. (BIOL.) grăsimi (pl.)

LIPIDE s.f.pl. Substanțe organice din grupa esterilor de acizi grași și alcooli, care prin oxidarea lor produc căldura organismului. [Sg. lipidă. / < fr. lipides, cf. gr. lipos – grăsime, eidos – formă].

lipide s.f. pl. (biochim.) grăsimi (v. grăsime). Lipidele sunt un amestec de esteri ai glicerinei cu acizi grași.

LIPIDE s. f. pl. substanțe organice din grupa esterilor de acizi grași și alcoolici, care prin oxidare produc căldura organismului; grăsimi. (< fr. lipides)

LIPÍDE (< fr.; {s} gr. lipos „grăsime” + eidos „aspect”) s. n. pl. Clasă principală de compuși organici naturali, conținând grăsimi și lipoide, ce se găsesc în organismul viețuitoarelor. Sunt un component principal al membranei biologice și constituie rezerva energetică a organismului, participând la transmiterea impulsurilor nervoase, la formarea unor învelișuri hidrofuge și termoizolante etc. Au proprietatea de a se dizolva în solvenți organici (eter, cloroform) și de a fi insolubile în apă. Sunt clasificate în l. simple (grăsimi neutre, ceride, steride) și l. complexe (fosfatide, cerebrozide etc.). Din clasa l. mai fac parte sterolii și carotenii. Multe dintre ele sunt produse alimentare sau se folosesc în industria farmaceutică.

lipidemie s.f. (biol.) lipemie. Lipidemia este cantitatea totală a lipidelor din sânge.

lipidemie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr lipidémie] (Med) Boală care afectează metabolismul lipidelor.

LIPIDOLOGIE s. f. studiul lipidelor. (< fr. lipidologie)

lipidurie s.f. (med.) lipurie. Lipiduria este eliminarea lipidelor prin urină.

LIPO-₁ „grăsime, adipozitate, adipos, sebaceu”. ◊ gr. lipos „grăsime” > fr. lipo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. lipo-. □ ~artroză (v. -artroză), s. f., afecțiune a articulațiilor, caracterizată prin creșterea țesutului periarticular; ~blast (v. -blast), s. n., celulă adipoasă; ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie formată din țesut adipos; ~condrii (v. -condrie), s. f. pl., granule lipoide globuloase și colorabile din celulă; ~condrodistrofie (v. -condro-, v. dis-, v. -trofie), s. f., disostoză congenitală manifestată prin alterații grotești ale scheletului; sin. sindromul Hurler, gargoilism^[1]; ~croic (v. -croic), adj., (despre pigmenți) care este difuzat în picături uleioase; ~crom (v. -crom), s. m., pigment liposolubil de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos; ~cromie (v. -cromie), s. f., colorare a grăsimii produsă de hepatoză nutrițională; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., tulburare de nutriție a țesutului adipos subcutanat; ~fag (v. -fag), s. m., celulă macrofagă care înglobează particule de grăsime; ~faneroză (v. -faneroză), s. f., 1. Apariție de grăsimi în citoplasma celulelor prin desfacerea complexelor lipoprotidice. 2. Degenerare a substanțelor grase din citoplasma vegetală; ~fil (v. -fil₁), adj., cu afinitate pentru substanțe grase; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce adipozitate; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a lipidelor în organismele vegetale sau animale; ~id (v. -id), adj., s. f. pl., 1. Care se aseamănă cu grăsimea. 2. s. f. pl., Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple; ~idurie (v. -id, v. -urie), s. f., eliminare de lipide prin urină; ~litic (v. -litic₁), adj., care descompune substanțele grase; ~liză (v. -liză), s. f., disociere în cadrul procesului digestiv a grăsimilor în acizi grași și glicerină; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de necrozare a țesutului gras; ~pexie (v. -pexie), s. f., proces de fixare și de acumulare de grăsimi în țesuturile organice; ~plast (v. -plast), s. n., protoplast producător de substanțe grase; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., transformare sclerozantă a țesutului adipos; ~trop (v. -trop), adj., (despre substanțe chimice) care se fixează pe grăsimi; ~tropie (v. -tropie), s. f., caracteristică a substanțelor lipotrope.^[2] modificată

lipogeneză s.f. (biol.) adipogeneză. Lipogeneza este formarea de lipide în organismele animale și vegetale.

LIPOGENÉZĂ (< fr.; {s} lipo- + gr. genesis „naștere”) s. f. Formare de lipide fie prin dereglarea grăsimilor ingerate, fie prin conversia glucidelor și proteinelor.

LIPOGENEZĂ s. f. producerea de lipide în organismele animale și vegetale. (< fr. lipogenèse)

LIPOID, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoid, ~ă [At: MARCOVICI, CH. 634 / Pl: ~izi, ~e / E: fr lipoïde] 1 sf (Mpl) Lipidă complexă, insolubilă în acetonă, cu proprietăți specifice. 2 a Care are aspect, structură, consistență de grăsime.

LIPOID, -Ă I. adj. cu aspect de grăsime. II. s. f. pl. lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de cele ale lipidelor simple. (< fr. lipoïde/s/)

LIPOIDĂ, lipoide, s. f. Lipidă complexă, insolubilă în acetonă, având proprietăți diferite de ale lipidelor simple. – Din fr. lipoïde.

LIPOIDĂ, lipoide, s. f. Substanță organică grasă asemănătoare cu lipidele. – Din fr. lipoïde.

lipoliză sf [At: LTR² / Pl: ~ze / E: fr lipolyse] Descompunere a lipidelor în procesul digestiei.

lipoliză s.f. (biol.) adipoliză. Lipoliza este descompunerea lipidelor în acizi grași și glicerină, în procesul digestiei intestinale, sub influența bilei și a sucului pancreatic.

LIPOPROTEÍNĂ (< fr.) s. f. Moleculă organică rezultată din asocierea unei proteine cu o lipidă specifică. L. constituie forma normală de transport a lipidelor în circulația sangvină.

lipurie sf [At: DN³ / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: fr lipurie] (Med) 1 Eliminare de lipide prin urină. 2 Cantitate de lipide prezentă în urină.

LIPURIE s.f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină. [Gen. -iei. / < fr. lipurie, cf. gr. lipos – grăsime, ouron – urină].

LIPURIE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină întâlnită în boli ale ficatului, pancreasului și rinichilor; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

lipurie s.f. (med.) lipidurie. Lipuria este eliminarea lipidelor prin urină.

LIPURIE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

MITOCONDRIE s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.

MITOCONDRIE, mitocondrii, s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.^[1]

NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen₁), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie₁), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen₁), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.

NEOGLICOGENEZĂ s. f. formare de glucoză din proteine sau lipide. (< fr. néoglycogenèse)

PANCREÁS (< fr.; {s} pan- + gr. kreas „carne”, „trup”) s. n. Glandă mixtă, de c. 15 cm, situată în partea superioară a abdomenului, care își varsă secreția în canalele excretoare ce se deschid în duoden. P. are funcție exocrină și una endocrină. Secreția externă a p. (sucul pancreatic) conține enzime care ajută la digestia lipidelor, glucidelor și protidelor. Insulina și glucagonul (secreția internă a p.) sunt hormoni cu un rol important în metabolismul glucidelor și lipidelor. P. este un organ indispensabil vieții.

PLÁSMĂ (< fr. {i}; {s} gr. plasma „obiect modelat”) s. f. 1. Parte lichidă a sângelui (p. sangvină) sau a limfei (p. limfatică) formată din 20% apă, 7% săruri minerale, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. La om, p. constituie 55% din volumul sangvin. P. poate fi folosită în scopuri terapeutice pentru înlocuirea pierderilor sangvine sau lichide. 2. (FIZ.) Substanță aflată într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, puternic (sau complet) izolată, alcătuită în majoritate (sau în totalitate) din purtători de sarcină practic liberi (electroni, ioni negativi și ioni pozitivi). Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată și emite radiații electromagnetice, îndeosebi în lumină (ex. flacăra, coloana luminoasă a tuturor tipurilor de descărcări electrice, substanța Soarelui și a celorlalte stele etc.). Cea mai mare parte din substanțele Universului (stelele, nebuloasele galactice, mediul interstelar) se află în stare de p. În apropierea Pământului există p. sub formă de vânt solar, de magnetosferă și ionosferă. P. este considerată cea de-a patra stare de agregare; ea poate fi utilizată pentru tăierea materialelor greu fuzibile, la construirea generatoarelor magnetohidrodinamice, pentru realizarea reacției termonucleare de fuziune etc. Termenul de p. a fost introdus în 1930 de I. Langmuir și L. Tonks. ◊ Fizica plasmei v. fizică. 3. Ansamblul electronilor de conducție, mobili într-un metal, împreună cu atomii și ionii din nodurile rețelei cristaline a metalului și care execută numai vibrații locale.

PLASMĂ s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

plasmă² sf [At: MARINESCU, P. A. 55 / Pl: ~me / E: lat plasma, fr plasma] 1 Produs lichid intercelular format din apă, săruri minerale, glucide, lipide, protide etc., care se găsește în sânge, limfă și mușchi. 2 (Blg; îs) ~ germinativă Germen. 3 Substanță într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, formată din electroni, ioni pozitivi și particule neutre, care se găsesc într-o continuă mișcare dezordonată. 4 (Rar) Pastă sau material moale, ușor de frământat și de modelat.

PLASMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

POLICORIE² s. f. acumulare patologică de substanțe de rezervă (glicogen, lipide) într-un organ. (< fr. polycorie)

POPESCU, Octavian (n. 1951, Pietrișu-Curtișoara, jud. Olt), biolog român. M. coresp. al Acad. (2000), prof. univ. la Cluj-Napoca. Studii asupra interacțiunilor proteide-lipide în biomembrane cu ajutorul markerilor de spin. A definit și caracterizat o nouă clasă de molecule de adeziune celulară. Lucrări: „Electroforeza”, „Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă”.

RETÍCUL (< fr.; lat. reticulum „plasă”) s. n. 1. 1. (FIZ.) Ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate sau de alte semne, realizate din fire subțiri sau prin trasare pe lame transparente; intră în construcția unor instrumente optice (microscoape, lunete etc.) și servește la vizarea direcțiilor, la efectuarea de măsuri etc. 2. R. endoplasmatic = (HIST.) rețea foarte ramificată de canalicule intracitoplasmatice, care din loc în loc se lărgesc, formând vezicule și cisterne. Face legătura între exteriorul celulei și nucleu, având rol în transportul diferitelor substanțe. În funcție de prezența sau absența ribozomilor atașați de pereții canaliculelor, r. e. poate fi de două tipuri: rugos sau granular (numit și ergastoplasmă), implicat în sinteza proteinelor, și neted, lipsit de ribozomi, având rol în sinteza lipidelor și a acizilor grași.

SÂNGE (lat. sanguis) s. n. 1. Lichid organic, de culoare roșie, de importanță vitală pentru organism, existent la toate animalele vertebrate și la unele nevertebrate, care circulă într-un sistem de vase, format în general din inimă, artere, capilare și vene. S. se compune din două părți distincte: celulele sau elementele figurate (globulele roșii, denumite eritrocite sau hematii, globulele albe sau leucocite și trombocitele) și plasma. Masa sangvină reprezintă c. 1-13 din greutatea totală a corpului. Proporția masei celulare față de plasmă este de 47-52%. La omul normal există 4-5.000.000 de eritrocite, 5-8.000 de leucocite și 1.3.000.000 de trombocite pe 1 mm³. Plasma are o compoziție chimică foarte complexă, conținând în afară de apă, proteine, lipide, glucoză, substanțe minerale dizolvate, uree, acid uric, hormoni, enzime, anticorpi etc. Scos din vasele sangvine, s. se coagulează repede, separându-se în cheag și ser sangvin. S. îndeplinește în organism funcții importante, ca funcția respiratorie (care constă în transportarea oxigenului de la plămâni la țesuturi și al bioxidului de carbon de la țesături la plămâni), funcția nutritivă (legată de transportul substanțelor nutritive de la intestin la țesuturi), funcția excretoare, menținerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului,reglarea temperaturii corpului, apărarea organismului față de agenții patogeni cu ajutorul leucocitelor etc. S. conține foarte mulți antigeni și anticorpi (aglutinogene și aglutinine), care au un rol important în fenomenul de incompatibilitate la transfuzii, în patologie, antropologie, în medicina legală, în studiile genetice. ◊ Frate de sânge = frate de la același tată și aceeași mamă; frate bun. ◊ Legături de sânge = rudenie. ◊ Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie sau pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. De sânge a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de mare supărare; c) de neam, de familie bună. ◊ Cu sânge rece = fără emoție, liniștit, calm; p. ext. cu multă cruzime, fără milă. ◊ Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ La sânge = până la distrugere; extrem de aspru, drastic. ◊ Expr. A avea sânge în vine = a fi energic. ◊ Sânge nevinovat = se spune despre cel ucis fără nici o vină. 9 A fi setos (sau dornic) de sânge = a fi crud, ucigaș. ◊ A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. 2. (BOT.) Sângele-voinicului = a) denumire a două specii de plante erbacee din genul Nigritella, familia orhidacee, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus și flori și flori parfumate, mici, roșii-purpurii (Nigritella rubra) sau purpurii-închise (Nigritella nigra) grupate în inflorescențe ovoide. Sunt întâlnite local în reg. muntoase înalte, pe substrat calcaros. Ambele specii sunt ocrotite prin lege; b) v. oreșniță.

sulfatidă sf [At: LTR² / Pl: ~de / E: sulfat] Lipidă complexă cu conținut de sulf².

xantom s.n. (med.) Tumoare benignă de culoare gălbuie sau roșcată, conținînd mai ales colesterol, care apare pe piele ca urmare a unei tulburări în metabolismul lipidelor. • pl. -e. /<fr. xanthome, germ. Xanthom.